ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3886/2009

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61/P din 07 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. 2692/111/2006, în baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a fost condamnată inculpata M.E. (fiica lui T. și F.) la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Potrivit art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, sporită la 7 ani închisoare. S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului P.P. (fiul lui V. și F.) din infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și, în baza acestui text de lege, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv de la 12 august 2004 la 15 decembrie 2004, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte 8.000 lei, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Inculpata M.E. este administrator la SC N.I. SRL Beiuș, societate ce administrează Clubul de noapte T. din Beiuș și trăiește în concubinaj cu inculpatul P.P., care a ajutat-o în mod constant la activitățile comerciale desfășurate. În cursul lunii ianuarie 2000, inculpata M.E., prin intermediul numitului F.S., a cunoscut-o pe martora M.E.A., căreia i-a propus să lucreze în incinta Clubului de noapte T., în calitate de dansatoare de striptease. Minora M.E. i-a adus la cunoștință inculpatei că are vârsta de 15 ani, că nu are documente de identitate și se legitimează cu certificatul de naștere, inculpata făcând toate demersurile pentru a obține buletin de identitate minorei și pentru a dobândi încrederea acesteia.

În primele 4 luni de activitate, inculpata nu i-a cerut minorei să întrețină raporturi sexuale cu clienții localului, în schimb i-a cerut ca aceasta să discute și cu alte prietene de ale sale și să le determine să lucreze în localul respectiv. Martora M.E.A. a contactat-o pe prietena sa T.A., în vârstă de 16 ani, care provenea dintr-o familie dezorganizată, căreia i-a transmis, conform celor cerute de inculpată, condițiile în care își poate câștiga existența în clubul de noapte administrat de aceasta, respectiv că va fi dansatoare de striptease și că nu va fi obligată de nimeni să întrețină raporturi sexuale cu clienții, ceea ce era adevărat la data respectivă. După ce a obținut consimțământul lui T.A., martora M.E.

a sunat-o pe inculpată, care, după aproximativ o oră, s-a deplasat personal în Salonta, însoțită de F.S., aducând-o cu autoturismul proprietate personală pe T.A. la barul T. din Beiuș. Inculpata M.E. a instruit-o pe minora T.A. să nu discute cu eventualele organe de control, cerându-i și buletinul de identitate, pe care l-a reținut, constatând astfel că aceasta era minoră. În acest context, inculpata M.E., profitând de vârsta fragedă a celor două martore, le-a îndemnat să accepte solicitări ale clienților localului, de a întreține raporturi sexuale, spunându-le că toți clienții plătesc sume consistente pentru aceasta și că o parte din banii câștigați le vor reveni martorelor.

Timp de aproximativ un an, mai exact în perioada ianuarie 2000 - primăvara anului 2001, la îndemnul inculpatei M.E., cele două minore au întreținut raporturi sexuale cu diverși clienți ai localului, inculpata înlesnind totodată practicarea prostituției de către acestea, prin punerea la dispoziția clienților a unei camere special amenajate în incinta barului. Din probele administrate în cauză a rezultat că cele două minore întrețineau raporturi sexuale în medie cu 3 clienți pe noapte, care plăteau inculpatei sume cuprinse între 30-50 dolar SUA și că în toată această perioadă minorele nu au fost angajate cu forme legale, nu au beneficiat de nici o cotă din aceste sume de bani, lor revedindu-se doar banii predați în mod direct de clienți în timpul dansului, fiind totodată lipsite de libertatea de a se deplasa conform propriei lor voințe.

În perioada noiembrie 2003 - august 2004, folosind același mod de operare, inculpata M.E., împreună cu concubinul său, inculpatul P.P., au recrutat prin fraudă și înșelăciune, mai multe tinere, toate majore, respectiv pe martorele M.E., S.G., C.M. și S.O., ultima fiind cetățean al Republicii Moldova, pe care le-au îndemnat să practice prostituția, profitând de situația lor materială precară, de nivelul scăzut de cultură și de faptul că proveneau din familii dezorganizate, C.M. și S.O. provenind de la casele de copii. În esență, frauda și înșelăciunea au constat în faptul că, cei doi inculpați le-au promis martorelor angajarea cu contract de muncă, în calitate de dansatoare, salarii și condiții decente de trai, iar după ce le-au ademenit în acest mod, le-au ridicat actele de identitate, martorei S.O.

ridicându-i și pașaportul, acte pe care inculpata M. le-a păstrat la domiciliul său - unde martorele nu aveau acces - ca mijloc de constrângere, inducându-le, totodată, teama că dacă vor fi prinse pe stradă fără acte de identitate, vor fi ridicate de organele de poliție. În perioada mai sus arătată, martorele au fost cazate de cei doi inculpați într-un imobil situat în apropierea clubului de noapte T., fiindu-le înlesnite de cei doi inculpați întreținerea de relații sexuale cu clienții barului. Banii proveniți din aceste practici reveneau inculpatei M.E., care le dădea martorelor sume infime, necesare doar achiziționării de obiecte intime. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații M.E.

și P.P. Parchetul a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, sub aspectul încadrării juridice a faptelor, neaplicării pedepselor complementare și individualizării greșite a pedepselor stabilite inculpaților. Inculpații apelanți, în principal, au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, respectiv pentru „a se face o anchetă reală” de către procuror, singurul competent să efectueze urmărirea penală, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 678/2001. În subsidiar, au solicitat desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât ancheta „făcută de procuror nu a fost reală, iar fapta nu a fost dovedită” (filele 65-68, 130, 147-148 din dosarul Curții de Apel Oradea).

Prin Decizia penală nr. 63/ A din 6 august 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori: I. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpata M.E. împotriva sentinței penale nr. 61 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost desființată în parte sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare: 1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatei M.E. în pedepsele componente de 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani închisoare și a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare; 2. În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților M.E.

și P.P. (pct. 2 din rechizitoriu), din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Potrivit prevederilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatei M.E. (pct. 1 din rechizitoriu), din infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.; 3. În baza dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.E.

la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza prevederilor art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.E. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei M.E. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. 4. În baza dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului P.P., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. II. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.P. împotriva aceleiași sentinței. În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.P. la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Oradea, în ședința publică din 19 mai 2009, a pus în discuție, din oficiu, conform art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., pentru ambii inculpați și din infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. doar pentru inculpata M.E. Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, în apel, atât apărarea cât și reprezentantul parchetului nu s-au opus schimbării încadrării juridice pusă în discuția părților (fila 147 verso dosar apel).

Astfel, Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în mod greșit, Tribunalul Bihor a reținut că fapta inculpatei M.E., descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, se încadrează în dispozițiile art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Infracțiunea de proxenetism, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 143/2002, respectiv prin Legea nr. 169/2002, cuprinde trei alineate în care se incriminează: - în alin. (1) al art. 329 C. pen., îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană; - în alin. (2), activitatea de recrutare a unor persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție; - în alin. (3) se incriminează faptele din alineatele precedente, săvârșite asupra unui minor sau care prezintă un alt caracter grav.

În cauză, faptele au fost comise în intervalul, primăvara anului 2000 - primăvara anului 2001, deci înainte de modificarea textului legal incriminator, când art. 329 C. pen. avea doar două alineate, în care se prevedea că îndemnul sau constrângerea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma prostituției ori recrutarea unor persoane minore pentru prostituție se pedepsește. Având în vedere data săvârșirii infracțiunii, numărul actelor de executare și limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., instanța de apel, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de parchet și de inculpata M.E.

și a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatei M.E. Referitor la infracțiunea de trafic de persoane săvârșită de inculpații M.E.

și P.P., instanța de apel a apreciat că, în mod eronat, prima instanță a reținut dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât, pe de o parte, fapta a fost săvârșită de cei doi inculpați împreună, situație în care se impunea reținerea formei agravate a infracțiunii, respectiv cea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar, pe de altă parte, inculpații au comis, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii mai sus menționate, ceea ce impunea aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a reținut că, de la data săvârșirii infracțiunii de către inculpați și până la data pronunțării hotărârii, textul legal s-a modificat prin O.U.G.

nr. 79 din 14 iulie 2005, aprobată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005, ceea ce impunea reținerea în încadrarea juridică dată infracțiunii și a prevederilor art. 13 C. pen. Totodată, instanța de apel a constatat nelegalitatea hotărârii primei instanțe, nu numai sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, ci și sub aspectul neaplicării pedepselor complementare, conform prevederilor art. 65 alin. (1) și (2) C. pen., pentru ambii inculpați, dând eficiență acestor dispoziții legale. De asemenea, în raport de noile încadrări juridice date faptelor, de modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, dar și de datele care caracterizează persoana inculpaților, instanța de apel a procedat la o nouă individualizare a pedepselor reflectată în noile cuantumuri stabilite.

Critica formulată de inculpați în sensul că s-ar impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale a fost apreciată de instanța de apel ca neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că, în cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 11 august 2004 față de inculpata M.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., iar pentru inculpatul P.P. la data de 12 august 2004 (filele 12-13 dosar urmărire penală).

La 12 august 2004 procurorul a adus la cunoștința inculpaților că, prin ordonanța din aceeași dată (filele 308-309 dosar urmărire penală) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu referire la art. 2 lit. a) și b), pct. 9 din Legea nr. 39/2003 (filele 292, 304 din dosarul de urmărire penală) și a procedat la audierea acestora (filele 293, 305). În 12 august 2004 procurorul, prin rezoluție, a dispus conform prevederilor art. 238 C. proc. pen., extinderea cercetării penale față de inculpata M.E. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. (filele 10-11). Prin urmare, urmărirea penală s-a efectuat pentru o infracțiunea de competența judecătoriei în primă instanță, procurorul sesizând Judecătoria Oradea cu rechizitoriul din 6 septembrie 2004 (Dosar nr. 74/P/2004 al D.I.I.C.O.T.).

Totodată, instanța de apel a reținut că, în mod corect, Judecătoria Oradea, prin sentința penală nr. 596/2006 (fila 143 și următoarele Dosar nr. 7315/2004) a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de proxenetism, în infracțiunea de trafic de persoane (pct. 2 din rechizitoriu), iar în baza prevederilor art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. S-a apreciat că, în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 332 alin. (1) C. proc. pen., întrucât cercetarea penală s-a efectuat de un organ competent - D.I.I.C.O.T. Oradea - doar încadrarea juridică a faptelor nu a fost corect stabilită de procuror.

Împrejurarea că, în cauză, unele acte de urmărire penală au fost efectuate de organele de cercetare ale poliției judiciare nu duc la concluzia că urmărirea penală nu s-a efectuat de către procuror, acesta putând da dispoziții organului de cercetare penală să efectueze unele acte, conform art. 219 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.E. și P.P. care, prin apărătorul ales, au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen. În principal, inculpații au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu motivarea că aceasta a procedat greșit atunci când, soluționând cauza în apel, în al doilea ciclu procesual, nu a procedat la audierea martorilor propuși în apărarea lor.

Au mai susținut că soluția de condamnare s-a întemeiat doar pe probele administrate în faza de urmărire penală, ei neavând posibilitatea administrării de probe în apărare. În subsidiar, ambii inculpați au solicitat recunoașterea de circumstanțe atenuante personale, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele sancționatorii și stabilirea ca modalitate de executare a pedepselor, suspendarea sub supraveghere. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

De asemenea, instanța de apel a dat faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare, efectuând o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Solicitarea recurenților inculpați de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât soluția de condamnare s-a întemeiat doar pe probele administrate în faza de urmărire penală, ei neavând posibilitatea administrării de probe în apărare, este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza dispoziției legale mai sus menționate evidențiază următoarele aspecte deosebit de importante în cauză, și anume: - faptul că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești; - faptul că probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești; - faptul că scopul probelor, astfel cum este evidențiat de dispozițiile art. 62 C. proc. pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal – respectiv aflarea adevărului. În concluzie, susținerea apărării, în sensul că probele administrate în faza de urmărire penală servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a unor persoane, este cu totul greșită, analiza niciunei dispoziții legale neputând duce la o atare concluzie.

Faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora, pentru reținerea vinovăției inculpatului, numai în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală. De altfel, în ședința publică din 23 septembrie 2008 (filele 75-76 dosarul Curții de Apel Oradea), potrivit prevederilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel a dispus administrarea unor probe noi, la solicitarea apărării. Ulterior, inculpații au solicitat înlocuirea martorilor propuși în apărare, cerere admisă de către instanță (filele 80-82). Cu toate demersurile efectuate de către Curtea de Apel Oradea, martorii propuși în apărarea inculpaților nu au putut fi prezentați în fața instanței de control judiciar (fila 129 dosar apel).

În ceea ce-i privește pe martorii care nu au putut fi audiați, instanța de judecată a procedat conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire depozițiilor date de aceștia în cursul urmăririi penale. Prin urmare, nu se poate vorbi de o limitare adusă drepturilor procesuale ale inculpaților. Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar rezultă că, inculpata M.E., în intervalul primăvara anului 2000 - primăvara anului 2001, le-a îndemnat pe minorele T.A. (declarația de la filele 30 și următoarele din dosarul de urmărire penală) și M.E.A. (declarația de la filele 17 și următoarele din dosarul de urmărire penală, fila 112 din dosarul Judecătoriei Oradea), în vârstă de 15, respectiv 16 ani, prin constrângere, să practice prostituția, înlesnind, totodată, practicarea prostituției de către acestea, în scopul obținerii de foloase.

În perioada noiembrie 2003 - august 2004, inculpata M.E., împreună cu concubinul său P.P., au recrutat, prin fraudă și înșelăciune, pe martorele C.M. (filele 66 - 71), M.E. (filele 52 - 57), S.G. (filele 58 - 61) și S.O. (filele 74 - 80; 86; 98) din Tiraspol, pe care le-au constrâns să practice prostituția, obținând foloase materiale din activitatea desfășurată de acestea. Cu toate că inculpații, în mod constant, pe tot parcursul procesului penal, au avut o atitudine de negare a faptelor (a se vedea declarațiile inculpatei M.E. - filele 284 - 286; 287 - 289; 317 - 320 din dosarul de urmărire penală; fila 28 din dosarul instanței de fond; filele 60 - 62 din dosarul instanței de apel; declarațiile inculpatului P.P.

- filele 297 - 299; 323 - 324 din dosarul de urmărire penală; fila 27 din dosarul instanței de fond; filele 63 - 64 din dosarul instanței de control judiciar), probele administrate au demonstrat, fără putere de tăgadă, activitatea infracțională a acestora. Astfel, martora M.M. (filele 102 - 105 din dosarul de urmărire penală), barmană la acea vreme în barul aparținând inculpatei - clubul de noapte T. din Beiuș - a arătat că în perioada 2003 - 2004, un număr de 3-4 fete stăteau într-un apartament închiriat de inculpați, aceștia achitând și cheltuielile legate de întreținerea locuinței respective. Martora a relevat, în faza de urmărire penală, că inculpatul P.P. se ocupa de racolarea unor fete: „O.

a fost adusă de o cunoștință de-a domnului P., iar o fată M. din Suceava a fost adusă de P.” (fila 102 verso). Tot martora a declarat că, fetele întrețineau, într-un separeu din incinta clubului, „relații sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani între 2.000.000 - 3.000.000 lei, bani pe care-i lua inculpata M.E., iar în lipsa acesteia barmanul (filele 103; 104 verso - 105). Totodată, martora a arătat că cei doi inculpați erau la club împreună tot timpul. Martora M.N. (fostă M.), atât în faza de urmărire penală (filele 90; 95 - 96), cât și în faza de cercetare judecătorească (fila 83) a relevat că a fost angajată ca barman la clubul T. și a văzut că fetele întrețineau în local relații intime cu diferiți „clienți”, banii fiind încasați de către inculpata M.E., iar în lipsa ei de către barman.

Totodată, martora a precizat că atunci când lua ea banii, sumele variau între 2.000.000 - 3.000.000 lei. Martora a mai arătat că inculpații erau mereu împreună în incinta barului, că inculpata M.E. lua actele de identitate a fetelor și că inculpatul P.P. a adus-o la bar pe C.M., pe care intenționa ulterior să o ducă în Spania „la muncă” (fila 96). De asemenea, martora a mai relevat că „în situația în care (o fată) era luată pentru toată noaptea, se plătea în jur de zece milioane lei” (fila 96). Martora S.O. (filele 74 - 80; 86 din dosarul de urmărire penală) a susținut, cu ocazia audierii la procuror că, inculpații i-au luat actele și i-au cerut să întrețină raporturi sexuale cu „clienții barului”, banii obținuți - 20.000.000 lei - luându-i barmana M.N.

Martora le-a contactat telefonic pe M.E. și S.G. din Bârlad pentru a veni la club, acestea acceptând propunerea, iar cheltuielile cu deplasarea lor la Beiuș au fost suportate de inculpata M.E., care le-a trimis bani on-line. Martora a mai precizat că a întreținut raporturi intime cu 10 bărbați. Depozițiile date de aceste martore, în faza de urmărire penală, se coroborează cu susținerile celorlalte martore, precum și cu declarația martorului Ț.M.I. (filele 334 - 335 din dosarul de urmărire penală). Martora P.E. (filele 109 - 110; 150) a relevat, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, că a fost obligată de inculpați să întrețină raporturi intime cu „clienții barului”, contra sumei de 2 milioane lei sau 2,5 milioane lei, iar inculpata M.E.

i-a reținut buletinul de identitate, act găsit acasă la aceasta, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată de organele de poliție (filele 125 - 128; 130). Totodată, martora a mai arătat că banii îi dădea inculpatei M.E., ea primind 700.000 lei din suma obținută în urma activității prestate. Martora M.E. (filele 52 - 57 vol.II dosar urmărire penală; fila 111 dosar urmărire penală) a susținut că S.O. a contactat-o telefonic, spunându-i că lucrează la barul inculpaților și i-a propus să vină în Beiuș pentru a lucra atât ea, cât și S.G. ca „dame de consumație”. Cele două au sosit în stația C.F.R. Oradea, unde au fost așteptate de inculpați, care le-au explicat „ce trebuie să facă cu clienții barului”.

Banii obținuți erau încasați de „N. barmana”, iar uneori de inculpata M.E. Totodată, martora a mai arătat că sumele de bani obținute de inculpata M.E., urmare prestației fetelor, erau de obicei de 2.000.000 lei/client, însă uneori se câștiga și 5.000.000 lei, din care martora primea doar 1.000.000 lei. Martora a mai susținut că inculpata M.E. le lua tuturor fetelor actele, iar uneori erau bătute de inculpați. Aceleași susțineri sunt inserate și în declarațiile martorelor C.M. (filele 66-71) și S.G. (filele 58-59; 60-62 din dosarul de urmărire penală). Totodată, minorele M.E.A. și T.A. (filele 23-24, 30, 31-40, 43-45, 46-48, 50-51) au arătat că inculpata M.E. le-a adus la bar, le-a luat actele de identitate și le-a obligat să întrețină relații sexuale cu mai mulți clienți, pentru sumele de câte 30-50 dolari, ele neprimind niciun ban.

Solicitarea inculpaților de înlăturare, ca valoare probatorie, a probelor administrate în faza de urmărire penală - în speță a declarațiilor unor martore (M.M. și S.O. ) - pe considerentul că, în faza de cercetare judecătorească, acestea nu și le-au mai menținut, invocând așa-zise abuzuri ale organelor de cercetare penală sau pentru că ele sunt contradictorii, diferind de cele relatate în faza cercetării judecătorești, este cu totul neîntemeiată. În realizarea dezideratului prevăzut de dispozițiile art. 62 C. proc. pen. - aflarea adevărului, prin lămurirea cauzei sub toate aspectele - instanța de apel a analizat și rațiunile pentru care unii martori nu și-au mai menținut declarațiile date la puțin timp de la comiterea faptelor, verificând, totodată, în ce măsură argumentele oferite de aceștia sunt sau nu credibile.

Astfel, din notele de redare a interceptărilor telefonice (filele 149 și următoarele din dosarul de urmărire penală), rezultă că inculpatul P.P. se ocupa de racolarea fetelor, cerând mai multor persoane „să-i procure fete” (a se vedea filele 160; 161-162; 165; 190; 196; 201; 205; 206; 215). Uneori, de activitatea de recrutare se ocupa și inculpata M.E. (a se vedea fila 184, filele 239-240, respectiv discuția dintre cei doi inculpați referitoare la o fată adusă din Sântandrei de către inculpata M.E.). Împrejurarea că inculpata M.E.

le ridica fetelor aduse la club, actele de identitate, este dovedită cu depozițiile martorelor mai sus menționate, inclusiv cu dovada de ridicare de la barul T. a unor cărți de identitate și certificate de naștere (fila 130). Din toate aspectele evidențiate mai sus rezultă că, împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, cu motivarea generică că ar fi fost supuși unor violențe psihice ori unor intimidări din partea organelor de poliție, nedovedite de altfel, parte din martorii audiați au revenit asupra depozițiilor inițiale, nu poate conduce la constatarea nevinovăției inculpaților. Prin asemenea retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se divizează artificial procesul penal și se încearcă minimalizarea necesității și importanței urmăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declarațiile care sunt cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele inițiale ale urmăririi penale.

Având în vedere cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, ambele instanțe - de fond și apel - și-au motivat hotărârile pronunțate, reținând o situație de fapt corectă, fundamentată pe toate probele administrate, care au fost evaluate corespunzător. Solicitarea recurenților inculpați de a li se recunoaște circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele incriminatorii și stabilirea ca modalitate de executare a pedepselor, suspendarea sub supraveghere, este de asemenea nefondată. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. La individualizarea pedepselor ce au fost stabilite inculpaților, ambele instanțe - de fond și apel - au reținut și au dat eficiență, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptelor, cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpați.

Astfel, s-au avut în vedere gravitatea faptelor săvârșite de inculpați, reflectată de modul în care aceștia au conceput și realizat activitatea infracțională, dar și datele care caracterizează persoana acestora (inculpatul P.P. săvârșind faptele în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie), conduita nesinceră adoptată de inculpați pe parcursul cercetărilor, precum și încercările repetate de denaturare a adevărului. În contextul în care au fost săvârșite faptele și având în vedere caracterul de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp, Înalta Curte constată că nu există temeiuri pentru a opera o redozare a pedepselor aplicate inculpaților.

Aceste infracțiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, libertatea persoanei, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate. În atare condiții, a reduce pedeapsa pentru autorii unor asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lor și a altora la săvârșirea unor fapte penale similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.E.

și P.P. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 6 august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 375 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.E. și P.P. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 6 august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 375 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.