ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3531/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cursul urmăririi penale efectuate în cauză, prin Încheierea nr. 6 din 20 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1246/104/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.S. pe o perioadă de 29 de zile de la data de 23 februarie 2011 până la 20 martie 2011 inclusiv, constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a), b), e), f) C. proc. pen. a fost emis Mandatul de arestare preventivă nr. 12 din 20 februarie 2011. S-a apreciat că există cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, în sensul că a fugit imediat după comiterea infracțiunilor și s-a ascuns, în diverse locuri, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, aspecte reținute din procesele verbale de căutare a inculpatului din data de 19 februarie 2011 la domiciliul din Drăgănești Olt, prin demersurile făcute față de vecinii imobilului de la domiciliu, dar și prin actele materiale de căutare a acestuia la imobilele pe care le deține în Slatina și apoi din nou în orașul Drăgănești Olt la imobilele pe care le dețin soția și copiii. Întrucât cauza a fost intens mediatizată, s-a mai reținut că pe această cale s-a luat la cunoștință de actele materiale de prindere a inculpatului, care a avut loc în municipiul București într-un imobil din cartierul Ferentari, situație care s-a apreciat ca fiind de natură să confirme o dată în plus constatarea de mai sus.

S-a reținut cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - că sunt date certe că inculpatul a încercat să zădărnicească direct și indirect aflarea adevărului prin influențarea martorilor cauzei, așa cum rezultă din convorbirile telefonice efectuate de inculpat cu martorii cauzei, consemnate în notele de redare și interceptare a acestora. S-a constatat și incidența cazului prev. de art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în sensul că există date că inculpatul exercită presiuni asupra părții vătămate, care îi este nepot și că încearcă să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta.

S-a precizat că în acest sens sunt chiar relatările părții vătămate, care a arătat că, după ce a fost scoasă din bar și inculpatul, împreună cu persoanele ce-l însoțeau, au continuat să o lovească, l-au amenințat că nu va mai reuși să iasă din casă, nu numai el ci și familia sa, după care a susținut că aceștia au afirmat că „au tot județul la picioarele lor, că plătesc și că vor scăpa". S-au mai reținut și consemnările din nota telefonică privind convorbirea din data de 18 februarie 2011, ora 13:12:08, în care inculpatul, în cadrul convorbirii cu numitul V.I., afirma „sunt Ia Craiova. Lasă-mă că sunt la spital la ..",ceea ce a determinat aprecierea prin coroborarea probelor administrate că s-a deplasat chiar la locul unde era internată victima, spre a realiza o înțelegere cu aceasta.

Tribunalul a reținut și cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că, pe de o parte, există probe ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către inculpat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 307/P/20J din data de 14 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată: 1. În stare de arest preventiv a inculpatului A.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen.; - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) și 2 C. pen.; - instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 25 C. pen.

raportat la art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.; - portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2. În stare de libertate a inculpatului A.F. (fiul lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la tentativă de omor calificat prev. de art. 26 raportat la art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) C. pen.; - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 3. În stare de libertate, a inculpatei A.P.

(soția lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor de: - instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 29 C. pen. - încercarea de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului A.S. s-a reținut, în esență că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuțit și un topor, a pătruns într-un local public (bar) de pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezenta unui număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I.

(nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și prin aceste fapte a perturbat grav ordinea și liniștea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și prin intermediari cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să relateze organelor judiciare o altă situație de fapt decât cea reală. Prin Sentința penală nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, a fost condamnat inculpatul A.S., la: - 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prevăzută și pedepsită de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) C. pen.

în seara zilei de 17 februarie 2011; În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011; - 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.; - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991; În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

s-au contopit pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen. În baza art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 20 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Prin Încheierea de ședință din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului A.S., trimis în judecată, între alții, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor.

În motivare s-a reținut că, la acest moment procesual, nu se conturează o necesitate a reaprecierii temeiurilor de fapt și de drept ce au justificat măsura arestării preventive de la data când aceasta a fost menținută de Curtea de Apel, acestea subzistând și în prezent, respectiv sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, care este actual și concomitent cu cel al influențării probelor și a) încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil ca inculpatul ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, în memoriul depus la dosar criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv, menționându-se că prima faptă nu putea fi comisă de către el, întrucât, în raport cu momentul săvârșirii acesteia, se afla la stația PECO Slatina, astfel că se poate considera, în raport cu noile împrejurări relevate și de proba cu expertiză extrajudiciară depusă anexat, că temeiurile s-au schimbat, sau chiar au încetat, în condițiile și a lipsei proporționalității măsurii dispuse cu scopurile urmărite, pe lângă depășirea termenului rezonabil. În circumstanțiere, a menționat că este căsătorit, are opt copii, precum și unele probleme de sănătate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru cele ce succed. În esență, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță, cât și în cadrul procedurii din apel, inclusiv prin încheierea ce formează obiectul recursului de față. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual penale pentru menținerea stării de arest a inculpatului A.S.

Astfel: - există probe sau indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele cercetate, în raport de dispozițiile art. 143, 68, 300 2 și 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen.; - infracțiunile cercetate sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani; - lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, potrivit dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.; - privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.; - nu s-a depășit o durată rezonabilă a procedurii ori a măsurii preventive restrictive de libertate. Ansamblul probatoriului administrat până în prezent duce la concluzia îndeplinirii exigențelor art. 143, 68 C. proc.

pen. De asemenea, se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art. 148 lit. f) C. proc. pen. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpaților ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea de la Strasbourg, în jurisprudența sa, pe tărâmul aplicării art. 5 din Convenție, a conturat patru motive care justifică menținerea sau prelungirea măsurii arestării preventive: - pericolul de sustragere din partea acuzatului Stogmuller c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, serie A n° 9, § 15); - riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice buna administrare a justiției (Wemhoff c. Allemagne, 27 juin 1968, § 14, serie A n° 7); - ori să comită noi infracțiuni (Matzenetter c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, serie A n° 10, §9) - existența unui pericol pentru ordinea publică (Letellier c. France, 26 juin 1991, §51, serie A n° 207 et Hendriks c. Pays-Bas (dec), n°43701/04, 5 juillet 2007). De asemenea, Curtea a constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului, pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o anumită durată de timp.

Pericolul pentru ordinea publică, în prezenta cauză, rezultă din natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat - prin aplicarea de lovituri cu cuțitul în zone vitale, perseverența infracțională a acestuia, rezultată din săvârșirea faptelor reținute ulterior ca fiind concurente cu cele inițial săvârșite, prin încercarea de influențare a martorilor și, deci, prin instigare la mărturie mincinoasă, deși faptele fuseseră comise într-un loc public aglomerat, aspecte care demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică.

Ca urmare, se apreciază că se justifică sau susține un pericol real pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate, astfel încât, la acest moment procesual, nu se impun măsuri preventive alternative deținerii. În ceea ce privește durata prevenției, Înalta Curte apreciază că aceasta nu a depășit un termen rezonabil, calculat de la data actului de inculpare, având în vedere și faptul că în cauză a intervenit o condamnare în primă instanță. În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., măsura fiind judicios aleasă și aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal și scopul măsurilor preventive. Astfel, fiind respectate atât exigențele cerute de Codul de procedură penală cât și cele prevăzute de art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive pentru recurentul inculpat. Cu privire la critica vizând necesitatea administrării probei cu expertiză extrajudiciară, este de menționat că aceasta nu face parte din categoria înscrisurilor, acestea fiind singurele probe admisibil a fi administrate în calea de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385 9 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii de ședință din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011. Obligă recurentul inculpat la plata suinei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM