ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2159/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2159/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

sentința penală nr. 4/MF din data de 12 februarie 2013, Tribunalul Argeș a condamnat

inculpatul E.V. la:

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane (minore) prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 678/2001 și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 33, 34 și 35 C. pen., a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare, prin privare de libertate,

potrivit art. 57 C. pen. și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71

C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsă perioada reținerii

și arestării preventive, începând cu 15 decembrie 2010 până la 23 octombrie 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a luat

față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută

de art. 145 C. pen. și au fost instituite în sarcina acestuia obligațiile prevăzute

de art. 145 alin. (1

1

) lit. a)-d) C. proc. pen., precum și cea prevăzută

de art. 145 alin. (1

2

) lit. c) - „să nu se apropie de părțile vătămate,

membrii familiei acestora, de ceilalți inculpați și să nu comunice cu aceștia direct

sau indirect".

Au fost respinse acțiunile civile formulate

de părțile civile P.Ș., P.Ș.C., S.G.L. și C.M.E.

S-a dispus, în temeiul dispozițiilor

art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea de la inculpat a sumei de 146.140 euro.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

În fapt, prima instanță a reținut că inculpatul

E.V., la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale,

împreună cu fratele său A.R. a recrutat, transportat, transferat, cazat și primit

prin amenințare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înșelăciune, pe victimele

majore P.Ș., P.Ș.C., S.G.L., C.M.E. și I.A., precum și pe partea vătămată minoră

P.M.L., în scopul exploatării sexuale prin obligarea la practicarea prostituției

în Spania.

Într-un prim ciclu procesual, cauza a fost

soluționată prin sentința penală nr. 4/MF din data de 8 martie 2012, pronunțată

de Tribunalul Argeș, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă principală rezultantă

de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Urmare apelurilor formulate de Serviciul

Teritorial Pitești - D.I.I.C.O.T., (care a criticat sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.) precum și de inculpatul E.V. (care, a invocat nerespectarea criteriilor

generale de individualizare prin aplicarea unei pedepse prea severe) Curtea de Apel

Pitești, prin decizia penală nr. 51 din data de 24 mai 2012, a desființat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș, motivat de faptul că instanța

de fond a soluționat cauza în ședință nepublică, reținându-se astfel că hotărârea

este lovită de nulitate absolută în sensul dispozițiilor art. 290 și art. 197

alin. (2) C. proc. pen.

După reînregistrarea cauzei la Tribunalul

Argeș și reluarea cercetării judecătorești, s-a reținut că inculpatul E.V. se face

vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel

că prin sentința penală nr. 4/MF din data de 12 februarie 2013 (care face obiectul

controlului judiciar la Curtea de Apel Pitești), a fost condamnat la pedeapsa rezultantă

de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., așa cum s-a precizat.

Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că: - în mod nelegal

prima instanță nu a judecat cauza în cadrul procedurii simplificate prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., deși a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru

care a fost trimis în judecată;

- în raport de circumstanțele cauzei, se

impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu dispozițiile

art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 61/A din data de

23 mai 2013 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul formulat de inculpatul E.V., împotriva sentinței penale

nr. 4/MF din data de 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală,

în Dosarul nr. 640/109/2012*.

A desființat în parte sentința și rejudecând,

a descontopit pedepsele principale și complementare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a redus pedepsele de 5 ani la 3 ani și 10 luni pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de la 7 ani la 4 ani și 10

luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 678/2001.

În

baza art. 33, 34 și 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 10 luni închisoare

și pedeapsa complementară de 3 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Examinând sentința apelată, în raport de

criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile

art. 371 și art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este fondat, în parte,

deoarece prima instanță nu a făcut în cauză aplicațiunea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., cu consecința reducerii

cu o treime a limitelor de pedeapsa, deși erau îndeplinite cerințele prevăzute de

acest text. Schimbarea modalității de executare nu se impune, în raport de criteriile

generale de individualizare, aplicate la speță, prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a reținut că cercetarea judecătorească

făcută în primul ciclu procesual, finalizată prin sentința penală nr. 4/MF din 8

martie 2012 a Tribunalului Argeș, a fost declarată nulă prin decizia penală nr.

51 din 24 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, pe motivul nedesfășurării

procedurii judiciare în condiții de publicitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare

la Tribunalul Argeș.

Prin urmare, s-a constatat că de la momentul

reînregistrării cauzei la Tribunalul Argeș (10 septembrie 2012) din actele dosarului,

rezultă că la primul termen de judecată (9 octombrie 2012) cauza s-a amânat pentru

lipsă de procedură cu părțile, iar la termenul următor din 23 octombrie 2012, instanța

nu a dispus începerea cercetării judecătorești, întrucât s-a pronunțat numai pe

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Nici la următorul termen

(6 noiembrie 2012), instanța nu a dispus începerea cercetării judecătorești, lucru

pe care l-a făcut abia la data de 4 decembrie 2012, când inculpatul a fost ascultat

și a precizat în declarație că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost

trimis în judecată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen..

În raport de aceste împrejurări, s-a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.,

privind soluționarea cauzei prin procedura simplificată, cu consecința reducerii

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile pentru care apelantul-inculpat

a fost trimis în judecată.

S-a mai reținut că, prima instanță a făcut

o corectă aplicare la speță a criteriilor generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține

seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului

și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, elemente de

circumstanțiere care justifică ca executarea pedepsei să se facă prin privare de

libertate, deoarece numai astfel ea își poate atinge finalitatea prevăzută în

art. 52 C. pen. (constrângerea, reeducarea și prevenția), nefiind temeiuri să se

dispună executării pedepsei sub supraveghere.

Sub acest aspect, s-a relevat că faptele

săvârșite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, prin modalitatea

în care acestea au fost concepute în înțelegere cu coinculpații A.R., N.C. și C.A.I.,

judecați separat și condamnați la pedepse cu executarea prin privarea de libertate.

Tot astfel, pericolul social rezidă și în faptul că inculpatul-apelant a exploatat

sexual nu numai persoane majore (P.Ș., P.Ș.C., S.G.L., C.M.E. și I.A.) dar și pe

minora P.L.M., deși cunoștea vârsta acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul E.V. solicitând aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc.

pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de persoane

(majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv infracțiunea de trafic de persoane

(minore) prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea

prevăzută de art. 210, respectiv art. 211 din noul C. pen.

Invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a solicitat în principal, reducerea pedepselor

și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 lit. c) din

noul C. pen., iar în subsidiar aplicarea unei pedepse egale cu perioada arestului

preventiv aceea de 2 ani și 4 luni. Totodată a solicitat aplicarea art. 19 din Legea

nr. 682/2002.

Examinând recursul declarat de inculpatul

E.V. prin raportare la dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Preliminar,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 iulie 2013, situație în care

acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., care este legea procesual - penală aplicabilă recursului

de față.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu

se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute

de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre

motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Critica inculpatului, vizând casarea deciziei și reindividualizarea pedepsei, cu

schimbarea modalității de executare a acestea în sensul suspendării condiționate

a executării - nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași

scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs

numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci

când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și reglementându-se,

așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei

atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinat în recurs.

De asemenea nu poate fi primită solicitarea

recurentului inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002

care prevăd că "persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau

în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea

și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"

deoarece potrivit adresei din data de 20 iunie 2014 emisă de Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

aflată la dosarul de recurs rezultă că în urma denunțului formulat de către inculpatul

E.V., a fost constituit dosarul penal nr. 114/P/2013 și se efectuează cercetări

pentru identificarea altor mijloace de probă în vederea stabilirii cu certitudine

a situației de fapt.

Ca atare, se constată că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie

2014 - a noilor coduri (penal și de procedură penală), instanța este datoare să

verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care

„în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei,

au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Inculpatul E.V., a fost trimis în judecată

și condamnat la pedepsele de 3 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art 41 alin.

(2) C. pen., respectiv de 4 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, urmând să execute pedeapsa cea

mai grea de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani, reținându-se,

în fapt că inculpatul E.V., la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași

rezoluții infracționale, împreună cu fratele său A.R. a recrutat, transportat, transferat,

cazat și primit prin amenințare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înșelăciune,

pe victimele majore P.Ș., P.Ș.C., S.G.L., C.M.E. și I.A., precum și pe partea vătămată

minoră P.M.L., în scopul exploatării sexuale prin obligarea la practicarea prostituției

în Spania.

După cum se poate observa fapta săvârșită

de inculpat prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

are corespondent în prevederile art. 210 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă

sunt de la 3 la 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, iar în reglementarea

anterioară erau pentru alin. (1) de la 3 ani la 10 ani închisoare și, respectiv

5-15 ani închisoare pentru alin. (2).

Referitor la fapta săvârșită de inculpat

prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 se observă că, are

corespondent în prevederile art. 211 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă pentru

reglementarea anterioară pentru alin. (1) sunt de la 5 la 15 ani închisoare și interzicerea

unor drepturi, iar pentru alin. (2) de la 7 la 18 ani închisoare și interzicerea

unor drepturi, iar în noua reglementare, limitele de pedeapsă sunt pentru alin.

(1) de la 3 la 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Solicitarea inculpatului, prin apărător,

de aplicare a legii penale mai favorabile, care, în opinia sa, ar fi legea penală

nouă, cu consecința schimbării încadrării juridice din infracțiunea de trafic de

persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv infracțiunea de trafic de persoane

(minore) prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea

prevăzută de art. 210, respectiv art. 211 din noul C. pen., nu poate fi primită

deoarece este lipsită de relevanță, întrucât aplicarea celorlalte instituții incidente

în cauză din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului.

Ca urmare a săvârșirii concursului de infracțiuni,

au fost contopite cele 2 pedepse, în baza art. 33, 34 și 35 C. pen., dispunând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 10 luni închisoare și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fără a adăuga un spor de pedeapsă,

însă, dispozițiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C. pen., impun în mod obligatoriu,

aplicarea unui spor, de o treime, din totalul celorlalte două pedepse, la pedeapsa

cea mai grea, de 4 ani și 10 luni închisoare.

Prin urmare, prin aplicarea dispozițiilor

noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum

majorat față de pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, aplicată inculpatului,

astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv C.

pen. anterior, tratamentul penal constând în cumulul juridic cu spor facultativ,

spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu.

Referitor la sancționarea infracțiunii

continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, stabilirea

pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și

posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei

este neîndestulător. Deși C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus

(până la 3 ani, față de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii),

această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii

mai favorabile, din moment ce prin hotărârea atacată nu a dat eficiență acestei

cauze de agravare a pedepsei, astfel că,

raportat

la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracțiunea

de trafic de persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, în privința căreia s-a reținut forma continuată, mai favorabil

este C. pen. anterior. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală

este mai puțin favorabilă decât cea anterioară și prin introducerea condiției suplimentare

de existență a infracțiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în

înțelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecința restrângerii sferei de incidență

a dispozițiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârșit

un ansamblu infracțional faptic și extinderea corelativă a situațiilor de reținere

a unui concurs de infracțiuni, situație care, evident, este mai puțin favorabilă

inculpatului.

De asemenea, având în vedere că în cadrul

recursurilor guvernate de disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea

legii mai favorabile, instanța de recurs nu realizează o nouă individualizare a

sancțiunii, iar în prezenta cauză nu se impune reducerea proporțională a sancțiunii

stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de

Casație și Justiție va menține pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni întrucât

pedeapsa aplicată se încadrează în noile limite de pedeapsă.

Așa fiind, Înalta Curte, va respinge ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva deciziei penale nr. 61/A

din data de 23 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul E.V. împotriva deciziei penale nr. 61/A din data de 23 mai 2013 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministeralui Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 iunie 2014.