ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2011

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosarul cauzei, instanța constată următoarele :

Prin

încheierea din 7 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 8100/63/2010, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării

de arest preventiv a inculpaților R.I., arestat în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 4 din 26 aprilie 2010 emis de Curtea de Apel Craiova, în dosarul

nr. 1241/54/2010 și G.F.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă

nr. 19 din 20 aprilie 2010 emis de Tribunalul Dolj, în dosar nr. 5411/63/2010.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a

inculpaților este legală, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat,

de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența

C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul

probatoriului administrat în cauză.

Împotriva

acestei încheieri au formulat recurs inculpații R.I. și G.F.I., solicitând

punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată

că acesta sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art.

160

b

alin. (1)

C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar,

este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3)

din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză,

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la

efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în

continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte

în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, de consecințele produse, de circumstanțele personale ale

inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă

parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților prin sentința

penală nr. 491 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secția penală, la

pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de acces fără

drept la un sistem informatic, falsificarea instrumentelor de plată, efectuarea

de operațiuni financiare în mod fraudulos și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă

complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un

temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

Chiar dacă

pentru inculpatul G.F.I. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, Înalta

Curte constată că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive întrucât ceea ce s-a schimbat este doar calitatea în care

au fost săvârșite faptele, respectiv complice /instigator.

În ce privește

respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția

preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind

starea normală - nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele

rezonabile - independent de faptul că se va computa sau nu din pedeapsă, însă

în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea

limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în

considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce

măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a

fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a

regulii generale a judecării în stare de libertate".

Prin prisma

dispozițiilor art. 6 și art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de

soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei

petrecute de inculpați în arest preventiv și prin prisma principiului conform

căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv,

o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt

natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților

implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ș.a.

Prin urmare,

instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de

libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor

împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al

faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea

inculpaților și din consecințele acestora.

În condițiile

speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul

inculpaților de a fi puși în stare de libertate.

În același

sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații R.I. și G.F.I. împotriva

încheierii din 7 februarie 2011a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8100/63/2010.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 325 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 25 lei , reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 februarie 2011.