ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 640/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 640/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Prin Sentința penală nr. 125/D din 12 aprilie

2013 a Tribunalului Bacău, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

241/2005 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a fost

condamnat inculpatul P.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 2 (doi) ani

pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 71

alin. (2) C. pen. s-a aplicat P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b), c) C. pen.

În temeiul art. 81,

82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi)

ani închisoare pe durata termenului de încercare de patru ani calculat de la

data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului P.A. asupra dispozițiilor art. 83

C. pen.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

accesorii.

În temeiul art. 14,

art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bacău și în consecință:

În temeiul art. 14,

art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul P.A., la

plata sumei de 116.176 RON compusă din: impozit pe profit stabilit suplimentar

în valoare de 53.109 RON și TVA de plată în valoare de 63.067 RON către partea

civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bacău.

În temeiul art. 14,

art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. s-au respins pretențiile civile ale

părții civile Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bacău pentru diferența de 28.383 RON.

S-a dispus scoaterea

din cauză a părții responsabile civilmente SC S.E. SRL Onești fiind radiată.

S-a respins cererea

părții civile Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bacău, de instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.A.

În baza art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005 dispune ca la data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului, o copie a

dispozitivului prezentei hotărâri judecătorești definitive.

În temeiul art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON către stat (cu

titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare

efectuate la urmărirea penală în valoare de 150 RON).

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 14

decembrie 2009, Garda Financiară Bacău a formulat o plângere penală împotriva

inculpatului P.A. și a învinuitului A.M. întrucât aceștia, în calitate de

administratori ai SC S.E. SRL Onești, în perioada iulie - august 2008 nu au

înregistrat venituri în contabilitatea firmei sau nu au înregistrat cheltuieli

inexistente în ce privește relațiile comerciale ale societății lor cu SC E.P.

SA Constanța, SC S.C. SRL Piatra-Neamț și SC P.D.G. Pitești și prin aceste activități

inculpatul și învinuitul ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de

144.559 RON, reprezentând prejudiciu estimat prin neplata TVA și a impozitelor

pe profit.

Ulterior, în data de

14 aprilie 2010, tot Garda Financiară Bacău, în completarea primei sesizări

amintite, a formulat o nouă sesizare împotriva celor doi, întrucât în urma unei

noi verificări efectuată în luna martie 2010 la SC S.E. s-a estimat că

prejudiciu de fapt creat statului este de 481.551 RON, incluzând impozitul pe

profit, TVA, majorări de întârziere etc, sesizarea respectivă fiind

înregistrată cu nr. 551A/III/1/2010.

Apoi, în data de 20

mai 2010, A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău a formulat o altă plângere, de această dată

doar împotriva numitului A.M., care în calitate de administrator la SC S.E. a

derulat în luna aprilie 2010 o relație comercială cu SC M.I.E. Coșoveni, A.M.

fiind bănuit că a emis facturi pentru piese de schimb, în valoare total de

145.776 RON către cealaltă firmă, fără a declara veniturile realizate pentru a

se putea calcula impozitul pe profit și TVA-ul, reclamându-se un prejudiciu

adus bugetului în sumă de 42.875 RON, cauza fiind înregistrată cu nr.

2129/P/2010.

În final, în data de

19 noiembrie 2010, A.N.A.F. Bacău a formulat o nouă plângere împotriva

numitului A.M., pentru aceeași faptă și același prejudiciu ca și în plângerea

formulată anterior în data de 27 august 2010 de către Garda Financiară Bacău,

cauza fiind înregistrată cu nr. 543A/III/1/2010.

În urma verificărilor

efectuate s-a constatat că, în data de 8 februarie 2006 s-a înregistrat la

Oficiul Registrului Comerțului Bacău, SC S.E. SRL Onești, având ca unic asociat

și administrator pe P.A. și abia în luna februarie 2009 a intrat în societate

și A.M., ca asociat unic, în locul numitului P.A. care a ieșit din firmă.

Astfel, pentru

perioada verificată în dosarul de față și în care Garda Financiară Bacău a

reclamat nereguli în derularea relațiilor comerciale cu SC E.P. SA, SC P.D.G.

Pitești și SC S.C. Piatra-Neamț, singurul administrator care avea și drept de semnătură

în bancă este doar P.A.

Cât timp societatea

în cauză a fost administrată doar de acesta, obiectul principal de activitate

l-a reprezentat consultanța pentru afaceri și management.

S-a stabilit din

probatoriul administrat în cauză că, în perioada 1 iulie 2008 - 31 august 2008

inculpatul P.A. a desfășurat prin firma sa activități, de prestări servicii,

respectiv operațiuni de intermediere pentru vânzarea de produse petroliere.

În acest sens,

referitor la reclamația Gărzii Financiare din 14 decembrie 2009, se reține că

inculpatul a încheiat în luna iunie 2008 cu SC P. SA un contract de

intermediere prin care firma din Onești se obliga, potrivit art. 2 din

contract, să identifice parteneri și să intermedieze acceptarea ofertei făcută

de beneficiar pentru cumpărarea de reziduuri petroliere, astfel încât în urma

efectuării acestor operațiuni inculpatul a emis o factură reprezentând

contravaloarea serviciilor sale către SC E.P. din 23 iulie 2008, în valoare de

501.783,01 RON, reprezentând prestări servicii potrivit contractului dintre

cele două părți.

Această factură s-a

înregistrat în contabilitatea societății, incluzând și TVA-ul care a fost

înregistrat în jurnalul de vânzări și declarat ca taxă colectată datorată

bugetului de stat.

Pentru realizarea

acestei tranzacții, inculpatul P.A. a colaborat cu SC S.C. și SC P.D.G., în

sensul că inculpatul a intermediat relații comerciale între cele două societăți

din Piatra-Neamț și Pitești și SC E.P. SA Constanța, drept pentru care atât SC

S.C., cât și SC P.D.G. au emis două facturi fiscale de prestări servicii

inculpatului, după cum urmează:

- SC S.C. în baza

contractului de prestări servicii din luna iulie 2008 a emis Factura fiscală

nr. 351 din 27 iulie 2008, în valoare totală de 96.500 RON, incluzând TVA și SC

P.D.G. a emis un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 395.000 RON,

incluzând TVA.

În legătură cu aceste

facturi, organele fiscale au reclamat faptul că cele două contracte de prestări

servicii înregistrate de inculpat ca fiind emise de SC S.C. și P.D.G. s-au

înregistrat în contabilitate cu scopul de a nu plăti TVA-ul și impozitul pe

profit, care au rezultat în urma emiterii facturii către SC E.P. SA Constanța,

apreciindu-se că de fapt serviciile menționate ca prestate către cele două

societăți nu au existat în realitate, fapt prevăzut de art. 9 lit. c) din Legea

nr. 241/2005, acțiune întreprinsă de inculpat cu scopul de a diminua sumele

datorate bugetului de stat.

Pentru a se stabili

cu exactitate prejudiciul s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize

contabile judiciare, urmând a se stabili dacă pentru perioada verificată de

organele fiscale, respectiv 1 iulie 2008 - 31 august 2008 facturile

înregistrate în contabilitatea SC S.E. SRL Onești, reprezentând prestări

servicii către S.C. și P.D.G. reflectă realitatea.

Potrivit concluziilor

expertizei, operațiunea comercială derulată de P.A. și SC S.C. corespunde

realității, iar facturile emise sunt deductibile fiscal și s-au facturat în

baza contractului de prestări servicii între cele două firme, în timp ce

cheltuiala cu prestarea de servicii facturată în relația comercială cu P.D.G.

nu este deductibilă fiscal deoarece nu este însoțită de un contract de prestări

servicii, inculpatul neprezentând un asemenea contract nici organelor fiscale

nici expertului contabil.

Ca urmare, expertiza

contabilă a stabilit un prejudiciu datorat bugetului de stat de către

societatea inculpatului, în sumă de 116.176 RON, reprezentând impozit pe profit

stabilit suplimentar și TVA de plată, suma fiind mai mică decât cea estimată de

organele fiscale (de 144.559 RON), deoarece organele fiscale nu au avut la

dispoziție actele contabile ale firmei, acestea fiind prezentate ulterior

organelor de poliție.

Nu au rezultat probe

în legătură cu relațiile comerciale amintite mai sus, din care să rezulte

existența infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005,

respectiv omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale

efectuate sau a veniturilor realizate.

S-a încercat de către

organele de poliție și audierea numitului A.M., însă a rezultat din verificări

faptul că acesta se află plecat în străinătate.

S-a procedat la

identificarea și audierea inculpatului P.A., care a declarat că în prezenta

cauză doar el a acționat ca administrator al SC S.E., iar A.M. nu are nicio

implicare în prezenta speță.

De asemenea,

inculpatul a mai menționat și faptul, că nu are obiecții cu privire la

rezultatul acestei expertize, regretă fapta, însă nu are bani de achitat

prejudiciul datorat statului.

Organele de poliție au

efectuat verificări pentru instituirea sechestrului asigurător, însă potrivit

adresei din 15 februarie 2011 a Primăriei Onești, a rezultat că P.A. nu

figurează în evidență cu bunuri mobile și imobile declarate.

Au fost audiați ca

martori doi reprezentanți ai SC E.P., respectiv numiții G.G.G., director

general al acestei societăți și P.I., consilier tehnic la aceeași societate,

ultimul ocupându-se efectiv de relația comercială cu SC S.E., care a susținut

că în anul 2008 au încheiat un Contract de intermediere cu nr. 23 din 9 iunie

2008, prin care SC E.P. achita către SC S.E. comisionul rezultat din relația

comercială care s-a derulat ulterior, fără a putea preciza alte amănunte.

Situația de fapt a

rezultat din probatoriul administrat la urmărirea penală: sesizarea Gărzii

Financiare Bacău, contracte de prestări servicii, facturile fiscale în cauză,

expertiza contabilă, declarații martori, evidența O.R.G. Bacău, adresa

Primăriei Onești, declarații inculpat și din probatoriile administrate în

timpul cercetării judecătorești: înscrisuri vizând activitatea comercială a

societății la care inculpatul a fost administrator: relații de la lichidatorul

judiciar I.M. S.P.R.L., relații de la BT, relații de la B.C. S.P.R.L.,

informații transmise de MKB R.B., relații de la N., SC E.P. SA, informații

furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului P.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care urmează a fi

angajată răspunderea penală.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen.

Privitor la persoana

și conduita inculpatului s-a reținut că are ca studii 12 clase, nu are

ocupație, nu are antecedente penale, nu a recunoscut în totalitate săvârșirea

faptei.

Inculpatului i-au

fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b)

C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.

De asemenea, fiind

obligatorie, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor, potrivit art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Având în vedere lipsa

antecedentelor penale, poziția de recunoaștere parțială a faptei, aprecierea

instanței că reeducarea sa se poate realiza fără privare de libertate, instanța

a considerat că sunt întrunite condițiile art. 81, 82 C. pen., motiv pentru

care a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a atras atenția

inculpatului, că în cazul încălcării dispozițiilor articolelor indicate mai

sus, în sensul că, în interiorul termenului de încercare va comite o altă

infracțiune, consecința va fi revocarea acestei suspendări condiționate, cu

adăugarea prezentei pedepse la pedeapsa ce i se va aplica pentru noua faptă, cu

executare în regim de detenție.

S-a dispus și

suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Cu privire la latura

civilă, s-a reținut că pe parcursul urmăririi penale, Ministerul Finanțelor

Publice - Garda Financiară, secția Județeană Bacău a solicitat de la inculpat

suma de 481.551 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat (impozit pe

profit și TVA) la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul

de procedură fiscală, calculate de la data săvârșirii faptei până la data

plății.

Constatând întrunite

condițiile generale și speciale ale răspunderii civile delictuale, instanța a

admis acțiunea civilă formulată și a obligat inculpatul la acoperirea

prejudiciului produs părții civile prin acțiunea sa ilicită, însă nu la

valoarea solicitată, întrucât, în motivarea cererii de constituire ca parte

civilă, arată că la calcularea acestei valori trebuie să se aibă în vedere și

faptul că inculpatul în calitatea sa de administrator la SC S.E. SRL nu a avut

încheiat contact de intermediere nici cu SC S.C. SRL Piatra-Neamț pe lângă cel

referitor la SC P.D.G. SRL Pitești. Instanța nu poate reține apărarea

formulată, întrucât, pe de-o parte contractul de intermediere între SC S.C. SRL

Pitești și SC E.S. SRL nu vizează fondul cauzei (sesizarea instanței prin

rechizitoriu a vizat doar lipsa contractului de intermediere dintre SC E.S. și

SC P.D.G.) iar pe de altă parte, afirmația făcută de partea civilă nu este reală

(la filele .... se regăsește contractul de prestări servicii încheiat la data

de 15 iulie 2008 între SC S.E. SRL; și SC S.C. SRL) însă, așa cum s-a arătat

mai sus, instanța a fost sesizată cu judecarea presupusei comiteri a

infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 de evaziune

fiscală, comisă prin lipsa contractului de intermediere între SC S.E. SRL și SC

P.D.G. SRL, pentru faptul că în contabilitatea societății s-a menționat o

activitate comercială care nu are realitate faptică (lipsa contractului de

intermediere între cele două părți contractante).

Drept urmare, în

temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice -

Garda Financiară, secția Județeană Bacău și a obligat pe inculpatul P.A. la

plata sumei de 116.176 RON compusă din: impozit pe profit stabilit suplimentar

în valoare de 53.109 RON și TVA de plată în valoare de 63.067 RON către partea

civilă cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 14,

art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a respins pretențiile civile ale

părții civile Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bacău pentru diferența de 28,383 RON.

Împotriva sentinței

penale mai sus menționate au declarat apel în cadrul termenului legal, partea

civilă Statul Român - ANAF - București - Garda Financiară Secția Județeană

Bacău și inculpatul P.A.

Prin Decizia penală

nr. 156 din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală, cauze minori și de familie, a fost admis apelul declarat de

apelanta parte civilă M.F.P. - A.N.A.F. - Garda Financiară, Secția Județeană

Bacău împotriva Sentinței penale nr. 125/D din 12 aprilie 2013 a Tribunalului

Bacău, cu privire la plata accesoriilor fiscale și instituirea sechestrului

asigurător, s-a dispus desființarea sentinței penale sub aceste aspecte, iar

după rejudecare, în fond, s-a dispus obligarea inculpatului la plata

accesoriilor fiscale ce se vor calcula potrivit art. 119 C. proc. fisc., până

la achitarea integrală a debitului, va dispune instituirea sechestrului

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului P.A.,

până la concurența sumei la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile

și a accesoriilor fiscale și va menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de P.A. împotriva aceleiași sentințe

penale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul P.A., acesta nefiind motivat în scris, în

termenul legal prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen.

În motivele de recurs

susținute oral a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatului pentru

infracțiunea de evaziune fiscală.

Analizând recursul

declarat de inculpatul P.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu

este fondat.

Codul de procedură

penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie

2013.

Având în vedere data

pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile

Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de legalitate, nu și de

temeinicie.

Verificând

îndeplinirea condițiilor legale impuse de textul de art. 385

10

alin.

(1) și (2) C. proc. pen. de lege, instanța constată că recursul nu a fost motivat,

recurentul inculpat încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Raportat la

tardivitatea motivării recursului declarat, în conformitate cu prevederile art.

385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și cu cele ale

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs poate avea în

vedere doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu.

Analizând motivele de

recurs invocate de recurentul inculpat V.C., Înalta Curte constată că nu este

incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din

oficiu, iar criticile formulate nu pot fi valorificate, întrucât se referă la

aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Temeiul de casare

invocat de apărare a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nicio

modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de

recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind

necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe impuse de textul de lege, se observă, însă, că

recursul a fost motivat numai oral în ziua judecății, de către apărătorul

desemnat din oficiu, inculpatul încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de

această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu și pe cel reglementat de pct. 12 al art. 385

9

C. proc.

pen., nu va proceda la examinarea și valorificarea în cadrul acestei căi de

atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite

condițiile legale subsumate art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Examinând cauza, în

raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii

de către inculpat, instanța de recurs constată că nu sunt incidente dispoziții

care să impună aplicarea legii penale mai favorabile.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte de Casație va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 156 din data de 17

septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și de familie.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu

pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr.

156 din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și de familie.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM