ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.P., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc.

pen., i s-a atras atenția acestuia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părții civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiției se va vira în favoarea Baroului Bihor suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H.M., conform delegației din 20 februarie 2012. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 14 februarie 2012 emis în Dosarul nr. 3981/P/2008 a fost trimis în judecată inculpatul B.V.P. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reținându-se în fapt că, în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidența contabilă și nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă omițând astfel să evidențieze în documentele legale operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T.

SRL și SC T.P. SRL, cauzând un prejudiciu în valoare de 54.580 RON. Partea vătămată A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 938.822 RON prin Adresa nr. 82357 din 8 septembrie 2010, înaintată organului de cercetare penală, fără a-și mai preciza poziția în fața instanței. Inculpatul a adoptat o poziție de recunoaștere în întregime a acuzațiilor aduse și a solicitat anterior citirii actului de sesizare ca judecata să se desfășoare în cadrul procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Instanța de fond a procedat la audierea acestuia pentru verificarea condițiilor prevăzute de acest text de lege, iar inculpatul a recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost acestea reținute în rechizitoriu.

Astfel, acesta a arătat că "recunosc comiterea infracțiunii reținute în sarcina mea. Este adevărat că nu am depus rapoartele contabile ale SC A.C. SRL și am omis să evidențiez în documentele legale operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL și SC T.P. SRL Oradea. Nu contest nici suma indicată de către organele fiscale ca fiind prejudiciu realizat. Vreau să arăt că am ajuns într-un blocaj financiar în urma relației comerciale cu SC M. SRL, care nu mi-a mai achitat o datorie de circa 300.000 RON. În contul acestei datorii asociatul de la SC M. SRL mi-a cedat firma care avea în proprietate o fermă la Cefa, însă nu am putut valorifica acea fermă dat fiind că M. avea datorii și față de bugetul de stat, iar finanțele au executat acea firmă.

Precizez că facturile emise către SC M. SRL au fost din ziua anterioară controlului efectuat de către organele fiscale la firma mea și fiind confiscate de către agenții fiscali nu am mai reușit să le înregistrez. Precizez că pentru M. am lucrat circa 3 ani, iar plățile se făceau în numerar la sfârșit de săptămână. Recunosc comiterea infracțiunilor, iar ceea ce am spus mai devreme a fost pentru a-mi circumstanția răspunderea penală întrucât doresc să arăt că situația economică și relațiile comerciale cu partenerii mi-au creat dificultatea și m-au determinat să ajung în această situație. Arăt că doresc să recuperez prejudiciul, nu am știut până în prezent unde și cât trebuie să plătesc, dar nici nu am avut resurse financiare pentru a achita din acest prejudiciu". Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 15 decembrie 2005, inculpatul B.V.P.

a achiziționat părțile sociale ale SC A.C. SRL de la B.C., B.D. și K.O., devenind asociat unic și administrator al societății care avea ca obiect principal de activitate construcții de clădiri și geniu civil. Modificarea actului constitutiv a fost înregistrată la Registrul Comerțului în data de 20 decembrie 2005. Ulterior, în data de 26 ianuarie 2007, potrivit actului adițional la statutul și contractul SC A.C. SRL, inculpatul a cesionat cu titlu gratuit părțile sociale deținute la SC A.C. SRL către B.I.M. fără ca această modificare adusă actelor constitutive să fie înregistrată la Registrul Comerțului.

Societatea a depus prin reprezentanții săi raportările periodice cerute de legislația în vigoare (declarații, deconturi, bilanțuri și alte documente) până în data de 30 octombrie 2005. Însă, începând cu data de 1 noiembrie 2005, nu au mai fost depuse niciun fel de raportări, nu a fost condusă evidența intrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii, nu a fost dedusă taxa pe valoarea adăugată, nu au fost întocmite jurnale de cumpărări sau balanțe de verificare și nu au fost depuse deconturi de TVA la organul fiscal teritorial. În data de 21 decembrie 2005, Garda Financiară Bihor a efectuat verificări la SC A.C. SRL constatând că societatea a emis trei facturi fiscale către SC M.P. SRL Cefa în valoare totală de 179.446 RON, din care TVA 28.648 RON, operațiuni neînregistrate în evidența contabilă a firmei.

Cu această ocazie s-a întocmit Procesul-verbal de contravenție din 21 decembrie 2005 prin care s-a dispus confiscarea sumei de 179.446 RON, reprezentând valoarea totală a acestor facturi și a fost sesizată Activitatea de Inspecție Fiscală cu privire la "existența unor fluențe fiscale TVA și impozit pe profit". În urma inspecției fiscale demarate în data de 28 noiembrie 2007, inclusiv prin controale încrucișate, s-a constatat că SC A.C. SRL a derulat operațiuni comerciale cu SC M.P. SRL, SC V.T. SRL, SC T.P. SRL și SC C. SRL, pe care nu le-a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate, reușind în acest fel să se sustragă de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit și TVA (a se vedea Raportul de inspecție fiscală din data de 31 martie 2008). Astfel, SC A.C.

SRL a încheiat un contract de execuție cu SC V.T. SRL în data de 15 mai 2006, în baza căruia în perioada iunie - noiembrie 2006 a efectuat lucrări de construcții în valoare totală de 83.478,5 RON, conform facturilor fiscale înregistrate în contabilitatea SC V.T. SRL. Potrivit declarației martorului V.C., plata lucrărilor a fost efectuată în numerar către inculpat. De asemenea, a fost identificată o factură fiscală - din 29 iunie 2006 - emisă de către SC A.C. SRL către SC T.P. SRL, ce atestă efectuarea de lucrări de construcții la sediul acestei din urmă societăți în valoare totală de 4.760 RON. Și de această dată plata a fost efectuată în numerar conform chitanței din 29 iunie 2006, iar potrivit declarației inculpatului, banii au fost folosiți la plata muncitorilor, precum și în interesul său propriu.

Întrucât în cadrul aceluiași control a fost identificată și lipsa unui număr de 690 bucăți facturi personalizate, ce nu au fost declarate nule, organul fiscal a procedat la estimarea bazei impozabile aferente acestora în raport de valoarea celorlalte facturi emise și identificate în vederea stabilirii TVA și impozit pe profit datorat bugetului de stat. În total, organul fiscal a stabilit că obligațiile fiscale către bugetul de stat sunt în cuantum de 938.822 RON, reprezentând: - impozit pe profit începând cu data de 1 ianuarie 2006 - 425.762 RON; - majorări întârziere impozit pe profit de la data de 25 iulie 2006 - 684 RON; - TVA de la data de 12 februarie 2004 - 505.592 RON; - majorări TVA de la data de 25 iulie 2006 - 812 RON; - impozit venit microîntreprinderi de la data de 11 februarie 2004 - 4.524 RON; - majorări întârziere venit micro de la data de 25 ianuarie 2006 - 1.448 RON.

Prin Adresa nr. 82357 din 8 septembrie 2010 înaintată organului de cercetare penală, Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză pentru întreaga sumă mai sus arătată, fără a-și mai preciza ulterior poziția. În ce privește latura penală a cauzei, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., declarația inculpatului de recunoaștere a comiterii infracțiunii de evaziune ce face obiectul judecații în prezenta cauză se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul judecății, respectiv procesele-verbale întocmite de către organul fiscal, cu raportul de inspecție fiscală, cu declarațiile martorilor V.C., cu chitanțele, facturile fiscale, evidențele contabile și Contractul de execuție lucrări din 15 mai 2006 - anexe la raportul de inspecție fiscală din data de 31 martie 2008, mijloace de probă ce dovedesc că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidențierii în documentele legale a operațiunilor comerciale efectuate cu SC V.T.

SRL și SC T.P. SRL. În ce privește operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei pe care instanța a aplicat-o inculpatului, pentru a putea stabili gradul de pericol social al infracțiunii sunt necesare unele precizări. În primul rând, sub aspectul actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii, instanța de fond a subliniat că, deși rechizitoriul vizează și operațiunile comerciale derulate cu SC M.P. SRL, astfel cum acestea sunt atestate de facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, în fapt, acestea privesc perioada anterioară preluării de către inculpat a părților sociale ale acestei societăți, precum și a funcției de administrator. Așa cum rezultă chiar din Procesul-verbal încheiat în data de 3 aprilie 2008 la sediul SC A.C.

SRL de către organul fiscal, facturile nr. AA, BB și CC au fost emise către SC M.P. SRL în datele de 5 decembrie 2005, 7 decembrie 2005, respectiv 10 decembrie 2005, data modificării actului constitutiv fiind 15 decembrie 2005. Ca atare, deși inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen. și a recunoscut în întregime acuzațiile aduse, în raport de materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că acțiunea de evaziune s-a limitat la operațiunile comerciale desfășurate cu SC V.T. SRL și SC T.P. SRL. În al doilea rând, în rechizitoriu se susține că inculpatul ar fi emis către SC V.T. SRL, în reprezentarea SC A.C. SRL, un număr de 44 facturi fiscale, pe care nu le-ar fi înregistrat în evidența contabilă, în sumă totală de 102.161 RON, însă din anexa Raportului de inspecție din 31 martie 2008, "Lista facturilor emise de către SC A.C.

SRL Salonta identificate cu ocazia controalelor încrucișate", rezultă că inculpatul a emis doar 18 facturi fiscale către această societate, în sumă totală de 83.478,5 RON, din care TVA în cuantum de 13.328 RON și cu reducerea corespunzătoare a valorii impozitului pe profit. În al treilea rând, sub aspectul valorii prejudiciului cauzat bugetului de stat, element indispensabil unei juste aprecieri a gradului de pericol social al infracțiunii de evaziune, instanța de fond a constatat că a fost sesizată cu fapta inculpatului de a fi desfășurat activități comerciale în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta, de a nu conduce evidența contabilă a societății și de a nu depune la organul fiscal competent nicio raportare contabilă, omițând astfel să evidențieze în documentele legale operațiunile comerciale efectuate cu SC M.P.

SRL, SC V.T. SRL și SC T.P. SRL, chiar în rechizitoriu reținându-se că prejudiciul este în valoare de 54.580 RON. Ca atare, pretențiile părții civile ce includ eventuale operațiuni comerciale cu SC C. SRL Oradea, SC S.P. Craiova și alte societăți amintite în raportul de inspecție și în celelalte acte de urmărire penală, neevidențiate în contabilitate de către inculpat (a se vedea Raportul de inspecție din 31 martie 2008 și Procesul-verbal din 28 octombrie 2008), precum și eventualele acte materiale de complicitate la infracțiuni de evaziune comise de alte persoane cărora inculpatul le-ar fi pus la dispoziție facturi achiziționate în numele SC A.C. SRL, nu pot fi luate în considerare în cuantumul precizat pentru stabilirea gradului de pericol social al infracțiunii de evaziune pentru care îl va condamna pe inculpat.

Art. 14 din Legea nr. 241/2005 prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile C. proc. fisc. În speță, sumele datorate bugetului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune cu care a fost sesizată instanța pot fi calculate pe baza facturilor fiscale identificate. Pe de altă parte, așa cum rezultă chiar din raportul de inspecție amintit, prejudiciul invocat vizează și perioada anterioară preluării de către inculpat a SC A.C.

SRL (calculul prejudiciului vizează perioada 11 februarie 2004 și până în data de 25 iulie 2006), în condițiile în care evaziunea fiscală cu care a fost sesizată instanța a fost săvârșită în cursul anului 2006. Împrejurarea că inculpatul nu a contestat valoarea prejudiciului invocat, ci dimpotrivă a achiesat la pretențiile părții civile și s-a obligat să îl achite în măsura obținerii veniturilor necesare, iar instanța, pe latură civilă va da efect principiului disponibilității și va dispune obligarea sa la plata întregii sume, nu poate avea relevanță și asupra laturii penale sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei. În fapt, instanța a reținut că prejudiciul real produs prin infracțiunea dedusă judecații pe care îl are în vedere în cadrul operațiunii de individualizare este în cuantum de 25.952,08 RON, din care 14.088 TVA (42.736 RON - 28.648 RON aferent operațiunilor cu M.P.

SRL) și 11.864,08 impozit pe profit (pentru a calcula aceste sume, instanța a avut în vedere tabelul anexă în care se arată că baza de impozitare este de 224.948,5 RON, din care se scade suma de 150.798 RON aferentă operațiunilor cu SC M.P. SRL, diferenței aplicându-i-se o cotă de 16% reprezentând impozitul pe profit corespunzător anului 2006). În plus, deși nu există temei pentru reducerea sumei reprezentând baza de impozitare în lipsa dovezilor privind alte cheltuieli, este evident că societatea a trebuit să plătească salarii pentru muncitori, eventual au fost achitate cheltuieli de transport, etc., iar profitul real a fost în fapt și mai redus.

Pentru aceste motive, în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța de fond a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de modalitatea de comitere, de circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta prin omisiunea efectuării oricăror raportări contabile încă din momentul preluării societății, de numărul actelor materiale de evaziune reținute, de urmarea produsă, de valoarea prejudiciului, de persoana inculpatului care, pe lângă atitudinea de recunoaștere a dat dovadă de o cooperare reală cu organele fiscale indicându-le societățile către care a emis facturi pe care nu le-a evidențiat în contabilitate mai înainte ca organul fiscal să le identifice.

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.V.P. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, în baza art. 81 C. pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc.

pen., a atras atenția acestuia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Sub aspectul laturii civile, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a dat efect principiului disponibilității și, în condițiile în care inculpatul nu a contestat suma pretinsă de către partea civilă cu titlu de prejudiciu, în baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., l-a obligat la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părții civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. A reținut că în cauză nu s-a solicitat și obligarea inculpatului la plata de dobânzi până la achitarea efectivă a sumei.

În ce privește stipularea în dispozitiv a comunicării hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului, solicitare pe care de altfel, procurorul a și formulat-o în concluziile orale, instanța de fond a constatat că art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 impune doar ca la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța să comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive, sens în care comunicarea va fi efectuată în baza legii, iar nu a dispoziției instanței. De altfel, se poate observa că în materie procesual penală, dispozițiile specifice prevăd și în alte situații obligația comunicării hotărârii fără ca instanțele să o includă în cuprinsul dispozitivului.

Astfel, art. 360 C. proc. pen. prevede că copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, iar alin. (2) stipulează că inculpatului deținut sau aflat în vreuna din situațiile prevăzute în art. 171 alin. (2) C. proc. pen. care a lipsit de la pronunțarea hotărârii i se comunica copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administrației locului de deținere. O obligație de comunicare este prevăzută și pentru hotărâre după redactarea acesteia, iar în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de probațiune.

Este evident că omisiunea stipulării comunicării hotărârii sau dispozitivului hotărârii în una din situațiile de mai sus, ca și în cea în speță, nu va caracteriza acea hotărâre ca nefiind legală câtă vreme comunicarea operează în temeiul legii, iar nu a unei eventuale dispoziții a instanței de judecată. Mai mult chiar, legea procesual penală (lege organică, spre deosebire de Legea nr. 241/2005 sau 26/1990) prevede în Titlul III Cap. II Secțiunea II modalitatea în care se pun în executare pedepsele complementare. Astfel, art. 426 prevede că pedeapsa interzicerii unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanța de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în a cărui rază își are domiciliul condamnatul și organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi; idem art. 427 pentru pedeapsa complementară prev. de art. 67, degradarea militară.

Or, până în prezent nu se cunosc în jurisprudență situații în care o hotărâre să fi fost desființată sau casată pentru că nu a prevăzut în dispozitiv comunicarea hotărârii către părțile lipsă atât la judecată, cât și la pronunțare sau comunicarea către consiliul local a hotărârii prin care unei persoane i s-a interzis dreptul de a fi ales sau comandantului unității militare a pedepsei degradării militare, de exemplu. Ceea ce trebuie să cuprindă însă într-adevăr dispozitivul hotărârii în cazul condamnării unui inculpat pentru o infracțiune din cele incriminate prin Legea nr. 241/2005 este dispoziția către Oficiul Registrului Comerțului de a efectua înregistrările referitoare la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege (art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990), respectiv înregistrarea de mențiuni referitoare la aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. c) C. proc.

pen., dat fiind că orice înregistrare în registrul comerțului se face doar pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive, în afară de cazurile când legea dispune altfel (art. 6 din Legea nr. 26/1990). Ca atare, spre deosebire de cazul celorlalte pedepse complementare a interzicerii unor drepturi în care simpla dispoziție de aplicare a pedepsei respective este suficientă pentru ca în faza punerii în executare organul cu competențe specifice să o și pună în executare - a se vedea art. 426 și 427 - în cazul interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. proc. pen., în vederea coroborării cu dispozițiile specifice materiei registrului comerțului, s-a prevăzut necesitatea ca hotărârea penală să includă și dispoziția de operare a mențiunilor respective.

În speță, inculpatului nu i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. proc. pen., iar cele accesorii au fost suspendate în baza art. 71 alin. (5) C. pen. Ca atare, în cazul inculpatului, legea nu cere efectuarea niciunei înregistrări la Oficiul Registrului Comerțului (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990), iar în consecință, instanța nu putea să dispună efectuarea vreunei asemenea mențiuni (alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 26/1990). În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H.M., conform Delegației din 20 februarie 2012. Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 126/A din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și partea civilă D.G.F.P. Bihor împotriva Sentinței penale nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată în sensul că s-a dispus potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005 comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului B.V.P.

către Oficiul Registrului Comerțului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia, fiind obligat inculpatul B.V.P. la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părții civile A.N.A.F. - D.G.T.F. Bihor cu majorările de întârziere aferente calculate până la data achitării efective a prejudiciului, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate. În motivare s-a reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este fondat întrucât instanța de fond era obligată să dispună odată cu condamnarea inculpatului și mențiunea că în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, un exemplar din hotărâre se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

Cu privire la apelul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bihor, s-a apreciat că și acesta este fondat, deoarece potrivit art. 119 coroborat cu articolul 120 1 C. proc. fisc., pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere, care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv astfel cum s-a solicitat în constituirea de parte civilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.V.P. și a solicitat admiterea recursului arătând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-au adăugat și penalitățile de întârziere.

Prin Decizia penală nr. 1043 din 26 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul inculpatului B.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 126/A/2012 din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON a urmat a se plăti din fondurile Ministerului Justiției. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc.

pen., întrucât la data judecării cauzei în apel a fost lipsă de procedură cu inculpatul B.V.P., arestat în altă cauză. În rejudecare dosarul s-a înregistrat la Curtea de Apel Oradea sub numărul 1524/111/2012*. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate. Prin motivele de apel formulate în scris și aflate la Dosarul nr. 1524/111/2012 s-a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului și a neaplicării prevederilor art 13 din Legea nr. 241/2005.

În rejudecare, reprezentantul Ministerului Public a susținut în parte motivele de apel formulate în scris, având în vedere că hotărârea a fost casată cu trimitere în recursul exercitat de inculpat, criticând hotărârea pronunțată de prima instanță apreciind că aceasta este nelegală sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005 privind comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului la Oficiul Național al Registrului Comerțului Bihor. Astfel, s-a arătat că instanța era obligată ca odată cu condamnarea inculpatului să facă și aplicarea art. 13 din Legea nr. 241/2005. Partea civilă prin apelul formulat a solicitat obligarea inculpatului B.V.P. la plata sumei de 938.822 RON către bugetul de stat plus majorări de întârziere aferente, calculate până la data achitării prejudiciului conform dispozițiilor art. 119 coroborat cu art. 120 1 C. proc.

fisc. În motivare s-a arătat că potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate. Prin Decizia penală nr. 94/A din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva Sentinței penale nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului B.V.P.

s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat apelantul să plătească în favoarea Baroului de Avocați Bihor suma de 200 RON, onorariu pentru avocat din oficiu I.A., Delegația din 20 mai 2013, care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că instanța de fond a constatat în mod corect că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidența contabilă și nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă omițând astfel să evidențieze în documentele legale și operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL și SC T.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 541/2005. S-a arătat că sub aspectul laturii civile, partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român s-a constituit parte civilă cu suma de 938.822 RON, instanța de fond în soluționarea acțiunii civile obligând inculpatul la plata acesteia în favoarea părții civile.

În ce privește critica formulată de parchet, curtea a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna din infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive. Conform alin. (2) al aceluiași articol, la primirea dispozitivului hotărârii definitive de condamnare, Oficiul Național al Registrului Comerțului va face mențiunile corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Norma legală invocată instituie obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei de a dispune comunicarea hotărârii de condamnare dacă inculpatul a săvârșit una din infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru ca acesta să facă mențiunile corespunzătoare în Registrul Comerțului, asupra acestei obligativități ce include o dispoziție a instanței, aceasta fiind obligată să dispună prin hotărâre. În speță, câtă vreme inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, potrivit textului de lege amintit mai sus, instanța trebuia să dispună la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului, hotărârea atacată fiind astfel nelegală.

Cu privire la apelul părții civile D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român, Curtea a reținut că acesta este neîntemeiat. S-a arătat că prin cererea de constituire de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 938.822 RON reprezentând obligațiile de plată (TVA, impozit pe veniturile microîntreprinderilor și impozit pe profit în sumă de 935.378 RON) și majorări de întârziere aferente acestor obligații în sumă de 2.944 RON. În cursul cercetării judecătorești partea civilă, deși legal citată, nu și-a mai precizat poziția cu privire la constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale. Însă, prin motivele de apel formulate, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate conform C. proc.

fisc. Curtea a apreciat că o asemenea cerere privind acordarea majorărilor de întârziere aferente sumei cu care s-a constituit parte civilă nu poate fi primită direct în apel, fiind inadmisibilă câtă vreme nu a fost formulată în fața instanței de fond de către partea civilă. Or, se observă din constituirea de parte civilă, contrar celor susținute de partea civilă prin motivele de apel formulate în scris, că nu s-a solicitat obligarea inculpatului și la plata majorărilor de întârziere aferente debitului de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate. S-a arătat că apelul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza primei instanțe, ori o asemenea cerere privind acordarea majorărilor de întârziere aferente debitului de 938.822 RON nu a fost formulată de partea civilă în fața instanței de fond.

Aceasta reprezintă o cerere nouă, făcută direct în apel, fără să fie supusă analizei instanței de fond, fără să fie pusă în discuția părților, astfel că instanța de fond s-a pronunțat acordând numai ceea ce s-a solicitat. Totodată, dacă o asemenea cerere ar urma să fie soluționată pentru prima dată de instanța învestită cu soluționarea apelului s-ar îngrădi posibilitatea inculpatului de a-și face apărări, lipsindu-l de un grad de jurisdicție. De asemenea, nu s-ar putea exercita nici controlul judiciar, ceea ce în mod obligatoriu presupune invocarea cererii în fața primei instanțe. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj, invocând aceleași critici formulate în apel, respectiv respingerea cererii de obligare a inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate.

Recursul declarat de partea civilă este nefondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.V.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală constând în aceea că, în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidența contabilă și nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă omițând astfel să evidențieze în documentele legale și operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL și SC T.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 938.822 RON. Prin cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă în cursul urmăririi penale, aceasta a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 938.822 RON reprezentând obligațiile de plată (TVA, impozit pe veniturile microîntreprinderilor și impozit pe profit în sumă de 935.378 RON) și majorări de întârziere aferente acestor obligații în sumă de 2.944 RON.

Din examinarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, până la achitarea integrală a acestuia, nici cu ocazia constituirii de parte civilă la organul de urmărire penală, nici cu ocazia judecății în fond a cauzei, astfel că apelul declarat de aceasta a fost respins în mod corect. Formularea unei cereri de obligare a inculpatului la plata majorărilor de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului nu poate fi admisă în apel întrucât se încalcă principiul disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile. Soluționarea cererii formulate de partea civilă în fața instanței de apel ar fi îngrădit dreptul inculpatului de a-și face apărările în funcție de noile pretenții și l-ar fi lipsit pe acesta de un grad de jurisdicție.

Prin urmare, cererea de majorare a pretențiilor civile trebuia invocată în fața primei instanțe și pusă în discuția părților, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut fapta și a fost de acord cu pretențiile formulate de partea civilă în faza de urmărire penală. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de partea civilă este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj. Împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 5 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ