ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1660/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1660/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față,
În baza
lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 11 mai 2012
pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
în Dosarul nr. 698/101/2012 în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului A.C.,
arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37 din 5 octombrie 2011
emis de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 7171/101/2011.
Pentru a
pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin.
(1), lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a
inculpatului A.C. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea
acesteia este justificată.
S-a
apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele
generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă
și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în
vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva
acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A.C., solicitând punerea sa în
stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au
fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu
dispozițiile art. 385
6
alin. (3) și art. 385
14
C. proc.
pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit
art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în
exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice
periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin.
(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au
determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere
motivată, menținerea arestării preventive.
În
cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a
procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de
drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,
impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta
Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea
deosebită a acesteia, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești,
cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea
acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa
cum corect a reținut și instanța de fond.
În
sarcina inculpatului s-a reținut că în seara zilei de 3 octombrie 2011, în
jurul orelor 21,00, i-a aplicat mai multe lovituri, cu o bâtă cu vârf metalic
și cu un topor, în zona capului și a brațelor fiului său, A.M., creându-i
leziuni care au condus la decesul acestuia.
În
jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin
reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o
tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Pe de
altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin
sentința penală nr. 60 din 16 martie 2012 a Tribunalului Mehedinți, secția
penală, la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor
calificat prev de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și 4 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,
ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat,
constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției
provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile
C.E.D.O.
În
același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu
alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat
într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în
dispozițiile și limitele legii.
Aceste
considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării
preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct.
1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu
să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva încheierii din 11
mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
pronunțată în Dosarul nr. 698/ 101/2012.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 18 mai 2012.