ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3658/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3658/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 134 din 8 iunie 1998 a Tribunalului Bihor a fost condamnată

printre alții inculpata

S. (R.) E.G.

(fiica lui V. și V.) la 9 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturile prev.de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru

comiterea infracțiunii prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 176 lit. d) C. pen.

cu aplic.art. 13, art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen.; la 10

luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin.

(1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. cu aplic. art. 76 lit. a) și c) și art. 76

alin. (1) lit. d) C. pen. și la 1 an și 6 luni închisoare prev.de art. 14 din

Decretul nr. 466/1976 rap. la art. 312 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

a) și art. 35 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. s-a dispus contopirea

pedepselor aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare

sporită cu un an, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a), b), c) C.

pen. și interdicția de a se afla în municipiul Oradea timp de 3 ani după

executarea pedepsei.

S-a menținut starea de arest a

inculpatei și s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 12

ianuarie 1996 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art.

998 C. civ., inculpata a fost obligată în solidar cu inculpații M.M. și H.G. la

plata a 4.000.000 lei către partea civilă V.I., 200.000 lei lunar în favoarea

minorilor N.I.A. și N.A.I., începând cu 31 octombrie 1995 până la majorat la

10.000.000 lei daune morale în favoarea părții civile G.E.

S-a constatat că partea vătămată V.T.

nu a formulat cerere de despăgubiri.

În baza art. 118 lit. b), e) C. pen.

s-au confiscat de la inculpați două spray-uri paralizante și celelalte corpuri

delicte enumerate în rechizitoriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța

fondului a reținut în esență că inculpații M.M., H.G. și E.G.S. în noaptea de

31 octombrie 1995 au hotărât să atace în mun. Oradea persoane care ar poseda

sume de bani.

În realizarea rezoluției infracționale

inculpații M.M. și H.G. s-au înarmat, s-au urcat în mașina victimei N.A.,

taximetrist, împreună cu inculpata E.G.S. Primii doi inculpați i-au aplicat

victimei lovituri cu obiecte contondente în zone vitale până au omorât-o. În

acest timp E.G.S. a asigurat paza locului faptei. Cadavrul victimei a fost

abandonat într-o zonă izolată.

Întrucât inculpații n-au găsit bani

la prima victimă, aceștia au oprit un alt taxi condus de partea vătămată V.T. și

ajunși într-o zonă izolată inculpații i-au solicitat să oprească. Partea

vătămată a coborât din autoturism iar inculpata E.G.S. i-a aplicat un spray

paralizant în față iar H.G. i-a aplicat o lovitură de măciucă.

Partea vătămată a reușit să fugă iar

inculpații s-au ascuns în albia Crișului Repede. După ce au obținut bani prin

amanetarea unei verighete, inculpații au părăsit municipiul Oradea.

Prin Decizia penală nr. 92/ A din 7

mai 1999 Curtea de Apel Oradea, cu majoritate de voturi, a admis apelurile

inculpaților și prin aplicarea art. 10 lit. c) C. proc. pen. inculpata E.G.S. a

fost achitată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap.la art.

176 lit. d) C. pen. cu aplic.art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

a) C. pen. s-a dispus recontopirea pedepselor de 10 luni închisoare pentru infracțiunea

prev.de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1) C. pen. rap.la art. 13 C.

pen. și 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infracțiunea

prev.de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 rap. la la art. 312 alin. (1) C. pen.

și art. 13 C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare

sporită la 2 ani cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatei și s-a respins cererea de despăgubiri formulată de

părțile civile V.I., N.I.A. și N.A.I.

În decizie s-a motivat că probele

administrate în proces sub aspectul infracțiunii prev.de art. 176 lit. d) C.

pen. sunt contradictorii și nu sunt apte de a înlătura prezumția de nevinovăție

a inculpatei.

Prin Decizia nr. 4332 din 7

noiembrie 2000 a secției penale a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 92/ A din

7 mai 1999 a Curții de Apel Oradea pe care a casat-o, menținând hotărârea

fondului.

S-a motivat că declarațiile

inculpaților de la urmărirea penală se coroborează cu celelalte probe din

cauză; că partea vătămată V.T. a recunoscut-o din grup pe inculpata E.G.S. ca

fiind persoana care l-a atacat, pulverizându-i în față spray paralizant.

Referitor la infracțiunea de omor

s-a reținut că declarațiile inculpatei de la urmărirea penală se coroborează cu

cele ale coinculpatului M.M., în care aceștia au recunoscut comiterea omorului.

S-a mai motivat că inculpații au

făcut declarațiile de recunoaștere a omorului în prezența apărătorilor, ceea ce

reprezintă o împrejurare de fapt relevantă în ce privește probațiunea.

După epuizarea căilor de atac

interne inculpata E.G.S. a sesizat C.E.D.O. cu încălcări ale drepturilor sale

recunoscute în Convenție.

Prin Hotărârea din 29 aprilie 2008 C.E.D.O.

a declarat admisibilă cererea inculpatei în ce privește capătul de cerere

întemeiat pe art. 6 paragraful 1 în ceea ce privește condamnarea reclamantei de

către Curtea Supremă de Justiție fără să fi fost audiată personal și fără

administrarea directă a probelor și inadmisibilă în rest.

A hotărât că a avut loc încălcarea art.

6 paragraful 1 din Convenție și a obligat statul să-i plătească reclamantei

5000 euro cu titlu de daune morale.

Prin Decizia nr. 234 din 23 martie

2009 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a admis

cererea de revizuire formulată în baza art. 408

1

C. proc. pen. de

revizuienta E.G.S. (fostă R.) împotriva Deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000

a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pe care a desființat-o numai cu

privire la revizuientă și a trimis cauza spre rejudecare secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel instanța de

revizuire a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 408

1

pct. 11 lit. b) C. proc. pen. referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor C.E.D.O.

care constată o încălcare a unui drept prevăzut în Convenția Europeană.

A motivat că unicul remediu pentru

înlăturarea încălcării dreptului la un proces echitabil constatată prin

hotărârea C.E.D.O. îl reprezintă desființarea hotărârii instanței de recurs în

partea referitoare la revizuientă și dispunerea rejudecării cauzei în limitele

arătate de către aceeași instanță având în vedere considerentele hotărârii C.E.D.O.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, sesizată cu rejudecarea recursului procurorului împotriva Deciziei

nr. 92/A/1999 a Curții de Apel Oradea observă următoarele:

Completul de 9 judecători procedând

conform art. 408

1

alin. (1)

1

lit. b) C. proc. pen. a

desființat Decizia nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 numai cu privire la inculpata

S.E.G. pentru ceilalți 2 inculpați decizia rămânând definitivă.

Referitor la revizuienta S.E.G., C.E.D.O.

a considerat că aceasta nu s-a bucurat de un proces echitabil în fața Curții

Supreme de Justiție deoarece nu a fost audiată nemijlocit de instanța

recursului după ce a fost achitată în apel.

C.E.D.O. a mai apreciat că cei doi

coinculpați trebuiau audiați în recurs ca „martori” în sensul larg, în care o

persoană a luat cunoștință de un eveniment în mod nemijlocit. Pe de altă parte

C.E.D.O. impută instanței de recurs faptul de ar fi făcut aprecierea generală

că declarațiile de la urmărirea penală ale inculpatului (martori în sens larg)

M.M. și ale inculpatei S.E. se coroborează cu alte probe fără a indica aceste

probe.

Înalta Curte, secția penală,

conformându-se recomandării C.E.D.O. a procedat conform art. 385

14

și art. 385

16

C. proc. pen.

Înainte de dezbaterea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale

nr. 92 din 7 mai 1999 a Curții de Apel Oradea au fost ascultați inculpata S.E.G.

precum și M.M. și H.G.

H.G. a declarat că își menține

declarația inițială, că nu și-a modificat niciodată această declarație deși

asupra lui s-au exercitat presiuni la urmărirea penală. A mai declarat că în

noaptea când se reține că s-ar fi comis omorul el nu s-a despărțit de S.G. nici

o clipă și că niciunul din cei trei inculpați între care și S.G. n-au comis

fapta de omor. A mai afirmat că urmele de sânge găsite în încălțămintea lui

aparțineau unei persoane pe care a lovit-o într-un bar din Sfântu Gheorghe în

cadrul unei altercații, incident ce avusese loc înainte cu o săptămână de data

când se impută că a participat la comiterea unui omor.

M.M. a declarat că nu vrea să

declare altceva decât că secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost nelegal sesizată de Completul de 9 judecători întrucât, conform legii

române, nu poate avea în această cauză atât calitatea de inculpat cât și de

martor.

Inculpata S.E.G. a declarat că a

participat doar la o tentativă de tâlhărie în mun. Oradea.

A mai declarat că în cursul

urmăririi penale a fost agresată, că le-a spus aceasta apărătorilor ei și că

nici la judecata fondului nu a avut curaj să declare că nu a comis fapta de

complicitate la omor de frică să nu fie agresată de anchetatori.

Inculpata susține că din dosar

lipsesc probe biologice, păr, salivă, amprente, mulaje.

Declară că nu poate să-și explice de

unde proveneau petele de sânge găsite pe vesta și pantofii lui M.M. Mai susține

că și ceilalți doi inculpați condamnați în cauză au fost bătuți în cursul

urmăririi penale.

Inculpata mai declară că într-adevăr

s-a deplasat cu coinculpații din municipiul Râmnicu Vîlcea până în municipiul

Oradea, întrucât rămăseseră fără bani. Recunoaște că erau hotărâți să fure

„banii unui taximetrist”, că împreună cu H. au lovit un taximetrist în timp ce

erau înarmați cu o măciucă iar ea cu un spray paralizant.

Înalta Curte, secția penală, observă

că este investită de Completul de 9 judecători prin Decizia nr. 234 din 23

martie 2009 să judece recursul procurorului împotriva Deciziei penale nr. 91/1999

a Curții de Apel Oradea numai cu privire la inculpata S.E.G.

În esență recursul procurorului, în

referire la inculpata critică decizia atacată pentru achitarea acesteia

referitor la infracțiunea prev.de art. 26 C. pen. rap. la art. 176 lit. d) C.

pen. raportat la art. 13 C. pen.

Recursul procurorului este fondat.

Instanța apelului a achitat-o greșit pe inculpată.

Din examinarea Deciziei nr. 92/A/1999

a Curții de Apel Oradea rezultă că inculpata R.E.G. (actual S.), în apel, a

criticat hotărârea fondului ca fiind greșită sub aspectul condamnării ei pentru

complicitate la omor deosebit de grav și complicitate la tâlhărie.

În subsidiar a cerut schimbarea

încadrării juridice din complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav

în aceea de nedenunțare a infracțiunii prev.de art. 262 alin. (1) C. pen.

constând în omisiunea de a denunța omorul deosebit de grav al coinculpaților.

Instanța apelului a motivat că

starea de fapt reținută în actul de sesizare și în hotărârea instanței de fond

cu privire la victima N.A. este în contradicție cu concluziile raportului de

constatare medico-legală în ce privește modul de producere a leziunilor letale.

Instanța apelului reține că prin

lovirea cu corpuri contondente în capul victimei, s-a produs o hemoragie

puternică astfel că scaunului șoferului din taxiul în care a fost atacată

trebuia să lase urme de sânge pe hainele inculpaților. Prin urmare, partea vătămată

V.T. - a doua victimă - despre care se susține că a fost atacată de inculpată

și H.G. ar fi trebuit să observe aceste urme ceea ce nu s-a întâmplat. Pe de

altă parte se motivează în decizia apelului că amprentele ridicate din

autoturismul în care a fost agresată victima N.A. nu au fost valorificate ca

probe iar dacă au fost, nu rezultă că provin de la inculpați ci dimpotrivă de

la victimă.

S-a mai motivat în partea

referitoare la achitare că nici urmele de încălțăminte de la locul faptei nu au

fost valorificate ca probe de organele de urmărire penală.

În opinia instanței de apel reperele

orare la care se susține a se fi comis omorul raportate la cele în care a avut

loc atacul asupra V.T. lasă îndoieli cu privire la autorii omorului întrucât

este greu de explicat cum s-au mișcat inculpata și H.G.

Instanța remarcă adevărată

împrejurarea că din încălțămintea (adidașii) lui H.G. și din buzunarul jachetei

„cu care era îmbrăcat inculpatul M.M.” s-au prelevat urme de sânge, dar nu s-a

stabilit că acest sânge ar proveni de la victima N.A.

Nici rapoartele de constatare

tehnico-științifice referitoare la comportamentul simulat al inculpaților nu

pot să stabilească participarea lor la comiterea infracțiunilor a mai motivat

instanța apelului.

S-a motivat că potrivit art. 69 C.

proc. pen. declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul

procesului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator

administrat în cauză.

Referitor la declarațiile

inculpatei R. (S.) G. instanța a apreciat că acestea nu se coroborează „cu

niciuna din probele administrate în cauză”.

Înalta Curte învestită, așa

cum s-a arătat, numai cu examinarea recursului procurorului în ce o privește pe

inculpată observă următoarele:

Potrivit art. 62 C. proc.

pen., organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să

lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

Conform art. 63 C. proc.

pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei.

Probele nu au valoare mai

dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire

penală sau de instanță în urma examinării tuturor probelor administrate în

scopul aflării adevărului.

Conform art. 64 C. proc.

pen., mijloacele de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi

ca probă sunt declarațiile învinuitului sau inculpatului, declarațiile părții

vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente,

declarațiilor martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video,

fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice,

constatările medico-legale și expertizele.

Mijloacele de probă obținute

în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Din examinarea dosarului

rezultă că în cauză s-au administrat majoritatea mijloacelor de probă enumerate

la art. 64 C. proc. pen.

Referitor la declarațiile

inculpatei S.E.G., Curtea observă următoarele:

Declarațiile învinuitului

sau inculpatului figurează în lege în capul listei mijloacelor de probă în

redactarea textului referitor la acestea. Având în vedere raționamentul logic

că făptuitorul este cel mai în măsură să-și cunoască propriile fapte și

acțiuni, acest aspect este firesc. Este adevărat că potrivit art. 69 C. proc.

pen., aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care

sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator

existent în cauză și potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen., dacă nu sunt

obținute în mod ilegal.

Curtea, examinând dosarul,

constată că declarațiile inculpatei intimate se coroborează cu alte mijloace de

probă din dosar.

Referitor la declarațiile de

recunoaștere a faptei de complicitate la omor, din cursul urmăririi penale și a

judecării în primă instanță, inculpata a revenit asupra acestora în apel.

Concomitent a afirmat în sesizarea Curții Europene că au fost smulse sub

presiunea relelor tratamente aplicate de organele statului – în speță de

poliție.

La paragrafele 69, 70, 71,

Curtea Europeană a motivat cu privire la acuzațiile de rele tratamente

formulate de S.E.G. că în cauză lipsește cel mai mic început de dovadă în acest

sens, astfel că susținerile ei nu pot fi considerate ca fondate.

Referitor la acest aspect,

Înalta Curte observă că de prima dată când a făcut declarații de colaborare la

comiterea omorului, inculpata a fost audiată în prezența unor avocați cu

identitate cunoscută, care n-au relevat nelegalități cu privire la modul de

administrare a acestui mijloc de probă.

Mai mult, din examinarea

declarației de la filele 34-36 dosar tribunal, rezultă că inculpata a

recunoscut în ședință publică coparticiparea la omor, făcând o descriere

amănunțită a faptelor.

Înalta Curte mai observă că

în afară de cerința legalității acestui mijloc de probă, prev. în art. 64 alin.

(2) C. proc. pen., declarațiile inculpatei se coroborează cu declarațiile

coinculaptului M.M. date în fața procurorului sau judecătorului, așa cum

rezultă din încheierea din 8 martie 1996 a Tribunalului Bihor de la fila 332.

Declarațiile inculpatei se mai coroborează cu procesele-verbale de confruntare

a acesteia cu coinculpații, în care a arătat în amănunt modul în care a comis

faptele. Element de fapt ce susține comiterea faptelor reținute în sarcina

inculpatei este și comportamentul simulat al acesteia relevat de constatarea

tehnico-științifică de la fila 308 dosar urmărire penală.

În declarațiile de la

urmărirea penală și de la instanță inculpata, dar și coinculpații din cauză au

relevat că S.E.G. a fost îmbrăcată în noaptea comiterii faptelor cu o jachetă

aparținându-i lui M.M., pe a cărui interior de buzunar au fost ulterior

depistate urme de sânge. Chiar dacă nu s-a stabilit că acele urme de sânge

aparțineau victimei, deoarece în România la acea dată testul ADN nu era o

procedură uzuală, împrejurarea este de natură să indice prezența activă a

inculpatei la evenimentele sângeroase care au dus la uciderea victimei.

O chestiune care n-a fost

avută în vedere la determinarea inculpatei la comiterea faptelor și asupra căreia

instanța apelului n-a făcut referire este atitudinea subiectivă a inculpatei cu

privire la rezoluția fermă a inculpaților de a face rost de bani prin violență,

prin atacarea unor persoane, cum ar fi bișnițari cu mici afaceri ilegale prin

piețele municipiului Oradea, vânzători ilegali de valută sau taximetriști. Or,

în tot cursul procesului penal, inculpata a arătat că grupul din care făcea

parte și care își procura cele necesare din expediente, în perioada cât s-a

aflat în municipiul Oradea, era hotărât să facă rost de bani prin orice

mijloace, inclusiv suprimarea vieții unor persoane.

Prin urmare critica adusă

hotărârii fondului, din motivarea instanței de apel, în sensul că declarațiile

inculpatei au fost rupte din conținutul probator, că acestea nu se coroborează

cu alte mijloace de probă, este nefondată.

Aceste declarații se

coroborează, așa cum s-a arătat, cu o parte a declarațiilor coinculpatului M.M.,

cu procese verbale de confruntare, cu procese verbale de constatare

tehnico-științifică, cu declarații de martori.

Cât privește nevalorificarea

urmelor de pași găsite la cercetarea locului faptei, aspect criticat de

instanța apelului, Înalta Curte observă că în procesul verbal de cercetare la

fața locului (fila 4) procurorul criminalist a învederat că urmele găsite nu

erau apte de valorificare fiind „fără valoare de identificare criminalistică”.

Prin urmare critica este nerelevantă.

Examinând probele, Curtea de

Apel Oradea motivează la fila 13 după cum urmează: „Este adevărat că în faza de

urmărire penală s-au prelevat urme de sânge pe adidașii inculpatului H.G. și pe

buzunarul interior al gecii cu care era îmbrăcat inculpatul M.M., dar din

expertizele efectuate în cauză nu s-a stabilit că acestea provin de la victima

N.A.”.

Înalta Curte observă că

această abordarea este simplistă și lipsește raportul de expertiză

medico-legală de la fila 306 (dosar urmărire penală) de orice relevanță.

Or, raportul de expertiză

medico-legală prezintă date și concluzii cu privire la elemente de fapt ce pot

servi, potrivit art. 63 C. proc. pen., la identificarea și la cunoașterea

împrejurărilor necesare justei soluționări a cauzei.

Astfel, expertul I.M.L. din

cadrul laboratorului Elstoria Cluj Napoca a avut de examinat pantofii sport

(„adidașii”) inculpatului H.G. și bucăți de asfalt ridicate de la „fața

locului” (filele 269, 305 dosar urmărire penală).

Expertiza a concluzionat: „pantofii sport și bucățile

de asfalt prezintă pete de sânge uman ce pot aparține unui individ de grupa A

sau O cu aglutinina alfa distrusă” (fila 306 verso dosar urmărire penală).

Înalta Curte observă că

potrivit raportului de constatare medico-legală de la fila 22, sângele victimei

N.A. aparținea grupei A.

Curtea reiterează că la data

efectuării urmăririi penale testul ADN nu era o practică uzitată în țară, prin

urmare așteptarea Curții de Apel ca în concluziile expertizei să se specifice

ritos dacă urmele de sânge din câmpul infracțional (de pe asfalt) și de pe

pantofii sport ai lui H.G. aparțin ori nu victimei este hazardată.

Într-o apreciere conformă art.

63 C. proc. pen., expertiza medico-legală este un mijloc de probă cu valoare

referitor la împrejurările cauzei și în coroborare cu celelalte probe.

Astfel, se poate aprecia că

dacă sângele găsit pe pantofii sport ai lui H.G. și pe bucățile de asfalt

aparțin unui individ cu grupa sanguină A sau 0 ca și a victimei, nu este exclus

ca inculpatul H.G. să fie participant la uciderea victimei.

Prin urmare, coroborate cu

declarațiile inculpatei S.G., care a susținut că H.G. este participant la omor,

concluziile expertizei au valoare probatorie.

Recunoașterile inculpatei se

mai coroborează cu datele din procesele verbale de reconstituire a faptelor –

mijloc criminalistic – de cunoaștere a împrejurărilor în care s-a comis o faptă

penală și cu declarațiile martorilor care au participat la reconstituirea

faptelor după indicațiile date de inculpată și de M.M. Aceste recunoașteri se

mai coroborează cu concluziile din raportul medico-legal de la fila 67 dosar

urmărire penală, potrivit cărora leziunile suferite de victima N.A. și V.T. au

fost produse cu aceleași instrumente contondente și sunt identice ca formă și

dimensiuni.

Înalta Curte consideră că

aprecierile instanței de apel cu privire la urmele de sânge ce ar fi trebuit să

existe pe hainele autorilor omorului și cele cu privire la încadrarea în timp a

faptelor sunt simple speculații care nu pot fi luate în seamă într-un

raționament bazat pe probe.

În rezumat, Curtea observă

că mijloacele de probă din cauză, cum sunt constatările tehnico-științifice mai

sus analizate, raportul de constatare și expertizele medico-legale se

coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatei, așa cum s-a arătat

în expunere.

Examinând paragr. 35 al

hotărârii C.E.D.O. în cauza S. împotriva României, împreună cu paragrafele de sub

„Aprecierea Curții”, Înalta Curte observă că instanța europeană a fost privată

de o analiză a probelor ce trebuia făcută de instanța română de recurs, conform

art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Așa fiind, după audierea

inculpatei S.G. și a celorlalți doi coinculpați, Înalta Curte apreciind asupra

tuturor probelor din dosar, consideră nelegală dispoziția de achitare a

inculpatei S.E.G. pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav,

astfel că în baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite

recursul procurorului, va casa decizia atacată și va menține dispozițiile

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi,

Rejudecând în baza art. 4081

pct. 11 lit. b) C. proc. pen. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, privind pe inculpata S. (R.) E.G. împotriva Deciziei penale

nr. 92 din 7 mai 1999 a Curții de Apel Oradea, secția penală.

Casează decizia penală

atacată, cu privire la dispoziția de achitare a inculpatei S. (R.) E.G. pentru

complicitate la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26, raportat la art. 174,

176 lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Menține dispozițiile

sentinței penale nr. 134 din 8 iunie 1998 a Tribunalului Bihor cu privire la

inculpata S. (R.) E.G.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 noiembrie 2009.