ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1660/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 11 mai 2012

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

în Dosarul nr. 698/101/2012 în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului A.C.,

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37 din 5 octombrie 2011

emis de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 7171/101/2011.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin.

(1), lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a

inculpatului A.C. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea

acesteia este justificată.

S-a

apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele

generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă

și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în

vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva

acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A.C., solicitând punerea sa în

stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a

procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta

Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea

deosebită a acesteia, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești,

cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea

acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa

cum corect a reținut și instanța de fond.

În

sarcina inculpatului s-a reținut că în seara zilei de 3 octombrie 2011, în

jurul orelor 21,00, i-a aplicat mai multe lovituri, cu o bâtă cu vârf metalic

și cu un topor, în zona capului și a brațelor fiului său, A.M., creându-i

leziuni care au condus la decesul acestuia.

În

jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin

reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o

tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Pe de

altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin

sentința penală nr. 60 din 16 martie 2012 a Tribunalului Mehedinți, secția

penală, la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat prev de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,

ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat,

constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

În

același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva încheierii din 11

mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 698/ 101/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 18 mai 2012.