ÎCCJ, Decizia nr. 8/2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/1/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A (CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), domiciliat în municipiul București, (...) nr.(...), sc. (...), et. (...), ap. (...), sector 1 și fără forme legale în București, strada (...) nr.(...), sector 1), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b) și k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b) și k) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e C. pen., a confiscat de la inculpatul A suma totală de 56.820 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 249 C. pen., a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A, în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în limita obligației de plată, stabilite în prezenta cauză, de 108.820 lei, rezultată din însumarea valorii totale confiscate (suma de 56.820 lei obținută din săvârșirea faptei) și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar (suma de 52.000 lei: 33.334 lei pentru faza de urmărire penală, 16.666 lei pentru faza de judecată și 2000 pentru faza de cameră preliminară).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A la plata sumei de 52.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (33.334 lei pentru faza de urmărire penală, 16.666 lei pentru faza de judecată și 2000 pentru faza de cameră preliminară).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A (CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), domiciliat în municipiul București, (...) nr.(...), sc. (...), et. (...), ap. (...), sector 1 și fără forme legale în București, strada (...) nr.(...), sector 1) pentru infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b din Legea nr. 129/2019.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata B (CNP (...), fiica lui (...), domiciliată în strada (...) nr. (...), municipiul București, sectorul 1, fără forme legale în București, strada (...) nr. (...), sector 1) pentru infracțiunea de complicitate la spălare a banilor prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b din Legea nr. 129/2019.

A constatat că, prin încheierea din data de 13 decembrie 2023, pronunțată în prezenta cauză, definitivă prin decizia penală din data de 10.01.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul y/1/2023, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpații A și B, prin ordonanțele nr. x/P/2016 din data de 03.12.2020 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

A ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanțele din data de 26 noiembrie 2021, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016, asupra bunurilor mobile aparținând inculpaților A și B (11.210 euro, 4.235 USD, 258 de obiecte – bijuterii și pietre cu o valoare totală estimată de 9.784.295 lei, astfel cum au fost enumerate în cuprinsul ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii – pag. 6-13, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1681 din 26.11.2020 și anexei la raportul tehnic de expertiză nr.1738 din 2.09.2021).

A ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanța din data de 25 ianuarie 2022, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei B, cu excepția imobilului compus din teren și construcție (casă de locuit - parter și etaj), în suprafață construită la sol de 96,67 mp și garaj în suprafață de 54,19 mp), situat în București, str. (...), nr. (...) (fosta Parcela (...)), sector 1 (CF: (...) și (...)).

A constatat că, prin decizia penală nr. 18 din 27 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. z/1/2023, a fost admisă contestația formulată de inculpata B, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. x/P/2016 din data de 25 ianuarie 2022, asupra imobilului compus din teren și construcție (casă de locuit - parter și etaj), în suprafață construită la sol de 96,67 mp și garaj în suprafață de 54,19 mp), situat în București, str. (...), nr. (...) (fosta Parcela (...)), sector 1 (CF: (...) și (...)).

A dispus restituirea cauțiunii, în cuantum de 200.000 euro, stabilită prin ordonanța nr. x/P/2016 din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, consemnate de inculpata B sub forma constituirii de garanții reale imobiliare asupra imobilului situat în București, sector 4, Aleea (...) nr. (...).

A dispus restituirea cauțiunii, în cuantum de 1.000.000 euro, stabilită prin ordonanța nr. x/P/2016 din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, consemnate de către inculpata B, pentru inculpatul A, sub forma constituirii de garanții reale imobiliare asupra imobilelor situate în București, sector 1, strada (...) nr.(...), respectiv București, sector 1, (...) nr.(...), sc.(...), et.(...), ap. (...).

A constatat că, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2024, pronunțată în prezenta cauză, a fost admisă cererea formulată de inculpata B și însușită de inculpatul A, dispunându-se ridicarea ipotecii legale reprezentând garanție reală imobiliară, instituită asupra imobilului situat în București, sector 1, str. (...), nr. (...) (CF: (...) și (...)), valorificată în cadrul cauțiunii în cuantum de (...) euro, stabilită la momentul luării măsurii preventive a controlului judiciar, prin ordonanța din 3.12.2020 emisă în dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., a dispus ca onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 942 lei, să rămână în sarcina statului.

II. Împotriva sentinței nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/1/2023, au formulat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpații A și B.

Prin decizia penală nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/1/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători a admis apelul formulat de inculpatul A împotriva sentinței nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/1/2023, a desființat, în parte, hotărârea atacată, doar în ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare și, în rejudecare a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sub forma participației penale a complicității, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 3 ani închisoare.

A menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatului A prin hotărârea atacată, pentru o perioadă de 4 ani, precum și pedeapsa accesorie.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen., iar potrivit art. 93 C. pen., a obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. a obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în condițiile art. 93 alin. (5) din același cod, în cadrul Administrației Domeniului Public București -Sector I sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector I.

A atras atenția inculpatului A asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei și a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata B împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a lăsat în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și apelantul intimat inculpat A, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanta intimată inculpată B la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați A și B, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 250 lei, să fie avansate din fondul Ministerului de Justiție.

III. Împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2024, la data de 20 februarie 2025, condamnatul A a formulat contestație în anulare, cauza fiind înregistrată la aceeași dată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/1/2025, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 28 aprilie 2025.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul condamnat a susținut, în esență, intervenirea prescripției răspunderii penale pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în drept invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prin prisma dispozițiilor art. 431 alin. (2) raportat la art. 426 și următoarele C. proc. pen., formulate de condamnatul A, constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare și retractare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, având drept finalitate consolidarea principiului autorității de lucru judecat ale hotărârilor judecătorești definitive.

Conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții privind: respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea penală, verificarea dacă motivul pe care se sprijină contestația în anulare este dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum și depunerea dovezilor în susținerea căii extraordinare de atac, ori invocarea dovezilor care sunt la dosar.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației poate avea loc doar ulterior analizării îndeplinirii acestor condiții, când instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este formulată în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Conform dispozițiilor art. 427 – 431 C. proc. pen., conrtestația în anulare poate fi promovată de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de procuror, în termenul prevăzut de lege, iar în cuprinsul cererii trebuie indicate cazurile de contestație și motivele aduse în sprijinul acestora.

Ca atare, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, pentru a fi admisibilă, contestația în anulare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- hotărârea contestată să fie din categoria celor ce pot fi atacate pe calea contestației în anulare, respectiv să fie o hotărâre prin care a fost soluționată acțiunea penală sau acțiunea civilă exercitată într-o cauză penală;

- respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea penală;

- invocarea motivelor pe care se sprijină (dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 426 C. proc. pen.);

- invocarea dovezilor în susținerea căii extraordinare de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, se constată că nu sunt întrunite cumulativ cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare formulate de contestatorul condamnat A.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție de admisibilitate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, potrivit dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b și i) poate fi introdusă oricând, motiv pentru care apreciază că aceasta este îndeplinită.

De asemenea, hotărârea este din categoria celor ce pot fi atacate pe calea contestației în anulare, în contextul în care prin decizia penală nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/1/2024, a fost soluționată atât acțiunea penală cât și acțiunea civilă.

Referitor la celelalte condiții de admisibilitate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea nu sunt îndeplinite, apreciind că invocarea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. proc. pen. și menționarea ca probe a actelor din dosar din care rezultă data săvârșirii faptei este pur formală.

Așa cum s-a arătat mai sus, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare și retractare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură care nu presupune eroare de judecată. Or, în prezenta cauză contestatorul condamnat critică modalitatea în care instanța de apel a stabilit data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, critică ce privește o eventuală eroare de judecată.

În acest sens, prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că:

„171. Contestația în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor judecătorești definitive ce conțin exclusiv erori de drept grefate pe nulități ale actelor de procedură, adică pe încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal, sancționabile cu nulitatea absolută sau relativă.

Prin aceeași decizie s-a mai statuat că: „(...) evaluarea instanței cu privire la calculul termenelor de prescripție într-o cauză determinată nu intră în sfera erorilor de procedură al căror remediu își poate găsi rezolvarea prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, ci constituie o chestiune de judecată circumscrisă raționamentului judiciar pe care instanța îl dezvoltă asupra fondului cauzei.”

Totodată, s-a mai reținut că „177. În situația particulară a cazului prevăzut de art. 426 lit. b C. proc. pen., aceasta însemnă că retractarea unei hotărâri definitive poate surveni doar în ipoteza în care instanța de apel care a pronunțat decizia definitivă a omis să evalueze, în mod efectiv, probele ce evidențiau existența cauzei de încetare a procesului penal, deoarece numai o atare omisiune generează o eroare de procedură. Prin urmare, dovada existenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până la momentul pronunțării deciziei în apel, depunerea ulterioară, după rămânerea definitivă a hotărârii, fiind ineficientă.

(...)

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b C. proc. pen., în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reținut că: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […] b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; […]”, însă „instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal”.

Astfel, în raport cu dispozițiile legale care reglementează instituția contestației în anulare, precum și în raport cu deciziile de interpretare anterior menționate, existența viciului procedural invocat ca temei al căii de atac se examinează întotdeauna în contextul situației juridice existente la data pronunțării deciziei instanței de apel, elementele legislative ori jurisprudențiale noi, ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii, neconstituind, de plano, ”dovezi aflate la dosar”, apte a releva o eventuală omisiune a instanței de apel, iar incidența dispozițiilor legale referitoare la prescripția răspunderii penale nu poate fi realizată pe calea contestației în anulare întrucât nu reprezintă o eroare de procedură ci o eroare de judecată.

Or, contestatorul din prezenta cauză a invocat intervenția prescripției răspunderii penale, caz de încetare a procesului penal, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și în raport cu Decizia nr. 1/2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, prin Decizia nr. 297/26 aprilie 2018 a Curții Constituționale instanța de contencios constituțional a invocat necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalității incriminării și pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci și mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

În considerentele deciziei, între altele, se arată:

„(...) instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite de efectele acestora, ca urmare a diminuării impactului lor asupra relațiilor sociale. (par. 22)

(...) întreruperea cursului termenului de prescripție (...) reprezentând (...) o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale.(par.23)

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.( par. 24 )

A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale (...).(par.28)”

Totodată, instanța de contencios constituțional a apreciat, în considerente, că „soluția legislativă ce corespunde exigențelor Constituției este cea reglementată în art. 123 alin. (1) C. pen. din 1968, fiind aduse argumente în acest sens, de unde reiese că opțiunea curții a fost aceea că în actuala reglementare se revine practic la condițiile întreruperii cursului prescripției C. pen. anterior, aceasta fiind și interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) C. pen.”

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale.

Prin Decizia nr. 1/2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat că „În interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) C. pen., prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289 - 292 C. pen., în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii primei modalități alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalități alternative din conținutul infracțiunii și indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârșirii primei modalități alternative și comiterea unei alte modalități alternative ori între actele care compun acțiunea caracteristică uneia din modalitațile normative de săvârșire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalități normative.”

Deși prin această decizie s-a statuat că, în cazul infracțiunilor unice cu mai multe modalități normative ale elementului material, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii primei modalități, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că aceasta nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât nu reprezintă o probă în sensul art. 426 lit. b C. proc. pen.

Potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, iar potrivit art. 426 lit. b C. proc. pen. proba invocată trebuie să existe la dosar în momentul pronunțării hotărârii definitive.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023, statuând că:

„(...) potrivit art. 426 lit. b C. proc. pen., pentru a fi incident cazul de contestație în anulare, cauza de încetare a procesului penal trebuie să fi existat la data pronunțării hotărârii definitive de condamnare, existând, tot la acel moment, și probe în acest sens.

De asemenea, se constată că din perspectiva Deciziei nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este inadmisibilă reinvocarea cauzei de încetare a procesului penal, după ce aceasta a fost deja analizată de către instanța a cărei hotărâre definitivă se critică pe calea contestației în anulare.

Totodată, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că: „Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.”

Or, din cuprinsul deciziei penale nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2024, se constată că, în ceea ce îl privește pe contestatorul A, instanța de apel a avut în vedere deciziile Curții Constituționale și a efectuat o analiză a termenului de prescripție a răspunderii penale, precum și cu privire la momentului de la care acesta a început să curgă, reținând: «...în ceea ce privește data săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, comisă de autorul C și la care au fost comise actele de complicitate de către inculpatul A, aceasta a fost stabilită, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința nr. 251 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 26 aprilie 2023, în dosarul nr. x/1/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 80 din 13 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

Astfel, prin sentința menționată s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că: „Fapta inculpatului C care, în perioada septembrie 2016 – mai 2017, a pretins, în mod repetat, de la martorul D un comision de 10% din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl avea cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, având ca obiect servicii de pază, în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra funcționarilor responsabili din cadrul acestei Direcții, influență pe care urma să o exercite atât în mod direct, cât și prin intermediul primarului X București, A, pentru a asigura buna desfășurare a contractului, atât sub forma plății la timp a facturilor, cât și sub forma actualizării tarifelor, primind în baza acestei solicitări suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei sub forma plății unor facturi fiscale fictive emise de societatea E, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În raport cu aceste aspecte, în considerarea autorității de lucru judecat stabilită în ceea ce privește data comiterii infracțiunii de trafic de influență, instanța de control judiciar nu poate să reanalizeze aceleași aspecte prin raportare la actele de complicitate reținute în sarcina inculpatului A, neputând fi modificat momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale, care va fi identic pentru toți participanții la comiterea unei infracțiuni, indiferent de momentul efectuării actului de participație. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c C. pen., termenul de prescripție a răspunerii penale în cazul inculpatului A pentru comiterea complicității la infracțiunea de trafic de influență este de 8 ani și a început să curgă în luna mai 2017, nefiind împlinit până în prezent.»

Ca atare, în contextul în care, pe de o parte, Decizia nr. 1/2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu reprezintă o probă în sensul art. 426 lit. b C. proc. pen., iar pe de altă parte, instanța de apel a efectuat o analiză a termenelor de prescripție a răspunderii penale, analiză care a intrat în autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că această critică nu mai poate fi reiterată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 180 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 180 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2025.

OPINIE CONCORDANTĂ

În acord cu soluția pronunțată, apreciem că alte argumente decât cele indicate în considerentele completului de judecată justifică respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare exercitate în cauză.

Astfel, deși contestatorul condamnat a indicat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. proc. pen., iar în sprijinul acestuia a menționat actele dosarului din care rezultă data săvârșirii faptei, invocarea acestora este pur formală.

Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b C. proc. pen., în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […] b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; […]”, însă „instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal”.

Așadar, prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că este inadmisibilă reinvocarea cauzei de încetare a procesului penal, după ce aceasta a fost deja analizată de către instanța a cărei hotărâre definitivă se critică pe calea contestației în anulare.

De asemenea, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că: „Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.”

Astfel, se constată că, în cuprinsul deciziei penale nr. 3 din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/1/2024, împotriva căreia s-a declarat prezenta contestație în anulare, instanța de apel a făcut analiza incidenței prescripției răspunderii penale a contestatorului A.

Pe cale de consecință, în condițiile în care instanța de apel a evaluat incidența prescripției răspunderii penale, aceasta nu mai poate fi reiterată în calea extraordinară de atac, excedând competenței instanței care este învestită cu o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b C. proc. pen.

Prin urmare, situația evocată de către contestatorul condamnat nu se circumscrie, nici cel puțin formal, cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. proc. pen., ci reprezintă o critică a raționamentului judiciar făcut de instanța de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal, cauză analizată cu prilejul soluționării apelului.

Considerăm că în cadrul analizei admisibilității în principiu a contestației în anulare nu se poate verifica îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 426 alin. b C. proc. pen, ci doar suprapunerea la nivel formal a motivelor invocate de contestator cu cazul de contestație în anulare. Incidența în cauză a deciziilor Curții Constituționale nr 297/2018 și nr. 358/2022 și a deciziei nr. 1/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul de soluționare a recursului în interesul legii este o chestiune care privește fondul contestației în anulare, ce ar fi putut fi supusă analizei instanței doar după depășirea etapei admisibilității a în principiu a căii extraodinare de atac. Includerea acestei analize în cadrul etapei admisibilității în principiu ar putea ridica problema caracterului echitabil al procedurii în condițiile în care contestatorul nu a avut posibilitatea de a-și prezenta în fața instanței argumentele care vizează fondul contestației în anulare și ar conduce la soluționarea contestației într-o singură etapă, deși reglementarea legală structurează această procedură în două etape, cu reguli distincte de desfășurare.

Totodată, în cadrul acestei etape prealabile, nu se evaluează probele care ar putea conduce la adoptarea soluției cu privire la fondul contestației. Dispozițiile legale nu impun ca în toate situațiile motivele căii extraordinare de atac să fie constatate printr-o probă nouă, necunoscută instanțelor cu ocazia soluționării cauzei (astfel cum impun dispozițiile legale în cazul revizuirii), ci doar să fie invocate dovezi care fie există deja la dosar, fie se depun de contestator conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen.