ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
29.05.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 194 din 30 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat, printre alții, inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată (actele materiale din datele 09.06.2023, 18.07.2023 și 27.07.2023).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) literele: a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) literele: a) și b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 96 alin. (4) și (5) C. pen. rap. la art. 44 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 151/10.05.2023, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2023, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu prevăzut de lege de o treime din cealaltă pedeapsă (respectiv 4 luni), dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 60 C. pen., față de disp. art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare să se execute în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) literele: a), b) și n) C. pen.:

- a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

- b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

- n) dreptul de a comunica cu coinculpatul B., direct sau indirect pe nici o cale.

În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen., partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale s-a scăzut din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) literele: a), b) și n) C. pen.:

- a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

- b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

- n) dreptul de a comunica cu coinculpatul B., direct sau indirect pe nici o cale.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., s-a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul A. prin încheierea pronunțată la data de 14 februarie 2024 de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2023, definitivă prin necontestare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata detenției preventive a inculpatului A., astfel: reținere de la data de 28.07.2023, ora 11:30 până la data de 29.07.2023, ora 11:30; arestare preventivă de la data de 28.07.2023 până la data de 16.02.2024; arest la domiciliu de la data de 16.02.2024 la zi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata detenției preventive a inculpatului C. și reținerea de la data de 27.07.2023, ora 17:30 până la data de 28.07.2023, ora 17:30.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. rap. la disp. art. 112 lit. f) C. pen. și cu referire la art. 16 alin. (1) și 17 din Legea nr. 143/2000, s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale în vederea distrugerii potrivit art. 574 lit. d) C. proc. pen.., cu păstrarea de contraprobe:

- asupra cantității de 1.36 grame - masă brută/1.06 grame - masă netă Cannabis ambalat în punguță din material plastic transparent (proba nr. 1) introdusă în plic din hârtie de culoare maro sigilată cu sigiliul tip MAI nr. x, conform procesului-verbal de predare a probelor nr. x/22.08.2023, depusă la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform dovezii seria/nr. DCJSEO - x/11.10.2023;

- asupra cantității de 0,85 grame - masă brută/0.54 grame - masă netă substanță cristalină care conține 3-CMC și Metilonă, ambalată în punguță din material plastic transparent (proba nr. 3) introdusă în plic din hârtie de culoare maro sigilată cu sigiliul tip MAI nr. x, conform procesului-verbal de predare a probelor nr. x/22.08.2023, depusă la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform dovezii seria/nr. DCJSEO - x/11.10.2023;

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. rap. la disp. art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. și cu referire la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale a unui Grinder cu urme THC ambalat și sigilat cu sigiliul tip MAI nr. x, conform procesului-verbal de predare a probelor nr. x/22.09.2023, depus la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform dovezii seria/nr. DCJSEO - x/11.10.2023;

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. rap. la disp. art. 112 lit. e) C. pen. cu referire la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul A. a sumei de 330 de RON plătite acestuia, în schimbul drogurilor, din fondurile speciale ale DIICOT și DCCO.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații A. și C. și introducerea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A., pentru motive vizând redozarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii acesteia.

Prin decizia penală nr. 21/A din data de 15 ianuarie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., împotriva sentinței penale nr. 194 din 30 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2023.

S-a desființat, în parte, sentința, și rejudecând s-a dispus:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare, în pedepsele componente și reținând disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, a redus pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată (actele materiale din datele 09.06.2023, 18.07.2023 și 27.07.2023), cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., la 3 ani închisoare, pe care a recontopit-o cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 151/10.05.2023, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2023, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani, la care a adăugat un spor de 4 luni, în total 3 ani și 4 luni închisoare.

S-a dedus și reținerea din data de 12.10.2022, conform Ordonanței nr. 133/D/P/2022 emisă de Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

S-au menținut celelalte dispoziții care nu contravin deciziei și s-a dedus la zi arestul la domiciliu.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a arătat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc de către instanța de apel este o pedeapsa nelegală, fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv peste minimul prevăzut de lege.

Limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv de la 5 ani la 15 ani închisoare, reduse conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., devin de la 3 ani si 4 luni închisoare la 10 ani închisoare, iar urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, devin de la 1 an si 8 luni închisoare la 5 ani închisoare. Prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanța de apel este peste minimul prevăzut de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante.

A menționat că instanța de fond a aplicat inculpatului minimul pedepsei prevăzut de lege, iar apelul a fost declarat numai de inculpat, caz în care conform art. 418 C. proc. pen.., acestuia nu i se putea agrava situația în propria cale de atac.

Astfel, instanța de apel, după ce a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani si 8 luni închisoare în pedepsele componente și a reținut dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, a redus pedeapsa de la 3 ani și 4 luni închisoare la 3 ani, în loc să o reducă la jumătate, respectiv la 1 an și 8 luni închisoare.

Prin încheierea din 03.04.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 21/A din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovate de recurent.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este fondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică și cauzele sau stările de agravare și atenuare reținute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, impune o verificare și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, cum este non reformatio in pejus.

Acest principiu, consacrat legislativ de prevederile art. 418 din C. proc. pen., statuează că instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, iar în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

Ca atare, limitele pedepsei sunt influențate și de regulile care guvernează judecata în căile de atac, astfel că, o pedeapsă aplicată de instanța de fond egală cu minimul special, devine, în apelul inculpatului sau al procurorului declarat în favoarea inculpatului, maximul ce nu poate fi depășit conform legii. Tot astfel, reținerea în calea de atac a incidenței unor cauze de reducere a pedepsei, conduce la o diminuare proporțională a sancțiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea pricipiului non reformatio in pejus și menținută, sub aspectul proporționalității, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanță și care nu poate fi agravată.

Analizând regimul sancționator al infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul A., se constată că infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen., este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani.

În cauză, instanța de fond a reținut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., astfel încât limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime, acestea fiind cuprinse între 3 ani si 4 luni închisoare la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen.

Ulterior, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce conducea la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă (deja reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.), și a redus de la 3 ani si 4 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, doar inculpatul a declarat apel, iar în aceste circumstanțe, urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte constată că pedeapsă maximă ce putea fi stabilită inculpatului A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen., era de 1 an și 8 luni închisoare, rezultată din reducerea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, întrucât incidența dispozițiilor art. 418 C. proc. pen.. (în condițiile în care doar inculpatul a declarat apel) a transformat pedeapsă stabilită de prima instanță în maximul de pedeapsă ce putea fi avut în vedere de instanța de apel, înainte de reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Nelegalitatea hotărârii, cu privire la stabilirea pedepsei de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen., în alte limite decât cele prevăzute de lege, poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă deoarece nu implică o chestiune de apreciere referitoare la individualizarea pedepsei, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. și nu cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 21/A din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Va casa în parte decizia penală recurată și, în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată (actele materiale din datele 09.06.2023, 18.07.2023 și 27.07.2023) și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 151/10.05.2023 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2023.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare la 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată (actele materiale din datele 09.06.2023, 18.07.2023 și 27.07.2023), prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare și adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, recurentul inculpat A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale nr. 21/A din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, și emiterea de noi forme de executare în baza prezentei decizii.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 21/A din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Casează în parte decizia penală recurată și, în rejudecare:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată (actele materiale din datele 09.06.2023, 18.07.2023 și 27.07.2023) și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 151/10.05.2023 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2023.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare la 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată (actele materiale din datele 09.06.2023, 18.07.2023 și 27.07.2023), prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 44 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare și adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, recurentul inculpat A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale nr. 21/A din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, și emiterea de noi forme de executare în baza prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-11
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 303 din 11 martie 2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2
ÎCCJ 2024-12-19
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 19 decembrie 2024 Asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 126 din data de 05 octombrie 2023 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr. x/
ÎCCJ 2025-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 24 aprilie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 256 din 28 octombrie 2024 pronunțată de Tri
ÎCCJ 2025-06-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 24 iunie 2025 Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dos
ÎCCJ 2025-09-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 112 din data de 25 iulie 2024 pronunțată
Sursă