ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație declarat, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 406 din data de 03 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) si 10 C. proc. pen. si a art. 2 alin. (1) și (2) din legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. s-a condamnat inculpatul A., în stare de arest preventiv , cetățean român, necăsătorit, studii superioare, programator la B., recividist, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, faptă prev. și ped. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă din 02.05.2023).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

S-a constatat că prezenta infracțiune a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021.

În temeiul art. 96 alin. (5) raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, pedeapsa de 2 închisoare, urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătorie Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021 aplicată prin respectiva sentință, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În fine, s-a hotărât ca pedeapsa astfel stabilită să se execute în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat A. pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 01.01.2024.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus, din durata pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, durata reținerii, respectiv 05.01.2020, precum și durata reținerii și a arestului preventiv din data de 02.05.2023 până la zi.

Împotriva sentinței penale nr. 406 din data de 03 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 406/03.11.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) C. pen., s-a adaugat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin prezenta la pedeapsa de 2 ani închisoare, urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 1051 din 21.07.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.08.2021, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata măsurii arestării preventive de la data de 03.11.2023 la zi.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 1 iulie 2024.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și în rejudecare să se dispună înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aplicarea unei pedepse cu încălcarea principiului non reformatio in pejus.

În esență, s-a precizat că prin sentința penală nr. 406 din data de 03.11.2023 Tribunalul Constanța a reținut că aptă să asigure redresarea socială a inculpatului este o pedeapsă cu închisoarea ce va fi orientată spre minimum special, dispunându-se, ca urmare a reținerii disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În continuare s-a precizat faptul că ulterior prin decizia penală atacată, Curtea de Apel Constanța investită cu soluționarea apelului formulat, în cauză, doar de inculpat, a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre "limita mediană a intervalului de pedeapsă" (pagina 10 paragraf 1 din decizie), astfel încât, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar apoi a dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În acest context, inculpatul a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de curtea de apel ca urmare a reținerii și cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este nelegală, deoarece instanța de apel a reindividualizat pedeapsa spre maximul special rezultat ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă, deși în virtutea principiului non reformatio in pejus, în condițiile în care inculpatul este singurul care a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, era ținută de individualizarea judiciară a pedepsei, astfel după cum aceasta fusese stabilită de către instanța de fond.

Așadar, s-a precizat că instanța de apel, în cadrul soluționării apelului exclusiv al inculpatului, avea obligația de a stabili o pedeapsă, la minim special ca și instanța de fond, însă redus ca urmare a reținerii cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Concluzionând, inculpatul a arătat faptul că în apel, prin reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., intervalul de individualizare a pedepsei a devenit 2 ani și 6 luni - 6 ani închisoare, iar mai apoi 1 an și 8 luni - 4 ani, iar, cum în cauza de față, parchetul nu a declarat apel, instanța de control judiciar trebuia să mențină exclusiv individualizarea stabilită prin hotărârea instanței de fond, neputând să agraveze situația singurului participant care a declarat apel, respectiv a inculpatului .

Prin încheierea din 02.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație Completului nr. 1.

S-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 30 octombrie 2024 cu citarea recurentului inculpat și cu asigurarea apărării.

Pentru a pronunța această încheiere, Înalta Curte a constatat că susținerile inculpatului privind faptul că pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată de instanța de apel, ca urmare a reținerii și cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este nelegală, deoarece s-a reindividualizat pedeapsa spre maximul special rezultat ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă, deși, în virtutea principiului non reformatio in pejus (în condițiile în care inculpatul a fost singurul care a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe) era ținută de individualizarea judiciară a pedepsei, astfel după cum aceasta fusese stabilită de către instanța de fond, se circumscriu formal cazului de casare invocat, astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.., s-a arătat că recursul în casație este admisibil în principiu.

La data de 30.10.2024, au avut loc dezbaterile cu privire la recursul în casație declarat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A. este nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea dedusă judecății, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv, sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Cu alte cuvinte, nu orice aspect de nelegalitate constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acele încălcări ale normelor juridice care corespund unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de lege.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", acesta fiind incident numai în situația în care sancțiunea penală stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita sa individualizare de către instanțele de fond. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită prin hotărârile date în fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Rezultă, așadar, că examinarea ce poate fi realizată prin prisma acestui motiv de casare presupune efectuarea unei verificări matematice a cuantumului pedepsei aplicate de instanțele inferioare prin comparație cu limitele speciale prevăzute de norma de incriminare, astfel cum sunt reduse ori, după caz, majorate ca urmare a reținerii, cu titlu definitiv, a cauzelor care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de instanța de fond fiind una corect aplicată.

Astfel, Înalta Curte constată că, pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa închisorii este de la 5 la 12 ani, iar limitele reduse cu 1/2 ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt închisoare de la 2 ani și 6 luni la 6 ani; reducând aceste limite cu 1/3 ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., noile limite între care putea fi stabilită pedeapsa sunt de la 1 an și 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.

Așadar, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. este cuprinsă între aceste limite, iar operațiunea de individualizare efectuată de instanța de apel, care a arătat că a ținut cont de circumstanțele reale de săvârșire a faptei (felul, natura și cantitatea mare de droguri traficată, în vederea obținerii de venituri ilegale), dar și cele personale (absolvent de studii superioare, necăsătorit, programator la B., recidivist), nu poate fi cenzurată de instanța de casație, fiind atributul exclusiv al instanțelor inferioare.

În ceea ce privește critica recurentului inculpat, cum că i s-ar fi agravat situația în propria cale de atac, Înalta Curte constată că este neîntemeiată o astfel de critică, având în vedere că, prin micșorarea pedepsei de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, situația juridică a inculpatului nu a fost agravată, ci, din contră, a devenit una mai bună.

Față de aceste considerente, constatând că, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 453/P din data de 25 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2024.