ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 900/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 900/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursurilor de

față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Brașov,

în Dosarul nr. 5011/62/2012, a fost condamnată inculpata T. (fostă B.) M.S. la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i-a fost

interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b), C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală

nr. 76/S din 28 martie 2012 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia penală

nr. 80/Ap din 03 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, nerecurată, inculpata a

fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b), art. 71 alin. (5) C. pen. și 81 - 82 C. pen.

pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201cod de procedură penală

și art. 74 alin. (1) lit. a) și 76 lit. d) C. pen., infracțiunea pentru care

s-a aplicat această pedeapsă fiind concurentă cu cea pentru care s-a aplicat

pedeapsa în prezentul dosar.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a

dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 76/S/2012 a Tribunalului Brașov.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an închisoare și s-a

aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatei pe durata executării pedepsei rezultante, exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 alin. (2), art. 82 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, pe

durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la 16 iulie 2012, data

rămânerii definitive a sentinței penale nr. 76/S/2012 a Tribunalului Brașov,

potrivit art. 85 alin. (3) C. pen.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005

s-a dispus comunicarea la O.N.R.C. a prezentei sentințe, după rămânerea

definitivă, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 2 alin. (1) și (6) din O.G.

nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea sentinței, după rămânerea definitivă către D.G.F.P.

Brașov în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpatei.

În baza art. 189 și 191 C. proc. pen.

a fost obligată inculpata să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpata T. (B. la acea dată) M.S. a

încheiat la data de 17 aprilie 2008 cu numita R.D.M., un contract intitulat

„contract de mchiriere", prin care părțile au convenit ca până la data de

15 iulie 2008 să încheie „în formă finală și juridică" un contract de

mchiriere a imobilului situat în Brașov.

Anterior încheierii contractului a

fost achitată de către inculpată suma de 1500 euro cu titlul de garanție

parțială în baza unei „convenții", stabilindu-se ca la semnarea

contractului să fie achitată diferența de garanție de 400 euro și chiria pentru

luna mai de 1.900 euro (filele 69-70 dosar), urmărire penală).

Imobilul care forma obiectul

contractului nu a fost preluat niciodată de inculpată, care a depozitat în

locația respectivă mobilier pentru grădiniță, potrivit declarației martorei R.,

iar contractul propriu-zis de mchiriere nu a mai fost încheiat, deși martora R.

a declarat că a încercat să o contacteze pe inculpată de mai multe ori în

vederea definitivării contractului. Ulterior, martora a încheiat cu SC B.C. SRL

contract de închiriere pentru spațiul respectiv.

Ulterior, inculpata a înființat SC

D.D.B. SRL, societate în care avea calitatea de asociat unic și adniinistrator,

care a fost înregistrată la O.R.C. la 19 mai 2008, în baza actului intitulat

contract de închiriere din 17 aprilie 2008, sediul societății fiind stabilit în

Brașov.

Societatea administrată de inculpată a

avut doi angajați, respectiv A.L. și T.I.B. Acesta din urmă a declarat în faza

de urmărire penală că în baza unui anunț a cunoscut-o pe inculpata T.M.S. și a

fost angajat la SC D.D.B. SRL pentru o perioadă de un an și jumătate, în

funcția de șofer, transportând-o pe aceasta în localitățile date

societății, (filele 73-74).

În luna septembrie 2008 inculpata T.M.S.,

în numele SC D.D.B. SRL, a încheiat cu Băncilă Haralambie un contract de

antrepriză - executare lucrări, încasând suma de 62.213 lei. Lucrările nu s-au

realizat, ceea ce l-au determinat pe beneficiar să sesizeze organele de

poliție, Dosar penal nr. 265/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brașov.

Pe parcursul cercetărilor în dosarul

penal susmenționat, Garda Financiară s-a deplasat la sediul social al SC D.D.B.

SRL în vederea verificării activității financiar-contabile, ocazie cu care s-a

constatat că societatea nu activează la sediul declarat (filai2 dosar urmărire

penală).

De asemenea, s-au trimis învinuitei

trei invitații, în scopul de a se prezenta cu documentele contabile, însă

aceasta nu le-a dat curs. (filele 13-16 dosar urmărire penală).

În aceste condiții, controlul fiscal

s-a desfășurat la sediul A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov (filele 21-33 dosar

urmărire penală).

Organele fiscale au stabilit că de la

înființare, societatea nu a depus declarații fiscale, deși a desfășurat

activități economice, (fila 23 dosar urmărire penală).

Instanța de fond a mai reținut că,

prin sentința penală nr. 76 din 28 martie 2012 a Tribunalului Brașov, inculpata

a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 lit b) din

Legea nr. 241/2005.

În declarația dată în faza de urmărire

penală, inculpata a precizat că de la data înființării, societatea nu și-a

desfășurat activitatea la sediul declarat, documentele contabile aflându-se la

domiciliul său, (fila 53).

Cu ocazia prezentării materialului de

urmărire penală, inculpata a arătat că a stabilit sediul social în spațiul unde

intenționa să deschidă o grădiniță. Datorită eșuării negocierilor cu

proprietarul spațiului și problemelor personale nu s-a mai putut ocupa de

administrarea societății.

În aceste împrejurări, inculpata a

fost condamnată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 - pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale.

Împotriva sentinței penale nr. 82/S

din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr.

5011/62/2012 au declarat apel partea civilă D.G.F.P. Brașov și inculpata T. (

B.) M.S., hotărâre criticată pentru nelegalitate și netemeinicie. sentința penală

nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr.

5011/62/2012.

În data de 24 mai 2013, partea civilă

a înaintat o cerere prin care a arătat că își retrage apelul.

Inculpata, prin apărător, a solicitat

achitarea pentru infracțiunea dedusă judecății în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile nici pe latură obiectivă, dar nici subiectivă.

Prin Decizia penală nr. 85/Ap din 09

iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, a fost respins apelul declarat de inculpata T.M.S. împotriva sentinței

penale nr. 82/S din 19 martie 2013 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosar nr.

5011/62/2012, pe care o menține.

S-a luat act de retragerea apelului

declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov împotriva sentinței penale menționate.

Onorariul apărătorului din oficiu, în

cuantum de 200 lei, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului

Justiției, în favoarea Baroului de Avocați Brașov și se include în cheltuielile

judiciare.

Au fost obligați inculpata și partea

civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov la câte 200 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Examinând hotărârea atacată, prin

prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept

conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat

următoarele:

Instanța de fond a reținut o corectă

stare de fapt prin coroborarea probelor administrate, iar încadrarea juridică

dată faptei săvârșită de către inculpata T. (fostă B.) M.S., care în calitate

de administrator al SC D.D.B. SRL Brașov s-a sustras de la efectuarea

verificărilor financiar fiscale prin declararea fictivă a sediului societății

la adresa din municipiul Brașov, în baza contractului din 17 aprilie 2008, deși

în această locație nu și-a desfășurat activitatea, în scopul de a se sustrage

de la îndeplinirea obligațiilor fiscale răspunde exigențelor dispozițiilor art.

9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 modificată pentru prevenirea și

combaterea evaziunii fiscale, atât sub aspectul laturii obiective, cât și

subiective.

Potrivit acestui text de lege,

constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea fapta săvârșită în

scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, sustragerii de la

efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea,

declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau

secundare ale persoanelor verificate.

S-a mai reținut că în cauză, din

probele administrate, rezultă că inculpata a declarat un sediu social fictiv cu

ocazia înregistrării SC D.D.B. SRL Brașov, al cărui asociat unic și

administrator era la O.R.C., deși această societate nu a desfășurat nicio

activitate la adresa declarată din municipiul Brașov, Jud. Brașov.

În vederea efectuării controlului cu

privire la activitatea desfășurată de această societate în intervalul

septembrie 2008 - martie 2009, reprezentanții Gărzii Financiare Brașov s-au

deplasat la sediul declarat al societății, unde nu au găsit niciun

reprezentant, astfel că au transmis trei invitații cărora administratorul

societății nu a dat curs (filele 11-16 dosar urmărire penală).

În aceste împrejurări, controlul

financiar s-a desfășurat la sediul D.G.F.P. Brașov (filele 21-33 dosar urmărire

penală).

S-a mai reținut că, așa cum rezultă

din actele dosarului societatea nu a depus declarațiile fiscale deși a

desfășurat activități economice.

Deși între inculpata T. (fostă B.)

M.S. și R.D.M. s-a încheiat contractul de închiriere din 17 aprilie 2008 a

imobilului respectiv, în formă finală și juridică trebuia definitivat până la

data de 15 iulie 2008, ceea ce nu s-a întâmplat și această locație nu a fost

preluată niciodată de către inculpată.

Societatea menționată a avut doi

angajați, martorii A.L. și T.I.B., a desfășurat activității comerciale, însă

inculpata nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale nu a evidențiat în

contabilitate operațiunile efectuate, nu a depus situațiile financiare și

declarațiile fiscale, nu a prezentat documentele pentru efectuarea controlului.

Deși cunoștea că acel contract nu

îmbracă forma finală, inculpata s-a folosit de acel înscris tocmai pentru

stabilirea sediului firmei sale la adresa respectivă fără acordul proprietarei

(fila 48 dosar urmărire penală).

S-a mai reținut că la data de 18 mai

2009, spațiul respectiv a fost mchiriat de către proprietar către SC B.C. SRL

conform contractului de locațiune aflat la filele 88-92 dosar urmărire penală.

Din raportul de inspecție fiscală

încheiat la data de 21 iulie 2010 și întocmit de D.G.F.P. Brașov, A.I.F.,

rezultă că de la înființare și până la momentul 15 iulie 2010, SC D.D.B. SRL nu

a depus la organul fiscal declarații și situații financiare, precum și faptul

că societatea figurează în categoria contribuabililor inactivi.

Contrar aparențelor, în luna

septembrie 2008, inculpata, în calitate de administrator al SC D.D.B. SRL a

încheiat cu B.H. un contract de antrepriză-executare lucrări, încasând suma de

62.2013 lei, fără a evidenția în contabilitate, astfel că s-a format dosar

penal soluționat definitiv.

Inculpata T.M.S. a acționat cu

intenția directă pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor

financiar-fiscale, astfel cum legal și temeinic a arătat și instanța de fond,

fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 modificată.

Cu referire la individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de apel a constatat o aplicare coroborată a

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv persoana

inculpatei.

În acest sens s-a reținut că inculpata

s-a prezentat în fața organelor judiciare doar în faza de urmărire penală, unde

a și dat declarații, este o persoană relativ tânără, cu pregătire superioară,

fiind condamnată prin sentința penală nr. 76 din 28 martie 2012 a Tribunalului

Brașov, rămasă definitivă, la pedeapsa de 1 an închisoare, faptă concurentă cu

prezenta,- astfel că au fost aplicate dispozițiile art. 85 C. pen.

În ceea ce privește apelul declarat de

partea civilă D.G.F.P. Brașov, s-a reținut că aceasta și-a retrasă ulterior

calea de atac.

Împotriva Deciziei penale nr. 85/Ap

din 09 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, au declarat recurs inculpata T. (B.) M.S. și partea civilă A.N.A.F.

- D.G.F.P. Brașov.

În recursul său, partea civilă a

solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate și

înlăturarea obligării sale de la plata cheltuielilor judiciare cătrea stat, în

cuantumul stabilit de instanța de apel.

În recursul său, inculpata T. (B.)

M.S. a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea căii de atac

exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achiatrea sa, în temeiul

art 11 pct. 2 lit. a) rap., la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucît

fapta pentru care a fost trimisă în judecată nu întrnește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 242/2005, invocând cazul de casare prevăzut de art.

385 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, potrivit art.

12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se

judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, instanța urmează să

analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și

cazurile de casare, în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior,

respectiv art. 385, C. proc. pen. anterior.

Verificând mdeplinirea cerințelor

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

anterior, se constată că recurentele au declarat și au au motivat în termen

recursurile, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen. anterior.

Examinând recursurile declarate, prin

prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată, că recursul inculpatei T.M.S.,

este nefondat, iar recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P.

Brașov este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În motivele scrise de recurs,

inculpata a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei condamnări pentru

infracțiunea de fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

241/2005, apreciind că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, întrucât SC D.D.B. SRL la care era asociat unic și administrator,

nu și-a desfășurat niciodată activitatea la locația de la adresa din municipiul

Brașov.

Criticile au fost circumscrise cazului

de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior, în baza căruia au

solicitat, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte reține că devine incident

cazul de casare anterior menționat de fiecare dată când o hotărâre este

contrară legii sau când s-a făcut o aplicare greșită a legii.

Or, criticile inculpatei referitoare

la greșita condamnare pe motiv că în cauză nu sunt mtrunite elementele

constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât

nu este vinovată de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală nu poate fi

examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen.

anterior, ci în raport de cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12

C. proc. pen. anterior, atât timp cât nu se tinde la schimbarea stării de fapt.

Cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior „nu sunt întrunite elementele

constitutive ale unei infracțiuni'', este incident, dacă instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare, reținând o situație de fapt corectă, însă în mod greșit

a apreciat că fapta constituie o anumită infracțiune, deși în realitate

lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară

legii.

Înalta Curte reține că elementul

material al laturii obiective al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 se realizează prin mai multe

acțiuni, acestea constând în sustragerea de la efectuarea verificărilor

financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori

declararea inexactă făcută de contribuabili sau de împuterniciții acestora, cu

privire la sediile principale sau secundare ale unei societăți comerciale, în

scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Urmarea imediată a acțiunii ilicite

este de natură materială, constând în sustragerea de la efectuarea controlului

financiar-fiscal, creând posibilitatea pentru contribuabil de a săvârși acte de

evaziune fiscală fără a fi descoperit, deoarece organele fiscale nu-i cunosc

sediul real.

Subiectul activ al infracțiunii este

circumstanțiat, având în vedere că declarații privind sediile principale sau

secundare ale unor persoane nu pot face decât contribuabilii sau persoane

împuternicite în acest sens, sau care au o anumită calitate.

Cu privire la latura subiectivă, se

reține că infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

f) din Legea nr. 241/2005 se săvârșește cu intenție directă calificată, de

scopul sustragerii de la controlul fiscal.

Din materialul probator administrat în

cauză rezultă că la înființării SC D.D.B. SRL Brașov inculpata a prezentat la O.R.C.,

ca documentație, pentru a dovedi existența unui spațiu locativ pentru sediul

social unde urma să își desfășoare activitatea această societate, contractul de

închiriere din 17 aprilie 2008 a imobilului situat în Brașov, județul Brașov,

pe care îl încheiase pro forma, cu numita R.D.M., actul juridic urmând să fi

definitivat până la data de 15 iulie 2008, dar convenția dintre cele două părți

nu a mai fost finalizată, iar locația nu a fost preluată niciodată de către

inculpată, ulterior fiind mchiriată de către proprietar, unei alte persoane.

Deși cunoștea că acel contract nu

îmbracă forma finală, inculpata s-a folosit de acel înscris tocmai pentru

stabilirea sediului firmei sale la adresa respectivă, fără acordul

proprietarei.

Caracterul fictiv al acestui sediu a

fost constatat cu ocazia controalelor efectuate de organele fiscale referitor

la activitatea desfășurată de SC D.D.B. SRL Brașov, în intervalul septembrie

2008 - martie 2009, lucrătorii din cadrul Gărzii Financiare Brașov, care s-au

deplasat la domiciliul fiscal declarat al societății, nu au găsit niciun

reprezentant al acesteia, constatând că în realitate, societatea nu

funcționează acolo.

Ulterior, administratorului T.M.S.

i-au fost trimise trei invitații în vederea prezentării la sediul declarat al

societății, cărora aceasta nu le-a dat curs (filele 11-16 dosar urmărire

penală).

În declarația sa, dată în faza de

urmărire penală, inculpata a relatat la adresa din Brașov, județul Brașov, SC

D.D.B. SRL Brașov nu a funcționat niciodată și toate documentele societății au

fost păstrate la domiciliul său și la contabilă (fila 53 dosarul de urmărire

penală).

Raportul de inspecție fiscală din 21

iulie 2010 de A.A.F., D.G.F.P. Brașov, atestă faptul că, de la înființare, SC

D.D.B. SRL Brașov nu a depus declarații fiscale, deși a desfășurat activități

economice (fila 23 dosar urmărire penală).

Înalta Curte apreciază că fapta

inculpatei T.M.S., care în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor de

specialitate de către organele de control financiar și fiscal, a declarat

sediului principal al SC D.D.B. SRL la o adresă fictivă și anume, în Brașov,

județul Brașov, unde nu și-a desfășurat niciodată activitatea, întmnește

elementele cmstito infracțiunea de sustragere de la efectuarea verificărilor

financiare și fiscale prin declararea fictivă ori declararea inexactă cu

privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, prev.

de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, faptă comisă în modalitatea de

vinovăție a intenției directe.

Așadar, se constată că în cauză nu

este incident cazul de casare prevăzut art. 385

9

pct. 12 teza I C.

proc. pen. anterior, critica inculpatei fiind neîntemeiată.

Cu privire la aplicarea legii penale

mai favorabile, Înalta Curte reține că:

Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen.,

în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai

favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se

analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate

retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea

juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și

circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul

săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în

raport cu mcriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea

penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată

faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei

dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul

situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul

sancționator.

Astfel, Înalta Curte, constată că prin

rechizitoriul nr. 370/P/2011 din 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Brașov a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005,

privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Prin sentința penală nr. 82/S/19

martie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr. 5011/62/2012, a

fost condamnată inculpata T. (fostă B.) M.S. la pedeapsa de 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin.

(2) C. pen., 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i-a fost

interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b), C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală

nr. 76/S din 28 martie 2012 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia penală

nr. 80/Ap din 03 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, nerecurată, inculpata a

fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b), art. 71 alin. (5) C. pen. și 81-82 C. pen.

pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

și art. 74 alin. (1) lit. a) și 76 lit. d) C. pen., infracțiunea pentru care

s-a aplicat această pedeapsă fiind concurentă cu cea pentru care s-a aplicat

pedeapsa în prezentul dosar.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a

dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 76/S/2012 a Tribunalului Brașov.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an închisoare și s-a

aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatei pe durata executării pedepsei rezultante, exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 alin. (2) - art. 82 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, pe

durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la 16 iulie 2012, data

rămânerii definitive a sentinței penale nr. 76/S/2012 a Tribunalului Brașov,

potrivit art. 85 alin. (3) C. pen.

În cazul în care de la săvârșirea

infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai

multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speță, de la data pronunțării

deciziei din apel, 09 iulie 2013 și până la data soluționării recursului a

intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele

care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În aceste condiții, în examinarea

legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpat, înalta Curte

urmează să analizeze:

cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat

(în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată

de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai

favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);

privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data

judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere

caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de

individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).

Influența modificărilor legislative cu

privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat:

Art. 9 alin. (1) lit. f) Legea nr.

241/2005 Constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu

închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi:

f) sustragerea de la efectuarea

verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea

fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale au, secundare

ale persoanelor verificate

În raport cu succesiunea de legi

penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, raportat la

intrarea în vigoare a N.C.P. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a

incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5

din N.C.P., instanța de recurs constată că nu au intervenit modificări nici sub

aspect incriminator și nici sancționator.

Înalta Curte reține că, raportat la

acuzațiile aduse inculpatei T. (fostă B.) M.S., sub aspectul elementului

material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de

lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, nu

au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu

suntem în prezența unor modificări legislative care să permită o apreciere

asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice

dată faptelor.

În situația aplicării dispozițiilor N.C.P.,

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și

art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, reținute de instanțele anterioare

în favoarea inculpatei, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei

sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiunile de evaziune fiscală, întrucât

nu mai au corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la

circumstanțele atenuante.

În ce privește concursul de

infracțiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior, pedeapsa în cazul

concursului de infracțiuni este reglementată de dispozițiile art. 34, potrivit

căruia în situația în. care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se

aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special,

iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5

ani.

În N.C.P., regimul sancționator al

concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b), instituie

obligația pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o

treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speța de față ar

duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Ca atare, se constată că în cauză, în

privința concursului de infracțiuni, lege penală mai favorabilă este C. pen.

anterior.

Sub aspectul modalității de executare

a pedepsei, instanța de recurs relevă următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin.

(1) din Legea nr. 187/2012:

„Măsura suspendării condiționate a

executării pedepsei aplicată baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea

în vigoare a C. pen."

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol "Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute

la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut

de Codul penal din 1969.

În cazul în care instanța are de

comparat dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea

anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia

potrivit căreia legea veche este lege mai favorabilă.

Reglementarea din art. 81 și urm. C.

pen. anterior este mai favorabilă și prin prisma condițiilor de acordare, în

sensul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei

corect aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care

constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile de pe durata

termenului de încercare sunt mai puține.

În consecință, cum în actuala

reglementare nu s-a identificat vreo modificare în ceea ce privește limitele de

pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr.

241/2005, pentru a putea stabili o lege penală mai favorabilă inculpatei și cum

pedeapsa aplicată inculpatei este în limite legale, aceasta nu se impune a fi

modificată.

În ceea ce privește recursul declarat

de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov, se constată că acesta este

inadmisibil.

Din examinarea actelor dosarului se

reține că împotriva sentinței penale nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunțată de

Tribunalul Brașov, în Dosarul nr. 5011/62/2012 au declarat apel partea civilă D.G.F.P.

Brașov și inculpata T. ( B.) M.S., hotărâre criticată pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La data de 24 mai 2013, partea civilă A.N.A.F.

- D.G.F.P. Brașov a înaintat „Cerere de renunțare la apel" prin care a

solicitat admiterea cererii, iar instanța de apel să ia act de renunțarea la

apelul declarat (fila 17 dosarul instanței de apel).

Prin Decizia penală nr. 85/Ap din 09

iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, printre altele, s-a luat act de manifestarea de voință a apelantei

părți civile e A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov, de retragere a apelului declarat

împotriva sentinței penale menționate.

Înalta Curte reține că, potrivit art.

385

1

alin. (4) teza a II-a C. proc. pen. anterior, persoanele

prevăzute în art. 362 din același cod, pot declara recurs împotriva deciziei

pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, ori când apelul a fost

retras, numai dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția

din sentință și numai cu privire la această modificare.

Deși legea nu face nicio precizare în

acest sens, este evident că aceste persoane capătă legitimarea procesuală de a

declara recurs numai dacă prin modificările aduse sentinței le-a fost afectată

situația procesuală, astfel cum aceasta fusese stabilită prin hotărârea

instanței de fond.

Așadar, persoana în cauză trebuie să

justifice un interes, pentru a putea recura decizia instanței de apel, ce

trebuie analizat prin poziția acestei persoane în procesul penal, astfel cum

este stabilită de lege.

În cauză se constată că hotărârea

pronunțată de prima instanță nu a fost modificată în apel și pe cale de

consecință, partea civilă nu justifică vreun interes în promovarea recursului

său.

În consecință, Înalta Curte constată

că recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov este

inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.

(fostă B.) M.S. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 13 iunie 2013 a Curții de

Apel București, secția I penală.

În conformitate cu dispozițiile art.

275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei

de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. anterior, va respinge, ca indamisibil,

recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov împotriva

aceleiași decizii.

În conformitate cu dispozițiile art.

275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpata T. (B.) M.S. și ca indamisibil, recursul declarat de partea civilă

A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov împotriva Deciziei penale nr. 85/Ap din 09 iulie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică astăzi, 12 martie 2014.