ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3553/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3553/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 305 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Bihor,
în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat
încadrarea juridică a faptei inculpatei A.L.S., fiica naturală a I.,
din infracțiunea
prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41
alin. (2)
C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215
1
alin.
(2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen.
și art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia a
condamnat
inculpata la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor
prevăzute de
art. 71, art. 64 lit. a), teza
a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după
executarea pedepsei principale, cu titlu de
pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C.
pen.
, cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat inculpata
la 5 luni închisoare.
În
baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art.
76 C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
, cu aplicarea art. 74 lit. a), c), art. 76 C.
pen. a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în
pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu
aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a
II-a, b)
și c) C. pen. în regim de detenție și interzicerea drepturilor
prevăzute
de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după
executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C.
pen. a dedus din pedeapsa de mai sus,
reținerea
din data de 5 februarie 2005 precum și arestul preventiv de la 6 februarie 2005
la 25 iulie 2005.
A menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de
inculpată prin Decizia penală nr. 460/R/2005 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea
juridică a faptei
inculpatului T.D.V., fiul lui P. și E., din infracțiunea prevăzută de art. 26
raportat la art. 215
alin. (2),
(3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în
infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215
1
alin.
(1) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., text de lege în baza căruia a
condamnat pe inculpat la 3
ani închisoare.
În baza art. 81 C.
pen. cu art. 71 alin. (5) C. pen. a
suspendat
condiționat executarea pedepsei de mai sus, precum și a pedepsei
accesorii
prevăzută de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata
unui termen de încercare de 5 ani, stabilit
conform art. 82 C. pen.
S-a atras
atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 246 C. proc. pen. a obligat în solidar
inculpații să plătească
în favoarea părții civile M.F.P.
- Trezoreria Oradea suma de 238.557,52 RON despăgubiri
civile, din care 201.200 RON valoarea nominală a certificatelor despăgibite și
37.357,52 RON dobânda la zi plătită despăguibiților, reprezentând paguba creată
de
inculpați prin faptele
comise, cu majorările de întârziere calculate de la data despăgubirii fiecărui
titular de certificat până la data plății efective pentru suma despăgubită.
A
dispus anularea precum și confiscarea specială a Certificatelor de Trezorerie
și a Notelor de Fundamentare Internă falsificate de inculpată și
folosite de aceasta în vederea răscumpărării
în fals a certificatelor, înscrisuri atașate la dosarul cauzei.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpații la
câte 2500 RON fiecare cheltuieli judiciare
către stat.
A dispus virarea din fondurile M.J. în contul Baroului
Bihor a sumei de 40 RON,
onorariul apărător oficiu B.R.
Pentru a
pronunța această hotărâre, prima a instanță a reținut următoarea situație de
fapt:
În vederea atragerii de fonduri de la populație, necesare dezvoltării
și
modernizării
unor activități deosebit de importante pentru buna funcționare
a statului, M.F.P. a emis în repetatea
rânduri certificate de trezorerie în baza cărora, persoane interesate aveau o
alternativă de a-și investi economiile în afara depozitelor bancare, certificate
ce beneficiau de o dobândă mai mare decât cea oferită de bănci
și în plus, sumele de bani investite erau
garantate de stat.
Pentru ca cetățenii să poată accesa aceste certificate de trezorerie
s-a
dispus
distribuirea lor prin administrațiile finanțelor publice din teritoriu,
sens în care și A.F.P. din Oradea a fost
însărcinată să efectueze operațiuni de emitere a
certificatelor de trezorerie
către
populație și de răscumpărare a acestora la scadență, moment în care,
titularilor urmau să le fie remise sumele investite și dobânzile aferente.
Fată de credibilitatea deosebită de care s-au bucurat emisiunile de
certrificate de
trezorerie ale M.F.P., foarte mulți
cetățeni au ales această formă de investire a economiilor, astfel încât
activitatea inculpatei și a învinuiților a fost de natură să inducă opiniei
publice un sentiment de încredere în instituțiile descentralizate ale
autorităților publice, împrejurare ce mărește gradul de pericol social al
faptelor acestora.
La data de 4 februarie 2005, urmare a unei plângeri depusă la organele
de
cercetare penală ale poliției
judiciare din cadrul I.P.J. Bihor, de către A.F.P. Oradea, s-a sesizat
activitatea
infracțională a inculpatei A.L.S.,
desfășurată de aceasta în
intervalul 11 iulie 2002 - 3 noiembrie 2004,
urmare căreia inculpata a creat un
prejudiciu
total de 6.593.111.125 lei reparat parțial, părțile vătămate s-au
constituit
părți civile cu suma de 2.149.111.126 lei.
Din cercetările
efectuate s-a constatat că inculpata, în perioada
indicată mai sus, a fost angajată în funcția de inspector asistent cu
atribuții
de casieră în cadrul
Serviciului Casierie Tezaur Vânzare și Gesiune Titluri
de Stat din A.F.P. Oradea și la inițiativa
inculpatului T.V.D., cu care până în momentul
arestării sale a
avut o relație intimă de lungă durată, în care
inculpata s-a implicat
emoțional, aceasta a
observat că poate să-și însușească sume mari de bani,
pe care cei doi
să-i folosească în interes propriu, cu risc minim ca activitatea lor
infracțională să fie descoperită, cu atât mai mult cu cât,
inculpata se bucura de încredere din partea
colegilor de serviciu.
În realizarea acestei
rezoluții infracționale, inculpata, profitând de
faptul că o parte din cetățenii care înțelegeau să-și investească
economiile
prin cumpărarea unor certificate de trezorerie o cunoșteau,
precum și de
împrejurarea că de multe ori,
cetățenii doritori de a face astfel de investiții
erau în număr mare la sediul A.F.P. Oradea, îi
inducea pe aceștia în eroare
pentru
a-i fi remise sumele de bani ce urmau să fie investite, promițându-le
că
atunci când va fi mai liberă, va efectua operațiunile de cumpărare a
certificatelor de trezorerie, iar în ziua următoare le va remite înscrisul
doveditor al investiției. Apoi, inculpata emitea
certificatele de trezorerie și
încasa
sumele de bani aferente, însă înainte de predarea înscrisurilor către titulari,
profitând de încrederea pe care colegele o aveau în inculpată, le-a
rugat pe învinuitele B.L., P.R.G., M.A.,
B.M.,
B.V. - inspectori de specialitate - în cadrul
aceluiași
serviciu să întocmească notele de fundamentare internă pentru
răscumpărarea unor certificate pe care ea le
prezenta acestora gata semnate
la
rubrica „titular". Aceste semnături la rubrica „titular" de pe
certificatele
de trezorerie erau executate în fals, în locul
titularilor, de către inculpata
A.L.S.,
înainte de a le prezenta referentelor.
Pentru a le întări convingerea colegelor sale, inculpata A.L.
S. le comunica faptul
că titularii certificatelor pe care ea le prezenta ar
fi în incinta trezoreriei și că ar dori să-i
servească cu întâietate întrucât îi
sunt
cunoștințe. Referentele nu mai verificau dacă respectivele persoane se
aflau
sau nu în incinta trezoreriei, chiar dacă, potrivit Normelor
Metodologice emise de M.F.P., erau obligate să se
convingă de faptul că titularii certificatelor sunt cei care le prezintă spre
răscumpărare,
cu atât mai mult cu cât aceste certificate erau răscumpărate
în aceeași zi sau cel mult a doua zi de la
emitere și neglijându-și atribuțiile
de
serviciu, întocmeau direct notele de fundamentare internă în fals, prin care
certificau faptul că titularul certificatului și-a arătat în mod expres dorința
de a răscumpăra certificatele, pentru certificatele de trezorerie pe care le
prezenta inculpata A.L.S. și operau în calculator respectivele răscumpărări.
În continuare,
inculpata își însușea sumele de bani reprezentând
valoarea nominală a certificatelor de trezorerie, în măsura în care,
titularii acestora nu aveau niciun moment intenția de a le răscumpăra, iar
titularilor le preda certificatul de trezorerie pe care nu îl introducea în
dosarul de răscumpărare al zilei respective, menținându-i pe titulari în
eroare, prin
încredințarea acestora că li s-a remis un titlu de valoare
valabil, care la
scadență le va permite
restituirea investiției și a dobânzii aferente, cu toate
că în momentul predării certificatelor, ele
figurau în evidența administrației
financiare ca fiind răscumpărate.
La sfârșitul programului, cu ocazia întâlnirilor intime dintre inculpata
A.L.S. și inculpatul T.V.D.,
aceasta îi preda
inculpatului sumele de bani
însușite, după o înțelegere prealabilă, respectiv
în locurile în care se
consuma relația dintre ei ori în autoturismul inculpatului, în așa fel încât,
la această operațiune să nu existe martori și
date
privind sentimentele pe care inculpata le nutrea față de inculpat, nu s-a
pus
niciodată probleme întocmirii unor documente justificative în acest sens.
La scadența certificatelor deja răscumpărate în fals de către inculpată,
aceasta răscumpăra în fals alte
certificate de trezorerie prin aceeași modalitate, emise pentru alți titulari
și din valoarea acestora oferea titularilor primelor certificate, care se
prezentau la ghișeu, valoarea
nominală și
dobânda certificatelor pe care le răscumpărase în fals.
Pentru a nu-i fi stopată activitatea infracțională, inculpata A.L.
S. nu lipsea niciodată
de la serviciu, nici măcar în concediu de odihnă
sau de boală, pentru a nu risca, la data
răscumpărării, să se prezinte un
titular al
certificatelor de trezorerie și în măsura în care inculpata lipsea, să
se constate că în evidențele administrației
financiare, certificatul figura deja
răscumpărat.
Activitatea infracțională a inculpatei A.L.S. a început la
11 iulie 2002 și s-a
desfășurat până la începutul lunii februarie 2005, atunci
când a lipsit de la serviciu întrucât inculpatul T.D.V. i-a
aplicat
mai multe lovituri cu
pumnul în față și astfel nu s-a putut prezenta la
serviciu. în acea dată, unul din titularii ai căror certificate fusese
deja
răscumpărate de către inculpată, partea vătămată C.N., s-a
prezentat la Administrația Financiară și i s-a
comunicat că în evidențele
acestei instituții figurează că și-a
răscumpărat înainte de scadență certificatul.
Potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul T.D.V. a
investit o parte din banii primiți de la
inculpata A.L.S. în
produse petroliere
pentru stația P. proprietatea SC D. SRL Oradea, la care inculpatul este
administrator și de pe urma vânzării mărfii a
achiziționat apartamentele situate în Oradea
.
La cumpărarea apartamentului, cei doi
inculpați au fost împreună, antecontractul de
vânzare-cumpărare fiind încheiat între inculpata A.L.S. și vânzătorii
imobilului C.D.D. și C.A.
Inculpatul T.D.V.
nu a recunoscut comiterea faptei, declarând că a achiziționat cele două
apartamente cu bani primiți de la părinții săi și de la un văr, dar a
recunoscut că în apartament se află mai multe obiecte de mobilier
aparținând inculpatei A.L.S., ceea ce dovedește
că cele două apartamente au fost achiziționate de cei doi împreună, din sumele
de bani
provenite din comiterea infracțiunilor.
Probele
administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și
faza de judecată dovedesc că cei doi inculpați se
fac vinovați de comiterea
infracțiunilor reținute în sarcina lor.
Din probele
administrate în cauză, inclusiv din declarațiile inculpatei A.L., rezultă că
părțile s-au cunoscut în cursul anului 2003, iar din rechizitoriul întocmit în
cauză rezultă că inculpata și-a început activitatea
infracțională în cursul anului
2002, luna iulie, deci înainte de a-l cunoaște pe inculpatul T.D., astfel că nu
poate susține că inculpatul a fost cel
care a determinat-o să comită faptele.
În ce-l privește
pe inculăatul T.D.V., deși din probele
dosarului
rezultă că inculpata A.L. și-a început activitatea
infracțională înainte de a-l cunoaște pe inculpat, după
ce s-au cunoscut a ajutat-o pe inculpată, prin acte de complicitate,
însușindu-și la rândul său
anumite sume de bani, iar în perioada cât s-au aflat în
relații de prietenie a achiziționat apartamentele.
Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe
lângă Tribunalul Bihor și inculpații A.L.S. și
T.D.V.
Inculpata A.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei
comise în aceea de abuz de încredere,
inculpatul T.D. a solicitat
achitarea în
temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu a
avut nici o
contribuție la activitatea infracțională a inculpatei A.L.,
iar parchetul a solicitat desființarea hotărârii
instanței de fond cu privire la
menținerea sechestrului asigurător
asupra bunurilor inculpatei A.L. și cu privire la modalitatea de executare a
pedepsei aplicate inculpatului
T.,
considerând că față de fapta comisă și de persoana inculpatului, nu se
justifică
aplicarea art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 29/ A din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de
Apel
Oradea s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bihor împotriva
sentinței penale nr. 305/ P din 19 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul
Bihor, pe care a desființat-o în sensul că a menținut sechestrul
asigurător dispus prin ordonanța din 10
februarie 2005 în ce privește
imobilul
aparținând inculpatei A.L. și sechestrul asigurător dispus
prin
ordonanța din 28 aprilie 2005 în ce privește imobilele proprietatea
inculpatului T.D.V., ambele ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bihor.
S-a dispus anularea și confiscarea cerctificatelor de trezorerie de la
filele 126-135; 191 vol. I dosar urmărire
penală și f. 133 vol. II dosar urmărire penală.
S-au
respins apelurile declarate de inculpații A.L.S. și
T.D.V., s-au menținut restul
dispozițiilor sentinței apelate și au
fost obligați apelanții inculpați la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima
instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților
pe
baza
unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând
faptelor săvârșite de
aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
S-a reținut că
instanța de fond a făcut o justă individualizare a
pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al
cuantumului
acestora cât și cu privire la modalitatea de executare,
având în vedere un
vast material probator
din care rezultă tară dubiu că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea
infracțiunilor reținute în sarcina lor.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul T.D.V.
Parchetul de pe
lîngă Curtea de Apel Oradea a criticat decizia
instanței de apel cu privire la modalitatea de executare a pedepsei
aplicate inculpatului T.D.V., invocând temeiul de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.,
solicitând Măturarea
dispozițiilor art. 81 C. pen. și executarea
pedepsei în regim de detenție.
Inculpatul T.D.V. a criticat hotărârea instanței de apel în
sensul că s-a comis o
gravă eroare de fapt în ce privește aprecierea probelor
și reținerea vinovăției
acestuia, invocând temeiul de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat de
inculpatul T.D.V.,
Înalta Curte constată că recursul declarat de
acesta este nefondat.
Astfel, din
probele administrate în cauză rezultă cu prisosință vinovăția inculpatului
pentru săvârșirea infracținii de complicitate la infracțiunea de delapidare,
săvârșită de inculpata A.L.S., situația de fapt fiind corect stabilită.
Deși din probele
dosarului rezultă că inculpata A.L. și-a
început
activitatea infracțională înainte de a-l cunoaște pe inculpat, din
aceleași probe rezultă că el a ajutat-o prin acte
de complicitate, însușindu-și
la
rândul său anumite sume de bani. Din declarațiile date în cauză, deși a
avut o atitudine oscilantă, încercând să inducă în
eroare instanța, rezultă că
în
perioada în care a avut relații intime cu inculpata A.L., inculpatul
T. a achiziționat apartamentele și a
profitat
de pe urma faptelor inculpatei, ca dovadă fiind și faptul că în aceeași
perioadă, cei doi au achiziționat la multe apartamente și s-au prezentat
împreună la vizionarea acestora.
Nu este de neglijat nici faptul că, fiind testat cu aparatul poligraf,
s-a
evidențiat nesinceritatea
lui la întrebarea dacă a primit bani din
răscumpărarea
certificatelor de trezorerie și a indicat locul unde inculpata
A.L. ascunsese
certificatele, de unde concluzia că era în cunoștință
de cauză în legătură cu activitatea infracțională a acesteia.
Apărările inculpatului T.D.V. cu privire la achiziționarea
celor două apartamente menționate mai sus, nu
pot fi primite, din
declarațiile date pe
parcursul procesului penal, atât de el cât și de rudele lui,
rezultând totala nesinceritate, încercarea de a
induce în eroare instanța și de
a scăpa de răspundere.
Astfel, din
cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că părinții inculpatului nu au
deținut niciodată suma de 550.000.000 lei, necesară pentru achiziționarea
apartamentului din Oradea,
singurele lor
venituri fiind pensia și comercializarea produselor agricole provenite din
gospodărie, iar din declarațiile date de numitul T.A.
rezultă intenția acestuia de a-și ajuta verișorul,
respectiv pe inculpatul T.D.V. Declarațiile date sunt tendențioase și pline de
neconcordanțe
și nu a putut oferi o explicație a motivului pentru care
până în luna
decembrie 2004 nu a făcut
niciun demers pentru a trece apartamentul pe
numele său.
Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că probele
administrate în cauză au fost corect
apreciate, în raport de care au fost reținute fapte și împrejurări conforme cu
realitatea, ce au condus la
stabilirea rară
dubiu a vinovăției inculpatului T.D.V.
În ce privește
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Oradea, acesta este fondat și urmează a fi admis pentru
următoarele
considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța poate
dispune suspendarea condiționată
a executării pedepsei aplicate pe o anumită durată, dacă se apreciază că scopul
pedepsei poate fi atins chiar tară executarea acesteia.
Conform prevederilor art. 52 C. pen. referitor la pedeapsă și scopul
ei, „pedeapsa este o
măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a
condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni.
Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte
față de muncă, față de ordinea de drept și
față de regulile de conviețuire socială."
Deci pentru a fi
dispusă suspendarea condiționată a executării
pedepsei,
trebuie întrunite anumite condiții referitoare la faptă și făptuitor,
respectiv
la pericolul social pe care îl prezintă infracțiunea comisă și
pedeapsa aplicată precum și la atitudinea
subiectivă a inculpatului.
În speță, deși
atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut atitudinea nesinceră a
inculpatului T.D.V. pe tot parcursul procesului penal, au apreciat în mod
eronat că scopul pedepsei poate fi
atins și
iară executarea acesteia, având în vedere că a fost încadrat în muncă
și
nu a fost cunoscut cu antecedente penale.
Examinând cauza sub aspectul faptelor săvârșite dar și al făptuitorilor,
Înalta
Curte constată că deși inculpata A.L. este autoarea infracțiunii
de delapidare, din probele administrate
rezultă că inculpatul T.D.
V. a avut o
contribuție morală, înlesnind astfel săvârșirea infracțiuni, de pe urma căreia
a beneficiat sub forma unor sume mari de bani.
Nu numai că
inculpatul T.D.V. a susținut-o moral pe
inculpata
A.L. și a beneficiat de pe urma infracțiunii săvârșite de
aceasta, dar
atitudinea sa nesinceră, de nerecunoaștere a faptelor în fața unor probe certe
de vinovăție, încercarea de a induce în eroare instanțele
prin atragerea de partea sa a unor rude, care să
declare că banii provin de la
acestea și prin întocmirea unor acte
civile simulate, demonstrează atitudinea incorectă a inculpatului față de
ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Având, deci, în
vedere atitudinea inculpatului T.D.V. pe
tot
parcursul procesului penal, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei de
3
ani închisoare, aplicată de instanța de fond nu va putea fi atins fără
executarea acesteia.
Ca atare, în temeiul art.
385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel
Oradea, se vor casa decizia atactă și sentința instanței de fond numai
cu privire la modalitatea de executare a pedepsei
aplicată inculpatului T.
D.V., se va
înlătura aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și
se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani
închisoare într-un
loc de
detenție.
Se va respinge
recursul declarat de inculpatul T.D.V. împotriva aceleiași decizii și va fi
obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Oradea împotriva Deciziei penale nr. 29/ A din 3 martie 2009 pronunțată
de
Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,
privind pe inculpatul T.D.V.
Casează decizia
atacată și sentința penală nr. 305 din 9 octombrie
2008 a Tribunalului Bihor numai cu privire la modalitatea de executare
a pedepsei aplicată inculpatului T.D.V. și rejudecând:
înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
și dispune ca
inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în baza art.
26
raportat la art. 215
1
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
într-un loc de detenție, conform art. 57 C. pen.
înlătură aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Menține celelelate dispoziții ale hotărârilor atacate.
Respinge ca
nefondat recursul declarat de inculpatul T.D.V. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurentul inculpat T.D.V. la plata sumei de 200 lei
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică azi 2 noiembrie 2009.