ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 159/P din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au admis cererile inculpaților de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 320 1 alin. (6) raportat la art. 334 C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpaților prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen. în: infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpata B. (fostă D.) A.; infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul C.C.V. În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. (fostă D.) A., cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, 2 copii minori, divorțată, recidivistă postcondamnatoriu, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatei dreptul prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen.

raportat la art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 304/P/2006 a Tribunalului Bihor în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1000/2006 a judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 304/A/2006 a Tribunalului Bihor (având ca pedepse componente, pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 131/2002 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 425/R din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea; prin Sentința penală nr. 877/2003 a judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 361/R din 25 mai 2004 a Curții de Apel Oradea; prin Sentința penală nr. 1252/2003 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin de Decizia penală nr. 363/R din 27 mai 2004 a Curții de Apel Oradea); pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare; pedeapsa 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 697/2006 a Judecătoriei Oradea, def.

prin Decizia penală nr. 252/R din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea. S-a dispus și descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare, în pedepsele componente, de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare. S-a înlăturat sporul de 4 luni aplicat prin Sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 304/P/2006 a Tribunalului Bihor. S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, în cel trei pedepsele rezultante componente de câte 3 ani și 6 luni închisoare fiecare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 304/A/2006 a Tribunalului Bihor (care constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre), în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34, 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei rezultante anterioară de 4 ani închisoare (stabilită prin prezenta hotărâre) cu pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare), cu cele trei pedepse rezultante de câte 3 ani 6 luni închisoare fiecare (aplicate prin Sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea) și cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 697/2006 a judecătoriei Oradea, def.

prin Decizia penală nr. 252/R din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea) și i s-a aplicat inculpatei B. (fostă D.) A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 36 alin. (3) și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, duratele de reținere și arest preventiv, precum și perioadele executate din toate aceste pedepse, respectiv de la 14 octombrie 2000 la 8 noiembrie 2000, de la 14 martie 2001 la 20 martie 2001 și de la 31 martie 2006 la 04 iulie 2007, din 04 octombrie 2007 la 14 decembrie 2007, de la 15 februarie 2008 la 03 decembrie 2008 și din 16 iunie 2009 la 23 iunie 2009. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei emise în temeiul Sentinței penale nr. 1168/2008 a Judecătoriei Oradea def. prin Decizia penală nr. 583/R din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor și în temeiul Sentinței penale nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.V., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, recidivist postexecutoriu, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen.

cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 și art. 1003 C. civ. s-au admis pretențiile civile ale părții civile ANAF - Garda Financiară Bihor și în consecință s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 1.196.319 RON reprezentând impozit pe profit și TVA. În conformitate cu art. 189 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 68 11 din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 6 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumelor de: 100 RON cu titlu onorariu apărător din oficiu, avocat Ț.C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 285 din 11 ianuarie 2011, 300 RON cu titlu onorariu apărător din oficiu, avocat B.A., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3838 din 20 iunie 2011 În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc.

pen., s-a dispus obligarea inculpaților la plata sumei de 5000 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii către ORC Bihor în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia. Pentru aceste motive, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea înregistrat la instanță la data de 23 decembrie 2010 sub Dos. nr. 13144/111/2010 au fost trimiși în judecată inculpații B. (fostă D.) A. și C.C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005. În fapt s-a reținut că inculpații B. (fostă D.) A. și C.C.V., în calitate de reprezentanți legali (administratori în fapt - director, respectiv mandatar) ai SC V. SRL Oradea, nu au înregistrat în evidența contabilă a societății operațiunile comerciale efectuate în relația cu SC T.C.

SRL D., jud. Timiș (lucrări de prestări de servicii, respectiv cumpărarea și valorificarea instalației de îmbuteliere sucuri și ape carbogazoase) și nici nu au declarat aceste operațiuni la organele fiscale, ascunzând astfel sursa impozabilă, apreciindu-se că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, fapte prevăzute de art. 9 lit. a), b) din Legea nr. 241/2005. În fața instanței de fond, inculpații au solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Conform copiei cazierului judiciar și hotărârilor extrase de pe aplicația Ecris, inculpații au suferit multiple condamnări, fiind recidiviști. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: Aplicabilitatea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. În prezenta cauză, la termenul de judecată din 21 iunie 2011, înainte de citirea actului de sesizare, inculpații B. (fostă D.) A. și C.C.V. au solicitat expres instanței de fond, aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data de 25 noiembrie 2010. Urmare a acestor cereri, s-a efectuat un rezumat succint al actului de sesizare, după care instanța de fond a procedat la audierea inculpaților, conform art. 320 1 alin. (3) C. proc.

pen., fiind consemnate declarațiile personale ale inculpaților prin care au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, prin care au solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și pe care și le însușesc, prin care au arătat că nu solicită administrarea de probe și că sunt de acord cu repararea prejudiciului în măsura în care vor avea această posibilitate. Având în vedere declarațiile inculpaților de recunoaștere totală a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, că din probele administrate în faza de urmărire penală au rezultat cu certitudine faptele acestora, fiind suficiente date pentru a permite stabilirea unor pedepse, fiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 320 1 C. proc.

pen., instanța de fond a admis cererea sa de aplicare a procedurii prev de art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond făcând un examen al probelor din faza de urmărire penală, odată cu analiza fondului faptei pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. De asemenea, întrucât situația de fapt expusă în actul de sesizare, raportată la datele ce țin de condamnările suferite de cei doi inculpați prin alte hotărâri definitive, în baza art. 320 1 alin. (6) raportat la art. 334 C. proc. pen., instanța de fond, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpaților prin rechizitoriu. Situația de fapt reținută de instanța de fond și analiza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În fapt, la data de 01 februarie 2002, a fost înființată societatea V. SRL, cu sediul în Oradea, având ca obiect de activitate tăbăcirea și finisarea pieilor, administratorul unic al societății fiind numitul H.I.Ș.. În perioada iunie 2003 - septembrie 2004, numitul H.I.Ș. l-a împuternicit pe martorul U.L.P., în baza unei procuri, să reprezinte interesele societății. Ulterior, la data de 17 februarie 2005, H.I.Ș. a împuternicit-o printr-o procură notarială pe inculpata B. (fostă D.) A., ca în numele său, să reprezinte societatea în relațiile cu terții, să semneze dispoziții de plată, să ridice extrasele de cont ale societății și să facă tot ceea ce va crede necesar și oportun în vederea bunei desfășurări a activității.

Inculpații C.C.V. și B. (fostă D.) A. au avut calitatea de reprezentanți (inculpatul director, inculpata mandatar) ai SC V. SRL Oradea în relația cu SC T.C. SRL D. jud.Timiș. Cu privire la relațiile comerciale între SC T.C. SRL D. și SC V. SRL, acestea au constat în următoarele: La data de 01 iunie 2002, între SC V. SRL, în calitate de prestator de servicii și SC T.C. SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de antrepriză nr. 185/2002, având ca obiectiv executarea unei hale de producție, prețul lucrării fiind stabilit la suma de 13.000.000.000 ROL.

Pentru construcțiile și amenajările efectuate, SC V. SRL a întocmit devizul de lucrări în care au fost prezentate lucrările efectuate, materialele folosite, cheltuielile indirecte și profitul obținut, iar la finalizarea obiectivului de investiții, a fost întocmit procesul-verbal de recepție finală la data de 02 martie 2005. În baza devizului, SC V. SRL a întocmit factura fiscală nr. 9557970 din 05 mai 2004, în valoare de 15.000.000.000 ROL, factură ce a fost înregistrată în "jurnalul pentru Cumpărări" al beneficiarului lucrării. La data de 15 iunie 2002, a fost încheiat contractul de execuție (fără număr) între SC V. SRL și SC T.C. SRL, ce a avut ca obiect efectuarea unui drum de acces și platforma betonată, valoarea lucrării fiind de 14.000.000.000 ROL.

Conform devizului, SC V. a întocmit factura nr. 0215817 din 14 iulie 2004 în valoare de 16.600.000.000 lei, factură ce a fost înregistrată în "jurnalul pentru Cumpărări" al SC T.C. SRL. La data de 17 iunie 2004, între cele două societăți comerciale a fost încheiat contractul de execuție a lucrărilor de reparații (vopsit, tencuit, gletuit, zugrăvit, izolație), valoarea lucrărilor a fost stabilită la 1.205.470.000 lei. Potrivit devizului de lucrări, SC V. SRL a întocmit facturile fiscale nr. 5997634 din 20 decembrie 2004, nr. 5997631 din 03 decembrie 2004, nr. 5997633 din 15 decembrie 2004 și nr. 5997632 din 07 decembrie 2004 în valoare totală de 1.205.470.000 ROL. SC T.C. SRL D. a achitat contravaloarea facturilor fiscale, conform devizelor la contractele încheiate, cu ordine de plată și ordin de compensare.

La data de 20 august 2005, între SC V. SRL și SC T.C. SRL se încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. 550/2005, potrivit căruia SC T.C. SRL a livrat către SC V. SRL o linie completă de îmbuteliere sucuri și ape carbogazoase în valoare totală de 674.348 euro, plus TVA. În acest sens, SC T.C. SRL a întocmit factura fiscală nr. 9742479 din 20 august 2005 în valoare de 2.808.660 lei. Contravaloarea facturii a fost compensată cu ordinul de compensare seria B nr. 4910796 din data de 20 august 2005, în valoare totală de 2.821.547 lei și a cuprins facturile fiscale nr. 2955265 din 29 martie 2005 cu valoarea de 12.887 lei, respectiv nr. 9742479/ 20 august 2005 cu valoarea de 2.808.660 lei.

Toate cele patru tranzacții comerciale efectuate de reprezentanții SC V. SRL, în perioada 2002 - 2005, au implicat impozite și taxe datorate bugetului de stat și, având în vedere faptul că această societate nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul statului, impozitele și taxele datorate aferente tranzacțiilor efectuate nu au fost calculate, nu au fost înregistrate în contabilitatea societății și implicit nu au fost virate la bugetul de stat. În aceste condiții, prin faptele lor, inculpații au cauzat un prejudiciu în sumă de 1.196.319 lei, reprezentând TVA de plata (1.020.292 lei) și impozit pe profit (176.027 lei), sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Această situație de fapt a rezultat din probele legale administrate în cursul urmăririi penale. În plus, inculpații au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, inclusiv prejudiciul cauzat, apelând la procedura recunoașterii vinovăției. Din cuprinsul tuturor acestora, a rezultat, fără echivoc, că SC V. SRL Oradea, în derularea tranzacțiilor cu SC T.C. SRL a fost reprezentată, în fapt, de către inculpații C.C.V. și D. (actual B.) A. Astfel, potrivit declarației administratorului SC T.C. SRL, martorul S.A.R., SC V. SRL a fost reprezentată, în desfășurarea acestor tranzacții, de către cei doi inculpați, inculpatul C.C.V. reprezentând această societate cu privire la contractele de execuție efectuate, iar inculpata D. (actual B.) A. se ocupa cu emiterea facturilor de prestări servicii, precum și de decontarea lucrărilor efectuate.

Din declarația martorului W.G., persoană ce a reprezentat SC T.C. SRL, în calitate de inginer constructor și care a purtat, în mod direct, discuții cu cei doi reprezentanți ai SC V. SRL, a rezultat, pe de-o parte, că inculpatul C.C.V. era persoana cu care a purtat discuții, în calitate de director al SC V. SRL, privitoare la încheierea și derularea celor patru contracte de execuție și a contractului de vânzare-cumpărare a liniei de îmbuteliere, iar, pe de altă parte, că inculpata D. (actual B.) A. era persoana care se ocupa de tot ceea ce ține de partea financiară și de întocmirea documentației aferente relațiilor comerciale purtate. Declarațiile martorilor S.A.R. și W.G. sunt conforme cu înscrisurile ce dovedesc natura relațiilor comerciale desfășurate între SC V. SRL și SC T.C.

SRL, din cuprinsul cărora a rezultat, fără echivoc, participarea celor doi, la activitățile comerciale desfășurate în numele SC V. SRL Oradea. Astfel, inculpatul C.C.V. a reprezentat SC V. SRL, în calitatea sa de director, aspect menționat în toate contractele de prestări servicii încheiate de această societate comercială cu beneficiarul SC T.C. SRL. Apoi, inculpata D. (actual B.) A. a fost cea care a emis și semnat, în numele SC V. SRL, toate facturile aferente prestărilor de servicii efectuate, respectiv cea care s-a ocupat de modul de decontare a acestor tranzacții comerciale. Plata contravalorii serviciilor prestate s-a efectuat, în principal, prin viramente bancare, în conturile bancare ale SC V. SRL, deschise la B.T.

- Sucursala Oradea și R.B. - Sucursala Bihor și R. - Sucursala Oradea, unde cei doi erau împuterniciți, cu specimene de semnături, să efectueze operațiuni de încasări, plăți, viramente, etc. Într-o perioadă relativ scurtă, sumele de bani încasate în aceste conturi bancare au fost ridicate în numerar de către inculpata D. (actual B.) A., beneficiind de concursul inculpatului C.C.V. (concubinului acesteia din acea perioadă), fiind însușite apoi în interesul personal al acestora. Cu privire la tranzacția comercială de vânzare a liniei de îmbuteliere către SC V. SRL, martorii S.A.R. și W.G., reprezentanții SC T.C. SRL, au declarat faptul că negocierile le-a purtat cu inculpatul C.C.V., în numele acestei societăți, iar plata contravalorii utilajului ce a făcut obiectul tranzacției s-a făcut în compensare, prin prestări de servicii în domeniul construcțiilor (prestări specificate mai sus, cf. contractelor de execuție).

Totodată, martorii H.I.Ș și U.L.P., reprezentanții SC V. SRL, au declarat că nu au avut cunoștință despre tranzacțiile comerciale ale societății, și mai mult, nu au văzut vreodată acest utilaj. Luând în considerare aceste probe, instanța de fond a apreciat că, în privința faptelor inculpaților, există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. (11) Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 5 2 , art. 66 C. proc. pen. fiind răsturnată. S-a constatat că în drept, faptele inculpaților C.C.V. și B. (fostă D.) A., care, în calitate de reprezentanți ai SC V. SRL Oradea (ambii fiind administratori în fapt ai societății, în calitate de director, respectiv mandatară a societății), s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, prin neevidențierea în actele contabile ale societății a operațiunilor comerciale efectuate în relația cu SC T.C.

SRL D. (lucrări de prestări de servicii, respectiv cumpărarea și valorificarea instalației de îmbuteliere sucuri și ape carbogazoase) și a veniturilor astfel realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.196.319 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii ale infracțiunii prev de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpata B. (fostă D.) A. și prevăzut de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul C.C.V. În acest sens, s-a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptelor lor prin rechizitoriu.

Cu privire raportul dintre infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 și cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond a reținut că acesta este stabilit în baza următorului principiu: pentru veniturile pentru care există atât obligația evidențierii, cât și obligația subsecventă și inevitabilă a declarării (cum este cazul operațiunilor comerciale efectuate de societățile comerciale în realizarea obiectului lor de activitate), se reține doar infracțiunea de la art. 9 alin. (1) lit. b), în schimb pentru veniturile pentru care există doar obligația declarării (cum este cazul veniturilor obținute de o persoană din închirierea bunurilor), se reține infracțiunea de la art. 9 alin. (1) lit. a), întrucât nedeclararea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile este o ascundere.

Sub nicio formă nu se poate reține concursul între cele două infracțiuni, din moment ce art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se referă la obligația evidențierii, dar și la cea subsecventă și inevitabilă a declarării, ipoteză în care se impune reținerea numai a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Cu privire la caracterul continuat al acestei infracțiuni, instanța de fond a reținut că probele administrate în faza de urmărire penală confirmă că în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpații nu au evidențiat în contabilitate patru operațiuni comerciale efectuate de SC V. SRL în relația comercială cu SC T.C.

SRL D., la diferite intervale de timp, respectiv veniturile obținute de SC V. SRL din contractul de antrepriză nr. 185/2002, contractul de execuție din 15 iunie 2002, contractul de execuție din 17 iunie 2004 și din vânzarea utilajelor achiziționate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 550 din 20 august 2005. Cu privire la starea de recidivă reținută în sarcina celor doi inculpați, instanța de fond a reținut că dat fiind caracterul continuat al activității infracționale a celor doi inculpați, în raport de momentul epuizării infracțiunii - anul 2005 - faptele inculpatei B. (fostă D.) A. au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie și cele ale inculpatului C.C.V. au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie.

Astfel, cu privire la inculpata B. (fostă D.) A., instanța de fond a reținut, din cuprinsul copiei cazierului judiciar și hotărârilor penale (extrase din baza de date Ecris), că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele pentru care inculpata a fost condamnată prin: Sentința penală nr. 131/2002 a judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 425/R din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea, Sentința penală nr. 877/2003 a judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 361/R din 25 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, Sentința penală nr. 1252/2003 a judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin Sentința penală nr. 363/R din 27 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, fiind săvârșite înainte de începerea executării vreuneia din aceste pedepse.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că infracțiunea ce face obiectul prezentei este și concurentă cu celelalte fapte pentru care a fost condamnată aceeași inculpată prin: Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare, Sentința penală nr. 1346/2007 a judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, Sentința penală nr. 697/2006 a judecătoriei Oradea, def. prin Decizia penală nr. 252/R din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea.

Cu privire la inculpatul C.C.V., instanța de fond a reținut, din cuprinsul hotărârii penale (extrase din baza de date Ecris), că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie în raport de fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 903 din 19 mai 2003 a judecătoriei Oradea modificată și rămasă definitivă la data de 09 octombrie 2003 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 439/A din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, executarea acestei pedepse începând la data de 05 iunie 2002, fiind liberat condiționat la data de 11 februarie 2004, rămânând de executat un rest de 297 zile.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., reținând în acest sens perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională (anii 2002 - 2005), caracterul organizat al activității infracționale, prejudiciul foarte mare cauzat bugetului de stat, nerecuperat, probabilitatea mare ca acesta să nu poată fi recuperat, faptul că inculpații sunt cunoscuți cu antecedente penale, specializați în săvârșirea de infracțiuni economice, dar și că aceștia au recunoscut în totalitate și fără rezerve activitatea infracțională.

Față de toate aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale ale faptei, față de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., precum și față de reținerea stării de recidivă, s-a impus stabilirea unor pedepse în regim privativ de libertate pentru inculpați, urmând a fi avute în vedere limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În consecință, s-au admis cererile inculpaților de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 320 1 alin. (6) raportat la art. 334 C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpaților prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.

în: infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpata B. (fostă D.) A., infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul C.C.V. În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. (fostă D.) A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie. În considerarea acelorași criterii avute în vedere la individualizarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatei dreptul prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen.

cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., având în vedere calitatea de care s-a folosit aceasta la săvârșirea faptei, iar în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis și drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. Cu privire la contopirea la zi a pedepselor aplicate inculpatei B. (fostă D.) A. Instanța de fond a reținut că ultima contopire a pedepselor aplicate inculpatei, s-a realizat prin Sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea (în privința căreia s-a admis prin Sentința penală nr. 1168/2008 a Judecătoriei Oradea def.

prin Decizia penală nr. 583/R din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor o contestație la executare, exclusiv pentru deducerea unei perioade omise de Sentința penală nr. 579/2008) și că prin Sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea (modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea), pronunțându-se o soluție de condamnare, s-a mai efectuat o contopire parțială, această Sentință penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea nefiind avută în vedere de Sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea.

Având în vedere cuprinsul cazierului judiciar, succesiunea faptelor și a condamnărilor, instanța de fond a procedat după cum urmează: S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 304/P/2006 a Tribunalului Bihor (sentința penală de contopire) în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea (sentința penală de contopire), definitivă prin Decizia penală nr. 304/A/2006 a Tribunalului Bihor (având ca pedepse componente, pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 131/2002 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 425/R din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea; prin Sentința penală nr. 877/2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 361/R din 25 mai 2004 a Curții de Apel Oradea; prin Sentința penală nr. 1252/2003 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 363/R din 27 mai 2004 a Curții de Apel Oradea); pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare; pedeapsa 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 697/2006 a Judecătoriei Oradea, def.

prin Decizia penală nr. 252/R din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea. S-a dispus și descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare, în pedepsele componente, de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare. S-a dispus înlăturarea sporului de 4 luni aplicat prin Sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin Decizia penală nr. 304/P/2006 a Tribunalului Bihor. S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, în cel trei pedepsele rezultante componente de câte 3 ani și 6 luni închisoare fiecare.

Având în vedere că faptele ce fac obiectul prezentei cauze s-au epuizat după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 131/2002 a Judecătoriei Oradea, Sentința penală nr. 877/2003 a Judecătoriei Oradea și Sentința penală nr. 1252/2003 a Judecătoriei Oradea, că pedepsele aplicate prin aceste sentințe au fost contopite prin Sentința penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 304/A/2006 a Tribunalului Bihor în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, că executarea acestei pedepse a început după epuizarea faptelor din prezentul dosar, față de cele expuse, în baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

Având în vedere că în același timp faptele ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, Sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea și Sentința penală nr. 697/2006 a Judecătoriei Oradea, în baza art. 33 - 34, 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei rezultante anterioară de 4 ani închisoare (stabilită prin prezenta hotărâre) cu pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la 29 octombrie 2007 prin neapelare), cu cele trei pedepse rezultante de câte 3 ani 6 luni închisoare fiecare (aplicate prin Sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea) și cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 697/2006 a Judecătoriei Oradea, def.

prin Decizia penală nr. 252/R din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea) și s-a aplicat inculpatei B. (fostă D.) A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare (ținând cont de multitudinea faptelor, de perseverența și specializarea infracțională a inculpatei), urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară. Având în vedere că instanța de fond a făcut aplicarea art. 39 alin. (1) C. pen. cu privire la starea de recidivă și art. 33 - 34, 35 C. pen.

cu privire la concursul de infracțiuni, în temeiul art. 36 alin. (3) și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, toate duratele de reținere și arest preventiv, precum și perioadele executate din toate aceste pedepse contopite, respectiv de la 14 octombrie 2000 la 8 noiembrie 2000, de la 14 martie 2001 la 20 martie 2001 și de la 31 martie 2006 la 04 iulie 2007, din 04 octombrie 2007 la 14 decembrie 2007, de la 15 februarie 2008 la 03 decembrie 2008 și din 16 iunie 2009 la 23 iunie 2009. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei emise în temeiul Sentinței penale nr. 1168/2008 a Judecătoriei Oradea def.

prin Decizia penală nr. 583/R din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor și în temeiul Sentinței penale nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea, modificată prin Decizia penală nr. 155/A/2008 a Tribunalului Bihor și prin Decizia penală nr. 275/R din 09 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri. În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

În considerarea acelorași criterii avute în vedere la individualizarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., având în vedere calitatea de care s-a folosit acesta la săvârșirea faptei, iar în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis și drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. Instanța de fond nu a procedat la contopirea, la zi, a tuturor pedepselor aplicate acestuia prin hotărâri definitive, având în vedere, pe de-o parte, că inculpatul nu a solicitat contopirea la zi a pedepselor dar și că, pe de altă parte, acesta mai are, în calitate de inculpat, pe rolul instanțelor, cauze în care nu s-au pronunțat hotărâri penale definitive, situația sa juridică fiind incertă.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că în faza de urmărire penală s-a constituit parte civilă ANAF - Garda Financiară Bihor cu suma de 1.196.319 lei, reprezentând TVA de plată (1.020.292 lei) și impozit pe profit (176.027 lei). Cuantumul prejudiciului rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. 711857 din 24 martie 2010 întocmit de Garda Financiară Bihor, fiind îndeplinite - din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale - toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a fiecărui inculpat, dar și condițiile solidarității legale prevăzute de art. 1003 C. civ. în plus, inculpații au recunoscut existența și cuantumul prejudiciului cauzat, asumându-și obligația de plată a acestuia în măsura în care posibilitățile le vor permite acest lucru.

În consecință, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplic art. 998 și art 1003 C. civ. s-au admis pretențiile civile ale părții civile ANAF - Garda Financiară Bihor și în consecință obligă inculpații, în solidar, la plata sumei de 1.196.319 lei reprezentând impozit pe profit și TVA. În conformitate cu art. 189 alin. (2) C. proc.

pen., raportat la art. 68 11 din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 6 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus, având în vedere termenele de judecată la care au fost prezenți, dar și conținutul asistenței juridice efective acordate, plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumelor de: 100 RON cu titlu onorariu apărător din oficiu, avocat Ț.C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 285 din 11 ianuarie 2011, 300 RON cu titlu onorariu apărător din oficiu, avocat B.A., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3838 din 20 iunie 2011. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților la plata sumei de 5000 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 9200 RON reprezintă cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite de procuror pentru faza de urmărire penală.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii către ORC Bihor în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia. Împotriva hotărârii penale mai sus arătate au formulat apel inculpații B. (fostă D.) A. și C.C.V., solicitând următoarele: Inculpata apelantă B. (fostă D.) A. a solicitat prin intermediul apărătorului ales admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza să se procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 76 C. pen. și pe cale de consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

În susținerea apelului s-a arătat că inculpata a înțeles să uzeze în fața instanței de fond de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., dar cu toate acestea pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare este mult prea mare, motiv pentru care s-a solicitat aplicarea unei pedepse îndreptată spre minimul special. S-au solicitat reținerea în favoarea inculpatei a art. 74 lit. c) C. pen. deoarece aceasta are trei copii minori în întreținere, este divorțată de soț, iar prin recunoașterea vinovăției s-a dus la descongestionarea activității instanței. S-a solicitat și înlăturarea sporului de 1 an închisoare. Inculpatul apelant C.C.V. a solicitat prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu admiterea apelului și desființarea sentinței apelate.

În susținerea apelului s-a arătat că inculpatul a înțeles să uzeze de procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., dar că pedeapsa de 4 ani închisoare în raport de poziția procesuală corectă a inculpatului este mult prea mare. Pentru acest motiv s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege. Prin Decizia penală nr. 20/A din 23 februarie 2012 Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile penale declarate de inculpații B. (fostă D.) A. și C.C.V., împotriva sentinței penale nr. 159 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime. Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat pedeapsa aplicată inculpatei corect individualizată, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., neimpunându-se reținerea în favoarea inculpatei de circumstanțe atenuante. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata B. (fostă D.) A., solicitând, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru lămurirea aspectelor legate de corecta efectuare a contopirii pedepselor aplicate inculpatei pentru fapte concurente cu cea din prezenta cauză, (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen.), iar în subsidiar, efectuarea în mod corect a contopirii pedepselor aplicate inculpatei B. (fostă D.) A. având în vedere Sentința penală nr. 166 din 1 februarie 2012 a Judecătoriei Oradea, deducerea perioadei executate, (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen.), precum și reindividualizarea pedepsei aplicate, în raport de reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 76 C. pen., înlăturarea sporului de 1 an închisoare și păstrarea sporului de 4 luni închisoare (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.). Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la critica recurentei inculpate B. (fostă D.) A., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră neîntemeiată.

Inculpata a învederat că după pronunțarea hotărârii în primă instanță au intervenit încă două condamnări definitive pentru fapte concurente cu cea din prezenta cauză, care au fost contopite prin Sentința penală nr. 166 din 1 februarie 2012 a Judecătoriei Oradea, iar perioada executată care trebuia dedusă era diferită de cea realizată de instanța de fond. Toate aceste aspecte au fost învederate Curții de Apel Oradea care la solicitarea inculpatei de a efectua verificări în cazierul judiciar, a respins cererea, considerând că acest lucru urmează a fi realizat pe calea unei contestații la executare. Pentru a fi incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. trebuia ca instanța să nu se fi pronunțat asupra solicitării inculpatei apelante, în sensul extinderii contopirii efectuate de către instanța de fond și cu privire la alte două condamnări și a deducerii corecte a perioadei executate.

Or, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv în practicaua Deciziei penale nr. 20/A din 23 februarie 2012, instanța de prim control judiciar nu a omis să se pronunțe cu privire la cererea inculpatei, respingând-o motivat. Astfel, instanța constată că nu este incident cazul de casare invocat de către recurenta inculpată B. (fostă D.) A. De altfel, instanța de fond a efectuat contopirea pe baza actelor existente la dosar, iar instanța de apel, respectând dispozițiile Deciziei nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a respins în mod justificat solicitarea inculpatei B. (fostă D.) A. Cu privire la critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte o consideră neîntemeiată. Instanța de control judiciar, așa cum s-a statuat prin Decizia LXX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu poate direct în căile de atac, să dispună contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunii concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care această contopire nu a fost realizată de către prima instanță, motiv pentru care solicitarea inculpatei de a efectua contopirea pedepselor, în calea de atac a recursului, este nefondată. Cu privire la critica inculpatei B. (fostă D.) A., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte o consideră neîntemeiată. Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-a făcut prin raportare la criteriile prev. de art. 72 C. pen. (gradul de pericol social al faptelor, modul de săvârșire al acestora, scopul, urmarea produsă, circumstanțele reale și personale ale inculpatei), astfel încât nu se justifică reindividualizarea acesteia. Reținerea în favoarea inculpatei a dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. nu este obligatorie, instanța dând eficiență atitudinii inculpatei de recunoaștere și regret a faptelor, prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., nejustificându-se acordarea unei duble eficiențe aceleiași atitudini a inculpatei.

Faptul că inculpata a avut o atitudine sinceră, a regretat săvârșirea faptei, nu-i poate fi conferit un efect atenuant, raportat la ușurința cu care aceasta a persistat în conduita infracțională (a suferit numeroase condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals), aducând o atingere gravă unora dintre valorile social ocrotite de lege. Mai mult, în contextul existenței probelor de vinovăție, atitudinea inculpatei nu reprezintă decât o conduită firească, de conformare a ceea ce probatoriul cauzei evidențiază cu prisosință.

Astfel, numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală, înscrise și în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni." În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, faptele pentru care inculpata a fost condamnată sunt neîndoielnic grave, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte, având în vedere maniera în care aceasta a procedat, activitățile ilicite desfășurate, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpatei (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală, situația familială și materială, ș.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreține climatul infracțional și s-ar crea inculpatei impresia că poate ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-și corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate. Înalta Curte reține, de asemenea, că recunoașterea anumitor împrejurări ca și circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor, dar și poziției procesuale a inculpatei, astfel că pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii. Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă nu numai gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise de inculpată, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale acesteia, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Față de cele reținute, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatei B. (fostă D.) A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A/2012 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B. (fostă D.) A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A/2012 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2013. Procesat de GGC - GV