ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 112 din data de 25 iulie 2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru o perioadă de 3 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din data de 15.09.2021 până la data de 11.01.2022, inclusiv.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ministerului Public și inculpații B., C., D. și A..

Prin decizia penală nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 112/25.07.2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că pentru întreaga activitate infracțională inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special (3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile în care minimul special era de 3 ani și 4 luni închisoare), luându-se în considerare toate aspectele favorabile inculpatului. S-a arătat că recunoașterea inculpatului a fost deja valorificată ca și cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, astfel că o valorificare suplimentară nu se impune. În ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. - împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, instanța de control judiciar a constatat că inculpatul nu a relevat astfel de circumstanțe, iar împrejurarea că a efectuat o singură vânzare de LSD, s-a reținut că nu este o astfel de circumstanță și că reprezintă de fapt tipicitatea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.

Împotriva deciziei penale nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație recurentul A. a arătat că la data de 18.02.2025, în dosarul curții de apel, a fost depus de către DIICOT un referat din care ar rezulta că recurentul ar fi facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane și ar beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă în cuprinsul deciziei penale recurate nu s-a analizat acest aspect, care ar fi atras reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/2 și ar fi permis aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Astfel, a solicitat admiterea recursului în casație și suspendarea executării deciziei penale recurate.

Prin concluziile scrise formulate, parchetul a solicitat respingerea recursului în casație, arătând că pedepsele stabilite sunt în limite legale prevăzute în cazul infracțiunilor pentru care recurentul a fost condamnat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 24.06.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată făcând parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casație.

Se constată îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., recurentul având calitatea de inculpat în cauză și exercitând calea de atac a apelului.

Cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., sunt, de asemenea, îndeplinite, în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze penale cu minori), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 121din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator reglementat de legea penală pentru infracțiunile reținute în mod definitiv prin decizia recurată.

În acest context, evaluând criticile formulate de recurentul A. în recurs în casație, Înalta Curte constată că ele nu pun în discuție legalitatea regimului sancționator aplicat recurentului prin hotărârea definitivă, ci antamează elemente circumscrise individualizării pedepsei.

În concret, motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și reprezintă o chestiune de individualizare a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casație, întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătorești recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a recurentului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia.

Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.

De asemenea, aspectele criticate vizează necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac pendinte, a unei reindividualizări judiciare a pedepsei, în raport de datele concrete ale cauzei și de cele vizând persoana sa, acesta urmărind obținerea, în prezentul cadru procesual, a unei soluții de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 91 și art. 93 din C. pen., or, prin intermediul cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancționator legal.

Prin urmare, nu este admisibil a se proceda la analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiindcă dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancțiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la toate normele de drept substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, prin intermediul său neputând fi cenzurate alte aspecte care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

Se constată, așadar, că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât aspectele invocate de către recurent nu se circumscriu, în mod formal, în conținutul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Or, examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfășurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experților, interpreților, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli necesare desfășurării procesului penal. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.