ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3737/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3737/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 266 din 24

noiembrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., art. 74 lit. a)

C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., la o

pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, b) și c)

C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c)

C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen. cu referire art. 1357 C. civ. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 267.453,69 lei cu titlu de despăgubiri civile,

sumă ce urmează a fi reactualizată la zi în funcție de indicele de inflație la

data plății efective, în favoarea părții civile SC F. SRL Oradea.

În baza art. 7

din Legea nr. 26/1990 republicată corelat cu art. 21 lit. g) din aceeași lege

s-a dispus comunicarea câte unei copii a hotărârii la Oficiul Registrului

Comerțului Mureș și Oficiul Registrului Comerțului Bihor, în termen de 15 zile

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în vederea efectuării

înregistrărilor ce se impun în Registrul Comerțului.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis în judecată inculpatul B.C.D.

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia

că în perioada iulie-august 2008, în calitate de administrator al SC C.T.I. SRL

Reghin, cu ocazia achiziționării unor produse din carne de pasăre în valoare

totală de 312.444,31 lei în baza a 7 facturi fiscale emise de

SC F. SRL

Oradea, a indus și menținut în eroare reprezentanții acestei

societăți,

predându-le ca mijloc de plată un număr de 7 bilete la ordin în valoare

totală de

229.690,44 lei, ce au fost refuzate la plată din lipsă totală disponibil în

cont. Ulterior

inculpatul a cesionat părțile sociale ale SC C.T.I. SRL

Reghin, renunțând

la calitatea de administrator pe care o deținea în firmă, fără a

aduce la

cunoștință acest aspect reprezentanților SC F. SRL Oradea.

Audiat fiind

la finalul cercetării judecătorești (în condițiile în care la

primul termen de judecată inculpatul s-a prevalat

de dreptul la tăcere) acesta nu a

recunoscut

comiterea faptei, susținând că nu a avut niciun moment intenția de a

induce

în eroare partea civilă, neplata mărfii achiziționate datorându-se unui

impas financiar care a survenit la scurt timp după

începerea relației cu această

societate.

Inculpatul a declarat că a distribuit mai departe marfa, pe care a

comercializat-o la diverse societăți comerciale,

fără a le putea preciza denumirea,

dat fiind timpul scurs, iar pe de

altă parte au existat situații când marfa s-a

degradat,

prilej cu care încheia procese verbale pe care însă nu le mai deține. In

momentul în care a conștientizat că se află

într-un impas financiar, sfătuit de

prieteni, a decis să vândă

societatea, fapt pe care l-a adus la cunoștința

reprezentanților SC F. SRL Oradea, care nu au avut nimic de obiectat.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța a

reținut

următoarele:

În luna iunie 2008, inculpatul a preluat părțile sociale de la SC C.T.I.

SRL Reghin jud.

Mureș, devenind administrator al acestei firme,

avându-l ca și coasociat pe numitul P.C.

După preluarea

firmei, inculpatul a făcut un studiu de piață și a ajuns la concluzia că este

rentabil să dezvolte relații comerciale cu partea vătămată SC

F. SRL Oradea,

care are obiect principal de activitate creșterea păsărilor,

procesarea și comercializarea cărnii

de pasăre.

În aceste condiții, în cursul lunii iulie 2008, inculpatul și-a

manifestat

intenția de a achiziționa produse din carne de pasăre de la această

societate, contactând telefonic reprezentantul legal al acesteia, respectiv pe

numitul P.S.M. care i-a comunicat actele pe care trebuie să le transmită pentru

a

putea perfecta

relațiile comerciale.

Inculpatul s-a

conformat și a trimis prin fax actele solicitate de

reprezentantul părții vătămate, respectiv copie de pe certificatul de

înmatriculare

a societății și

buletinul de identitate. În continuare, P.S.M. a completat un

contract de vânzare-cumpărare între cele două

societății pe care l-a transmis prin fax inculpatului spre semnare, acesta s-a

conformat și l-a trimis înapoi în aceeași

modalitate. S-a precizat că

înscrisul original al contractului de vânzare-

cumpărare

încheiat la data de 10 iulie 2008 a fost trimis inculpatului o dată cu prima

livrare de marfă din 10 iulie 2008, prin șoferul unității, contract pe care

inculpatul l-a semnat, ștampilat, restituindu-l reprezentantului societății

prin

același șofer (filele 48-50 dosar urm. pen.)

Ca modalitate

de plată înscrisă în contract, s-a stabilit ca marfa să fie achitată în

momentul ridicării acesteia de la vânzător, cu ordin de plată sau în numerar.

Dacă se acorda un termen de plată, acesta se specifica pe factura emisă, iar în

vederea achitării prețului la data stabilită, cumpărătorul urma să emită bilet

la ordin.

Astfel, a fost livrată marfa după cum

urmează: factura fiscală din 10 iulie 2008 în valoare de 42.316,65 lei; factura

fiscală din 17 iulie 2008 în valoare de 19.174,13 lei; factura fiscală din 22

iulie 2008 în valoare de 69.327,48 lei; factura fiscală din 31 iulie 2008 în

valoare de 101.073,83 lei; factura fiscală din 07 august 2008 în valoare de

70.443,84 lei; factura fiscală din 12 august 2008 în valoare de -6,62 lei și

factura fiscală din 14 august 2008 în valoare de 10.115 lei.

Valoarea

totală a produselor livrate a fost de 312.444.31 lei, din care a fost achitată

suma de 43.586,69 lei, rămânând de achitat diferența în sumă de 268.857,62 lei.

În fața instanței de judecată, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu

suma de 267.453,69 lei, actualizată în funcție de indicele de inflație,

inculpatul achitând suma de 1.404,50 lei cu chitanța din data de 3 noiembrie 2011.

Ca modalitate

de derulare a relațiilor contractuale, inculpatul comanda telefonic cantitatea

de marfă dorită, iar în ziua livrării vorbea la telefon cu șoferii părții

vătămate ce efectuau transportul, le indica locul de întâlnire. Niciodată însă

locul de întâlnire nu a fost stabilit la sediul firmei inculpatului nici măcar

pe raza localității Reghin. Șoferii angajați la partea civilă au efectuat

transporturile de marfă solicitate de inculpat, deplasându-se până la intrarea

în municipiul Târgu Mureș, unde într-o parcare erau așteptați de inculpat cu alte

mașini, iar marfa se încărca în mașinile inculpatului. Tot în parcare erau

predate documentele de transport și în condițiile în care pentru garantarea

achitării contravalorii acestor facturi s-a stabilit ca modalitate de plată

biletul la ordin, inculpatul preda șoferilor la fiecare livrare un bilet la

ordin cu valoarea mărfii și data plății scadentă.

În acest mod au fost emise de inculpat

următoarele bilete la ordin: BO emis la 17 iulie 2008 cu scadența la 20 august 2008

în valoare de 19.174,13 lei, BO emis la 22 iulie 2008 cu scadența la 26 august 2008

în valoare de 69.327,48 lei, BO emis la 31 iulie 2008 cu scadența la 01

septembrie 2008 în valoare de 51.073,83 lei, BO emis la 31 iulie 2008 cu

scadența 04 septembrie 2008 în valoare de 50.000 lei, BO emis la 07 august 2008

cu scadența la 08 septembrie 2008 în valoare de 30.000 lei, BO emis la 07

august 2008 cu scadența la 12 septembrie 2008 în valoare de 40.443,84 lei și BO

emis la 14 august 2008 cu scadența la 18 septembrie 2008 în valoare de 10.115

lei.

Cu excepția primului bilet la ordin

care a fost refuzat la plată parțial, celelalte bilete la ordin au fost

refuzate la plată din lipsă totală disponibil în cont.

Constatând aceste aspecte și aflând de

la șoferi faptul că marfa era descărcată în alte mașini aparținând inculpatului

și nu la un depozit astfel cum ar fi fost normal, reprezentantul părții civile P.S.M.

a dispus sistarea livrării de marfa, moment în care a fost contactat telefonic

de inculpat care i-a cerut să justifice stoparea livrărilor. Reprezentantul

părții civile a condiționat livrarea de noi cantități de marfă de achitarea

debitelor restante, context în care inculpatul a promis că până la finele lunii

octombrie 2008 va achita întreg debitul, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Deși inculpatul solicita noi cantități

de marfa în lunile septembrie-octombrie 2008, a omis să-l informeze pe

reprezentantul părții civile că începând cu data de 23 septembrie 2008 nu mai

este asociatul și administratorul SC C.T.I. SRL Reghin deoarece cedase părțile

sociale ale firmei numitului S.G., potrivit înscrisului aflat la dosar (fila

116 dosar urm. pen.).

La reținerea situației de fapt,

instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire

penală: declarațiile martorilor R.I. și K.A. angajați ai SC F. SRL Oradea în

calitate de șoferi, care audiați fiind în cursul urmăririi penale (filele

59,60;62,63) au relatat faptul că marfa, respectiv produsele din carne

congelată erau încărcate la depozitul SC F. SRL - punct de lucru Salonta,

însoțite de facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, certificate de

calitate.

Marfa nu era

transportată niciodată la sediul SC C.T.I. SRL Reghin, punctul de întâlnire

fiind stabilit pe parcursul traseului, de regulă în parcarea Restaurantului D.

aflat la intrarea în Târgu Mureș, unde marfa era preluată de inculpatul B.C.D.,

transbordată într-un alt autovehicul de tonaj mare și dusă mai departe în alte

localități din țară, cu precădere în mun. București.

Biletele la

ordin erau semnate, ștampilate și completate de către inculpatul B.C.D. și

înmânate șoferilor angajați ai SC F. SRL.

De altfel și

inculpatul a confirmat susținerile martorilor, arătând faptul că o parte a

mărfii a fost comercializată la alte societăți, fără însă a putea să denumească

vreo societate cu care a colaborat, iar altă parte s-a degradat, sens în care a

întocmit procese verbale pe care însă nu le mai deține.

Audiați fiind

în fața instanței (filele 37, 38) martorii și-au menținut declarațiile date,

susținând că li s-a părut suspect în conduita inculpatului orele la care se

întâlneau pentru a-i livra marfa - 2.00-3.00, faptul că deși regula era aceea

că marfa se descărca la depozite, inculpatul stabilea ca loc de întâlnire

diverse parcări situate la intrarea în Târgu Mureș, marfa fiind transbordată în

vehiculele aparținând inculpatului, și de fiecare dată fără nici o excepție,

marfa nu era cântărită, fapt ce le-a creat cele mai mari suspiciuni. Șoferii

predau factura, avizul de însoțire al mărfii, certificatul de sănătate și

primeau în schimb de la inculpat biletul la ordin, completat, semnat și

ștampilat, înțelegând din susținerile inculpatului că marfa urma să fie dusă

mai departe direct la terți beneficiari.

Martora G.C.M.

(filele 65 urm. pen., respectiv 40 instanță) a arătat că în perioada februarie

2008 - ianuarie 2009 a lucrat în cadrul SC F. SRL punct de lucru Abator păsări

Salonta în calitate de șef serviciu aprovizionare-desfacere. În această

calitate avea ca principale atribuții coordonarea vânzărilor prin agenți și

distribuția mărfii prin șoferii unității, dar și colaborarea cu compartimentul

financiar contabil privind documentele de însoțire a mărfii. Aceasta a arătat

că la un moment dat la punctul de lucru al societății din str. Gestului s-a

prezentat o persoană de sex masculin din partea SC C.T.I. SRL Reghin, însă nu a

putut preciza numele acesteia. Nu a asistat însă la discuțiile purtate de către

administratorul SC F. SRL cu această persoană. A prezentat doar modelele

tipizate de contracte de vânzare-cumpărare ce au fost puse la dispoziția

reprezentantului SC C.T.I. SRL în vederea analizării conținutului acestora.

Martora a mai afirmat că nu l-ar putea recunoaște pe acest reprezentant dacă

l-ar vedea.

Numitul P.S.M., reprezentantul părții

civile, în cursul urmăririi penale (filele 16-20 urm. pen.) a relatat

modalitatea în care a fost contactat de inculpat atunci când și-a manifestat

dorința de a cumpăra carne de pasăre, termenii raporturilor comerciale (în baza

contractului de vânzare-cumpărare, la fiecare livrare de marfă inculpatul obligându-se

să emită un bilet la ordin scadent la circa 20-30 zile de la data livrării

mărfii) precum și hotărârea pe care a luat-o de a sista livrarea de marfă

atunci când în luna septembrie biletele la ordin au fost refuzate, șoferii

confirmându-i pe de altă parte că marfa nu era descărcată la un depozit, ci era

transbordată în vehiculele inculpatului, în parcări situate la intrarea în

Târgu Mureș. La finele declarației, reprezentantul părții civile a arătat că,

în opinia sa, inculpatul a avut intenția clară de a înșela societatea întrucât,

la scurt timp de la achiziționarea mărfii, acesta a cesionat societatea unei

terțe persoane, fără a-i preda acesteia din urmă actele contabile ale firmei.

Audiat fiind

în fața instanței (fila 41), reprezentantul părții civile și-a menținut

declarația susținând în plus următoarele: „.Am convingerea că s-au efectuat

verificări asupra bonității firmei inculpatului și de altfel nici nu am avut

îndoieli asupra modului cum va decurge relația comercială deoarece după prima

livrare mi-a fost trimis un bulet la ordin în sumă de aproximativ 42.000 lei

iar după introducerea biletului la bancă suma ne-a fost achitată integral.

Problemele au apărut cu prilejul celei de-a doua livrări când în mod similar am

girat cu biletul la ordin primit de la inculpat în favoarea unui terț care mi-a

adus la cunoștință că biletul la ordin a fost onorat la plată doar parțial în

cuantum de 1.200 lei aproximativ. Până în momentul în care am aflat de această

situație privind biletul pentru a doua livrare de marfa, am mai efectuat și

alte livrări pentru care inculpatul în mod similar a emis bilet la ordin dar

pentru că scadența era la circa 20 de zile nu ajunsesem la momentul la care să

le depun în bancă. După ce am aflat de situația celui de-al doilea bilet la

ordin am stopat livrarea. În același timp am primit informații de la șoferii

care transportau marfa că mașinile încărcate opreau într-o parcare în Târgu-Mureș

unde erau transferate într-un alt camion, fapt ce încălca normele legale

deoarece se prevede obligativitatea depozitării acestei tip de marfa într-un

depozit cu temperatură de minus 18 grade și apoi să fie transportată mai

departe. Coroborând aceste aspecte am început să-mi fac evident griji asupra

situației în sine. Am luat legătura telefonic cu inculpatul care m-a asigurat

că își va onora obligațiile spunând că au intervenit niște probleme financiare

în sensul că la rândul său nu i-ar fi fost achitate niște sume de alte

persoane. îmi promitea că situația se va rezolva, mă amâna de fiecare dată dar

nici până în momentul de față nu mi-a fost achitată suma. Am trimis avocatul

firmei să se intereseze despre soarta societății și acesta a aflat că între

timp firma fusese cesionată în favoarea altei persoane iar într-o expertiză

contabilă efectuată a rezultat că aceste facturi nu fuseseră înregistrate în

contabilitate. Chiar după sistarea livrărilor, în convorbirile telefonice

inculpatul mi-a solicitat să-i mai livrez marfă deoarece își va reveni, dar

evident l-am refuzat. Doresc să se mai consemneze că după începerea

cercetărilor și audierii la poliție, inculpatul m-a mai contactat telefonic

rugându-mă să-mi retrag plângerea deoarece o să-mi achite creditul".

Martorul S.G. (filele

66,67 urm. pen.) a relatat că nu a avut cunoștință despre modalitatea în care a

ajuns să fie numit administrator al SC C.T.I. SRL. își amintește că în cursul

lunii august 2008 a fost contactat de verișorul său Ș.I. care i-a cerut cartea

de identitate sub pretextul că se va ocupa de întocmirea documentației necesare

în vederea plecării sale la muncă în Germania. Martorul a arătat că după

aproximativ o săptămână de zile împreună cu verișorul său s-au deplasat în loc.

Reghin unde, într-un bar i-a fost prezentată, de către verișorul său, o

persoană de sex masculin. După ce a consumat cca. un litru de coniac împreună

cu această persoană necunoscută s-au deplasat într-un birou unde martorul a

semnat mai multe documente, fără a cunoaște conținutul acestora. Martorul a

arătat că după un timp a intrat în posesia documentelor ce le-a semnat și la

citirea atentă a conținutului lor și-a dat seama că nu a semnat un contract de

muncă ci tranzacționarea unei societăți comerciale, de a cărei activitate urma

să se ocupe efectiv numitul Ș.I. După ce a citit mai multe documente ale firmei

a realizat că societatea nu este în regulă, că are datorii și atunci verișorul

său Ș.I. i-a spus că urmează să o înstrăineze la o altă persoană, cu această

ocazie toate documentele contabile ale societății rămânând la Ș.I., inclusiv

ștampila societății și un cotor de file CEC. Martorul a mai afirmat că

verișorul său - Ș.I. a încercat să cesioneze părțile sociale ale firmei și

altor persoane împreună cu care "să tragă țepe".

Audiat fiind în fața instanței (fila

81) martorul și-a menținut declarațiile susținând că vărul său i-a cerut cartea

de identitate promițându-i că o să-l ajute să obțină un loc de muncă în

străinătate. A relatat în continuare că „Rețin că acea carte de identitate a

rămas asupra verișorului meu circa 3 zile. După cele 3 zile mi-a restituit

buletinul, și mi-a cerut să mergem la Reghin pentru a semna actele. Ne-am

deplasat inițial în Reghin la un bar unde am consumat în exces băuturi

alcoolice, eu împreună cu inculpatul pe care l-am văzut prima și ultima oară,

cu precizarea că verișorul meu nu a rămas la bar ci a plecat. Din câte rețin am

ajuns într-o stare avansată de ebrietate, după care ne-am deplasat, cred eu, la

un notar, respectiv o doamnă unde am semnat mai multe înscrisuri, cu precizarea

că nu am văzut ce semnez întrucât nu avea ochelarii la mine. Eu eram pe deplin

convins că semnez niște acte care mă vor ajuta să plec în Germania la muncă.

Doresc să se consemneze că la notar în afară de mine a fost prezent doar un

domn pe nume B. care cred că este inculpatul prezent în sala de judecată și la

acea vreme purta mustață. Sunt întrebat dacă îl recunosc pe martorul P.C. care

se află în sala de judecată și arăt că nu știu cine este și doar o singură

persoană a fost prezentă la notar când am semnat actele. Ulterior semnării

acelor acte Ș.I., verișorul meu m-a dus cu mașina la Luduș unde avea un lac,

unde am rămas să lucrez împreună cu verișorul meu. Peste circa 3 săptămâni am

fost convocat la parchet de către o doamnă procuror din Târgul Mureș care mi-a

arătat documentația și am observat că nu am semnat acte pentru plecarea la

muncă în străinătate ci acte prin care cumpărasem o societate. După ce m-am

întors de la parchet am purtat o discuție cu Ș.I. căruia i-am relatat ceea ce

aflasem și mi-a spus că nici el nu a avut cunoștință de acest aspect".

Audiat fiind,

martorul Ș.I. a declarat în cursul urmăririi penale (filele 69-70 urm. pen.) că

nu se află în relații de prietenie cu inculpatul B.C.D., iar ultima dată când

s-a întâlnit cu acesta a fost în cursul anului cu ocazia prezentării la un

proces aflat pe rol în care Ș.I. este inculpat pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală și în care inculpatul C.D. a fost audiat ca martor. Nu s-a

întâlnit vreodată la aceeași masă cu verișorul său S.G. și inculpatul B.C.D. Nu

a purtat discuții cu inculpatul B.C.D. legate de preluarea părților sociale ale

SC C.T.I. SRL Reghin de către verișorul său S.G. Nu a intrat în posesia

documentelor contabile ale SC C.T.I. SRL Reghin. Nu cunoaște vreun bar cu

denumirea de R.R. situat în Târgu-Mureș. Nu i-a cerut cartea de identitate și

nu i-a promis vreodată lui S.G. că îl va ajuta să plece la muncă în altă țară.

În fața

instanței (fila 64 dosar) martorul și-a menținut declarația susținând în plus

că: "S.G. s-a oferit să mă ajute cu activitățile desfășurate la aceste

două lacuri cu pești, iar printre altele mi-a adus la cunoștință faptul că

și-ar fi cumpărat o firmă având ca obiect de activitate construcții și că pe

baza acestei societăți a și executat diverse lucrări de construcții în România.

Nu este adevărat că aș fi discutat vreodată cu dânsul posibilitatea de a-i

pregăti actele în vederea obținerii unui contract de muncă în Germania, de

asemenea nu este adevărat nici că i-aș fi propus să preia vreodată părțile

sociale ale vreunei societăți comerciale. A rămas la Luduș toată vara anului

respectiv circa 2 luni jumătate 3. Printre altele tot acest verișor mi-a mai

spus că ar dori să angajeze un credit fără a-mi preciza dacă pe seama

societății sau pe seama sa ca persoană fizică. Sunt întrebat dacă îl cunosc pe

inculpatul B.C., arăt că da, l-am cunoscut în 2001 prin intermediul unor

cunoștințe, nu cunosc dacă acesta deținea o firmă sau dacă desfășura activități

pe seama acestei firme. L-am reîntâlnit în anul 2004 când a fost audiat ca

martor într-un proces penal de evaziune fiscală pornit împotriva mea, dosar

care nu este finalizat și se află pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș. Nu contest

faptul că inițial când a ajuns la Luduș, S.G. mi-a spus că intenționa să plece

la muncă în străinătate, dar acest fapt nu avea absolut nici o legătură cu

firma de care spunea că dispune deoarece activitatea de construcții pe seama

acestei firme o desfășura în România".

Analizând depoziția martorului Ș.I. în

contextul întregului ansamblu probator administrat în cauză instanța a

apreciat-o ca nesinceră, acesta urmărind practic să înlăture orice suspiciune a

implicării sale în cesionarea pârtilor sociale ale SC C.T.I. SRL. Instanța de

fond a constatat că martorul acreditează ideea că vărul său S.G. și-ar fi

cumpărat o firmă de construcții intenționând chiar să-și angajeze un credit,

aspecte infirmate de condiția simplă a acestuia din urmă, persoană care

potrivit declarații și a proceselor verbale de căutare nu avea o ocupație

stabilă, nici măcar studii medii, lucrând ca și zilier (în comuna Ogra la momentul

audierii, iar ulterior la ferma zootehnică aparținând numitului S.Z. din

aceeași localitate), împrejurări care evidențiază caracterul credibil al

declarației martorului S.G., interesat în obținerea unui loc de muncă în

străinătate. De altfel chiar la finele declarației, martorul Ș.I. nu neagă

împrejurarea că l-a auzit pe vărul său spunând că intenționează să plece în

străinătate, aspect care nu face decât să întărească poziția martorului S.G.

care relatează că buletinul de identitate i-a fost cerut pentru întocmirea

actelor necesare obținerii unui loc de muncă în străinătate.

În opinia primei instanțe,

veridicitatea susținerilor martorului S.G. nu putea fi pusă la îndoială în

condițiile în care niciodată acesta nu a intrat în posesia documentelor

contabile ale firmei, așa cum ar fi fost normal, acestea fiind aduse ulterior

de Ș.I.

Față de

considerentele mai sus expuse instanța de fond a înlăturat ca nesinceră

declarația martorului Ș.I., apreciind că relatările martorului S.G.,

referitoare la modul în care ar fi avut loc cesiunea părților sociale ale SC C.T.

SRL se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Pentru a

lămuri împrejurările în care firma a fost cesionată de inculpat, a fost audiat

martorul P.C. (fila 80 dosar instanță) care a declarat că nu a desfășurat nici

o activitate pe seama societății și nu poate oferi relații asupra activității

comerciale desfășurată de inculpat, la notar, la cesionarea

firmei a fost

prezent S.G. dar nu a purtat nici un fel de discuții cu acesta

din urmă.

Prin adresa din

20 ianuarie 2009 a Gărzii Financiare Mureș s-a comunicat că marfa provenită de

la SC F. SRL nu a fost înregistrată în

evidențele contabile ale societății, societatea nu

funcționează la sediul declarat,

iar pentru anul 2008 nu au fost depuse declarațiile

fiscale obligatorii la organul

fiscal

teritorial (fila 82-92 dosar urm. pen.).

Analizând istoricul SC C.T.I. SRL pus

la dispoziție de

către Oficiul Național al

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș,

instanța de fond a

constatat că prin cererea depusă la 22 iunie 2008, inculpatul B.C.O. a devenit

administratorul acestei societăți. În luna septembrie inculpatul a cesionat

părțile sociale numitului S.G., ce

devine

astfel administrator al SC C.T.I. SRL, iar prin sentința nr. 1924 din data de

26 noiembrie 2008 din dosar nr. 1426/1371/2008 societatea a intrat în

procedura

falimentului.

Asupra relevanței

probelor mai sus expuse instanța de fond a reținut

următoarele:

Deși inculpatul

a susținut că nu a avut intenția de a induce și menține

în eroare partea

civilă probațiunea administrată în cauză demonstrează contrariul.

Astfel, derularea relațiilor

comerciale presupune bună credință și

încredere

între parteneri, corelată cu respectarea scopului în care a fost creat și

reglementat biletul la ordin ca instrument de

plată care suplinește operațiunile în

numerar.

Cu privire la intențiile reale ale inculpatului instanța de fond a remarcat

că, activitatea infracțională a decurs într-o

perioadă relativ scurtă, respectiv

aproximativ

3 luni de zile, din luna iunie 2008, momentul achiziționării părților sociale

ale firmei SC C.T.I. SRL, până în luna septembrie 2009, momentul înstrăinării

părților sociale ale firmei către numitul S.G.

Pentru a

câștiga încrederea reprezentanților societății vătămate, inculpatul B.C.D. face

o primă comandă în valoare de cea.

13.000

lei marfa este livrată pe bază de factură, iar acesta o achită la scadență.

Au urmat celelalte

comenzi și livrările de marfă pe parcursul lunii

iulie 2008 și începutul lunii august 2008, comenzi ce au fost onorate

însă nu au

mai fost achitate.

Inculpatul arată că i-a rugat pe reprezentanții SC F. SRL să nu

introducă bilete

la ordin la plată aducându-le la cunoștință că nu are disponibil în

cont, dar

conform contractului și BO emise, scadența acestora a fost stabilită la

30 de zile de la

livrarea mărfii, tocmai de aceea comenzile au fost efectuate la

interval de cca. o săptămână de zile,

inculpatul cunoscând faptul că părțile sociale ale firmei vor fi înstrăinate.

Deși acumulase

un debit destul de ridicat, la începutul lunii septembrie

2009 inculpatul B.C.D. cesionează părțile sociale

ale SC C.

T.I. SRL

unei persoane necunoscute, racolate dintr-un bar, tară însă a notifica sau a

aduce la cunoștința reprezentaților SC F. SRL acest aspect.

Un alt aspect ce a fost reținut de

prima instanță implică Notele de constatare întocmite de către comisarii Gărzii

Financiare Mureș, în cuprinsul cărora s-a învederat că firma SC C.T.I. SRL

Reghin nu funcționa la sediul declarat, nu a depus declarațiile fiscale

obligatorii aferente anului 2008 semestrului II, nu a fost găsită marfa la

sediul acesteia, nu a fost găsite facturi storno de marfă, astfel că marfa a fost

comercializată fără a fi înregistrate operațiunile în contabilitatea firmei.

Chiar faptul că marfa nu a fost

transportată la sediul societății din loc. Reghin, fiind transportată noaptea,

fără a fi cântărită, în parcări situate la intrarea în Târgu Mureș, în vehicule

aparținând inculpatului și apoi distribuită, denotă intenția vădită a

inculpatului de a induce în eroare partea civilă. Inculpatul a susținut că ar

fi comercializat marfa la terțe societăți comerciale iar o parte s-a degradat,

însă nu a adus nicio probă în dovedirea susținerilor sale, afirmând că nu

cunoaște denumirea acestor societăți, a încheiat procese-verbale cu privire la

degradarea mărfii, dar pe care nu le mai deține. Mai mult, potrivit notelor de

constatare întocmite de organele abilitate, marfa a fost comercializată mai

departe fără a fi înregistrate operațiunile în contabilitatea firmei, astfel că

nu există nici o dovadă privind sumele de bani încasate de inculpat.

Cu privire la

cererea formulată de inculpat prin apărător ales în sensul schimbării

încadrării juridice prin înlăturarea alin. (2) instanța de fond a apreciat-o ca

nefondată. Biletele la ordin emise de inculpat reprezintă mijlocul fraudulos

prin care acesta a indus și menținut în eroare partea civilă. Acestea au fost

completate, semnate și ștampilate de inculpat, predate apoi șoferilor pentru a

le remite reprezentantului părții civile, constituindu-și obligația de plată a

sumelor datorate și asigurând-o cu disponibilul la bancă, ce era însă

inexistent.

S-a reținut

astfel de către instanța de fond că fapta inculpatului B.C.D. care în perioada

iulie-august 2008 a achiziționat marfă de la partea civilă SC F.I. SRL Oradea,

iar în calitatea sa de asociat și administrator la SC C.T.I. SRL Reghin, jud.

Mureș, a predat un număr de 7 bilete la ordin, fără a asigura disponibil în

cont și de a cesiona părțile sociale ale firmei imediat după termenele de

scadență, fără a mai plăti marfa, constituie infracțiunea de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza cărui instanța de

fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art.

71, 64 lit. a), teza II, b) și c) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de

pedeapsă complementară.

La

individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere

împrejurările și modul concret de săvârșire a faptei, inculpatul achiziționând

într-o perioadă scurtă de timp mărfuri în valoare mare pentru plata căreia a

predat un

număr de 7 bilete la ordin, iară acoperire, urmarea socialmente

periculoasă

concretizată în cauzarea unui prejudiciu în cuantum ridicat părții

vătămate,

recuperat doar în mică parte (1.404,50 lei) din totalul de 268.857,62

lei precum și conduita profund nesinceră a inculpatului. Pe de altă parte însă

instanța a avut în

vedere

conduita ireproșabilă a inculpatului anterior comiterii faptelor sens în

care s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută

de art. 74 lit. a) C. pen. cu

consecința prev. de art. 76 lit. a) C.

pen.

Dovedită fiind vinovăția inculpatului,

acesta a fost obligat să plătească

părții

civile pretențiile cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză, sumă

probată prin înscrisurile depuse de partea civilă reprezentând facturi fiscale.

Ca urmare în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. cu referire art.

1357 C. civ. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 267.453,69 lei cu

titlu

de despăgubiri civile, sumă ce urmează a fi reactualizată la zi în funcție de

indicele

de inflație la data plății efective, în favoarea părții civile SC F. SRL

Oradea.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul,

solicitând să se

desființeze sentința atacată, care este nelegală și netemeinică, în

sensul de a se

dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d)

C. proc. pen. S-a apreciat că din punctul de vedere al

laturii

subiective și al scopului infracțiunii, în speță nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii pentru

care inculpatul apelant a fost trimis în

judecată.

Astfel, intenția inculpatului apelant nu a fost aceea de a-l induce în

eroare pe reprezentantul părții civile. S-a arătat

că activitatea ce se reține că ar

forma elementul material al laturii

obiective, respectiv înstrăinarea părților sociale, a fost făcută cu intenția

de a evita controlul organelor fiscale, iar inculpatul apelant a ținut

permanent legătura cu reprezentanții părții civile intimate și nu i se

datorează lui faptul că nu a reușit să finalizeze afacerea, ci lipsei sale de

experiență. S-a mai arătat că inculpatul apelant a achitat o bună

parte din sumele datorate și față de cele arătate

a cerut să se rețină că nu există

latura subiectivă a infracțiunii.

Prin cererea

subsidiară s-a cerut să se admită apelul declarat de inculpat și

să se desființeze

sentința în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată, în urma

reținerii în

favoarea sa a circumstanțelor atenuante, în așa fel încât să se poată dispune

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. S-a apreciat că o asemenea

modalitate de executare a pedepsei este în măsură să asigure realizarea

scopului

acesteia, în raport de persoana inculpatului apelant, care are studii

superioare, provine dintr-o familie

integrată social, sens în care s-a cerut să se

țină seama și de concluziile referatului de evaluare întocmit de

serviciul de

probațiune. S-a mai

arătat că într-adevăr, inculpatul apelant a avut o perioadă de

degringoladă,

dar eforturile depuse de acesta ulterior comiterii faptei ce i se reține în

sarcină, în vederea recuperării prejudiciului, pot fi reținute ca și

circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 55/A din 19

aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul B.C.D.

împotriva sentinței penale nr. 266 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime, Obligându-l pe apelant la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371

și 378 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că aceasta este temeinică și

legală, iar apelul declarat de inculpat este nefundat.

Astfel, prima instanță a reținut în

mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei

juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comisă de către

acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Și în opinia

instanței de control judiciar, în cauză s-a dovedit în mod cert faptul că

inculpatul B.C.D. a indus și menținut în eroare partea civilă intimată cu

ocazia derulării operațiunilor comerciale din perioada iulie-august 2008,

achiziționând de la aceasta marfă în valoare de 268.857,62 lei, emițând un

număr de 6 bilete la ordin, care au fost refuzate la plată din lipsă totală de

disponibil în cont.

A apreciat că nu poate fi primită

apărarea inculpatului în sensul că în cauză nu ar fi întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune calificată cu consecințe deosebit

de grave.

Astfel, sub

aspectul elementului material al laturii obiective, respectiv acțiunea de

inducere în eroare, așa cum a reținut și instanța de fond, acesta rezultă cu

prisosință din activitatea concretă a inculpatului, care, după încheierea

contractului cu partea civilă intimată a achitat după prima livrare de marfă

contravaloarea integrală a acesteia, pentru ca apoi, pentru celelalte tranșe de

mărfuri livrate de partea civilă intimată să emită bilete la ordin care au fost

refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.

Tot sub acest

aspect, instanța de apel a reținut faptul că operațiunile comerciale nu au fost

înregistrate în contabilitatea firmei administrate de inculpatul apelant,

acesta nu descărca marfa livrată de partea civilă intimată într-un depozit, ci

în parcări de la intrarea în mun. Târgu Mureș, de unde marfa era încărcată

direct în alte mașini, iar inculpatul apelant nu și-a dovedit alegațiile,

neputând depune la dosar nici facturile pe care ar fi trebuit să le completeze

cu ocazia livrării mărfii către alți beneficiari și nici procesele-verbale pe

care susține că le-ar fi încheiat pentru a constata degradarea unor anumite

cantități de marfă.

Relevant a fost considerat și faptul

că, așa cum rezultă din adresa nr. 506137/MS din 20 ianuarie 2009 a Gărzii

Financiare - Secția Județeană Mureș și din nota de constatare (fila 82 și

armatoarele din dosarul de urmărire penală), SC C.T.I. SRL Reghin nu funcționa

la sediul declarat, nu a depus declarațiile fiscale obligatorii aferente

semestrului II al anului 2008, iar la sediul

acesteia nu s-a găsit marfă și nici

facturi storno de marfă, astfel că este evident că

marfa

achiziționată de la partea civilă intimată nu a fost înregistrată în evidențele

contabile ale societății

comerciale administrate de inculpat.

Tot sub acest

aspect, instanța de apel a reținut și că inculpatul a cesionat

părțile sociale ale SC C.T.I. SRL

Reghin către numitul S.G.

Or, chiar și

această modalitate de cesionare a părților sociale

demonstrează, în opinia instanței de control judiciar, odată în plus,

intenția

inculpatului de a fi

exonerat de răspundere și de a nu achita debitele restante.

Cât privește latura subiectivă a

infracțiunii, în raport de probele

administrate,

nu se poate susține că inculpatul nu ar fi avut intenția de a obține

pentru

sine un folos material injust.

Astfel fiind,

Curtea de Apel a reținut că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

considerent pentru care sub aspectul

principal, apelul inculpatului a fost considerat nefondat și respins ca atare.

În ceea ce

privește cererea subsidiară, Curtea de Apel a reținut că prima

instanță a individualizat în mod

corect pedeapsa pe care i-a aplicat-o

inculpatului,

reținând de altminteri în favoarea acestuia circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în raport

de comportarea avută de către

inculpat,

anterior comiterii faptei deduse judecății în prezenta cauză.

Instanța de apel a reținut că din

considerentele referatul de evaluare

întocmit

de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș (filele 71-75

din

dosarul instanței de fond) rezultă că inculpatul se consideră parțial vinovat

de comiterea faptei și că încearcă să plaseze

mare parte din responsabilitatea propriilor acțiuni pe diverși factori externi

contextuali, susținând că trecea printr-

o perioadă zbuciumată și că, în

acea perioadă, a avut un anturaj ce a avut o

influență

negativă asupra sa. S-a mai reținut că inculpatul se consideră parțial vinovat,

dar că, pe fondul declinului înregistrat de magazinele sale, a dorit să

intermedieze vânzarea produselor cu scopul de a

obține beneficii imediate.

Cu toate

acestea, Curtea de Apel a reținut că inculpatul nu a avut aceeași

poziție și pe parcursul procesului

penal, în declarația dată în fața instanței de fond susținând că nu se

consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii și că nu a avut niciun moment

intenția de a induce în eroare partea civilă, apreciind că singura sa vină este

aceea că a pierdut controlul afacerii sale, ceea ce demonstrează, pe lângă

nesinceritate și faptul că inculpatul apelant nu este

conștient de consecințele faptelor sale, neasumându-și vina.

De asemenea,

inculpatul nu a achitat decât o mică parte din suma datorată

părții civile,

iar un angajament de plată, chiar dacă a fost dat în formă autentică

nu produce nicio consecință juridică

și nici nu este o garanție a faptului că inculpatul își va respecta

promisiunea.

În aceste condiții, Curtea de Apel a

apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare prin privare de liberate

corespunde, atât sub aspectul naturii cât și al duratei sale, gravității faptei

- în raport și de valoarea mare a prejudiciului și de perseverența

infracțională a inculpatului apelant, care deși știa că nu poate achita

contravaloarea mărfii a continuat să deruleze contractul cu partea civilă

intimată și să achiziționeze marfa -, pericolului social pe care îl prezintă

persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența sancțiunii penale.

Având în

vedere și atitudinea procesuală a inculpatului, instanța de control judiciar a

apreciat că o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu

ar fi în măsură să asigure în ceea ce-l privește pe inculpat realizarea

scopului pedepsei și în special a prevenției speciale, motiv pentru care a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva

deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.C.D.,

criticând hotărârea atacată atât în

ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate cât și în ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei.

Examinând

cauza, în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și

vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare

dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

În ceea ce

privește cuantumul pedepsei aplicate, înalta Curte constată că acesta a fost

just individualizat, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere la stabilirea

cuantumului pedepsei aplicate, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii

săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput activitatea infracțională

(mai întâi prin câștigarea încrederii părții vătămate, pentru ca ulterior să

nu-și mai achite datoriile iar în final să cesioneze părțile sociale ale

societății pe care o administra, unei alte persoane), dar și de persoana și

atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii (care a avut o atitudine

constantă de negare a săvârșirii infracțiunii). De altfel, amploarea

infracțiunii săvârșite de către inculpatul B.C.D. concretizată într-un

prejudiciu imens (în valoare de 267.453,69 lei), cauzat părții vătămate,

prejudiciu care nu a fost acoperit, într-un cuvânt, nesocotirea completă,

totală a legii a impus aplicarea unei pedepse, concretizată într-o privațiune

de libertate pe o perioadă de 5 ani.

Mai mult,

prejudiciul foarte mare este un element deloc de neglijat în procesul de

individualizare al pedepsei. Întinderea, amploarea rezultatului infracțiunii

este întotdeauna relevantă pentru pericolul social al acesteia, de aceea

acest rezultat

nu poate fi omis dintre elementele ce trebuie luate în considerare la

aplicarea unei sancțiuni penale.

Așa fiind, în contextul cauzei, nu se

justifică diminuarea pedepselor, deoarece examinarea criteriilor obiective

prevăzute în art. 72 C. pen. se

efectuează

în mod plural, fără preeminența vreuneia din acestea, ceea ce conduce

la concluzia că circumstanțele personale ale

inculpatului (constând în lipsa

antecedentelor

penale), nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu

gradul

de pericol social concret al faptei, agravat prin modul de comitere,

valorile sociale atinse, precum și consecințele

pe care le-a produs.

Raportat la

aspectele mai sus învederate, în speța de față s-a apreciat în

mod legal de cele

două instanțe, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin

privare de

libertate. Spunem aceasta deoarece, conform art. 86 lit. c) și art. 86 alin.

(1)

C.

pen., instanța de judecată poate dispune suspendarea sub supraveghere a

executării

pedepsei sau executarea pedepsei la locul de muncă (astfel cum a

solicitat

inculpatul prin recursul declarat), atunci când își formează convingerea că

scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia. Convingerea instanței

că reeducarea infractorului se poate

atinge si fără executarea pedepsei se

formează

din aprecierea de ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în care

ea

s-a săvârșit, a personalității infractorului. În formarea convingerii, instanța

are în vedere întreaga conduită a

inculpatului, înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în

timpul judecății etc.

Or, această

convingere a instanței nu se poate forma, în condițiile în care inculpatul B.C.D.

a acționat în modalitatea expusă anterior, nu a recunoscut săvârșirea faptei și

nu a achitat decât suma modică de 1.404,50 lei din

totalul prejudiciului creat, în

cuantum de 268.857,62 lei.

De altfel, motivarea aplicării unei

suspendări sub supraveghere a

executării

pedepsei sau a unei executări a pedepsei la locul de muncă, nu poate

avea

loc numai prin prisma faptului că inculpatul nu are antecedente penale,

aspect de altfel reținut de către cele două

instanțe și valorificat ca și circumstanță

atenuantă, cu consecința

coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 86 sau art. 86 C. pen., nu creează pentru

condamnat „un drept" la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

sau a executării pedepsei la locul de muncă, ci doar o

„vocație"

a acestuia,

deoarece cea de-a treia condiție prevăzută la art. 86

1

lit. c),

respectiv de art. 86 C. pen., lasă la aprecierea instanței o astfel de măsură

de individualizare a executării pedepsei. Or, ca măsură de constrângere,

pedeapsa

are, pe lângă scopul său

represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând

dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită,

cât

și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și

modalitatea

de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să

se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor

săvârșirea de fapte penale.

Neexistând nici alte temeiuri de

casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul

declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie

2012 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, să fie

respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția Penală și Pentru Cauze cu

Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15

noiembrie 2012.