ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3690/2012

Asupra recursului penal de față; în baza actelor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44689/3/2011, în baza art. 300 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului L.N., dispunându-se menținerea stării de arest a acestuia. Pentru a dispune astfel, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații H.C., S.D. și L.N. împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 14 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 44689/3/2011, luând în discuție starea de arest a inculpatului L.N., în baza art. 300 2 C. proc.

pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen., a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri față de inculpat subzista în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia. În considerentele încheierii, s-a reținut că și în prezent sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului L.N. este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea aceastuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de operare și perseverența infracțională a inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.N., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Prin sentința penală nr. 104 din data de 14 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 44689/3/2011, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul L.N. la următoarele pedepse: - 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. a) și b) pct. 12 al Legii nr. 39/2003, în condițiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.; - 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. 2 lit. a) coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. 2 C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.; În baza art. 61 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr 497 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 13263/3/2008, dispunându-se contopirea restulului rămas neexecutat de 813 zile cu fiecare dintre cele două pedepse principale aplicate prin această sentință. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. a fost dedusă durata măsurii arestării preventive de la data de 04 februarie 2011. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că. în fapt, în luna mai a anului 2009 inculpații L.N., H.C., B.A.M.

și S.D. au constituit un grup infracțional organizat ce avea drept scop identificarea mai multor persoane din mediul rural interesate să-și găsească un loc de muncă în străinătate și care să poată fi racolate prin inducerea în eroare asupra condițiilor de care urmau să beneficieze (transport, cazare, masă și salarizare), iar ulterior să fie transportate și cazate în imobile aflate în posesia inculpaților și, în cele din urmă, să fie constrânse să efectueze activități în domeniul agricol pentru diverși angajatori spanioli proprietari de terenuri agricole, urmând ca o parte importantă a sumelor reprezentând contravaloarea muncii prestate de către persoanele în cauză să fie însușită de către inculpați.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații H.C., S.D. și L.N. La termenul din 18 octombrie 2012 instanța de control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului L.N., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele. Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag.

1 lit. c). Conform textului invocai, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În prezenta cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților. Astfel, sunt îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere a luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este acuzat este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea inculpatului L.N.

în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este judecat și perseverența infracțională a acestuia. De asemenea, în prezenta cauză, sunt incidente și prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere că hotărârea de condamnare a inculpatului, pronunțată de instanța de fond, chiar dacă nu are caracter definitiv, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii de ședință din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44689/3/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii de ședință din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 44689/3/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2012.