ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 437/2019

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală cu nr. 134/P din data de 3 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A din data de 8 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul A., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul prevederilor. art. 67 alin. (1) C. pen. în referire la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prezente de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen. începând cu data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform prevederilor art. 92 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatului A. i s-a impus respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus să execute obligația de la lit. d) din textul legal menționat, respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul A. să presteze timp de 60 zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului Isaccea județului Tulcea la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, Întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. s-a dispus a fi comunicate Serviciului de Probațiune Tulcea.

A fost atrasă atenția condamnatului A. asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege.

S-a dispus ca pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. să nu se execute pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare.

La data de 12 aprilie 2019, Biroul Executări Penale din cadrul secției Penale a Curții de Apel Constanța a formulat o sesizare, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, spre a se aprecia asupra cererii formulate de condamnatul A., privind înlăturarea obligației prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen.

În cererea formulată de condamnatul A. a solicitat înlăturarea obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., precizând că intenționează să muncească în străinătate, pentru a-și întreține familia, subliniind că a mai lucrat în Portugalia în orașul Porto, ca muncitor necalificat, la încărcarea și descărcarea de haine, având posibilitatea de a se angaja, în același loc.

Prin Sentința penală nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în baza dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 raportat la art. 597 din C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul secției Penale a Curții de Apel Constanța.

S-a dispus înlăturarea obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., impusă condamnatului A. prin Sentința penală nr. 134/P din 3 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul cu nr. x/2017

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit concluziilor și propunerilor din raportul de evaluare emis de Ministerul Justiției - Serviciul de Probațiune Tulcea, persoana condamnată:

"a început să conștientizeze gravitatea și consecințele conduitei infracționale, apreciind pozitiv faptul că a fost lăsat în libertate pentru executarea sancțiunii, manifestând "o atitudine corespunzătoare față de condițiile stabilite în hotărârea judecătorească".

Curtea de Apel Constanța a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Biroul Executări Penale din cadrul secției Penale a Curții de Apel Constanța, observând că persoana condamnată nu a încălcat măsurile de supraveghere, a argumentat necesitatea de a părăsi teritoriul țării, pentru a munci în străinătate, unde ar obține venituri mai mari, pentru a-și întreține familia, s-a angajat în fața instanței că va face toate demersurile pentru a se angaja cu contract de muncă, în Portugalia, a prezentat, potrivit raportului de evaluare un risc mediu de a comite infracțiuni în viitor, iar eventualitatea unui trai mai bun, în dacă va obține un contract de muncă legal a fost evaluată, de serviciu de probațiune ca un imbold al responsabilizării condamnatului și al conștientizării de către acesta a importanței de a promova un stil de viață dezirabil.

Împotriva Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a formulat contestație.

Atât în motivarea scrisă cât și oral cu ocazia dezbaterilor Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii formulate de condamnat de înlăturare a obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, concluziile părților fiind consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

La termenul de judecată din 25 septembrie 2019, apărătorul ales al intimatului A. a invocat excepția tardivității contestației, formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, în raport cu dispozițiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.

Asupra excepției tardivității contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, invocată de apărătorul ales al condamnatului A., Înalta Curte de Casație și Justiție constă următoarele:

Potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că dispozitivul Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, a fost comunicată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, la data de 9 mai 2019 (dosar fond), calea de atac a contestației fiind declarată de Ministerul Public în aceeași zi) dosarul Înaltei Curți.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile mai sus evocate, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța la data de 9 mai 2019, este în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care va fi respinsă excepția invocată de intimatul condamnat A., prin apărător, cu privire la tardivitatea formulării contestației.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A., atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este adevărat că prin Sentința penală nr. 134/P din data de 3 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A din data de 8 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală condamnatului A. i s-a impus, printre altele, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., aceea de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

Curtea de Apel Constanța, la cererea condamnatului și având concluziile raportului de evaluare, emis de Ministerul Justiției - Serviciul de Probațiune Tulcea a apreciat că se impune înlăturarea obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., pentru a da posibilitatea acestuia să meargă în Portugalia să presteze o muncă în vederea obținerii unor venituri necesare întreținerii familiei.

Constituția României stipulează în art. 23 că dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat și că legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că dreptul la libera circulație, așa cum este recunoscut la parag. 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, are drept scop asigurarea dreptului în spațiu, garantat oricărei persoane, de a circula pe teritoriul pe care se află precum și de a-l părăsi; aceasta implică dreptul de a merge într-o țară la alegerea sa în care ar putea fi autorizat să intre (a se vedea, mutatis mutandis, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din 20 februarie 1995, D.R. 80-A, pag. 43, alin. (1).

Rezultă că libera circulație ordonă interdicția oricărei măsuri ce ar putea aduce atingere acestui drept și ar putea restrânge exercițiul său în condițiile în care nu răspunde cerințelor unei măsuri ce ar putea fi considerată « necesară într-o societate democratică » atingerii obiectivelor legitime prevăzute de paragraful trei al articolului menționat anterior.

În consecință, orice ingerință trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, contrar concluziilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, apreciază că în speță, în mod corect instanța a apreciat că se impune înlăturarea obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., în condițiile în care aceasta reprezintă o restrângere a dreptului la libera circulație, cu caracter de excepție, iar constatarea că în cauză condamnatul nu a procurat nici o dovadă că ar fi încercat să își găsească loc de muncă în țară și nu a depus un contract care să ateste că va munci în Portugalia nu este suficient și nu justifică menținerea acestei interdicții.

Instanța constată că pe parcursul termenul de supraveghere condamnatul a avut o atitudine corespunzătoare față de condițiile stabilite în hotărârea judecătorească, nu a încălcat măsurile de supraveghere și obligațiile impuse motiv pentru care în mod corect s-a apreciat că este justificată acordarea posibilității de a părăsi teritoriul României, în considerarea intenției, expuse de acesta, de a munci în Portugalia, urmând ca acesta să prezinte Serviciului de Probațiune un contract de muncă, legal încheiat, în acel stat.

Înscrisurile depuse în susținerea contestației, la termenul de judecată din 25 septembrie 2019, de către reprezentantul Ministerului Public, constând în sentințe civile prin care instanța a înlocuit la cererea condamnatului sancțiunea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității, nu au legătură cu cauza de față, dar ele pot avea o altă relevanță decât cea acordată de parchet, ele dovedind lipsa unor venituri bănești, determinantă în hotărârea condamnatului de a merge să lucreze în afara teritoriului țării.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin menținerea obligației prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., s-ar încălca și dreptul condamnatului la muncă, drept stipulat în Constituția României în art. 41 potrivit cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, în condițiile în care așa cum a observat și instanța de fond condamnatul va presta în Portugalia o muncă necalificată, având posibilitatea să obțină venituri mai mari comparativ cu o muncă similară prestată în țară.

Nici susținerea Parchetului potrivit cu care copiii minori de 14 ani, respectiv 16 ani ar rămâne fără ocrotire din partea condamnatului nu poate constitui un argument în admiterea contestației, în condițiile în care prestarea unei munci în afara teritoriului țării ar fi benefică întregii familii.

Pe de altă parte, argumentele aduse de Ministerul Public în susținerea contestației cu privire la existența unor sancțiuni contravenționale aplicate persoanei condamnate, la neachitarea unor despăgubiri față de o unitate spitalicească, precum și la faptul că acesta nu ar prezenta o preocupare serioasă față de copiii săi, sunt străine prezentei cauze având ca obiect încetarea executării obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței și care presupune analiza, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune, a temeiniciei solicitării condamnatului de a nu mai executa această obligație, în funcție de comportamentul acestuia pe parcursul termenului de supraveghere.

În acest sens, Înalta Curte reține că prin raportul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune Tulcea, s-a arătat că persoana supravegheată a început să conștientizeze gravitatea și consecințele conduitei infracționale și a manifestat o conduită corespunzătoare față de condițiile stabilite prin hotărârea de condamnare. S-a concluzionat că este oportună dispunerea încetării obligației de a nu părăsi teritoriul României, arătându-se că, în eventualitatea unui contract de muncă legal și a unui venit mai bun pot crește șansele responsabilizării persoanei condamnate și ale conștientizării de către acesta a importanței de a promova un stil de viață dezirabil.

Pentru toate considerentele expuse, potrivit art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția invocată de intimatul condamnat A. cu privire la tardivitatea formulării contestației.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM