ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83 din 25 aprilie

2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost

condamnat inculpatul B.V.P., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală

la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului

pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.,

iar în baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția acestuia asupra

consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 C.

proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părții civile

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile

Ministerului Justiției se va vira în favoarea Baroului Bihor suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H.M., conform delegației

din 20 februarie 2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 14 februarie 2012 emis în Dosarul nr.

3981/P/2008 a fost trimis în judecată inculpatul B.V.P. pentru comiterea

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, reținându-se în fapt că, în calitate de administrator al SC

A.C. SRL Salonta nu a condus evidența contabilă și nu a depus la organul fiscal

competent nicio raportare contabilă omițând astfel să evidențieze în

documentele legale operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL

și SC T.P. SRL, cauzând un prejudiciu în valoare de 54.580 RON.

Partea vătămată

A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de

938.822 RON prin Adresa nr. 82357 din 8 septembrie 2010, înaintată organului de

cercetare penală, fără a-și mai preciza poziția în fața instanței.

Inculpatul a adoptat

o poziție de recunoaștere în întregime a acuzațiilor aduse și a solicitat

anterior citirii actului de sesizare ca judecata să se desfășoare în cadrul

procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a

procedat la audierea acestuia pentru verificarea condițiilor prevăzute de acest

text de lege, iar inculpatul a recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost

acestea reținute în rechizitoriu. Astfel, acesta a arătat că "recunosc

comiterea infracțiunii reținute în sarcina mea. Este adevărat că nu am depus

rapoartele contabile ale SC A.C. SRL și am omis să evidențiez în documentele

legale operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL și SC T.P.

SRL Oradea. Nu contest nici suma indicată de către organele fiscale ca fiind

prejudiciu realizat. Vreau să arăt că am ajuns într-un blocaj financiar în urma

relației comerciale cu SC M. SRL, care nu mi-a mai achitat o datorie de circa

300.000 RON. În contul acestei datorii asociatul de la SC M. SRL mi-a cedat

firma care avea în proprietate o fermă la Cefa, însă nu am putut valorifica

acea fermă dat fiind că M. avea datorii și față de bugetul de stat, iar

finanțele au executat acea firmă. Precizez că facturile emise către SC M. SRL

au fost din ziua anterioară controlului efectuat de către organele fiscale la

firma mea și fiind confiscate de către agenții fiscali nu am mai reușit să le

înregistrez. Precizez că pentru M. am lucrat circa 3 ani, iar plățile se făceau

în numerar la sfârșit de săptămână. Recunosc comiterea infracțiunilor, iar ceea

ce am spus mai devreme a fost pentru a-mi circumstanția răspunderea penală

întrucât doresc să arăt că situația economică și relațiile comerciale cu

partenerii mi-au creat dificultatea și m-au determinat să ajung în această

situație. Arăt că doresc să recuperez prejudiciul, nu am știut până în prezent

unde și cât trebuie să plătesc, dar nici nu am avut resurse financiare pentru a

achita din acest prejudiciu".

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 15

decembrie 2005, inculpatul B.V.P. a achiziționat părțile sociale ale SC A.C.

SRL de la B.C., B.D. și K.O., devenind asociat unic și administrator al

societății care avea ca obiect principal de activitate construcții de clădiri

și geniu civil. Modificarea actului constitutiv a fost înregistrată la

Registrul Comerțului în data de 20 decembrie 2005.

Ulterior, în data de

26 ianuarie 2007, potrivit actului adițional la statutul și contractul SC A.C.

SRL, inculpatul a cesionat cu titlu gratuit părțile sociale deținute la SC A.C.

SRL către B.I.M. fără ca această modificare adusă actelor constitutive să fie

înregistrată la Registrul Comerțului.

Societatea a depus

prin reprezentanții săi raportările periodice cerute de legislația în vigoare

(declarații, deconturi, bilanțuri și alte documente) până în data de 30

octombrie 2005. Însă, începând cu data de 1 noiembrie 2005, nu au mai fost

depuse niciun fel de raportări, nu a fost condusă evidența intrărilor de bunuri

sau prestărilor de servicii, nu a fost dedusă taxa pe valoarea adăugată, nu au

fost întocmite jurnale de cumpărări sau balanțe de verificare și nu au fost

depuse deconturi de TVA la organul fiscal teritorial.

În data de 21

decembrie 2005, Garda Financiară Bihor a efectuat verificări la SC A.C. SRL

constatând că societatea a emis trei facturi fiscale către SC M.P. SRL Cefa în

valoare totală de 179.446 RON, din care TVA 28.648 RON, operațiuni

neînregistrate în evidența contabilă a firmei. Cu această ocazie s-a întocmit

Procesul-verbal de contravenție din 21 decembrie 2005 prin care s-a dispus

confiscarea sumei de 179.446 RON, reprezentând valoarea totală a acestor facturi

și a fost sesizată Activitatea de Inspecție Fiscală cu privire la

"existența unor fluențe fiscale TVA și impozit pe profit".

În urma inspecției

fiscale demarate în data de 28 noiembrie 2007, inclusiv prin controale

încrucișate, s-a constatat că SC A.C. SRL a derulat operațiuni comerciale cu SC

M.P. SRL, SC V.T. SRL, SC T.P. SRL și SC C. SRL, pe care nu le-a înregistrat în

evidența contabilă și nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate,

reușind în acest fel să se sustragă de la plata către bugetul de stat a

impozitului pe profit și TVA (a se vedea Raportul de inspecție fiscală din data

de 31 martie 2008).

Astfel, SC A.C. SRL a

încheiat un contract de execuție cu SC V.T. SRL în data de 15 mai 2006, în baza

căruia în perioada iunie - noiembrie 2006 a efectuat lucrări de construcții în

valoare totală de 83.478,5 RON, conform facturilor fiscale înregistrate în

contabilitatea SC V.T. SRL. Potrivit declarației martorului V.C., plata

lucrărilor a fost efectuată în numerar către inculpat.

De asemenea, a fost

identificată o factură fiscală - din 29 iunie 2006 - emisă de către SC A.C. SRL

către SC T.P. SRL, ce atestă efectuarea de lucrări de construcții la sediul

acestei din urmă societăți în valoare totală de 4.760 RON. Și de această dată

plata a fost efectuată în numerar conform chitanței din 29 iunie 2006, iar

potrivit declarației inculpatului, banii au fost folosiți la plata

muncitorilor, precum și în interesul său propriu.

Întrucât în cadrul

aceluiași control a fost identificată și lipsa unui număr de 690 bucăți facturi

personalizate, ce nu au fost declarate nule, organul fiscal a procedat la

estimarea bazei impozabile aferente acestora în raport de valoarea celorlalte

facturi emise și identificate în vederea stabilirii TVA și impozit pe profit

datorat bugetului de stat.

În total, organul

fiscal a stabilit că obligațiile fiscale către bugetul de stat sunt în cuantum

de 938.822 RON, reprezentând:

- impozit pe profit

începând cu data de 1 ianuarie 2006 - 425.762 RON;

- majorări întârziere

impozit pe profit de la data de 25 iulie 2006 - 684 RON;

- TVA de la data de

12 februarie 2004 - 505.592 RON;

- majorări TVA de la

data de 25 iulie 2006 - 812 RON;

- impozit venit

microîntreprinderi de la data de 11 februarie 2004 - 4.524 RON;

- majorări întârziere

venit micro de la data de 25 ianuarie 2006 - 1.448 RON.

Prin Adresa nr. 82357

din 8 septembrie 2010 înaintată organului de cercetare penală, Ministerul

Finanțelor Publice prin A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză pentru

întreaga sumă mai sus arătată, fără a-și mai preciza ulterior poziția.

În ce privește latura

penală a cauzei, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., declarația inculpatului de

recunoaștere a comiterii infracțiunii de evaziune ce face obiectul judecații în

prezenta cauză se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă

administrate în cursul judecății, respectiv procesele-verbale întocmite de

către organul fiscal, cu raportul de inspecție fiscală, cu declarațiile

martorilor V.C., cu chitanțele, facturile fiscale, evidențele contabile și

Contractul de execuție lucrări din 15 mai 2006 - anexe la raportul de inspecție

fiscală din data de 31 martie 2008, mijloace de probă ce dovedesc că inculpatul

se face vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidențierii în

documentele legale a operațiunilor comerciale efectuate cu SC V.T. SRL și SC

T.P. SRL.

În ce privește

operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei pe care instanța a

aplicat-o inculpatului, pentru a putea stabili gradul de pericol social al

infracțiunii sunt necesare unele precizări.

În primul rând, sub

aspectul actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii,

instanța de fond a subliniat că, deși rechizitoriul vizează și operațiunile

comerciale derulate cu SC M.P. SRL, astfel cum acestea sunt atestate de

facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, în fapt, acestea privesc perioada

anterioară preluării de către inculpat a părților sociale ale acestei

societăți, precum și a funcției de administrator. Așa cum rezultă chiar din

Procesul-verbal încheiat în data de 3 aprilie 2008 la sediul SC A.C. SRL de

către organul fiscal, facturile nr. AA, BB și CC au fost emise către SC M.P.

SRL în datele de 5 decembrie 2005, 7 decembrie 2005, respectiv 10 decembrie

2005, data modificării actului constitutiv fiind 15 decembrie 2005. Ca atare,

deși inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen. și a recunoscut în întregime acuzațiile aduse, în raport de

materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că

acțiunea de evaziune s-a limitat la operațiunile comerciale desfășurate cu SC

V.T. SRL și SC T.P. SRL.

În al doilea rând, în

rechizitoriu se susține că inculpatul ar fi emis către SC V.T. SRL, în

reprezentarea SC A.C. SRL, un număr de 44 facturi fiscale, pe care nu le-ar fi

înregistrat în evidența contabilă, în sumă totală de 102.161 RON, însă din

anexa Raportului de inspecție din 31 martie 2008, "Lista facturilor emise

de către SC A.C. SRL Salonta identificate cu ocazia controalelor

încrucișate", rezultă că inculpatul a emis doar 18 facturi fiscale către

această societate, în sumă totală de 83.478,5 RON, din care TVA în cuantum de 13.328

RON și cu reducerea corespunzătoare a valorii impozitului pe profit.

În al treilea rând,

sub aspectul valorii prejudiciului cauzat bugetului de stat, element

indispensabil unei juste aprecieri a gradului de pericol social al infracțiunii

de evaziune, instanța de fond a constatat că a fost sesizată cu fapta

inculpatului de a fi desfășurat activități comerciale în calitate de

administrator al SC A.C. SRL Salonta, de a nu conduce evidența contabilă a

societății și de a nu depune la organul fiscal competent nicio raportare

contabilă, omițând astfel să evidențieze în documentele legale operațiunile

comerciale efectuate cu SC M.P. SRL, SC V.T. SRL și SC T.P. SRL, chiar în

rechizitoriu reținându-se că prejudiciul este în valoare de 54.580 RON. Ca

atare, pretențiile părții civile ce includ eventuale operațiuni comerciale cu

SC C. SRL Oradea, SC S.P. Craiova și alte societăți amintite în raportul de

inspecție și în celelalte acte de urmărire penală, neevidențiate în

contabilitate de către inculpat (a se vedea Raportul de inspecție din 31 martie

2008 și Procesul-verbal din 28 octombrie 2008), precum și eventualele acte

materiale de complicitate la infracțiuni de evaziune comise de alte persoane

cărora inculpatul le-ar fi pus la dispoziție facturi achiziționate în numele SC

A.C. SRL, nu pot fi luate în considerare în cuantumul precizat pentru

stabilirea gradului de pericol social al infracțiunii de evaziune pentru care

îl va condamna pe inculpat.

Art. 14 din Legea nr.

241/2005 prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni,

nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate

bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent

potrivit legii, prin estimare, în condițiile C. proc. fisc. În speță, sumele

datorate bugetului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune cu care a

fost sesizată instanța pot fi calculate pe baza facturilor fiscale

identificate.

Pe de altă parte, așa

cum rezultă chiar din raportul de inspecție amintit, prejudiciul invocat vizează

și perioada anterioară preluării de către inculpat a SC A.C. SRL (calculul

prejudiciului vizează perioada 11 februarie 2004 și până în data de 25 iulie

2006), în condițiile în care evaziunea fiscală cu care a fost sesizată instanța

a fost săvârșită în cursul anului 2006.

Împrejurarea că

inculpatul nu a contestat valoarea prejudiciului invocat, ci dimpotrivă a

achiesat la pretențiile părții civile și s-a obligat să îl achite în măsura

obținerii veniturilor necesare, iar instanța, pe latură civilă va da efect

principiului disponibilității și va dispune obligarea sa la plata întregii

sume, nu poate avea relevanță și asupra laturii penale sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei.

În fapt, instanța a

reținut că prejudiciul real produs prin infracțiunea dedusă judecații pe care

îl are în vedere în cadrul operațiunii de individualizare este în cuantum de

25.952,08 RON, din care 14.088 TVA (42.736 RON - 28.648 RON aferent

operațiunilor cu M.P. SRL) și 11.864,08 impozit pe profit (pentru a calcula aceste

sume, instanța a avut în vedere tabelul anexă în care se arată că baza de

impozitare este de 224.948,5 RON, din care se scade suma de 150.798 RON

aferentă operațiunilor cu SC M.P. SRL, diferenței aplicându-i-se o cotă de 16%

reprezentând impozitul pe profit corespunzător anului 2006).

În plus, deși nu

există temei pentru reducerea sumei reprezentând baza de impozitare în lipsa

dovezilor privind alte cheltuieli, este evident că societatea a trebuit să

plătească salarii pentru muncitori, eventual au fost achitate cheltuieli de

transport, etc., iar profitul real a fost în fapt și mai redus.

Pentru aceste motive,

în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei pe care a

aplicat-o inculpatului, instanța de fond a ținut seama de toate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de modalitatea de comitere, de

circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta prin omisiunea

efectuării oricăror raportări contabile încă din momentul preluării societății,

de numărul actelor materiale de evaziune reținute, de urmarea produsă, de

valoarea prejudiciului, de persoana inculpatului care, pe lângă atitudinea de

recunoaștere a dat dovadă de o cooperare reală cu organele fiscale indicându-le

societățile către care a emis facturi pe care nu le-a evidențiat în

contabilitate mai înainte ca organul fiscal să le identifice.

Față de cele de mai

sus, tribunalul, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul

B.V.P. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 1 an

și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, b) și c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Apreciind că scopul

pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, în

baza art. 81 C. pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani și

6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen., a

atras atenția acestuia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a suspendat și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii

civile, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a dat efect principiului

disponibilității și, în condițiile în care inculpatul nu a contestat suma

pretinsă de către partea civilă cu titlu de prejudiciu, în baza art. 14 C.

proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., l-a

obligat la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părții civile Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. A reținut că în cauză nu s-a solicitat

și obligarea inculpatului la plata de dobânzi până la achitarea efectivă a

sumei.

În ce privește

stipularea în dispozitiv a comunicării hotărârii de condamnare către Oficiul

Registrului Comerțului, solicitare pe care de altfel, procurorul a și formulat-o

în concluziile orale, instanța de fond a constatat că art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 241/2005 impune doar ca la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de

prezenta lege, instanța să comunice Oficiului Național al Registrului

Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive, sens în

care comunicarea va fi efectuată în baza legii, iar nu a dispoziției instanței.

De altfel, se poate

observa că în materie procesual penală, dispozițiile specifice prevăd și în

alte situații obligația comunicării hotărârii fără ca instanțele să o includă

în cuprinsul dispozitivului. Astfel, art. 360 C. proc. pen. prevede că copii de

pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată,

cât și la pronunțare, iar alin. (2) stipulează că inculpatului deținut sau

aflat în vreuna din situațiile prevăzute în art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

care a lipsit de la pronunțarea hotărârii i se comunica copia dispozitivului

hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică

administrației locului de deținere. O obligație de comunicare este prevăzută și

pentru hotărâre după redactarea acesteia, iar în cazul suspendării executării

pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică

serviciului de probațiune.

Este evident că

omisiunea stipulării comunicării hotărârii sau dispozitivului hotărârii în una

din situațiile de mai sus, ca și în cea în speță, nu va caracteriza acea

hotărâre ca nefiind legală câtă vreme comunicarea operează în temeiul legii,

iar nu a unei eventuale dispoziții a instanței de judecată.

Mai mult chiar, legea

procesual penală (lege organică, spre deosebire de Legea nr. 241/2005 sau

26/1990) prevede în Titlul III Cap. II Secțiunea II modalitatea în care se pun

în executare pedepsele complementare. Astfel, art. 426 prevede că pedeapsa

interzicerii unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către

instanța de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului

local în a cărui rază își are domiciliul condamnatul și organului care

supraveghează exercitarea acestor drepturi; idem art. 427 pentru pedeapsa

complementară prev. de art. 67, degradarea militară. Or, până în prezent nu se

cunosc în jurisprudență situații în care o hotărâre să fi fost desființată sau

casată pentru că nu a prevăzut în dispozitiv comunicarea hotărârii către

părțile lipsă atât la judecată, cât și la pronunțare sau comunicarea către

consiliul local a hotărârii prin care unei persoane i s-a interzis dreptul de a

fi ales sau comandantului unității militare a pedepsei degradării militare, de

exemplu.

Ceea ce trebuie să

cuprindă însă într-adevăr dispozitivul hotărârii în cazul condamnării unui

inculpat pentru o infracțiune din cele incriminate prin Legea nr. 241/2005 este

dispoziția către Oficiul Registrului Comerțului de a efectua înregistrările

referitoare la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege (art.

7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990), respectiv înregistrarea de mențiuni

referitoare la aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi prev. de art. 64

lit. c) C. proc. pen., dat fiind că orice înregistrare în registrul comerțului

se face doar pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a

unei hotărâri judecătorești definitive, în afară de cazurile când legea dispune

altfel (art. 6 din Legea nr. 26/1990). Ca atare, spre deosebire de cazul

celorlalte pedepse complementare a interzicerii unor drepturi în care simpla

dispoziție de aplicare a pedepsei respective este suficientă pentru ca în faza

punerii în executare organul cu competențe specifice să o și pună în executare

- a se vedea art. 426 și 427 - în cazul interzicerii dreptului prevăzut de art.

64 lit. c) C. proc. pen., în vederea coroborării cu dispozițiile specifice

materiei registrului comerțului, s-a prevăzut necesitatea ca hotărârea penală

să includă și dispoziția de operare a mențiunilor respective.

În speță,

inculpatului nu i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. c) C. proc. pen., iar cele accesorii au fost suspendate

în baza art. 71 alin. (5) C. pen. Ca atare, în cazul inculpatului, legea nu

cere efectuarea niciunei înregistrări la Oficiul Registrului Comerțului (art. 7

alin. (1) din Legea nr. 26/1990), iar în consecință, instanța nu putea să

dispună efectuarea vreunei asemenea mențiuni (alin. (2) al art. 7 din Legea nr.

26/1990).

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile

Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor a sumei de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H.M., conform

Delegației din 20 februarie 2012.

Curtea de Apel Oradea,

prin Decizia penală nr. 126/A din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul

penal declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și partea civilă

D.G.F.P. Bihor împotriva Sentinței penale nr. 83 din 25 aprilie 2012,

pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată în sensul că s-a dispus

potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005 comunicarea hotărârii de condamnare a

inculpatului B.V.P. către Oficiul Registrului Comerțului Bihor, în termen de 15

zile de la data rămânerii definitive a acesteia, fiind obligat inculpatul

B.V.P. la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părții civile A.N.A.F. -

D.G.T.F. Bihor cu majorările de întârziere aferente calculate până la data

achitării efective a prejudiciului, menținându-se restul dispozițiilor

sentinței apelate.

În motivare s-a

reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este

fondat întrucât instanța de fond era obligată să dispună odată cu condamnarea

inculpatului și mențiunea că în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, un

exemplar din hotărâre se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului în

termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

Cu privire la apelul

declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bihor, s-a apreciat că și acesta este

fondat, deoarece potrivit art. 119 coroborat cu articolul 120

1

C.

proc. fisc., pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată la bugetul

de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere, care se

calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare

termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv astfel

cum s-a solicitat în constituirea de parte civilă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.V.P. și a solicitat admiterea recursului

arătând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod

greșit s-au adăugat și penalitățile de întârziere.

Prin Decizia penală

nr. 1043 din 26 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a admis recursul inculpatului B.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 126/A/2012

din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, s-a casat decizia atacată și s-a

trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

S-a constatat că

inculpatul este arestat în altă cauză.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului au rămas în sarcina statului,

iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON a urmat a se

plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că în cauză este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., întrucât la data

judecării cauzei în apel a fost lipsă de procedură cu inculpatul B.V.P.,

arestat în altă cauză.

În rejudecare dosarul

s-a înregistrat la Curtea de Apel Oradea sub numărul 1524/111/2012*.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru

Statul Român invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate.

Prin motivele de apel

formulate în scris și aflate la Dosarul nr. 1524/111/2012 s-a criticat

hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate

inculpatului și a neaplicării prevederilor art 13 din Legea nr. 241/2005.

În rejudecare,

reprezentantul Ministerului Public a susținut în parte motivele de apel

formulate în scris, având în vedere că hotărârea a fost casată cu trimitere în

recursul exercitat de inculpat, criticând hotărârea pronunțată de prima

instanță apreciind că aceasta este nelegală sub aspectul neaplicării

dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005 privind comunicarea hotărârii de

condamnare a inculpatului la Oficiul Național al Registrului Comerțului Bihor.

Astfel, s-a arătat că instanța era obligată ca odată cu condamnarea

inculpatului să facă și aplicarea art. 13 din Legea nr. 241/2005.

Partea civilă prin

apelul formulat a solicitat obligarea inculpatului B.V.P. la plata sumei de

938.822 RON către bugetul de stat plus majorări de întârziere aferente,

calculate până la data achitării prejudiciului conform dispozițiilor art. 119

coroborat cu art. 120

1

C. proc. fisc.

În motivare s-a

arătat că potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, pentru neachitarea

la scadență a obligațiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest

termen majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de

întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la

data stingerii sumei datorate.

Prin Decizia penală

nr. 94/A din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., s-a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor, împotriva Sentinței penale nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunțată de

Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că în baza art. 13 din Legea

nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a

inculpatului B.V.P. s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului

hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru efectuarea

mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă

D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost obligat

apelantul să plătească în favoarea Baroului de Avocați Bihor suma de 200 RON,

onorariu pentru avocat din oficiu I.A., Delegația din 20 mai 2013, care va fi

avansată din fondul Ministerului Justiției.

S-a constatat că

inculpatul este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că instanța de fond a constatat în

mod corect că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al SC A.C. SRL

Salonta nu a condus evidența contabilă și nu a depus la organul fiscal

competent nicio raportare contabilă omițând astfel să evidențieze în

documentele legale și operațiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T.

SRL și SC T.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 541/2005.

S-a arătat că sub

aspectul laturii civile, partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F.

pentru Statul Român s-a constituit parte civilă cu suma de 938.822 RON,

instanța de fond în soluționarea acțiunii civile obligând inculpatul la plata

acesteia în favoarea părții civile.

În ce privește

critica formulată de parchet, curtea a apreciat-o ca întemeiată pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 13 din

Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de

condamnare pentru vreuna din infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța

va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a

dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

Conform alin. (2) al

aceluiași articol, la primirea dispozitivului hotărârii definitive de

condamnare, Oficiul Național al Registrului Comerțului va face mențiunile

corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Norma legală invocată

instituie obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei de a dispune

comunicarea hotărârii de condamnare dacă inculpatul a săvârșit una din

infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 Oficiului Național al Registrului

Comerțului pentru ca acesta să facă mențiunile corespunzătoare în Registrul

Comerțului, asupra acestei obligativități ce include o dispoziție a instanței,

aceasta fiind obligată să dispună prin hotărâre.

În speță, câtă vreme

inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, potrivit textului de lege amintit mai sus,

instanța trebuia să dispună la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare

comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Național al

Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în

Registrul Comerțului, hotărârea atacată fiind astfel nelegală.

Cu privire la apelul

părții civile D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român,

Curtea a reținut că acesta este neîntemeiat.

S-a arătat că prin

cererea de constituire de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale,

partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 938.822 RON

reprezentând obligațiile de plată (TVA, impozit pe veniturile

microîntreprinderilor și impozit pe profit în sumă de 935.378 RON) și majorări

de întârziere aferente acestor obligații în sumă de 2.944 RON.

În cursul cercetării

judecătorești partea civilă, deși legal citată, nu și-a mai precizat poziția cu

privire la constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale.

Însă, prin motivele de apel formulate, partea civilă a solicitat obligarea

inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 938.822 RON,

calculate la data stingerii sumei datorate conform C. proc. fisc.

Curtea a apreciat că

o asemenea cerere privind acordarea majorărilor de întârziere aferente sumei cu

care s-a constituit parte civilă nu poate fi primită direct în apel, fiind

inadmisibilă câtă vreme nu a fost formulată în fața instanței de fond de către

partea civilă. Or, se observă din constituirea de parte civilă, contrar celor

susținute de partea civilă prin motivele de apel formulate în scris, că nu s-a

solicitat obligarea inculpatului și la plata majorărilor de întârziere aferente

debitului de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate.

S-a arătat că apelul

poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza primei instanțe, ori

o asemenea cerere privind acordarea majorărilor de întârziere aferente

debitului de 938.822 RON nu a fost formulată de partea civilă în fața instanței

de fond. Aceasta reprezintă o cerere nouă, făcută direct în apel, fără să fie

supusă analizei instanței de fond, fără să fie pusă în discuția părților,

astfel că instanța de fond s-a pronunțat acordând numai ceea ce s-a solicitat.

Totodată, dacă o asemenea cerere ar urma să fie soluționată pentru prima dată

de instanța învestită cu soluționarea apelului s-ar îngrădi posibilitatea

inculpatului de a-și face apărări, lipsindu-l de un grad de jurisdicție. De

asemenea, nu s-ar putea exercita nici controlul judiciar, ceea ce în mod obligatoriu

presupune invocarea cererii în fața primei instanțe.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj,

invocând aceleași critici formulate în apel, respectiv respingerea cererii de

obligare a inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de

938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate.

Recursul declarat de

partea civilă este nefondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.V.P. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală constând în aceea

că, în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidența

contabilă și nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă

omițând astfel să evidențieze în documentele legale și operațiunile comerciale

efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL și SC T.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul

de stat cu suma de 938.822 RON.

Prin cererea de

constituire de parte civilă formulată de partea civilă în cursul urmăririi

penale, aceasta a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 938.822

RON reprezentând obligațiile de plată (TVA, impozit pe veniturile

microîntreprinderilor și impozit pe profit în sumă de 935.378 RON) și majorări

de întârziere aferente acestor obligații în sumă de 2.944 RON.

Din examinarea

înscrisurilor existente la dosar rezultă că partea civilă nu a solicitat

obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente debitului,

până la achitarea integrală a acestuia, nici cu ocazia constituirii de parte

civilă la organul de urmărire penală, nici cu ocazia judecății în fond a

cauzei, astfel că apelul declarat de aceasta a fost respins în mod corect.

Formularea unei

cereri de obligare a inculpatului la plata majorărilor de întârziere, calculate

până la achitarea integrală a debitului nu poate fi admisă în apel întrucât se

încalcă principiul disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile.

Soluționarea cererii formulate de partea civilă în fața instanței de apel ar fi

îngrădit dreptul inculpatului de a-și face apărările în funcție de noile

pretenții și l-ar fi lipsit pe acesta de un grad de jurisdicție.

Prin urmare, cererea

de majorare a pretențiilor civile trebuia invocată în fața primei instanțe și

pusă în discuția părților, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut

fapta și a fost de acord cu pretențiile formulate de partea civilă în faza de

urmărire penală.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și

temeinică, iar recursul declarat de partea civilă este nefondat, urmând ca în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj.

Împotriva Deciziei

penale nr. 94/A din 5 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 27 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ