ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2013

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 254/ S din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost condamnat în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acțiuni), art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) C. pen. inculpatul S.D. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acțiuni), art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., cu efectul reducerii pedepselor aplicate conform art. 76 lit. d) C. pen.

a fost condamnată inculpata B.M. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală, în forma complicității. S-a aplicat ambilor inculpați pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 74 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. Pe durata suspendării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. Li s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la consecințele comiterii unei infracțiuni în durata termenului de încercare, respectiv revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia alături de pedeapsa ce se va aplica ulterior.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., au fost obligați cei doi inculpați în solidar să plătească Statului Român, prin A.N.A.F. suma de 255.722 lei cu titlu de pretenții. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost menținută poprirea asiguratorie dispusă prin ordonanța procurorului din data de 08 decembrie 2011 asupra contului bancar aparținând inculpatului S.D., până la concurenta sumei de 255.722 lei. S-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale inculpaților.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 22 mai 2006 Garda Financiară secția Brașov a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov solicitând efectuarea de cercetări față de reprezentantul legal al SC E. SRL Budila pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că nu a înregistrat în evidențele contabile operațiunile comerciale și veniturile realizate din relațiile comerciale cu 5 societăți comerciale în perioada 2001-2004, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv plata T.V.A. și impozit pe profit. în sesizare s-a precizat că numiții S.D. și B.M. sunt cei care s-au ocupat de administrarea societății. Istoricul societății relevă că la data de 19 decembrie 1994 a fost înregistrată la O.R.C.

SC E. SRL Budila, având sediul în comună Budila, jud. Brașov. La data de 04 noiembrie 1998, martora I.D. a devenit administratorul societății, iar obiectul principal de activitate al acesteia a fost turnarea metalelor neferoase ușoare. în prezent, firma a fost radiată în procedura insolvenței. Potrivit adresei A.N.A.F. D.G.F.P. a județului Brașov, ultimă declarație fiscală depusă de SC E. SRL a fost la 31 martie 2001, iar ultimul bilanț contabil la 31 decembrie 1999. Din documentele dosarului rezultă că în perioada 18 octombrie 2001 - 22 decembrie 2004 SC E. SRL Budila a efectuat tranzacții comerciale concretizate în 110 facturi fiscale, cu SC G.V.P. SRL, SC B.I. SRL SC N. SRL, SC S. SRL, SC M.E.I.

SRL, actele de comerț au fost realizate de societate fiind reprezentată de numitul S.D., în calitate de administrator de fapt. În procesul verbal de constatare datat 15 mai 2006, reprezentanții Gărzii Financiare, secția Brașov, au stabilit că societatea a cauzat un prejudiciu de 57.329,81 lei T.V.A. și 75.486,26 lei impozit pe profit doar pentru exercițiul financiar 2003-2004. Inculpatul S.D. a lucrat pentru administratorul de drept al societății, între aceștia intervenind o înțelegere verbală în sensul că administratorul de drept, I.D. să îi înstrăineze părțile sociale ale societății, predându-i astfel toate actele firmei, însă nu au fost încheiate documente în sensul înțelegerii. După predarea actelor și a ștampilei firmei, martora I.D.

nu l-a mai contactat pe S.D., acesta a încercat realizarea de contacte, în final însă a renunțat. Martora I.D. a declarat în cursul urmăririi penale că împreună cu S.D., au fost administratori într-o altă societate, respectiv SC P. SRL. În cursul anului 2001 I.D. a convenit cu S.D., ca acesta din urmă să achiziționeze SC E. SRL, care nu mai desfășura activități comerciale la acel moment. S-au deplasat împreună la Camera de Comerț Brașov pentru a solicita informații despre procedura cesiunii și în același timp i-a înmânat acestuia actele și ștampila societății. Deși martora a susținut că S.D. nu a mai putut fi contactat, această afirmație este ireală, deoarece martora a dat dovadă de dezinteres total, deoarece actele firmei erau pe numele acesteia, angajarea răspunderii sale fiind efectivă pentru acțiunile societății.

De altfel, martora a plecat la scurt timp în străinătate. În ceea ce privește activitatea societății, s-a constată că începând cu data de 18 octombrie 2001 S.D., ajutat de B.M., angajată în calitate de secretară, a desfășurat activități comerciale în numele SC E. SRL, după cum urmează: - actele materiale 1-4: în perioada 18 octombrie 2001-06 decembrie 2001 SC E. SRL a închiriat către SC G.V.P. SRL a autoutilitară, iar în executarea relațiilor comerciale au fost emise 4 facturi fiscale: din 18 octombrie 2001, din 25 octombrie 2001, din 07 noiembrie 2001 și din 06 decembrie 2001, suma totală încasată fiind de 649,50 lei la care se adaugă T.V.A. în sumă de 123,40 lei. (filele 459-462) Sumele de bani datorate au fost încasate în numerar de către S.D.

prin 4 chitanțe (filele 463-466) Din documentele puse la dispoziție de reprezentanții SC G.V.P. SRL reiese faptul că în registrele contabile ale societății au fost înregistrate documentele justificative emise de SC E. SRL. Reprezentantul legal al acestei societăți, martora G.M., a confirmat faptul că a avut relații comerciale cu SC E. SRL Budila, care era reprezentată de un bărbat, fără să poată indica vreun nume. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 19 ianuarie 2007 scrisul și semnătura de pe facturile din 18 octombrie 2001 și din 06 decembrie 2001 a fost executat de S.D., iar scrisul și semnătura de pe celelalte două facturi a fost executate de B.M. (fila 216) Chitanțele eliberate în urma încasării sumelor de bani menționate pe facturile fiscale au fost scrise și semnate de S.D.

și B.M., fiecare câte două, corespunzător facturilor emise. - actele materiale 5-23: în perioada 30 martie 2002-11 octombrie 2002 SC E. SRL a emis către SC B.I. SRL un număr de 19 facturi fiscale, în urma livrărilor de deșeuri feroase în valoare de 22.755,54 lei. Beneficiarul livrărilor a achitat integral valoarea mărfurilor fiind emise 53 de chitanțe. Pe parcursul desfășurării relațiilor comerciale au fost emise următoarele facturi fiscale doveditoare a operațiunilor comerciale și veniturilor încasate: din 30 martie 2002, din 22 mai 2002, din 28 mai 2002, din 31 mai 2002, din 05 iunie 2002, din 13 iunie 2002, din 14 iunie 2002, din 19 iunie 2002, din 21 iunie 2002, din 27 iunie 2002, din 28 iunie 2002, din 12 iulie 2002, din august 2002, din 16 septembrie 2002, din 19 septembrie 2002, din 28 septembrie 2002, din 11 octombrie 2002.(filele 478-496) Coroborând aceste date cu declarațiile martorului B.L., administrator al SC B.I.

SRL, potrivit cărora SC E. SRL a fost reprezentată de numitul S.D., iar sumele de bani aferente facturilor au fost achitate în numerar, se constată că acesta a beneficiat de veniturile rezultate din această relație comercială, venituri care dădeau naștere la obligații fiscale. Raportul de constatare tehnico-științifică din 19 ianuarie 2007, a relevat că scrisul și semnăturile de pe facturile fiscale susmenționate, precum și de pe chitanțele de încasare a sumelor de bani au fost executate fie de S.D. fie de B.M. (fila 216) - actele materiale 24-53: în perioada 07 ianuarie 2003-21 iulie 2004 SC E. SRL, reprezentată de S.D., a desfășurat operațiuni comerciale cu SC A.M.E.I.

SRL, către care a emis 30 de facturi fiscale: din 07 ianuarie 2003, din 26 mai 2003, din 02 iunie 2003, din 11 iunie 2003, din 24 iunie 2003, din 09 iulie 2003, din 21 iulie 2003, din 25 iulie 2003, din 03 februarie 2004, din 20 februarie 2004, din 10 martie 2004, din 17 martie 2004, din 20 martie 2004 din 27 martie 2004, din 16 aprilie 2004, din 07 mai 2004, din 21 mai 2004, din 28 mai 2004, din 04 iunie 2004, din 14 iunie 2004, din 22 iunie 2004, din 23 iunie 2004, din 02 iulie 2004, din 07 iulie 2004, din 12 iulie 2004, din 15 iulie 2004, din 19 iulie 2004, din 21 iulie 2004. în baza acestor facturi s-a încasat suma de 100.253 lei. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 08 august 2006 reiese faptul că scrisul de completare și semnăturile de la rubrica furnizor de pe facturile emise către SC M.E.I.

SRL a fost executat fie de B.M. fie de S.D. (semnătura de pe facturile din 26 mai 2003, din 02 iunie 2003, din 11 iunie 2003, din 09 iulie 2003, din 21 iulie 2003, din 25 iulie 2003). Potrivit declarațiilor numitei M.E.C., administrator al SC A.M.E.I. SRL, în perioada 2003-2004 societatea pe care o administrează s-a aprovizionat cu materii prime de la SC E. SRL, reprezentată de S.D. și B.M. Plata mărfurilor s-a făcut prin O.P.-uri, la banca indicată de cei doi respectiv Bancpost. Martora a mai precizat că a continuat colaborarea cu aceștia pe noua lor societate SC E.E. SRL. Au fost depuse în copii atât ordinele de plată prin care s-au achitat sumele menționate pe facturile fiscale emise de către cei doi, precum și situația contului 401 (cont furnizori) pentru perioada facturilor fiscale.

În ceea ce privește contul bancar deschis în numele SC E. SRL la SC B. SA s-a stabilit că la data de 28 octombrie 2002 S.D. a formulat o cerere de deschidere cont în calitate de director al SC E. SRL. La baza cererii s-a aflat înscrisul intitulat „act de numire" datat 01 septembrie 2002 „semnat,, de I.D. în baza acestuia și după deschiderea contului bancar aparținând SC E. SRL, prin înscrisul intitulat „împuternicire" datat 29 octombrie 2002, S.D. a mandatat-o ; pe B.M. să se ocupe de relația cu banca. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 03 noiembrie 2006 reiese că scrisul și semnătura se pe înscrisul intitulat „împuternicire" aparțin lui S.D. Semnătura de înscrisul intitulat „act de numire" nu aparține numitei I.D., ci reprezintă un fals prin imitare după modelul semnăturii acesteia, fiind executată de S.D..

Privitor la aceste fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a dispus o soluție prin Ordonanța procurorului rural nr. 5028/P/2006 din data de 12 mai 2011, ordonanță prin care s-a dispus și disjungerea și declinarea competenței de soluționare relativ la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. - actele materiale nr. 54-70: în perioada 08 martie 2004-14 iunie 2004, SC E. SRL, reprezentată de inculpatul S.D.

a desfășurat relații comerciale cu SC N. SRL, constând în livrări de mărfuri, (deșeuri neferoase), în urma cărora a obținut venituri în valoare de 153.784,09 lei, emițând facturile fiscale:, din 08 martie 2004, din 09 martie 2004, din 12 martie 2004, din 27 martie 2004, din 05 aprilie 2004, din 16 aprilie 2004, din 28 aprilie 2004, din 30 aprilie 2004, din 05 mai 2004, din 10 mai 2004, din 13 mai 2004, din 18 mai 2004, din 21 mai 2004, din 09 iunie 2004, din 04 iunie 2004 și din 14 iunie 2004. Sumele de bani menționate pe aceste documente justificative au fost încasate prin 67 de chitanțe emise de către SC E. SRL și care se găsesc la dosarul de urmărire penală.

Aceste documente (facturi și chitanțe) au fost scrise și semnate de B.M., cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 08 august 2006. Cu privire la aceste relații comerciale, directorul SC N. SRL, B.M.a, a precizat că persoana de contact din cadrul SC E. SRL era doamna „M.", iar mărfurile achiziționate au fost achitate. La dosarul de urmărire penală s-au depus în copie fișa furnizor SC E. SRL precum și notele de recepție ale mărfurilor menționate pe facturile fiscale. - actele materiale 71-110: în perioada 01 august 2003-22 decembrie 2004 SC E. SRL, reprezentată de S.D.

a desfășurat relații comerciale SC S. SRL, constând în livrări de deșeuri neferoase, către care a emis facturile fiscale din 01 august 2003, din 05 septembrie 2003, din 18 septembrie 2003, din 02 octombrie 2003, din 14 octombrie 2003, din 22 octombrie 2003, din 29 octombrie 2003, din 11 noiembrie 2003, în 20 noiembrie 2003, din 10 decembrie 2003, din 21 ianuarie 2004, din 23 februarie 2004, din 27 februarie 2004, din 05 martie 2004, din 11 martie 2004, din 18 martie 2004, din 26 martie 2004, din 02 aprilie 2004, din 14 aprilie 2004, din 26 aprilie 2004, din 03 mai 2004, din 03 mai 2004, din 24 mai 2004, din 04 iunie 2004, din 23 iunie 2004, 8 din 12 iulie 2004, din 04 august 2004, din 23 august 2004, din 31 august 2004, din 15 septembrie 2004, din 29 septembrie 2004, din 15 octombrie 2004, din 09 noiembrie 2004, din 17 noiembrie 2004, din 02 decembrie 2004, din 08 decembrie 2004, din 22 decembrie 2204, în valoare ; totală de 105.236,91 lei.

Din declarațiile martorului S.N.S., administrator al SC S. SRL Brașov raportate la înscrisurile depuse la dosar (copii O.P.-uri, situație facturi achitate SC S. SRL, extras de cont) rezultă că S.D. a acționat în numele SC E. SRL, efectuând operațiuni comerciale și încasând venituri care au dat naștere la obligații fiscale. Potrivit procesului verbal din data de 17 octombrie 2006 întocmit de lucrătorii de poliție în urma verificărilor efectuate, a fost identificată societatea care s-a ocupat de înregistrarea în contabilitate a operațiunilor desfășurate de SC E. SRL, acesta fiind SC W.P.S. SRL. Din discuțiile purtate cu reprezentantul acestei societăți numitul A.M. a rezultat faptul că inițial documentele justificative ale SC E. SRL erau aduse de către numită I.D.

La sfârșitul anului 2001 (luna noiembrie) documentele au fost aduse de S.D., care a mai revenit în luna februarie 2002. Organele de cercetare penală au ridicat mai multe documente întocmite de către expertul contabil în numele SC E. SRL. În cauză nu s-a putut efectua o inspecție fiscală, întrucât pe parcursul cercetărilor, societatea a fost radiată la data de 07 martie 2005 prin sentința civilă nr. 64 din 01 februarie 2005, A.N.A.F. calculând însă cuantumul obligațiilor fiscale datorate în urma operațiunilor comerciale menționate mai sus. Facturierele din care fac parte facturile emise către cele 5 societăți, aparțineau SC E. SRL și au fost ridicate de către B.M., astfel cum rezultă din adresa Gărzii Financiare din 14 iulie 2005. Din starea de fapt rezultă că inculpatul S.D.

a fost administratorul de fapt al societății și împreună cu inculpata B.M. au exercitat în numele societății acte de comerț. Acestea trebuiau evidențiate în actele contabile ale societății și pentru acestea se datorau sume la bugetul de stat. În consecință, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, deoarece aceștia cu intenție și în baza unei rezoluții unice nu au înregistrat în actele contabile ale societății actele de comerț realizate. Astfel, fapta inculpatului S.D., care în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL Brașov, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 18 octombrie 2001-22 decembrie 2004 nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății și în documentele legale obligatorii (declarații fiscale) operațiunile comerciale și veniturile obținute din relațiile comerciale cu: SC G.V.P.

SRL, SC B.I. SRL SC A.M.E.I. SRL, SC N. SRL, SC S. SRL, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv plata impozitului pe profit în sumă de 80.454 lei și 61.118 lei, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere, fapta ce s-a apreciat de acuzare că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (110 acte materiale) și art. 13 C. pen. Fapta inculpatei B.M., care în calitate de angajată în funcția de secretară la SC E. SRL, fără îndeplinirea formalităților legale, în baza aceleași rezoluții infracționale, l-a ajutat pe inculpatul S.D., în desfășurarea operațiunilor comerciale cu 5 societăți comerciale SC G.V.P.

SRL, SC B.I. SRL, SC N. SRL, SC S. SRL, SC M.E.I. SRL completând și semnând în numele societății facturile fiscale emise în urma livrărilor de mărfuri și încasând pentru inculpat venituri în sumă totală de 382.803,24 lei, cunoscând faptul că operațiunile comerciale nu sunt înregistrate în evidențele contabile și că obligațiile fiscale nu sunt îndeplinite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acte materiale) și art. 13 C. pen. Prejudiciul a fost calculat conform facturilor și chitanțelor care au relevat actele de comerț exercitate.

Inculpații au contestat valoarea prejudiciului, însă nu a fost efectuată în cauză o expertiză contabilă întrucât actele societății, inclusiv documentele contabile nu s-au găsit; chiar și în situația în care actele societății, inclusiv documentele contabile ar fi fost sustrase, acest fapt nu duce la înlăturarea răspunderii penale a învinuiților întrucât există probe certe că aceste operațiuni economice și veniturile realizate nu au fost înregistrate în evidențele contabile, (jurnal de vânzări, bilanțuri, registru de casă) dar nici în documentele legale obligatorii - declarațiile fiscale, ultimele fiind depuse la finele trimestrului 12001. Prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita I.D., astfel că inculpaților li s-a comunicat această soluție, cu posibilitatea de a o contesta.

Această soluție nu a fost contestată de inculpați, astfel criticile aduse acestei soluții, în acest moment procesual sunt tardive. În consecință, față de cele ce preced, tribunalul a apreciat că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, impunându-se prin urmare condamnarea acestora. La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpaților și a modului de executare a acestora prima instanță a arătat că a ținut seama de criteriile prev. de art. 72 și de art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracțiunea reținută, precum și de persoana inculpaților.

S-a avut în vedere faptul că inculpații nu au antecedente penale și că au avut o poziție procesuală relativ sinceră. Tocmai de. aceea, în favoarea inculpaților s-a reținut ca circumstanță atenuantă dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., cu efectul reducerii pedepselor aplicate conform art. 76 lit. a) - d) C. pen. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Județului Brașov pentru A.N.A.F. precum și inculpații S.D. și B.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs parchetul a arătat că hotărârea atacată este nelegală și de netemeinică. În ceea ce privește aspectele de nelegalitate s-a susținut omisiunea instanței de fond de a dispune comunicarea sentinței de condamnare și la D.G.F.P.

Brașov pentru înscrierea în cazierul fiscal. Un alt aspect de nelegalitate vizează omisiunea obligării inculpaților la plata majorărilor și a penalităților de întârziere până la data plății efective a prejudiciului cauzat statului prin neplata obligațiilor fiscale stabile de organele abilitate. În ceea ce privește aspectele de netemeinicie, a arătat că acestea se referă atât la cuantumul pedepselor aplicate de către instanța de fond inculpaților raportat circumstanțele concrete de comitere a faptei, iar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite de către instanța de fond și anume cea a suspendării condiționate s-a susținut că este neadecvată pentru inculpați. Suplimentar față de motivele scrise de apel, s-a solicitat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

apreciind că se impune interzicerea drepturilor inculpaților de a mai exercita activitatea comercială. Partea civilă A.N.A.F. prin DGFP a județului Brașov a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, arătând că în. mod greșit nu a dispus prima instanță obligarea celor doi inculpați la plata în solidar, pe lângă suma de 255.722 lei și a majorărilor și penalităților de întârziere de la data săvârșirii faptei până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală. Tot sub aspectul netemeiniciei partea civilă a arătat că prima instanță a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale inculpaților fără a menționa până la concurența cărei sume și fără a face vreo referire cu privire la penalitățile și majorările de întârziere calculate până la data efectivă a plății și nu a dispus comunicarea hotărârii la D.G.F.P.

Brașov conform O.G. nr. 75/2001 și H.G. nr. 742/2008. Inculpatul S.D. a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale apreciind că legea penală aplicabilă este cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 și instanța a respins în mod nejustificat solicitarea vizând aplicarea legii mai favorabile în condițiile în care art. 141 C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind comisă de inculpat, persoana responsabilă fiind adrninistratorul de drept al societății.

Cu privire la latura civilă a cauzei, deși a solicitat efectuarea unei expertize aceasta nu s-a' putut realiza întrucât s-a stabilit că actele contabile ale societății nu mai există, însă se impune a se avea' în vedere că precizarea prejudiciului s-a făcut doar pe baza unor înscrisuri fără a se avea în vedere deconturile de T.V.A., cheltuielile făcute cu această societate; existau furnizori și salarii care trebuiau plătite. În motivarea apelului declarat inculpata B.M. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea legii penale mai favorabile, reținerea în sarcina sa a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 87/1994 combinat cu art. 13 C. proc.

pen. și raportat la limitele de pedeapsă să se facă aplicarea dispozițiilor referitoare la prescripția specială intervenită, raportat la ultimul act material respectiv acela din 21 iulie 2004. Prin Decizia penală nr. 53/ Ap din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Județului Brașov pentru A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr. 254/ S din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care a desființat-o în ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii civile exercitate în procesul penal, cuantumul sumei de bani până la concurența căreia a fost menținute și respectiv instituite măsuri asigurătorii și omisiunea de a se dispune comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă către D.G.F.P.

Brașov în vederea înscrierii în cazierului fiscal. Rejudecând cauza în aceste limite în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. (vechi) au fost obligați inculpații în solidar la plata către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., D.G.F.P. a Județului Brașov la plata sumei de 80.454 lei reprezentând impozit pe profit și T.V.A. aferent în cuantum de 61.118 lei, la care s-au adăugat penalități și majorări calculate potrivit art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, de la data scadenței debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal. în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005. s-a menținut poprirea asiguratorie dispusă prin ordonanța procurorului din data de 08 decembrie 2011 asupra contului bancar aparținând inculpatului S.D.

și s-a luat măsura asiguratorie asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale inculpaților până la concurența sumei de 141.572 lei reprezentând debit principal la care se adaugă penalități și majorări potrivit legislației în vigoare de la data scadenței debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal. În baza art. 6 alin. (1) 1 din O.G. nr. 75/2001 și H.G. nr. 742/2008 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, după rămânerea ei definitivă către D.G.F.P. Brașov în vederea înscrierii în cazierului fiscal. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. S-au respins ca nefondate apelurile formulate împotriva aceleiași sentințe de către inculpații S.D.

și B.M. S-a reținut că în mod corect a constatat prima instanță că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acte materiale) și art. 13 C. pen. în forma autoratului pentru inculpatul S.D. și a complicității pentru inculpata B.M. nefiind incidente în cauză nici dispozițiile art. 10 lit. c) din C. proc. pen. și nici cele ale art. 10 lit. d) C. proc. pen. În legătură cu încadrarea în drept a faptelor comise de cei doi inculpați s-a reținut că activitatea infracțională s-a derulat în perioada 18 octombrie 2001- 22 decembrie 2004 deci s-a epuizat când în vigoare era Legea nr. 87/1994, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 și republicată (Publicată în M. Of.

nr. 545 din 29 iulie 2003). Fapta a fost reglementată de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 și republicată (Publicată în M. Of. nr. 545 din 29 iulie 2003) și consta în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuția.

Cu toate că Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracțiuni de evaziune fiscală sunt și următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. În aceste condiții, câtă vreme fapta incriminată de o normă penală a fost preluată de o nouă lege care abrogă și dispozițiile legii vechi, nu se poate vorbi despre o dezineriminare ci este vorba despre o succesiune de legi în timp, impunându-se așadar stabilirea legii mai favorabile.

S-a constatat că prima instanță, uzând de principiile aplicabile în materie a stabilit corect că în speță Legea nr. 241/2005 este mai favorabilă inculpatului prin prisma faptului că "legea" mai favorabilă trebuie privită în ansamblu și nu doar prin unele dispoziții mai favorabile pe care le cuprinde. Întrucât atât legea nouă cât și legea veche (în vigoare la momentul epuizării faptelor comise de cei doi inculpați) prevedeau pedeapsa închisorii în aceleași limite respectiv 2-8 ani, în mod judicios a procedat prima instanță stabilind legea mai favorabilă în raport de alte criterii secundare și a apreciat în mod temeinic că prin inserarea în Legea nr. 241/2005 a art. 10 care reprezintă o cauză de reducere a răspunderii penale, respectiv de înlocuire a răspunderii penale în anumite condiții, Legea nouă, respectiv nr. 241/2005 este mai favorabilă inculpaților.

S-a constatat, astfel că în mod judicios a fost reținută în sarcina inculpaților comiterea mfracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. în forma autoratuiui pentru inculpatul S.D. și a complicității pentru inculpata B.M. În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, data epuizării activității infracționale și termenele de prescripție a răspunderii penale prevăzută de art. 122 - 124 C. pen., s-a constatat că sunt nefondate criticile aduse de inculpați în sensul prescrierii dreptului statului de a trage la răspundere penală pe inculpați, ci dimpotrivă sunt îndeplinite în cauză toate condițiile pentru antrenarea răspunderii penale a ambilor inculpați.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile comise prima instanță a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. iar pedepsele aplicate sunt în măsură, prin cuantumul lor. și modalitatea de executare stabilită să conducă la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că o reindividualizare a acestora în apel, astfel cum s-a solicitat de către Parchet nu se impune.

Au fost avute în vedere atât dispozițiile părții generale și a celei speciale a C. pen., limitele fixate în Legea nr. 241/2005 pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpați astfel cum rezultă din circumstanțele reale ale săvârșirii acestora cât și a circumstanțelor personale ale inculpaților precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, aplicându-se astfel inculpaților pedepse just individualizate orientate sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise; coborârea pedepselor aplicate sub limita minimă prevăzută de lege s-a realizat în baza art. 76 C. pen. prin reținerea în favoarea ambilor inculpați a a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

S-a constatat, raportat pe de o parte la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului iar pe altă parte la natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoanele inculpaților că nu se impune aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., astfel cum s-a solicitat de Parchet în apelul promovat. În ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a procesului penal, s-a reținut că în mod temeinic a apreciat prima instanță că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ. (vechi - în vigoare la data comiterii faptei). S-a dovedit în cauză atât fapta comisă de cei doi inculpați cu vinovăție cât producerea unui prejudiciu statului prin aceasta, între faptă și prejudiciu existând legătură de cauzalitate directă.

S-a apreciat că prejudiciul cauzat statului prin infracțiunile comise de inculpați se compune din debitul principal (impozit pe profit în cuantum de 80.454 lei și T.V.A. aferent veniturilor certe în cuantum de 61.118 lei) la care se adaugă majorări și penalități pentru neplata la scadență a debitului principal, conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Cu toate acestea, s-a constatat că în mod greșit a procedat prima instanță obligând inculpații la plata accesoriilor doar în suma de 52.787 lei respectiv 9.168 lei cu titlu de penalități și 40.177 lei majorări, aceste valori sunt calculate de partea civilă prin raportare la debitul principal până la momentul constituirii de parte civilă (fila 49 dosar) or, conform art. 120 1 și urm. din O.G.

nr. 92/2003 penalitățile și majorările pentru neplata la termen a debitelor sunt datorate până la data achitării integrale a debitului principal. Față de această situație s-a reținut că sunt întemeiate criticile aduse de către Parchet și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Județului Brașov, întrucât prima instanță trebuia să oblige inculpații la repararea integrală a prejudiciului cauzat, respectiv la plata în solidar atât a debitului principal și a majorărilor și penalităților calculate de partea civilă cât și a accesoriilor aferente debitului principal până la momentul achitării integrale a acestuia din urmă. Întrucât potrivit art. 119 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care hu sunt găsite la locul faptei, s-a reținut că penalitățile și majorările pretinse de partea civile trebuie raportate în permanență la debitul principal, fără a fi avute în vedere și accesoriile pretinse în constituirea de partea civilă, astfel că deși se impune acordarea de penalități și majorări părții civile și pentru viitor până la data achitării integrale a debitului principal, acesta din urmă trebuie văzut prin însumarea impozitului pe profit calculat și neachitaț și a T.V.A.

-ului aferent și nu la suma de totală de 255.772 lei menționată de partea civilă în constituirea de parte civilă. S-a constatat că prin prisma cuantumului prejudiciului total cauzat statului român, sunt fondate și criticile aduse de către A.N.A.F. hotărârii atacate cu privire la cuantumul sumei de bani până la concurența căruia au fost menținute și instituite măsurile asigurătorii. De asemenea, față de prevederile art. 6 alin. (1) 1 din O.G. nr. 75/2001 și H.G. nr. 742/2008 se impunea comunicarea hotărârii de condamnare, după rămânerea ei definitivă către D.G.F.P. Brașov în vederea înscrierii în cazierului fiscal, omisiune criticată în apel atât de către Parchet cât și de către A.N.A.F. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații S.D.

și B.M., au invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. și au solicitat achitarea în temeiul art. 2 pct. 2 lit a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că lipsește latura subiectiva, respectiv intenția. S-a argumentat că din declarațiile aflate la dosarul cauzei, rezultă că inculpații au desfășurat activități în calitate de simpli salariați. Pe latura civila, s-a susținut ca deși s-a solicitat efectuarea unei expertize, aceasta nu s-a putut realiza si nu s-a ținut seama de cheltuieli, solicitându-se înlăturarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra conturilor și a bunurilor. De asemenea, în motivele de recurs scrise depuse motive la data de 14 decembrie 2013 de către apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S.D., a fost invocat și cazul de casare prev de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. solicitând reducerea pedepsei și aplicarea art. 81 C. pen.; s-a mai solicitat încetarea procesului penal în baza art. 2 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripția, fiind aplicabile disp. art. 12 din Legea nr. 87/1994, faptele fiind comise în perioada 2001-2004. În cauză, se reține că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 26 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării numai în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Cu privire la recursul inculpatei B.M., Înalta Curte care în vedere că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și pct. 17 2 C. proc.

pen., invocate de recurentul inculpat, au fost menținute și nu au suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpata B.M. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cele reglementat de pct. 12 și pct. 17 2 ale art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea criticilor inculpatei B.M., nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Cu privire la recursul inculpatului S.D. referitoare la criticile care se circumscriu soluției de achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin pretinsa lipsă a elementului materiale al infracțiunii (adică a acțiunii/faptei incriminate de legiuitor), apărarea tinde - de asemenea - la repunerea în discuție a situației de fapt (ipoteză regăsită în cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. în prezent abrogat), iar pe de altă parte, se reține că celelalte elemente constitutive ale infracțiunii (care rezultă din compararea situației de fapt reținută de instanța de apel cu dispozițiile textului incriminator) sunt întrunite și în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Din situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond și instanța de apel în baza probelor administrate, rezultă că faptele inculpatului S.D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen. (110 acțiuni), inclusiv sub aspectul laturii subiective; de asemenea, este corect reținută și calitatea subiectului activ al infracțiunii - administrator al SC E. SRL inculpatul S.D. - atribuțiile de serviciu și legătura dintre aceste atribuții - neînregistrarea în evidențele contabile ale societății și în documentele legale obligatorii operațiunile comerciale și veniturile obținute din relațiile comerciale, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului inculpatului S.D. privind intervenirea prescripției, înalta Curte constată că, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului S.D. prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (2-8 ani) și termenele de prescripție prev de art. 122 si art. 124 C. pen., criticile sunt nefondate, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile pentru răspunderea penală a inculpatului. Referitor la criticile privind latura civilă, Înalta Curte constată că în mod corect aceasta a fost soluționată de către instanța de apel și s-a dispus în raport de dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc.

pen., art. 998, 999 C. civ. ( vechi) obligarea inculpaților în solidar la plata către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. a Județului Brașov la plata sumei de 80.454 lei reprezentând impozit pe profit și T.V.A. aferent în cuantum de 61.118 lei, la care s-au adăugat penalități și majorări calculate potrivit art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, de la data scadenței debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal. Potrivit art. 119 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

Penalitățile și majorările pretinse de partea civile trebuie raportate în permanență la debitul principal, fără a fi avute în vedere și accesoriile pretinse în constituirea de partea civilă, astfel că deși se impune acordarea de penalități și majorări părții civile și pentru viitor până la data achitării integrale a debitului principal, acesta din urmă trebuie văzut prin însumarea impozitului pe profit calculat și neachitat și a T.V.A. -ului aferent și nu la suma de totală de 255.772 lei menționată de partea civilă în constituirea de parte civilă. De asemenea, în mod corect, s-a menținut poprirea asiguratorie dispusă prin ordonanța procurorului din data de 08 decembrie 2011 asupra contului bancar aparținând inculpatului S.D.

și s-a luat măsura asiguratorie asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale inculpaților până la concurența sumei de 141.572 lei reprezentând debit principal la care se adaugă penalități și majorări potrivit legislației în vigoare de la data scadenței debitului principal până la achitarea integrală a debitului principal, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005. Cu privire la critica referitoare la reducerea pedepsei, prin invocarea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. formulată de inculpatul S.D., prin apărătorul desemnat din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Aceasta este rațiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și apare ca fiind nefondată. Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.

: În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.D. și B.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/ Ap din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.D. și B.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/ Ap din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.