ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului penal de față,

constată că, prin Sentința penală nr. 43 din 31 ianuarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Alba, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. din infracțiunea prev. de art.

26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea prev.

de art. 26 C. pen. raportat la art. 268 C. pen.

A fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a

II-a și lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26

C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., făcându-se aplicarea

dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la

art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții

civile SC F.G. SRL a sumei de 272.167,6 RON, despăgubiri materiale.

Totodată, în temeiul art. 7 din Legea nr.

26/1990, s-a dispus comunicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii, a unei

copii după dispozitiv la Registrul Comerțului pentru efectuarea cuvenitelor

mențiuni.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a

fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 1.300 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03

decembrie 2006, inculpatul M.A., acționând în înțelegere cu inculpatul N.I.,

trimis în judecată într-un dosar penal separat, a preluat și valorificat

produse petroliere achiziționate fraudulos de la SC F.G. SRL Alba Iulia, prezentându-se

fictiv ca fiind reprezentantul SC D. SRL Oradea, iar, prin aceasta, a cauzat

firmei furnizoare un prejudiciu de 272.167,6 RON.

În drept, instanța a apreciat că fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., dispunând, în

consecință, condamnarea acestuia pentru comiterea respectivei infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul M.A., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de

art. 221 alin. (1) C. pen., și achitarea sa pentru lipsa laturii subiective a

infracțiunii. În subsidiar, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2

lit a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

de complicitate la înșelăciune, față de împrejurarea că activitatea de inducere

în eroare a părții civile s-a realizat anterior intervenției inculpatului. De

asemenea, inculpatul apelant a criticat sentința instanței de fond sub aspectul

modului de individualizare judiciară a pedepsei, solicitând reducerea acesteia

prin reținerea de circumstanțe atenuante, respectiv lipsa antecedentelor

penale, atitudinea sinceră în cursul procesului penal și împrejurarea că nu a

obținut nicio sumă de bani ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Prin Decizia penală nr. 96/A din 23 iunie

2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a respins, ca nefondat, apelul

formulat de inculpat, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la obligat

pe acesta la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Totodată, în temeiul art. 334 C. proc. pen.,

a respins cererea formulată de inculpatul M.A. privind schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în

infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a

constatat că actele materiale săvârșite de inculpatul M.A. nu au avut loc

ulterior consumării infracțiunii de înșelăciune, ci, dimpotrivă, acesta a comis

respectivele acte materiale (transportul pe timp de noapte a combustibilului,

recomandarea sa în mod mincinos ca reprezentant al SC D. SRL) tocmai pentru a

înlesni săvârșirea acestei infracțiuni.

Totodată, Curtea a apreciat ca fiind nefondat

și motivul de apel privind achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective,

constatând că, din modul de operare, rezultă că inculpatul cunoștea caracterul

nelegal al activității desfășurate de autorii infracțiunii de înșelăciune și a

înțeles să contribuie în mod voit la comiterea acesteia, în schimbul

serviciilor prestate fiind plătit de inculpatul N.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului, Curtea a arătat că, în favoarea acestuia, nu pot fi

reținute circumstanțe atenuante întrucât, contrar susținerilor sale, apelantul

nu a recunoscut săvârșirea faptei, prejudiciul nu a fost recuperat, iar, față

de modul și mijloacele de comitere a infracțiunii, aceasta prezintă un pericol

social ridicat. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că înșelăciunea este o

infracțiune îndreptată împotriva patrimoniului, de natură să împiedice

desfășurarea unor relații comerciale bazate pe încredere și să aducă atingere

unui mediu economic sănătos, ceea ce poate prejudicia nu numai patrimoniul

părților vătămate, dar și interesele economice ale societății în general.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul M.A., pentru nelegalitate, solicitând, în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective a infracțiunii.

Totodată, la termenul de judecată din data de

23 ianuarie 2012, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) și (4) C. proc. pen., a pus în discuția părților incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., sub

aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei comise de inculpat, sens în

care a supus dezbaterii, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea calificării juridice a faptei din infracțiunea de complicitate la

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) -

(5) C. pen., în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul M.A. ca

fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 26 C. pen., este complice

persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite, înainte sau în timpul

săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va

favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este

îndeplinită. Dimpotrivă, infracțiunea de tăinuire se realizează fie prin

primirea sau dobândirea unui bun provenit din infracțiune, fie prin

transformarea sau înlesnirea valorificării bunului, după săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală și fără o promisiune anterioară făcută în acest sens

autorului.

Ca urmare, ceea ce diferențiază infracțiunea

de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., de participația penală sub forma

complicității, prevăzută de art. 26 fraza a II-a teza I din același cod, constă

în aspectul de natură temporală, cronologică în raport cu infracțiunea din care

provine bunul, în sensul că, complicitatea morală sub forma promisiunii de

tăinuire se situează anterior sau, cel mult, concomitent cu infracțiunea la

care se referă proveniența bunului, în timp ce existența infracțiunii de

tăinuire este ulterioară respectivei infracțiuni. Astfel, în timp ce complicele

cunoaște care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale și că, prin

acțiunea sa, dă ajutor la săvârșirea acelei infracțiuni, tăinuitorul,

intervenind abia după consumarea infracțiunii din care provine bunul, nu

cunoaște când a avut loc acea infracțiune, la săvârșirea căreia nu a avut nicio

contribuție, astfel încât actul comis de el nu se inserează, ca și cel al

complicelui, în antecedența susceptibilă să constituie cauză a infracțiunii, ci

în consecințele post-factum ale acesteia.

Pornind de la aceste elemente de diferențiere

și având în vedere materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte

apreciază că instanța de fond și cea de apel au dat o greșită calificare

juridică faptei penale comisă de inculpatul M.A., fiind, deci, incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte reține că inculpatul a

fost trimis în judecată și condamnat de Tribunalul Alba, secția penală, soluție

menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, pentru comiterea infracțiunii de

complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (1) - (5) C. pen., constând, în esență, în aceea că, în perioada 11

noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, acționând în înțelegere cu inculpatul N.I.,

trimis în judecată într-un dosar penal separat, a preluat și valorificat

produse petroliere achiziționate fraudulos de la SC F.G. SRL Alba Iulia,

prezentându-se fictiv ca fiind reprezentantul SC D. SRL Oradea, prin această

faptă cauzând firmei furnizoare un prejudiciu de 272.167,6 RON.

Ceea ce rezultă, însă, din materialul

probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe

parcursul cercetării judecătorești, respectiv înscrisuri, declarațiile numiților

G.C. și N.J. (trimiși în judecată separat, prin rechizitoriul nr. 578/P/2006

din 05 noiembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru

comiterea infracțiunii de înșelăciune și, respectiv, complicitate la

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), depozițiile martorilor O.O.I. și

N.T.D., procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu cei doi martori,

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 38076C din 26 februarie 2010

privind detectarea comportamentului simulat, este faptul că, la data de 11

noiembrie 2006, între SC F.G. SRL Alba Iulia, în calitate de vânzător, și SC D.

SRL Oradea, în calitate de cumpărător, s-a încheiat Contractul de alimentare cu

carburanți nr. 38/2006, în baza căruia, în perioada 11 noiembrie 2006 03 decembrie

2006, cumpărătorul s-a aprovizionat cu motorină și benzină în valoare totală de

272.167,6 RON, contractul fiind semnat din partea SC D. SRL de numitul G.C.,

care și-a declinat identitatea falsă de B.G. Plata carburantului a fost

efectuată cu două file cec, semnate tot de G.C., scadente la datele de 30

noiembrie 2006 și 05 decembrie 2006, acestea neavând acoperire în cont, în

condițiile în care SC D. SRL se afla în interdicție bancară din data de 13

noiembrie 2006.

Transportul și valorificarea produselor petroliere

achiziționate de la SC F.G. SRL a fost asigurată de N.J., prin intermediul

inculpatului M.A. și a martorilor O.O.I. și N.T.D., fără ca din probe să

rezulte că inculpatul ar fi avut cunoștință de faptul că se urmărește fraudarea

firmei furnizoare. Astfel, din declarațiile acestuia, precum și ale numitului

N.J. reiese că, începând din luna august 2006, inculpatul a început să lucreze,

fără contract de muncă, la SC D.A. SRL Luduș, aparținând lui N.J., calitate în

care, în baza indicațiilor date de cel din urmă și sub stricta supraveghere a

acestuia, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, în mai multe

rânduri, a preluat de la martorul O.O.I. cantitățile de motorină și benzină

livrate de SC F.G. SRL pentru SC D. SRL, transportându-le cu autoturismul

"X" cu nr. de înmatriculare "X1" fie la garajul aparținând

SC D.A. SRL, fie în alte localități indicate de șeful său.

Rezultă, așadar, că activitatea inculpatului

M.A. a constat în transportarea către diferite locații, în urma indicațiilor

primite de la N.J., a combustibilului livrat de societatea vânzătoare, fără ca,

din materialul probator administrat, să rezulte că acesta ar fi avut cunoștință

de intenția frauduloasă a numiților G.C. și N.J., de împrejurarea că, pentru

plata produselor petroliere transportate, fuseseră emise CEC-uri fără acoperire

sau de faptul că G.C. s-a prezentat în fața reprezentanților SC F.G. SRL sub o

identitate falsă, în scopul inducerii în eroare a acestora. În cauză, nu s-a

probat că inculpatul îl cunoștea pe G.C. și nici că, până spre finalul

activității sale, ar fi avut cunoștință de proveniența ilicită a

combustibilului preluat de la martorul O.O.I., cu atât mai mult cu cât, la

fiecare transport, îi erau predate de către acesta documentele eliberate de

angajații firmei vânzătoare, având, deci, reprezentarea că toate operațiunile

sunt legale.

Este adevărat că inculpatul s-a recomandat

martorului O.O.I. ca fiind reprezentantul SC D. SRL, că a efectuat

transporturile pe timp de noapte și că a păstrat, în permanență, pe parcursul

realizării acestora, legătura telefonică cu N.J., folosind o cartelă

reîncărcabilă dată de cel din urmă, însă, aceste împrejurări, prin ele însele,

nu sunt de natură să conducă la concluzia că inculpatul ar fi avut cunoștință

de faptul că se urmărește fraudarea de către G.C. și N.J. a SC F.G. SRL, atâta

timp cât acesta nu a participat și nu a ajutat, în niciun mod, la încheierea

contractului de alimentare cu carburanți între cele două societăți sau la

stabilirea condițiilor de livrare și a modalității de plată, nu a cunoscut

nimic despre perfectarea respectivei convenții sau despre activitatea

celorlalți participanți și nici nu a promis, înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune, că va tăinui bunurile provenite din aceasta, acționând

doar la indicațiile și sub supravegherea numitului N.J.

Astfel cum rezultă, însă, din declarațiile

date de inculpat pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, în

luna decembrie 2006, fără să poată determina momentul exact, dar, oricum, până

la finalizarea activității de transport, l-a auzit pe N.J. spunându-i

martorului N.T.D. că "le-a tras țeapă și la ăștia", dându-și seama că

era vorba de furnizorul de carburant și că produsele petroliere preluate de la

martorul O.O.I. provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Chiar și în aceste condiții, inculpatul a transportat combustibilul livrat de

SC F.G. SRL, înlesnind, astfel, valorificarea lui de către numitul N.J. și

urmărind obținerea pentru acesta a unui folos material, faptă care, în absența

posibilității de determinare a numărului de transporturi pe care inculpatul

le-a mai efectuat (unul sau mai multe) nu poate fi încadrată în drept decât în

dispozițiile art. 221 C. pen. privind infracțiunea de tăinuire.

Având în vedere toate aceste considerente

anterior expuse și în raport cu situația de fapt reținută, se constată că, în

mod greșit, faptele inculpatului M.A. au fost încadrate juridic în dispozițiile

art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., Înalta Curte apreciind că acestea întrunesc,

atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele

constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C.

pen., în varianta înlesnirii valorificării unui bun, în vederea obținerii

pentru altul a unui folos material injust, cunoscând că bunul provine din

săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Nu poate fi reținută critica formulată de

recurent în cadrul cazului de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 12

C. proc. pen., în sensul că, în speță, nu ar fi îndeplinite condițiile

prevăzute de lege sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, având în

vedere în acest sens atât declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi

penale și în fața instanței de fond, la care s-a făcut anterior referire, cât

și condițiile în care s-au efectuat transporturile, respectiv pe timp de

noapte, cu schimbarea permanentă a locului descărcării și cu păstrarea unei

legături permanente cu N.J., folosind o cartelă reîncărcabilă dată în mod

special de cel din urmă, împrejurări din care reiese neîndoielnic faptul că,

spre finalul activității sale, recurentul și-a dat seama de proveniența ilicită

a produselor petroliere și, cu toate acestea, a continuat respectiva activitate

de transport.

La stabilirea pedepsei ce urmează a fi

aplicată inculpatului M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, Înalta

Curte va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen. și va ține seama de gradul de pericol social al faptei comise,

precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are 12 clase,

este fără ocupație și loc de muncă, a avut o atitudine relativ sinceră pe

parcursul cercetărilor și nu este cunoscut cu antecedente penale. Ca urmare,

față de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale

ale inculpatului, ținând seama și de împrejurarea că a trecut un interval de

timp de aproximativ 5 ani din momentul comiterii faptei, Înalta Curte apreciază

că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării, în condițiile art. 81 C. pen., este aptă să conducă la realizarea

scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. și că pronunțarea

condamnării constituie un avertisment pentru inculpat, astfel încât, chiar fără

executarea, în regim privativ de libertate, a sancțiunii penale, nu va mai

săvârși alte infracțiuni în viitor.

Constatând, pentru considerentele anterior

expuse, incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de recurentul inculpat M.A.,

va casa decizia penală a Curții de Apel Alba Iulia și, în parte, sentința

primei instanțe și, rejudecând, în fond, va dispune, în temeiul art. 334 C.

proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea

prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea

prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul

M.A. va fi condamnat pe la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de tăinuire, cu aplicarea art. 81, 82 C. pen.

Față de soluția ce va fi pronunțată, în

rejudecare, asupra laturii penale a cauzei, se va dispune, în temeiul art. 346

C. proc. pen., respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă SC

F.G. SRL împotriva inculpatului M.A., prejudiciul reclamat nefiind cauzat prin

fapta acestuia.

Totodată, va fi înlăturată dispoziția din

sentință privind comunicarea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei

copii a hotărârii la Registrul Comerțului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar suma de

200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul

inculpat M.A. împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 23 iunie 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6274/107/2010.

Casează decizia penală și, în parte, Sentința

penală nr. 43 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Alba, secția penală și, în

fond, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune

schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art.

26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art.

221 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 221 alin. (1) C. pen.,

condamnă pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de tăinuire.

În temeiul art. 81 C. pen., dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un

termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82

C. pen.

Conform art. 71 C. pen., interzice

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.,

suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare

are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Respinge pretențiile civile formulate de

partea civilă SC F.G. SRL împotriva inculpatului M.A.

Înlătură dispoziția din sentință privind

comunicarea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii a hotărârii

la Registrul Comerțului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în

sarcina statului, iar suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi

suportată din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2012.

Procesat de GGC - LM