ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3737/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 266 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, b) și c) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. cu referire art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 267.453,69 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce urmează a fi reactualizată la zi în funcție de indicele de inflație la data plății efective, în favoarea părții civile SC F. SRL Oradea.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată corelat cu art. 21 lit. g) din aceeași lege s-a dispus comunicarea câte unei copii a hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului Mureș și Oficiul Registrului Comerțului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în vederea efectuării înregistrărilor ce se impun în Registrul Comerțului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis în judecată inculpatul B.C.D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în perioada iulie-august 2008, în calitate de administrator al SC C.T.I. SRL Reghin, cu ocazia achiziționării unor produse din carne de pasăre în valoare totală de 312.444,31 lei în baza a 7 facturi fiscale emise de SC F. SRL Oradea, a indus și menținut în eroare reprezentanții acestei societăți, predându-le ca mijloc de plată un număr de 7 bilete la ordin în valoare totală de 229.690,44 lei, ce au fost refuzate la plată din lipsă totală disponibil în cont. Ulterior inculpatul a cesionat părțile sociale ale SC C.T.I. SRL Reghin, renunțând la calitatea de administrator pe care o deținea în firmă, fără a aduce la cunoștință acest aspect reprezentanților SC F. SRL Oradea.

Audiat fiind la finalul cercetării judecătorești (în condițiile în care la primul termen de judecată inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere) acesta nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că nu a avut niciun moment intenția de a induce în eroare partea civilă, neplata mărfii achiziționate datorându-se unui impas financiar care a survenit la scurt timp după începerea relației cu această societate. Inculpatul a declarat că a distribuit mai departe marfa, pe care a comercializat-o la diverse societăți comerciale, fără a le putea preciza denumirea, dat fiind timpul scurs, iar pe de altă parte au existat situații când marfa s-a degradat, prilej cu care încheia procese verbale pe care însă nu le mai deține.

In momentul în care a conștientizat că se află într-un impas financiar, sfătuit de prieteni, a decis să vândă societatea, fapt pe care l-a adus la cunoștința reprezentanților SC F. SRL Oradea, care nu au avut nimic de obiectat. Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarele: În luna iunie 2008, inculpatul a preluat părțile sociale de la SC C.T.I. SRL Reghin jud. Mureș, devenind administrator al acestei firme, avându-l ca și coasociat pe numitul P.C. După preluarea firmei, inculpatul a făcut un studiu de piață și a ajuns la concluzia că este rentabil să dezvolte relații comerciale cu partea vătămată SC F. SRL Oradea, care are obiect principal de activitate creșterea păsărilor, procesarea și comercializarea cărnii de pasăre.

În aceste condiții, în cursul lunii iulie 2008, inculpatul și-a manifestat intenția de a achiziționa produse din carne de pasăre de la această societate, contactând telefonic reprezentantul legal al acesteia, respectiv pe numitul P.S.M. care i-a comunicat actele pe care trebuie să le transmită pentru a putea perfecta relațiile comerciale. Inculpatul s-a conformat și a trimis prin fax actele solicitate de reprezentantul părții vătămate, respectiv copie de pe certificatul de înmatriculare a societății și buletinul de identitate. În continuare, P.S.M. a completat un contract de vânzare-cumpărare între cele două societății pe care l-a transmis prin fax inculpatului spre semnare, acesta s-a conformat și l-a trimis înapoi în aceeași modalitate.

S-a precizat că înscrisul original al contractului de vânzare- cumpărare încheiat la data de 10 iulie 2008 a fost trimis inculpatului o dată cu prima livrare de marfă din 10 iulie 2008, prin șoferul unității, contract pe care inculpatul l-a semnat, ștampilat, restituindu-l reprezentantului societății prin același șofer (filele 48-50 dosar urm. pen.) Ca modalitate de plată înscrisă în contract, s-a stabilit ca marfa să fie achitată în momentul ridicării acesteia de la vânzător, cu ordin de plată sau în numerar. Dacă se acorda un termen de plată, acesta se specifica pe factura emisă, iar în vederea achitării prețului la data stabilită, cumpărătorul urma să emită bilet la ordin.

Astfel, a fost livrată marfa după cum urmează: factura fiscală din 10 iulie 2008 în valoare de 42.316,65 lei; factura fiscală din 17 iulie 2008 în valoare de 19.174,13 lei; factura fiscală din 22 iulie 2008 în valoare de 69.327,48 lei; factura fiscală din 31 iulie 2008 în valoare de 101.073,83 lei; factura fiscală din 07 august 2008 în valoare de 70.443,84 lei; factura fiscală din 12 august 2008 în valoare de -6,62 lei și factura fiscală din 14 august 2008 în valoare de 10.115 lei. Valoarea totală a produselor livrate a fost de 312.444.31 lei, din care a fost achitată suma de 43.586,69 lei, rămânând de achitat diferența în sumă de 268.857,62 lei.

În fața instanței de judecată, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 267.453,69 lei, actualizată în funcție de indicele de inflație, inculpatul achitând suma de 1.404,50 lei cu chitanța din data de 3 noiembrie 2011. Ca modalitate de derulare a relațiilor contractuale, inculpatul comanda telefonic cantitatea de marfă dorită, iar în ziua livrării vorbea la telefon cu șoferii părții vătămate ce efectuau transportul, le indica locul de întâlnire. Niciodată însă locul de întâlnire nu a fost stabilit la sediul firmei inculpatului nici măcar pe raza localității Reghin. Șoferii angajați la partea civilă au efectuat transporturile de marfă solicitate de inculpat, deplasându-se până la intrarea în municipiul Târgu Mureș, unde într-o parcare erau așteptați de inculpat cu alte mașini, iar marfa se încărca în mașinile inculpatului.

Tot în parcare erau predate documentele de transport și în condițiile în care pentru garantarea achitării contravalorii acestor facturi s-a stabilit ca modalitate de plată biletul la ordin, inculpatul preda șoferilor la fiecare livrare un bilet la ordin cu valoarea mărfii și data plății scadentă. În acest mod au fost emise de inculpat următoarele bilete la ordin: BO emis la 17 iulie 2008 cu scadența la 20 august 2008 în valoare de 19.174,13 lei, BO emis la 22 iulie 2008 cu scadența la 26 august 2008 în valoare de 69.327,48 lei, BO emis la 31 iulie 2008 cu scadența la 01 septembrie 2008 în valoare de 51.073,83 lei, BO emis la 31 iulie 2008 cu scadența 04 septembrie 2008 în valoare de 50.000 lei, BO emis la 07 august 2008 cu scadența la 08 septembrie 2008 în valoare de 30.000 lei, BO emis la 07 august 2008 cu scadența la 12 septembrie 2008 în valoare de 40.443,84 lei și BO emis la 14 august 2008 cu scadența la 18 septembrie 2008 în valoare de 10.115 lei.

Cu excepția primului bilet la ordin care a fost refuzat la plată parțial, celelalte bilete la ordin au fost refuzate la plată din lipsă totală disponibil în cont. Constatând aceste aspecte și aflând de la șoferi faptul că marfa era descărcată în alte mașini aparținând inculpatului și nu la un depozit astfel cum ar fi fost normal, reprezentantul părții civile P.S.M. a dispus sistarea livrării de marfa, moment în care a fost contactat telefonic de inculpat care i-a cerut să justifice stoparea livrărilor. Reprezentantul părții civile a condiționat livrarea de noi cantități de marfă de achitarea debitelor restante, context în care inculpatul a promis că până la finele lunii octombrie 2008 va achita întreg debitul, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Deși inculpatul solicita noi cantități de marfa în lunile septembrie-octombrie 2008, a omis să-l informeze pe reprezentantul părții civile că începând cu data de 23 septembrie 2008 nu mai este asociatul și administratorul SC C.T.I. SRL Reghin deoarece cedase părțile sociale ale firmei numitului S.G., potrivit înscrisului aflat la dosar (fila 116 dosar urm. pen.). La reținerea situației de fapt, instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală: declarațiile martorilor R.I. și K.A. angajați ai SC F. SRL Oradea în calitate de șoferi, care audiați fiind în cursul urmăririi penale (filele 59,60;62,63) au relatat faptul că marfa, respectiv produsele din carne congelată erau încărcate la depozitul SC F. SRL - punct de lucru Salonta, însoțite de facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, certificate de calitate.

Marfa nu era transportată niciodată la sediul SC C.T.I. SRL Reghin, punctul de întâlnire fiind stabilit pe parcursul traseului, de regulă în parcarea Restaurantului D. aflat la intrarea în Târgu Mureș, unde marfa era preluată de inculpatul B.C.D., transbordată într-un alt autovehicul de tonaj mare și dusă mai departe în alte localități din țară, cu precădere în mun. București. Biletele la ordin erau semnate, ștampilate și completate de către inculpatul B.C.D. și înmânate șoferilor angajați ai SC F. SRL. De altfel și inculpatul a confirmat susținerile martorilor, arătând faptul că o parte a mărfii a fost comercializată la alte societăți, fără însă a putea să denumească vreo societate cu care a colaborat, iar altă parte s-a degradat, sens în care a întocmit procese verbale pe care însă nu le mai deține.

Audiați fiind în fața instanței (filele 37, 38) martorii și-au menținut declarațiile date, susținând că li s-a părut suspect în conduita inculpatului orele la care se întâlneau pentru a-i livra marfa - 2.00-3.00, faptul că deși regula era aceea că marfa se descărca la depozite, inculpatul stabilea ca loc de întâlnire diverse parcări situate la intrarea în Târgu Mureș, marfa fiind transbordată în vehiculele aparținând inculpatului, și de fiecare dată fără nici o excepție, marfa nu era cântărită, fapt ce le-a creat cele mai mari suspiciuni. Șoferii predau factura, avizul de însoțire al mărfii, certificatul de sănătate și primeau în schimb de la inculpat biletul la ordin, completat, semnat și ștampilat, înțelegând din susținerile inculpatului că marfa urma să fie dusă mai departe direct la terți beneficiari.

Martora G.C.M. (filele 65 urm. pen., respectiv 40 instanță) a arătat că în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 a lucrat în cadrul SC F. SRL punct de lucru Abator păsări Salonta în calitate de șef serviciu aprovizionare-desfacere. În această calitate avea ca principale atribuții coordonarea vânzărilor prin agenți și distribuția mărfii prin șoferii unității, dar și colaborarea cu compartimentul financiar contabil privind documentele de însoțire a mărfii. Aceasta a arătat că la un moment dat la punctul de lucru al societății din str. Gestului s-a prezentat o persoană de sex masculin din partea SC C.T.I. SRL Reghin, însă nu a putut preciza numele acesteia. Nu a asistat însă la discuțiile purtate de către administratorul SC F. SRL cu această persoană.

A prezentat doar modelele tipizate de contracte de vânzare-cumpărare ce au fost puse la dispoziția reprezentantului SC C.T.I. SRL în vederea analizării conținutului acestora. Martora a mai afirmat că nu l-ar putea recunoaște pe acest reprezentant dacă l-ar vedea.

Numitul P.S.M., reprezentantul părții civile, în cursul urmăririi penale (filele 16-20 urm. pen.) a relatat modalitatea în care a fost contactat de inculpat atunci când și-a manifestat dorința de a cumpăra carne de pasăre, termenii raporturilor comerciale (în baza contractului de vânzare-cumpărare, la fiecare livrare de marfă inculpatul obligându-se să emită un bilet la ordin scadent la circa 20-30 zile de la data livrării mărfii) precum și hotărârea pe care a luat-o de a sista livrarea de marfă atunci când în luna septembrie biletele la ordin au fost refuzate, șoferii confirmându-i pe de altă parte că marfa nu era descărcată la un depozit, ci era transbordată în vehiculele inculpatului, în parcări situate la intrarea în Târgu Mureș.

La finele declarației, reprezentantul părții civile a arătat că, în opinia sa, inculpatul a avut intenția clară de a înșela societatea întrucât, la scurt timp de la achiziționarea mărfii, acesta a cesionat societatea unei terțe persoane, fără a-i preda acesteia din urmă actele contabile ale firmei. Audiat fiind în fața instanței (fila 41), reprezentantul părții civile și-a menținut declarația susținând în plus următoarele: „.Am convingerea că s-au efectuat verificări asupra bonității firmei inculpatului și de altfel nici nu am avut îndoieli asupra modului cum va decurge relația comercială deoarece după prima livrare mi-a fost trimis un bulet la ordin în sumă de aproximativ 42.000 lei iar după introducerea biletului la bancă suma ne-a fost achitată integral.

Problemele au apărut cu prilejul celei de-a doua livrări când în mod similar am girat cu biletul la ordin primit de la inculpat în favoarea unui terț care mi-a adus la cunoștință că biletul la ordin a fost onorat la plată doar parțial în cuantum de 1.200 lei aproximativ. Până în momentul în care am aflat de această situație privind biletul pentru a doua livrare de marfa, am mai efectuat și alte livrări pentru care inculpatul în mod similar a emis bilet la ordin dar pentru că scadența era la circa 20 de zile nu ajunsesem la momentul la care să le depun în bancă. După ce am aflat de situația celui de-al doilea bilet la ordin am stopat livrarea.

În același timp am primit informații de la șoferii care transportau marfa că mașinile încărcate opreau într-o parcare în Târgu-Mureș unde erau transferate într-un alt camion, fapt ce încălca normele legale deoarece se prevede obligativitatea depozitării acestei tip de marfa într-un depozit cu temperatură de minus 18 grade și apoi să fie transportată mai departe. Coroborând aceste aspecte am început să-mi fac evident griji asupra situației în sine. Am luat legătura telefonic cu inculpatul care m-a asigurat că își va onora obligațiile spunând că au intervenit niște probleme financiare în sensul că la rândul său nu i-ar fi fost achitate niște sume de alte persoane. îmi promitea că situația se va rezolva, mă amâna de fiecare dată dar nici până în momentul de față nu mi-a fost achitată suma.

Am trimis avocatul firmei să se intereseze despre soarta societății și acesta a aflat că între timp firma fusese cesionată în favoarea altei persoane iar într-o expertiză contabilă efectuată a rezultat că aceste facturi nu fuseseră înregistrate în contabilitate. Chiar după sistarea livrărilor, în convorbirile telefonice inculpatul mi-a solicitat să-i mai livrez marfă deoarece își va reveni, dar evident l-am refuzat. Doresc să se mai consemneze că după începerea cercetărilor și audierii la poliție, inculpatul m-a mai contactat telefonic rugându-mă să-mi retrag plângerea deoarece o să-mi achite creditul". Martorul S.G. (filele 66,67 urm. pen.) a relatat că nu a avut cunoștință despre modalitatea în care a ajuns să fie numit administrator al SC C.T.I.

SRL. își amintește că în cursul lunii august 2008 a fost contactat de verișorul său Ș.I. care i-a cerut cartea de identitate sub pretextul că se va ocupa de întocmirea documentației necesare în vederea plecării sale la muncă în Germania. Martorul a arătat că după aproximativ o săptămână de zile împreună cu verișorul său s-au deplasat în loc. Reghin unde, într-un bar i-a fost prezentată, de către verișorul său, o persoană de sex masculin. După ce a consumat cca. un litru de coniac împreună cu această persoană necunoscută s-au deplasat într-un birou unde martorul a semnat mai multe documente, fără a cunoaște conținutul acestora. Martorul a arătat că după un timp a intrat în posesia documentelor ce le-a semnat și la citirea atentă a conținutului lor și-a dat seama că nu a semnat un contract de muncă ci tranzacționarea unei societăți comerciale, de a cărei activitate urma să se ocupe efectiv numitul Ș.I.

După ce a citit mai multe documente ale firmei a realizat că societatea nu este în regulă, că are datorii și atunci verișorul său Ș.I. i-a spus că urmează să o înstrăineze la o altă persoană, cu această ocazie toate documentele contabile ale societății rămânând la Ș.I., inclusiv ștampila societății și un cotor de file CEC. Martorul a mai afirmat că verișorul său - Ș.I. a încercat să cesioneze părțile sociale ale firmei și altor persoane împreună cu care "să tragă țepe". Audiat fiind în fața instanței (fila 81) martorul și-a menținut declarațiile susținând că vărul său i-a cerut cartea de identitate promițându-i că o să-l ajute să obțină un loc de muncă în străinătate. A relatat în continuare că „Rețin că acea carte de identitate a rămas asupra verișorului meu circa 3 zile.

După cele 3 zile mi-a restituit buletinul, și mi-a cerut să mergem la Reghin pentru a semna actele. Ne-am deplasat inițial în Reghin la un bar unde am consumat în exces băuturi alcoolice, eu împreună cu inculpatul pe care l-am văzut prima și ultima oară, cu precizarea că verișorul meu nu a rămas la bar ci a plecat. Din câte rețin am ajuns într-o stare avansată de ebrietate, după care ne-am deplasat, cred eu, la un notar, respectiv o doamnă unde am semnat mai multe înscrisuri, cu precizarea că nu am văzut ce semnez întrucât nu avea ochelarii la mine. Eu eram pe deplin convins că semnez niște acte care mă vor ajuta să plec în Germania la muncă. Doresc să se consemneze că la notar în afară de mine a fost prezent doar un domn pe nume B. care cred că este inculpatul prezent în sala de judecată și la acea vreme purta mustață.

Sunt întrebat dacă îl recunosc pe martorul P.C. care se află în sala de judecată și arăt că nu știu cine este și doar o singură persoană a fost prezentă la notar când am semnat actele. Ulterior semnării acelor acte Ș.I., verișorul meu m-a dus cu mașina la Luduș unde avea un lac, unde am rămas să lucrez împreună cu verișorul meu. Peste circa 3 săptămâni am fost convocat la parchet de către o doamnă procuror din Târgul Mureș care mi-a arătat documentația și am observat că nu am semnat acte pentru plecarea la muncă în străinătate ci acte prin care cumpărasem o societate. După ce m-am întors de la parchet am purtat o discuție cu Ș.I. căruia i-am relatat ceea ce aflasem și mi-a spus că nici el nu a avut cunoștință de acest aspect". Audiat fiind, martorul Ș.I.

a declarat în cursul urmăririi penale (filele 69-70 urm. pen.) că nu se află în relații de prietenie cu inculpatul B.C.D., iar ultima dată când s-a întâlnit cu acesta a fost în cursul anului cu ocazia prezentării la un proces aflat pe rol în care Ș.I. este inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și în care inculpatul C.D. a fost audiat ca martor. Nu s-a întâlnit vreodată la aceeași masă cu verișorul său S.G. și inculpatul B.C.D. Nu a purtat discuții cu inculpatul B.C.D. legate de preluarea părților sociale ale SC C.T.I. SRL Reghin de către verișorul său S.G. Nu a intrat în posesia documentelor contabile ale SC C.T.I. SRL Reghin. Nu cunoaște vreun bar cu denumirea de R.R. situat în Târgu-Mureș.

Nu i-a cerut cartea de identitate și nu i-a promis vreodată lui S.G. că îl va ajuta să plece la muncă în altă țară. În fața instanței (fila 64 dosar) martorul și-a menținut declarația susținând în plus că: "S.G. s-a oferit să mă ajute cu activitățile desfășurate la aceste două lacuri cu pești, iar printre altele mi-a adus la cunoștință faptul că și-ar fi cumpărat o firmă având ca obiect de activitate construcții și că pe baza acestei societăți a și executat diverse lucrări de construcții în România. Nu este adevărat că aș fi discutat vreodată cu dânsul posibilitatea de a-i pregăti actele în vederea obținerii unui contract de muncă în Germania, de asemenea nu este adevărat nici că i-aș fi propus să preia vreodată părțile sociale ale vreunei societăți comerciale.

A rămas la Luduș toată vara anului respectiv circa 2 luni jumătate 3. Printre altele tot acest verișor mi-a mai spus că ar dori să angajeze un credit fără a-mi preciza dacă pe seama societății sau pe seama sa ca persoană fizică. Sunt întrebat dacă îl cunosc pe inculpatul B.C., arăt că da, l-am cunoscut în 2001 prin intermediul unor cunoștințe, nu cunosc dacă acesta deținea o firmă sau dacă desfășura activități pe seama acestei firme. L-am reîntâlnit în anul 2004 când a fost audiat ca martor într-un proces penal de evaziune fiscală pornit împotriva mea, dosar care nu este finalizat și se află pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș. Nu contest faptul că inițial când a ajuns la Luduș, S.G. mi-a spus că intenționa să plece la muncă în străinătate, dar acest fapt nu avea absolut nici o legătură cu firma de care spunea că dispune deoarece activitatea de construcții pe seama acestei firme o desfășura în România". Analizând depoziția martorului Ș.I.

în contextul întregului ansamblu probator administrat în cauză instanța a apreciat-o ca nesinceră, acesta urmărind practic să înlăture orice suspiciune a implicării sale în cesionarea pârtilor sociale ale SC C.T.I. SRL. Instanța de fond a constatat că martorul acreditează ideea că vărul său S.G. și-ar fi cumpărat o firmă de construcții intenționând chiar să-și angajeze un credit, aspecte infirmate de condiția simplă a acestuia din urmă, persoană care potrivit declarații și a proceselor verbale de căutare nu avea o ocupație stabilă, nici măcar studii medii, lucrând ca și zilier (în comuna Ogra la momentul audierii, iar ulterior la ferma zootehnică aparținând numitului S.Z. din aceeași localitate), împrejurări care evidențiază caracterul credibil al declarației martorului S.G., interesat în obținerea unui loc de muncă în străinătate.

De altfel chiar la finele declarației, martorul Ș.I. nu neagă împrejurarea că l-a auzit pe vărul său spunând că intenționează să plece în străinătate, aspect care nu face decât să întărească poziția martorului S.G. care relatează că buletinul de identitate i-a fost cerut pentru întocmirea actelor necesare obținerii unui loc de muncă în străinătate. În opinia primei instanțe, veridicitatea susținerilor martorului S.G. nu putea fi pusă la îndoială în condițiile în care niciodată acesta nu a intrat în posesia documentelor contabile ale firmei, așa cum ar fi fost normal, acestea fiind aduse ulterior de Ș.I. Față de considerentele mai sus expuse instanța de fond a înlăturat ca nesinceră declarația martorului Ș.I., apreciind că relatările martorului S.G., referitoare la modul în care ar fi avut loc cesiunea părților sociale ale SC C.T.

SRL se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Pentru a lămuri împrejurările în care firma a fost cesionată de inculpat, a fost audiat martorul P.C. (fila 80 dosar instanță) care a declarat că nu a desfășurat nici o activitate pe seama societății și nu poate oferi relații asupra activității comerciale desfășurată de inculpat, la notar, la cesionarea firmei a fost prezent S.G. dar nu a purtat nici un fel de discuții cu acesta din urmă. Prin adresa din 20 ianuarie 2009 a Gărzii Financiare Mureș s-a comunicat că marfa provenită de la SC F. SRL nu a fost înregistrată în evidențele contabile ale societății, societatea nu funcționează la sediul declarat, iar pentru anul 2008 nu au fost depuse declarațiile fiscale obligatorii la organul fiscal teritorial (fila 82-92 dosar urm. pen.).

Analizând istoricul SC C.T.I. SRL pus la dispoziție de către Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș, instanța de fond a constatat că prin cererea depusă la 22 iunie 2008, inculpatul B.C.O. a devenit administratorul acestei societăți. În luna septembrie inculpatul a cesionat părțile sociale numitului S.G., ce devine astfel administrator al SC C.T.I. SRL, iar prin sentința nr. 1924 din data de 26 noiembrie 2008 din dosar nr. 1426/1371/2008 societatea a intrat în procedura falimentului. Asupra relevanței probelor mai sus expuse instanța de fond a reținut următoarele: Deși inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a induce și menține în eroare partea civilă probațiunea administrată în cauză demonstrează contrariul.

Astfel, derularea relațiilor comerciale presupune bună credință și încredere între parteneri, corelată cu respectarea scopului în care a fost creat și reglementat biletul la ordin ca instrument de plată care suplinește operațiunile în numerar. Cu privire la intențiile reale ale inculpatului instanța de fond a remarcat că, activitatea infracțională a decurs într-o perioadă relativ scurtă, respectiv aproximativ 3 luni de zile, din luna iunie 2008, momentul achiziționării părților sociale ale firmei SC C.T.I. SRL, până în luna septembrie 2009, momentul înstrăinării părților sociale ale firmei către numitul S.G. Pentru a câștiga încrederea reprezentanților societății vătămate, inculpatul B.C.D. face o primă comandă în valoare de cea.

13.000 lei marfa este livrată pe bază de factură, iar acesta o achită la scadență. Au urmat celelalte comenzi și livrările de marfă pe parcursul lunii iulie 2008 și începutul lunii august 2008, comenzi ce au fost onorate însă nu au mai fost achitate. Inculpatul arată că i-a rugat pe reprezentanții SC F. SRL să nu introducă bilete la ordin la plată aducându-le la cunoștință că nu are disponibil în cont, dar conform contractului și BO emise, scadența acestora a fost stabilită la 30 de zile de la livrarea mărfii, tocmai de aceea comenzile au fost efectuate la interval de cca. o săptămână de zile, inculpatul cunoscând faptul că părțile sociale ale firmei vor fi înstrăinate. Deși acumulase un debit destul de ridicat, la începutul lunii septembrie 2009 inculpatul B.C.D.

cesionează părțile sociale ale SC C. T.I. SRL unei persoane necunoscute, racolate dintr-un bar, tară însă a notifica sau a aduce la cunoștința reprezentaților SC F. SRL acest aspect. Un alt aspect ce a fost reținut de prima instanță implică Notele de constatare întocmite de către comisarii Gărzii Financiare Mureș, în cuprinsul cărora s-a învederat că firma SC C.T.I. SRL Reghin nu funcționa la sediul declarat, nu a depus declarațiile fiscale obligatorii aferente anului 2008 semestrului II, nu a fost găsită marfa la sediul acesteia, nu a fost găsite facturi storno de marfă, astfel că marfa a fost comercializată fără a fi înregistrate operațiunile în contabilitatea firmei. Chiar faptul că marfa nu a fost transportată la sediul societății din loc.

Reghin, fiind transportată noaptea, fără a fi cântărită, în parcări situate la intrarea în Târgu Mureș, în vehicule aparținând inculpatului și apoi distribuită, denotă intenția vădită a inculpatului de a induce în eroare partea civilă. Inculpatul a susținut că ar fi comercializat marfa la terțe societăți comerciale iar o parte s-a degradat, însă nu a adus nicio probă în dovedirea susținerilor sale, afirmând că nu cunoaște denumirea acestor societăți, a încheiat procese-verbale cu privire la degradarea mărfii, dar pe care nu le mai deține. Mai mult, potrivit notelor de constatare întocmite de organele abilitate, marfa a fost comercializată mai departe fără a fi înregistrate operațiunile în contabilitatea firmei, astfel că nu există nici o dovadă privind sumele de bani încasate de inculpat.

Cu privire la cererea formulată de inculpat prin apărător ales în sensul schimbării încadrării juridice prin înlăturarea alin. (2) instanța de fond a apreciat-o ca nefondată. Biletele la ordin emise de inculpat reprezintă mijlocul fraudulos prin care acesta a indus și menținut în eroare partea civilă. Acestea au fost completate, semnate și ștampilate de inculpat, predate apoi șoferilor pentru a le remite reprezentantului părții civile, constituindu-și obligația de plată a sumelor datorate și asigurând-o cu disponibilul la bancă, ce era însă inexistent. S-a reținut astfel de către instanța de fond că fapta inculpatului B.C.D. care în perioada iulie-august 2008 a achiziționat marfă de la partea civilă SC F.I.

SRL Oradea, iar în calitatea sa de asociat și administrator la SC C.T.I. SRL Reghin, jud. Mureș, a predat un număr de 7 bilete la ordin, fără a asigura disponibil în cont și de a cesiona părțile sociale ale firmei imediat după termenele de scadență, fără a mai plăti marfa, constituie infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza cărui instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, b) și c) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere împrejurările și modul concret de săvârșire a faptei, inculpatul achiziționând într-o perioadă scurtă de timp mărfuri în valoare mare pentru plata căreia a predat un număr de 7 bilete la ordin, iară acoperire, urmarea socialmente periculoasă concretizată în cauzarea unui prejudiciu în cuantum ridicat părții vătămate, recuperat doar în mică parte (1.404,50 lei) din totalul de 268.857,62 lei precum și conduita profund nesinceră a inculpatului. Pe de altă parte însă instanța a avut în vedere conduita ireproșabilă a inculpatului anterior comiterii faptelor sens în care s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

cu consecința prev. de art. 76 lit. a) C. pen. Dovedită fiind vinovăția inculpatului, acesta a fost obligat să plătească părții civile pretențiile cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză, sumă probată prin înscrisurile depuse de partea civilă reprezentând facturi fiscale. Ca urmare în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. cu referire art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 267.453,69 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce urmează a fi reactualizată la zi în funcție de indicele de inflație la data plății efective, în favoarea părții civile SC F. SRL Oradea. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând să se desființeze sentința atacată, care este nelegală și netemeinică, în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că din punctul de vedere al laturii subiective și al scopului infracțiunii, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată. Astfel, intenția inculpatului apelant nu a fost aceea de a-l induce în eroare pe reprezentantul părții civile. S-a arătat că activitatea ce se reține că ar forma elementul material al laturii obiective, respectiv înstrăinarea părților sociale, a fost făcută cu intenția de a evita controlul organelor fiscale, iar inculpatul apelant a ținut permanent legătura cu reprezentanții părții civile intimate și nu i se datorează lui faptul că nu a reușit să finalizeze afacerea, ci lipsei sale de experiență.

S-a mai arătat că inculpatul apelant a achitat o bună parte din sumele datorate și față de cele arătate a cerut să se rețină că nu există latura subiectivă a infracțiunii. Prin cererea subsidiară s-a cerut să se admită apelul declarat de inculpat și să se desființeze sentința în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată, în urma reținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, în așa fel încât să se poată dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. S-a apreciat că o asemenea modalitate de executare a pedepsei este în măsură să asigure realizarea scopului acesteia, în raport de persoana inculpatului apelant, care are studii superioare, provine dintr-o familie integrată social, sens în care s-a cerut să se țină seama și de concluziile referatului de evaluare întocmit de serviciul de probațiune.

S-a mai arătat că într-adevăr, inculpatul apelant a avut o perioadă de degringoladă, dar eforturile depuse de acesta ulterior comiterii faptei ce i se reține în sarcină, în vederea recuperării prejudiciului, pot fi reținute ca și circumstanțe atenuante. Prin decizia penală nr. 55/A din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul B.C.D. împotriva sentinței penale nr. 266 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime, Obligându-l pe apelant la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și 378 C. proc.

pen., instanța de apel a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar apelul declarat de inculpat este nefundat. Astfel, prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comisă de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Și în opinia instanței de control judiciar, în cauză s-a dovedit în mod cert faptul că inculpatul B.C.D. a indus și menținut în eroare partea civilă intimată cu ocazia derulării operațiunilor comerciale din perioada iulie-august 2008, achiziționând de la aceasta marfă în valoare de 268.857,62 lei, emițând un număr de 6 bilete la ordin, care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.

A apreciat că nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune calificată cu consecințe deosebit de grave. Astfel, sub aspectul elementului material al laturii obiective, respectiv acțiunea de inducere în eroare, așa cum a reținut și instanța de fond, acesta rezultă cu prisosință din activitatea concretă a inculpatului, care, după încheierea contractului cu partea civilă intimată a achitat după prima livrare de marfă contravaloarea integrală a acesteia, pentru ca apoi, pentru celelalte tranșe de mărfuri livrate de partea civilă intimată să emită bilete la ordin care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.

Tot sub acest aspect, instanța de apel a reținut faptul că operațiunile comerciale nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei administrate de inculpatul apelant, acesta nu descărca marfa livrată de partea civilă intimată într-un depozit, ci în parcări de la intrarea în mun. Târgu Mureș, de unde marfa era încărcată direct în alte mașini, iar inculpatul apelant nu și-a dovedit alegațiile, neputând depune la dosar nici facturile pe care ar fi trebuit să le completeze cu ocazia livrării mărfii către alți beneficiari și nici procesele-verbale pe care susține că le-ar fi încheiat pentru a constata degradarea unor anumite cantități de marfă. Relevant a fost considerat și faptul că, așa cum rezultă din adresa nr. 506137/MS din 20 ianuarie 2009 a Gărzii Financiare - Secția Județeană Mureș și din nota de constatare (fila 82 și armatoarele din dosarul de urmărire penală), SC C.T.I.

SRL Reghin nu funcționa la sediul declarat, nu a depus declarațiile fiscale obligatorii aferente semestrului II al anului 2008, iar la sediul acesteia nu s-a găsit marfă și nici facturi storno de marfă, astfel că este evident că marfa achiziționată de la partea civilă intimată nu a fost înregistrată în evidențele contabile ale societății comerciale administrate de inculpat. Tot sub acest aspect, instanța de apel a reținut și că inculpatul a cesionat părțile sociale ale SC C.T.I. SRL Reghin către numitul S.G. Or, chiar și această modalitate de cesionare a părților sociale demonstrează, în opinia instanței de control judiciar, odată în plus, intenția inculpatului de a fi exonerat de răspundere și de a nu achita debitele restante.

Cât privește latura subiectivă a infracțiunii, în raport de probele administrate, nu se poate susține că inculpatul nu ar fi avut intenția de a obține pentru sine un folos material injust. Astfel fiind, Curtea de Apel a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, considerent pentru care sub aspectul principal, apelul inculpatului a fost considerat nefondat și respins ca atare. În ceea ce privește cererea subsidiară, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a individualizat în mod corect pedeapsa pe care i-a aplicat-o inculpatului, reținând de altminteri în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în raport de comportarea avută de către inculpat, anterior comiterii faptei deduse judecății în prezenta cauză.

Instanța de apel a reținut că din considerentele referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș (filele 71-75 din dosarul instanței de fond) rezultă că inculpatul se consideră parțial vinovat de comiterea faptei și că încearcă să plaseze mare parte din responsabilitatea propriilor acțiuni pe diverși factori externi contextuali, susținând că trecea printr- o perioadă zbuciumată și că, în acea perioadă, a avut un anturaj ce a avut o influență negativă asupra sa. S-a mai reținut că inculpatul se consideră parțial vinovat, dar că, pe fondul declinului înregistrat de magazinele sale, a dorit să intermedieze vânzarea produselor cu scopul de a obține beneficii imediate.

Cu toate acestea, Curtea de Apel a reținut că inculpatul nu a avut aceeași poziție și pe parcursul procesului penal, în declarația dată în fața instanței de fond susținând că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii și că nu a avut niciun moment intenția de a induce în eroare partea civilă, apreciind că singura sa vină este aceea că a pierdut controlul afacerii sale, ceea ce demonstrează, pe lângă nesinceritate și faptul că inculpatul apelant nu este conștient de consecințele faptelor sale, neasumându-și vina. De asemenea, inculpatul nu a achitat decât o mică parte din suma datorată părții civile, iar un angajament de plată, chiar dacă a fost dat în formă autentică nu produce nicio consecință juridică și nici nu este o garanție a faptului că inculpatul își va respecta promisiunea.

În aceste condiții, Curtea de Apel a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare prin privare de liberate corespunde, atât sub aspectul naturii cât și al duratei sale, gravității faptei - în raport și de valoarea mare a prejudiciului și de perseverența infracțională a inculpatului apelant, care deși știa că nu poate achita contravaloarea mărfii a continuat să deruleze contractul cu partea civilă intimată și să achiziționeze marfa -, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale. Având în vedere și atitudinea procesuală a inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu ar fi în măsură să asigure în ceea ce-l privește pe inculpat realizarea scopului pedepsei și în special a prevenției speciale, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.C.D., criticând hotărârea atacată atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate cât și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei. Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată. În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, înalta Curte constată că acesta a fost just individualizat, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput activitatea infracțională (mai întâi prin câștigarea încrederii părții vătămate, pentru ca ulterior să nu-și mai achite datoriile iar în final să cesioneze părțile sociale ale societății pe care o administra, unei alte persoane), dar și de persoana și atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii (care a avut o atitudine constantă de negare a săvârșirii infracțiunii). De altfel, amploarea infracțiunii săvârșite de către inculpatul B.C.D. concretizată într-un prejudiciu imens (în valoare de 267.453,69 lei), cauzat părții vătămate, prejudiciu care nu a fost acoperit, într-un cuvânt, nesocotirea completă, totală a legii a impus aplicarea unei pedepse, concretizată într-o privațiune de libertate pe o perioadă de 5 ani.

Mai mult, prejudiciul foarte mare este un element deloc de neglijat în procesul de individualizare al pedepsei. Întinderea, amploarea rezultatului infracțiunii este întotdeauna relevantă pentru pericolul social al acesteia, de aceea acest rezultat nu poate fi omis dintre elementele ce trebuie luate în considerare la aplicarea unei sancțiuni penale. Așa fiind, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepselor, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreuneia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului (constând în lipsa antecedentelor penale), nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-a produs.

Raportat la aspectele mai sus învederate, în speța de față s-a apreciat în mod legal de cele două instanțe, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate. Spunem aceasta deoarece, conform art. 86 lit. c) și art. 86 alin. (1) C. pen., instanța de judecată poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau executarea pedepsei la locul de muncă (astfel cum a solicitat inculpatul prin recursul declarat), atunci când își formează convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia. Convingerea instanței că reeducarea infractorului se poate atinge si fără executarea pedepsei se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în care ea s-a săvârșit, a personalității infractorului.

În formarea convingerii, instanța are în vedere întreaga conduită a inculpatului, înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății etc. Or, această convingere a instanței nu se poate forma, în condițiile în care inculpatul B.C.D. a acționat în modalitatea expusă anterior, nu a recunoscut săvârșirea faptei și nu a achitat decât suma modică de 1.404,50 lei din totalul prejudiciului creat, în cuantum de 268.857,62 lei. De altfel, motivarea aplicării unei suspendări sub supraveghere a executării pedepsei sau a unei executări a pedepsei la locul de muncă, nu poate avea loc numai prin prisma faptului că inculpatul nu are antecedente penale, aspect de altfel reținut de către cele două instanțe și valorificat ca și circumstanță atenuantă, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 86 sau art. 86 C. pen., nu creează pentru condamnat „un drept" la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau a executării pedepsei la locul de muncă, ci doar o „vocație" a acestuia, deoarece cea de-a treia condiție prevăzută la art. 86 1 lit. c), respectiv de art. 86 C. pen., lasă la aprecierea instanței o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei. Or, ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.