ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1039/F din data de 21.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București, secția I Penală, în temeiul art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie urmând a fi executată în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă. În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) din C. pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) din C. pen.. În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a stabilit că pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Poliției Locale Sector 1 București sau în cadrul Administrația Domeniului Public Sectorului 1 București, pe o perioadă de 90 de zile.

Conform art. 94 alin. (1) din C. pen., a stabilit că pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune București. Conform art. 94 alin. (2) din C. pen., a stabilit că supravegherea executării obligației prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. se face de către Serviciul de Probațiune București.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială a sumei de 12.000 RON de la inculpatul A..

În temeiul art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 249 alin. (2) și (5) din C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 3388/P/2023 din data de 25.10.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București față de inculpatul A., până la concurența sumei totale de 12.000 RON (stabilită în vederea confiscării speciale).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1500 RON aferente urmăririi penale, 500 RON aferente judecății).

În fapt, în esență, s-a reținut că inculpatul A., în cursul anului 2023, atât în București, cât și în județul Ilfov, i-a solicitat și a primit de la martorul denunțător B., în total suma de 12.000 de RON, pentru a-și trafica influența pe care a pretins că o are asupra unor magistrați în vederea soluționării favorabile a unor contestații la măsurile asigurătorii care formează obiectul dosarului x/2022 înregistrat la Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 313/A din data de 06 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1039 din data de 21.08.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul penal nr. x/2023 În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 313/A din data de 06 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală a fost comunicată către inculpatul A. la data de 14.03.2025, Parchetului de pe lângă Tribunalului București la data de 14.03.2025 și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 11.03.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 14.04.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 07.04.2025.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 17.04.2025.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10.06.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A. în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., coroborat cu art. 448 din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei de apel atacate, precum și a sentinței potrivit art. 448 alin. (3) din C. proc. pen. și achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., întrucât în mod greșit a fost condamnat, având în vedere că situația de fapt, neschimbată pe tot parcursul procesului, nu se suprapune pe tipicitatea cum aceasta este prevăzută de lege pentru lipsa unor cerințe esențiale, respectiv actul să privească, în concret și real atribuțiile de serviciu ale funcționarilor publici în fiecare moment., iar instanța de apel a efectuat și o greșită aplicare a legii. Cu privire la admisibilitatea cererii, a susținut că sunt îndeplinite condițiile de formalitate a recursului în casație, nu se evidențiază niciun impediment sub aspectul admisibilității în principiu a cererii.

Referitor la nelegala condamnare și greșita aplicare a legii la situația de fapt reținută, respectiv neconformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, s-a susținut că în mod greșit s-a apreciat că pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență simpla pretindere sau promisiune sunt suficiente pentru a se consuma infracțiunea, deoarece contrar interpretării curții, legiuitorul cere explicit ca actul să privească în concret și real atribuțiile de serviciu ale funcționarului public.

Contrar interpretării instanței de apel, pentru a se reține infracțiunea de trafic de influență este esențial ca fiecare funcționar public să aibă atribuții de serviciu în fiecare moment de timp, mai 2023, iulie 2023, 11 august 2023, privind soluționarea contestațiilor la măsurile asiguratorii, respectiv magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov și Curții de Apel București sau ajutor la formulare denunț - polițiștii BCCO Ilfov. Esențial era ca și cumpărătorului de influență să i se fi conturat convingerea la nivel subiectiv că inculpatul ar avea posibilitatea traficării influenței pretinse, nefiind relevante în cauză.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca influența pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcționar sau alt salariat care are atribuții concrete și reale în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit și pretins bani ori alte foloase.

Din economia normei de incriminare rezultă că una dintre cerințele esențiale pentru a se reține că faptele deduse judecății constituie infracțiunea precizată este aceea ca traficarea influenței să vizeze atribuțiile de serviciu concrete ale funcționarului, raportat la acuzația adusă inculpatului, precum și cumpărătorului de influență să i se fi conturat la nivel subiectiv că inculpatul ar avea posibilitatea traficării influenței pretinse. A făcut referire la Decizia CCR nr. 489/30.06.2016, susținând, în esență, că nu se poate stabili cu certitudine existența vreunor atribuții și chiar și dubiul poate fi reținut în sarcina acuzatului și a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., precum și ridicarea măsurilor asiguratorii.

Prin încheierea din 10 iunie 2025, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și s-a acordat termen la data de 24 iunie 2025 cu citarea recurentului-inculpat și asigurarea asistenței juridice.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație. Din examinarea cererii de recurs în casație a rezultat și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului A., hotărârea care se atacă decizia penală nr. 313/A din 06.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, domiciliul, precum și semnătura acestuia.

Având în vedere motivele de recurs în casație formulate ce vizează faptul că în mod greșit s-a dispus condamnarea, întrucât situația de fapt reținută nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, deoarece legiuitorul prevede ca actul să privească atribuțiile de serviciu ale funcționarului public, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate se circumscriu, formal, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind greșita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut că situația de fapt nu se suprapune pe elementele de tipicitate ale infracțiunii, precum și că nu este îndeplinită condiția privind calitatea de funcționar public.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în cursul anului 2023, atât în București, cât și în județul Ilfov, i-a solicitat și a primit de la martorul denunțător B. în total suma de 12.000 de RON pentru a-și trafica influența pe care a pretins că o are asupra unor magistrați în vederea soluționării favorabile a unor contestații la măsurile asigurătorii care formează obiectul dosarului x/2022 înregistrat la Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București.

Înalta Curte reține că elementul material al laturii obiective în cazul traficului de influență constă într-o acțiune care se poate concretiza în trei modalități distincte: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. Pretinderea presupune solicitarea explicită, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau a altor foloase necuvenite, din probele administrate reieșind dincolo de orice dubiu sau echivoc că banii au fost solicitați de inculpat ca preț al pretinsei influențe. Primirea presupune remiterea directă sau indirectă, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite din inițiativa cumpărătorului de influență, ea putându-se realiza în orice modalitate, prin simpla tradițiune a banilor sau valorilor, astfel cum s-a întâmplat cu suma totală de 12.000 de RON pe care inculpatul a primit-o în mai multe tranșe de la martorul denunțător.

În cauză sunt întrunite toate condițiile atașate elementului material, de a căror dovedire depinde însăși tipicitatea faptei, iar urmarea imediată constă în starea de pericol ce izvorăște din expunerea reputației magistraților la neîncredere și suspiciune, iar legătura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei, infracțiunea fiind una de pericol.

Potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Potrivit Deciziei nr. 489 din 30 iunie 2016 a Curții Constituționale, paragrafului nr. 65 s-a stabilit în mod expres că o condiție de tipicitate, cerință esențială, necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență este aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență că îl va determina pe funcționarul public sau o altă persoană menționată în lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, iar în lipsa acestei promisiuni, fapta nu va constitui infracțiunea de trafic de influență. Promisiunea traficantului echivalează cu asumarea neechivocă a angajamentului de determinare a funcționarului să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale ori să îndeplinească un act contrar. Este real că pentru întrunirea acestei condiții nu este necesar ca promisiunea făptuitorului să îmbrace o anumită formă verbală, dar este necesar ca din conduita și afirmațiile făptuitorului să rezulte neechivoc angajamentul acestuia de a se prevala de o pretinsă influență pentru a determina funcționarul să îndeplinească, să nu îndeplinească o anumită îndatorire.

Astfel, ceea ce interesează în speță este promisiunea traficantului de influență de a determina funcționarul să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale ori să îndeplinească un act contrar, condiții care în speța de față sunt îndeplinite, după cum s-a arătat anterior.

Or, instanța prima instanță și instanța de apel au reținut fără echivoc că prin acțiunile întreprinse, inculpatul A. a lăsat să se creadă că ar putea avea influență asupra unor funcționari, respectiv magistrați, ofițeri de poliție judiciară, și totodată a dat asigurări că îi va determina pe aceștia să acționeze într-un sens contrar îndatoririlor de serviciu, iar nu cea a cumpărătorului de influență - care ar putea, spre exemplu, să nu accepte serviciile oferite de traficantul de influență, infracțiunea reglementată de art. 291 alin. (1) C. pen. putând fi comisă și în modalitatea alternativă a pretinderii.

De altfel, instanța de apel a reținut că după cum rezultă din probele administrate, martorul B. a oferit bani inculpatului pentru a interveni pe lângă magistrați sau alți funcționari în vederea pronunțării de soluții favorabile în ceea ce-l privește sau îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor de serviciu menite să-i îmbunătățească situația juridică, ceea ce denotă faptul că, cel puțin o perioadă, a apreciat că respectiva influență ar putea fi reală. Faptul că martorul a decis să înregistreze discuțiile cu inculpatul A. demonstrează că acesta a început să aibă anumite bănuieli sau, cel puțin, a dorit să-și preconstituie dovezi pentru situația în care, spre exemplu, inculpatul nu și-ar fi onorat promisiunile, sau chiar în vederea sesizării organelor de urmărire penală legat de comiterea acestei infracțiuni, pentru a obține îmbunătățirea situației sale juridice.

De altfel, în cursul cercetării judecătorești, în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii ce i se impută și a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate reglementate de disp. art. 375 din C. proc. pen., solicitare admisă de instanță.

În ce privește critica apărării în sensul că fapta nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, Înalta Curte constată că nu este întemeiată, având în vedere că simpla pretindere sau promisiune sunt suficiente pentru a consuma infracțiunea, aceasta fiind o infracțiune de corupție și face parte din categoria infracțiunilor cu consumare anticipată.

De altfel, s-a reținut că toate acțiunile inculpatului cu relevanță penală au fost reținute sub forma comiterii unei singure infracțiuni de trafic de influență, întrucât au vizat ajutorul acordat martorului B. și/sau anumitor membri de familie ai acestuia, în vederea pronunțării unei/unor soluții favorabile în dosarul penal nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, iar una dintre conduitele ilicite ce se impută inculpatului este cea legată de soluția pe care, urmare a intervenției sale, ar fi putut fi pronunțată cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în dosarul sus-arătat, între altele cu privire la bunurile martorului B. sau ale tatălui acestuia.

Așadar, condamnarea recurentului inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență a fost urmarea analizei instanței de apel a ansamblului probelor administrate în cauză, iar rolul Înaltei Curți în procedura pendinte nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, prin raportare la normele de configurare legală a infracțiunii, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat, care reiau în fapt apărările formulate în fața celorlalte instanțe, se impun a fi respinse ca nefondate.

În consecință, raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, fapta concretă reținută în sarcina recurentului inculpat, întrunește condițiile de bază ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., fiind realizată o corespondență deplină între faptele comise, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunii, pentru care s-a dispus în cauză condamnarea inculpatului A., așadar, în speță, nefiind incident în cauză, cazul de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 313/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2025.