ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 194/20 decembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2024, cu privire la inculpații B. și A., s-au dispus următoarele:

A. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen., condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale) și art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracțiuni, i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare pe care a sporit-o cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 6 ani și 4 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante de 6 ani și 4 luni aplicată inculpatului B. perioada reținerii și arestării preventive din data de 25.01.2024 până la data de 25.03.2024, inclusiv.

În temeiul art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 43 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar luată și menținută până în prezent față de inculpatul B..

B. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracțiuni, i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 3 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante de 3 ani și 6 luni aplicată inculpatului A., perioada reținerii și arestării preventive din data de 25.01.2024 până la data de 25.03.2024, inclusiv.

În temeiul art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 43 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii controlului judiciar luată și menținută până în prezent față de inculpatul A..

Împotriva sentinței penale nr. 194/20 decembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2024, au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpații A. și B.

Prin decizia penală nr. 336/A din data de 29 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, printre altele, apelul formulat de inculpatul A..

C.. în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate, printre alții, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul B., s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând cauza:

A. 1. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale), art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. interzice inculpatului B., exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 5 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. interzice inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. interzice inculpatului B. exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 5 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. interzice inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., privind concursul real de infracțiuni, aplică inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporește cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatului B. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 43 alin. (5) C. pen. rap. la art. 43 alin. (3) lit. a) C. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului B. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

B. Au fost înlăturate prevederile art. 5 C. pen. de la încadrarea juridică a infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

Împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs în casație inculpații A. (la data de 04.07.2025- f.19 dos. ric/filtru) și B. (la data de 07.07.2025 - dos. apel).

I. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

- Din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esență, a susținut că, infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000, astfel cum a fost reținută de către instanța de apel, nu corespunde tiparului de incriminare având în vedere neîndeplinirea cerinței esențiale de tipicitate obiectivă atașată elementului material, și anume deținerea în scopul consumului propriu.

Sub acest aspect, s-a susținut că pentru a subzista infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu este necesară o condiție suplimentară, și anume ca scopul deținerii să fie cel al consumului propriu și nu în scopul comercializării și distribuirii.

Astfel, inculpatul a precizat că pe baza elementelor evidențiate de probatoriul administrat în cauză, fapta acestuia de deținere a drogurilor s-a realizat în vederea comercializării, situație în care infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este absorbită de art. 2 alin. (2) din același act normativ, care incriminează traficul de droguri de mare risc. În continuare s-a menționat că scopul distribuirii (care infirmă scopul deținerii pentru consum propriu) decurge din ansamblul activităților anterioare de trafic, evidențiind clar că acestea erau destinate vânzării și nu consumului propriu, deținerea concretizându-se prin raportare la obiectele ridicate de organele de cercetare penală cu ocazia desfășurării percheziției domiciliare, care a culminat cu reținerea și arestarea prezentivă a acestuia conform încheierii nr. 6/2024 din 26.01.2024 dispusă de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș în dosar nr. x/2024.

Inculpatul a mai precizat că, în cauză, nu au existat date sau indicii în sensul consumului propriu la momentul percheziției, ci mai degrabă acestea conturează punerea în vânzare a substanței ilicite 3 CMC, astfel încât nu pot fi considerate ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În acest context s-a susținut că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aceasta fiind absorbită în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

- În ceea ce privește, criticile formulate de recurent din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. acestea vizează două aspecte:

- există o unitate de subiect activ: inculpatul A. a comis toate acțiunile infracționale succesive;

- inculpatul A. a comis o pluralitate de acțiuni de trafic de droguri de mare risc la diferite date în perioada mai 2023- ianuarie 2024;

- acțiunile de trafic satisfac condiția unității de conținut, deoarece întrunesc cerințele legale ale variantei agravate a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fiind îndreptate împotriva aceluiași obiect juridic.

- inculpatul A. a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale determinate, deoarece la momentul luării hotărârii de a vinde/distribui droguri de mare risc, acesta avea atât reprezentarea ansamblului acțiunilor pe care urmează să le întreprindă, cât și a faptului că acestea vor fi realizate secvențialin. Din probele administrate, reținem că rezoluția infracțională în temeiul căreia inculpatul A. a acționat a fost anterioară primei acțiuni de trafic, și faptul că aceasta s-a menținut în perioada mai 2023- ianuarie 2024; Pe de altă parte, se va reține și existența factorului volitiv deoarece inculpatul A. a dorit să comită acțiunile infracționale în mod succesiv la diferite intervale de timp.

În acest context, inculpatul a apreciat că, tratamentul sancționator sub aspectul cuantumului pedepselor și a modalității de executare trebuie realizat, în cauză, față de instituția unității legale a infracțiunii continuate și nu în raport de concursul real de infracțiuni în ce privește actul material de deținere în vederea traficului de droguri din data de 25.01.2024 pentru justa individualizare a pedepselor.

Pentru toate aceste motive, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș, în temeiul art. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în vederea înlăturării dispozițiilor privind concursul real de infracțiuni între infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 8 acte materiale și infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unității legale a infracțiunii continuate.

În acest sens s-a susținut că până la data rămânerii definitive a deciziei recurate, respectiv 29.05.2025, a intervenit Legea nr. 30/2025, intrată în vigoare în data de 29.03.2025, prin care s-a dispus completarea tabelelor-anexă nr. I-III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, prin care substanța 2-MMC a fost introdusă în tabelul anexă nr. II la Legea nr. 143/2000, așa încât operațiunile de vânzare, oferire, distribuire, punere în vânzare și livrare cu orice titlu a acestei substanțe au fost calificate de către legiuitor drept infracțiune de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, inculpatul a apreciat că legea mai favorabilă cu privire la cauzele de atenuare și/sau agravare a pedepsei incidente în speța dedusă judecății este legea nouă, mai exact Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 30/2025. Concret, s-a susținut că, potrivit Legii nr. 194/2011, infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) era sancționată cu pedeapsa închisorii între 2 și 7 ani la momentul săvârșirii actelor materiale (respectiv 24.11.2023 și ianuarie 2024) în regimul concursului real de infracțiuni raportat la actele materiale privind substanța 3-CMC, deci cu aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă, iar infracțiunea corespondentă din Legea nr. 143/2000 este sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Prin urmare s-a menționt că, deși, în mod aparent, limitele de pedeapsă din legea veche apar a fi mai favorabile inculpatului, trebuie analizată situația juridică în ansamblu, respectiv că, în cauză trebuie reținută unitatea legală a infracțiunii continuate și în consecință ar fi aplicabilă o cauză de agravare opțională, raportat la art. 36 alin. (1) C. pen., comparativ cu reținerea concursului de infracțiuni, care reprezintă o cauză obligatorie de agravare a pedepsei, raportat la art. 39 C. pen.

În raport cu aceste considerente, inculpatul a precizat că în situația în care autorul, în baza unei rezoluții infracționale unice, comite atât o faptă de efectuare de operațiuni ilicite (vânzări) cu substanța 2 MMC (care corespunde la momentul comiterii sale elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011), dar care este transpusă până la soluționarea cauzei în cuprinsul Legii nr. 143/2000, cât și o faptă de trafic de droguri de mare risc cu substanța 3 CMC (care corespunde elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000), ne aflăm în situația existenței unei infracțiuni continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acțiuni, și nu în prezenta a două infracțiuni distincte cărora care să conducă la existența unei pluralități infracționale sub forma concursului real, dat fiind că obiectul celor două fapte privește același tip de substanță interzisă, respectiv aceeași clasă de substanță interzisă cu privire la care legiuitorul a înțeles să unifice regimul sancționator prin transpunerea lor în cuprinsul Legii nr. 143/2000.

II. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul B. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

A. Din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esență, inculpatul a susținut că, soluția de condamnare a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000, este nelegală și netemeinică, în raport cu incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.

În acest sens s-a susținut că faptei de deținere de droguri în vederea consumului, îi lipsește un element de tipicitate propriu, autonom, respectiv deținerea în vederea consumului cum rezultă din ansamblul probator. Astfel inculpatul a precizat că atâta timp cat nu se poate demonstra, dincolo de orice dubiu, ca intenția deținerii este în vederea consumului și nu în vederea traficului, se poate administra în favoarea acestuia beneficiul dubiului și coroborat cu ansamblul probator administrat instanța de casație poate reține că destinația drogurilor era vânzarea/traficarea și nu consumul propriu.

Pentru aceste considerente, inculpatul apreciat că se impune pronunțarea unei soluții de casare a deciziei recurate și achitarea acestuia pentru fapta de deținere de droguri de mare risc în temeiul art. 16 alin, 1 lit. b) teza 1 C. proc. pen.

Tot din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. inculpatul a mai susținut că, în raport cu legea penală mai favorabilă, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor concurente astfel cum sunt reținute în sarcina sa într-o singura infracțiune de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.., cumulând 15 acte materiale ale unei rezoluții unice a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

- În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul a precizat că în cauză, s-ar putea reține cel mult o pluralitate de acte care ar fi aptă să contureze forma continuată a infracțiunii unice de trafic de droguri de mare risc nu și reținerea, cu titlu autonom, a existenței faptei de deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu.

În acest sens s-a precizat că numărul de acte materiale, intervalele de timp concentrate, modalitatea de operaționalizare și identitatea actelor materiale, fără diluări evidente ale determinării volitive de a realiza traficul, reprezintă aspecte de natură să contureze o situație juridică total diferită de cea reținută de către instanța de apel și apte sa susțină pe deplin incidența cazului de casare invocat.

În temeiul art. 441 C. proc. pen.., inculpații A. și B. au solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluționarea prezentei cereri de recurs în casație, iar conform art. 443 C. proc. pen.., inculpatul B. a solicitat extinderea efectelor căii extraordinare de atac și față de ceilalți coinculpați, respectiv D., E., F., A., G., H., I., J. și K..

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen.., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererile de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, instanța constată că decizia penală nr. 336/A din data de 29 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpații A. și B. în termenul legal, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., cuprinzând numele și prenumele inculpaților, domiciliul acestora, hotărârea care se atacă, precum și semnătura persoanelor care au exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. se reține că:

A. Inculpatul A. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.

B. Inculpatul B. a indicat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Referitor la această condiție de admisibilitate, Înalta Curte subliniază că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se impune a se sublinia că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurenți să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și/sau procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate.

A. 1. În speță, Înalta Curte constată că, atât inculpatul A. cât și inculpatul B. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând în mod similar faptul că, în cauză, tipicitatea obiectivă a infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceștia au fost condamnați, nu este îndeplinită.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurent, se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, inculpații A. și B. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În realitate, aceștia contestă, în mod esențial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat și modul de valorificare, de către instanța de apel, a anumitor categorii de probe, prin aceasta tinzând la a supune cenzurii instanței de casație aspecte de temeinicie referitoare la însăși situația de fapt reținută cu titlu definitiv prin decizia atacată ori statuările instanței de apel asupra existenței infracțiunii și vinovăției acestora, sub aspectul deținerii drogurilor doar în vederea traficării nu și în vederea propriului consum.

Concret, apărarea celor doi inculpați susține că probele administrate în cauză nu relevă cu certitudine activitatea infracțională pretinsă de acuzare, motiv pentru care, interpretând, într-o manieră proprie, probatoriul cauzei, solicită instanței de recurs în casație ca, însușindu-și această optică, să constate că nu a săvârșit infracțiunea de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu pentru care aceștia au fost condamnați.

Prin urmare, inculpații aduc în discuție chestiuni care țin exclusiv de aprecierea datelor concrete ale cauzei, a probatoriului administrat precum și a raționamentului juridic avut în vedere de instanțele care au evaluat fondul cauzei, nicidecum de verificarea întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii sus-menționate.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sub aspectul existenței infracțiunii ce le este imputată și a vinovăției în săvârșirea acesteia sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recurs în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate, deoarece recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, și nu faptic.

Prin urmare, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți precizează că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație care nu se regăsește în speță, fapt ce atrage nerespectarea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

B. Inculpații A. și B. au mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susținând, de asemenea, în mod similar, faptul că, în mod greșit, s-a reținut existența unui concurs real între infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și infracțiunea de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceștia au fost condamnați, deși, în cauză, ar fi fost întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen. pentru reținerea unității legale a infracțiunii continuate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpați, se observă că dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului sau modalității de executare a pedepsei.

În acest context, se arată faptul că instanța de recurs în casație nu este abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se realizează având ca premisă încadrarea juridică reținută ori menținută prin hotărârea atacată. Astfel, critica susținută de cei doi inculpați, vizând schimbarea încadrării juridice, nu poate fi examinată pe calea recursului în casație, care permite doar o verificare a cuantumului pedepselor aplicate în raport cu limitele prevăzute de textele legale incidente, reținute în caracterizarea în drept. În cadrul acestei caracterizări în drept și a limitelor de pedeapsă specifice, se verifică legalitatea pedepsei aplicate.

Jurisprudența instanței supreme a atestat constant excluderea operațiunii reevaluării caracterizării în drept și schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casație, reținându-se că încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei, respectiv a acțiunii penale (în fond sau apel, ambele instanțe competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu instanței de recurs, învestite cu calea extraordinară de atac a recursului în casație (ICCJ, secția Penală, încheierea nr. 438/RC din 17.09.2025, încheierea nr. 88/RC din 14.02.2024).

În acest context, Înalta Curte reține că, în realitate, inculpații A. și B. nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile reținute în cauză și urmare a aplicării tratamentului sancționator incident în speță, ci solicită o reevaluare a situației de fapt, a forței probante a mijloacelor de probă, chestiuni subsumate unor aspecte de temeinicie (iar nu de legalitate) care ar impune o schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina lor, aspecte care excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, fiind atributul exclusiv al acestora, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Astfel, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație care nu se regăsește în speță.

Prin urmare, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți precizează că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Raportând aceste argumente la cazul de casare invocat, în contextul mai sus precizat, Înalta Curte constată că acestea pun în discuție legalitatea hotărârii atacate prin raportare la modificarea cadrului legislativ, circumscriindu-se formal cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. și se impune a fi examinate într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație, va admite, în principiu, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, doar din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Se va trimite cauza în vederea judecării recursului în casație Completului nr. 1.

Se va stabili termen de judecată, în ședință publică, la data de 10 decembrie 2025, pentru când se va cita recurentului inculpat A. și se va asigurara apărărea acestuia.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulate de inculpatul A., se reține că potrivit dispozițiilor art. 441 C. proc. pen.., "Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2)."

Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale antemenționate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepție, pusă la dispoziția judecătorului de filtru sau instanței de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casație, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 și urm. C. proc. pen.

În absența unor criterii legale de apreciere asupra oportunității suspendării executării hotărârii recurate, o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casație și caracterului excepțional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpat în argumentarea recursului în casație și de posibilele soluții pe fondul căii de atac, motivele prezentate în susținerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri

În acest sens se reține faptul că aceste dispoziții nu sunt imperative, ci stabilesc doar o vocație a instanței prin care aceasta are posibilitatea de a dispune suspendarea executării pedepsei, astfel încât, raportat la datele particulare ale cauzei coroborate cu lipsa motivelor ce au stat la baza formulării acestei cereri, Înalta Curte apreciază că susținerile inculpatului nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte, urmând ca, în conformitate cu art. 441 alin. (1) C. proc. pen., să respingă cererea formulată în acest sens.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu privire la solicitarea inculpatului B. de a se dispune suspendarea executării deciziei penale atacate, se reține că dispozițiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Or, în raport de propunerea de respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac extraordinare de atac, pentru considerentele mai sus expuse, nu se mai justifică examinarea cererii de suspendare a executării hotărârii precum și nici a cererii formulată din prisma art. 443 C. proc. pen..,de extindere a efectelor căii extraordinare de atac și față de ceilalți coinculpați, respectiv D., E., F., A., G., H., I., J. și K..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

I. În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, doar din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Trimite cauza în vederea judecării recursului în casație Completului nr. 1.

Stabilește termen de judecată, în ședință publică, la data de 10 decembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. și asigurarea apărării.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 336/A din data de 29 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

III. Respinge cererile formulate de recurenții inculpați A. și B. privind suspendarea executării hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2025.