ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3553/2009

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 305 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei A.L.S., fiica naturală a I., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. , cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat inculpata la 5 luni închisoare. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. , cu aplicarea art. 74 lit. a), c), art. 76 C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare. În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de mai sus, reținerea din data de 5 februarie 2005 precum și arestul preventiv de la 6 februarie 2005 la 25 iulie 2005. A menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpată prin Decizia penală nr. 460/R/2005 a Curții de Apel Oradea. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului T.D.V., fiul lui P. și E., din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 1 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. cu art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei de mai sus, precum și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 246 C. proc. pen. a obligat în solidar inculpații să plătească în favoarea părții civile M.F.P.

- Trezoreria Oradea suma de 238.557,52 RON despăgubiri civile, din care 201.200 RON valoarea nominală a certificatelor despăgibite și 37.357,52 RON dobânda la zi plătită despăguibiților, reprezentând paguba creată de inculpați prin faptele comise, cu majorările de întârziere calculate de la data despăgubirii fiecărui titular de certificat până la data plății efective pentru suma despăgubită. A dispus anularea precum și confiscarea specială a Certificatelor de Trezorerie și a Notelor de Fundamentare Internă falsificate de inculpată și folosite de aceasta în vederea răscumpărării în fals a certificatelor, înscrisuri atașate la dosarul cauzei. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpații la câte 2500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

A dispus virarea din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor a sumei de 40 RON, onorariul apărător oficiu B.R. Pentru a pronunța această hotărâre, prima a instanță a reținut următoarea situație de fapt: În vederea atragerii de fonduri de la populație, necesare dezvoltării și modernizării unor activități deosebit de importante pentru buna funcționare a statului, M.F.P. a emis în repetatea rânduri certificate de trezorerie în baza cărora, persoane interesate aveau o alternativă de a-și investi economiile în afara depozitelor bancare, certificate ce beneficiau de o dobândă mai mare decât cea oferită de bănci și în plus, sumele de bani investite erau garantate de stat. Pentru ca cetățenii să poată accesa aceste certificate de trezorerie s-a dispus distribuirea lor prin administrațiile finanțelor publice din teritoriu, sens în care și A.F.P.

din Oradea a fost însărcinată să efectueze operațiuni de emitere a certificatelor de trezorerie către populație și de răscumpărare a acestora la scadență, moment în care, titularilor urmau să le fie remise sumele investite și dobânzile aferente. Fată de credibilitatea deosebită de care s-au bucurat emisiunile de certrificate de trezorerie ale M.F.P., foarte mulți cetățeni au ales această formă de investire a economiilor, astfel încât activitatea inculpatei și a învinuiților a fost de natură să inducă opiniei publice un sentiment de încredere în instituțiile descentralizate ale autorităților publice, împrejurare ce mărește gradul de pericol social al faptelor acestora. La data de 4 februarie 2005, urmare a unei plângeri depusă la organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul I.P.J.

Bihor, de către A.F.P. Oradea, s-a sesizat activitatea infracțională a inculpatei A.L.S., desfășurată de aceasta în intervalul 11 iulie 2002 - 3 noiembrie 2004, urmare căreia inculpata a creat un prejudiciu total de 6.593.111.125 lei reparat parțial, părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma de 2.149.111.126 lei. Din cercetările efectuate s-a constatat că inculpata, în perioada indicată mai sus, a fost angajată în funcția de inspector asistent cu atribuții de casieră în cadrul Serviciului Casierie Tezaur Vânzare și Gesiune Titluri de Stat din A.F.P.

Oradea și la inițiativa inculpatului T.V.D., cu care până în momentul arestării sale a avut o relație intimă de lungă durată, în care inculpata s-a implicat emoțional, aceasta a observat că poate să-și însușească sume mari de bani, pe care cei doi să-i folosească în interes propriu, cu risc minim ca activitatea lor infracțională să fie descoperită, cu atât mai mult cu cât, inculpata se bucura de încredere din partea colegilor de serviciu. În realizarea acestei rezoluții infracționale, inculpata, profitând de faptul că o parte din cetățenii care înțelegeau să-și investească economiile prin cumpărarea unor certificate de trezorerie o cunoșteau, precum și de împrejurarea că de multe ori, cetățenii doritori de a face astfel de investiții erau în număr mare la sediul A.F.P.

Oradea, îi inducea pe aceștia în eroare pentru a-i fi remise sumele de bani ce urmau să fie investite, promițându-le că atunci când va fi mai liberă, va efectua operațiunile de cumpărare a certificatelor de trezorerie, iar în ziua următoare le va remite înscrisul doveditor al investiției. Apoi, inculpata emitea certificatele de trezorerie și încasa sumele de bani aferente, însă înainte de predarea înscrisurilor către titulari, profitând de încrederea pe care colegele o aveau în inculpată, le-a rugat pe învinuitele B.L., P.R.G., M.A., B.M., B.V. - inspectori de specialitate - în cadrul aceluiași serviciu să întocmească notele de fundamentare internă pentru răscumpărarea unor certificate pe care ea le prezenta acestora gata semnate la rubrica „titular". Aceste semnături la rubrica „titular" de pe certificatele de trezorerie erau executate în fals, în locul titularilor, de către inculpata A.L.S., înainte de a le prezenta referentelor.

Pentru a le întări convingerea colegelor sale, inculpata A.L. S. le comunica faptul că titularii certificatelor pe care ea le prezenta ar fi în incinta trezoreriei și că ar dori să-i servească cu întâietate întrucât îi sunt cunoștințe. Referentele nu mai verificau dacă respectivele persoane se aflau sau nu în incinta trezoreriei, chiar dacă, potrivit Normelor Metodologice emise de M.F.P., erau obligate să se convingă de faptul că titularii certificatelor sunt cei care le prezintă spre răscumpărare, cu atât mai mult cu cât aceste certificate erau răscumpărate în aceeași zi sau cel mult a doua zi de la emitere și neglijându-și atribuțiile de serviciu, întocmeau direct notele de fundamentare internă în fals, prin care certificau faptul că titularul certificatului și-a arătat în mod expres dorința de a răscumpăra certificatele, pentru certificatele de trezorerie pe care le prezenta inculpata A.L.S.

și operau în calculator respectivele răscumpărări. În continuare, inculpata își însușea sumele de bani reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie, în măsura în care, titularii acestora nu aveau niciun moment intenția de a le răscumpăra, iar titularilor le preda certificatul de trezorerie pe care nu îl introducea în dosarul de răscumpărare al zilei respective, menținându-i pe titulari în eroare, prin încredințarea acestora că li s-a remis un titlu de valoare valabil, care la scadență le va permite restituirea investiției și a dobânzii aferente, cu toate că în momentul predării certificatelor, ele figurau în evidența administrației financiare ca fiind răscumpărate. La sfârșitul programului, cu ocazia întâlnirilor intime dintre inculpata A.L.S.

și inculpatul T.V.D., aceasta îi preda inculpatului sumele de bani însușite, după o înțelegere prealabilă, respectiv în locurile în care se consuma relația dintre ei ori în autoturismul inculpatului, în așa fel încât, la această operațiune să nu existe martori și date privind sentimentele pe care inculpata le nutrea față de inculpat, nu s-a pus niciodată probleme întocmirii unor documente justificative în acest sens. La scadența certificatelor deja răscumpărate în fals de către inculpată, aceasta răscumpăra în fals alte certificate de trezorerie prin aceeași modalitate, emise pentru alți titulari și din valoarea acestora oferea titularilor primelor certificate, care se prezentau la ghișeu, valoarea nominală și dobânda certificatelor pe care le răscumpărase în fals.

Pentru a nu-i fi stopată activitatea infracțională, inculpata A.L. S. nu lipsea niciodată de la serviciu, nici măcar în concediu de odihnă sau de boală, pentru a nu risca, la data răscumpărării, să se prezinte un titular al certificatelor de trezorerie și în măsura în care inculpata lipsea, să se constate că în evidențele administrației financiare, certificatul figura deja răscumpărat. Activitatea infracțională a inculpatei A.L.S. a început la 11 iulie 2002 și s-a desfășurat până la începutul lunii februarie 2005, atunci când a lipsit de la serviciu întrucât inculpatul T.D.V. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în față și astfel nu s-a putut prezenta la serviciu. în acea dată, unul din titularii ai căror certificate fusese deja răscumpărate de către inculpată, partea vătămată C.N., s-a prezentat la Administrația Financiară și i s-a comunicat că în evidențele acestei instituții figurează că și-a răscumpărat înainte de scadență certificatul.

Potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul T.D.V. a investit o parte din banii primiți de la inculpata A.L.S. în produse petroliere pentru stația P. proprietatea SC D. SRL Oradea, la care inculpatul este administrator și de pe urma vânzării mărfii a achiziționat apartamentele situate în Oradea . La cumpărarea apartamentului, cei doi inculpați au fost împreună, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat între inculpata A.L.S. și vânzătorii imobilului C.D.D. și C.A. Inculpatul T.D.V. nu a recunoscut comiterea faptei, declarând că a achiziționat cele două apartamente cu bani primiți de la părinții săi și de la un văr, dar a recunoscut că în apartament se află mai multe obiecte de mobilier aparținând inculpatei A.L.S., ceea ce dovedește că cele două apartamente au fost achiziționate de cei doi împreună, din sumele de bani provenite din comiterea infracțiunilor.

Probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și faza de judecată dovedesc că cei doi inculpați se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor. Din probele administrate în cauză, inclusiv din declarațiile inculpatei A.L., rezultă că părțile s-au cunoscut în cursul anului 2003, iar din rechizitoriul întocmit în cauză rezultă că inculpata și-a început activitatea infracțională în cursul anului 2002, luna iulie, deci înainte de a-l cunoaște pe inculpatul T.D., astfel că nu poate susține că inculpatul a fost cel care a determinat-o să comită faptele. În ce-l privește pe inculăatul T.D.V., deși din probele dosarului rezultă că inculpata A.L. și-a început activitatea infracțională înainte de a-l cunoaște pe inculpat, după ce s-au cunoscut a ajutat-o pe inculpată, prin acte de complicitate, însușindu-și la rândul său anumite sume de bani, iar în perioada cât s-au aflat în relații de prietenie a achiziționat apartamentele.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații A.L.S. și T.D.V. Inculpata A.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise în aceea de abuz de încredere, inculpatul T.D. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu a avut nici o contribuție la activitatea infracțională a inculpatei A.L., iar parchetul a solicitat desființarea hotărârii instanței de fond cu privire la menținerea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei A.L. și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului T., considerând că față de fapta comisă și de persoana inculpatului, nu se justifică aplicarea art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 29/ A din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 305/ P din 19 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța din 10 februarie 2005 în ce privește imobilul aparținând inculpatei A.L. și sechestrul asigurător dispus prin ordonanța din 28 aprilie 2005 în ce privește imobilele proprietatea inculpatului T.D.V., ambele ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. S-a dispus anularea și confiscarea cerctificatelor de trezorerie de la filele 126-135; 191 vol. I dosar urmărire penală și f. 133 vol. II dosar urmărire penală.

S-au respins apelurile declarate de inculpații A.L.S. și T.D.V., s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și au fost obligați apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. S-a reținut că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora cât și cu privire la modalitatea de executare, având în vedere un vast material probator din care rezultă tară dubiu că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul T.D.V. Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Oradea a criticat decizia instanței de apel cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.D.V., invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând Măturarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și executarea pedepsei în regim de detenție. Inculpatul T.D.V. a criticat hotărârea instanței de apel în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt în ce privește aprecierea probelor și reținerea vinovăției acestuia, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat de inculpatul T.D.V., Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta este nefondat.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă cu prisosință vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracținii de complicitate la infracțiunea de delapidare, săvârșită de inculpata A.L.S., situația de fapt fiind corect stabilită. Deși din probele dosarului rezultă că inculpata A.L. și-a început activitatea infracțională înainte de a-l cunoaște pe inculpat, din aceleași probe rezultă că el a ajutat-o prin acte de complicitate, însușindu-și la rândul său anumite sume de bani. Din declarațiile date în cauză, deși a avut o atitudine oscilantă, încercând să inducă în eroare instanța, rezultă că în perioada în care a avut relații intime cu inculpata A.L., inculpatul T. a achiziționat apartamentele și a profitat de pe urma faptelor inculpatei, ca dovadă fiind și faptul că în aceeași perioadă, cei doi au achiziționat la multe apartamente și s-au prezentat împreună la vizionarea acestora.

Nu este de neglijat nici faptul că, fiind testat cu aparatul poligraf, s-a evidențiat nesinceritatea lui la întrebarea dacă a primit bani din răscumpărarea certificatelor de trezorerie și a indicat locul unde inculpata A.L. ascunsese certificatele, de unde concluzia că era în cunoștință de cauză în legătură cu activitatea infracțională a acesteia. Apărările inculpatului T.D.V. cu privire la achiziționarea celor două apartamente menționate mai sus, nu pot fi primite, din declarațiile date pe parcursul procesului penal, atât de el cât și de rudele lui, rezultând totala nesinceritate, încercarea de a induce în eroare instanța și de a scăpa de răspundere.

Astfel, din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că părinții inculpatului nu au deținut niciodată suma de 550.000.000 lei, necesară pentru achiziționarea apartamentului din Oradea, singurele lor venituri fiind pensia și comercializarea produselor agricole provenite din gospodărie, iar din declarațiile date de numitul T.A. rezultă intenția acestuia de a-și ajuta verișorul, respectiv pe inculpatul T.D.V. Declarațiile date sunt tendențioase și pline de neconcordanțe și nu a putut oferi o explicație a motivului pentru care până în luna decembrie 2004 nu a făcut niciun demers pentru a trece apartamentul pe numele său. Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză au fost corect apreciate, în raport de care au fost reținute fapte și împrejurări conforme cu realitatea, ce au condus la stabilirea rară dubiu a vinovăției inculpatului T.D.V.

În ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o anumită durată, dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar tară executarea acesteia. Conform prevederilor art. 52 C. pen. referitor la pedeapsă și scopul ei, „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială." Deci pentru a fi dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei, trebuie întrunite anumite condiții referitoare la faptă și făptuitor, respectiv la pericolul social pe care îl prezintă infracțiunea comisă și pedeapsa aplicată precum și la atitudinea subiectivă a inculpatului. În speță, deși atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut atitudinea nesinceră a inculpatului T.D.V. pe tot parcursul procesului penal, au apreciat în mod eronat că scopul pedepsei poate fi atins și iară executarea acesteia, având în vedere că a fost încadrat în muncă și nu a fost cunoscut cu antecedente penale.

Examinând cauza sub aspectul faptelor săvârșite dar și al făptuitorilor, Înalta Curte constată că deși inculpata A.L. este autoarea infracțiunii de delapidare, din probele administrate rezultă că inculpatul T.D. V. a avut o contribuție morală, înlesnind astfel săvârșirea infracțiuni, de pe urma căreia a beneficiat sub forma unor sume mari de bani. Nu numai că inculpatul T.D.V. a susținut-o moral pe inculpata A.L. și a beneficiat de pe urma infracțiunii săvârșite de aceasta, dar atitudinea sa nesinceră, de nerecunoaștere a faptelor în fața unor probe certe de vinovăție, încercarea de a induce în eroare instanțele prin atragerea de partea sa a unor rude, care să declare că banii provin de la acestea și prin întocmirea unor acte civile simulate, demonstrează atitudinea incorectă a inculpatului față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Având, deci, în vedere atitudinea inculpatului T.D.V. pe tot parcursul procesului penal, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de instanța de fond nu va putea fi atins fără executarea acesteia. Ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se vor casa decizia atactă și sentința instanței de fond numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului T. D.V., se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare într-un loc de detenție. Se va respinge recursul declarat de inculpatul T.D.V.

împotriva aceleiași decizii și va fi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 29/ A din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul T.D.V. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 305 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Bihor numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului T.D.V. și rejudecând: înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în baza art. 26 raportat la art. 215 1 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-un loc de detenție, conform art. 57 C. pen.

înlătură aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Menține celelelate dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.D.V. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat T.D.V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 noiembrie 2009.