ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursul în casație de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303/P din data de 28 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1124 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. x/2017, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 48 rap. la art. 233 - art. 234 alin. (1), lit. a), lit. d) și lit. f) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată (persoana vătămată B.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 205, alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoana vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 48 rap. la art. 205, alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal (persoana vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 48 rap. la art. 205, alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal (persoana vătămată D.).

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin Sentința penală nr. 1402 din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 10 ianuarie 2017.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 1402 din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 10 ianuarie 2017.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea stabilite prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1402 din 23 noimbrie 2016, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare la data de 10 ianuarie 2017 și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 4 ani, 2 luni și 20 de zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 C. pen., s-a adăugat la pedeapsa închisorii de 8 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a stabilit că pedeapsa astfel stabilită se va executa în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului A. de la data de 1 decembrie 2016 la data de 13 iunie 2017.

În baza art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen., au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile B. și D. și au fost obligați inculpații astfel: inculpații E. și A., în solidar, la plata către partea civilă B. a sumei de 600 RON, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca x; inculpatul E., la plata către partea civilă D. a sumei de 550 RON, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca x.

S-a luat act că persoana vătămată minoră, C., prin reprezentant legal B., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de 15000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, fiecare inculpat urmând a suporta suma de 7500 RON.

Prin Decizia penală nr. 303 din 28 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpații A. și E..

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, la data de 24 iunie 2019, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, recurentul inculpat a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, arătând că, argumentarea și analizarea probelor conduc în mod evident la achitarea inculpatului, întrucât instanța de apel, reiterând în totalitate constatările instanței de fond, a înlăturat în mod nelegal declarațiile persoanelor vătămate B. și D. date în fața instanței de apel, aceștia declarând că doar au presupus că inculpatul ar fi fost alături de inculpatul E..

În acest sens, apărarea inculpatului a făcut referi la probele dosarului (declarațiile persoanelor vătămate, declarații de martor, convorbiri telefonice, procese-verbale, etc) și la situația de fapt reținută în cauză, concluzionând că, "din toate aspectele prezentate și dublate de probatoriul administrat în cauză, rezultă că au participat la săvârșirea faptelor inculpatul E. și alți doi bărbați, dar participarea inculpatului A. nu este dovedită cu niciun mijloc de probă."

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303 din data de 28 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație declarat de recurentul inculpat A..

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazurilor de casare prev. de art. 438 pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen. invocate de către recurentul inculpat în susținerea recursului în casație.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Astfel, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidența a fost stabilită cu titlu definitv de către instanța de apel.

Totodată, se referă nu doar la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci privește întreg regimul sancționator aplicat unei situații juridice concrete, respective ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare nu se încadrează în limitele cazurilor de recurs în casație pe care se grefează cererea inculpatului, invocarea acestora fiind una pur formală.

În acest sens se constată că prin motivele de recurs în casație nu se arată în niciun fel de ce pedeapsa aplicată inculpatului nu este în limitele prevăzute de lege (cu referire la pct. 12 al art. 438 C. proc. pen.) și nici de ce infracțiunile pentru care a fost condamnat nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare (cu referire la pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin motivele invocate în cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., acesta solicită practic reanalizarea situației de fapt întrucât susține că au fost înlăturate în mod nelegal declarațiile părților civile D. și B. și, de asemenea, a făcut o analiză a probelor în raport de care apreciază că se impune achitarea sa.

În consecință, întrucât aspectele invocate în motivarea recursului în casație tind la o reapreciere a probatoriului și la constatarea unei neconcordanțe între situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel și probatoriul administrat în cauză, ceea ce excede cazurilor de casare invocate în cauză, instanța reamintește faptul că toate aceste aspecte privesc fondului cauzei și nu nu se poate face o reanaliză a probelor administrate cu ocazia recursului în casație, nu se poate verifica existența concordanței între situația de fapt reținută de către instanță și conținutul mijloacelor de probă, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs în casație.

În consecință, Înalta Curte constată că toate crititicile recurentului exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303/P din data de 28 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 303/P din data de 28 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - CL