ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 418 din data de 10.11.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală în dosarul nr. x/2022 s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen. și cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) și f) C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen. și cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen. și cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 10 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani și 10 luni închisoare.

S-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen. și art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 22.06.2022 la zi.

În baza art. 399 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 08.01.2024.

În baza art. 19 si art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 și art. 1382 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă C., și au fost obligați inculpații D., E., F., A. și G., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 20.000 de euro, la cursul BNR din data plății.

În baza art. 19 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 și art. 1382 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă H., și au fost obligați inculpații D., E., F., A. și G., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de euro, la cursul BNR din data plății.

În baza art. 19 si art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 și art. 1382 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 20.000 de euro, la cursul BNR din data plății.

S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol" Constanța nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a unor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanța.

S-a luat act că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata către stat a sumei de 10200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (4626 de RON din faza de urmărire penală), fiecare inculpat urmând a suporta suma de 1700 RON.

În baza art. 276 C. proc. pen. au fost obligați inculpații D., E., F., A. și G., la plata către partea civilă H. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, fiecare inculpat urmând a suporta suma de 600 RON.

În baza art. 276 C. proc. pen. au fost obligați inculpații D., E., F., A. și G., la plata către partea civilă C. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, fiecare inculpat urmând a suporta suma de 600 RON.

În baza art. 276 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că faptele inculpatului A., care la data de 20 iunie 2022, în jurul orei 19:34, în cursul unui conflict pe care l-a generat cu premeditare pe strada x din comuna Cogealac, județul Constanța, unde s-a deplasat cu autoturismul din localitatea de domiciliu împreună cu alți participanți, înarmați cu bâte și țevi metalice, și le-au agresat în mod extrem de violent pe persoanele vătămate H. și C., pe care, prin acțiuni conjugate și concomitente, în același context factual, le-au lovit în mod repetat cu bâtele și țevile metalice, cu intenția indirectă de a le ucide, astfel că le-au provocat leziuni corporale vindecabile în primul caz într-un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar în al doilea caz în circa 30 de zile de îngrijiri medicale, inclusiv leziuni de autoapărare, apoi de a o lovi cu o rangă în zona spatelui și a mâinii drepte de două ori pe persoana vătămată B., cu intenția de a o pedepsi că a intervenit în apărarea soțului ei, astfel că i-a provocat acesteia leziuni corporale vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale, prin acțiunile de violență fiind tulburate ordinea și liniștea publică din centrul localității Cogealac, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) și art. 189 alin. (1) lit. a) și f) C. pen., lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective s-a reținut că elementul material constă în acțiunile exercitate de către inculpat, astfel cum au fost descrise anterior, iar în ceea ce privește latura subiectivă, s-a reținut că forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este intenția indirectă.

La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 74 C. pen., respectiv că inculpatul A. are vârsta de 29 de ani, are locuință stabilă, nu are ocupație stabilă, este căsătorit, este recidivist, iar în cursul urmăririi penale, inițial, s-a sustras de a urmărire, fiind emis un mandat de aducere în numele său și solicitată arestarea sa în lipsă, însă ulterior s-a prezentat voluntar la procuror, însoțit de apărătorul ales, s-a prevalat de dreptul la tăcere în primă fază, iar la final a fost cooperant și parțial sincer, recunoscând și regretând comiterea faptelor pentru care a fost învinuit. Din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul a fost condamnat când era minor pentru infracțiunile de ultraj și furt calificat, la pedepse de câte 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării, iar de când este major, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe termen de 3 ani, pentru infracțiunea de furt calificat, prin sentința penală nr. 1266 din 02.11.2018 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia nr. 115 din 13.02.2019 a Curții de Apel Constanța.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că la termenul de judecată din data de 14.03.2023, C. s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale în raport cu consecințele infracțiunilor și loviturilor suferite de către acesta, H. s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal cu suma de 50.000 euro reprezentând daune morale în raport cu zilele de îngrijire medicală, efectele deosebite ce s-au prelungit până la acest moment și sunt necesare investigații, recuperări ale stării de sănătate și în prezent, iar B. s-a constitut parte civilă în dosarul penal cu suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale în raport cu consecințele infracțiunilor și loviturilor suferite de către aceasta.

La stabilirea daunelor morale solicitate de părțile civile, au fost avute în vedere consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Astfel, instanța de fond a reținut că sunt evidente suferințele psihice pe care le-au încercat părțile civile, acestea fiind cuantificate atât prin prisma raportelor de expertiză medico-legală aflate la dosar, dar și cu luarea în considerare a intenției inculpaților de a le ucide pe persoanele vătămate H. și C., și de a o vătăma pe persoana vătămată B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A., solicitând schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost condamnat în infracțiunea de "încăierare" iar, în subsidiar, în infracțiunea de "lovire" prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., în acest din urmă caz apreciind că se impune încetarea procesului penal față de inexistența unor plângeri penale ale persoanelor vătămate. De asemenea, în ceea ce privește acțiunea civilă, a susținut că sumele acordate de prima instanță nu sunt proporționale cu implicarea în activitatea infracțională, cu atât mai mult cu cât părțile civile ar fi trebuit să dețină și calitatea de inculpați pentru infracțiunea de "încăierare".

Prin decizia penală nr. 351/P din 03 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 418/10.11.2023 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost desființată, în parte, sentința apelată și, rejudecând:

- a fost redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile C. de la 20000 euro la 4000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății;

- a fost redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile H. de la 50000 euro la 10000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății;

- a fost redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile B. de la 20000 euro la 800 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii penale.

S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților E., I., F., A. și D. durata măsurii arestării preventive executate de la pronunțarea hotărârii apelate (10.11.2023), în continuare, până la data prezentei decizii penale.

În baza art. 272 C. proc. pen., sumele de 350 RON (av. J.) și 700 RON (av. K.) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, efectuând propria evaluare a probatoriului prin raportare la criticile formulate în calea de atac, Curtea a constatat că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a făcut o corectă analiză a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, în această cale de atac fiind puse în discuție încadrările juridice ale faptelor deduse judecății, modalitatea de individualizare judiciară a răspunderii penale a inculpatului și latura civilă a cauzei sub aspectul sumelor acordate de prima instanță cu titlu de despăgubiri.

Curtea de apel a reținut că probatoriul administrat în cauză permite identificarea activităților materiale ale victimei L. și ale fiecăruia dintre inculpații D., G., F., A. și E., excluzând, așadar, confuziile privind incidența art. 198 C. pen., astfel încât solicitarea apelantului A. de schimbare a încadrării juridice în această din urmă infracțiune nu este întemeiată.

De asemenea, s-a constatat că, raportat la declarațiile inculpaților G., D., A. și E., din cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut în mod corect premeditarea în săvârșirea tentativei la infracțiunea prevăzută de art. 189 C. pen., inculpații pornind din localitatea de domiciliu în scopul desfășurării de acte de agresiune fizică față de M., iar nu pentru a se distra la sala de jocuri/pariuri electronice din loc. Cogealac.

Cât privește poziția subiectivă a inculpaților tulceni față de rezultatul imputat, în acord cu prima instanță, Curtea a reținut că obiectele contondente (bâte, răngi metalice) cu care aceștia s-au înarmat și au desfășurat actele de agresiune fizică față de persoanele vătămate H. și C. (obiecte ridicate și conservate ca mijloace materiale de probă), zonele vitale vizate de loviturile aplicate acestora (în principal capul, existând și leziunile mâinilor persoanelor vătămate create în vederea autoapărării), precum și numărul și intensitatea cumulate ale loviturilor, descriu intenția inculpaților de a ucide, formă a vinovăției definită juridic de art. 16 alin. (3) C. pen. și identificată în cauză sub forma intenției indirecte.

Totodată, Curtea a avut în vedere și faptul că inculpații nu au acționat în mod individual și succesiv, caz în care fiecare ar fi răspuns pentru activitatea materială proprie și consecințele acesteia, ci în cadrul grupului spontan constituit, în baza unei rezoluții infracționale comune (coeziune psihică) și concomitent, acțiunile lor fiind îndreptate împotriva celor două persoane vătămate, C. și H., astfel încât fiecare dintre ei răspunde pentru consecințele acțiunii grupului după cum acestea s-au produs în urma activităților concurente, conjugate ale coautorilor. Împrejurarea că inculpații au întrerupt din proprie inițiativă actele de agresiune, fără a fi fost forțați de intervenția poliției sau a strigătului public, a condus la reținerea comiterii infracțiunii contra vieții în forma tentativei, iar nu la existența unei infracțiuni contra sănătății și integrității corporale, factorul volitiv fiind reperul principal în efectuarea diferențierii.

Prin urmare, s-a constatat că apelul declarat de inculpat din perspectiva cererii de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată nu este fondat.

În continuare, s-a reținut că nu poate fi primită solicitarea inculpatului A. de a se dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe față de partea civilă B. pentru lipsa plângerii prealabile, în condițiile în care declarația acesteia din 20.06.2022 conține în partea finală mențiunea formulării plângerii prealabile față de cei vinovați de agresarea ei, iar conținutul declarației relevă datele expuse de art. 295 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 289 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește natura și cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a constatat că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., instanța de fond ținând seama de circumstanțele personale ale acestuia, dar și circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.

Cât privește latura civilă a cauzei, reevaluând sumele cuvenite părților civile, întrucât, prin acordarea daunelor morale, prima instanță, în mod greșit, a aproximat măsura în care prejudiciile morale prezumate judiciar și dovedite ar putea fi ameliorate, făcând abstracție de principiile eticii și echității, dar și de actualul context socio-economic, Curtea a apreciat rezonabilă acordarea către partea civilă C. a sumei de 4000 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din ziua plății, către partea civilă H. a sumei de 10000 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din ziua plății, iar către partea civilă B. a sumei de 800 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din ziua plății.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la 05 aprilie 2024, inculpaților A., F., E. și D. la 08 aprilie 2024, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Andrei și părților civile B. și H. la 09 aprilie 2024, părții civile C. la 12 aprilie 2024, inculpatului I. la 15 aprilie 2024, inculpatului G. și părții civile N. la 16 aprilie 2024.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 09 mai 2024 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 07 mai 2024, a declarat recurs în casație inculpatul A. (prin avocat O., cu împuternicire avocațială seria x nr. x/2024 aflată la fila x ds. R5362/118/2022), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a arătat că, în apel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) și f) C. pen. în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 198 C. pen., deoarece instanța de fond a reținut existența a două grupuri, ambele constituite din mai mult de două persoane, înarmate cu același gen de obiecte, acțiunile au fost reciproce, cu urmări față de membrii ambelor grupuri (din certificatele medico-legale a rezultat existența unor leziuni la E. și G., iar în sarcina inculpatului I. s-a reținut și infracțiunea de tulburare a ordinii publice și distrugere), toate aceste împrejurări ale comiterii faptelor întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare.

A mai arătat că, din înregistrările de la locul faptei rezultă că nu numai inculpații erau înarmați cu obiecte contondente, ci și membrii celuilalt grup, format din persoanele vătămate, care au acționat agresiv atât asupra inculpaților, cât și asupra victimei, pe care au călcat-o în picioare și au lovit-o, aceasta din urmă fiind lăsată de inculpați în fața spitalului pentru a-i acorda primul ajutor, iar inculpații au părăsit zona deoarece celălalt grup de persoane înarmate îi fugăreau.

De asemenea, a precizat că instanța de apel a reținut că șase persoane au aplicat lovituri conjugate, concomitente, cu obiecte alungite (dimensiuni de 1 - 2 m) celor trei părți civile B., C. și H., provocându-le leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale, fără a se produce urmările prevăzute de art. 194 C. pen. În acest sens, a detaliat aspectele reținute în certificatele medico-legale depuse la dosarul cauzei, precum și în declarațiile persoanelor vătămate H. și B..

În atare situație, a aprciat că, în cauză, erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa trebuia aplicată în limitele prevăzute de acest text de lege, instanța de apel reținând existența a două grupuri, inculpații neacționând individual și succesiv, caz în care fiecare ar fi răspuns pentru activitatea materială proprie și consecințele acesteia, ci în cadrul grupului spontan constituit în baza unei rezoluții infracționale comune (coeziune psihică) și concomitent acțiunile lor fiind îndreptate împotriva celor două persoane vătămate C. și H. astfel încât fiecare dintre ei a răspuns pentru consecințele acțiunii grupului după cum acestea s-au produs în urma acțiunilor concurente, conjugate ale coautorilor.

În continuare, a arătat că, deși prin prin manifestarea agresivă față de inculpații tulceni și victima L., inculpatul I. a contribuit la manifestarea stării de temere și neliniște, acesta fiind condamnat anterior pentru omor, în sarcina sa nu s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen., ci s-a reținut circimstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., deși nu a fost solicitată de apărare. Curtea de apel a reținut că prima instanță a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) C. pen., în schimb a aplicat dispozițiile art. 76 C. pen., astfel încât, măsura nefiind contestată pe calea apelurilor, instanța de control și-a însușit motivarea Tribunalului și a remediat neregularitatea constatată.

În aceste condiții, inculpatul A., prin apărător ales, a subliniat că era justificată reținerea circumsanței atenuante și în sarcina acestuia, având în vedere starea de temere și neliniște la acțiunea agresivă a celorlalți, în condițiile în care i-a fost suprimată viața lui L., tatăl inculpatului P., rudă cu ceilalți inculpați.

În plus, a arătat că i s-a aplicat pedeapsa de 12 ani închisoare, maximul prevăzut de lege pentru tentativă la infracțiunea de omor, iar inculpatului I., deși minimul special al pedepsei ce putea fi aplicată era de 20 de ani închisoare (limitele fiind cuprinse între 20 de ani - 30 de ani), i s-a aplicat pedeapsa de 16 ani închisoare, sub minimul special.

Prin urmare, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanța în vederea rejudecării.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la 09 mai 2024, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Andrei și părților civile B. și H. la 13 mai 2024, părții civile C. la 15 mai 2024, inculpaților F. și I. la 29 mai 2024, inculpatului E. la 31 mai 2024, inculpatului G. și părții civile N. la 14 mai 2024 și inculpatului D. la 13 iunie 2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 24 iunie 2024. La data de 15 mai 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a depuse concluzii scrise, solicitând respingerea, ca inadmisibil în principiu, a recursului în casație formulat de inculpatul A..

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 iulie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 16 septembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectate cerințele de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 351/P din 03 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac formulată de acesta fiind admisă de către Curtea de Apel Constanța doar în ceea ce privește latura civilă, respectiv reducerea daunelor morale acordate părților civile.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și locul de detenție al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 198 C. pen., nu a tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) și f) C. pen., în condițiile în care instanța de apel a reținut existența a două grupuri, inculpații neacționând individual și succesiv, ci în cadrul grupului spontan constituit în baza unei rezoluții infracționale comune (coeziune psihică) și concomitent acțiunile lor fiind îndreptate împotriva celor două persoane vătămate C. și H., iar în aceste condiții pedeapsa trebuia aplicată în limitele prevăzute de dispozițiile art. 198 C. pen.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei (sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin deciziile nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, nr. 59/RC din 16 februarie 2017, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 255/RC din 30 iulie 2020, nr. 502/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 457/RC din 11 octombrie 2022 etc.) și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022 și nr. 326/RC din 30 mai 2023).

Având în vedere aceste considerații, se observă că aspectele susținute în concret de recurentul inculpat, prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care acesta a fost condamnat (din infracțiunea prev. de art. 188 alin. (1)-(18)9 alin. (1) lit. a) și f) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 198 C. pen.), respectiv la reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., nu pot fi cenzurate prin prisma motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, și nici subsumate celorlalte cazuri expres reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanța de casare fiind obligată să analizeze cauza numai prin raportare la calificarea juridică stabilită în mod definitiv de către instanța de apel. De altfel, nelegalitatea pedepsei aplicate reprezintă o chestiune care nu a fost nici măcar antamată prin cererea formulată.

Totodată, se observă că nici susținerile recurentului referitoare la pedeapsa aplicată coinculpatului I. și circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestuia nu pot fi circumscrise vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurentul A. nefiind, de altfel, îndreptățit să invoce aspecte ce vizează drepturile procesuale ale unei alte persoane.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 351/P din data de 03 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2024.