ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 907/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul S.S.,  cetățenie italiană,fără antecedente penale, la pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. rap la art. 66 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ. a fost admise, în parte, pretențiile civile ale părții civile. A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor și în consecință-a fost obligat inculpatul la plata 'sumei de 177.854 lei reprezentând impozit pe profit și T.V.A. la care s-au adăugat majorări de întârziere ce vor fi calculate până la data plății efective.

Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de partea civilă.

S-a constatat că SC T.F.T. SRL cu sediul în Valea lui Mihai, jud. Bihor, a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului, potrivit sentința nr. 1228/F din 06 mai 2010 a Tribunalului Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscală.

În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul-la plata sumei de 1.900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii către O.R.C. Bihor în termen de 15 zile de la data rămânerii- definitive a acesteia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1617/P/2008 din data de 16 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, înregistrat la Judecătoria Marghita la data de 22 martie 2011 sub Dosar nr. 729/255/2011, cauză a cărei competență a. fost declinată prin sentința penală nr. 161 din 17 mai 2011 în favoarea Tribunalului Bihor și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04 iulie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul S.S. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În fapt s-a reținut că, inculpatul S.S., administrator de fapt a SC T.F.T. SRL, cu sediul social în Valea lui Mihai, județul Bihor, a omis, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate în legătură cu marfa în valoare de 881.674,33 lei, descoperită lipsă în gestiune pentru intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, apreciindu-se că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În fața instanței, inculpatul a arătat că nu solicită aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

S-a mai reținut că, din copia cazierului judiciar, rezultă că inculpatul nu figurează înscris în evidențe cu antecedente penale. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de" fond a reținut următoarele:

SC T.F.T. SRL, înregistrată la O.R.C., sub nr J05/598/2002 l-a avut ca administrator și asociat unic pe P.E., care, prin procura autentificată în fața Biroului Notarului, B.V.C., la data de 18 octombrie 2006 a împuternicit pe M.R. să exercite toate drepturile ce-i revin în calitatea sa de administrator al societății.

În fapt însă, în toată perioada de funcționare a societății, care avea ca obiect de activitate Comerț cu ridicata al legumelor și fructelor, de administrarea ei efectivă s-a ocupat inculpatul S.S., aspect confirmat de toți martorii audiați în cauză.

De altfel, martorul P.E., în fața instanței a arătat că SC T.F.T. SRL a fost înființată la inițiativa inculpatului, toate costurile fiind suportate de acesta.

SC T.F.T. SRL a fost radiată din evidentele Registrului Comerțului, potrivit sentința nr 1228/F din 06 mai 2010 a Tribunalului Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscală.

Întrucât SC T.F.T. SRL înregistra diferențe în sistemul Vies, respectiv achiziții intracomunitare de mărfuri, a avut loc un control inopinat efectuat la data de 12 noiembrie 2008, în baza tematicii supraveghere achiziții comunitare, la depozitul societății din Oradea, din incinta SC C. SA, în prezența împuternicitului legal M.R.

În urma controlului, comisarii Gărzii Financiare Bihor au întocmit Nota de constatare din 12 noiembrie 2008, prin au constatat o lipsă de stoc marfă din gestiunea societății, de 877.861,77 lei.

Procedându-se la verificarea documentelor de către comisarii. Gărzii Financiare Bihor, s-a constatat din compararea balanțelor aferente lunilor septembrie și octombrie 2008 o diferență scriptică în decursul unei luni calendaristice de 345.334,30 lei.

De asemenea, efectuându-se un inventar al stocurilor, la data de 13,11.2008, s-a constatat un-stoc scriptic-de mărfuri în sumă de 881:674733 lei la preț de achiziție fără T.V.A., lipsă în gestiune.

Pentru marfa lipsă (în valoare de 881.674,33 lei), s-a calculat impozit pe profit de 4.725 lei și T.V.A. de plată de 173.129 lei.

Inițial, în Nota explicativă din 12 noiembrie 2008, martorul M.R., la întrebarea dacă are cunoștință despre aprovizionări intracomunitare de legume și fructe în lunile octombrie-noiembrie 2008 și ce s-a întâmplat cu produsele aprovizionate, a precizat că nu cunoaște unde sunt aceste mărfuri, arătând "de asemenea că la momentul efectuării controlului (12 noiembrie 2008) nu exista stoc de marfă faptic.

Cu privire la mărfurile care nu s-au regăsit în stocul faptic al SC T.F.T. SRL, în Nota explicativă anexată la nota de constatare din 13 noiembrie 2008, martorul M.R. a explicat faptul că acel minus se datorează mărfurilor deteriorate și stricate cu privire la care nu s-au întocmit documente de scădere din gestiune. Totodată, întrebat fiind care sunt motivele pentru care în nota de recepție și constatare de diferențe din 01 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008 și 12 noiembrie 2008 nu sunt înscrise în mod explicit denumirea exactă a bunurilor recepționate, ci doar generic „fructe și verdețuri" și să precizeze ce fel de fructe și verdețuri și în ce cantități s-au recepționat, M.R. a arătat că „din grabă se trecea ceea ce scria pe C.M.R., ulterior făcându-se modificările", arătând că s-au recepționat roșii, struguri, clementine.

O explicație asemănătoare a fost dată și în declarațiile sale date în cursul urmăririi penale (ca învinuit/inculpat) și în fața instanței (ca inculpat).

Astfel, inculpatul S.S. a arătat că diferențele reprezintă deteriorarea fructelor și legumelor comercializate în intervalul de 3-4 ani înainte de efectuarea controlului organelor fiscale, o parte reprezentând procentul de deteriorare aferent tuturor fructelor și legumelor pe care le-a adus în acel depozit pe o perioadă de 3-4 ani, o parte reprezentând cantitatea de fructe și legume ce se strica zilnic (circa 300 - 400 kg săptămânal), cantități care fie erau aruncate fie erau date diverselor persoane, cu titlu gratuit. A arătat că aceste deteriorări erau constatate în momentul îh care se făcea stocul mărfurilor din depozit, iar cantitatea de 300 - 400 kg marfă stricată atunci când se verificau mărfurile care nu au fost vândute, însă cu toate acestea, a arătat că nu au fost întocmit note de constatare a deteriorării mărfurilor și nici procese verbale prin care să constate de fiecare dată cantitatea de marfă deteriorată și/sau stricată și ca atare nici nu a evidențiat în contabilitate aceste aspecte, întrucât până în momentul controlului efectuat de reprezentanții Gărzii Financiare nu a știut că are o astfel de obligație. Ulterior acestui control însă, în cadrul unei alte firme pe care o administrează a efectuat aceste note și procese-verbale.

A arătat că deși achiziționa o cantitate mai mare de marfă din care vindea doar cantitatea rămasă nedeteriorată nu a întrebat contabila societății dacă ar trebui întocmite documente justificative cu privire la mărfurile deteriorate sau stricate și nici nu a discutat cu contabila despre diferențele dintre stocul scriptic și cel faptic. Precizează că întreaga marfă vândută de societate din acel depozit s-a realizat cu documente justificative.

Martorii M.R. (în cursul urmăririi penale, în fața instanței făcându-se aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.), P.E. și. B.E. (în cursul urmăririi penale și în fața instanței), M.C.D. și B.L.A. (în fața instanței), au confirmat că în cadrul depozitului se constata aproape zilnic marfă deteriorată, stricată, perisată.

Martorul M.C.D. (angajat la o firmă din apropierea depozitului) a arătat că din anul 2007 a asistat în mai multe rânduri la descărcarea mărfurilor, ori atunci când marfa perisată era aruncată la container sau dusă de diferite persoane cu condiție materială precară, asistând când două T.I.R.-uri întregi cu piersici au sosit perisate, fiind aruncate, el însuși transportând circa o tonă de piersici perisate, gratuit, de la firma inculpatului, fiindu-i permis acest lucru de către inculpat

Același martor a relatat că, se deplasa la depozitul inculpatului aproape la fiecare .tură, adică aceasta însemnând la 4 zile și aproape de fiecare dată a constatat că se aruncau astfel de produse perisate, de fiecare dată circa 300-400 kg de produse, adunate din mai multe categorii dintre cele existente în depozit.

De asemenea, martorul P.E. a arătat că în perioada în care a fost administrator, în fapt participa la descărcarea T.I.R.-urilor cu marfă și la vânzarea acestora către diferiți clienți, de fiecare dată însă întocmindu-se facturi fiscale. În perioada în care a lucrat la firmă, zilnic alegeau marfa perisabilă fiind vorba de cantități de la 100 până la 300 - 400 kg, marfă care era scoasă din depozit și luată de diferite persoane gratuit, existând situații în care T.I.R.-uri întregi sau cantități importante din acestea au sosit cu marfă stricată (piersici, struguri, roșii ori salată verde), toate aruncate la tomberoane. Nu are cunoștință despre aspectele contabile ce țin de achiziția mărfurilor în sensul dacă toate mărfurile achiziționate au fost sau nu evidențiate în actele'contabile.

Martora B.E. (persoană care a avut calitatea de administrator la SC L.F.G. SRL, firmă coordonată de același inculpat) a arătat în fața instanței că în perioada 2007 - 2008 s-a aprovizionat de la depozitul firmei inculpatului cu marfă pe care o vindea în Cluj pe piața Ira cu amănuntul, marfa achiziționată fiind însoțită de documentele contabile.

Martora B.L.A. (operator calculator la firma inculpatului în perioada 2006 - 2008, dar și în prezent, la o altă firmă a inculpatului) a arătat că ea se ocupa de înregistrarea tuturor actelor contabile care intrau în firmă, dar că, deși zilnic angajați ai firmei realizau o selecție a produselor stricate, nu se consemna în vreun proces-verbal cantitatea de marfă stricată, cantitate care era comunicată doar inculpatului, marfa fiind aruncată.

Aceeași martoră a mai relatat că inculpatul comunica furnizorilor, probabil telefonic, marfa stricată de cele mai multe ori pentru aplicarea unor discount-uri suplimentare de către aceștia, dar că ea nu știe să se fi întocmit documente care să ateste cantitatea de marfă stricată pe baza cărora furnizorul să aplice discount-ul și că nu se verifica dacă exista o corespondență între cantitatea de marfă, stricată, și discount-urile primite. Tot timpul mcuipătur era cei care comunica firmei furnizoare cantitățile de marfă stricată. De asemenea, a mai precizat că în perioada faptelor inculpatul S.S. era administratorul firmei (de la acesta încasa și salariul), firmă însă care aparținea numitului P.E., persoană cu 8 clase care era angajat al firmei, descărcând și încărcând marfa, nu avea vreun birou și nici nu era consultat în deciziile legate de această firmă. A mai învederat că, martorul M.R. venea zilnic pe la depozitul firmei, însă nu cunoaște rolul pe care-l avea, din câte știe acesta fiind persoana care aducea clienți.

A mai arătat martora B.L.A. că întrucât ea era persoana care deschidea dimineața depozitul și îl închidea la plecare, nu s-au făcut vânzări de produse fără documente justificative. A mai arătat martora că V.R. ținea contabilitatea firmei, venind de cca. 2-3 ori/lună în firmă, preluând-documentele justificative necesare ținerii contabilității, vizite în cadrul căreia purtau discuții legate de evidența contabilă, fără a discuta despre necesitatea întocmirii proceselor verbale pentru mărfurile perisabile, nu știe dacă i-a spus acest lucru inculpatului, care nu i-a comunicat ei o astfel de obligație.

Instanța de fond a apreciat că aceste declarații nu sunt apte să înlăture, conform art. 66 alin. (2) C. proc. pen., lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, respectiv a Notei de constatare din 14 noiembrie 2008, a procesului-verbal de inspecție fiscală din 10 august 2009, a listei de inventar din 13 noiembrie 2008 și a înscrisurilor avute în vedere la întocmirea acestora (balanțe de verificare, declarații fiscale, deconturi de T.V.A., jurnale vânzări/cumpărări), cu atât mai mult cu cât potrivit acestor înscrisuri, SC T.F.T. SRL a făcut obiectul controlului inopinat datorită faptului că înregistra diferențe în sistemul V.T.E.S., respectiv achiziții intracomunitare de mărfuri.

Prima instanța a apreciat că declarațiile martorilor B.L.A., B.E. și P.E. sunt contrazise în parte de martora V.R.M., audiată în fața instanței, persoană, în calitate de contabil autorizat, a ținut contabilitatea SC T.F. SRL, pe baza documentelor contabile și a centralizatoarelor care îi erau înmânate de angajata societății care ținea evidența primară.

În declarațiile sale, martora V.R.M. a învederat că obligația verificării corelării între stocul faptic de marfă și cel scriptic, revenea angajatei societății, însă niciodată nu i-a comunicat că ar exista o diferență între stocul scriptic și cel faptic, diferență de care nu putea să își dau seama nici atunci când ea ajungea la depozitul societății.

Aceeași martoră a mai relatat că în cazul unor mărfuri sau produse perisabile pentru ca acele mărfuri care sunt deteriorate sau stricate să fie evidențiate în actele contabile pe care ea le întocmea, era necesară întocmirea unor documente justificative precum procese-verbale de perisaj care trebuiau să fie semnate de o autoritate competentă și de gestionarul, ori administratorul societății.

De asemenea, martora V.R.M. a mai arătat că, fiind vorba de produse perisabile în activitatea desfășurată de firma inculpatului, ea i-a adus la cunoștință acestuia despre necesitatea întocmirii unor astfel de documente, la diferite intervale de timp, însă acesta i-a spus că va face acest lucru, arătându-i că nu știe exact cum să procedeze.

Potrivit procesului-verbal de inspecție fiscală din 10 august 2009, perioada pentru care SC T.F.T. SRL a fost supusă inspecției fiscale generale a fost una mult mai mare, 01 ianuarie 2006-31 mai 2009, constatându-se mai multe nereguli, între care deducerea greșită a T.V.A.-ului aferent unor achiziții de motorină care nu ar fi fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, deducerea T.V.A.-ului aferent achiziției unei cantități de 47.190 kg portocale, tranzacție a cărei realitate nu ar fi fost confirmată în urma controlului încrucișat efectuat la furnizor (SC L.F.G. SRL, firmă coordonată de același inculpat), facturi care nu ar îndeplini condițiile de a reprezenta documente justificative; subsecvent trim. II al anului 2008, deși SC T.F.T. SRL nu ar mai fi depus nicio declarație recapitulativă cod 390 privind achizițiile și livrările intracomunitare (în condițiile în care anterior, în perioada 2007 trim. II 2008 societatea ar fi înregistrat achiziții mtracomunitare de legume și fructe din Italia și Spania, destinate revânzării, achiziții la care ar fi aplicat măsuri de simplificare prin aplicare de taxare inversă) ar fi înregistrat în continuare, conform Raportului V.I.E.S., achiziții intracomunitare, neînregistrate în contabilitate, mărfuri care ar fi fost comercializate fără evidențierea veniturilor obținute în contahilitate.

Instanța de fond a mai reținut că, din cuprinsul acelorași înscrisuri, mai rezultă că societatea a efectuat inventarierea patrimoniului și valorificarea acestuia, anterior controlului din noiembrie 2008, pe anul 2006 și 2007.

S-a apreciat că, în condițiile în care nu s-au întocmit niciun fel de documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune, documente care să ateste data constatării perisabilității, cantitatea și tipul de marfă perisată, declarațiile inculpatului și ale martorilor, generale, în privința perioadelor și aproximative în privința cantităților de marfă stricată, în sensul că marfa perisată săptămânal, cea 300-400 kg (cum a arătat chiar inculpatul) ar explica minusul în gestiune, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât o astfel de cantitate perisată nu poate explica diferența scriptică de 881.674,33 lei înregistrată în intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, din care 345.334,30 lei, în decursul unei singure luni calendaristice.

S-a mai reținut că, de altfel, declarațiile martorilor nu se coroborează între ele în ceea ce privește tipul de marfă persisată, martorul P.E. vorbind de piersici, struguri, roșii ori salată verde (cu atât mai mult cu cât în perioada 2008 începând cu luna aprilie - mai acesta a arătat că nu a mai avut nicio atribuție în cadrul firmei), martorul M.C.D. făcând referire la piersici, în condițiile în care în Nota explicativă din 13 noiembrie 2008, M.R. a arătat că recepționat roșii, struguri, clementine.

Totodată, s-a mai reținut că, fiind vorba de produse perisabile, sunt incidente prevederile H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare. Instanța de fond a reținut că aceste prevederi legale nu au fost deloc avute în vedere de inculpat nici la momentul intrării mărfurilor în gestiune și nici ulterior, deși a fost informat în mai multe rânduri de martora V.R.M. despre necesitatea unor astfel de evidențieri.

S-a apreciat că, pe de-o parte acestea nu mai pot fi deduse din punct de vedere fiscal și pe de. altă parte nu se poate reține simpla culpă a inculpatului în privința neevidențierii în contabilitate a acestora.

De asemenea, s-a mai reținut că, în condițiile în care s-a efectuat inventarierea patrimoniului și valorificarea acestuia pe anul 2006 și 2007, nu pot fi primite explicațiile inculpatului și ale martorilor, în sensul că diferența o reprezintă deteriorarea fructelor și legumelor comercializate în intervalul de 3 - 4 ani înainte de efectuarea controlului organelor fiscale.

Prima instanță a apreciat că explicațiile inculpatului în sensul că întreaga marfă de o astfel de valoare a fost perisată este și nesustenabilă probator, în lipsa oricăror documente justificative, dar și neverosimilă, fiind vorba de mărfuri în valoare de 881.674,33 lei (pentru perioada iulie-octombrie 2008, numai în decursul unei singure luni fiind constatată o diferență scriptică de 345.334,30 lei) cu privire la care, dacă într-adevăr ar fi fost perisate în totalitate, inculpatul avea tot interesul să le scoată din gestiune (fiind parțial deductibile fiscal), cu atât mai mult cu cât martora V.R.M. i-a adus la cunoștința inculpatului necesitatea evidențierii în contabilitate a produselor stricate.

Instanța de fond a mai apreciat-că în cauză sunt incidente și prevederile art. 128 alin. (4) lit. d) C. fisc., conform cărora sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată, bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepția celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c), text de lege care instituie prezumția legală, de îndată ce se constată lipsa în gestiune, în.sensul că aceasta este asimilată livrărilor de-bunuri.

Totodată, s-a mai reținut că, potrivit alin 8 lit. a) - c), nu constituie livrare de bunuri: a) bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a unor cauze de forță majoră, precum și bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme; b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum și activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme; c) perisabilitățile, în limitele prevăzute prin lege; Conform art. 21 alin. (3) lit. d) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., au deductibilitate limitată perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul M.F.P.

Conform art. 21 alin. (4) lit. c) din Normele metodologice nu sunt deductibile cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI.

Instanța de fond a mai avut. în vedere că, atâta timp cât inculpatul, în legătură cu mărfurile perisabile, nu a respectat prevederile H.G. nr. 831/2004 (pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare) și cât timp în legătură cu alte categorii de bunuri de natura stocurilor degradate calitativ, acesta nu a făcut dovada încheierii unor contracte de asigurare, niciuna din acestea nu sunt deductibile fiscal.

Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că sunt nefondate apărările inculpatului în sensul că s-ar impune achitarea lui în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau art. 10 lit. b) C. proc. pen., sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., datorită faptului că în cauză ar fi vorba de o simplă omisiune de evidențiere în documentele contabile a mărfurilor perisate, fără a se urmări prin această omisiune, sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Luând în considerare aceste probe, instanța de fond a apreciat că, în privința faptei inculpatului, există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. (11) Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 5

2

, art. 66 C. proc. pen. fiind răsturnată.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului S.S. de a omite, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate în legătură cu marfa în valoare de 881.674,33 lei, descoperită lipsă în gestiune pentru intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., reținând în acest sens perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, conduita nesinceră a inculpatului, dar și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale și că s-a prezentat în fața instanței.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, D.G.F.P. Publice Bihor - parte civilă și inculpatul S.S. criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de apel parchetul a criticat soluția instanței de fond prin prisma netemeiniciei pedepsei aplicate.

În argumentarea acestei critici parchetul a invocat pericolul social creat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, atitudinea inculpatului de nerecunoașterea faptei, precum și. cuantumul prejudicj stat.

A mai fost invocat un motiv de apel în memoriul scris trimis instanței de control judiciar respectiv aplicarea măsurii de siguranță a expulzării în privința inculpatului S.S., cetățean italian.

Prin concluziile orale susținute în fața instanței de apel, procurorul a indicat în mod expres că acest motiv nu va mai fi invocat astfel încât critica formulată nu este de actualitate raportat la cauză.

Partea civilă D.G.F.P. Publice Bihor a arătat că instanța de fond trebuia să îl oblige pe inculpat la plata sumei totale de 403.997 lei, cu titlu de prejudiciu creat bugetului de stat cu majorări și penalități aferente, soluția de stabilire a unui prejudiciu de 177.854 lei fiind eronată.

Inculpatul S.S. a arătat că în opinia sa infracțiunea de evaziune fiscală nu există și nu a fost dovedită, sens în care se impune o soluție de achitare. Pe de altă parte acțiunile pe care le-a desfășurat în activitatea curentă a societății comercială nu sunt prevăzute de legea penală. în privința prejudiciului, inculpatul consideră că nu se poate reține producerea unei pagube în dauna bugetului de stat câtă vreme există dovada achitării taxelor vamale în privința mărfurilor intrate în țară, precum și taxele aferente achiziționării altor mărfuri.

În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) pe o perioadă de 3 ani.

Prin Decizia penală nr. 125/A din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.S. împotriva sentinței penale nr. 85 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor

A fost desființată sentința atacată în sensul că, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și conform dispozițiilor art. 76 lit. d) C. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A fost înlătură dispoziția de aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Au fost menținute dispozițiile de aplicare a prevederilor art. 81 C. pen. și a fost modificat termenul de încercare prevăzut la art. 82 C. pen. la 3 ani.

Au fost respins, ca nefondate, apelurilor declarate în cauza în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și A.N.A.F. - D.G.F.P. Publice Bihor.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

În privința stabilirii vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a apreciat că soluția instanței de fond este legală și; reflectă o evaluare pertinentă a materialului probator aflat la dosar, stabilindu-se atât prin probe cu înscrisuri, cât și prin audierea unor martori, că inculpatul a omis cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale evidențierea în actele contabile a unor operațiuni comerciale efectuate, cât și a veniturilor realizate în valoare de 8.811.574,334 lei în perioada de 1 iulie 2008 - 12 iulie 2008.

Totodată, s-a reținut că, apărările inculpatului în sensul că minusul descoperit în gestiune ar fi fost determinat de împrejurarea obiectivă a perisabilității produselor comercializate, fructe și legume nu poate fi reținută și în mod corect a fost înlăturată de prima instanță. Există dovada că societatea a efectuat inventarierea patrimoniului și valorificarea acestuia anterior controlului pe care organele fiscale l-au efectuat în noiembrie 2008. Nu s-au întocmit documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune precum și înscrisuri care să ateste data constatării perisabilității, cantitatea și tipul de marfă compromisă.

Totodată, s-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate de partea civilă.

Raportat la prejudiciul cauzat bugetului de stat, instanța de prim control judiciar a reținut că inițial, acesta a fost evaluat în cuantum de 403.997 lei, ținându-se seamă de toate neregulile financiar contabile constatate la SC T.F.T. SRL administrată de inculpat.

În fata instanței de fond la termenul din 15 noiembrie 2011 s-au lămurit limitele perioadei infracționale și s-a stabilit că se are în vedere doar intervalul cuprins între 1 iulie 2008 și 12 noiembrie 2008.

De altfel, aceasta este și durata de timp cuprinsă în actele de urmărire penală și implicit în actul de sesizare a instanței de fond. S-a comunicat organelor de urmărire penală că prejudiciul efectiv cauzat pe durata anterior indicată este în sumă de 177.854 lei și reprezintă T.V.A. - impozit pe profit. în acest context existând la dosar un mod de calcul detaliat al prejudiciului, cuprins atât în nota de constatare din 14 noiembrie 2008 cât și în sesizarea Gărzii Financiare Bihor, modalitatea de stabilire a prejudiciului efectuată de prima instanță este corectă și nu se impune modificarea soluției sub acest aspect.

În privința pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a apreciat că aceasta este netemeinică.

În acest sens s-a reținut că inculpatul se află la primul contact cu lega penală, iar prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei, în actualul context economic, nu este deosebit de ridicat mai ales în urma reevaluării efectuate atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești.

Prin urmare s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., urmând a fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei aplicate la 1 an închisoare.

S-a-apreciat că modalitatea de individualizare a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. se impune a fi menținută, urmând a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen, de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen.

Raportat la cuantumul pedepsei stabilite s-a apreciat că se impune înlăturarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ținându-se seama de dispozițiile art. 65 alin. (3) C. pen. S-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate în apelul parchetului, în privința majorării pedepsei aplicate inculpatului.

Instanța de prim control, judiciar a avut în vedere, practica judiciară a Tribunalului Bihor, instanță care în spețe a aplicat pedepse principale sub minimul special, dând eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. (sentința penală nr. 83/2012, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241 /2005, prejudiciu 938.882 lei, pedeapsită de C. pen.).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul S.S.

În recursul său, parchetul a criticat, atât hotărârea instanței de fond, cât și hotărârea instanței de apel sub aspectul netemeiniciei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., respectiv, pedeapsa aplicată inculpatului este greșit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În argumentarea susținerilor sale, parchetul a arătat că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nu și-a recunoscut vinovăția, invocând necunoașterea dispozițiilor legale care îl obligau la evidențierea contabilă a mărfurilor deteriorate/stricate, deși din probațiunea administrată rezultă că martora V.R. i-a adus la cunoștință această obligație. De asemenea, instanța de fond și instanța de apel au făcut o evaluare greșită a gradului de pericol social concret al infracțiunii analizate, în condițiile în care prejudiciul este ridicat iar în prezent, combaterea evaziunii fiscale a devenit o prioritate de maximă importanță dată fiind criza economico/financiară existentă.

S-a mai susținut că, prejudiciul (177.854 lei) produs de inculpat bugetului de stat prin activitatea sa infracțională este mare și anume, spre limita consecințelor deosebit de grave astfel cum se prevede in dispozițiile art. 146 C. pen. Inculpatul nu a achitat nici măcar o parte din acest prejudiciu și este evident că fără intervenția organelor financiare activitatea sa infracțională ar fi continuat. Faptele analizate în prezentul dosar s-au desfășurat într-o perioadă mare de timp, cauzând un prejudiciu însemnat și nerecuperat, ceea ce constituie împrejurări care agravează răspunderea penală. Tot caracter agravant are și atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului.

Totodată, s-a mai arătat în cuprinsul motivelor de recurs formulate de parchet că, împrejurarea care ar putea atenua răspunderea penală și căreia instanța de apel i-a acordat o importanță deosebită, o constituie lipsa antecedentelor penale. Din fișa de cazier existentă Ia dosar rezultă într-adevăr că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale în România. Acest aspect este singurul fapt obiectiv care poate fi reținut. Lipsa antecedentelor penale constituie starea de normalitate a oricărui cetățean care respectă valorile ocrotite de lege în statul de drept, iar nu o circumstanță atenuantă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și majorarea pedepsei aplicată inculpatului.

În recursul, său inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 12 și 17

2

C. proc. pen.

Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

punctul 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal, achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit., a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de evaziune fiscală nu există, nefiind dovedită și din probe nu rezultă existența unor activități comerciale neevidențiate în contabilitate.

Într-un prim subsidiar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută'de lege penală.

Într-un al doilea subsidiar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea sa, în temeiul. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de Legea nr. 241/2005.

În argumentarea susținerilor sale, în motivele de recurs depuse la dosar, inculpatul a arătat că a înregistrat în actele contabile toate operațiunile comerciale efectuate, a evidențiat toate intrările de mărfuri in firma și nu există și nu au fost dovedite operațiuni comerciale efectuate pe care să nu le fi evidențiat îh actele contabile. Această diferență dintre stocul scriptic și cel faptic se datorează tocmai faptului că el a înregistrat toate intrările de marfă în -firmă, chiar dacă ulterior o mare parte din marfa intrată s-a perisat.

În motivele de recurs inculpatul a mai arătat că nu a livrat, respectiv nu a vândut legumele și fructele intrate pe firmă fără acte justificative, doar că, pe piața legumelor și fructelor, procentul de perisabilitate a bunurilor este mare și determină ca o mare cantitate din marfă intrată pe firmă să fie casată ca și perisabila. A mai învederat că într-adevăr, nu a întocmit întotdeauna procese-verbale de perisabilitate dar, prin martorii audiați a dovedit faptei că o mare parte din marfă a fost aruncată, întrucât s-a perisat. Mai mult, toți martorii audiați au arătat faptul că această marfă a fost aruncată fără a se obține niciun fel de venit pentru firmă.

Inculpatul consideră că nu se poate reține efectuarea de operațiuni comerciale în sarcina sa, atâta vreme cât nu s-a dovedit existența acestora și faptul că-s-au-realizat venituri prin aceste operațiuni comerciale. Mai mult, marfa perisata nu a fost livrată, nu și-a schimbat proprietarul și nu a adus venituri.

De asemenea, a mai susținut că, nu s-a demonstrat nici scriptic, prin dovezi ale relațiilor comerciale dintre firma sa și alte firme, prin înscrisuri sau in orice altă formă și nici faptic, prin martorii audiați în cauză, că au existat operațiuni comerciale efectuate de el, în afara celor evidențiate in contabilitatea firmei.

Totodată, în opinia inculpatului, faptul că nu s-au întocmit procese verbale de perisabilitate pentru marfa stricată, nu este în mod obligatoriu o faptă penală de neevidențiere sau de omisiune în actele contabile a veniturilor realizate, atâta vreme cât nu s-au realizat venituri din această marfă perisata.

Chiar si luând in calcul faptul ca nu s-au întocmit procese-verbale pentru marfa perisată, inculpatul consideră că se află cel mult în sfera contravenționalului și nu în sfera penalului, astfel că, fapta de a nu întocmi procese-verbale pentru marfa perisată nu este o fapta prevăzuta de legea penală și se impune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, în .expunerea motivelor de recurs, inculpatul a mai arătat câ în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective și nici în ceea ce privește rezultatul faptei și anume, un prejudiciu efectiv creat. În acest sens a mai susținut că, nu au existat operațiuni comerciale, nu s-au efectuat vânzări neevidențiate de mărfuri, nu s-a schimbat sau transferat proprietatea mărfurilor și nu s-au realizat venituri prin astfel de operațiuni comerciale.

Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, iar recursul declarat șiinculpatulS.S. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.

În ce privește motivul de recurs invocat de parchet, acesta se înscrie în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., conform căruia, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport.cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Din interpretarea dispozițiilor art. 72 C. pen. rezultă că, operațiunea de individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Pentru a-și putea îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate și duratei, atât gravității faptei, potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că, la individualizarea pedepsei, instanța de apel a dat eficiență în mod prioritar circumstanțelor personale ale inculpatului, în raport cu celelalte elemente, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei.

Înalta Curte -apreciază că argurnentele ;expuse-de instanța de prirn control judiciar pentru reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului nu sunt suficiente, în condițiile în care conduita bună invocată vizează exclusiv lipsa antecedentelor penale.

Se constată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că în cauză se impune reținerea în favoarea inculpatului S.S. a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și reducerea pedepsei sub minimul special pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Este adevărat că, instanța are posibilitatea de a reține în favoarea inculpatului una dintre circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., dar numai în măsura în care consideră că împrejurarea ce ar putea constitui circumstanță atenuată rezultă din dosarul cauzei și relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.

Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, nicidecum nu este un. merit al persoanei, așa că în raport de faptele comise de inculpat nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În consecință, Înalta Curte, prin raportare la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei care are un grad de pericol social concret ridicat, determinat atât de modul de săvârșire, cât și de importanța valorilor sociale lezate și de urmarea produsă, având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale și evidențierea în actele contabile a unor operațiuni comerciale efectuate, cât și a veniturilor realizate și a avut ca urmare producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale"privind normala desfășurarea a activității financiar contabile, respectiv a relațiilor sociale care impun respectarea de către contribuabili a obligațiilor fiscale, la valoarea mare a prejudiciul creat care nu fost recuperat, dar și la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului, care nu a recunoscut fapta comisă și nu a depus stăruințe pentru acoperirea prejudiciului, apreciază ca în cauză nu se impunea reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante judiciare.

Astfel, se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanța de fond, egală cu minimul special prevăzut textul de lege incriminator, reprezintă o pedeapsă proporțională atât cu gravitatea faptei de evaziune fiscală săvârșită de inculpat, concretizată prin modul în care a acționat, cuantumul stabilit fiind de natură să asigure realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., pentru a se preveni pe viitor comiterea unor noi fapte penale.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., instanța de recurs reține că acesta presupune o eroare în stabilirea faptelor, care sa fie atât de gravă, încât să aibă drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite, de achitare sau de condamnare.

Acest caz de casare presupune o evidentă stabilire eronata a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Totodată, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în raport cu un amplu și judicios material probator administrat în cauză.

La data săvârșirii faptei inculpatul S.S. era administratorul de fapt al SC T.F. SRL Valea lui Mihai, care avea ca obiect de activitate „comerțul cu ridicata al legumelor și fructelor".

Întrucât această societate comercială înregistra diferențe în sistemul V.I.E.S., respectiv achiziții intracomunitare de mărfuri, a avut loc un control inopinat efectuat la data de 12 noiembrie 2008, în baza tematicii supraveghere achiziții comunitare, la depozitul societății din Oradea, din incinta SC C. SA, în prezența împuternicitului legal M.R.

Prin Nota de constatare din 12 noiembrie 2008, comisarii Gărzii Financiare Bihor au constatat o lipsă de stoc marfă din gestiunea societății, de 877.861,77 lei.

Procedându-se la verificarea documentelor de către comisarii Gărzii Financiare Bihor, s-a constatat din compararea balanțelor aferente lunilor septembrie și octombrie 2008 o diferență scriptică în decursul unei luni calendaristice de 345.334,30 lei.

De asemenea, efectuându-se un inventar al stocurilor, la data de 13 noiembrie 2008, s-a constatat un stoc scriptic de mărfuri în sumă de 881.674,33 lei, la preț de achiziție fără T.V.A., lipsă în gestiune.

Pentru marfa lipsă (în valoare de 881.674,33 lei), s-a calculat impozit pe profit de 4.725 lei și T.V.A. de plată de 173.129 lei.

Inițial, în Nota explicativă din 12 noiembrie 2008, martorul M.R., întrebat fiind dacă are cunoștință despre aprovizionări intracomunitare de legume și fructe în lunile octombrie-noiembrie 2008 și ce s-a întâmplat cu produsele aprovizionate, a arătat că nu cunoaște unde sunt aceste mărfuri, arătând de asemenea că la momentul efectuării controlului (12 noiembrie 2008) nu exista stoc de marfă faptic.

În condițiile în care nu s-au întocmit niciun fel de documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune, documente care să ateste data constatării perisabilității, cantitatea și tipul de marfă perisată, declarațiile inculpatului și ale martorilor - generale, în privința perioadelor și aproximative în privința cantităților de marfă stricată - în sensul că marfa perisată săptămânal, cea 300 - 400 kg (cum a arătat chiar inculpatul) ar explica minusul în gestiune, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât o astfel de cantitate perisată nu poate explica diferența scriptică de 881.674,33 lei înregistrată în intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, din care 345.334,30 lei, în decursul unei singure luni calendaristice. Cu privire la niărfurile care nu s-au regăsit în stocul faptic al SC T.F.T. SRL, în Nota explicativă anexată la nota de constatare din 13 noiembrie 2008, martorul M.R. a explicat faptul că acel minus se datorează mărfurilor deteriorate și stricate cu privire la care nu s-au întocmit documente de scădere din gestiune. Totodată, întrebat, fiind care sunt .motivele pentru care în nota de recepție și constatare de diferențe din 01 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008 și 12 noiembrie 2008 nu sunt înscrise în mod explicit denumirea exactă a bunurilor recepționate, ci doar generic „fructe și verdețuri" și să precizeze ce fel de fructe și verdețuri și în ce cantități s-au recepționat, M.R. a arătat că „din grabă se trecea ceea ce scria pe C.M.R., ulterior făcându-se modificările", arătând eă s-au recepționat roșii, struguri, elernentine.

Potrivit procesului-verbal de-inspecție fiscală din 10 august 2009.perioada pentru care SC T.F.T. SRL a fost supusă inspecției fiscale generale a fost una mult mai mare, 01 ianuarie 2006-31 mai 2009, constatându-se mai multe nereguli, între care deducerea greșită a T.V.A.-ului aferent unor achiziții de motorină care nu ar fi fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile; deducerea T.V.A.-ului aferent achiziției unei cantități de 47.190 kg portocale, tranzacție a cărei realitate nu ar fi fost confirmată în urma controlului încrucișat efectuat la furnizor (SC L.F.G. SRL, firmă coordonată de același inculpat), facturi care nu ar îndeplini condițiile de a reprezenta documente justificative; subsecvent trimestrului II al anului 2008, deși SC T.F.T. SRL nu ar mai fi depus nicio declarație recapitulativă cod 390 privind achizițiile și livrările intracomunitare (în condițiile în care anterior, în perioada 2007-trim II 2008 societatea ar fi înregistrat achiziții intracomunitare de legume și fructe din Italia și Spania, destinate revânzării, achiziții la care ar fi aplicat măsuri de simplificare prin aplicare de taxare inversă) ar fi înregistrat în continuare, conform Raportului VIES, achiziții intracomunitare, neînregistrate în contabilitate, mărfuri care-ar fi fost comercializate fără evidențiere a veniturilor obținute în contabilitate.

Din cuprinsul acelorași înscrisuri, mai rezultă că societatea a efectuat inventarierea patrimoniului și valorificarea acestuia, anterior controlului din noiembrie 2008, pe anul 2006 și 2007.

Din declarațiile martorei V.R.M. care în perioada 2007-2008 a prestat servicii de contabilitate pentru SC T.F. SRL Valea lui Mihai, rezultă că la începutul colaborării cu această societate a observat din balanța de verificare pusă la dispoziția sa de către inculpatul S.S. că stocul de marfă este foarte ridicat. A cerut lămuriri despre acest aspect inculpatului, iar acesta i-a adus la cunoștință că stocul este atât de mare datorită faptului că o cantitate importantă de marfă s-a deteriorat.

Totodată, martora l-a întrebat pe inculpat dacă a întocmit vreun proces-verbal de distrugere în acest sens, iar acest i-a răspuns că nu a recurs la întocmirea unui astfel de document, întrucât nu au fost prezente persoanele-împuternicite din partea Direcției Agricole Bihor.

În depozițiile sale, aceeași martoră a mai relatat că, obligația verificării corelării între stocul faptic de marfă și cel scriptic, revenea angajatei societății care ținea evidența contabilă, care însă niciodată nu i-a comunicat că ar exista o diferență între stocul scriptic.și cel faptic, diferență de care nu putea-să își dau seama nici atunci când ea ajungea la depozitul societății. în cazul unor mărfuri sau produse perisabile pentru ca acele mărfuri care sunt deteriorate sau stricate să fie evidențiate în actele contabile pe care ea le întocmea, era necesară întocmirea unor documente justificative precum procese-verbale de perisaj care trebuiau să fie semnate de o autoritate competentă și de gestionarul, ori administratorul societății.

Fiind vorba de produse perisabile în