ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3036/2012

Asupra recursului de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 septembrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea

apelurilor declarate de inculpații H.C., S.D. și L.N. împotriva sentinței

penale nr. 104 din

14 februarie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală, printre altele, în baza art. 300

2

și 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

inculpatului L.N.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin actul de sesizare a instanței s-a

reținut că, în fapt, în luna mai a anului 2009, inculpații L.N., H.C., B.A.M. și

S.D. au constituit un grup infracțional organizat ce avea drept scop identificarea

mai multor persoane din mediul rural interesate să-și găsească un loc de muncă în

străinătate și care să poată fi racolate prin inducerea în eroare asupra condițiilor

de care urmau să beneficieze (transport, cazare, masă și salarizare), iar ulterior

să fie transportate și cazate în imobile aflate în posesia inculpaților și, în cele

din urmă, să fie constrânse să efectueze activități în domeniul agricol pentru diverși

angajatori spanioli proprietari de terenuri agricole, urmând ca o parte importantă

a sumelor reprezentând contravaloarea muncii prestate de către persoanele în cauză

să fie însușită de către inculpați.

Prin sentința penală nr. 104 din 14

februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, inculpatul

L.N. a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. a)

și b) pct. 12 al Legii nr. 39/2003, în condițiile stării de recidivă prev. de

art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicere

a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) coroborat

cu art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată prev. de

art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37

alin. (1) lit. a) C. pen.

În

baza art. 61 alin. (1) rap. la art. 39 C. pen., a fost revocat

beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 497 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București,

și s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de 813 zile, cu fiecare dintre

cele două pedepse principale aplicate prin prezenta sentință.

În

baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1)

lit. b) C. pen. cu referire la art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea

pedepselor și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa

în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare și 5 ani interzicere

a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., a fost dedusă

durata măsurii arestării preventive, de la data de 04 februarie 2011 și menținută

starea de arest a inculpatului.

Analizând temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea de apel a apreciat că acestea

se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului

L.N., fiind întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul

de operare și perseverența infracțională a inculpatului recidivist.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul

a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare

să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea

de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În

raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei

persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că

acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice,

a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții

a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății,

generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt

cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază

că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșite faptele, care prezintă

un grad ridicat de pericol social.

Din examinarea actelor dosarului se constată

că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive

temeinice de a bănui că a săvârșit infracțiunile pentru care a și fost condamnat

(nedefinitiv) la o pedeapsă rezultantă 8 ani închisoare.

La acest moment procesual, pericolul concret

pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta

este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Înalta Curte constată că, raportat la baza

factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii

de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului (recidivist),

detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 300 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul L.N. împotriva încheierii din 06 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44689/3/2011 (756/2012).

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.