ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3531/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3531/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În cursul urmăririi penale efectuate în

cauză, prin Încheierea nr. 6 din 20 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt

în Dosarul nr. 1246/104/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului

A.S. pe o perioadă de 29 de zile de la data de 23 februarie 2011 până la 20 martie

2011 inclusiv, constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin.

(1) lit. a), b), e), f) C. proc. pen. a fost emis Mandatul de arestare

preventivă nr. 12 din 20 februarie 2011.

S-a apreciat că

există cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în care se poate

dispune arestarea preventivă a inculpatului, în sensul că a fugit imediat după

comiterea infracțiunilor și s-a ascuns, în diverse locuri, în scopul de a se

sustrage de la urmărirea penală, aspecte reținute din procesele verbale de

căutare a inculpatului din data de 19 februarie 2011 la domiciliul din

Drăgănești Olt, prin demersurile făcute față de vecinii imobilului de la

domiciliu, dar și prin actele materiale de căutare a acestuia la imobilele pe

care le deține în Slatina și apoi din nou în orașul Drăgănești Olt la imobilele

pe care le dețin soția și copiii. Întrucât cauza a fost intens mediatizată, s-a

mai reținut că pe această cale s-a luat la cunoștință de actele materiale de

prindere a inculpatului, care a avut loc în municipiul București într-un imobil

din cartierul Ferentari, situație care s-a apreciat ca fiind de natură să

confirme o dată în plus constatarea de mai sus.

S-a reținut cazul

prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - că sunt date certe că inculpatul

a încercat să zădărnicească direct și indirect aflarea adevărului prin

influențarea martorilor cauzei, așa cum rezultă din convorbirile telefonice

efectuate de inculpat cu martorii cauzei, consemnate în notele de redare și

interceptare a acestora.

S-a constatat și

incidența cazului prev. de art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în sensul

că există date că inculpatul exercită presiuni asupra părții vătămate, care îi

este nepot și că încearcă să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta. S-a

precizat că în acest sens sunt chiar relatările părții vătămate, care a arătat

că, după ce a fost scoasă din bar și inculpatul, împreună cu persoanele ce-l

însoțeau, au continuat să o lovească, l-au amenințat că nu va mai reuși să iasă

din casă, nu numai el ci și familia sa, după care a susținut că aceștia au

afirmat că „au tot județul la picioarele lor, că plătesc și că vor scăpa".

S-au mai reținut și consemnările din nota telefonică privind convorbirea din

data de 18 februarie 2011, ora 13:12:08, în care inculpatul, în cadrul

convorbirii cu numitul V.I., afirma „sunt Ia Craiova. Lasă-mă că sunt la spital

la ..",ceea ce a determinat aprecierea prin coroborarea probelor

administrate că s-a deplasat chiar la locul unde era internată victima, spre a

realiza o înțelegere cu aceasta.

Tribunalul a reținut

și cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că, pe

de o parte, există probe ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către

inculpat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani, iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea

publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 307/P/20J din data de 14

aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată:

preventiv a inculpatului A.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. c) și i) C.

pen.;

- ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321

alin. (1) și 2 C. pen.;

- instigare la

mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 25 C. pen. raportat la

art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;

- portul cuțitului,

fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori

integritatea corporală a persoanelor, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

libertate a inculpatului A.F. (fiul lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

- complicitate la

tentativă de omor calificat prev. de art. 26 raportat la art. 20 alin. (1)

raportat la art. 174 alin. (1) și (2) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și

i) și alin. (2) C. pen.;

- ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321

alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

libertate, a inculpatei A.P. (soția lui A.S.) pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

- instigare la

mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 25 raportat la art. 260

C. pen. cu aplicarea art. 29 C. pen.

- încercarea de a

determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 C. pen., ambele cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în sarcina

inculpatului A.S. s-a reținut, în esență că, în seara zilei de 17 februarie

2011, înarmat cu un cuțit și un topor, a pătruns într-un local public (bar) de

pe raza orașului Drăgănești Olt, și în prezenta unui număr mare de persoane, a

agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu

cuțitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viața părții vătămate a

fost pusă în primejdie și prin aceste fapte a perturbat grav ordinea și

liniștea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct și prin

intermediari cu martorii prezenți la fața locului pentru a-i determina să

relateze organelor judiciare o altă situație de fapt decât cea reală.

Prin Sentința penală

nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în

Dosarul nr. 1927/104/2011, a fost condamnat inculpatul A.S., la:

- 7 (șapte) ani și 6

(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor

asupra nepotului de frate, prevăzută și pedepsită de art. 20 alin. (1) raportat

la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și alin. (2) C.

pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza

a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

- 2 (doi) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 321

alin. (1) și (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

- 1 (un) an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 25

raportat la art. 260 alin. (1) cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;

- 3 (trei) luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate și a fost

obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase)

luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin.

(1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i s-a aplicat

inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului

preventiv de la data de 20 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului.

Prin Încheierea de

ședință din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011 s-a dispus, în

conformitate cu prevederile art. 300

2

C. proc. pen. cu referire la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest

a inculpatului A.S., trimis în judecată, între alții, pentru săvârșirea

infracțiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată

de executare, portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care

s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor.

În motivare s-a

reținut că, la acest moment procesual, nu se conturează o necesitate a

reaprecierii temeiurilor de fapt și de drept ce au justificat măsura arestării

preventive de la data când aceasta a fost menținută de Curtea de Apel, acestea

subzistând și în prezent, respectiv sunt întrunite condițiile prev. de art. 148

alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, care

este actual și concomitent cu cel al influențării probelor și a) încercării de

a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil ca inculpatul ar

împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, în memoriul depus la

dosar criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri

privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv, menționându-se că prima

faptă nu putea fi comisă de către el, întrucât, în raport cu momentul

săvârșirii acesteia, se afla la stația PECO Slatina, astfel că se poate

considera, în raport cu noile împrejurări relevate și de proba cu expertiză

extrajudiciară depusă anexat, că temeiurile s-au schimbat, sau chiar au

încetat, în condițiile și a lipsei proporționalității măsurii dispuse cu

scopurile urmărite, pe lângă depășirea termenului rezonabil.

În circumstanțiere, a

menționat că este căsătorit, are opt copii, precum și unele probleme de

sănătate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru cele ce succed.

În esență, măsura

preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent

condamnării în primă instanță, cât și în cadrul procedurii din apel, inclusiv

prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul

inculpat, Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare

privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel,

fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual penale

pentru menținerea stării de arest a inculpatului A.S. Astfel:

- există probe sau

indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele cercetate, în raport de

dispozițiile art. 143, 68, 300

2

și 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen.;

- infracțiunile

cercetate sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani;

- lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, potrivit

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.;

- privarea de

libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive,

prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.;

- nu s-a depășit o

durată rezonabilă a procedurii ori a măsurii preventive restrictive de

libertate.

Ansamblul

probatoriului administrat până în prezent duce la concluzia îndeplinirii

exigențelor art. 143, 68 C. proc. pen.

De asemenea, se

mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite

cumulativ exigențele art. 148 lit. f) C. proc. pen. Astfel, pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și lăsarea în

libertate a inculpaților ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea de la

Strasbourg, în jurisprudența sa, pe tărâmul aplicării art. 5 din Convenție, a

conturat patru motive care justifică menținerea sau prelungirea măsurii

arestării preventive:

- pericolul de

sustragere din partea acuzatului Stogmuller c. Autriche, arret du 10 novembre

1969, serie A n° 9, § 15);

- riscul ca acuzatul,

odată pus în libertate, să împiedice buna administrare a justiției (Wemhoff c.

Allemagne, 27 juin 1968, § 14, serie A n° 7);

- ori să comită noi

infracțiuni (Matzenetter c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, serie A n° 10,

- existența unui

pericol pentru ordinea publică (Letellier c. France, 26 juin 1991, §51, serie A

n° 207 et Hendriks c. Pays-Bas (dec), n°43701/04, 5 juillet 2007).

De asemenea, Curtea a

constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin

reacția publicului, pot determina o stare de pericol pentru comunitate,

justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o

anumită durată de timp.

Pericolul pentru

ordinea publică, în prezenta cauză, rezultă din natura și gravitatea deosebită

a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în

care se reține că acesta a acționat - prin aplicarea de lovituri cu cuțitul în

zone vitale, perseverența infracțională a acestuia, rezultată din săvârșirea

faptelor reținute ulterior ca fiind concurente cu cele inițial săvârșite, prin

încercarea de influențare a martorilor și, deci, prin instigare la mărturie

mincinoasă, deși faptele fuseseră comise într-un loc public aglomerat, aspecte

care demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare

concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică.

Ca urmare, se

apreciază că se justifică sau susține un pericol real pentru ordinea publică în

cazul lăsării în libertate, astfel încât, la acest moment procesual, nu se

impun măsuri preventive alternative deținerii.

În ceea ce privește

durata prevenției, Înalta Curte apreciază că aceasta nu a depășit un termen

rezonabil, calculat de la data actului de inculpare, având în vedere și faptul

că în cauză a intervenit o condamnare în primă instanță.

În plus, la luarea

măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136

alin. (8) C. proc. pen., măsura fiind judicios aleasă și aptă să asigure buna

desfășurare a procesului penal și scopul măsurilor preventive.

Astfel, fiind

respectate atât exigențele cerute de Codul de procedură penală cât și cele

prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive

pentru recurentul inculpat.

Cu privire la critica

vizând necesitatea administrării probei cu expertiză extrajudiciară, este de

menționat că aceasta nu face parte din categoria înscrisurilor, acestea fiind

singurele probe admisibil a fi administrate în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele

expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul

art. 385

9

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii de ședință

din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata suinei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM