ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1828/2009

Prin sentința penală nr. 210 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bihor au fost condamnați inculpații: 1) T.I. zis V. în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. prin înlăturarea art. 37 lit. b) C. pen. la 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., constatându-se grațiate condiționat ambele pedepse conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002; 2) M.M.E. în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

și, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Potrivit art. 86 1 și art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere pe termen de încercare de 5 și respectiv 6 ani urmând ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. În baza art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatei sunt grațiate condiționat și 3) M.C.J. zis C. în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și a art. 13 C. pen. la 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. ca inculpatul să execute 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de 766 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1986/2000 a Judecătoriei Oradea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială a autoturismului marca "Volkswagen" înmatriculat sub nr. proprietatea inculpatei M.M.E. sau a contravalorii acestora. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin decizia penală nr. 197 din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea s-au admis apelurile declarate de inculpații M.C.J., M.M.E. și T.I., a fost desființată sentința penală nr. 153 din 4 mai 2006 a Tribunalului Bihor, și s-a trimis cauza spre rejudecare întrucât primul inculpat nu a fost legal citat prin afișare la Consiliul Local Oradea iar încheierile din 28 februarie 2006, 7 martie 2006, 14 aprilie 2006 și 21 martie 2006 nu au fost semnate de președintele completului de judecată, ceea ce a atras nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. pen.

În fond, după rejudecare, instanța a reținut în fapt ca în cursul lunii aprilie 2002 inculpatul T.I. și numitul M.V. zis R. au avut o întâlnire cu martora A.V.Z. în vârstă de 17 ani purtând o discuție cu aceasta, în prezența soțului ei F.C., în cadrul căreia s-a abordat ca subiect posibilitatea tinerei de a ajunge în Spania unde putea să activeze ca damă de companie și implicit să câștige sume de bani net superioare celor pe care le obținea în România din practicarea prostituției. Martora a confirmat discuția cu inculpatul și conținutul acesteia recunoscând că practică prostituția în Oradea, cu acordul implicit al soțului său. Deoarece martora avea o situație materială precară, atât ea cât și soțul ei provenind de la o casă de copii, a acceptat propunerea inculpatului.

Cu aceste prilej i-a comunicat că este însărcinată, inculpatul sugerându-i să întrerupă sarcina în România, lucru refuzat de martoră. Pentru a-i asigura pe cei doi soți că în Spania există posibilitatea unor câștiguri materiale ridicate, inculpatul i-a cerut martorului A.F.C. suma de 300 Euro pentru plata datoriilor restante la chirie și întreținere, lucru confirmat de acesta la urmărirea penală. Din suma arătată numitul M.V. a pretins 50 Euro întrucât i-a pus în contact pe cei doi soți cu inculpatul. Ulterior, T.I. a făcut toate demersurile pentru obținerea unui pașaport pe numele martorei A.V.Z., minora în vârstă de 17 ani, achitând din bani proprii taxele aferente. Persoana arătată, respectiv M.V., a fost trimis separat în judecată prin rechizitoriul nr. 420/P/ 2002 din 2 iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru racolarea minorei A.V.Z.

și a altei tinere, în vederea practicării prostituției. După obținerea consimțământului martorii A.M.Z. și încheind demersurile de obținere a pașaportului inculpatul T.I., însoțit de altă tânără T.F., le-a transportat pe ambele, la 16 mai 2002 în zona punctului de frontieră Borș, achitând pe numele celor două, asigurările medicale obligatorii pentru călătoria în străinătate la o agenție a societății de asigurare „O.". La sediul acestei agenții, inculpatul T.I. s-a întâlnit cu M.M.E. concubina sa, aceasta urmând să le transporte pe cele două tinere în străinătate cu un autoturism identificat ca fiind marca Volkswagen cu număr de înmatriculare. Cu acest prilej inculpatul le-a predat pe cele două tinere concubinei sale, spunându-le totodată să asculte de aceasta pentru că urmau să fie transportate până la Budapesta, de unde se vor deplasa cu autocarul în Spania.

A mai rezultat că inculpata M.M.E. urma să se ocupe și de cumpărarea biletelor de călătorie. Toate aceste aspecte au fost confirmate de martora A.V.Z. în declarația de la urmărirea penală. La 16 mai 2002 cele două tinere au părăsit România în autoturismul condus de inculpata M.M.E., împrejurare dovedită cu adresa DPF Bihor, iar la intrarea în Ungaria în mașină a urcat și martorul V.J., prieten al inculpatei, fără ca acesta să cunoască în mod concret scopul călătoriei. La autogara din Budapesta, inculpata a menționat ca din banii proprii să cumpere bilete de autocar pentru cele două tinere cu destinația Valencia, Spania însă acest lucru nefîind posibil a hotărât să se deplaseze cu autoturismul spre Italia, de unde urma să le trimită în Spania.

Pe traseul spre Italia, autoturismul a fost condus alternativ de inculpată și de martorul V.J. Ajunși la Milano, constatând că din autogara orașului nu se puteau cumpăra bilete de autocar spre Spania, s-au deplasat la gară de unde de asemenea au fost în imposibilitatea de a procura bilete de tren. Potrivit declarațiilor martorului V.J., inculpata a luat legătura cu un conductor de tren, i-a remis acestuia o sumă de bani și a reușit astfel să le îmbarce pe cele două tinere care, în cele din urmă au ajuns la Valencia, Spania. Înainte de urcarea în ten, așa cum a relatat martora A.V.Z., inculpata le-a spus că vor fi așteptate la destinație de M.C.J., zis C., înmânându-le un bilet pe care notase numărul de telefon al acestuia.

Pe drumul spre Milano, așa cum a precizat martorul V.J. inculpata a purtat discuții telefonice atât cu T.I. cât și cu M.C.J., informându-i despre întreaga situație. De la Milano, inculpata și martorul au plecat cu același autoturism spre România, intrând în țară la 20 mai 2002. Așa cum a rezultat din declarația martorei A.V.Z., odată ajunse în Spania, au fost așteptate de inculpatul M.C.J. care le-a condus la un club de noapte unde au fost cazate și instruite să urmeze indicațiile soției patronului clubului respectiv, spunându-se totodată că urmau să practice prostituția și să îi predea jumătate din sumele câștigate. În respectivul club se mai aflau încă 6-7 tinere românce, acestea practicând prostituția.

Inculpatul M.C.J. i-a comunicat martorei A.V. faptul că urma să ceară fiecărui client pentru întreținerea de raporturi sexuale suma de 53 Euro. În această situație martora i-a spus inculpatului că este însărcinată și că nu dorește să întrețină raporturi sexuale cu clienții cât timp în urma discuțiilor cu inculpații T.I. și M.M.E., scopul prezenței sale în acel club era cu totul altul, și anume prestarea unor activități ca damă de companie, ceea ce nu presupune întreținerea de relații sexuale cu clienții. În aceste împrejurări inculpatul i-a replicat martorei că în acel loc va trebui să urmeze indicațiile lui, în caz contrar urmând să sufere consecințe grave. Timp de circa o lună martora a fost obligată să practice prostituția în acel local, sumele de bani fiind preluate de patroana localului direct de la clienți și împărțite cu inculpatul M.C.J.

Potrivit declarațiilor martorei A.V.Z. nu a reușit să câștige nici o sumă de bani, aceștia revenind celor două persoane. Întrucât sarcina devenise vizibilă patronul spaniol al clubului i-a interzis martorei să coboare în local insistând alături de inculpatul M.C.J. să întrerupă sarcina. Sub pretextul că o conduce la autogara pentru a se întoarce în România patronul clubului a predat-o pe martoră unui alt club, iar administratorul acestuia aflând că este minoră și însărcinată, a sesizat autoritățile spaniole pentru protecția minorilor. Prin intermediul acestei autorități martora a fost trimisă în România plecând din Valencia la 6 iulie 2002 cu o firmă de transport și intrând în România la 8 iulie 2002 prin DTF Borș.

Cu prilejul audierii în cursul urmăririi penale martora 1-a recunoscut pe inculpatul M.C.J. ca fiind persoana care a așteptat-o la gara din Valencia, preluând-o cu cealaltă tânără T.F. după care au fost duse la clubul spaniol arătat. Martora a mai precizat că tinerele aflate în incinta clubului nu aveau voie să părăsească localul în timpul zilei, iar pe timpul nopții existau paznici care făceau imposibilă deplasarea către exterior. După întoarcerea în țară, la 21 octombrie 2002 martora a născut un copil, care având probleme de sănătate a fost internat la Spitalul de Copii din Oradea circa 3 luni. Martora a explicat acest fapt susținând că a fost silită în ciuda sarcinii să întrețină relații sexuale multiple, fiind supusă unui stres psihic permanent din partea inculpatului M.C.J., și a patronului acelui club care insistau să efectueze o întrerupere de sarcină . Martora T.F.

nu a putut fi audiată cu ocazia rejudecării cauzei ea fiind plecată din țară, după cum nici martora A.V.Z. mutată într-un loc necunoscut. În luna mai 2002 inculpata M.M.E. a racolat-o pe martora J.A.A. în vârstă de 18 ani căreia i-a propus să lucreze într-un club de noapte din Spania, ca damă de companie și să întrețină raporturi sexuale cu clienți contra unor sume de bani. Din aceste sume martora trebuia să predea inculpatei un procent de 50%. Martora a confirmat acest lucru în declarațiile de la urmărirea penală și întrucât nu avea un loc de muncă, după un timp a contacta-o pe inculpată, acceptând propunerea acesteia. Cu această acuză inculpata i-a spus că va suporta toate cheltuielile de transport, solicitând suma de 1.500 Euro care constă practic într-un ajutor prin punerea în legătură cu patronul spaniol al clubului de noapte.

Inculpata a fost de acord ca acești bani să fie plătită de martora ulterior începerii activității și implicit a obținerii unor câștiguri în clubul de noapte din Spania. Inculpata împreună cu martora J.A.A. au părăsit țara la 28 mai 2002 cu același autoturism. La Budapesta inculpata i-a cumpărat martorei un tichet de călătorie cu destinația Italia, scriind pe un bilet numele patronului, localitatea de destinație și un număr de telefon și remițându-i suma de 200 Euro. Ajunse în Italia, martora s-a îmbarcat într-un autocar cu care s-a deplasat spre Valencia - Spania, apoi cu un taxi plătit din banii transmiși de inculpată s-a deplasat spre localitatea Alchimet, la Clubul „F.C.". Aici martora a întreținut raporturi sexuale cu diferiți clienți contra unui tarif de 40-50 Euro pentru durata de jumătate de oră și de 80 Euro pentru o oră, remițând patronului 30 Euro zilnic.

Potrivit martorei, aceasta a trimis inculpatei suma de 1.500 Euro. Audiată de către instanță, inculpata M.M.E. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, vinovăția ei fiind stabilită în baza declarațiilor martorilor A.V.Z. și V.J. coroborate cu informațiile furnizate de autoritățile de frontieră. Astfel, instanța a considerat ca relevanță probatorie cu declarațiile date de martoră la urmărirea penală, revenirea în fața instanței nefiind justificată. Martora a relatat amănunțit în fața procurorului întreaga stare de fapt, precizând că primele contacte le-a avut cu inculpatul T.I. și cu inculpata M.M.E. soțul ei A.F.C. confirmând toate aceste împrejurări, Același martor a menționat că soția sa câștiga bani din practicarea prostituției în România, că numitul M.V.

i-a pus în legătură cu inculpatul T.I. în aprilie 2002 și acesta s-a ocupat de efectuarea demersurilor ca martora să ajungă în Spania. Imediat ce martora a ajuns în România, au fost anunțate organele judiciare, chiar soțul acesteia participând la acest demers. La rândul său martorul V.J., a confirmat prezența celor două tinere în autoturismul inculpatei M.M.E. și a descris drumul parcurs din România până la gara din Milano unde cele două tinere au fost îmbarcate într-un tren cu destinația Valencia. S-a mai reținut că martora A.V.Z. l-a indicat pe inculpatul M.C.J. - recunoscut după fotografie - ca fiind persoana care a obligat-o să întrețină relații sexuale contra unor sume de bani, cu diferiți clienți ai clubului de noapte spaniol.

Privitor la inculpatul T.I. s-a apreciat că faptele de trafic de persoane s-au consumat anterior modificării Legii nr. 678/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 și că legea veche fiind mai favorabile sunt incidente dispozițiile art. 13 C. pen. De asemenea s-a mai constatat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost reabilitat de drept conform art. 86 C. pen. de sub efectul pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2275/1995 a Judecătoriei Oradea. Deoarece faptele sunt anterioare Legii nr. 543/2002 s-au constatat grațiate pedepsele aplicare acestui inculpat. Referitor la inculpata M.M.E. s-a apreciat că fapta de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 676/2001 s-a consumat anterior modificării acestei legi prin O.U.G.

nr. 79/2005 și că legea veche, fiind mai blândă sunt incidente dispozițiile art. 13 C. pen. În favoarea acestei inculpate instanța a reținut circumstanțe atenuante conform art.74 lit. a) C. pen. coborând pedepsele pentru cele două infracțiuni comise sub minimul legal. S-a mai apreciat că scopul acestor pedepse poate fi asigurat chiar fără executare, dispunându-se suspendarea executorii sub supraveghere în condițiile art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și) d C. pen. Deoarece faptele sunt anterioare Legii nr. 543/2002 s-au constatat grațiate pedepsele aplicate acestei inculpate. În legătură cu inculpatul M.C.J. s-a considerat că infracțiunile au fost comise în condițiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

primul termen al recidivei fiind constituit de pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1984/2000 a Judecătoriei Oradea din executarea căreia s-a liberat condiționat având un rest de 766 zile. Tot în privința acestui inculpat s-a reținut că fapta de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr.6 78/2001 s-a consumat anterior modificării acestei legi prin O.U.G. nr. 75/2005 și că legea veche fiind mai favorabilă sunt incidente dispozițiile art. 13 C. pen. În sfârșit în ce privește autoturismul folosit de inculpata M.M.E. la transportarea victimelor infracțiunii, s-a apreciat că acesta este supus confiscării potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001.

Prin decizia penală nr. 8/A din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de inculpata M.M.E. s-a desființat în parte sentința primei instanțe și s-a înlăturat dispoziția de confiscare a autoturismului. Totodată, au fost respinse apelurile declarate de inculpații T.I. și M.C.J. Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că folosirea autoturismului proprietate personală pentru transportul tinerelor până la Budapesta și apoi până în Italia nu a constituit o condiție esențială și indispensabilă pentru săvârșirea infracțiunilor, în condițiile în care părțile vătămate s-au deplasat mai departe cu mijloace de transport în comun - tren sau autocar.

Criticile formulate de inculpații apelanți T.I. și M.M.E. și M.C.J. în sensul că faptele nu au fost dovedite ori că ar lipsi latura subiectivă și cea obiectivă a infracțiunilor au fost considerate nefondate, retinându-se că acești inculpați sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați. De asemenea solicitarea de reducere a pedepselor aplicate inculpatului T.I. s-a considerat nefondată, apreciindu-se că sancțiunile au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpații M.M.E. și M.C.J. În recursul procurorului, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și alin. (4) C. proc.

pen. s-a susținut că în mod greșit s-a dispus restituirea autoturismului către inculpata M.M.E., încălcându-se prevederile art. 19 din Legea nr. 678/2001 că nu s-a pus în discuție acest motiv de apel și că există contradicție între considerentele deciziei din apel și dispozitiv. La rândul lor inculpații recurenți au susținut în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. că soluția de condamnare este greșită, că faptele imputate nu există ori nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane, că se impunea reluarea judecății în vederea completării probelor și în subsidiar că pedepsele sunt prea severe, solicitându-se reducerea lor. Recursurile declarate nu sunt întemeiate.

1. Critica invocată de procuror, în sensul greșitei dispoziții a instanței de apel de înlăturare a măsurii confiscării nu au temei în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1-21 C. pen. Într-adevăr potrivit art. 385 6 alin. (2) din același cod, instanța de recurs examinează cauza numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 . Aceasta înseamnă că neexistând caz de casare reglementat de lege, instanța nu poate lua în discuție critica formulată în recurs decât cu respingerea dispozițiilor legale evocate. Temeiul de casare incident ar fi fost cel prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 din cod „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", însă acest temei a fost abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006.

Alegația din recursul declarat de procuror în sensul că ar exista o contradicție între dispozițiile deciziei atacate și considerente și că astfel ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., nu poate fi primită întrucât o asemenea contradicție nu exista, instanța de apel motivându-și soluția, iar pe de altă parte s-ar înfrânge principiul legalității procesului penal consfințit de art. 2 alin. (1) C. proc. pen., neputându-se susține, în vederea pronunțării preconizatei soluții de menținere a confiscării autoturismului, alte motive de casare decât cele statornicite de legiuitor. Tot astfel, afirmația din recursul procurorului în sensul că decizia ar fi greșită întrucât nu s-a pus în discuție măsura confiscării autoturismului nu poate fi primită întrucât nu exista cum s-a mai arătat motiv de casare din cele menționate.

Pe de altă parte, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. instanța de apel, în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelant, era obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept iar, conform art. 378 C. proc. pen. putea să dea o nouă apreciere probelor administrate în fața primei instanțe, iar aceste dispoziții legale au fost pe deplin respectate. În consecință, Curtea, constatând nefondat recursul declarat de parchet, va dispune respingerea acestui recurs în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 2. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit că în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților M.M.E.

în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. și de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și M.C.J. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor A.V.Z., A.F.C., J.A.A. și V.I., actele emise de IPPF Bihor coroborate cu declarațiile inculpaților au confirmat că la 16 mai 2002 inculpata M.M.E., în baza unei înțelegeri cu inculpatul T.I., le-a transportat în Ungaria și apoi în Italia pe martorele A.V.Z. - minoră și T.F.

- majoră, apoi le-a facilitat trimiterea cu trenul în Spania înștiințându-le că vor fi așteptate și preluate de inculpatul M.C.J. Acesta le-a dus la un club de noapte unde tinerele au fost obligate să practice prostituția. Sumele de bani încasate erau împărțite de patroana localului și de inculpatul M.C.J. Minorei i s-a promis că va lucra în Spania ca „doamnă de companie", tânăra având reprezentarea că nu va mai fi obligată la întreținerea de relații sexuale cu clienții barului, mai ales că era însărcinată, însă ajungând la destinație inculpatul M.C.J. i-a transmis că va întreține raporturi sexuale contra unui tarif de 53 Euro cu clienții localului. Ca urmare a intervenției autorităților spaniole, minora a fost trimisă în țară la 6 iulie 2002. Din materialul probator al cauzei a mai rezultat că tot în luna mai 2002 inculpata M.M.E.

a racolat-o pe martora J.A.A., în vârstă de 18 ani căreia i-a propus să lucreze la un bar de noapte din Spania ca damă de companie, urmând să întrețină raporturi sexuale cu clienții. Pentru deplasare și cheltuieli inculpata i-a avansat tinerei 1.500 Euro, a condus-o până la Budapesta cu un autoturism, i-a cumpărat bilet pentru autocar până în Italia iar de aici, conform instrucțiunilor inculpatei, tânăra a ajuns la Valencia apoi în localitatea Alchimet la patronul unui bar de noapte unde a întreținut raporturi sexuale cu diverși clienți la timpul fixat de patron, care primea 30 Euro pe zi. Potrivit declarației martorei J.A.A. aceasta a restituit inculpatei suma de 1.500 Euro. Întrucât soluția de condamnare a inculpaților este conformă cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de către inculpați.

De asemenea, nu rezultă temeiuri din cele prevăzute de art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. care să justifice, cum s-a solicitat de către inculpatul M.C.J., reluarea judecății. Împrejurarea că acest inculpat a fost adus la judecarea recursului fiind anchetat în altă cauză și că numai în fața instanței supreme a fost ascultat, nu este imputabilă instanțelor anterioare, care au luat măsuri legale de citare respectând dispozițiile art. 291 C. proc. pen. acesta neprezentându-se deși cunoștea că are proces penal pe rol. Se mai constată că acestui inculpat i-a fost respectat dreptul la apărare, având avocat ales în toate fazele procesuale și dreptul la un proces echitabil neexecutând motive de casare a hotărârilor anterioare și de trimitere spre rejudecare a cauzei de către instanța de fond.

3. Privitor la pedepsele aplicate se constată că acestea au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social grav al faptelor, împrejurările săvârșirii lor, consecințele la care au fost expuse tinerele exploatate sexual, una din ele minoră și persoana inculpaților care nu au recunoscut infracțiunile, apărându-se că au transportat părțile vătămate până în Ungaria sau Italia ori că le-au condus până la localul unde urmau să fie angajate, fără a ști că victimele vor fi obligate la practicarea prostituției. Se mai constată că aceste pedepse a căror executare a fost suspendată sub supraveghere și care s-au constatat grațiate în cazul inculpatei M.M.E.

și dispusă în loc de deținere în cazul inculpatului M.C.J., recidivist, sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen. constrângerea și reeducarea acestora, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpaților. Întrucât au fost respectate aceste dispoziții legale și nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepselor aplicate, critica inculpaților recurenți întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondată. 4. Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate motivele de recurs invocate de inculpați și neexistând cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpate cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat, în care se vor include sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales. 5.Se va constata că recurentul inculpat M.C.J. este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpații M.C.J. și M.M.E. împotriva deciziei penale nr. 81/A din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Constată că recurentul inculpat M.C.J. este arestat în altă cauză. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.