ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 301/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 301/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158/P din 29 mai 2007 pronunțată

de Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) Iit. a) și alin. (2), art.

76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.P.E.,

fiul lui P. și F., cetățean

român, studii 12 clase, stagiul

militar satisfăcut, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, la pedeapsa de 8 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza II, lit. b), lit. c) C. pen.;

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), lit. c)

C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestului preventiv de la 19 aprilie 1999 la 4

mai 1999.

În baza art. 14 – art. 346 alin. (1) C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la despăgubiri în favoarea părților

civile, respectiv:

1.

pentru

partea civilă SC D.S.C. SRL cu sediul în localitatea Oradea, la plata sumei de

51.059,67 RON, reactualizată din luna martie 1999 până la data plății efective;

2.

pentru partea civilă

SC V. SRL cu sediul în Oradea,

județul Bihor reprezentată

prin lichidator SC F. cu sediul în localitatea Oradea, la plata sumei de

3630,72 RON;

3.

pentru partea civilă SC A. SRL Arad – sucursala Oradea, cu sediul în

localitatea Oradea, județul Bihor, la plata sumei de 27.895,45 RON;

civilă SC S.C.I.

SRL cu sediul în localitatea Oradea, la

plata sumei de 34.355.42 RON reactualizată din luna aprilie 1999 la data plății

efective;

5.

pentru partea civilă SC G.E.I. SRL, cu sediul în

localitatea Oradea, la plata sumei de 24.740 RON;

6.

pentru partea civilă SC S.C. SRL cu sediul în

Oradea, județul Bihor la plata sumei de 24.740 RON.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a

constatat că partea civilă SC T.D.B. SRL cu sediul în Oradea, județul Bihor a

renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 118 C. pen. s-au confiscat

cec-urile și biletele la ordin, aflate în original la dosarul cauzei.

În baza art. 7, art. 21 lit. g) din

Legea nr. 26/1990 s-a dispus înregistrarea hotărârii de condamnare a

inculpatului în Registrul Comerțului după rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost

obligat

inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat în sumă de 1000

RON.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin

rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 10 martie 2000 s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului K.P.E.

pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1),

(3), (4), (5)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reținut că în perioada 19 martie -

04 aprilie 1999,

inculpatul K.P.E., în

calitate de director la SC M.

SRL Oradea a prejudiciat șapte societăți

comerciale cu suma totală de 2.561.404.253 lei, în cadrul unor operațiuni de

aprovizionare cu produse

alimentare comercializate

de acestea, pentru a căror achitare inculpatul a

emis cec-uri și bilete

la ordin fără a avea proviziune în bancă, respectiv disponibilitate de plată.

Audiat în cursul urmăririi penale și în fața

instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Partea vătămată

SC D.S. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 510.596.715 lei

(fila 8 dosar urmărire penală), iar la

termenul de

judecată din 16 ianuarie 2007 a cerut acordarea acestei sume reactualizate

potrivit indicelui de inflație (fila 15 dosar fond ).

Partea vătămată

SC V. SRL s-a constituit parte civilă în cauză

cu suma de

36.307.200 lei (fila 31 dosar urmărire penală).

Partea vătămată SC A. SRL Arad - sucursala

Oradea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 278.954.525 lei (fila 81

dosar urmărire penală ).

Partea vătămată SC S.C.I. SRL s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de

343.554.280 lei (fila 103 dosar

urmărire penală).

Partea vătămată SC

G.E.l. SRL s-a constituit parte civilă

în cauză cu suma de

247.400.878 lei (fila 129 dosar urmărire penală).

Partea vătămată SC S.C. SRL s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 36 milioane lei (fila 158 dosar urmărire

penală).

Partea vătămată SC T.D.G.R. SRL,

devenită ulterior SC T.D.G.B. SRL s-a constituit

parte

civilă în cauză (fila 42 dosar urmărire penală), însă în cursul

judecății, partea vătămată a declarat că renunță la pretențiile civile

formulate în cauză (fila 39 dos. inst.).

Prin sentința penală nr. 131 de la 15

mai 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 2233/2000 s-a dispus

condamnarea inculpatului K.P.E., în baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71, art. 64 C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă durata arestului preventiv din 20 aprilie 1999 - 04 mai 1999.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998

C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri, după cum urmează:

510.596.715 lei în favoarea SC D.S. SRL Oradea, 36.307.200 lei în favoarea SC V.

SRL Oradea, 1.071.628.655 lei în favoarea SC T.D.G.R. SRL Sucursala Oradea,

278.954.525 lei în favoarea SC A. SRL Oradea, 343.554.280 lei în favoarea SC S.C.I.

SRL Oradea, 247.400.878 lei în favoarea SC G.E. SRL Oradea, 35.000.000 lei în

favoarea SC S.C. SRL Oradea.

În baza art. 445

C. proc. pen. au fost declarate cec-urile și

ordinele de

plată din dosar ca fiind false.

Prin Decizia penală nr. 216 de la 9 noiembrie

2000 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 3094/2000 s-a dispus

respingerea apelului declarat de inculpatul K.P.E. împotriva sentinței penale

susmenționate.

Prin Decizia penală

nr. 2631 de la 23 mai 2001 pronunțată de Curtea

Supremă de

Justiție, în Dosar nr. 4809/2000 a fost admis apelul inculpatului K.P.E. și s-a

dispus casarea Deciziei penale nr. 216/2000 a Curții de Apel Oradea și a

sentinței penale nr. 131/2000 a Tribunalului Bihor, dispunându-se trimiterea

cauzei spre rejudecare Judecătoriei Oradea.

Considerentele de

casare reținute de Curtea Supremă de Justiție au

vizat

contrarietatea existentă între cele două expertize medico-legale

efectuate în cauză și nelămurirea acestei

contrarietăți de către instanță. în

concret,

din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1290/1 V/177

din

29 aprilie 1999 al Laboratorului Medico-Legal al județului Bihor a rezultat că

inculpatul nu are discernământ, iar din raportul de expertiză medico-legal

psihiatric nr. 6/9491 al I.N.M.L. Mina Minovici a rezultat că inculpatul a

comis faptele cu discernământ. Curtea Supremă de Justiție a reținut încălcarea

dispozițiilor art. 24 din O.G. nr. 1/2000, potrivit cărora, în atare situație,

competentă a se pronunța asupra contradicțiilor între astfel de acte

medico-legale este Comisia Superioară Medico-Legală și a dispus ca în

rejudecarea cauzei să se procedeze la obținerea acestui aviz.

Prin sentința penală nr. 126 de la 25 ianuarie

2002 pronunțată în Dosarul nr. 13782/R/2001, Judecătoria Oradea și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin sentința penală nr. 60 de la 24

februarie 2003 pronunțată în

Dosarul nr. 14582/2002,

Tribunalul Bihor, învestit cu rejudecarea cauzei a

dispus în baza art. 215

alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

condamnarea inculpatului K.P.E. la

pedeapsa

de 10 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 C. pen.

și

la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art.

88 C. pen. s-a dedus durata arestului preventiv de la

20

aprilie 1999 la 04 mai 1999.

Î

n baza art. 347 C. proc. pen. a constatat că s-a dispus

disjungerea acțiunii civile și rezolvarea

separată a acestuia.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus

confiscarea specială a cec-urilor și ordinelor de plată aflate la dosarul

cauzei.

Prin Decizia penală

nr. 128/A de la 8 iulie 2004 pronunțată de Curtea

de Apel

Oradea în Dosarul nr. 1258/P/2004 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul K.P.E. împotriva sentinței

penale

nr. 60/2003 a Tribunalului Bihor, susmenționate.

Prin Decizia penală nr. 857 de la 12 februarie

2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 2802/2003

s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 128/2003

a Curții de Apel Oradea, s-a dispus casarea acesteia și trimiterea cauzei

spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea. S-a

motivat că instanța de apel

a procedat la judecarea cauzei în absența

inculpatului apelant, care nu a fost citat conform dispozițiilor legale,

încălcându-se astfel dreptul la apărare garantat de lege.

Prin Decizia penală nr. 157/A/2004 pronunțată

de Curtea de Apel

Oradea în Dosarul nr. 1258/P/2004

s-a dispus respingerea, ca nefondat a

apelului declarat de inculpatul K.P.E.

împotriva sentinței penale nr. 60/2003 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul

nr. 14582/2002 și menținerea în întregime a acesteia.

Prin Decizia penală nr. 6281/2004

pronunțată de înalta Curte de

Casație și

Justiție în Dosarul nr. 4382/2004 s-a admis recursul declarat de

inculpatul

K.P.E. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din 8 iulie 2004 a Curții de Apel

Oradea și s-a dispus casare acesteia, precum și casarea sentinței penale nr. 60/2003

a Tribunalului Bihor și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță -

Tribunalul Bihor. Instanța

supremă a reținut

în considerentele hotărârii de casare că instanța de apel

nu a dat

eficiență corectă condițiilor legale ale art. 38 C. proc. pen. referitoare la

disjungere, atunci când a apreciat ca fiind corectă dispoziția privind

disjungerea laturii civile de cea penală, ca urmare a existenței pericolului

tergiversării nejustificate a soluționării acesteia din urmă.

Înalta Curte a considerat că în funcție

de infracțiune pentru care a

fost trimis în

judecată inculpatul K.P.E., respectiv aceea de înșelăciune în formă continuată

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de condițiile pe care le impune această normă

incriminatoare și contextul concret al cauzei, se impune judecarea acesteia în

ansamblul său, atât în ceea ce privește

acțiunea

penală, cât și acțiunea civilă existentă în cadrul procesului penal.

A

arătat că, în cadrul soluționării unitare a unei cauze penale, stabilirea

întinderii prejudiciului produs prin fapta comică de inculpatul ce a fost

trimis în judecată reprezintă un criteriu ce se reflectă și în latura penală a

cauzei, respectiv în reținerea nevinovăției, iar în planul răspunderii penale,

sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Înalta Curte a considerat că latura

penală a cauzei nu a fost corect soluționată, nici cu privire la vinovăția

inculpatului, în raport cu prejudiciul produs și nici referitor la

individualizarea pedepsei, atâta timp cât întinderea prejudiciului nu a fost

stabilită în integralitate, întrucât latura civilă a fost disjunsă tocmai în

scopul cuantificării prejudiciului produs.

Sub aspectul

încadrării juridice aprecierii actelor medicale referitoare

la discernământul inculpatului, Înalta Curte a recomandat examinarea

acestora cu ocazia rejudecării cauzei.

Tribunalul, rejudecând cauza, în temeiul

recomandărilor din

hotărârea de casare

constând în soluționarea unitară a cauzei, deopotrivă

sub aspectul

laturii sale penale, dar și civile, a reținut în temeiul probatoriului

administrat, ce însumează preponderent înscrisuri (facturi fiscale, cec-uri, bilete

la ordin refuzuri de plată), dar și declarații inculpatului și depoziții de

martori, următoarele:

1.

în data de 19, respectiv 22, 24, 26

martie 1999, inculpatul K.P.E., în calitate de director la SC M. SRL a ridicat de la

SC D.S

.C.

SRL Oradea mărfuri în valoare totală de 510.596.715 lei RON, conform

facturilor; din 19 martie 1999, fila 13 dosar urmărire penală; din 22 martie

1999, fila 17 dosar urmărire penală; din 24 martie 1999, fila 21 dosar urmărire

penală; din 26 martie 1999, fila 25 dosar urmărire penală. Contravaloarea

acestor facturi a fost achitată prin emiterea filelor cec aflate în original la

dosarul cauzei.

La data de 08 aprilie 1999 filele cec

emis de SC M. SRL Oradea au fost introduse în B.C. I.T. - sucursala Oradea, dar

a fost refuzată decontarea lor din lipsă de disponibil în cont,

conform refuzului de plată aflat în copie la fila

9 din dosar urmărire penală.

2.

În data de 22, respectiv 27, 29 martie 1999, inculpatul K.P.E., în

numele SC M. SRL Oradea, a cumpărat de la SC V. SRL Oradea mărfuri, respectiv băuturi alcoolice în valoare totală de 36.307.200 lei (facturile fiscale

regăsindu-se la filele 35, 36 dosar urmărire penală ), iar pentru plata

acestora a emis fila cec, aflată în original la fila 33 dosar urmărire penală.

La data de 07 aprilie 1999 fila cec emisă în

numerele SC M. SRL Oradea a fost introdusă la B.T., decontarea acesteia fiind

refuzată din lipsă de disponibil în cont, conform refuzului de plată, aflat în

copie la dosarul de urmărire penală, fila 32.

3.

în data de 25, respectiv 27, 30 martie și 01, respectiv 04 aprilie

1999, inculpatul K.E.P., în numele SC M. SRL Oradea a cumpărat de la SC T.D.G.R. SRL - sucursala Oradea, aflată în prezent sub denumirea de SC T.

D.G.B. SRL, mărfuri în valoare de 1.071.628.655

lei

(facturile fiscale aferente aflându-se la dosarul de urmărire penală

la filele 47-66), iar pentru plata acestora a emis 6 file cec în numele SC M. SRL.

În zilele de 5, respectiv 6, 7 filele cec au

fost introduse în B.T., decontarea acestora fiind refuzată din lipsă de

disponibil în cont, conform refuzurilor de plată aflate în copie la dosarul de

urmărire penală, filele 45, 48, 51, 54, 60, 63.

4.

în data de 30 martie și 01 aprilie 1999, inculpatul K.P.E., în numele

SC M. SRL Oradea, a cumpărat de la SC A. SRL Mărfuri în valoare totală de

278.954.525 lei (facturile fiscale

aferente

regăsindu-e la filele 87, 88, 89 dosar urmărire penală ), iar pentru

plata

acestora a emis două file cec nr. A 306-00052168 (fila 84 dosar urmărire penală),

respectiv nr. A 306-52171 (fila 86 dosar urmărire penală).

La data de 06 aprilie 1999, respectiv

08 aprilie 1999, filele cec au fost introduse în B.T. Oradea, decontarea

acestora fiind refuzată din lipsă de disponibil în cont, conform refuzurilor de

plată aflate în copie la filele 83 și 85 din dosar de urmărire penală.

5.

La data de 31 martie,

respectiv 02 aprilie 1999, inculpatul K.

P.E. a cumpărat,

în numele SC M. SRL, mărfuri în valoare totală de 343.554.280 lei (facturile

aferente regăsindu-se la filele

87, 88, 89

din dosar de urmărire penală), iar pentru plata acestora a emis

biletele

la ordin (filele 106, 107, 109, 113, 114, 118 dosar urmărire penală). La data

scadentă, precizată de inculpat în documentele depuse la B.C. I.T., a fost

refuzată decontarea acestora din lipsa totală de disponibil (fila 111 dosar

urmărire penală).

6.

în data de 29 martie, respectiv 30 martie, 31 martie

1999 și 01 aprilie 1999, inculpatul K.P.E. a cumpărat în numele SC M. SRL

mărfuri de la SC G.E. SRL în valoare totală de 247.400.878 lei (facturile

aferente regăsindu-se la dosarul de urmărire penală filele 137, 138, 140, 141),

iar pentru plata acestora a emis trei file cec.

La data de

05 aprilie, respectiv 08 aprilie și 09 aprilie 1999, filele cec au fost

introduse la W.B. Oradea, decontarea acestora fiind refuzată

din lipsă de disponibil în cont, conform refuzurilor de plată aflate în

copie la filele 134, 135, 136 din dosarul de urmărire penală.

inculpatul K.P.E. a primit în avans de la SC S. SRL suma de 35 milioane lei, reprezentând plata parțială a 150 bax-uri de margarina R., mărfuri pe care

inculpatul nu Ie-a mai livrat beneficiarului (factura fiscală aferentă

regăsindu-se la fila 162 din dosarul de urmărire

penală).

Inculpatul K.P.E. audiat în cursul urmăririi

penale (filele 28, 29, 70, 75, 99, 123, 154, 165 ) a declarat că a condus firma

SC M. SRL Oradea în calitate de director, având de la început specimen de

semnătură și împuternicire de a angaja societatea în

raporturi comerciale. A arătat că, în această calitate a cumpărat

mărfuri pe

bază de factură de la mai multe societăți comerciale din

Oradea, mărfuri pe care din proprie inițiativă Ie-a vândut la prețuri mai mici

decât prețul de achiziție și apoi făcând o regulă din asta a pus firma în

imposibilitatea de a-și onora obligațiile de plată către furnizorii săi. A

susținut că banii obținuți din vânzarea mărfurilor sub prețul de achiziție, i-a

depus în bancă

pentru plata datoriilor. A

recunoscut că semnătura și scrisul de completare

pe cec-uri și bilete la

ordin, îi aparține și că în momentul emiterii acestora,

cunoștea că societatea pe care o reprezenta nu avea disponibil bancar.

A

recunoscut de asemenea, că a ridicat personal mărfurile livrate de

societățile păgubite.

În cursul cercetării judecătorești (fila 61),

inculpatul a susținut pentru prima oară și chiar în a treia rejudecare a

cauzei, că beneficiarii cec-urilor aveau cunoștință despre lipsa disponibilului

bancar la emiterea cec-urilor.

Din plângerile penale formulate de părțile

civile (filele 8, 13, 42, 81,

103, 129, 158

dosar urmărire penală) a rezultat că inculpatul nu Ie-a făcut

cunoscută

acestora împrejurarea că societatea comercială pe care o reprezintă în

relațiile comerciale nu avea disponibil bancar. Părțile civile au arătat că au

avut încredere în solvabilitatea firmei reprezentate de inculpat, întrucât au

derulat cu acesta mai multe raporturi comerciale, iar inculpatul a onorat unele

cec-uri emise.

A rezultat astfel că inculpatul K.P.E.,

angajat la SC M. SRL, cu sediul în localitatea Oradea, în calitate de director

și având dreptul la specimen de semnătură bancară a intrat în relații

comerciale cu diferite societăți, care primeau de

la acesta pentru mărfurile

livrate file cec și bilete la ordin, deși

firma susmenționată nu avea fonduri disponibile în cont. în toate aceste

tranzacții comerciale, emiterea cec­urilor și a biletelor la ordin, fără

disponibil în cont bancar, a fost o împrejurare necunoscută beneficiarilor

cec-urilor și biletelor la ordin, însă cunoscută inculpatului, care în

declarațiile din faza de urmărire penală a susținut constant că derula

operațiuni comerciale în aceste condiții pentru a obține sume menite a stinge

datorii contracte anterior. Mai mult, inculpatul a susținut că mărfurile

cumpărate au fost vândute la prețuri inferioare prețurilor de achiziție, că

banii rezultați au fost depuși la B.C. I.T. pentru efectuarea altor plăți, respectiv

că fiecare achiziție de marfă și revânzare a acesteia s-a bazat pe intenția sa

de a

crea un disponibil bancar pentru

acoperirea unor cec-uri emise anterior și nicidecum pe intenția de inducere în

eroare a partenerilor de afaceri.

S-a concluzionat că sub aspectul laturii

obiective, infracțiunea de înșelăciune în modalitățile prevăzute de alin. (3), (4),

(5) s-au probat în mod cert sub toate elementele sale - acțiunea de emitere a

unor cec-uri și bilete la ordin în condițiile inexistenței disponibilului

bancar, împrejurare cunoscută de inculpat, însă nu și de beneficiari, inducerea

în eroare a partenerilor de afaceri în ceea ce privește solvabilitatea și

credibilitatea financiară a societății în numele căreia inculpatul contracta.

Sub acest ultim aspect a precizat că, inculpatul nu a notificat partenerilor de

afaceri lipsa disponibilităților sale financiare, iar prin derularea în mod

repetat a raporturilor comerciale cu aceștia nu a urmărit decât inducerea lor

în eroare, prin crearea aparenței că firma pe care o conduce, este firmă cu

activitate comercială și deci profitabilă.

În opinia instanței, raportat la probele

susmenționate, inculpatul a emis succesiv file cec și bilete la ordin, deși

știa că societatea comercială nu avea disponibil în cont, fiind de

rea-credință.

Inculpatul a acționat în acest mod nu din

dorința de a încerca achitare creanțelor, refuzurile de plată susmenționate,

emise de bănci, demonstrând că pe toată durata operațiunilor comerciale

efectuate de inculpat cu societățile comerciale păgubite, respectiv 01 martie -

05 aprilie 1999, acesta s-a aflat constant în imposibilitate de plată, contul

bancar nefiind alimentat. în plus, chiar în cazul unor vânzări sub prețul de

achiziție, era posibilă achitarea parțială a prejudiciului, fapt pe care

inculpatul nu l-a dovedit.

Este evident că, în realitate, inculpatul a

urmărit și obținut un folos injust.

Ca atare sub aspectul laturii subiective, s-a

reținut că modul de obiectivitate a acțiunilor inculpatului, respectiv

achiziționării repetate de mărfuri, corelate cu emiterea de cec-uri și bilete

la ordin fără acoperire, într-un interval scurt de timp, pe fondul unei lipse

de disponibil bancar constant pe toată această perioadă, a ilustrat că în

realitate inculpatul a urmărit și obținut foloase injuste, fapt demonstrat cu

atât mai mult cu cât inculpatul a declarat că mărfurile astfel contractate au

fost vândute, însă

așa cum s-a menționat,

banii astfel obținuți nu au fost folosiți pentru plata

cec-urilor și

biletelor la ordin.

Revenirea inculpatului asupra

declarațiilor anterioare, prin susținerea împrejurării că părțile civile

cunoșteau la data emiterii cec-urilor, lipsa sa de disponibil bancar, nu a fost

motivată de acesta, nici sub aspectul revenirii în sine, nici a momentului când

aceasta a fost făcută, respectiv la câțiva ani de la începerea judecării

cauzei. Mai mult, susținerea sa, nu s-a coroborat cu datele ce rezultă din

probatoriul administrat. Este evident că poziția inculpatului a semnificat în

realitate încercarea acestuia de a obține un tratament sancționator penal mai

blând.

În ceea ce privește săvârșirea de către

inculpat a faptelor, cu discernământ, s-a apreciat că, raportat la avizul

Comisiei Superioare Medico-Legale (fila 56 Dosar 1582/2002 ), potrivit căruia

inculpatul a avut capacitarea psihică de apreciere critică a faptelor de care

este judecat și față de care discernământul a fost păstrat, nu s-a putut reține

incidența cazului de iresponsabilitate, vinovăția inculpatului fiind probată

fără dubiu.

S-a mai precizat

că, înscrisurile arătate (cec-uri, bilete la ordin) au

probat

în mod cert existența unui prejudiciu de 2.561.404.253 lei.

Modul de săvârșire, respectiv prejudicierea a

șapte societăți comerciale în cadrul unor raporturi comerciale de același tip -

achiziții de produse alimentare - prin emitere de cec-uri și bilete la ordin

fără acoperire bancară, perioada de timp scurtă în care s-au produs aceste

acțiuni -19 martie - 04 aprilie 1999, respectiv 16 zile, precum și locul în

care s-au desfășurat, toate pe teritoriul localității Oradea, au demonstrat

existența unei unități de timp, loc și mod de operare și au justificat

reținerea infracțiunii de înșelăciune săvârșită de inculpat în forma sa

continuată.

Ca atare, în drept, instanța a reținut că,

fapta inculpatului K.P.E., care în perioada 19 martie - 04 aprilie 1999 a emis

cec-uri și bilete la ordin, știind că pentru valorificarea acestora nu există,

la data emiterii, acoperirea necesară, prejudiciind astfel șapte societăți

comerciale cu suma de 2.561.404.253 RIN, întrunește toate elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3),

(4), (5) C. pen., text de lege în baza căruia cu reținerea art. 74 alin. (1) lit.

a) și alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza II, lit.

b), lit. c) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 19 aprilie 1999

la 4 mai 1999.

S-a precizat că, raportat la considerentele

enunțate, cererea de

schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat în infracțiune la Legea

cec-ului, a fost

apreciată ca fiind nefondată.

La individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului, raportat la dispozițiile art. 72 C. pen., instanța a

avut în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, gradul de

pericol social ridicat al faptei dedus și numărul societăților comerciale

păgubite. S-a avut în vedere valoarea prejudiciului, extrem de mare, respectiv

peste 2 miliarde lei la nivelul anului 1999 și lipsa de diligentă a

inculpatului în repararea acestuia. Ca circumstanțe personale, s-au avut în

vedere lipsa antecedenței penale, atitudine procesuală pozitivă, de prezentare

a inculpatului și recunoaștere a faptelor. Ca o circumstanță aparte în

individualizarea pedepsei s-a reținut starea sa psihică, așa cum aceasta

rezultă din actele medicale aflate la dosarul cauzei, care, deși este lipsită

de elemente exoneratoare, apreciată că a avut un rol determinant în ceea ce

privește comportamentul negativ al inculpatului în relațiile sale comerciale.

Examinarea sa psihologică a relevat că inculpatul prezintă o structură

dizarmonică a personalității de tip instabil-impulsiv, structură ce favorizează

tendințe spre comportament antisocial, manifestări excentrice și o modalitate

particulară de reacție în situații critice.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

instanța a reținut că infracțiunea săvârșită de inculpat a produs prejudicii

părților civile, inculpatul fiind obligat, în baza art. 14, art. 346 alin. (1)

C. proc. pen., la plata acestora astfel:

·

în favoarea părții civile SC D.S.C. SRL la plata

sumei de 51.059,67 RON, reactualizată din

luna martie 1999 până la data

plății efective;

·

în

favoarea părții civile SC V. SRL, la plata sumei de 3630,72 RON;

·

în

favoarea părții civile SC A. SRL Arad - sucursala Oradea, la plata sumei de

27.895,45 RON;

- în favoarea părții civile SC S.C.

I. SRL la plata sumei de 34.355.42 RON

reactualizată

din luna aprilie 1999 la data plății efective;

·

în favoarea părții civile SC G.E.I. SRL, la plata

sumei de 24.740 RON;

·

în

favoarea părții civile SC S.C. SRL la plata sumei de 24.740 RON.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a

constatat că partea

civilă SC T.D.B. SRL a

renunțat la pretențiile

civile formulate în cauză.

Sub aspectul neregulilor procedurale invocate

privind nelegala sesizare a instanței, prin nepunerea în mișcare a acțiunii

penale pentru faptele descrise la pct. 1, 2, 4, 5, 6, 7 din rechizitoriu, cu

consecința restituirii cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale s-au

arătat următoarele:

Plângerea penală formulată de partea

vătămată SC T.T.D.G.R. SRL a fost înregistrată la organul de cercetare penală

la data de 07 aprilie 1999 (fila 42 dosar de urmărire penală).

La data de 19 aprilie 1999, prin

procesul-verbal aflat la fila 80 din dosarul de urmărire penală s-a dispus începerea

urmăririi penale pentru această faptă, iar prin ordonanța din 20 aprilie 1999

(fila 194 dosar urmărire penală) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (4),

(5) C. pen.

, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., reținându-se în sarcina

inculpatului ca temei faptic că, prin

inducerea în eroare a SC T.

D.G.R. și-a

însușit în mod injust mărfuri în valoare de

peste un miliard pentru

plata cărora a emis 5 file cec fără acoperire.

La data

de 07 aprilie 1999 a fost înregistrată la organul de cercetare

penală plângerea părții vătămate SC D.S.C. SRL Oradea (fila

8 dosar urmărire penală), iar la data de 03 mai

1999 s-a dispus începerea

urmăririi penale împotriva inculpatului (fila

30 dosar urmărire penală) și s-a procedat la audierea sa și cu privire la

această faptă (fila 28 dosar urmărire penală).

La data de 07 mai 1999 a fost înregistrată la

organul de cercetare penală plângerea părții vătămate SC V. SRL (fila 31 dosar

urmărire

penală), iar la data de 03 mai

1999 s-a dispus începerea urmăririi penale

împotriva inculpatului (fila

41 dosar urmărire penală) și s-a procedat la audierea sa și cu privire la

această faptă (filele 38, 39 dosar urmărire penată).

La data de 07

aprilie 1999 a fost înregistrată la organul de cercetare

penală

plângerea părții vătămate SC A.I. SRL (fila 81 dosar de urmărire penală), iar

la data de 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva

inculpatului (fila 102 dosar urmărire penală) și s-a procedat la audierea sa

(fila 100, 101 dosar urmărire penală).

La data de 16 aprilie 1999 s-a înregistrat

plângerea părții vătămate SC S.C.I. SRL (fila 103), la data de 03 mai 1999 s-a

început urmărirea penală împotriva inculpatului și pentru această faptă (fila 126

dosar urmărire penală), procedându-se și la audierea inculpatului (fila 125

dosar urmărire penală).

La data de 28 mai 1999 s-a înregistrat

plângerea părții vătămate SC G.E. SRL (fila 129 dosar urmărire penală), la data

de 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale și cu privire la această

faptă (fila 157 dosar urmărire penală), procedându-se totodată și la audierea

inculpatului (fila 154, 155 dosar urmărire penală).

La data de 07 mai

1999 s-a înregistrat plângerea părții vătămate SC

S.C. SRL

(fila 158 dosar urmărire penală), la 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi

penale și cu privire la această faptă (fila 167 dosar urmărire penală),

inculpatul fiind audiat (fila 165 dosar urmărire penală).

La data de 01 martie 2000 inculpatului i-a fost

prezentat materialul de urmărire penală conform procesului-verbal aflat la fila

218 dosar

urmărire penală, din cuprinsul

cestuia reieșind că inculpatul regretă faptele

pentru care a fost

cercetat. Totodată, încadrarea juridică menționată este art. 215 alin. (1), (3),

(4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrare juridică ce

se regăsește și în actul de sesizare al instanței.

Față de cele ce

preced, s-a constatat că neregulile produse în cursul

urmăririi penale sunt omisiunea organului de urmărire

penală de a extinde

acțiunea penală la acte material (în

speță fiind vorba de acte materiale și nu de infracțiuni distincte ) și să

dispună, după cercetarea plângerilor formulate de toate părțile vătămate,

printr-o ordonanță, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește primul aspect s-a reținut

că, nu există o reglementare expresă a instituției extinderii acțiunii penale

în faza de urmărire penală; că există o acțiune penală pusă în mișcare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de gravă în formă

continuată și că privitor la fiecare act material din conținutul său, au fost

respectate toate drepturile procesuale ale inculpatului, acesta fiind audiat cu

privire la fiecare act material, prezentarea materialului de urmărire penală a

vizat toate actele materiale, iar încadrarea juridică menționată în actul de

sesizare al instanței i-a fost cunoscută inculpatului pe parcursul urmăririi

penale și indicată ca atare odată cu prezentarea materialului de urmărire

penală.

Instanța, față de

caracterul continuu al infracțiunii pentru care a fost

trimis

în judecată inculpatul a reținut că neregulile invocate nu au adus atingere

dreptului la apărare al inculpatului și nu au impietat asupra regularității

actului de sesizare al instanței, cererea de restituire a cauzei

la parchet pentru refacerea urmăririi penale

fiind apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri în termen

legal a declarat apel inculpatul

K.P.E. și

partea civilă SC A. SRL Arad.

Inculpatul K.P.E. a solicitat, în principal

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215

alin. (

1), (3), (4), (5) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen.

a se

stabili că prejudiciul este de 1.071.628.655 lei și ținând cont și de starea de

sănătate a inculpatului să se rețină în favoarea acestuia circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 cu art. 76 C. pen. și a i se aplica o pedeapsă

cu suspendarea condiționată a executării sau

suspendare

sub supraveghere, având în vedere data săvârșirii faptelor și

prezența

inculpatului la toate termenele de judecată. în subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu

reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea art. 86

1

C. pen.

În motivarea apelului s-a arătat, în

esență că, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că reprezentanții

SC T.D.G. SRL nu au avut cunoștință că inculpatul nu are

disponibil în cont, martorul B.F. declarând că nu

ține minte dacă a

fost solicitat de inculpat să nu introducă fila cec în

bancă din lipsă de

disponibil, situație în

care există dubii cu privire la intenția inculpatului de a

frauda.

S-a mai arătat că se solicită reducerea

pedepsei și aplicarea unei

pedepse cu

suspendarea condiționată sau suspendare sub supraveghere,

având în

vedere data săvârșirii faptelor și prezența inculpatului la toate termenele de

judecată.

Partea civilă SC A.I. SRL Arad a

solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și pronunțarea

unei hotărâri temeinice și legale, în sensul de a fi obligat la despăgubiri,

atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente, respectiv SC M. SRL

Oradea.

Prin Decizia penală nr. 62/A/2008 de la 17

iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 2001/111/P/2003, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. a fost admis apelul penal declarat de inculpatul apelant K.P.E. împotriva

sentinței penale nr. 158 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe

care a desființat-o în sensul că:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 8

ani la 6 ani închisoare.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea

civilă apelantă SC A.I. SRL

Arad.

S-a menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

A fost obligată partea civilă apelantă să

plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că instanța de fond a stabilit o stare de fapt bazată pe probe

suficiente, concludente și just interpretate.

Astfel, din probele administrate în cauză a

rezultat că în perioada martie-aprilie 1999 inculpatul K.P.E. în calitate de

director la SC M. SRL Oradea a ridicat mărfuri de la 7 societăți comerciale în

valoare totală de 2.561.404.253 lei ROL, contravaloarea acestora urmând să fie

achitată prin file cec. în acest sens, inculpatul a emis un număr total de 16

file cec și 6 bilete la ordin, fără acoperire în cont, inducând astfel în

eroare societățile comerciale beneficiare.

Atât filele cec, cât și biletele la

ordin au fost introduse în bancă de către beneficiari, dar a fost refuzată

decontarea lor din lipsă totală de disponibil.

Inculpatul a recunoscut că a completat

aceste file cec și că știa în momentul emiterii că societatea pe care o reprezenta

nu avea disponibil bancar, împrejurare însă pe care o cunoșteau și beneficiarii

cec-urilor.

În raport de această stare de fapt, în

mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Solicitarea inculpatului de a se

dispune schimbarea încadrării juridice din săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen.

în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C.

pen.

cu motivarea că prejudiciul este de dosar 1.071.628.655 lei ROL,

prin neincluderea prejudiciului cauzat SC T.D.G. SRL este neîntemeiată pentru

următoarele considerente:

Deși în

fața primei instanțe această parte civilă a arătat că nu-și mai menține

pretențiile, fiind audiat în apel, martorul B.F., administrator

la SC T.D.G. SRL a învederat instanței că a renunțat la pretenții,

deoarece s-a săturat de proces care durează de mult și că el a fost cel care a

sesizat poliția cu privire la faptele inculpatului.

De asemenea, martorul a mai arătat că la data

emiterii filei cec nu avea cunoștință de faptul că societatea administrată de

inculpat nu are disponibil în cont, altfel nu i-ar fi dat marfă.

Și această

declarație se coroborează cu celelalte probe administrate

în

cauză.

Împrejurarea că partea civilă a

renunțat la pretențiile formulate în

cauză,

nu este de natură să ducă la schimbarea încadrării juridice.

În cazul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune

în formă continuată, prejudiciul cauzat prin înșelăciune a rezultat din

însumarea pagubelor

produse tuturor

părților vătămate. Faptul că una din persoanele înșelate a

renunțat la

pretențiile civile, este irelevant în ceea ce privește încadrarea juridică.

Sub acest aspect,

hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece

nu a

dispus confiscarea acestei sume de bani de la inculpat în baza art. 118 lit. e)

C. pen., însă având în vedere că ne aflăm în apelul inculpatului, nu i se poate

agrava acestuia situația.

În ceea ce

privește discernământul pe care l-a avut inculpatul la data

săvârșirii faptelor, din probele administrate în cauză a rezultat că

acesta a acționat cu discernământ, în acest sens fiind avizul Comisiei

Superioare

Medico-Legale din data de 02

iulie 2002 prin care s-a aprobat raportul de

nouă expertiză medico-legală

psihiatrică nr. A/6/9491 din 07 februarie 2000 efectuat la I.N.M.L. București

în Dosarul nr. 1582/2002.

Cu privire la nulitatea acestei

expertize medico-legale invocată de către inculpat, constând în aceea că s-au

încălcat dispozițiile art. 118 alin. (

3) C.

proc. pen., instanța a apreciat că această nulitate este una

relativă ce

trebuia invocată in limine litis.

Având în vedere starea sanitară a inculpatului,

acesta având

probleme psihiatrice, chiar

dacă discernământul său a fost păstrat raportat

la faptele săvârșite,

instanța de apel a redus pedeapsa aplicată în cauză de ia 8 ani la 6 ani

închisoare, apreciindu-se însă că scopul pedepsei nu

poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului.

Cu privire la apelul declarat de partea

civilă SC A.I. SRL Arad, acesta a fost respins, ca nefondat, deoarece

introducerea în cauză a părții responsabile civilmente nu se poate face decât

în termenul și

condițiile prevăzute de art.

16 C. proc. pen., ori partea civilă nu a

solicitat în cursul urmăririi penale

și nici în fața primei instanțe, din primul ciclu procesual, introducerea în

cauză a acestei părți responsabile civilmente, iar, pe de altă parte, motivele

de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare nu au avut în vedere

introducerea în cauză a acestei părți.

Pentru

considerentele arătate, curtea de apel, în baza art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul K.P.E. în

sensul arătat mai sus, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a

respins, ca nefondat apelul declarat de partea civilă apelantă SC A.I. SRL

Arad.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost

obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma de 200 lei

cheltuieli judiciare în apel.

împotriva acestei decizii a declarat, în

termenul legal, recurs inculpatul K.P.E., fără a arăta inițial motivele de

recurs.

La

termenul de judecată de la 24 septembrie 2008, în recurs, Înalta Curte pentru

lipsă de apărare a recurentului inculpat a amânat cauza la 5

noiembrie 2008, cu citarea părților ca în precedent, dispunându-se

efectuarea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător

din oficiu recurentului inculpat, așa cum a rezultat din încheierea de ședință

de la acea dată, aflată la fila 22 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 5 noiembrie 2008,

înalta Curte a considerat întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul

inculpat pentru angajarea unui apărător, precum și pentru citarea acestuia la

adresa indicată. Având în vedere respectarea principiului continuității în

judecarea cauzelor, în raport cu prevederile art.

292 alin. (2) C. proc. pen.

, Hotărârea C.S.M. nr. 163 din 29 mai 2008,

cât și practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și

întrucât prin decizia de casare instanța investită cu soluționarea recursului

în primul ciclu procesual nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, a fost

amânată cauza la 27 noiembrie 2008, dispunându-se înaintarea dosarului la

Completul 4 al secției spre competentă soluționare, cu citarea recurentului

inculpat la adresa indicată, citarea părților civile ca în

precedent, menținerea delegației apărătorului

desemnat din oficiu, avocat

D.M., potrivit consemnărilor din încheierea

de ședință de la data arătată, aflată la filele 49-50 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în

prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme

sub nr. 34861

la 21 noiembrie 2008,

motivele de recurs formulate de recurentul inculpat

K.P.E., prin

apărător, aflate la filele 71-74 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul

inculpat prin apărător a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește primul temei de

casare, s-a arătat că se critică

ambele

hotărâri pentru că în faza de urmărire penale, recurentul inculpat a

fost

supus unei expertize medico-legale psihiatrice la data de 24 aprilie 1999, care

a concluzionat că suferă de schizofrenie-paranoidă, neavând discernământul

păstrat (fila 126 dosar u.p.). în baza acestui act medical, procurorul a dispus

inițial o soluție de scoatere de sub urmărire penală.

Ulterior această soluție a fost infirmată, dispunându-se efectuarea unei

noi

expertize, efectuată la data de 9 februarie 2000 (fila 210 dosar

u.p.), care

a concluzionat că prezenta

discernământ, raportat la faptele săvârșite. Ca

urmare acestui fapt,

recurentul a fot audiat la data de 1 martie 2000 în prezența apărătorului,

aducându-i-se la cunoștință rezultatele expertizei, fiind trimis în judecată

prin rechizitoriul parchetului din 10 martie 2000.

În acel moment al desfășurării urmăririi penale

erau incidente

dispozițiile Deciziei nr. 143/1999

a Curții Constituționale, care a declarat ca

neconstituționale

prevederile alin. (5) al art. 120 C. proc. pen., care interziceau participarea

expertului recomandat, în cazul efectuării expertizei de către un serviciu

medico-legal. în acest fel, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii,

procurorul din faza de urmărire penală,

trebuia

să-i pună în vedere, faptul că are dreptul la un expert recomandat,

fiindu-i

astfel încălcat dreptul la apărare, prin restrângerea drepturilor

procesuale, de care beneficiază un inculpat, în

cursul urmăririi penale.

Chiar dacă prin sentința penală nr. 60/2003 a

Tribunalului Bihor s-a judecat cauza, ținându-se cont și de avizul Comisiei

Superioare Medico-Legale, care a avizat favorabil cea de-a doua expertiză, care

concluziona că avea discernământ la data săvârșirii faptelor, neputându-se

susține că problema medicală a fost pe deplin lămurită, întrucât conform art. 63

alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea

fiecărei probe, făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului, iar avizul Comisiei Superioare Medico-Legale nu este

o probă în sensul dispozițiilor C.

proc. pen.,

fiind reglementat distinct în O.G. nr. 1/2000.

La dosarul cauzei este atașat și Dosarul nr. 10568/1999

al Judecătoriei Cluj, prin care s-a confirmat măsura internării medicale a

recurentului, în cadrul căruia, la data de 6 iunie 2000 I.M.L. Timișoara a

stabilit că recurentul nu a avut discernământ la

data săvârșirii faptelor. Mai

mult decât atât, în ultima decizie de

casare, respectiv Decizia penală nr. 6281/2004 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a recomandat aprecierea actelor medicale referitoare la

discernământul recurentului, cu ocazia rejudecării cauzei.

În contextul celor expuse mai sus a

apărut ca evident nelămurirea situației medicale, atât de către instanța de

fond, cât și de către cea de apel, sens în care a solicitat Înaltei Curți a

casa hotărârile atacate cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de

fond, în sensul administrării probei constând într-o expertiză medico-legală

psihiatrică, dispusă și efectua în condițiile legii, cu respectarea tuturor

garanțiilor

procesuale, de care beneficiază

un inculpat în cadrul procesului penal.

Un alt aspect sub care a criticat

hotărârile atacate este faptul că în

mod

nelegal, instanțele nu au procedat la administrarea nemijlocită a unei probe cu

martori, respectiv audierea martorului C.P.D. (fila 69

dosar u.p. ),

instanțele revenind asupra acestui martor, fără a da citire declarației din

faza de urmărire penală conform art. 327 alin. (3) sau a dispune aducerea cu

mandat a martorului, deși se impunea imperios audierea acestuia, fiind persoana

cu care a desfășurat cele mai multe relații comerciale.

Potrivit dispozițiilor art. 6 § 3 lit. d) din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitoare la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are dreptul, între

altele, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării. în raport cu

aceste dispoziții, dacă martorii acuzării au fost audiați numai în cursul

urmării penale, în lipsa

inculpatului, iar

în cursul judecății acești martori nu au fost audiați, instanța

neepuizând

mijloacele legale pentru aducerea tor spre a fi audiați în

prezența inculpatului, nu sunt respectate

exigențele dreptului la un proces

echitabil, prevăzute în art. 6 § 3 lit.

d) din Convenție.

În această situație singura soluție

legală este casarea hotărârilor atacate și trimiterea spre rejudecare la

instanța de fond.

În acest sens s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală,

prin Decizia nr. 5023 din 26 octombrie 2007.

În subsidiar, dacă se va trece peste cele

invocate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în

rejudecarea cauzei a se proceda la reducerea pedepsei dând o eficiență sporită

dispozițiilor art. 76 C. pen. cu privire la circumstanțele atenuante reținute

de către

instanța de fond și de apel și a

se dispune suspendarea sub supraveghere

a executării acesteia în

conformitate cu art. 86 C. pen.

Cu privire la această ultimă solicitare,

recurentul inculpat a arătat că a fost sincer pe parcursul procesului penal, a

avut un copil minor, cât și o persoană în vârstă și neputincioasă în

întreținere, a se ține cont de intervalul mare de timp scurs de la data

săvârșirii faptelor, lipsa antecedentelor penale, integrarea sa în societate,

dar mai ales starea medicală la momentul săvârșirii faptelor, care a generat

internarea medicală într-un spital de psihiatrie pe o perioadă mai mare de un

an de zile și a se aprecia că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi

atins și fără privare de libertate, prin suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei.

La termenul de judecată de la 27 noiembrie

2008, înalta Curte, considerând întemeiată cererea de amânare formulată de

apărătorul recurentului inculpat, în vederea pregătirii apărării, față de

angajarea sa

recentă în cauză și de

dispozițiile art. 302 C. proc. pen., art. 6 din

același cod și art. 6

din C.E.D.O. a amânat cauza la 29 ianuarie 2009, ultim termen, cu citarea

părților ca în precedent, punând în vedere apărătorului ales al recurentului

inculpat să depună în termen util la dosar orice alte apărări și să-și asigure

substituirea în cazul imposibilității de prezentare,

așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la

fila 78

dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentului

inculpat a învederat

că invocă pe lângă

motivele de recurs formulate în scris, încă unul pe care

îl precizează

oral, evidențiind cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2,

10 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat și casarea

ambelor hotărâri, iar în rejudecare, în raport cu primul caz de casare invocat,

a se trimite cauza la procuror pentru refacerea actului de sesizare a

instanței, deoarece în cursul urmăririi penale pentru acte materiale distincte

de cele pentru care s-a început

urmărirea

penală s-a pus în mișcare acțiunea penală, în loc să se extindă

acțiunea

penală, astfel, că instanța nu a fost sesizată cu faptele din rechizitoriu.

Cu privire la cel de-al doilea temei de casare

a invocat că instanțele au refuzat nejustificat solicitările inculpatului, de a

fi audiat martorul

C.D. și de a se efectua o

nouă expertiză, cu un expert delegat de

inculpat. Audierea martorului a

fost considerată ca fiind inutilă, deși ar fi dus la schimbarea încadrării juridice

a faptei și mai mult nu s-a dat citire declarației acestuia în instanță.

În ce privește ultimul temei de casare a

solicitat reindividualizarea pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficiente

datelor personale ale

inculpatului cu

executarea în condițiile art. 86

1

C. pen.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra

recursului declarat de inculpat, așa cum a fost susținut oral, ale apărătorului

recurentului inculpat, în replică, precum și poziția recurentului inculpat din

ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul

inculpat K.P.

E. împotriva deciziei instanței

de apel, în raport cu motivele de recurs

invocate și precizate oral, ce

se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2, 10, 14 C. proc. pen.

, Înalta Curte

constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru

considerentele

ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că, prima

instanță, în considerentele sentinței penale nr. 158/P din 29 mai 2007 s-a

pronunțat temeinic motivat asupra criticii formulată de apărarea inculpatului

și a solicitării de restituire a cauzei la procuror, ca urmare a nelegalei

sesizări a instanței, prin nepune