ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2316/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1416/85/2010 s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.B.N., la 6 ani închisoare, pentru tentativă de omor deosebit de grav. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.N., la 8 ani închisoare, pentru tentativă de omor deosebit de grav. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. Inculpatul R.N. a fost obligat să plătească 13.608 lei despăgubiri Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în solidar cu inculpatul M.B.N.

doar până la concurența sumei de 10.000 lei, cu dobânzile și penalitățile legale. Inculpatul R.N. a fost obligat să plătească 1.477 lei despăgubiri Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, în solidar cu inculpatul M.B.N. doar până la concurența sumei de 950 lei, cu dobânzile și penalitățile legale. Inculpatul R.N. a fost obligat să plătească 100 lei despăgubiri Spitalului Municipal Mediaș, în solidar cu inculpatul M.B.N. doar până la concurența sumei de 75 lei cu dobânzile și penalitățile legale. S-a constatat că partea vătămată S.I.G., prin reprezentantă legală, curator special P.A. a renunțat la constituirea de parte civilă. S-a constatat că partea vătămată S.M., nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar. În baza art. 191 C. pen.p., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 1.500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezintă onorariul pentru avocații din oficiu care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 29 martie 2010, au fost trimiși în judecată inculpații M.B.N., și R.N., pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

În actul de sesizare s-a susținut că la data de 31 ianuarie 2010, inculpații, pe fondul consumului de alcool, și a unei neînțelegeri cu părțile vătămate S.M. și S.I.G. le-au aplicat numeroase lovituri cu picioarele precum și cu bucăți din lemn cauzându-le lovituri ce le-au pus viața în pericol. În cauză au fost audiați inculpații, partea vătămată S.M., martorii R.N., B.I., S.D., B.I., și O.I.C. La dosar se mai găsesc rapoartele medico-legale privind părțile vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, acte medicale privind cele două părți vătămate, comunicări ale instituțiilor medicale constituite părți civile. La termenul din data de 5 mai 2010, avându-se în vedere că din actele medicale de la dosar a reieșit că partea vătămată S.I.G.

este lipsit de capacitate de exercițiu a drepturilor civile i-a fost numit curator special în persoana numitei P.A., sora sa. Din analiza probelor instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: Cei doi inculpați au fost ciobani la ferma martorului R.N., de lângă satul Soroștin. Începând cu luna decembrie 2009 tot aici a lucrat și partea vătămată S.M. În după-amiaza zilei de 30 ianuarie 2010 a sosit la fermă cu un transport de materiale de construcție și partea vătămată S.I.G. În ziua de 31 ianuarie 2010 au avut o lucrare în satul Țapu, de unde au revenit pe înserat la fermă, fiind băuți și cu băuturi asupra lor. Au consumat în continuare alcool împreună cu inculpații de față fiind și martorul O.I.C și B.I.

Pe fondul consumului de alcool partea vătămată S.G. l-a înjurat și l-a amenințat cu o șurubelniță pe inculpatul M.B.N. care a ripostat și l-a lovit cu pumnii doborându-l pe pardoseala de ciment a încăperii. În sprijinul părții vătămate S. a intervenit partea vătămată S.M. care și el a fost lovit de inculpatul M.B.N., căzând pe podea. În acest moment al conflictului a intervenit și inculpatul R.N. care, împreună cu celălalt inculpat au aplicat numeroase lovituri părților vătămate cu pumnii și picioarele și bucăți de lemn, în zone vitale, cauzându-le multiple leziuni și punându-le în pericol viața, după cum rezultă din concluziile actelor medico - legale. În ceea ce-l privește pe partea vătămată S.I.G.

și în prezent este spitalizat aflându-se în stare de handicap permanent. Părțile vătămate au fost lăsate în starea în care se găseau până a doua zi în jurul amiezii, când au fost transportați cu ambulanța ca urmare a intervenției martorului B.I. Cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă în varianta prev. de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen., respectiv punerea în primejdie a vieții persoanei, formulată de inculpați a fost respinsă de instanță reținându-se că numeroasele lovituri aplicate părților vătămate și zonele vizate de acestea conduc la concluzia că aceștia au prevăzut rezultatul acțiunii lor, respectiv moartea victimelor și chiar dacă nu l-au urmărit l-au acceptat, iar cum acesta nu s-a produs faptele rămân în forma tentativei terminate (perfecte).

S-a susținut că ipoteza punerii în primejdie a vieții persoanei nu se urmărește moartea victimei și nici nu se acceptă acest rezultat, cea ce este contrazis în speță de față de natura leziunilor, multitudinea și frecvența loviturilor aplicate, zonele vizate și diversitatea modului de realizare a loviturilor (lovituri cu pumnii, cu picioarele și obiecte din lemn). S-a arătat că în evaluarea existenței intenției este semnificativă și împrejurarea lovirii repetate a victimelor în timp ce acestea erau deja căzute la pământ. În consecință Tribunalul a reținut că inculpații se fac vinovați de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen.

combinat cu art. 176 alin. (1) alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepselor instanța a ținut seama de criteriile înscrise în art. 72 C. pen., sens în care s-a avut în vedere că sunt tineri, își câștigă existența prin muncă onestă, au dat dovadă de sinceritate și nu au antecedente penale. S-a ținut cont că întregul incident a avut loc pe fondul consumului de alcool dar și de modul cum au acționat în concret, care denotă înclinarea spre violență. În cazul inculpatului M.B.N. s-a reținut și că a acționat într-o stare de tulburare produsă de acțiunile provocatoare, tot violente, ale părții vătămate S.I.G., ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. cu circumstanța prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de norma de incriminare.

Cu privire la latura civilă a cauzei instanța a reținut că partea vătămată Sasu și partea vătămată S.I.G., reprezentat legal de curatorul special P.A. nu s-au constituit părți civile. Acțiunea civilă a fost exercitată de unitățile spitalicești unde au fost internate părțile vătămate și de Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu care au fost admise prin prisma dispozițiilor art. 14 C. pen.p. și art. 998 C. civ. Inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor într-o solidaritate parțială în cazul inculpatului M.B.N. ca efect la reținerii circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații solicitând în principal achitarea lor ca urmare a reținerii unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv legitima apărare.

În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării ei, prin reținerea de circumstanțe atenuante facultative. Deliberând asupra apelului prin prisma motivelor invocate, și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen. Curtea a reținut următoarele: Instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt în concordanță deplină cu probațiunea administrată. Din declarațiile părților vătămate coroborate cu ale martorilor B.I., O.I., Ș.D., B.I. și ale inculpaților rezultă că în data de 31 ianuarie 2010, pe fondul consumului de alcool între partea vătămată S.I.G. și inculpatul M.B.N. a avut loc un conflict, partea vătămată insultându-l și amenințându-l pe inculpat.

În acest context inculpatul a aplicat la rândul lui lovituri părții vătămate pe care doborât-o la pământ. Totodată inculpatul M.B.N. l-a lovit și pe partea vătămată S.M. care l-a atacat pentru că l-a lovit pe prietenul său. În conflict a intervenit și inculpatul R.N. care împreună cu inculpatul M.B.N. au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele și bucăți de lemn celor două părți vătămate o perioadă îndelungată de timp deși acestea se aflau căzute la pământ. În urma agresiunii ce a fost exercitată asupra lor părțile vătămate au suferit numeroase leziuni care le-au pus viața în primejdie. În acest sens sunt concluziile rapoartelor de constatare medico-legală - fila 24-26 și 35-37.

În ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpați Curtea, luând din oficiu în discuție acest aspect, a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 5/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că actele de violență cu intenția de a ucide, săvârșite în aceeași împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracțiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav - comisă asupra unei singure persoane, cât și tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs iar agravanta prevăzută în art. 176 alin. (1) alin. (1) C. pen. nu este aplicabilă în cazul faptelor menționate. Pentru a lua această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 167 lit. b) C. pen.

nu este suficient ca autorul ei să fi acționat cu intenția de a ucide două sau mai multe persoane, iar rezultatul acțiunii să constea în producerea decesului a cel puțin unei persoane ci este necesar să se producă și consecința prevăzută de lege, respectiv uciderea a cel puțin două persoane „(…) pentru existența infracțiunii de omor deosebit de grav în forma menționată, este necesar ca acțiunea, comisă cu intenția de a ucide, să fie îndreptată împotriva a două sau mai multe persoane și să aibă ca rezultat decesul a cel puțin două dintre ele.” În condițiile în care intenția de a ucide două sau mai multe persoane nu a produs întregul scop urmărit, respectiv a decedat doar o singură persoană, s-a decis că există un concurs între infracțiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav (cu o altă agravantă decât cea prev. de alin. (1) a art. 176 alin. (1) C. pen.) și infracțiunea de tentativă la omor simplu, calificat sau deosebit de grav (cu o altă agravantă decât cea prev. de alin. (1) a art. 176 alin. (1) C. pen.).

Interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care leagă indisolubil calificarea acțiunii ce urmărește suprimarea vieții a două sau mai multe persoane, nu de intenția atacului îndreptat asupra unor victime multiple, ci de rezultatul produs, conduce la concluzia că în situația în care intenția de a ucide două sau mai multe persoane nu avut drept consecință decesul nici uneia dintre victime nu se poate vorbi despre tentativă de omor deosebit de grav în forma prevăzută de lit. b) a alin. (1) art. 176 C. pen. O altă interpretare ar fi lipsită de consecvență, fiind nejustificat a se susține că atunci când una dintre victime decedează și alta supraviețuiește ne aflăm în prezența a două infracțiuni distincte - o tentativă și un omor care pot fi amândouă în formă simplă -, iar în situația în care nici una dintre victime nu decedează există o infracțiune unică de tentativă la omor deosebit de grav.

Lipsa de relevanță a intenției de a ucide mai multe persoane în calificarea infracțiunii de omor deosebit de grav, care rezultă din interpretarea textului dată prin decizie, conduce la concluzia că elementele constitutive ale acesteia nu pot fi întrunite în forma tentativei. În consecință, pentru aceste considerente Curtea reține că încadrarea juridică legală dată faptelor săvârșite de inculpați este aceea a două tentativă de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., fiind schimbată încadrarea juridică în cauză. În ce privesc criticile formulate de apelanți referitoare la nereținerea în cauză a legitimei apărări acestea sunt nefondate. Atacul părții vătămate S.I.G. asupra inculpatului M.B.N.

a fost în mod corect calificat de instanța de fond ca apt să justifice o stare de provocare. Agresiunea inculpatului, chiar dacă a fost determinată de acțiunea părții vătămate, nu a urmărit înlăturarea unui atac imediat și care punea în pericol grav pe inculpat ci a constituit o reală corecție aplicată părților vătămate. Astfel acesta i-a lovit cu intensitate pe părțile vătămate determinând căderea acestora și a continuat agresiunea asupra lor împreună cu coinculpatul R.N. și după ce aceștia erau căzuți la pământ lovindu-i o perioadă îndelungată de timp cu brutalitate. În acest context, Curtea a arătat că în mod judicios instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) teza a II-a.

Lipsa de educație a inculpaților nu constituie un argument suficient în sensul că aceștia nu au prevăzut și acceptat posibilitatea producerii decesului părților vătămate. Raportat la numărul și intensitatea loviturilor, la natura leziunilor produse orice persoană cu discernământ putea avea reprezentarea punerii în pericol a vieții părților vătămate, iar faptul că acest rezultat nu s-a produs nu are relevanță sub aspectul calificării intenție inculpaților. Sunt însă justificate solicitările inculpaților de a li se reține circumstanțe atenuante facultative. În acest sens Curtea a arătat că aceștia sunt la prima confruntare cu legea penală, nu sunt cunoscuți în comunitate ca persoane agresive astfel că atitudinea lor înainte de săvârșirea infracțiunii justifică reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Curtea a admis apelul declarat de inculpații M.B.N. și R.N. împotriva sentinței penale nr. 36/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1416/85/2010 și în consecință: A desființat sentința penală atacată numai sub aspect penal, în ce privește încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpaților și nereținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților M.B.N. și R.N. și procedând la o nouă judecată în aceste limite: În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului M.B.N. din art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

cu art. 73 lit. b) C. pen. în două infracțiuni prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu art. 73 alin. (1), 74 lit. a) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu art. 73 alin. (1), 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.B.N. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în dauna părții vătămate S.I.G. În baza art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) cu art. 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.B.N. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în dauna părții vătămate S.M.. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, consecințele produse dar și existența circumstanțelor atenuante legale și facultative precum și conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor. În temeiul art. 33, 34 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cea mai grea de 4 ani închisoare. În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului R.N. din art. 20 C. pen. rap la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în două infracțiuni prev. de art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) C. pen. cu art. 74 lit. a) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) cu art. 74 lit. a), 76 C. pen.

a condamnat pe inculpatul R.N. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în dauna părții vătămate S.I.G. În baza art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) cu art. 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul R.N. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în dauna părții vătămate S.M. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, consecințele produse dar și existența circumstanțelor atenuante facultative precum și conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor. În temeiul art. 33, 34 C. pen.

s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cea mai grea de 4 ani închisoare. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei Curtea luând în considerare cererea apelanților de suspendare condiționată ori sub supraveghere a acesteia reține că este nefondată. În primul rând în raport de cuantumul pedepselor aplicate o astfel de soluție de individualizare judiciară a pedepsei nu este susținută legal. Având în vedere gravitatea concretă a infracțiunilor, violența cu care inculpații au acționat asupra părților vătămate în urma unui conflict minor și care putea fi cu ușurință evitat Curtea arată că se impune plasarea lor în detenție pentru o perioadă care să asigure realizarea scopului punitiv, educativ și de exemplaritate al pedepsei.

Stabilirea unei pedepse mai blânde ar minimaliza nejustificat gravitatea faptelor săvârșite. În considerarea acestei gravități instanța a evaluat și limitele pedepselor complementare aplicate inculpaților. În continuare împotriva acestei Decizii nr. 129/ A din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, în termen legal s-au exercitat recursuri de către Parchet și cei doi inculpați. Parchetul a criticat schimbarea încadrării juridice făcută de instanța de apel. Potrivit doctrinei penale actele de violență comise cu intenția de a ucide în aceeași împrejurare, asupra a două persoane, constituie infracțiunea prev. de art. 176 lit. b) C. pen., în formă consumată dacă se produce efectiv moartea a cel puțin două persoane, iar dacă rămâne fără rezultatul cerut de lege, ne aflăm în prezența tentativei.

Doar în ipoteza în care a decedat numai una dintre cele două persoane asupra cărora s-au exercitat actele de violență cu scopul de a ucide, fapta nu va putea fi încadrată în infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. b) C. pen., ci într-o infracțiune consumată de omor, respectiv omor calificat ori omor deosebit de grav prev. de art. 176 alin. (1) C. pen., cu excepția lit. b) precum și în tentativă la una dintre aceste infracțiuni deoarece într-un asemenea caz unitatea infracțională legală nu poate subzista, sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție. Apoi, instanța de apel a aplicat inculpaților pedepse greșit individualizate. Inculpatul M.B. a invocat aspectul că nu a făcut altceva decât să se apere și a lovit de frică pentru a se apăra, fără scopul de suprimare a vieții victimei.

În raport de aceste susțineri, se apreciază ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen., dar cu reținerea legitimei apărări și cu pronunțarea unei soluții de achitare în final. Cât privește individualizarea pedepselor se solicită a se reține circumstanțe atenuante, este persoană fără antecedente penale, a avut un comportament onest și a manifestat regret, latura civilă dintre părți a fost soluționată încă de la început. Inculpatul R.N. a invocat doar cazul de casare de la pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen. solicitând aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special legal. Ambii inculpați s-au prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul M.B.

depunând act notarial în acest sens (fila 13), în recurs. Analizând căile de atac exercitate, temeiurile invocate, cu abordarea și a cazurilor de casare tratabile din oficiu, instanța de recurs reține că instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt în concordanță deplină cu probațiunea administrată. De altfel, inculpații s-au prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., solicitare din recurs, cerere ce se impune a fi reținută în substanța sa, dar va fi abordată ca finalitate juridică urmărită prin prisma încadrării juridice aplicabile față de aceștia, după cum se va vedea, cu stipularea unei sancțiuni legale în afara cadrului de incidență a art. 320 1 ; în același timp, cu instituirea unei rezerve juridice asupra doleanței unui inculpat recurent de pronunțare a unei soluții de achitare grefată pe legitimă apărare, indiferent de contextul penal material al cauzei.

Din declarațiile părților vătămate coroborate cu ale martorilor B.I., O.I., Ș.D., B.I. și ale inculpaților rezultă că în data de 31 ianuarie 2010, pe fondul consumului de alcool între partea vătămată S.I.G. și inculpatul M.B.N. a avut loc un conflict, partea vătămată insultându-l și amenințându-l pe inculpat. În acest context inculpatul a aplicat la rândul lui lovituri părții vătămate pe care a doborât-o la pământ. Totodată inculpatul M.B.N. l-a lovit și pe partea vătămată S.M. care l-a atacat pentru că l-a lovit pe prietenul său. În conflict a intervenit și inculpatul R.N. care împreună cu inculpatul M.B.N. au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele și bucăți de lemn celor două părți vătămate o perioadă îndelungată de timp deși acestea se aflau căzute la pământ.

În urma agresiunii ce a fost exercitată asupra lor părțile vătămate au suferit numeroase leziuni care le-au pus viața în primejdie. În acest sens sunt concluziile rapoartelor de constatare medico-legală - fila 24-26 și 35-37. În ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpați, este real că prin Decizia 5/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că actele de violență cu intenția de a ucide, săvârșite în aceeași împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracțiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav - comisă asupra unei singure persoane, cât și tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs, dar nu este aplicabilă în cazul faptelor menționate în sarcina inculpaților.

În condițiile în care intenția de a ucide două sau mai multe persoane nu a produs întregul scop urmărit, ne aflăm în prezența tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, 176 lit. b) C.penal. Interpretarea dată de Curtea de Apel, care leagă indisolubil calificarea acțiunii ce urmărește suprimarea vieții a două sau mai multe persoane, nu de intenția atacului îndreptat asupra unor victime multiple, ci de rezultatul produs, conduce la concluzia că în situația în care intenția de a ucide două sau mai multe persoane nu a avut drept consecință decesul niciuneia dintre victime nu se poate vorbi despre tentativă de omor deosebit de grav în forma prevăzută de lit. b) a alin. (1) art. 176 C. pen.

O astfel de interpretare ar fi lipsită de sens, fiind nejustificat a se susține că în situația în care niciuna dintre victime nu decedează nu există o infracțiune unică de tentativă la omor deosebit de grav. Interpretarea vine în contradicție până la urmă cu textele de lege penală incidente și chiar cu motivarea integrală a Deciziei nr. 5/2006. În consecință, pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că încadrarea juridică legală dată faptelor săvârșite de inculpați este aceea propusă de instanța fondului. În ce privesc criticile formulate referitoare la nereținerea în cauză a legitimei apărări acestea sunt nefondate. Atacul părții vătămate S.I.G. asupra inculpatului M.B.N. a fost în mod corect calificat de instanța de fond ca apt să justifice o stare de provocare.

Agresiunea inculpatului, chiar dacă a fost determinată de acțiunea părții vătămate, nu a urmărit înlăturarea unui atac imediat și care punea în pericol grav pe inculpat ci a constituit o reală corecție aplicată părților vătămate. Astfel acesta le-a lovit cu intensitate pe părțile vătămate determinând căderea acestora și a continuat agresiunea asupra lor împreună cu coinculpatul R.N. și după ce aceștia erau căzuți la pământ lovindu-i o perioadă îndelungată de timp cu brutalitate. În acest context, în mod judicios instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) teza a II-a. Lipsa de educație a inculpaților nu constituie un argument suficient în sensul că aceștia nu au prevăzut și acceptat posibilitatea producerii decesului părților vătămate.

Raportat la numărul și intensitatea loviturilor, la natura leziunilor produse, orice persoană cu discernământ putea avea reprezentarea punerii în pericol a vieții părților vătămate, iar faptul că acest rezultat nu s-a produs nu are relevanță sub aspectul calificării intenției inculpaților. De altfel, după cum s-a arătat, raportat la cele imputate în fapt, inculpații s-au prevalat formal, fără a putea fi și incident efectiv textul, de prev. art. 320 1 C. proc. pen. Sunt justificate solicitările Parchetului de a nu li se reține circumstanțe atenuante facultative. Indiferent de detaliile prezentate în acest sens de către instanța de apel, este de reținut că inculpații s-au dedat la fapte deosebit de grave, cu o încadrare juridică corespunzătoare, nimic din comportamentul acestora, fie anterior, fie ulterior datei faptei, nu reclamă recurgerea la o circumstanțiere facultativă favorabilă.

Din acest punct de vedere cuantificările punitive propuse de instanța fondului apar a fi legale și echilibrate. Față de cele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va fi admis recursul procurorului și va fi menținută sentința aplicată în cauză. Stabilirea unei pedepse mai blânde ar minimaliza nejustificat gravitatea faptelor săvârșite, ceea ce face ca recursurile inculpaților să fie de privit ca nefondate, pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 129/ A din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 36 din 09 februarie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția penală. Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.B.N. și R.N. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul intimat inculpat R.N. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul intimat inculpat M.B.N.

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2012.