ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1557 din data de 19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția I Penală a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., cu referire la la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii din data de 16.06.2022.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (2 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

A constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 673/14.12.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 31.01.2023, îndreptată prin încheierea din data de 12.01.2023.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/14.12.2022, a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, de 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 6 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, și exercitarea dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mica de 50 de metri, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) și n) C. pen., pe o perioadă de 2 ani (dispusă prin sentința penală nr. 673/14.12.2022), pedeapsă a cărei executare va începe după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mica de 50 de metri, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) C. pen., până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a menținut față de inculpatul B. măsura arestului preventiv dispusă prin încheierea din data de 31.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului București și confirmată prin încheierea din data de 05.05.2023.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B., perioadele în care a fost reținut, arestat preventiv și în arest la domiciliu, din data de 17.02.2022, din data de 16.06.2022 până la data de 08.01.2023, din data de 02.05.2023, la zi.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 2018/31.01.2023 emis de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2022 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei după rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., a dispus confiscarea cantității de 1,88 grame pulbere care conține cocaină și fenacetină, rămasă în urma analizelor de laborator, depuse la camera de corpuri delicte, conform dovezii DCJSEO NR. x din 31.03.2022 și a cantității de 2,34 grame pulbere care conține cocaină și fenacetină, rămasă în urma analizelor de laborator, depuse la camera de corpuri delicte, conform dovezii DCJSEO nr. x din 06.04.2022 .

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea 143/2000, a dispus distrugerea drogurilor menționate mai sus, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a dispus confiscarea, de la inculpatul B., a sumei de 2700 de RON, din care suma de 2500 de RON, reprezintă contravaloarea drogurilor pe care le-a vândut colaboratorului cu identitate identitate protejată D. la data de 09.03.2022, iar suma de 200 de RON, reprezintă o parte din contravaloarea drogurilor pe care le-a vândut colaboratorului cu identitate identitate protejată D. la data de 28.03.2022, și de la inculpatul A., a sumei de 2300 de RON, reprezentând o parte din contravaloarea drogurilor pe care B. i le-a vândut colaboratorului cu identitate protejată D. la data de 28.03.2022.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen.., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata către stat a câte 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 4000 de RON, reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 610/A din data de 21.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1557 din data de 19.12.2023 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2022.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. rap.la art. 72 alin. (1) C. pen., din pedeapsa aplicată apelantului-inculpat B., au fost deduse: perioada reținerii din data de 17.02.2022 (sentința penală nr. 673/14.12.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin neapelare la data de 31.01.2023, îndreptată prin încheierea din data de 12.01.2023) și perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din data de 16.06.2022 până la data de 08.01.2023 și perioada arestării preventive din data de 02.05.2023 la zi.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiași sentințe penale și obligarea acestuia la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat.

********

Împotriva deciziei din apel, la data de 21.05.2024, prin mail, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

De asemenea, la data de 25.06.2024, data poștei, împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casație inculpatul B., aflat în Penitenciarul București Rahova, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Ulterior, la data de 24.10.2024, prin mail, apărătorul ales al inculpatului A., avocat E., a depus la dosarul cauzei o completare a recursului în casație, și în original, prin poștă, la data de 30.10.2024, completarea motivelor de recurs în casație, împreună cu împuternicirea avocațială, aceste completări nefiind însă depuse în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

A arătat inculpatul că deși nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, solicitând Înaltei Curți să analizeze cu atenție dosarul și probatoriul administrat, întrucât nu există absolut nicio probă care să constante dincolo de orice îndoială și certitudine vinovăția sa, prin Hotărârea nr. 1557, pronunțată la data de 19.12.2023, de către Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost condamnat la 6 ani închisoare cu executare.

Inculpatul a arătat că împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la fel ca și inculpatul B., însă Ministerul Public nu a formulat apel.

A arătat că în cursul judecării apelului a formulat și introdus un denunț în scopul de a beneficia de reducerea la jumătate a pedepsei aplicate, denunț ce a fost concretizat și materializat prin punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei denunțate. Inculpatul a susținut că, știind că este nevinovat, a formulat denunțul pentru a obține în cel mai rău caz o pedeapsă de 3 ani a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.

A menționat că potrivit principiului de drept în propria cale de atac nu i se poate agrava situația, în condițiile în care Ministerul Public nu a introdus apel în defavoarea sa. Însă prin decizia penala nr. 610A, pronunțată în data de 21.05.2024, de către Curtea de Apel București, secția I Penală, a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare, în regim de detenție.

Consideră că dacă prin hotărârea primei instanțe a fost condamnat la 6 ani de închisoare și ulterior a depus un denunț care a fost acceptat, astfel încât a beneficiat de reducerea cu 1/2 a limitelor de pedeapsă, iar Ministerul Public nu a depus apel și întrucât nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, în aceste condiții în opinia sa putea fi condamnat la o pedeapsa de cel mult 3 ani închisoare, cu executare sau a cărei executare sa fie suspendată sub supraveghere, nicidecum la 3 ani și 6 luni.

Ba mai mult, a menționat inculpatul că a fost condamnat deși nu există absolut nicio probă privind săvârșirea faptei de către el.

Prin completările motivelor de recurs în casație depuse ulterior de apărătorul ales al inculpatului A., avocat E., cu nerespectarea termenului legal, la data de 24.10.2024, prin mail, apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, suspendarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului și înlăturarea greșelilor privind aplicarea legii penale, pentru motivul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 (a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) sau rejudecarea dosarului de către instanța de apel pentru motivul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), întreaga argumentație a apărării din cuprinsul cererii de completare a recursului în casație referindu-se la probele administrate, declarații de martori, lipsa probelor etc.

În cuprinsul cererii, inculpatul B. a susținut că prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că a optat pentru procedura simplificată, sens în care s-au aplicat dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, a arătat inculpatul că formulează această cerere de recurs în casație, motivat de faptul că, deși a optat pentru procedura simplificată nu a beneficiat și nu i s-a micșorat pedeapsa cu o treime.

Criticile inculpatului prin care se contestă de fapt pedeapsa aplicată în cauză, ar putea fi circumscrise doar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Potrivit deciziei atacate, în cauză nu au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind procedura simplificată.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererilor de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursurilor în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 02.10.2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.11.2024, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursurilor în casație de față.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu întrunesc cumulativ condițiile reglementate de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., urmând a fi respinse ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Astfel, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. au fost declarate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., cu excepția completării motivelor de recurs în casație depuse de apărătorul ales al inculpatului A., la data de 24.10.2024, prin mail, care nu au fost depuse în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Referitor la completările motivelor de recurs în casație depuse la dosar de apărătorul ales al inculpatului A., la data de 24.10.2024, prin mail, acestea au fost depuse cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și astfel nu pot fi avute în vedere în cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor potrivit cărora cererea de recurs în casație va cuprinde în intervalul de declarare a acesteia, indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.

Conform dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen. și jurisprudenței în materie, motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului în casație și de asemenea modificările sau precizările ulterioare ale motivelor de recurs se poate realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea de atac, termenul de motivare a căii de atac suprapunându-se peste termenul de exercitare a recursului în casație atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă. În acest sens fiind și practica instanței supreme, cu titlu de exemplu: încheierea nr. 421/RC din 14.10.2016, încheierea nr. 170/RC din 12.06.2020, încheierea nr. 46/RC din 18.01.2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin completările motivelor de recurs în casație depuse cu nerespectarea termenului legal, apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat admiterea în principiu a recursului in casație, suspendarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului și înlăturarea greșelilor privind aplicarea legii penale, pentru motivul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 (a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) sau rejudecarea dosarului de către instanța de apel pentru motivul prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), întreaga argumentație a apărării din cuprinsul cererii de completare a recursului în casație referindu-se la probele administrate, declarații de martori, lipsa probelor etc.

În continuare, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată de asemenea, că decizia recurată - nr. 610/A din data de 21.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel București - face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casație, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpați, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. îndeplinesc parțial cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) C. proc. pen., rezultând din cuprinsul cererilor de recurs în casație de la dosar faptul că, în ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), însă inculpatul B. nu a invocat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., din criticile acestuia putându-se considera că se contestă pedeapsa aplicată în cauză, critici ce ar putea fi circumscrise formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Preliminar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează că în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt, după cum nu poate proceda nici la o reindividualizare a pedepselor.

În cauză, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar inculpatul B. deși nu a invocat un caz de casare, a făcut referiri la pedeapsa aplicată în cauză.

Potrivit legii și jurisprudenței referitoare la incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanțe prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea, prin hotărârea definitivă de condamnare, a unei cauze de reducere a pedepsei sau a circumstanțelor atenuante/agravante, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022 și nr. 326/RC din 30 mai 2023).

Având în vedere aceste considerații, se observă că aspectele susținute în concret de recurenții inculapați A. și B. prin cererile de recurs în casație aflate la dosar vizând în realitate reducerea pedepselor, nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A mai arătat inculpatul A. prin motivele de recurs în casație că în cursul judecării apelului a formulat și introdus un denunț în scopul de a beneficia de reducerea la jumătate a pedepsei aplicate, denunț ce a fost concretizat și materializat prin punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei denunțate. Inculpatul a susținut că, știind că este nevinovat, a formulat denunțul pentru a obține în cel mai rău caz o pedeapsă de 3 ani a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.

A menționat că potrivit principiului de drept în propria cale de atac nu i se poate agrava situația, în condițiile în care Ministerul Public nu a introdus apel în defavoarea sa, însă prin decizia penala nr. 610A, pronunțată în data de 21.05.2024, de către Curtea de Apel București, secția I Penală, a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare, în regim de detenție.

A concluzionat inculpatul că prin hotărârea primei instanțe a fost condamnat la 6 ani de închisoare și ulterior a depus un denunț care a fost acceptat, astfel încât a beneficiat de reducerea cu 1/2 a limitelor de pedeapsă, iar Ministerul Public nu a depus apel și întrucât nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, în aceste condiții în opinia sa putea fi condamnat la o pedeapsa de cel mult 3 ani închisoare, cu executare sau a cărei executare sa fie suspendată sub supraveghere, nicidecum la 3 ani și 6 luni.

Ba mai mult, a menționat inculpatul că a fost condamnat deși nu există absolut nicio probă privind săvârșirea faptei de către el.

Înalta Curte constată că, așa cum au fost formulate de inculpatul A. motivele de recurs în cuprinsul cererii de la dosar, acestea nu se circumscriu cazului de casare invocat sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ reglementat de art. 438 C. proc. pen.

Astfel, inculpatul A. a indicat doar formal dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în realitate, argumentele sale referindu-se la situația de fapt reținută de instanțe, la probele administrate în cauză și nevinovăția sa, solicitând instanței de casație, pe de o parte, să analizeze probatoriul administrat, întrucât nu există absolut nicio probă care să constante dincolo de orice îndoială și certitudine vinovăția sa, susținând că nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar pe de altă parte, prin cererea de recurs în casație, acesta a criticat cuantumul pedepsei aplicate de instanța de apel urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul că, în opinia sa, în apelul său, putea fi condamnat la o pedeapsa de cel mult 3 ani închisoare, cu executare sau a cărei executare sa fie suspendată sub supraveghere, nicidecum la 3 ani și 6 luni închisoare.

Astfel de motive nu pot face obiectul analizei în recurs în casație neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare invocat sau a niciunui alt caz de casare prevăzut de lege.

Potrivit legii și jurisprudenței referitoare la incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanțe prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În speță, se reține că instanța de fond, prin sentința penală nr. 1557 din data de 19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția I Penală, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În apel, prin decizia penală nr. 610/A din data de 21.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1557 din data de 19.12.2023 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2022, a fost desființată în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoarea aplicată acestuia prin decizia instanței de apel se situează în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în cauză în sarcina acestuia, respectiv cea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (având limitele cuprinse între 5 și 12 ani închisoare, rerținându-se în cauză că Legea nr. 143/2000 în forma în vigoare la momentul comiterii faptelor este mai favorabilă inculpaților întrucât prevedea limite mai mici ale pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2), cu luarea în considerare și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele de pedeapsă reducându-se în această situație cu jumătate, prin urmare limitele speciale de pedeapsă devenind astfel: de la 2 ani și 6 luni închisoare la 6 ani închisoare).

Or, în mod evident pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoarea aplicată acestuia prin decizia instanței de apel pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen. se situează în limitele prevăzute de lege, fiind neîntemeiate criticile sale în sensul că trebuia să i se aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare sau a cărei executare sa fie suspendată sub supraveghere, dar și criticile vizând agravarea situației sale în propria cale de atac, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, Curtea de Apel a admis apelul inculpatului și ținând seama de incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind înjumătățirea limitelor speciale de pedeapsă, instanța de apel a stabilit o pedeaspă de 3 ani și 6 luni închisoare, în limite legale.

Faptul că inculpatul consideră că trebuia să i se aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare sau a cărei executare sa fie suspendată sub supraveghere, nu constituie motive ce ar putea fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau niciunui alt caz de casare, întrucât vizează individualizarea pedepsei și modalitatea de executare, ceea ce excedează analizei instanței de casație în actuala procedură, întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanțe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Astfel, față de cele reținute în prezenta cauză, rezultă din modalitatea de formulare a motivelor de recurs în casație de către inculpatul A. faptul că, în realitate, ceea ce se contestă în cauză nu este aplicarea unor pedepse în afara limitelor legale, ci cuantumul pedepsei aplicate, aspect care însă nu poate face obiectul analizei în recurs în casație, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel, în acest cadru procesual excluzându-se însă criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În aceste condiții, în speță, se constată că motivul de casare a fost doar formal invocat, argumentele neputând fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Deopotrivă susținerile inculpatului A. referitoare la vinovăția sa și la probele dosarului, menționând că nu există absolut nicio probă care să constante dincolo de orice îndoială și certitudine vinovăția sa și că a fost condamnat deși nu există absolut nicio probă privind săvârșirea faptei de către el, etc, Înalta Curte constată că astfel de critici nu pot fi cenzurate prin prisma niciunui caz de casare prevăzut de 438 C. proc. pen., câtă vreme așa cum au fost formulate acestea vizează de fapt temeinicia soluției pronunțate în cauză a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, ceea ce este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În acest cadru procesual, criticile vizând circumstanțele comiterii faptei, vinovăția inculpatului, solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, la fel ca și solicitarea de reindividualizare a pedepsei, nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Ca atare, față de cele menționate, reieșind în cauză că argumentele prezentate de inculpatul A. nu aduc în discuție aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie vreunui caz de recurs în casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., din această perspectivă, se apreciază neîndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen.

Totodată, referitor la completările motivelor de recurs în casație depuse la dosar de apărătorul ales al inculpatului A., la data de 24.10.2024, prin mail, depuse cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., acestea nu pot fi avute în vedere în cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor potrivit cărora cererea de recurs în casație va cuprinde în intervalul de declarare a acesteia, indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.

Conform dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen. și jurisprudenței Înaltei Curți în materie, motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului în casație și de asemenea modificările sau precizările ulterioare ale motivelor de recurs se poate realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea de atac, termenul de motivare a căii de atac suprapunându-se peste termenul de exercitare a recursului în casație atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă. În acest sens fiind și practica instanței supreme, cu titlu de exemplu: încheierea nr. 421/RC din 14.10.2016, încheierea nr. 170/RC din 12.06.2020, încheierea nr. 46/RC din 18.01.2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, depunerea ulterioară, în completare, a motivelor de recurs în casație în prezenta cauză, echivalează cu nemotivarea căii de atac de față în termenul prevăzut de lege, astfel încât motivele depuse de apărătorul ales al inculpatului cu depășirea termenului legal nu pot fi avute în vedere, neîndeplinind condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen.

De altfel, se constată că, motivele formulate ulterior în scris prin cererea de completare a recursului în casație depusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. nu pot fi circumscrise cazurilor de casare indicate în această cerere, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., întreaga argumentație a apărării din cuprinsul cererii de completare a recursului în casație referindu-se la probele administrate, declarații de martori, lipsa probelor etc. . Or, așa cum s-a arătat anterior, astfel de motive nu pot face obiectul analizei în recurs în casație neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare invocat sau a niciunui alt motiv de casare prevăzut de lege și ca atare nu se circumscriu nici măcar formal cazurilor de recurs în casație invocate, iar din această perspectivă în cauză se constată ca nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen.

Astfel, se constată că prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B., nu a invocat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cuprinsul cererii, inculpatul B. a susținut că prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că a optat pentru procedura simplificată, sens în care s-au aplicat dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Astfel, a arătat inculpatul că formulează această cerere de recurs în casație, motivat de faptul că, deși a optat pentru procedura simplificată nu a beneficiat și nu i s-a micșorat pedeapsa cu o treime.

Înalta Curte constată din cuprinsul deciziei atacate faptul că nu au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind procedura simplificată.

Prin urmare, rezultă astfel că de fapt ceea ce critică inculpatul B. este cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză, în sensul că instanța nu i-a micșorat pedeapsa cu o treime prin aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., or, din sentința instanței de fond rezultă că judecata s-a desfășurat potrivit procedurii de drept comun și totodată, în apel, inculpatul a invocat aceleași aspect, reținându-se în decizia de apel că inculpatul B. a criticat sentința penală atacată prin prisma neaplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Curtea de apel constatând că această solicitare este neîntemeiată.

Așa cum s-a arătat anterior, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost deja stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei, încadrarea juridică sau reținerea vreunei cauze de reducere/agravare a pedepsei.

Întrunirea condițiilor pentru aplicarea unei cauze legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească incidența dispozițiilor legale invocate și nu poate fi efectuată de instanța investită cu soluționarea recursului în casație, având în vedere cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casație la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei nu mai poate constitui motiv de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casație, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Revenind la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 438 C. proc. pen. și având în vedere motivele de recurs în casație formulate de inculpatul B., se constată că din modul în care recurentul a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu niciunui caz de recurs în casație, iar din această perspectivă în cauză se constată ca nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, reamintește că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Prin urmare, întrucât în etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, în raport cu cele anterior reținute în cauză, apreciază că ambele cereri de recurs în casație formulate în cauză de inculpații A. și B. nu îndeplinesc cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen., întrucât motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de casare menționate.

Așadar, îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

Concluzionând, în verificarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute de lege, în raport de cele reținute anterior, se constată că, prezentele cereri de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. nu îndeplinesc cumulativ cerințele prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., urmând a fi respinse ca inadmisibile.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 610/A din data de 21.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpații la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 610/A din data de 21.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă inculpații la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.