ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 300/P din 26 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 294/27.07.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2022 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile Legii nr. 194/2011, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și a art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen., a art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen., a art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Pedeapsa astfel stabilită se execută în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpat pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 24.09.2023.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 21.05.2022 la data de 19.04.2022.

În baza art. 112 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. pen. și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispusă în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 300/P din 26 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A..

Curtea de Apel Constanța a reținut că fapta inculpatului A., care, la data de 20.05.2022 a importat din Olanda cantitatea de 24,56 grame JWH-210, ambalată într-un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menționat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D., x" întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri, respectiv importul de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului A., care, la data de 20.05.2022 a ridicat un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menționat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D., ce conținea cantitatea totală de 24,56 grame JWH-210, pe care a deținut-o în vederea punerii în circulație, fiind prins în flagrant de către organele de poliție la aceeași dată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului A., care, la data de 20.05.2022 a efectuat, fără drept, operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile Legii nr. 194/2011, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv a procurat din Olanda cantitatea de 50,04 grame cristale albe, ce conținea ca substanță 3-Chloromethcathinone (3-CMC), ambalată într-un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menționat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D.", fiind prins în flagrant de către organele de poliție la aceeași dată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile Legii nr. 194/2011, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge.

În acest sens, potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000 (în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii) constituie infracțiune: 1 Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Conform art. 4 din Legea nr. 143/2000 (în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii) 1 Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Astfel, pentru a se reține infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea 143/2000 este necesară săvârșirea unuia sau mai multora dintre elementele materiale prevăzute expres de lege pentru propriul consum, fără drept, iar pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii trebuie constatată legătura cauzală între deținerea drogurilor și finalitatea acestei operațiuni respectiv, consumul propriu.

Reținerea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 din Legea 143/2000 se justifică în raport de cantitățile depistate în coletul comandat de inculpat, respectiv cantitatea de 24,56 grame JWH-210. Totodată, Curtea a avut în vedere faptul că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc nu este condiționată de probarea unor acte de vânzare efectuate de inculpat anterior sau ulterior primirii cantității de droguri prin intermediul firmei de curierat.

Susținerea inculpatului precum că nu a comandat drogurile, neexistând nicio dovadă în acest sens, este contrazisă de întreg ansamblu probator.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a efectuat mai multe apeluri telefonice către curier, fiind foarte insistent, și a încercat să îl determine pe acesta să îi predea coletul atât lui, cât și altor persoane la care inculpatul a apelat în vederea ridicării coletului. De altfel, din declarația martorului audiat în cauză rezultă că livrarea coletului se poate efectua doar în baza unui cod PIN pe care îl are doar destinatarul și nu alți intermediari.

În atare situație, Curtea a reținut că inculpatul A. este cel care a comandat cantitatea de 24,56 grame JWH-210 și cantitatea de 50,04 grame cristale albe, ce conținea ca substanță 3-Chloromethcathinone (3-CMC) din Olanda.

Potrivit art. 3 din Legea 143/2000 - (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Pentru realizarea elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea 143/2000 este necesar ca subiectul activ să introducă sau să scoată din țară, ori să importe sau exporte, fără drept, droguri de risc sau de mare risc. Contrar susținerilor inculpatului, nu este necesară calitatea acestuia de comerciant, importul sau exportul, fără drept, de droguri de mare risc neputând fi efectuat în baza unor convenții comerciale de către persoane în afara autorizării legii. Cu atât mai mult cu cât textul legal incriminează variante alternative de săvârșirea infracțiunii, voința legiuitorului fiind în sensul extinderii noțiunilor civile/financiar-fiscale. Importul poate fi reținut atunci când calitatea de comerciant este a unui interpus, chiar firmă de curierat, cum corect s-a reținut în prezenta cauză.

Or, Curtea a constatat că inculpatul A. a comandat cantitatea de 24,56 grame JWH-210 și cantitatea 50,04 grame ce conținea 3-Chloromethcathinone (3-CMC), iar prin intermediul firmei de curierat B. a introdus în țară, în modalitatea importului, aceste cantități, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000. Cantitățile de droguri comandate și deținute, coroborate cu atitudinea inculpatului față de recepția acestora, sunt relevante pentru probarea intenției de traficare a acestora, nefiind suficientă teza argumentată de apărare în sensul consumului propriu.

Nu poate fi reținută nici teza apărării în sensul achitării inculpatului apelant pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile Legii nr. 194/2011, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 deoarece ar fi deținut substanțele pentru consum propriu, pentru argumentele reținute mai sus și faptul că este probată intenția inculpatului în vederea traficării acestor substanțe, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului, 05 aprilie 2024 (la data de 29 martie 2024 s-a afișat înștiințarea, cu termen de 7 zile pentru ridicare comunicare), prin afișare la domiciliu, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație este 6 mai 2024, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 23 aprilie 2024, prin apărător ales, avocat E., cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., având în vedere că prin rechizitoriu și prin hotărâre s-a reținut infracțiunea de trafic internațional de droguri în modalitatea importului, s-a arătat că inculpatul nu are calitatea de comerciant, deci condiția de subiect activ lipsește, după cum și elementele de tipicitate, respectiv latura obiectivă a infracțiunii.

Având în vedere că nu s-a probat că inculpatul a introdus în țară coletul, iar la locuința acestuia cu ocazia percheziției domiciliare s-au găsit 0,13 grame de cristale pe o farfurie, în lipsa altor probe că inculpatul a efectuat sau urma să efectueze alte operațiuni cu aceste substanțe decât consumul propriu, s-a arătat că instanța trebuia să constate că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu efectuată exclusiv în acest scop nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ, deci fapta nu este prevăzută de legea penală.

În condițiile în care lipsește latura obiectivă a infracțiuni de trafic internațional de droguri, chiar și în situația în care drogurile ar fi fost introduse pentru consum propriu, neprobându-se că au fost introduse în scopul unuia din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu există în concurs infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) cu infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a arătat că un aspect de nelegalitate a hotărârii instanței de apel se referă la încălcarea principiul prezumției de nevinovăție consacrat de art. 4 C. proc. pen. și art. 6 CEDO.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 mai 2024, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită, astfel că la data 10 iunie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., prin încheierea din data de 18 iunie 2024 Înalta Curte a dispus admiterea în principiu doar cu privire la infracțiunea de trafic internațional de droguri, în modalitatea importului, prevăzută de art. 3 din Legea 143/2000.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Astfel, starea de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracțiunea prev. art. 3 din Legea 143/2000, a constat în aceea că, la data de 20.05.2022, inculpatul a importat din Olanda cantitatea de 24,56 grame JWH-210, ambalată într-un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menționat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D.".

Potrivit art. 3 din Legea 143/2000 - (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul or exportul de droguri de risc.

Analizând fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, Înalta Curte constată că aceasta întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În acest context, se observă că pentru realizarea elementului material în modalitatea importului, norma de incriminare nu face nicio referire la calitatea subiectului activ, în sensul precizat de recurentul-inculpat, și anume aceea de a fi comerciant.

De asemenea, în norma de incriminare avută în vedere nu există o dispoziție care să facă referire explicit sau implicit la aspecte care țin de import ori export, de regimul vamal și reglementarea aferentă acestor domenii de activitate, ci se referă strict și exclusiv la aspectul importului (fără drept) în țară a anumitor substanțe, calificate drept "droguri de risc" sau "droguri de mare risc".

Întrucât legea penală nu definește în mod expres conceptul de import în țară a unor bunuri/substanțe, se aplică regula generală potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Așadar, orice operațiune de import (chiar și formală) pe teritoriul României efectuată de către o persoană, fără drept, cu privire la asemenea substanțe interzise, fie că sunt droguri de risc sau mare risc, realizează condiția constitutivă ce se regăsește în art. 3 din Legea nr. 143/2000, respectiv importul în țară a drogurilor de risc/mare risc.

Recurentul inculpat a mai susținut și că s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în condițiile în care nu s-au reținut circumstanțe atenuante sau o altă cauză de reducere a pedepsei, ceea ce presupune că pedeapsa în cuantumul stabilit se circumscrie limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de deținere pentru consum propriu, astfel, în raport de scopul introducerii drogurilor, chiar dacă încadrarea în drept a fost art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, fapta de trafic internațional de droguri nu este tipică.

Nici această susținere nu poate fi reținută ca întemeiată atât timp cât trimiterea în judecată s-a dispus sub aspectul săvârșirii și a infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar instanța a dispus condamnarea pentru această infracțiune, fără a se fi pus în discuție vreo eventuală schimbare de încadrare juridică. Faptul că pentru această infracțiune s-a aplicat o pedeapsă mai mică decât minimul legal fără reținerea vreunor circumstanțe atenuante sau cauze de reducere, nu schimbă calificarea infracțiunii și nici nu poate fi prezumat că pedeapsa a fost aplicată pentru o altă infracțiune decât cea reținută de instanță.

Referitor la celelalte critici aduse de recurentul-inculpat (faptul că nu s-au reținut circumstanțe atenuante sau o altă cauză de reducere a pedepsei ori faptul că nu a efectuat comanda sau că investigatorul sub acoperire utilizat în cauză nu a fost autorizat să facă substituirea coletului), instanța supremă constată că, în realitate, se contestă situația de fapt deja stabilită de instanța de apel nu poate fi schimbată, având caracter definitiv, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 300/P din data de 26 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 300/P din data de 26 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2024.