ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3886/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3886/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor penale de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61/P din 07

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. 2692/111/2006,

în baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a fost condamnată inculpata M.E.

(fiica lui T. și F.) la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de

4 ani închisoare.

Potrivit art. 33

lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să

execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, sporită la 7 ani

închisoare.

S-a aplicat

inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen., pe

durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 334

C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținută în

sarcina inculpatului P.P. (fiul lui V. și F.) din infracțiunea prevăzută

de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută

de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și, în baza acestui text de lege, a fost condamnat inculpatul la o

pedeapsă de 5 ani închisoare.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Potrivit art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv de la 12 august

2004 la 15 decembrie 2004, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 191

C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte 8.000 lei,

în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpata M.E.

este administrator la SC N.I. SRL Beiuș, societate ce administrează Clubul de

noapte T. din Beiuș și trăiește în concubinaj cu inculpatul P.P., care a

ajutat-o în mod constant la activitățile comerciale desfășurate.

În cursul lunii

ianuarie 2000, inculpata M.E., prin intermediul numitului F.S., a cunoscut-o pe

martora M.E.A., căreia i-a propus să lucreze în incinta Clubului de noapte T.,

în calitate de dansatoare de striptease.

Minora M.E. i-a

adus la cunoștință inculpatei că are vârsta de 15 ani, că nu are documente de

identitate și se legitimează cu certificatul de naștere, inculpata făcând toate

demersurile pentru a obține buletin de identitate minorei și pentru a dobândi

încrederea acesteia. În primele 4 luni de activitate, inculpata nu i-a cerut

minorei să întrețină raporturi sexuale cu clienții localului, în schimb i-a

cerut ca aceasta să discute și cu alte prietene de ale sale și să le determine

să lucreze în localul respectiv.

Martora M.E.A. a

contactat-o pe prietena sa T.A., în vârstă de 16 ani, care provenea dintr-o

familie dezorganizată, căreia i-a transmis, conform celor cerute de inculpată,

condițiile în care își poate câștiga existența în clubul de noapte administrat

de aceasta, respectiv că va fi dansatoare de striptease și că nu va fi obligată

de nimeni să întrețină raporturi sexuale cu clienții, ceea ce era adevărat la

data respectivă.

După ce a

obținut consimțământul lui T.A., martora M.E. a sunat-o pe inculpată, care,

după aproximativ o oră, s-a deplasat personal în Salonta, însoțită de F.S.,

aducând-o cu autoturismul proprietate personală pe T.A. la barul T. din Beiuș.

Inculpata M.E. a

instruit-o pe minora T.A. să nu discute cu eventualele organe de control,

cerându-i și buletinul de identitate, pe care l-a reținut, constatând astfel că

aceasta era minoră.

În acest

context, inculpata M.E., profitând de vârsta fragedă a celor două martore, le-a

îndemnat să accepte solicitări ale clienților localului, de a întreține

raporturi sexuale, spunându-le că toți clienții plătesc sume consistente pentru

aceasta și că o parte din banii câștigați le vor reveni martorelor.

Timp de

aproximativ un an, mai exact în perioada ianuarie 2000 - primăvara anului 2001,

la îndemnul inculpatei M.E., cele două minore au întreținut raporturi sexuale

cu diverși clienți ai localului, inculpata înlesnind totodată practicarea

prostituției de către acestea, prin punerea la dispoziția clienților a unei

camere special amenajate în incinta barului.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că cele două minore întrețineau raporturi

sexuale în medie cu 3 clienți pe noapte, care plăteau inculpatei sume cuprinse

între 30-50 dolar SUA și că în toată această perioadă minorele nu au fost

angajate cu forme legale, nu au beneficiat de nici o cotă din aceste sume de

bani, lor revedindu-se doar banii predați în mod direct de clienți în timpul

dansului, fiind totodată lipsite de libertatea de a se deplasa conform propriei

lor voințe.

În perioada

noiembrie 2003 - august 2004, folosind același mod de operare, inculpata M.E.,

împreună cu concubinul său, inculpatul P.P., au recrutat prin fraudă și

înșelăciune, mai multe tinere, toate majore, respectiv pe martorele M.E., S.G.,

C.M. și S.O., ultima fiind cetățean al Republicii Moldova, pe care le-au

îndemnat să practice prostituția, profitând de situația lor materială precară,

de nivelul scăzut de cultură și de faptul că proveneau din familii

dezorganizate, C.M. și S.O. provenind de la casele de copii.

În esență,

frauda și înșelăciunea au constat în faptul că, cei doi inculpați le-au promis

martorelor angajarea cu contract de muncă, în calitate de dansatoare, salarii

și condiții decente de trai, iar după ce le-au ademenit în acest mod, le-au

ridicat actele de identitate, martorei S.O. ridicându-i și pașaportul, acte pe

care inculpata M. le-a păstrat la domiciliul său - unde martorele nu aveau

acces - ca mijloc de constrângere, inducându-le, totodată, teama că dacă vor fi

prinse pe stradă fără acte de identitate, vor fi ridicate de organele de

poliție.

În perioada mai

sus arătată, martorele au fost cazate de cei doi inculpați într-un imobil

situat în apropierea clubului de noapte T., fiindu-le înlesnite de cei doi inculpați

întreținerea de relații sexuale cu clienții barului.

Banii proveniți

din aceste practici reveneau inculpatei M.E., care le dădea martorelor sume

infime, necesare doar achiziționării de obiecte intime.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și inculpații M.E. și P.P.

Parchetul a

criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, sub aspectul încadrării juridice

a faptelor, neaplicării pedepselor complementare și individualizării greșite a

pedepselor stabilite inculpaților.

Inculpații

apelanți, în principal, au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru

refacerea urmăririi penale, respectiv pentru „a se face o anchetă reală” de

către procuror, singurul competent să efectueze urmărirea penală, conform

prevederilor art. 21 din Legea nr. 678/2001.

În subsidiar, au

solicitat desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de

achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât ancheta „făcută de procuror nu a fost reală, iar fapta nu a fost

dovedită” (filele 65-68, 130, 147-148 din dosarul Curții de Apel Oradea).

Prin Decizia penală

nr. 63/ A din 6 august 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori:

I. În baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpata M.E. împotriva sentinței penale nr.

61 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor.

A fost

desființată în parte sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare:

fost

descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatei M.E. în

pedepsele componente de 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani închisoare și a

fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare;

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată

faptelor reținute în sarcina inculpaților M.E. și P.P. (pct. 2 din

rechizitoriu), din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Potrivit

prevederilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată

faptei reținută în sarcina inculpatei M.E. (pct. 1 din rechizitoriu), din

infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 13 C. pen.;

dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.E.

la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza

prevederilor art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.E. la o pedeapsă de 3

ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 33

lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate inculpatei M.E. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 5 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a aplicat

inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

37 lit. b), art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatului P.P., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 5 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

II. În baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul P.P. împotriva aceleiași sentinței.

În temeiul

prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.P. la

plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de Apel Oradea, în ședința publică din 19 mai 2009, a pus în discuție, din oficiu, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a

faptelor reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunea prevăzută de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen., pentru ambii inculpați și din infracțiunea prevăzută de art. 329 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. doar pentru

inculpata M.E.

Cu ocazia

dezbaterii pe fond a cauzei, în apel, atât apărarea cât și reprezentantul

parchetului nu s-au opus schimbării încadrării juridice pusă în discuția

părților (fila 147 verso dosar apel).

Astfel, Curtea

de Apel Oradea a apreciat că, în mod greșit, Tribunalul Bihor a reținut că

fapta inculpatei M.E., descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, se încadrează în

dispozițiile art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Infracțiunea de

proxenetism, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 143/2002, respectiv

prin Legea nr. 169/2002, cuprinde trei alineate în care se incriminează:

- în alin. (1)

al art. 329 C. pen., îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau

tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană;

- în alin. (2),

activitatea de recrutare a unor persoane pentru prostituție ori traficul de

persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție;

- în alin. (3)

se incriminează faptele din alineatele precedente, săvârșite asupra unui minor

sau care prezintă un alt caracter grav.

În cauză,

faptele au fost comise în intervalul, primăvara anului 2000 - primăvara anului

2001, deci înainte de modificarea textului legal incriminator, când art. 329 C.

pen. avea doar două alineate, în care se prevedea că îndemnul sau constrângerea

la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase

de pe urma prostituției ori recrutarea unor persoane minore pentru prostituție

se pedepsește.

Având în vedere

data săvârșirii infracțiunii, numărul actelor de executare și limitele de

pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.,

instanța de apel, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis

apelurile declarate de parchet și de inculpata M.E. și a dispus, în baza art. 334

C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea

prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatei M.E.

Referitor la

infracțiunea de trafic de persoane săvârșită de inculpații M.E. și P.P.,

instanța de apel a apreciat că, în mod eronat, prima instanță a reținut

dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât, pe de o parte,

fapta a fost săvârșită de cei doi inculpați împreună, situație în care se

impunea reținerea formei agravate a infracțiunii, respectiv cea prevăzută de art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar, pe de altă parte, inculpații

au comis, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii

mai sus menționate, ceea ce impunea aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C.

pen. Totodată, s-a reținut că, de la data săvârșirii infracțiunii de către

inculpați și până la data pronunțării hotărârii, textul legal s-a modificat

prin O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005, aprobată prin Legea nr. 287 din 11

octombrie 2005, ceea ce impunea reținerea în încadrarea juridică dată

infracțiunii și a prevederilor art. 13 C. pen.

Totodată, instanța

de apel a constatat nelegalitatea hotărârii primei instanțe, nu numai sub

aspectul încadrării juridice dată faptelor, ci și sub aspectul neaplicării

pedepselor complementare, conform prevederilor art. 65 alin. (1) și (2) C. pen.,

pentru ambii inculpați, dând eficiență acestor dispoziții legale.

De asemenea, în

raport de noile încadrări juridice date faptelor, de modul și mijloacele de

săvârșire a infracțiunilor, dar și de datele care caracterizează persoana

inculpaților, instanța de apel a procedat la o nouă individualizare a pedepselor

reflectată în noile cuantumuri stabilite.

Critica

formulată de inculpați în sensul că s-ar impune restituirea cauzei la procuror

pentru refacerea urmăririi penale a fost apreciată de instanța de apel ca

neîntemeiată.

Astfel, s-a

reținut că, în cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 11 august

2004 față de inculpata M.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., iar pentru inculpatul P.P. la data de 12 august 2004

(filele 12-13 dosar urmărire penală). La 12 august 2004 procurorul a adus la

cunoștința inculpaților că, prin ordonanța din aceeași dată (filele 308-309

dosar urmărire penală) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de aceștia

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C.

pen., cu referire la art. 2 lit. a) și b), pct. 9 din Legea nr. 39/2003 (filele

292, 304 din dosarul de urmărire penală) și a procedat la audierea acestora

(filele 293, 305). În 12 august 2004 procurorul, prin rezoluție, a dispus

conform prevederilor art. 238 C. proc. pen., extinderea cercetării penale față

de inculpata M.E. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2)

C. pen. (filele 10-11). Prin urmare, urmărirea penală s-a efectuat pentru o

infracțiunea de competența judecătoriei în primă instanță, procurorul sesizând

Judecătoria Oradea cu rechizitoriul din 6 septembrie 2004 (Dosar nr. 74/P/2004

al D.I.I.C.O.T.).

Totodată,

instanța de apel a reținut că, în mod corect, Judecătoria Oradea, prin sentința

penală nr. 596/2006 (fila 143 și următoarele Dosar nr. 7315/2004) a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de proxenetism, în

infracțiunea de trafic de persoane (pct. 2 din rechizitoriu), iar în baza

prevederilor art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. S-a apreciat că, în cauza dedusă

judecății nu sunt incidente prevederile art. 332 alin. (1) C. proc. pen.,

întrucât cercetarea penală s-a efectuat de un organ competent - D.I.I.C.O.T.

Oradea - doar încadrarea juridică a faptelor nu a fost corect stabilită de

procuror.

Împrejurarea că,

în cauză, unele acte de urmărire penală au fost efectuate de organele de

cercetare ale poliției judiciare nu duc la concluzia că urmărirea penală nu s-a

efectuat de către procuror, acesta putând da dispoziții organului de cercetare

penală să efectueze unele acte, conform art. 219 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații

M.E. și P.P. care, prin apărătorul ales, au invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și pct. 14 C.

proc. pen.

În principal, inculpații au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de apel, cu motivarea că aceasta a procedat greșit atunci când,

soluționând cauza în apel, în al doilea ciclu procesual, nu a procedat la

audierea martorilor propuși în apărarea lor. Au mai susținut că soluția de

condamnare s-a întemeiat doar pe probele administrate în faza de urmărire

penală, ei neavând posibilitatea administrării de probe în apărare.

În subsidiar, ambii inculpați au solicitat recunoașterea de circumstanțe

atenuante personale, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor sub limita

minimă prevăzută de textele sancționatorii și stabilirea ca modalitate de

executare a pedepselor, suspendarea sub supraveghere.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată

că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit

vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în

cauză.

De asemenea,

instanța de apel a dat faptelor comise de aceștia încadrarea juridică

corespunzătoare, efectuând o justă individualizare a pedepselor aplicate

inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca

modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen.

Solicitarea

recurenților inculpați de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de apel, întrucât soluția de condamnare s-a întemeiat doar pe probele

administrate în faza de urmărire penală, ei neavând posibilitatea administrării

de probe în apărare, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită,

iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de

instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului.

Analiza dispoziției

legale mai sus menționate evidențiază următoarele aspecte deosebit de

importante în cauză, și anume:

- faptul că

probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele

administrate în faza cercetării judecătorești;

- faptul că

probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele

administrate în faza cercetării judecătorești;

- faptul că

scopul probelor, astfel cum este evidențiat de dispozițiile art. 62 C. proc.

pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal – respectiv aflarea

adevărului.

În concluzie,

susținerea apărării, în sensul că probele administrate în faza de urmărire

penală servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a unor persoane, este cu

totul greșită, analiza niciunei dispoziții legale neputând duce la o atare

concluzie.

Faptul că

instanța este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească

utilitatea și concludența acestora, pentru reținerea vinovăției inculpatului,

numai în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia

eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală.

De altfel, în

ședința publică din 23 septembrie 2008 (filele 75-76 dosarul Curții de Apel

Oradea), potrivit prevederilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen., instanța de

apel a dispus administrarea unor probe noi, la solicitarea apărării. Ulterior,

inculpații au solicitat înlocuirea martorilor propuși în apărare, cerere admisă

de către instanță (filele 80-82). Cu toate demersurile efectuate de către

Curtea de Apel Oradea, martorii propuși în apărarea inculpaților nu au putut fi

prezentați în fața instanței de control judiciar (fila 129 dosar apel).

În ceea ce-i

privește pe martorii care nu au putut fi audiați, instanța de judecată a

procedat conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire depozițiilor

date de aceștia în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, nu

se poate vorbi de o limitare adusă drepturilor procesuale ale inculpaților.

Din ansamblul

actelor și lucrărilor aflate la dosar rezultă că, inculpata M.E., în intervalul

primăvara anului 2000 - primăvara anului 2001, le-a îndemnat pe minorele T.A. (declarația

de la filele 30 și următoarele din dosarul de urmărire penală) și M.E.A. (declarația

de la filele 17 și următoarele din dosarul de urmărire penală, fila 112 din dosarul

Judecătoriei Oradea), în vârstă de 15, respectiv 16 ani, prin constrângere, să

practice prostituția, înlesnind, totodată, practicarea prostituției de către

acestea, în scopul obținerii de foloase.

În perioada

noiembrie 2003 - august 2004, inculpata M.E., împreună cu concubinul său P.P.,

au recrutat, prin fraudă și înșelăciune, pe martorele C.M. (filele 66 - 71), M.E.

(filele 52 - 57), S.G. (filele 58 - 61) și S.O. (filele 74 - 80; 86; 98) din Tiraspol,

pe care le-au constrâns să practice prostituția, obținând foloase materiale din

activitatea desfășurată de acestea.

Cu toate că

inculpații, în mod constant, pe tot parcursul procesului penal, au avut o

atitudine de negare a faptelor (a se vedea declarațiile inculpatei M.E. -

filele 284 - 286; 287 - 289; 317 - 320 din dosarul de urmărire penală; fila 28

din dosarul instanței de fond; filele 60 - 62 din dosarul instanței de apel;

declarațiile inculpatului P.P. - filele 297 - 299; 323 - 324 din dosarul de

urmărire penală; fila 27 din dosarul instanței de fond; filele 63 - 64 din

dosarul instanței de control judiciar), probele administrate au demonstrat, fără

putere de tăgadă, activitatea infracțională a acestora. Astfel, martora M.M. (filele

102 - 105 din dosarul de urmărire penală), barmană la acea vreme în barul

aparținând inculpatei - clubul de noapte T. din Beiuș - a arătat că în perioada

2003 - 2004, un număr de 3-4 fete stăteau într-un apartament închiriat de

inculpați, aceștia achitând și cheltuielile legate de întreținerea locuinței

respective. Martora a relevat, în faza de urmărire penală, că inculpatul P.P. se

ocupa de racolarea unor fete: „O. a fost adusă de o cunoștință de-a domnului P.,

iar o fată M. din Suceava a fost adusă de P.” (fila 102 verso). Tot martora a

declarat că, fetele întrețineau, într-un separeu din incinta clubului, „relații

sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani între 2.000.000 -

3.000.000 lei, bani pe care-i lua inculpata M.E., iar în lipsa acesteia

barmanul (filele 103; 104 verso - 105). Totodată, martora a arătat că cei doi

inculpați erau la club împreună tot timpul.

Martora M.N. (fostă

M.), atât în faza de urmărire penală (filele 90; 95 - 96), cât și în faza de

cercetare judecătorească (fila 83) a relevat că a fost angajată ca barman la

clubul T. și a văzut că fetele întrețineau în local relații intime cu diferiți

„clienți”, banii fiind încasați de către inculpata M.E., iar în lipsa ei de

către barman. Totodată, martora a precizat că atunci când lua ea banii, sumele

variau între 2.000.000 - 3.000.000 lei. Martora a mai arătat că inculpații erau

mereu împreună în incinta barului, că inculpata M.E. lua actele de identitate a

fetelor și că inculpatul P.P. a adus-o la bar pe C.M., pe care intenționa ulterior

să o ducă în Spania „la muncă” (fila 96). De asemenea, martora a mai relevat că

„în situația în care (o fată) era luată pentru toată noaptea, se plătea în jur

de zece milioane lei” (fila 96). Martora S.O. (filele 74 - 80; 86 din dosarul

de urmărire penală) a susținut, cu ocazia audierii la procuror că, inculpații

i-au luat actele și i-au cerut să întrețină raporturi sexuale cu „clienții

barului”, banii obținuți - 20.000.000 lei - luându-i barmana M.N. Martora le-a

contactat telefonic pe M.E. și S.G. din Bârlad pentru a veni la club, acestea

acceptând propunerea, iar cheltuielile cu deplasarea lor la Beiuș au fost suportate de inculpata M.E., care le-a trimis bani on-line. Martora a mai precizat

că a întreținut raporturi intime cu 10 bărbați.

Depozițiile date

de aceste martore, în faza de urmărire penală, se coroborează cu susținerile

celorlalte martore, precum și cu declarația martorului Ț.M.I. (filele 334 - 335

din dosarul de urmărire penală). Martora P.E. (filele 109 - 110; 150) a

relevat, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, că

a fost obligată de inculpați să întrețină raporturi intime cu „clienții barului”,

contra sumei de 2 milioane lei sau 2,5 milioane lei, iar inculpata M.E. i-a

reținut buletinul de identitate, act găsit acasă la aceasta, cu ocazia

percheziției domiciliare efectuată de organele de poliție (filele 125 - 128;

130). Totodată, martora a mai arătat că banii îi dădea inculpatei M.E., ea

primind 700.000 lei din suma obținută în urma activității prestate. Martora M.E.

(filele 52 - 57 vol.II dosar urmărire penală; fila 111 dosar urmărire penală) a

susținut că S.O. a contactat-o telefonic, spunându-i că lucrează la barul

inculpaților și i-a propus să vină în Beiuș pentru a lucra atât ea, cât și S.G.

ca „dame de consumație”. Cele două au sosit în stația C.F.R. Oradea, unde au

fost așteptate de inculpați, care le-au explicat „ce trebuie să facă cu

clienții barului”. Banii obținuți erau încasați de „N. barmana”, iar uneori de

inculpata M.E. Totodată, martora a mai arătat că sumele de bani obținute de

inculpata M.E., urmare prestației fetelor, erau de obicei de 2.000.000

lei/client, însă uneori se câștiga și 5.000.000 lei, din care martora primea

doar 1.000.000 lei. Martora a mai susținut că inculpata M.E. le lua tuturor

fetelor actele, iar uneori erau bătute de inculpați. Aceleași susțineri sunt

inserate și în declarațiile martorelor C.M. (filele 66-71) și S.G. (filele

58-59; 60-62 din dosarul de urmărire penală). Totodată, minorele M.E.A. și T.A.

(filele 23-24, 30, 31-40, 43-45, 46-48, 50-51) au arătat că inculpata M.E. le-a

adus la bar, le-a luat actele de identitate și le-a obligat să întrețină

relații sexuale cu mai mulți clienți, pentru sumele de câte 30-50 dolari, ele

neprimind niciun ban.

Solicitarea

inculpaților de înlăturare, ca valoare probatorie, a probelor administrate în faza

de urmărire penală - în speță a declarațiilor unor martore (M.M. și S.O. ) - pe

considerentul că, în faza de cercetare judecătorească, acestea nu și le-au mai

menținut, invocând așa-zise abuzuri ale organelor de cercetare penală sau

pentru că ele sunt contradictorii, diferind de cele relatate în faza cercetării

judecătorești, este cu totul neîntemeiată.

În realizarea

dezideratului prevăzut de dispozițiile art. 62 C. proc. pen. - aflarea

adevărului, prin lămurirea cauzei sub toate aspectele - instanța de apel a

analizat și rațiunile pentru care unii martori nu și-au mai menținut

declarațiile date la puțin timp de la comiterea faptelor, verificând, totodată,

în ce măsură argumentele oferite de aceștia sunt sau nu credibile.

Astfel, din

notele de redare a interceptărilor telefonice (filele 149 și următoarele din

dosarul de urmărire penală), rezultă că inculpatul P.P. se ocupa de racolarea

fetelor, cerând mai multor persoane „să-i procure fete” (a se vedea filele 160;

161-162; 165; 190; 196; 201; 205; 206; 215). Uneori, de activitatea de recrutare

se ocupa și inculpata M.E. (a se vedea fila 184, filele 239-240, respectiv

discuția dintre cei doi inculpați referitoare la o fată adusă din Sântandrei de

către inculpata M.E.).

Împrejurarea că

inculpata M.E. le ridica fetelor aduse la club, actele de identitate, este

dovedită cu depozițiile martorelor mai sus menționate, inclusiv cu dovada de

ridicare de la barul T. a unor cărți de identitate și certificate de naștere

(fila 130).

Din toate

aspectele evidențiate mai sus rezultă că, împrejurarea că în cursul cercetării

judecătorești, cu motivarea generică că ar fi fost supuși unor violențe psihice

ori unor intimidări din partea organelor de poliție, nedovedite de altfel,

parte din martorii audiați au revenit asupra depozițiilor inițiale, nu poate

conduce la constatarea nevinovăției inculpaților.

Prin asemenea

retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se divizează artificial

procesul penal și se încearcă minimalizarea necesității și importanței

urmăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declarațiile care

sunt cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele inițiale ale

urmăririi penale.

Având în vedere

cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, ambele instanțe -

de fond și apel - și-au motivat hotărârile pronunțate, reținând o situație de

fapt corectă, fundamentată pe toate probele administrate, care au fost evaluate

corespunzător.

Solicitarea

recurenților inculpați de a li se recunoaște circumstanțe atenuante, cu consecința

reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele

incriminatorii și stabilirea ca modalitate de executare a pedepselor,

suspendarea sub supraveghere, este de asemenea nefondată.

Potrivit art. 52

C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare,

pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa

fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

La

individualizarea pedepselor ce au fost stabilite inculpaților, ambele instanțe

- de fond și apel - au reținut și au dat eficiență, atât împrejurărilor

concrete ale comiterii faptelor, cât și aspectelor de circumstanțiere personală

invocate de inculpați.

Astfel, s-au

avut în vedere gravitatea faptelor săvârșite de inculpați, reflectată de modul

în care aceștia au conceput și realizat activitatea infracțională, dar și

datele care caracterizează persoana acestora (inculpatul P.P. săvârșind faptele

în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de

7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie), conduita nesinceră adoptată

de inculpați pe parcursul cercetărilor, precum și încercările repetate de

denaturare a adevărului.

În contextul în

care au fost săvârșite faptele și având în vedere caracterul de fenomen

dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp, Înalta Curte

constată că nu există temeiuri pentru a opera o redozare a pedepselor aplicate

inculpaților.

Aceste

infracțiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai

importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică,

libertatea persoanei, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale

criminalității organizate.

În atare

condiții, a reduce pedeapsa pentru autorii unor asemenea infracțiuni, cu impact

social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lor și a altora la

săvârșirea unor fapte penale similare și la scăderea încrederii populației în

capacitatea de ripostă a justiției.

Față de cele menționate mai sus, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații M.E. și P.P. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 6 august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 375 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei,

reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.E. și P.P. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 6

august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 375 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.