ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin Sentința penală nr. 43 din 31 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 268 C. pen. A fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile SC F.G. SRL a sumei de 272.167,6 RON, despăgubiri materiale. Totodată, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii, a unei copii după dispozitiv la Registrul Comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, inculpatul M.A., acționând în înțelegere cu inculpatul N.I., trimis în judecată într-un dosar penal separat, a preluat și valorificat produse petroliere achiziționate fraudulos de la SC F.G.

SRL Alba Iulia, prezentându-se fictiv ca fiind reprezentantul SC D. SRL Oradea, iar, prin aceasta, a cauzat firmei furnizoare un prejudiciu de 272.167,6 RON. În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., dispunând, în consecință, condamnarea acestuia pentru comiterea respectivei infracțiuni. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.A., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., și achitarea sa pentru lipsa laturii subiective a infracțiunii.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, față de împrejurarea că activitatea de inducere în eroare a părții civile s-a realizat anterior intervenției inculpatului. De asemenea, inculpatul apelant a criticat sentința instanței de fond sub aspectul modului de individualizare judiciară a pedepsei, solicitând reducerea acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră în cursul procesului penal și împrejurarea că nu a obținut nicio sumă de bani ca urmare a săvârșirii infracțiunii. Prin Decizia penală nr. 96/A din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., la obligat pe acesta la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Totodată, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de inculpatul M.A. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că actele materiale săvârșite de inculpatul M.A. nu au avut loc ulterior consumării infracțiunii de înșelăciune, ci, dimpotrivă, acesta a comis respectivele acte materiale (transportul pe timp de noapte a combustibilului, recomandarea sa în mod mincinos ca reprezentant al SC D. SRL) tocmai pentru a înlesni săvârșirea acestei infracțiuni.

Totodată, Curtea a apreciat ca fiind nefondat și motivul de apel privind achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective, constatând că, din modul de operare, rezultă că inculpatul cunoștea caracterul nelegal al activității desfășurate de autorii infracțiunii de înșelăciune și a înțeles să contribuie în mod voit la comiterea acesteia, în schimbul serviciilor prestate fiind plătit de inculpatul N. În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a arătat că, în favoarea acestuia, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante întrucât, contrar susținerilor sale, apelantul nu a recunoscut săvârșirea faptei, prejudiciul nu a fost recuperat, iar, față de modul și mijloacele de comitere a infracțiunii, aceasta prezintă un pericol social ridicat.

Sub acest aspect, Curtea a subliniat că înșelăciunea este o infracțiune îndreptată împotriva patrimoniului, de natură să împiedice desfășurarea unor relații comerciale bazate pe încredere și să aducă atingere unui mediu economic sănătos, ceea ce poate prejudicia nu numai patrimoniul părților vătămate, dar și interesele economice ale societății în general. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.A., pentru nelegalitate, solicitând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective a infracțiunii. Totodată, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) și (4) C. proc.

pen., a pus în discuția părților incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei comise de inculpat, sens în care a supus dezbaterii, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea calificării juridice a faptei din infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen. Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul M.A.

ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: Potrivit art. 26 C. pen., este complice persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Dimpotrivă, infracțiunea de tăinuire se realizează fie prin primirea sau dobândirea unui bun provenit din infracțiune, fie prin transformarea sau înlesnirea valorificării bunului, după săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și fără o promisiune anterioară făcută în acest sens autorului.

Ca urmare, ceea ce diferențiază infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., de participația penală sub forma complicității, prevăzută de art. 26 fraza a II-a teza I din același cod, constă în aspectul de natură temporală, cronologică în raport cu infracțiunea din care provine bunul, în sensul că, complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se situează anterior sau, cel mult, concomitent cu infracțiunea la care se referă proveniența bunului, în timp ce existența infracțiunii de tăinuire este ulterioară respectivei infracțiuni.

Astfel, în timp ce complicele cunoaște care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale și că, prin acțiunea sa, dă ajutor la săvârșirea acelei infracțiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracțiunii din care provine bunul, nu cunoaște când a avut loc acea infracțiune, la săvârșirea căreia nu a avut nicio contribuție, astfel încât actul comis de el nu se inserează, ca și cel al complicelui, în antecedența susceptibilă să constituie cauză a infracțiunii, ci în consecințele post-factum ale acesteia. Pornind de la aceste elemente de diferențiere și având în vedere materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că instanța de fond și cea de apel au dat o greșită calificare juridică faptei penale comisă de inculpatul M.A., fiind, deci, incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. Astfel, Înalta Curte reține că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de Tribunalul Alba, secția penală, soluție menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., constând, în esență, în aceea că, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, acționând în înțelegere cu inculpatul N.I., trimis în judecată într-un dosar penal separat, a preluat și valorificat produse petroliere achiziționate fraudulos de la SC F.G. SRL Alba Iulia, prezentându-se fictiv ca fiind reprezentantul SC D. SRL Oradea, prin această faptă cauzând firmei furnizoare un prejudiciu de 272.167,6 RON.

Ceea ce rezultă, însă, din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, respectiv înscrisuri, declarațiile numiților G.C. și N.J. (trimiși în judecată separat, prin rechizitoriul nr. 578/P/2006 din 05 noiembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și, respectiv, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), depozițiile martorilor O.O.I. și N.T.D., procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu cei doi martori, Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 38076C din 26 februarie 2010 privind detectarea comportamentului simulat, este faptul că, la data de 11 noiembrie 2006, între SC F.G.

SRL Alba Iulia, în calitate de vânzător, și SC D. SRL Oradea, în calitate de cumpărător, s-a încheiat Contractul de alimentare cu carburanți nr. 38/2006, în baza căruia, în perioada 11 noiembrie 2006 03 decembrie 2006, cumpărătorul s-a aprovizionat cu motorină și benzină în valoare totală de 272.167,6 RON, contractul fiind semnat din partea SC D. SRL de numitul G.C., care și-a declinat identitatea falsă de B.G. Plata carburantului a fost efectuată cu două file cec, semnate tot de G.C., scadente la datele de 30 noiembrie 2006 și 05 decembrie 2006, acestea neavând acoperire în cont, în condițiile în care SC D. SRL se afla în interdicție bancară din data de 13 noiembrie 2006. Transportul și valorificarea produselor petroliere achiziționate de la SC F.G.

SRL a fost asigurată de N.J., prin intermediul inculpatului M.A. și a martorilor O.O.I. și N.T.D., fără ca din probe să rezulte că inculpatul ar fi avut cunoștință de faptul că se urmărește fraudarea firmei furnizoare. Astfel, din declarațiile acestuia, precum și ale numitului N.J. reiese că, începând din luna august 2006, inculpatul a început să lucreze, fără contract de muncă, la SC D.A. SRL Luduș, aparținând lui N.J., calitate în care, în baza indicațiilor date de cel din urmă și sub stricta supraveghere a acestuia, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, în mai multe rânduri, a preluat de la martorul O.O.I. cantitățile de motorină și benzină livrate de SC F.G. SRL pentru SC D. SRL, transportându-le cu autoturismul "X" cu nr. de înmatriculare "X1" fie la garajul aparținând SC D.A.

SRL, fie în alte localități indicate de șeful său. Rezultă, așadar, că activitatea inculpatului M.A. a constat în transportarea către diferite locații, în urma indicațiilor primite de la N.J., a combustibilului livrat de societatea vânzătoare, fără ca, din materialul probator administrat, să rezulte că acesta ar fi avut cunoștință de intenția frauduloasă a numiților G.C. și N.J., de împrejurarea că, pentru plata produselor petroliere transportate, fuseseră emise CEC-uri fără acoperire sau de faptul că G.C. s-a prezentat în fața reprezentanților SC F.G. SRL sub o identitate falsă, în scopul inducerii în eroare a acestora. În cauză, nu s-a probat că inculpatul îl cunoștea pe G.C.

și nici că, până spre finalul activității sale, ar fi avut cunoștință de proveniența ilicită a combustibilului preluat de la martorul O.O.I., cu atât mai mult cu cât, la fiecare transport, îi erau predate de către acesta documentele eliberate de angajații firmei vânzătoare, având, deci, reprezentarea că toate operațiunile sunt legale. Este adevărat că inculpatul s-a recomandat martorului O.O.I. ca fiind reprezentantul SC D. SRL, că a efectuat transporturile pe timp de noapte și că a păstrat, în permanență, pe parcursul realizării acestora, legătura telefonică cu N.J., folosind o cartelă reîncărcabilă dată de cel din urmă, însă, aceste împrejurări, prin ele însele, nu sunt de natură să conducă la concluzia că inculpatul ar fi avut cunoștință de faptul că se urmărește fraudarea de către G.C.

și N.J. a SC F.G. SRL, atâta timp cât acesta nu a participat și nu a ajutat, în niciun mod, la încheierea contractului de alimentare cu carburanți între cele două societăți sau la stabilirea condițiilor de livrare și a modalității de plată, nu a cunoscut nimic despre perfectarea respectivei convenții sau despre activitatea celorlalți participanți și nici nu a promis, înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, că va tăinui bunurile provenite din aceasta, acționând doar la indicațiile și sub supravegherea numitului N.J. Astfel cum rezultă, însă, din declarațiile date de inculpat pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, în luna decembrie 2006, fără să poată determina momentul exact, dar, oricum, până la finalizarea activității de transport, l-a auzit pe N.J.

spunându-i martorului N.T.D. că "le-a tras țeapă și la ăștia", dându-și seama că era vorba de furnizorul de carburant și că produsele petroliere preluate de la martorul O.O.I. provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Chiar și în aceste condiții, inculpatul a transportat combustibilul livrat de SC F.G. SRL, înlesnind, astfel, valorificarea lui de către numitul N.J. și urmărind obținerea pentru acesta a unui folos material, faptă care, în absența posibilității de determinare a numărului de transporturi pe care inculpatul le-a mai efectuat (unul sau mai multe) nu poate fi încadrată în drept decât în dispozițiile art. 221 C. pen. privind infracțiunea de tăinuire. Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și în raport cu situația de fapt reținută, se constată că, în mod greșit, faptele inculpatului M.A.

au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., Înalta Curte apreciind că acestea întrunesc, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în varianta înlesnirii valorificării unui bun, în vederea obținerii pentru altul a unui folos material injust, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală. Nu poate fi reținută critica formulată de recurent în cadrul cazului de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., în sensul că, în speță, nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, având în vedere în acest sens atât declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, la care s-a făcut anterior referire, cât și condițiile în care s-au efectuat transporturile, respectiv pe timp de noapte, cu schimbarea permanentă a locului descărcării și cu păstrarea unei legături permanente cu N.J., folosind o cartelă reîncărcabilă dată în mod special de cel din urmă, împrejurări din care reiese neîndoielnic faptul că, spre finalul activității sale, recurentul și-a dat seama de proveniența ilicită a produselor petroliere și, cu toate acestea, a continuat respectiva activitate de transport.

La stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și va ține seama de gradul de pericol social al faptei comise, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are 12 clase, este fără ocupație și loc de muncă, a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul cercetărilor și nu este cunoscut cu antecedente penale. Ca urmare, față de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, ținând seama și de împrejurarea că a trecut un interval de timp de aproximativ 5 ani din momentul comiterii faptei, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, în condițiile art. 81 C. pen., este aptă să conducă la realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

și că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat, astfel încât, chiar fără executarea, în regim privativ de libertate, a sancțiunii penale, nu va mai săvârși alte infracțiuni în viitor. Constatând, pentru considerentele anterior expuse, incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de recurentul inculpat M.A., va casa decizia penală a Curții de Apel Alba Iulia și, în parte, sentința primei instanțe și, rejudecând, în fond, va dispune, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul M.A. va fi condamnat pe la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, cu aplicarea art. 81, 82 C. pen. Față de soluția ce va fi pronunțată, în rejudecare, asupra laturii penale a cauzei, se va dispune, în temeiul art. 346 C. proc. pen., respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă SC F.G. SRL împotriva inculpatului M.A., prejudiciul reclamat nefiind cauzat prin fapta acestuia. Totodată, va fi înlăturată dispoziția din sentință privind comunicarea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii a hotărârii la Registrul Comerțului. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat M.A. împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6274/107/2010. Casează decizia penală și, în parte, Sentința penală nr. 43 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Alba, secția penală și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 221 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.

În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen. Conform art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Respinge pretențiile civile formulate de partea civilă SC F.G. SRL împotriva inculpatului M.A.

Înlătură dispoziția din sentință privind comunicarea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii a hotărârii la Registrul Comerțului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2012. Procesat de GGC - LM