ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3690/2012

Asupra

recursului penal de față; în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 18

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 44689/3/2011, în baza art. 300 C. proc. pen. cu referire la art.

160

b

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpatului L.N., dispunându-se menținerea stării de

arest a acestuia.

Pentru a

dispune astfel, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de

inculpații H.C., S.D. și L.N. împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 14

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în

Dosarul nr. 44689/3/2011, luând în discuție starea de arest a inculpatului

L.N., în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei

măsuri față de inculpat subzista în continuare, impunând privarea de libertate

a acestuia.

În

considerentele încheierii, s-a reținut că și în prezent sunt întrunite

cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului

L.N. este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea

aceastuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

raportat la modul de operare și perseverența infracțională a inculpatului.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.N., solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea

acestei măsuri.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin sentința

penală nr. 104 din data de 14 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 44689/3/2011, în baza art. 345

alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul L.N. la următoarele

pedepse:

- 5 (cinci) ani

închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. a) și b) pct. 12 al

Legii nr. 39/2003, în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1)

lit. a) C. pen.;

- 8 (opt) ani

închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 12 alin. (1) și alin. 2 lit. a) coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. a) din

Legea nr. 678/2001 în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. 2 C. pen., în

condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

În baza art. 61

alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. a fost revocat beneficiul

liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr 497 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul

nr. 13263/3/2008, dispunându-se contopirea restulului rămas neexecutat de 813

zile cu fiecare dintre cele două pedepse principale aplicate prin această

sentință.

În baza art. 33

alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. cu

referire la art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final

pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88

C. pen. a fost dedusă durata măsurii arestării preventive de la data de 04

februarie 2011.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut că. în fapt, în luna mai a anului 2009

inculpații L.N., H.C., B.A.M. și S.D. au constituit un grup infracțional

organizat ce avea drept scop identificarea mai multor persoane din mediul rural

interesate să-și găsească un loc de muncă în străinătate și care să poată fi

racolate prin inducerea în eroare asupra condițiilor de care urmau să

beneficieze (transport, cazare, masă și salarizare), iar ulterior să fie

transportate și cazate în imobile aflate în posesia inculpaților și, în cele

din urmă, să fie constrânse să efectueze activități în domeniul agricol pentru

diverși angajatori spanioli proprietari de terenuri agricole, urmând ca o parte

importantă a sumelor reprezentând contravaloarea muncii prestate de către

persoanele în cauză să fie însușită de către inculpați.

Împotriva

acestei sentințe penale au declarat apel inculpații H.C., S.D. și L.N.

La termenul din

18 octombrie 2012 instanța de control judiciar a menținut starea de arest a

inculpatului L.N., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la

această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele.

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă

cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag. 1

lit. c). Conform textului invocai, o persoană poate fi privată de libertate

dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta Curte

constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât

dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din

prevederile Convenției.

Astfel,

potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată,

conform art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În prezenta

cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la

efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Astfel, sunt

îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere

a luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, respectiv pedeapsa

prevăzută de lege pentru fapta de care este acuzat este mai mare de 4 ani

închisoare și există probe certe că lăsarea inculpatului L.N. în libertate

prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura

și gravitatea faptei pentru care este judecat și perseverența infracțională a

acestuia.

De asemenea, în

prezenta cauză, sunt incidente și prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din

C.E.D.O., având în vedere că hotărârea de condamnare a inculpatului, pronunțată

de instanța de fond, chiar dacă nu are caracter definitiv, este de natură să

justifice continuarea privării de libertate a acestuia.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

L.N. împotriva încheierii de ședință din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44689/3/2011.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii de ședință

din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 44689/3/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 13 noiembrie 2012.