ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 301/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 158/P din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) Iit. a) și alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.P.E., fiul lui P. și F., cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza II, lit. b), lit. c) C. pen.; interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), lit. c) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv de la 19 aprilie 1999 la 4 mai 1999. În baza art. 14 – art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la despăgubiri în favoarea părților civile, respectiv: 1. pentru partea civilă SC D.S.C. SRL cu sediul în localitatea Oradea, la plata sumei de 51.059,67 RON, reactualizată din luna martie 1999 până la data plății efective; 2. pentru partea civilă SC V. SRL cu sediul în Oradea, județul Bihor reprezentată prin lichidator SC F. cu sediul în localitatea Oradea, la plata sumei de 3630,72 RON; 3. pentru partea civilă SC A. SRL Arad – sucursala Oradea, cu sediul în localitatea Oradea, județul Bihor, la plata sumei de 27.895,45 RON; 4. pentru partea civilă SC S.C.I.

SRL cu sediul în localitatea Oradea, la plata sumei de 34.355.42 RON reactualizată din luna aprilie 1999 la data plății efective; 5. pentru partea civilă SC G.E.I. SRL, cu sediul în localitatea Oradea, la plata sumei de 24.740 RON; 6. pentru partea civilă SC S.C. SRL cu sediul în Oradea, județul Bihor la plata sumei de 24.740 RON. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat că partea civilă SC T.D.B. SRL cu sediul în Oradea, județul Bihor a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză. În baza art. 118 C. pen. s-au confiscat cec-urile și biletele la ordin, aflate în original la dosarul cauzei. În baza art. 7, art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus înregistrarea hotărârii de condamnare a inculpatului în Registrul Comerțului după rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1000 RON. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 10 martie 2000 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K.P.E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reținut că în perioada 19 martie - 04 aprilie 1999, inculpatul K.P.E., în calitate de director la SC M. SRL Oradea a prejudiciat șapte societăți comerciale cu suma totală de 2.561.404.253 lei, în cadrul unor operațiuni de aprovizionare cu produse alimentare comercializate de acestea, pentru a căror achitare inculpatul a emis cec-uri și bilete la ordin fără a avea proviziune în bancă, respectiv disponibilitate de plată. Audiat în cursul urmăririi penale și în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Partea vătămată SC D.S. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 510.596.715 lei (fila 8 dosar urmărire penală), iar la termenul de judecată din 16 ianuarie 2007 a cerut acordarea acestei sume reactualizate potrivit indicelui de inflație (fila 15 dosar fond ). Partea vătămată SC V. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36.307.200 lei (fila 31 dosar urmărire penală).

Partea vătămată SC A. SRL Arad - sucursala Oradea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 278.954.525 lei (fila 81 dosar urmărire penală ). Partea vătămată SC S.C.I. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 343.554.280 lei (fila 103 dosar urmărire penală). Partea vătămată SC G.E.l. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 247.400.878 lei (fila 129 dosar urmărire penală). Partea vătămată SC S.C. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36 milioane lei (fila 158 dosar urmărire penală). Partea vătămată SC T.D.G.R. SRL, devenită ulterior SC T.D.G.B. SRL s-a constituit parte civilă în cauză (fila 42 dosar urmărire penală), însă în cursul judecății, partea vătămată a declarat că renunță la pretențiile civile formulate în cauză (fila 39 dos.

inst.). Prin sentința penală nr. 131 de la 15 mai 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 2233/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului K.P.E., în baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv din 20 aprilie 1999 - 04 mai 1999. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri, după cum urmează: 510.596.715 lei în favoarea SC D.S. SRL Oradea, 36.307.200 lei în favoarea SC V. SRL Oradea, 1.071.628.655 lei în favoarea SC T.D.G.R.

SRL Sucursala Oradea, 278.954.525 lei în favoarea SC A. SRL Oradea, 343.554.280 lei în favoarea SC S.C.I. SRL Oradea, 247.400.878 lei în favoarea SC G.E. SRL Oradea, 35.000.000 lei în favoarea SC S.C. SRL Oradea. În baza art. 445 C. proc. pen. au fost declarate cec-urile și ordinele de plată din dosar ca fiind false. Prin Decizia penală nr. 216 de la 9 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 3094/2000 s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpatul K.P.E. împotriva sentinței penale susmenționate. Prin Decizia penală nr. 2631 de la 23 mai 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în Dosar nr. 4809/2000 a fost admis apelul inculpatului K.P.E. și s-a dispus casarea Deciziei penale nr. 216/2000 a Curții de Apel Oradea și a sentinței penale nr. 131/2000 a Tribunalului Bihor, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Oradea.

Considerentele de casare reținute de Curtea Supremă de Justiție au vizat contrarietatea existentă între cele două expertize medico-legale efectuate în cauză și nelămurirea acestei contrarietăți de către instanță. în concret, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1290/1 V/177 din 29 aprilie 1999 al Laboratorului Medico-Legal al județului Bihor a rezultat că inculpatul nu are discernământ, iar din raportul de expertiză medico-legal psihiatric nr. 6/9491 al I.N.M.L. Mina Minovici a rezultat că inculpatul a comis faptele cu discernământ. Curtea Supremă de Justiție a reținut încălcarea dispozițiilor art. 24 din O.G. nr. 1/2000, potrivit cărora, în atare situație, competentă a se pronunța asupra contradicțiilor între astfel de acte medico-legale este Comisia Superioară Medico-Legală și a dispus ca în rejudecarea cauzei să se procedeze la obținerea acestui aviz.

Prin sentința penală nr. 126 de la 25 ianuarie 2002 pronunțată în Dosarul nr. 13782/R/2001, Judecătoria Oradea și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Prin sentința penală nr. 60 de la 24 februarie 2003 pronunțată în Dosarul nr. 14582/2002, Tribunalul Bihor, învestit cu rejudecarea cauzei a dispus în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului K.P.E. la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 C. pen. și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 88 C. pen.

s-a dedus durata arestului preventiv de la 20 aprilie 1999 la 04 mai 1999. Î n baza art. 347 C. proc. pen. a constatat că s-a dispus disjungerea acțiunii civile și rezolvarea separată a acestuia. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a cec-urilor și ordinelor de plată aflate la dosarul cauzei. Prin Decizia penală nr. 128/A de la 8 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1258/P/2004 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.P.E. împotriva sentinței penale nr. 60/2003 a Tribunalului Bihor, susmenționate. Prin Decizia penală nr. 857 de la 12 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 2802/2003 s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 128/2003 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

S-a motivat că instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în absența inculpatului apelant, care nu a fost citat conform dispozițiilor legale, încălcându-se astfel dreptul la apărare garantat de lege. Prin Decizia penală nr. 157/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1258/P/2004 s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarat de inculpatul K.P.E. împotriva sentinței penale nr. 60/2003 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 14582/2002 și menținerea în întregime a acesteia. Prin Decizia penală nr. 6281/2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4382/2004 s-a admis recursul declarat de inculpatul K.P.E. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Oradea și s-a dispus casare acesteia, precum și casarea sentinței penale nr. 60/2003 a Tribunalului Bihor și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță - Tribunalul Bihor.

Instanța supremă a reținut în considerentele hotărârii de casare că instanța de apel nu a dat eficiență corectă condițiilor legale ale art. 38 C. proc. pen. referitoare la disjungere, atunci când a apreciat ca fiind corectă dispoziția privind disjungerea laturii civile de cea penală, ca urmare a existenței pericolului tergiversării nejustificate a soluționării acesteia din urmă. Înalta Curte a considerat că în funcție de infracțiune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul K.P.E., respectiv aceea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. , cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de condițiile pe care le impune această normă incriminatoare și contextul concret al cauzei, se impune judecarea acesteia în ansamblul său, atât în ceea ce privește acțiunea penală, cât și acțiunea civilă existentă în cadrul procesului penal.

A arătat că, în cadrul soluționării unitare a unei cauze penale, stabilirea întinderii prejudiciului produs prin fapta comică de inculpatul ce a fost trimis în judecată reprezintă un criteriu ce se reflectă și în latura penală a cauzei, respectiv în reținerea nevinovăției, iar în planul răspunderii penale, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. Înalta Curte a considerat că latura penală a cauzei nu a fost corect soluționată, nici cu privire la vinovăția inculpatului, în raport cu prejudiciul produs și nici referitor la individualizarea pedepsei, atâta timp cât întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în integralitate, întrucât latura civilă a fost disjunsă tocmai în scopul cuantificării prejudiciului produs.

Sub aspectul încadrării juridice aprecierii actelor medicale referitoare la discernământul inculpatului, Înalta Curte a recomandat examinarea acestora cu ocazia rejudecării cauzei. Tribunalul, rejudecând cauza, în temeiul recomandărilor din hotărârea de casare constând în soluționarea unitară a cauzei, deopotrivă sub aspectul laturii sale penale, dar și civile, a reținut în temeiul probatoriului administrat, ce însumează preponderent înscrisuri (facturi fiscale, cec-uri, bilete la ordin refuzuri de plată), dar și declarații inculpatului și depoziții de martori, următoarele: 1. în data de 19, respectiv 22, 24, 26 martie 1999, inculpatul K.P.E., în calitate de director la SC M. SRL a ridicat de la SC D.S .C.

SRL Oradea mărfuri în valoare totală de 510.596.715 lei RON, conform facturilor; din 19 martie 1999, fila 13 dosar urmărire penală; din 22 martie 1999, fila 17 dosar urmărire penală; din 24 martie 1999, fila 21 dosar urmărire penală; din 26 martie 1999, fila 25 dosar urmărire penală. Contravaloarea acestor facturi a fost achitată prin emiterea filelor cec aflate în original la dosarul cauzei. La data de 08 aprilie 1999 filele cec emis de SC M. SRL Oradea au fost introduse în B.C. I.T. - sucursala Oradea, dar a fost refuzată decontarea lor din lipsă de disponibil în cont, conform refuzului de plată aflat în copie la fila 9 din dosar urmărire penală.

2. În data de 22, respectiv 27, 29 martie 1999, inculpatul K.P.E., în numele SC M. SRL Oradea, a cumpărat de la SC V. SRL Oradea mărfuri, respectiv băuturi alcoolice în valoare totală de 36.307.200 lei (facturile fiscale regăsindu-se la filele 35, 36 dosar urmărire penală ), iar pentru plata acestora a emis fila cec, aflată în original la fila 33 dosar urmărire penală. La data de 07 aprilie 1999 fila cec emisă în numerele SC M. SRL Oradea a fost introdusă la B.T., decontarea acesteia fiind refuzată din lipsă de disponibil în cont, conform refuzului de plată, aflat în copie la dosarul de urmărire penală, fila 32. 3. în data de 25, respectiv 27, 30 martie și 01, respectiv 04 aprilie 1999, inculpatul K.E.P., în numele SC M. SRL Oradea a cumpărat de la SC T.D.G.R.

SRL - sucursala Oradea, aflată în prezent sub denumirea de SC T. D.G.B. SRL, mărfuri în valoare de 1.071.628.655 lei (facturile fiscale aferente aflându-se la dosarul de urmărire penală la filele 47-66), iar pentru plata acestora a emis 6 file cec în numele SC M. SRL. În zilele de 5, respectiv 6, 7 filele cec au fost introduse în B.T., decontarea acestora fiind refuzată din lipsă de disponibil în cont, conform refuzurilor de plată aflate în copie la dosarul de urmărire penală, filele 45, 48, 51, 54, 60, 63. 4. în data de 30 martie și 01 aprilie 1999, inculpatul K.P.E., în numele SC M. SRL Oradea, a cumpărat de la SC A. SRL Mărfuri în valoare totală de 278.954.525 lei (facturile fiscale aferente regăsindu-e la filele 87, 88, 89 dosar urmărire penală ), iar pentru plata acestora a emis două file cec nr. A 306-00052168 (fila 84 dosar urmărire penală), respectiv nr. A 306-52171 (fila 86 dosar urmărire penală).

La data de 06 aprilie 1999, respectiv 08 aprilie 1999, filele cec au fost introduse în B.T. Oradea, decontarea acestora fiind refuzată din lipsă de disponibil în cont, conform refuzurilor de plată aflate în copie la filele 83 și 85 din dosar de urmărire penală. 5. La data de 31 martie, respectiv 02 aprilie 1999, inculpatul K. P.E. a cumpărat, în numele SC M. SRL, mărfuri în valoare totală de 343.554.280 lei (facturile aferente regăsindu-se la filele 87, 88, 89 din dosar de urmărire penală), iar pentru plata acestora a emis biletele la ordin (filele 106, 107, 109, 113, 114, 118 dosar urmărire penală). La data scadentă, precizată de inculpat în documentele depuse la B.C. I.T., a fost refuzată decontarea acestora din lipsa totală de disponibil (fila 111 dosar urmărire penală).

6. în data de 29 martie, respectiv 30 martie, 31 martie 1999 și 01 aprilie 1999, inculpatul K.P.E. a cumpărat în numele SC M. SRL mărfuri de la SC G.E. SRL în valoare totală de 247.400.878 lei (facturile aferente regăsindu-se la dosarul de urmărire penală filele 137, 138, 140, 141), iar pentru plata acestora a emis trei file cec. La data de 05 aprilie, respectiv 08 aprilie și 09 aprilie 1999, filele cec au fost introduse la W.B. Oradea, decontarea acestora fiind refuzată din lipsă de disponibil în cont, conform refuzurilor de plată aflate în copie la filele 134, 135, 136 din dosarul de urmărire penală. 7. În data de 01 aprilie 1999 inculpatul K.P.E. a primit în avans de la SC S. SRL suma de 35 milioane lei, reprezentând plata parțială a 150 bax-uri de margarina R., mărfuri pe care inculpatul nu Ie-a mai livrat beneficiarului (factura fiscală aferentă regăsindu-se la fila 162 din dosarul de urmărire penală).

Inculpatul K.P.E. audiat în cursul urmăririi penale (filele 28, 29, 70, 75, 99, 123, 154, 165 ) a declarat că a condus firma SC M. SRL Oradea în calitate de director, având de la început specimen de semnătură și împuternicire de a angaja societatea în raporturi comerciale. A arătat că, în această calitate a cumpărat mărfuri pe bază de factură de la mai multe societăți comerciale din Oradea, mărfuri pe care din proprie inițiativă Ie-a vândut la prețuri mai mici decât prețul de achiziție și apoi făcând o regulă din asta a pus firma în imposibilitatea de a-și onora obligațiile de plată către furnizorii săi. A susținut că banii obținuți din vânzarea mărfurilor sub prețul de achiziție, i-a depus în bancă pentru plata datoriilor.

A recunoscut că semnătura și scrisul de completare pe cec-uri și bilete la ordin, îi aparține și că în momentul emiterii acestora, cunoștea că societatea pe care o reprezenta nu avea disponibil bancar. A recunoscut de asemenea, că a ridicat personal mărfurile livrate de societățile păgubite. În cursul cercetării judecătorești (fila 61), inculpatul a susținut pentru prima oară și chiar în a treia rejudecare a cauzei, că beneficiarii cec-urilor aveau cunoștință despre lipsa disponibilului bancar la emiterea cec-urilor. Din plângerile penale formulate de părțile civile (filele 8, 13, 42, 81, 103, 129, 158 dosar urmărire penală) a rezultat că inculpatul nu Ie-a făcut cunoscută acestora împrejurarea că societatea comercială pe care o reprezintă în relațiile comerciale nu avea disponibil bancar.

Părțile civile au arătat că au avut încredere în solvabilitatea firmei reprezentate de inculpat, întrucât au derulat cu acesta mai multe raporturi comerciale, iar inculpatul a onorat unele cec-uri emise. A rezultat astfel că inculpatul K.P.E., angajat la SC M. SRL, cu sediul în localitatea Oradea, în calitate de director și având dreptul la specimen de semnătură bancară a intrat în relații comerciale cu diferite societăți, care primeau de la acesta pentru mărfurile livrate file cec și bilete la ordin, deși firma susmenționată nu avea fonduri disponibile în cont. în toate aceste tranzacții comerciale, emiterea cec­urilor și a biletelor la ordin, fără disponibil în cont bancar, a fost o împrejurare necunoscută beneficiarilor cec-urilor și biletelor la ordin, însă cunoscută inculpatului, care în declarațiile din faza de urmărire penală a susținut constant că derula operațiuni comerciale în aceste condiții pentru a obține sume menite a stinge datorii contracte anterior.

Mai mult, inculpatul a susținut că mărfurile cumpărate au fost vândute la prețuri inferioare prețurilor de achiziție, că banii rezultați au fost depuși la B.C. I.T. pentru efectuarea altor plăți, respectiv că fiecare achiziție de marfă și revânzare a acesteia s-a bazat pe intenția sa de a crea un disponibil bancar pentru acoperirea unor cec-uri emise anterior și nicidecum pe intenția de inducere în eroare a partenerilor de afaceri. S-a concluzionat că sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de înșelăciune în modalitățile prevăzute de alin. (3), (4), (5) s-au probat în mod cert sub toate elementele sale - acțiunea de emitere a unor cec-uri și bilete la ordin în condițiile inexistenței disponibilului bancar, împrejurare cunoscută de inculpat, însă nu și de beneficiari, inducerea în eroare a partenerilor de afaceri în ceea ce privește solvabilitatea și credibilitatea financiară a societății în numele căreia inculpatul contracta.

Sub acest ultim aspect a precizat că, inculpatul nu a notificat partenerilor de afaceri lipsa disponibilităților sale financiare, iar prin derularea în mod repetat a raporturilor comerciale cu aceștia nu a urmărit decât inducerea lor în eroare, prin crearea aparenței că firma pe care o conduce, este firmă cu activitate comercială și deci profitabilă. În opinia instanței, raportat la probele susmenționate, inculpatul a emis succesiv file cec și bilete la ordin, deși știa că societatea comercială nu avea disponibil în cont, fiind de rea-credință. Inculpatul a acționat în acest mod nu din dorința de a încerca achitare creanțelor, refuzurile de plată susmenționate, emise de bănci, demonstrând că pe toată durata operațiunilor comerciale efectuate de inculpat cu societățile comerciale păgubite, respectiv 01 martie - 05 aprilie 1999, acesta s-a aflat constant în imposibilitate de plată, contul bancar nefiind alimentat.

în plus, chiar în cazul unor vânzări sub prețul de achiziție, era posibilă achitarea parțială a prejudiciului, fapt pe care inculpatul nu l-a dovedit. Este evident că, în realitate, inculpatul a urmărit și obținut un folos injust. Ca atare sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că modul de obiectivitate a acțiunilor inculpatului, respectiv achiziționării repetate de mărfuri, corelate cu emiterea de cec-uri și bilete la ordin fără acoperire, într-un interval scurt de timp, pe fondul unei lipse de disponibil bancar constant pe toată această perioadă, a ilustrat că în realitate inculpatul a urmărit și obținut foloase injuste, fapt demonstrat cu atât mai mult cu cât inculpatul a declarat că mărfurile astfel contractate au fost vândute, însă așa cum s-a menționat, banii astfel obținuți nu au fost folosiți pentru plata cec-urilor și biletelor la ordin.

Revenirea inculpatului asupra declarațiilor anterioare, prin susținerea împrejurării că părțile civile cunoșteau la data emiterii cec-urilor, lipsa sa de disponibil bancar, nu a fost motivată de acesta, nici sub aspectul revenirii în sine, nici a momentului când aceasta a fost făcută, respectiv la câțiva ani de la începerea judecării cauzei. Mai mult, susținerea sa, nu s-a coroborat cu datele ce rezultă din probatoriul administrat. Este evident că poziția inculpatului a semnificat în realitate încercarea acestuia de a obține un tratament sancționator penal mai blând.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a faptelor, cu discernământ, s-a apreciat că, raportat la avizul Comisiei Superioare Medico-Legale (fila 56 Dosar 1582/2002 ), potrivit căruia inculpatul a avut capacitarea psihică de apreciere critică a faptelor de care este judecat și față de care discernământul a fost păstrat, nu s-a putut reține incidența cazului de iresponsabilitate, vinovăția inculpatului fiind probată fără dubiu. S-a mai precizat că, înscrisurile arătate (cec-uri, bilete la ordin) au probat în mod cert existența unui prejudiciu de 2.561.404.253 lei.

Modul de săvârșire, respectiv prejudicierea a șapte societăți comerciale în cadrul unor raporturi comerciale de același tip - achiziții de produse alimentare - prin emitere de cec-uri și bilete la ordin fără acoperire bancară, perioada de timp scurtă în care s-au produs aceste acțiuni -19 martie - 04 aprilie 1999, respectiv 16 zile, precum și locul în care s-au desfășurat, toate pe teritoriul localității Oradea, au demonstrat existența unei unități de timp, loc și mod de operare și au justificat reținerea infracțiunii de înșelăciune săvârșită de inculpat în forma sa continuată.

Ca atare, în drept, instanța a reținut că, fapta inculpatului K.P.E., care în perioada 19 martie - 04 aprilie 1999 a emis cec-uri și bilete la ordin, știind că pentru valorificarea acestora nu există, la data emiterii, acoperirea necesară, prejudiciind astfel șapte societăți comerciale cu suma de 2.561.404.253 RIN, întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., text de lege în baza căruia cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza II, lit. b), lit. c) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b), lit. c) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 19 aprilie 1999 la 4 mai 1999. S-a precizat că, raportat la considerentele enunțate, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat în infracțiune la Legea cec-ului, a fost apreciată ca fiind nefondată. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, raportat la dispozițiile art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social ridicat al faptei dedus și numărul societăților comerciale păgubite. S-a avut în vedere valoarea prejudiciului, extrem de mare, respectiv peste 2 miliarde lei la nivelul anului 1999 și lipsa de diligentă a inculpatului în repararea acestuia.

Ca circumstanțe personale, s-au avut în vedere lipsa antecedenței penale, atitudine procesuală pozitivă, de prezentare a inculpatului și recunoaștere a faptelor. Ca o circumstanță aparte în individualizarea pedepsei s-a reținut starea sa psihică, așa cum aceasta rezultă din actele medicale aflate la dosarul cauzei, care, deși este lipsită de elemente exoneratoare, apreciată că a avut un rol determinant în ceea ce privește comportamentul negativ al inculpatului în relațiile sale comerciale. Examinarea sa psihologică a relevat că inculpatul prezintă o structură dizarmonică a personalității de tip instabil-impulsiv, structură ce favorizează tendințe spre comportament antisocial, manifestări excentrice și o modalitate particulară de reacție în situații critice.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că infracțiunea săvârșită de inculpat a produs prejudicii părților civile, inculpatul fiind obligat, în baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen., la plata acestora astfel: · în favoarea părții civile SC D.S.C. SRL la plata sumei de 51.059,67 RON, reactualizată din luna martie 1999 până la data plății efective; · în favoarea părții civile SC V. SRL, la plata sumei de 3630,72 RON; · în favoarea părții civile SC A. SRL Arad - sucursala Oradea, la plata sumei de 27.895,45 RON; - în favoarea părții civile SC S.C. I. SRL la plata sumei de 34.355.42 RON reactualizată din luna aprilie 1999 la data plății efective; · în favoarea părții civile SC G.E.I.

SRL, la plata sumei de 24.740 RON; · în favoarea părții civile SC S.C. SRL la plata sumei de 24.740 RON. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că partea civilă SC T.D.B. SRL a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză. Sub aspectul neregulilor procedurale invocate privind nelegala sesizare a instanței, prin nepunerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele descrise la pct. 1, 2, 4, 5, 6, 7 din rechizitoriu, cu consecința restituirii cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale s-au arătat următoarele: Plângerea penală formulată de partea vătămată SC T.T.D.G.R. SRL a fost înregistrată la organul de cercetare penală la data de 07 aprilie 1999 (fila 42 dosar de urmărire penală).

La data de 19 aprilie 1999, prin procesul-verbal aflat la fila 80 din dosarul de urmărire penală s-a dispus începerea urmăririi penale pentru această faptă, iar prin ordonanța din 20 aprilie 1999 (fila 194 dosar urmărire penală) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (4), (5) C. pen. , cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina inculpatului ca temei faptic că, prin inducerea în eroare a SC T. D.G.R. și-a însușit în mod injust mărfuri în valoare de peste un miliard pentru plata cărora a emis 5 file cec fără acoperire. La data de 07 aprilie 1999 a fost înregistrată la organul de cercetare penală plângerea părții vătămate SC D.S.C.

SRL Oradea (fila 8 dosar urmărire penală), iar la data de 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului (fila 30 dosar urmărire penală) și s-a procedat la audierea sa și cu privire la această faptă (fila 28 dosar urmărire penală). La data de 07 mai 1999 a fost înregistrată la organul de cercetare penală plângerea părții vătămate SC V. SRL (fila 31 dosar urmărire penală), iar la data de 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului (fila 41 dosar urmărire penală) și s-a procedat la audierea sa și cu privire la această faptă (filele 38, 39 dosar urmărire penată). La data de 07 aprilie 1999 a fost înregistrată la organul de cercetare penală plângerea părții vătămate SC A.I.

SRL (fila 81 dosar de urmărire penală), iar la data de 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului (fila 102 dosar urmărire penală) și s-a procedat la audierea sa (fila 100, 101 dosar urmărire penală). La data de 16 aprilie 1999 s-a înregistrat plângerea părții vătămate SC S.C.I. SRL (fila 103), la data de 03 mai 1999 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului și pentru această faptă (fila 126 dosar urmărire penală), procedându-se și la audierea inculpatului (fila 125 dosar urmărire penală). La data de 28 mai 1999 s-a înregistrat plângerea părții vătămate SC G.E. SRL (fila 129 dosar urmărire penală), la data de 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale și cu privire la această faptă (fila 157 dosar urmărire penală), procedându-se totodată și la audierea inculpatului (fila 154, 155 dosar urmărire penală).

La data de 07 mai 1999 s-a înregistrat plângerea părții vătămate SC S.C. SRL (fila 158 dosar urmărire penală), la 03 mai 1999 s-a dispus începerea urmăririi penale și cu privire la această faptă (fila 167 dosar urmărire penală), inculpatul fiind audiat (fila 165 dosar urmărire penală). La data de 01 martie 2000 inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală conform procesului-verbal aflat la fila 218 dosar urmărire penală, din cuprinsul cestuia reieșind că inculpatul regretă faptele pentru care a fost cercetat. Totodată, încadrarea juridică menționată este art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrare juridică ce se regăsește și în actul de sesizare al instanței.

Față de cele ce preced, s-a constatat că neregulile produse în cursul urmăririi penale sunt omisiunea organului de urmărire penală de a extinde acțiunea penală la acte material (în speță fiind vorba de acte materiale și nu de infracțiuni distincte ) și să dispună, după cercetarea plângerilor formulate de toate părțile vătămate, printr-o ordonanță, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește primul aspect s-a reținut că, nu există o reglementare expresă a instituției extinderii acțiunii penale în faza de urmărire penală; că există o acțiune penală pusă în mișcare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de gravă în formă continuată și că privitor la fiecare act material din conținutul său, au fost respectate toate drepturile procesuale ale inculpatului, acesta fiind audiat cu privire la fiecare act material, prezentarea materialului de urmărire penală a vizat toate actele materiale, iar încadrarea juridică menționată în actul de sesizare al instanței i-a fost cunoscută inculpatului pe parcursul urmăririi penale și indicată ca atare odată cu prezentarea materialului de urmărire penală.

Instanța, față de caracterul continuu al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a reținut că neregulile invocate nu au adus atingere dreptului la apărare al inculpatului și nu au impietat asupra regularității actului de sesizare al instanței, cererea de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale fiind apreciată ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul K.P.E. și partea civilă SC A. SRL Arad. Inculpatul K.P.E. a solicitat, în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. ( 1), (3), (4), (5) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen.

a se stabili că prejudiciul este de 1.071.628.655 lei și ținând cont și de starea de sănătate a inculpatului să se rețină în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 cu art. 76 C. pen. și a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării sau suspendare sub supraveghere, având în vedere data săvârșirii faptelor și prezența inculpatului la toate termenele de judecată. în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea art. 86 1 C. pen. În motivarea apelului s-a arătat, în esență că, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că reprezentanții SC T.D.G. SRL nu au avut cunoștință că inculpatul nu are disponibil în cont, martorul B.F.

declarând că nu ține minte dacă a fost solicitat de inculpat să nu introducă fila cec în bancă din lipsă de disponibil, situație în care există dubii cu privire la intenția inculpatului de a frauda. S-a mai arătat că se solicită reducerea pedepsei și aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată sau suspendare sub supraveghere, având în vedere data săvârșirii faptelor și prezența inculpatului la toate termenele de judecată. Partea civilă SC A.I. SRL Arad a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, în sensul de a fi obligat la despăgubiri, atât inculpatul, cât și partea responsabilă civilmente, respectiv SC M. SRL Oradea.

Prin Decizia penală nr. 62/A/2008 de la 17 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2001/111/P/2003, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul penal declarat de inculpatul apelant K.P.E. împotriva sentinței penale nr. 158 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că: A redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani la 6 ani închisoare. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă apelantă SC A.I. SRL Arad. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A fost obligată partea civilă apelantă să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate. Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada martie-aprilie 1999 inculpatul K.P.E. în calitate de director la SC M. SRL Oradea a ridicat mărfuri de la 7 societăți comerciale în valoare totală de 2.561.404.253 lei ROL, contravaloarea acestora urmând să fie achitată prin file cec. în acest sens, inculpatul a emis un număr total de 16 file cec și 6 bilete la ordin, fără acoperire în cont, inducând astfel în eroare societățile comerciale beneficiare. Atât filele cec, cât și biletele la ordin au fost introduse în bancă de către beneficiari, dar a fost refuzată decontarea lor din lipsă totală de disponibil.

Inculpatul a recunoscut că a completat aceste file cec și că știa în momentul emiterii că societatea pe care o reprezenta nu avea disponibil bancar, împrejurare însă pe care o cunoșteau și beneficiarii cec-urilor. În raport de această stare de fapt, în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Solicitarea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice din săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu motivarea că prejudiciul este de dosar 1.071.628.655 lei ROL, prin neincluderea prejudiciului cauzat SC T.D.G.

SRL este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Deși în fața primei instanțe această parte civilă a arătat că nu-și mai menține pretențiile, fiind audiat în apel, martorul B.F., administrator la SC T.D.G. SRL a învederat instanței că a renunțat la pretenții, deoarece s-a săturat de proces care durează de mult și că el a fost cel care a sesizat poliția cu privire la faptele inculpatului. De asemenea, martorul a mai arătat că la data emiterii filei cec nu avea cunoștință de faptul că societatea administrată de inculpat nu are disponibil în cont, altfel nu i-ar fi dat marfă. Și această declarație se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Împrejurarea că partea civilă a renunțat la pretențiile formulate în cauză, nu este de natură să ducă la schimbarea încadrării juridice.

În cazul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prejudiciul cauzat prin înșelăciune a rezultat din însumarea pagubelor produse tuturor părților vătămate. Faptul că una din persoanele înșelate a renunțat la pretențiile civile, este irelevant în ceea ce privește încadrarea juridică. Sub acest aspect, hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece nu a dispus confiscarea acestei sume de bani de la inculpat în baza art. 118 lit. e) C. pen., însă având în vedere că ne aflăm în apelul inculpatului, nu i se poate agrava acestuia situația. În ceea ce privește discernământul pe care l-a avut inculpatul la data săvârșirii faptelor, din probele administrate în cauză a rezultat că acesta a acționat cu discernământ, în acest sens fiind avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din data de 02 iulie 2002 prin care s-a aprobat raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A/6/9491 din 07 februarie 2000 efectuat la I.N.M.L.

București în Dosarul nr. 1582/2002. Cu privire la nulitatea acestei expertize medico-legale invocată de către inculpat, constând în aceea că s-au încălcat dispozițiile art. 118 alin. ( 3) C. proc. pen., instanța a apreciat că această nulitate este una relativă ce trebuia invocată in limine litis. Având în vedere starea sanitară a inculpatului, acesta având probleme psihiatrice, chiar dacă discernământul său a fost păstrat raportat la faptele săvârșite, instanța de apel a redus pedeapsa aplicată în cauză de ia 8 ani la 6 ani închisoare, apreciindu-se însă că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului. Cu privire la apelul declarat de partea civilă SC A.I.

SRL Arad, acesta a fost respins, ca nefondat, deoarece introducerea în cauză a părții responsabile civilmente nu se poate face decât în termenul și condițiile prevăzute de art. 16 C. proc. pen., ori partea civilă nu a solicitat în cursul urmăririi penale și nici în fața primei instanțe, din primul ciclu procesual, introducerea în cauză a acestei părți responsabile civilmente, iar, pe de altă parte, motivele de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare nu au avut în vedere introducerea în cauză a acestei părți. Pentru considerentele arătate, curtea de apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul K.P.E. în sensul arătat mai sus, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins, ca nefondat apelul declarat de partea civilă apelantă SC A.I. SRL Arad. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare în apel. împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul K.P.E., fără a arăta inițial motivele de recurs. La termenul de judecată de la 24 septembrie 2008, în recurs, Înalta Curte pentru lipsă de apărare a recurentului inculpat a amânat cauza la 5 noiembrie 2008, cu citarea părților ca în precedent, dispunându-se efectuarea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu recurentului inculpat, așa cum a rezultat din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 22 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 5 noiembrie 2008, înalta Curte a considerat întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat pentru angajarea unui apărător, precum și pentru citarea acestuia la adresa indicată. Având în vedere respectarea principiului continuității în judecarea cauzelor, în raport cu prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. , Hotărârea C.S.M.

nr. 163 din 29 mai 2008, cât și practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și întrucât prin decizia de casare instanța investită cu soluționarea recursului în primul ciclu procesual nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, a fost amânată cauza la 27 noiembrie 2008, dispunându-se înaintarea dosarului la Completul 4 al secției spre competentă soluționare, cu citarea recurentului inculpat la adresa indicată, citarea părților civile ca în precedent, menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, avocat D.M., potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la filele 49-50 dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 34861 la 21 noiembrie 2008, motivele de recurs formulate de recurentul inculpat K.P.E., prin apărător, aflate la filele 71-74 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărător a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 14 C. proc. pen. În ceea ce privește primul temei de casare, s-a arătat că se critică ambele hotărâri pentru că în faza de urmărire penale, recurentul inculpat a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice la data de 24 aprilie 1999, care a concluzionat că suferă de schizofrenie-paranoidă, neavând discernământul păstrat (fila 126 dosar u.p.). în baza acestui act medical, procurorul a dispus inițial o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Ulterior această soluție a fost infirmată, dispunându-se efectuarea unei noi expertize, efectuată la data de 9 februarie 2000 (fila 210 dosar u.p.), care a concluzionat că prezenta discernământ, raportat la faptele săvârșite.

Ca urmare acestui fapt, recurentul a fot audiat la data de 1 martie 2000 în prezența apărătorului, aducându-i-se la cunoștință rezultatele expertizei, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului din 10 martie 2000. În acel moment al desfășurării urmăririi penale erau incidente dispozițiile Deciziei nr. 143/1999 a Curții Constituționale, care a declarat ca neconstituționale prevederile alin. (5) al art. 120 C. proc. pen., care interziceau participarea expertului recomandat, în cazul efectuării expertizei de către un serviciu medico-legal. în acest fel, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii, procurorul din faza de urmărire penală, trebuia să-i pună în vedere, faptul că are dreptul la un expert recomandat, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, prin restrângerea drepturilor procesuale, de care beneficiază un inculpat, în cursul urmăririi penale.

Chiar dacă prin sentința penală nr. 60/2003 a Tribunalului Bihor s-a judecat cauza, ținându-se cont și de avizul Comisiei Superioare Medico-Legale, care a avizat favorabil cea de-a doua expertiză, care concluziona că avea discernământ la data săvârșirii faptelor, neputându-se susține că problema medicală a fost pe deplin lămurită, întrucât conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe, făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, iar avizul Comisiei Superioare Medico-Legale nu este o probă în sensul dispozițiilor C. proc. pen., fiind reglementat distinct în O.G. nr. 1/2000. La dosarul cauzei este atașat și Dosarul nr. 10568/1999 al Judecătoriei Cluj, prin care s-a confirmat măsura internării medicale a recurentului, în cadrul căruia, la data de 6 iunie 2000 I.M.L.

Timișoara a stabilit că recurentul nu a avut discernământ la data săvârșirii faptelor. Mai mult decât atât, în ultima decizie de casare, respectiv Decizia penală nr. 6281/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a recomandat aprecierea actelor medicale referitoare la discernământul recurentului, cu ocazia rejudecării cauzei. În contextul celor expuse mai sus a apărut ca evident nelămurirea situației medicale, atât de către instanța de fond, cât și de către cea de apel, sens în care a solicitat Înaltei Curți a casa hotărârile atacate cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de fond, în sensul administrării probei constând într-o expertiză medico-legală psihiatrică, dispusă și efectua în condițiile legii, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, de care beneficiază un inculpat în cadrul procesului penal.

Un alt aspect sub care a criticat hotărârile atacate este faptul că în mod nelegal, instanțele nu au procedat la administrarea nemijlocită a unei probe cu martori, respectiv audierea martorului C.P.D. (fila 69 dosar u.p. ), instanțele revenind asupra acestui martor, fără a da citire declarației din faza de urmărire penală conform art. 327 alin. (3) sau a dispune aducerea cu mandat a martorului, deși se impunea imperios audierea acestuia, fiind persoana cu care a desfășurat cele mai multe relații comerciale. Potrivit dispozițiilor art. 6 § 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are dreptul, între altele, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării.

în raport cu aceste dispoziții, dacă martorii acuzării au fost audiați numai în cursul urmării penale, în lipsa inculpatului, iar în cursul judecății acești martori nu au fost audiați, instanța neepuizând mijloacele legale pentru aducerea tor spre a fi audiați în prezența inculpatului, nu sunt respectate exigențele dreptului la un proces echitabil, prevăzute în art. 6 § 3 lit. d) din Convenție. În această situație singura soluție legală este casarea hotărârilor atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 5023 din 26 octombrie 2007. În subsidiar, dacă se va trece peste cele invocate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în rejudecarea cauzei a se proceda la reducerea pedepsei dând o eficiență sporită dispozițiilor art. 76 C. pen.

cu privire la circumstanțele atenuante reținute de către instanța de fond și de apel și a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în conformitate cu art. 86 C. pen. Cu privire la această ultimă solicitare, recurentul inculpat a arătat că a fost sincer pe parcursul procesului penal, a avut un copil minor, cât și o persoană în vârstă și neputincioasă în întreținere, a se ține cont de intervalul mare de timp scurs de la data săvârșirii faptelor, lipsa antecedentelor penale, integrarea sa în societate, dar mai ales starea medicală la momentul săvârșirii faptelor, care a generat internarea medicală într-un spital de psihiatrie pe o perioadă mai mare de un an de zile și a se aprecia că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

La termenul de judecată de la 27 noiembrie 2008, înalta Curte, considerând întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului inculpat, în vederea pregătirii apărării, față de angajarea sa recentă în cauză și de dispozițiile art. 302 C. proc. pen., art. 6 din același cod și art. 6 din C.E.D.O. a amânat cauza la 29 ianuarie 2009, ultim termen, cu citarea părților ca în precedent, punând în vedere apărătorului ales al recurentului inculpat să depună în termen util la dosar orice alte apărări și să-și asigure substituirea în cazul imposibilității de prezentare, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 78 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat a învederat că invocă pe lângă motivele de recurs formulate în scris, încă unul pe care îl precizează oral, evidențiind cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, 10 și 14 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului declarat și casarea ambelor hotărâri, iar în rejudecare, în raport cu primul caz de casare invocat, a se trimite cauza la procuror pentru refacerea actului de sesizare a instanței, deoarece în cursul urmăririi penale pentru acte materiale distincte de cele pentru care s-a început urmărirea penală s-a pus în mișcare acțiunea penală, în loc să se extindă acțiunea penală, astfel, că instanța nu a fost sesizată cu faptele din rechizitoriu. Cu privire la cel de-al doilea temei de casare a invocat că instanțele au refuzat nejustificat solicitările inculpatului, de a fi audiat martorul C.D. și de a se efectua o nouă expertiză, cu un expert delegat de inculpat. Audierea martorului a fost considerată ca fiind inutilă, deși ar fi dus la schimbarea încadrării juridice a faptei și mai mult nu s-a dat citire declarației acestuia în instanță.

În ce privește ultimul temei de casare a solicitat reindividualizarea pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficiente datelor personale ale inculpatului cu executarea în condițiile art. 86 1 C. pen. Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de inculpat, așa cum a fost susținut oral, ale apărătorului recurentului inculpat, în replică, precum și poziția recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat K.P. E. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate și precizate oral, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, 10, 14 C. proc.

pen. , Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că, prima instanță, în considerentele sentinței penale nr. 158/P din 29 mai 2007 s-a pronunțat temeinic motivat asupra criticii formulată de apărarea inculpatului și a solicitării de restituire a cauzei la procuror, ca urmare a nelegalei sesizări a instanței, prin nepune