ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 36/P/2017 din data de 3 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, printre altele, în baza art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit disp. art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) din C. pen.

În baza art. 91 și 92 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a obligat inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau Bibliotecii Județene Bihor, pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen. a dispus ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului A. să se efectueze de Serviciul de Probațiune Bihor, care va sesiza instanța de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 19 și art. 25 din C. proc. pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, Statul Român prin ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.352.356,96 RON în favoarea acesteia, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii. Restul pretențiilor civile au fost respinse ca nefondate.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5), art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată față de inculpatul B..

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B., dispusă prin ordonanța din data de 16aprilie 2015

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat.

În baza art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare reținute în sarcina inculpatului B. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 407 alin. (2) din C. proc. pen., după rămânerea definitivă, un exemplar al prezentei sentințe se comunică Serviciului de Probațiune Bihor.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (2) din C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 RON, cu titlu de onorariu, avocatului desemnat din oficiu C., conform delegației pentru asistență judiciară din oficiu nr. 2925 din 11 mai 2015.

Prin Decizia penală nr. 265 din 25 mai 2018, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile părții civile Statul Român prin ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a persoanei interesate D. și a inculpatului A. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 3 martie 2017 pronunțate de Tribunalul Bihor.

În baza art. 421 pct. 2, lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinței penale nr. 36 din 3 martie 2017 pronunțate de Tribunalul Bihor și a desființat, în parte, hotărârea atacată și rejudecând cauza:

A impus inculpatului A. ca, în baza art. 93 alin. (2), lit. b) din C. pen., să frecventeze un program de reintegrare social derulat de către Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe apelanții A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, A. și D. la câte 1.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel, în favoarea statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2013 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și A., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se în sarcina acestora că în calitate de inspectori vamali în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia controlului efectuat la data de 6 iunie 2010, în sensul de a nu aplica amenda de 20.000 RON agentului economic SC E. SRL Oradea și de a nu confisca de la acesta suma de 1.352.356,96 RON, reprezentând contravaloarea motorinei comercializate în perioada 23 noiembrie 2009 - 31 martie 2010, fără a deține atestat eliberat de autoritățile fiscale teritoriale, cauzând o pagubă bugetului de stat în valoare de 1.372.356,96 RON și obținând un folos necuvenit pentru SC E. SRL Oradea.

Din certificatul de deces aflat la dosarul Tribunalului Bihor,a rezultat că inculpatul B. a decedat la data de 15 octombrie 2016, astfel că soluția instanței de fond de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este legală.

Solicitarea persoanei interesate apelante D., în sensul de a se dispune achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., este nefondată.

Astfel, potrivit art. 18 din C. proc. pen. suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existența a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală.

S-a menționat că, din aceste prevederi legale rezultă că doar persoana care are calitatea de suspect sau inculpat poate să ceară continuarea procesului penal.

Or, în speța de față intervenind decesul inculpatului B., soția acestuia, D. nu avea calitatea cerută de lege pentru a solicita continuarea procesului penal.

Ca atare, prima instanță în mod legal a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., ca urmare a decesului, aceasta neavând posibilitatea să analizeze temeinicia acuzației aduse acestui inculpat decedat.

Cu privire la solicitarea inculpatului A. de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece aceasta a interpretat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și că hotărârea atacată este nemotivată, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, Curtea a reținut că interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză nu poate reprezenta un motiv pentru a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, această critică putând fi analizată doar de către instanța de control judiciar. Instanța ierarhic superioară nu poate impune primei instanțe să rețină o altă stare de fapt decât cea care potrivit convingerii sale rezultă din probele administrate în cauză.

Referitor la critica nemotivării soluției instanței de fond, Curtea a constatat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a prevederilor art. 6 din Curții Europene a Drepturilor Omului, în situația în care hotărârea instanței de fond nu este motivată corespunzător, instanța de control judiciar este obligată să suplinească lipsurile acesteia, iar nu să desființeze și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cu privire la inculpatul A., Curtea a constatat că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, aspect care rezultă din probele administrate în cauză, respectiv:

- Ordin de misiune nr. 301 din 17 mai 2010, potrivit căruia s-a dispus efectuarea de către inculpați a unui control inopinat - supraveghere fiscală privind respectarea Legii nr. 571/2003, pe linia comercializării uleiurilor uzate la SC E. SRL Oradea și SC F. SRL.

- Raportul de misiune nr. x din 17 mai 2010 din care rezultă că s-a început și nefinalizat controlul la SC E. SRL și că nu s-a efectuat controlul la SC F. SRL.

- Proces-verbal din data de 17 mai 2010 întocmit de către inculpați, care au constatat că SC E. SRL efectuează activități de livrare angro de motorină către societăți comerciale din țară, activitate pentru care ar fi trebuit să dețină atestat angro, eliberat de către autoritățile fiscale teritoriale, potrivit OMF nr. 1378 din 2009. S-a constatat, totodată, că din documentele financiar-contabile rezultă că societatea a livrat numai în cursul lunii aprilie 2010 cantitatea de 176.352 litri. S-a mai constatat că pentru stocurile de motorină și mișcările acesteia, societatea nu conduce evidențe operative bazate pe fișa de magazie sau programe informatice de gestiune.

În același proces-verbal, la rubrica "Prevederi legale încălcate", inculpații au consemnat "art. 206

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată; art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, republicată a contabilității", iar rubrica "Consecințe"a rămas necompletată.

- Notă explicativă dată de G., director economic din cadrul SC E. SRL Oradea, potrivit căruia "Nu am efectuat vânzări de motorină către terți în perioada menționată. Precizăm că suntem în curs de autorizare ca vânzător en-gros conform O.U.G.. 39/2010 și am sistat vânzarea de motorină.".

- Ordin de misiune nr. 362 din 16 iunie 2010, potrivit căruia s-a dispus continuarea controlului la SC E. SRL Oradea.

- Raportul de misiune nr. x/16 iunie 2010 din care rezultă că s-a întocmit procesul-verbal de control nr. x/16 iunie 2010, în prezența directorului economic G., în lipsa directorului general al SC E. SRL Oradea, H., urmând să se solicite o consultare cu conducerea DJAOV Bihor și DJAOV Cluj.

- Proces-verbal nr. x din 16 iunie 2010 și anexă întocmit de către inculpați, potrivit căruia "Societatea comercializează produsul motorină, produs menționat la art. 175, alin. (3) lit. c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, în schimbul transporturilor rutiere efectuate de clienți.

Potrivit prevederilor art. 32, pct. 12, alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2009, publicată în M.O. nr. 249 din 14 aprilie 2009, societatea avea obligația să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1378 din 24 august 2009, publicat în M.O. nr. 585 din 24 august 2009, în termen de 90 zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial, adică până la data de 23 noiembrie 2009.

Până la data controlului societatea nu a îndeplinit obligația de a se înregistra la autoritatea fiscală teritorială și nu a îndeplinit procedura și condițiile stabilite prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1378/2009 și a comercializat în perioada 23 noiembrie 2009 - 31 martie 2010 motorină în valoare totală de 1.352.356,96 RON, așa cum a rezultat din situația anexa nr. 1 la prezentul proces-verbal, din care face parte integrantă.

Potrivit art. 32, pct. 12, alin. (12) din O.U.G. nr. 34/2009, "desfășurarea activității de comercializare de către operatorii economici prevăzut la alin. (9) care nu îndeplinesc procedura și condițiile stabilite prin Ordinul 1378/2009, după termenul stabilit la alin. (9), constituie contravenție și se sancționează cu amendă ..., confiscarea sumelor rezultate din vânzarea și oprirea activității de comercializare a produselor pe o perioadă de 1 - 3 luni".

Art. 206

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată de H.G. nr. 1620/2009 art. I, F, Titlul VII "Accize și alte taxe speciale", pct. 10 precizează că operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem angro produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin ordin al Președintelui A.N.A.F.", iar la alin. (7) al aceluiași articol este stipulat că "desfășurarea activității de comercializare de către operatorii economici prevăzuți la alin. (4)…care nu respectă obligațiile menționate la alin. (4)…constituie contravenție se sancționează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Potrivit art. II alin. (3) din H.G. nr. 1620/2009, prevederile pct. 10, 13 și 14 de la lit. F) a art. I se aplică începând cu data de 01 aprilie 2010.

O.U.G. nr. 39/21 aprilie 2010 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 02/2003 privind Codul de procedură fiscală la art. I pct. 27 precizează:

"la art. 220, după alin. (2

) se introduce un nou alineat, alin. (2

) cu următorul cuprins:

"Fapta prevăzută la art. 206

alin. (7) din Codul fiscal se sancționează cu amendă de la 20.000 la 50.000 RON, confiscarea sumelor rezultate din vânzare și revocarea atestatului".

- Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 17 iunie 2010/86, nr. x, în care s-a reținut comercializarea de motorină fără atestat en-gros și s-a aplicat sancțiunea avertismentului.

- Notă explicativă dată de H., director în cadrul SC E. SRL Oradea, care a arătat că "Obiectul de activitate al societății este transport mărfuri efectuat cu mijloace proprii și ale altor sociale comerciale cărora le punem la dispoziție și semiremorca. Totodată la predarea mărfii (de transportat) și a remorcii punem la dispoziția transportatorului motorina necesară efectuării transportului. La sfârșitul lunii calendaristice se efectuează compensarea operațiunilor reciproce prin emiterea de facturi. Nu am considerat că este o activitate de comercializare angro. Luna mai și luna curentă nu s-au mai derulat, astfel de operațiuni. Pentru îndeplinirea condițiilor impuse de Ord. Președintelui ANAF 1378/2009, în luna ianuarie am achitat o pompă de motorină nouă care să permită sistem de gestiune electronică, făcând toate demersurile pentru întocmirea dosarului de solicitare a atestatului de comercializare angro, care azi se află în stadiu de finalizare.".

- Adresa nr. x din 21 iulie 2010 emisă de către DJAOV Bihor din care rezultă că s-a respins solicitarea SC E. SRL privind obținerea atestatelor de comercializare și depozitare în sistem engro produse energetice, prin deciziile nr. 99 și 100 ambele din data de 20 iulie 2010.

- Decizia nr. 90/1 din 30 iunie 2010 emisă de către directorul executiv al DJAOV Bihor, I., văzând activitatea necorespunzătoare desfășurată în perioada mai - iunie 2010 de către lucrătorul vamal B. a dispus înființarea unei comisii de activitate a acestuia.

- Proces-verbal din data de 27 iulie 2010 încheiat ca urmare a reverificării activității desfășurate de inculpatul B. în perioada 1 mai 2010 - 30 iunie 2010.

- Declarații martor I., directorul executiv al DJAOV Bihor, J. (dosar urmărire penală, dosar instanță de fond, dosar instanță de fond, dosar apel), inspector vamal principal, K., controlor vamal, L., inspector vamal superior, M., inspector vamal/economist, N., inspector vamal/economist, declarațiile martorei H., director SC E. SRL, din care rezultă aspecte privind activitatea de control efectuată de către inculpați la SC E. SRL.

- Fișa postului inculpatului A. .

- Declarațiile inculpatului B. potrivit cărora în lipsa atestatului agentul economic care comercializa produse energetice săvârșea contravenție, că în contextul în care s-a aplicat avertisment nu se mai putea confisca contravaloarea produselor energetice comercializate, că s-a aplicat avertisment, apreciind împreună cu coinculpatul A., că fapta nu prezintă un grad de pericol social ridicat, fără consecințe fiscale, că nu i-a fost aplicată SC E. SRL amenda între 20.000 - 50.000 RON, întrucât societatea a solicitat acordarea atestatului, că nu s-a dispus confiscarea sumei de 1.352.356,96 RON datorită lipsei consecințelor fiscale, onestitatea societății, gradul de conformare voluntară a acesteia la plata impozitelor și taxelor.

- Declarațiile inculpatului A. potrivit cărora neavând cunoștințe în domeniul fiscal s-a bazat pe constatările coinculpatului B., că s-a constatat că societatea nu deținea atestat de comercializare produse energetice, că nu s-a dispus confiscarea sumei de 1.352.356,96 RON, întrucât s-a aplicat doar avertisment, aceasta fiind proporțională cu fapta agentului economic, că s-a aplicat avertisment, deoarece societatea nu a comercializat efectiv motorină, ci doar a compensat anumite prestări de servicii ale altor agenți economici, apoi societatea nu avea datorii către bugetul statului și nu era suspectată de evaziune fiscală, criterii care au dus la aprecierea că fapta prezintă un grad de pericol social redus.

S-a mai reținut că, din probele administrate în prezenta cauză a rezultat că prima instanță în mod corect a reținut starea de fapt, respectiv că, inculpatul A., inspector vamal în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, de a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia controlului efectuat la data de 16 iunie 2010, în sensul de a nu aplica sancțiunea complementară a confiscării sumei de 1.352.356,96 RON de la agentul economic SC E. SRL Oradea, reprezentând contravaloarea motorinei comercializate în perioada 23 noiembrie 2009 - 31 martie 2010, fără a deține atestat eliberat de autoritățile fiscale teritoriale, cauzând o pagubă bugetului de stat în valoare de 1.352.356,96 RON și obținând un folos necuvenit pentru SC E. SRL Oradea.

În rechizitoriu s-a mai reținut în sarcina acestui inculpat că și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia controlului efectuat la data de 16 iunie 2010, în sensul de a nu aplica, pe lângă pedeapsa complementară a confiscării motorinei comercializate în perioada 23 noiembrie 2009 - 31 martie 2010, amenda de 20.000 RON, agentului economic SC E. SRL Oradea.

Cu privire la această acuzație, Curtea a reținut că prima instanță în mod corect a apreciat că inculpatul A. avea posibilitatea potrivit legii să aplice agentului economic fie amenda contravențională, fie sancțiunea avertismentului.

În acest sens sunt prevederile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora, avertismentul se poate aplica și în cazul actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Apărarea inculpatului A., în sensul, că în situația în care se aplică agentului economic sancțiunea avertismentului, nu se mai aplică și sancțiunea complementară a confiscării, s-a apreciat că este nefondată.

Este adevărat că potrivit art. 5 alin. (6) din O.G. nr. 2/2001 sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei, însă acest act normativ nu prevede, ca în cazul sancțiunii contravenționale principale a avertismentului, că aceasta se poate aplica chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

În această situație, Curtea a apreciat că în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției prevede și sancțiunea complementară pentru contravenția comisă, agentul constatator este obligat să aplice această sancțiune.

Or, potrivit O.U.G. nr. 39 din 21 aprilie 2010, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la art. I pct. 27 se prevede că, la art. 220, după alin. (2

) se introduce un nou alineat, alin. (2)/2 cu următorul cuprins:

"Fapta prevăzută la art. 206

alin. (7) din C. fisc. se sancționează cu amendă de la 20.000 la 50.000 RON, confiscarea sumelor rezultate din vânzare și revocarea atestatului."

Ca atare, s-a apreciat că inculpatul A. avea obligația legală să dispună confiscarea de la SC E. SRL Oradea a sumei de 1.352.356,96 RON, reprezentând suma rezultată din vânzarea motorinei.

Prin urmare, prima instanță în mod corect a reținut că inculpatul A., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în timpul controlului desfășurat la SC E. SRL Oradea, a întocmit în mod defectuos procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru fapta săvârșită de SC E. SRL Oradea, în sensul, că nu a aplicat sancțiunea complementară a confiscării, cu toate că aceasta era obligatorie potrivit legii, cauzând în acest fel o pagubă bugetului de stat în cuantum de 1.352.356,96 RON.

De asemenea, s-a apreciat că necunoașterea dispozițiilor legale fiscale, invocată de către inculpatul A. cu ocazia audierii sale, nu îl exonerează pe acesta de răspundere penală, în condițiile în care acesta avea obligația în calitate de inspector fiscal să cunoască dispozițiile legale în materie.

Cu privire la apărarea inculpatului A. că SC E. SRL Oradea nu a comis contravenția prevăzută de art. 206

alin. (7) din C. fisc. , deoarece acest agent economic nu a comercializat motorina, ci a compensat valoarea acesteia cu valoarea transportului efectuate de către alți transportatori, Curtea a apreciat, de asemenea, că și aceasta este nefondată.

În acest sens s-a reținut că prin operațiunea de comercializare se înțelege punerea în vânzare a unui bun, ceea ce a avut loc între SC E. SRL Oradea și transportatori, chiar dacă între ei a existat o înțelegere de compensare a valorii motorinei și a transporturilor efectuate. Chiar acest inculpat a reținut în Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 17 iunie 2010/86, nr. x, că SC E. SRL Oradea a comercializat motorină fără atestat en-gros.

Prin urmare, Curtea a constatat că inculpatul A. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin aceea că a încălcat în mod evident dispozițiile unei legi, respectiv a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fiind, astfel respectată Decizia Curții Constituționale nr. 405/2006, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Față de cele de mai sus, prima instanță în mod judicios a încadrat fapta inculpatului A., inspector vamal în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, de a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia controlului efectuat la data de 16 iunie 2010, în sensul de a nu aplica sancțiunea complementară a confiscării sumei de 1.352.356,96 RON de la agentul economic SC E. SRL Oradea, reprezentând contravaloarea motorinei comercializate în perioada 23 noiembrie 2009 - 31 martie 2010, fără a deține atestat eliberat de autoritățile fiscale teritoriale, cauzând o pagubă bugetului de stat în valoare de 1.352.356,96 RON și obținând un folos necuvenit pentru SC E. SRL Oradea, în prevederile art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. - infracțiunea de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este noul C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse față de dispozițiile cuprinse în vechiul C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A., prima instanță în mod judicios a dat eficiență criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., reținându-se în acest sens nivelul de educație al inculpatului, acesta fiind o persoană cu studii superioare, persoană care până la momentul săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa a avut o conduită corespunzătoare în societate, vârsta, starea de sănătate și situația familială și socială a inculpatului, ultimele împrejurări fiind de natură a justifica neexecutarea pedepsei aplicate în regim privativ de libertate.

De asemenea, raportat la natura și gravitatea faptei, la cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat bugetului de stat, aplicarea pedepselor complementare și accesorii de către prima instanță este justificată. Mai mult, aplicarea unor astfel de pedepse este obligatorie potrivit art. 297 alin. (1) teza finală din C. pen.

Cu privire la apelul declarat de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, prin care a solicitat să se dispună în temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. stabilirea uneia sau a mai multor obligații în sarcina inculpatului A., respectiv să urmeze un curs de pregătire școlară, de pregătire profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:

S-a menționat că, potrivit art. 93 alin. (2) din C. pen. în situația în care instanța dispune ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie suspendată sub supraveghere, este obligată să impună condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Or, prima instanță nu a impus inculpatului niciuna dintre obligațiile de mai sus, motiv pentru care, Curtea a constatat că hotărârea atacată este nelegală sub acest aspect, și a impus inculpatului A. ca în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. să frecventeze un program de reintegrare social derulat de către Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Apelul declarat de către partea civilă Statul Român prin ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin care a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 1.372.356,96 RON la care se adaugă dobânda legală de la data nașterii datoriei (17 iunie 2010) până la data plății efective, s-a apreciat că este nefondat.

După cum s-a arătat cu ocazia argumentării laturii penale a cauzei, inculpatul A. nu poate fi acuzat că nu a aplicat agentului economic SC E. SRL Oradea amenda contravențională în cuantum de 20.000 RON, motiv pentru care acest inculpat nu poate fi obligat la plata acestei sume către partea civilă, acesta fiind obligat de prima instanță în mod legal doar la plata valorii motorinei comercializate.

Solicitarea aceleiași părți civile ca această sumă să fie plătită de către inculpații A. și B. s-a reținut că nu poate fi primită în condițiile în care pe parcursul prezentului proces penal inculpatul B. a decedat. În această situație, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată împotriva inculpatului decedat rămâne nesoluționată, cum, de altfel, în mod corect a dispus prima instanță.

Cu privire la solicitarea părții civile de acordarea a dobânzilor legale, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că nu se poate datora dobândă la suma pe care inculpatul nu o datorează, astfel cum s-a arătat mai sus.

Cu privire la solicitarea persoanei interesate apelante D. de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B., dispusă prin ordonanța din data de 16 aprilie 2015, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a menținut această măsură, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin.

Față de cele de mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile părții civile Statul Român prin ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a persoanei interesate D. și a inculpatului A. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 3 martie 2017 pronunțate de Tribunalul Bihor.

În baza art. 421 pct. 2, lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 36/03 martie 2017 pronunțate de Tribunalul Bihor.

A fost desființată în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza:

S-a impus inculpatului A. ca în baza art. 93 alin. (2), lit. b) din C. pen. să frecventeze un program de reintegrare social derulat de către Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligați apelanții A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, A. și D. la câte 1.000 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare în apel, în favoarea statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 265/A/2018 din 25 mai 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată la data de: 13 martie 2019, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea; 14 martie 2019- numitei D. în calitate de soție a inculpatului B. (decedat); 29 martie 2019 - Statului Român prin ANAF, Direcția generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.

La 21 martie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea a depus concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 aprilie 2019, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație la data de 9 mai 2019.

La data de 6 mai 2019 magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 265 din 25 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A.

Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 265 din 25 mai 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori), precum și semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac.

Îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casație a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, în esență, a menționat că elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului A., în speță îndeplinirea actului de control într-un mod defectuos, prin încălcarea legii, nu subzistă, prin raportare la următoarele considerente:

- Conform normelor legale în vigoare (O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 207/2015), precum și doctrinei și practicii judiciare, agentul constatator are posibilitatea de a alege și stabili dacă se impune sau nu aplicarea sancțiunii complementare raportat la gradul de pericol social și la consecințele faptei;

- Raportat la comportamentul contribuabilului, la elementele circumstanțiale ale așa zisei contravenții de comercializare a combustibililor fără atestat de înregistrare, a apreciat că aplicarea sancțiunii complementare a confiscării veniturilor era mult exagerată, dispunerea acelui mijloc punitiv, fiind în directă contradicție cu sancțiunea avertismentului aplicată;

- Activitatea de compensare realizată de SC E. SRL cu subcontractării săi nu se subscrie unei activități de comerț, combustibilul fiind utilizat în interesul propriu al societății;

- Nu există un prejudiciu real produs bugetului de stat, întrucât actul normativ prin care se impunea confiscarea veniturilor a fost ulterior abrogat, fiind astfel necesar să se facă aplicarea legii contravenționale mai favorabile;

- Modalitatea de lucru a contribuabilului nu a fost disimulată, din contră SC E. SRL a solicitat lămuriri cu privire la procedura legală de urmat, solicitări la care a primit o serie de răspunsuri neclare și evazive;

- Atestatul necesar conform Ordinului președintelui ANAF nr. 1378/2009 nu impunea nicio obligație fiscală în plus în sarcina societății, acesta îndeplinind doar un rol formal, de a avea o evidență a societăților care comercializau produse accizabile, fiind doar o formalitate birocratică.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., iar motivul de casație încadrându-se în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casație formulat de inculpatul A..

În consecință, prin încheierea din data de 09 mai 2019, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 265/A/2018 din 25 mai 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării recursului în casație formulat de inculpatul A., fixându-se termen la data de 6 iunie 2019 pentru când au fost citate părțile, cu asigurarea apărării pentru recurentul-inculpat A..

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, trebuie menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

În speță, recurentul A. și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând, în esență, că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât atribuțiile pretins încălcate sunt reglementate de acte normative secundare, iar nu primare, așa cum s-a statuat în Decizia nr. 405/2016 a instanței de contencios constituțional.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond (soluție menținută în apel), printre altele, în baza art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare, reținându-se, în esență, că acesta, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în timpul controlului desfășurat la SC E. SRL Oradea, a întocmit în mod defectuos procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pentru fapta săvârșită de SC E. SRL Oradea, în sensul, că nu a aplicat sancțiunea complementară a confiscării, cu toate că aceasta era obligatorie potrivit legii, cauzând în acest fel o pagubă bugetului de stat în cuantum de 1.352.356,96 RON.

Având în vedere că, potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă fapta, astfel cum a fost reținută de către instanțele inferioare, întrunește, în persoana condamnatului, toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare menționată.

Sub acest aspect, se observă că, potrivit art. 13

din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcționarului public de a nu îndeplini un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori de a-l îndeplini în mod defectuos, în cadrul și în limitele atribuțiilor de serviciu, fiind necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar între fapta funcționarului public și rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate. În plus, dispozițiile art. 309 din C. pen. reglementează situația în care acțiunea sau inacțiunea mai sus menționată a avut consecințe deosebit de grave, acestea fiind reglementate de prevederile art. 183 din C. pen.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În acest context, sfera atribuțiilor de serviciu în virtutea cărora funcționarului public îi incumbă obligația de a îndeplini anumite acte trebuie să își găsească o reglementare expresă în lege, ordonanță sau ordonanță de urgență ale Guvernului, în situația neîntrunirii acestei exigențe conduita funcționarului, neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal.

Prin urmare, întrucât prin decizia Curții Constituționale, invocată de recurent, s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, restrângându-i-se sfera de incidență, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care fapta săvârșită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată de instanța de contencios constituțional, decizia menționată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 din C. pen. În același sens, cu referire la efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de incriminare, s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanței supreme în considerentele Deciziilor nr. 18/2016 și nr. 6/2017.

În aceste condiții, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută ca element material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esență, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, așa cum s-a reținut și în hotărârile atacate, din actele dosarului și din Rechizitoriul nr. x/2013 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, rezultă că recurentului inculpat A. i s-a imputat încălcarea dispozițiilor prev. de art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora, avertismentul se poate aplica și în cazul actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Totodată, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentului inculpat A. i s-a imputat și încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, din actele și lucrările dosarului, rezultă fără dubii că în calitate de inspector vamal în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia controlului efectuat la data de 6 iunie 2010, în sensul de a nu aplica amenda de 20.000 RON agentului economic SC E. SRL Oradea și de a nu confisca de la acesta suma de 1.352.356,96 RON, reprezentând contravaloarea motorinei comercializate în perioada 23 noiembrie 2009 - 31 martie 2010, fără a deține atestat eliberat de autoritățile fiscale teritoriale, cauzând o pagubă bugetului de stat în valoare de 1.372.356,96 RON și obținând un folos necuvenit pentru SC E. SRL Oradea.

Așadar, în prezenta cauză, fapta de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond (soluție menținută în apel), vizează încălcări ale legislației primare (art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001și O.G. nr. 92/2003), rezultând că recurentului inculpat A. i s-a imputat încălcarea dispozițiilor primare, acestea fiind, cu precădere, menționate în rechizitoriu și în hotărârile atacate, așa cum s-a arătat anterior.

Împrejurarea că, atât în rechizitoriu, cât și în hotărârile pronunțate de instanțele inferioare se fac trimiteri și la legislația secundară nu este de natură a justifica concluzia incidenței deciziei invocate și, corespunzător, soluția achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (dezincriminarea faptelor/faptele nu sunt prevăzute de lege), atâta timp cât în legislația primară (legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență) sunt prevăzute obligații/îndatoriri fundamentale, de esență pentru unele domenii de activitate a autorităților și instituțiilor publice, care revin funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul acestora și, respectiv, pentru anumite categorii de funcționari publici, iar detalierea/concretizarea acestora pentru fiecare funcționar/funcție intervine ulterior, prin intermediul actelor normative subsecvente legii (hotărâri de guvern, ordine al ministrului, norme de aplicare, etc.) ori a celor interne (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fișa postului, etc.). De altfel, în elaborarea legislației se utilizează frecvent metoda prevederii în chiar legea, ordonanța ori ordonanța de urgență respectivă, a unui text care stabilește expres obligația emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislații secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligațiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale.

Așa fiind, în condițiile în care condamnarea inculpatului A. a avut în vedere săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare, nu pot fi primite aspectele invocate de recurent prin cererea de recurs în casație, fapta comisă, astfel cum a fost reținută în mod definitiv de instanța de apel, întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. Prin urmare, se constată că dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale nu operează în prezenta cauză de vreme ce acuzația de abuz în serviciu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, iar nu doar a unor acte normative secundare.

Deși la acest termen de judecată, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului A. a susținut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, întrucât normele juridice primare a căror încălcare i se impută sunt reglementate într-o ordonanța de urgență, care nu reprezintă legislație primară, Înalta Curte arată, pe de o parte, că aspectele nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care, potrivit considerentelor cuprinse în Decizia nr. 405/2016 a instanței de contencios constituțional cu privire la sfera actelor normative la care organele judiciare se pot raporta în aprecierea atribuțiilor de serviciu, ordonanțele Guvernului (inclusiv ordonanțele de urgență) nu reprezintă o lege în sens formal, ci u

§ Cauze similare