ÎCCJ, Decizia nr. 230/2012

ÎCCJ, Decizia nr. 230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de

revizuire de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 8 iunie 1998

a Tribunalului Bihor, secția penală, în baza art. 176 lit. d) C. pen. cu

aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 22

ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C.

pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei, fiind dispusă față de

acesta și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea

timp de 5 ani după executarea pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 112 lit. d)

C. pen. raportat la art. 116 C. pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de

inculpat astfel:

- din art. 211 alin.

(3) C. pen. în art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru

această infracțiune inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare;

- din art. 26 C. pen.

raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. și art. 26 C.

pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., în art.

25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979

raportat la art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat

inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza dispozițiilor

art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 34 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen.

au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea

mai grea, de 22 de ani închisoare sporită cu trei ani, în final inculpatul

executând pedeapsa de 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. și măsura de siguranță a

interzicerii de a se afla în municipiul Oradea, timp de 5 ani după executarea

pedepsei.

Prin aceeași sentință

a fost condamnat și inculpatul H.G. la o pedeapsă de 22 ani închisoare și 10

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și

măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5

ani după executarea pedepsei, potrivit art. 112 lit. d) C. pen. raportat la art.

116 C. pen. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen.,

raportat la art. 13 C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor

comise de inculpat, astfel:

- din art. 211 alin.

(3) C. pen. în art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.,

infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6

ani închisoare.

- din art. 20 C. pen.

raportat la art. 176 lit. d) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin.

(1) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 13 C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă

de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza dispozițiilor

art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. și art. 13 C.

pen. a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., art. 35 C. pen. și art. 13 C. pen. s-au

contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare

sporită cu 3 ani închisoare, dispunându-se executarea, în final, a pedepsei de

25 de ani închisoare, 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), c) și 5 ani interzicerea (ca măsură de siguranță) de a se afla în

municipiul Oradea.

În temeiul

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a

faptelor săvârșite de inculpata R.E.G.

- din art. 262 C.

pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 176

lit. c), d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 alin. (2) C. pen., inculpata fiind condamnată la o pedeapsă de 9 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen. și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul

Oradea timp de 3 ani după executarea pedepsei;

- din art. 20 C. pen.

raportat la art. 176 lit. d) și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C.

pen., în art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art.

13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) lit. d C. pen.,

pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 10 luni

închisoare.

În baza art. 14 din

Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.,

aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., art. 35 C. pen. cu aplicarea art. 13 C.

pen. pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare,

care a fost sporită cu 1 an închisoare, inculpata urmând a executa pedeapsa

principală de 10 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b), c) C. pen. (ca pedeapsă complementară) și 3 ani interzicerea

(ca măsură de siguranță) dreptului de a se afla în municipiul Oradea după

executarea pedepsei.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților, iar în baza

dispozițiilor art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția la zi.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați în solidar la plata

sumei de 4.000.000 lei în favoarea părții civile V.I., câte 200.000 lei lunar

în favoarea minorilor N.I.A. și N.A.I. începând cu data de 31 octombrie 1995

până la majorat și 10.000.000 lei daune morale în favoarea părții civile G.E.

S-a constatat că

partea vătămată V.T. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza dispozițiilor

art. 118 lit. b) și e) C. proc. pen. au fost confiscate în favoarea statului

două spray-uri paralizante; în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. au fost

confiscate corpurile delicte indicate în rechizitoriu. Au fost obligați

inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut, în

esență că, inculpații, potrivit unui plan dinainte stabilit, aflându-se în

criză de bani, au hotărât să atace persoane despre care cunoșteau că posedă

mari sume de bani, inclusiv taximetriști, pentru obținerea sumelor de care

aveau nevoie. În acest scop inculpații M.M. și H.G. s-au înarmat, s-au urcat în

mașina părții vătămate N.A. împreună cu inculpata R.E.G., aplicând (primii doi

inculpați) lovituri victimei ce au determinat decesul acesteia. Ulterior, cadavrul

acesteia a fost abandonat într-o zonă relativ izolată, paza celor doi inculpați

fiind asigurată de inculpata R.E.G.

Autoturismul condus

de victimă nu a putut fi sustras datorită pierderii cheilor.

Ulterior,

neatingându-și obiectivul propus, de obținere a unor sume de bani, inculpații

au luat alt taxi, condus de partea vătămată V.T., au indicat zona în care

doreau să ajungă, iar într-o zonă izolată inculpatul H.G. a solicitat oprirea

autovehiculului, partea vătămată a coborât din autoturism, inculpata R.E.G.

aplicându-i un spray paralizant pe față, iar inculpatul H.G. i-a aplicat o

lovitură de măciucă. Partea vătămată a reușit să fugă, iar inculpații s-au

ascuns temporar în albia Crișului Repede, apoi au obținut o sumă de bani prin

gajarea unei verighete și-au părăsit localitatea.

Sentința anterior

arătată a fost desființată prin decizia nr. 92/ A din 7 mai 1999 a Curții de

Apel Oradea, secția penală, în Dosarul nr. 2211/1999, prin care au fost admise

apelurile inculpaților.

Pedepsele rezultante

au fost descontopite, au fost înlăturate sporurile aplicate și:

- în baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului M.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C.

pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art.

13 C. pen. și art. 25 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1)

C. pen. cu referire la art. 13 C. pen.

- în baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost

achitat inculpatul H.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 lit.

d) C. pen. cu referire la art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (1) C. pen. cu

referire la art. 13 C. pen.

- în baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost

achitată inculpata R.E.G. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C.

pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

Au fost contopite, în

temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. a) C. pen.

pedepsele de 3 ani și 4 luni închisoare (aplicate pentru infracțiunea prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C.

pen.) și 1 an și 6 luni închisoare (aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art.

14 din Decretul 466/1976 raportat la art. 312 C. pen. cu referire la art. 13 C.

pen.) aplicate inculpatului H.G., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni

închisoare, sporită cu 1 an închisoare urmând a se executa 4 ani și 4 luni cu

aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. S-a dispus menținerea inculpatului

în stare de arest și deducerea arestului preventiv până la 7 mai 1999.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 34 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 10 luni

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. și 1 an și 6 luni

închisoare aplicată inculpatei R.E.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 cu referire la art. 312 alin. (1) C. pen.

și art. 13 C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare,

sporită la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen.

Pentru inculpatul M.M.

a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 C.

pen. și pentru toți inculpații pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

S-a dispus punerea de

îndată în libertate a inculpatului M.M. și R.E.G., dacă nu sunt arestați sau

condamnați în altă cauză, constatând că pedepsele aplicate au fost executate.

A fost respinsă

cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile V.I., N.I.A. și N.A.I.

Au fost menținute

dispozițiile sentinței apelate ce nu contraveneau deciziei instanței de apel.

S-a reținut, în

esență, că probele administrate în cursul urmăririi penale, a cercetării

judecătorești și în fața instanței de apel, sub aspectul infracțiunii prevăzute

de art. 176 lit. d) C. proc. pen., contradictorii într-o anumită măsură, nu

sunt apte a înlătura prezumția de nevinovăție de care inculpații beneficiază.

De asemenea, cu privire la infracțiunea de tâlhărie reținută și în sarcina

inculpatului M.M. s-a constatat că nu a fost probată participarea sa, în orice

calitate, la comiterea faptei.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost admis prin decizia nr. 4332

din 7 noiembrie 2000 a Secției penale a Curții Supreme de Justiție.

S-a reținut că

declarațiile inculpaților care exprimă adevărul sunt cele din faza urmăririi

penale ce se coroborează cu alte probe și dovedesc săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina lor de instanța de fond.

S-a reținut, de

asemenea, că partea vătămată V.T. a recunoscut din grup pe inculpata R.E.G. ca

fiind persoana care l-a atacat, pulverizându-i în față un spray paralizant,

aceasta fiind însoțită de un bărbat (ceea ce confirmă declarațiile celor doi inculpați

ce au recunoscut fapta).

Cu privire la

infracțiunea de omor s-a reținut că inculpatul M.M. și R.E.G. au recunoscut

săvârșirea faptei, urmele de sânge găsite pe haina inculpatului M.M.

coroborându-se cu declarațiile inculpaților; declarațiile inculpaților în

timpul urmăririi s-au dat în prezența apărătorilor, astfel că, în ansamblul său,

hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, impunându-se casarea

deciziei instanței de apel.

Prin sentința penală nr.

39 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă ca

nefondată contestația la executare formulată de petentul condamnat M.M.,

împotriva sentinței penale nr. 134 din 8 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul

Bihor, în Dosarul nr. 554/1996 cu motivarea că cererea de contestație la

executare se referă la aplicarea unei pedepse nelegale, deci la o eroare

judiciară, care nu poate fi înlăturată pe calea contestației la executare,

textul de lege fiind destul de concludent, în sensul că „cauza de micșorare a

pedepsei” trebuie să fi apărut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de

condamnare, deci în cursul executării.

Prin decizia penală nr.

557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I-a

Penală în Dosarul nr. 5215/3/2011, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., s-a admis recursul declarat de contestatorul M.M. împotriva

sentinței susmenționate, s-a casat, în totalitate sentința recurată și, în

fond, rejudecând: în baza art. 461 C. proc. pen. și art. 7 din CEDO a fost

admisă contestația la executare formulată de petentul condamnat M.M.; s-a redus

pedeapsa principală rezultantă de 22 de ani închisoare la pedeapsa de 20 de ani

închisoare, ca urmare a reducerii de la 22 de ani închisoare la 20 de ani

închisoare, a pedepsei principale aplicate pentru infracțiunea cea mai gravă,

care a atras cea mai mare condamnare, respectiv pentru infracțiunea prevăzută

de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și s-a menținut

sporul de 3 ani închisoare, în final pedeapsa rezultantă de executat fiind de

23 de ani închisoare.

Pentru a pronunța

această decizie, s-a reținut că, aplicarea față de inculpatul M.M. a pedepsei

de 22 de ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art.

176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., săvârșită la data de 30

octombrie 1995, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a principiului legalității

pedepsei, încălcare constând în aceea că i s-a aplicat o pedeapsă mai mare

decât pedeapsa maximă ce era prevăzută de legea în vigoare la momentul comiterii

faptei.

Având în vedere

soluția instanței de recurs și epuizarea căilor interne de atac, revizuentul condamnat

M.M. a formulat cerere, în temeiul art. 34 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, împotriva statului român

invocând:

- încălcarea art. 6

paragraful 1 din Convenție - constând în aceea că nu a beneficiat de un proces

echitabil, Curtea Supremă de Justiție condamnând-l fără a-l audia și în lipsa

altor noi probe administrate, ulterior achitării revizuentului de instanța de

apel. A mai invocat și faptul că, Curtea Supremă de Justiție nu și-a motivat

decizia; deși s-a susținut că a recunoscut faptele în prezența unui avocat, a

făcut acest lucru fără a fi avut posibilitatea de a beneficia înainte de o

întrevedere confidențială cu aceasta; în plus, recunoașterile sale nu se

coroborau cu nicio altă probă din dosar.

- încălcarea art. 6

paragraful 3 lit. c) din Convenție - constând în aceea că nu a beneficiat de

asistență juridică efectivă pe parcursul procedurii; nu a beneficiat de dreptul

de a avea întrevederi confidențiale cu avocatul său, iar în procedura de

recurs, ceilalți doi inculpați și el însuși au fost reprezentați de același

avocat numit din oficiu, avocat ce a solicitat doar respingerea recursului parchetului;

a mai arătat că, instanța supremă a trecut la judecarea cauzei pe fond, fără a

ține cont de una dintre propriile sale decizii anterioare, prin care se

dispusese numirea a câte unui avocat din oficiu pentru fiecare inculpat.

- încălcarea art. 3, art.

5 paragraful 1 și 2, art. 6 paragraful 1, 2 și 3 lit. a), b) și d), art. 8 și art.

10 din Convenție

S-a solicitat suma de

100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la 19 iunie 2012, definitivă în

condițiile art. 44 paragraful 2 din Convenție, cu privire la cererea

revizuentei a stabilit următoarele:

încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție în ceea ce privește condamnarea

petentului de către Curtea Supremă de Justiție, fără a fi fost audiat și fără a

fi fost administrate, în mod direct probe.

are rost să analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 paragraful 1 din

Convenție, vizând lipsa de motivare a hotărârii Curții Supreme de Justiție.

încălcare a art. 6 paragraful 3 din Convenție, în ceea ce privește lipsa de

apărare a petentului în cadrul procedurii de recurs.

are rost să analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 paragraful 3 lit.

c) din Convenție, în ceea ce privește confidențialitatea întrevederilor între

petent și avocatul său

a) ca statul pârât

să-i plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri, suma de 5000 de euro, plus orice sumă ce ar

putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumă ce va fi

convertită în moneda națională a statului pârât, la cursul de schimb valabil la

data plății;

b) ca, începând de la

expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, această

sumă să se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a

facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această

perioadă, majorată cu 3 puncte procesuale.

inadmisibilă pentru restul capetelor de cerere și respinge cererea de reparații

echitabile în rest.

Prin cererea de

revizuire formulată de petent, în temeiul art. 408

1

C. proc. pen. și

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,

la 20 septembrie 2012, acesta a solicitat desființarea deciziei nr. 4332 din 7

noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11

martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul

nr. 5215/3/2010, punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de

executare al pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București,

secția a II-a penală, și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul

dispozițiilor art. 408

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a solicitat

suspendarea executării deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 până la

soluționarea cererii de revizuire.

S-a arătat că a fost

condamnat, în recurs, pe baza unor probe ce nu au fost coroborate cu ansamblul

probator, fără administrarea de noi probe ulterior soluției de achitare

pronunțată de instanța de apel, fără a fi audiat și fără a i se permite să își

susțină punctul de vedere cu privire la recursul parchetului și că toți

inculpații din cauză au beneficiat de serviciile aceluiași apărător din oficiu,

deși interesele lor erau contrare, astfel încât apreciază că soluția instanței

de recurs a fost nejustificată.

Analizând cererea de

revizuire prin prisma dispozițiilor speciale prevăzute de art. 408

1

C.

proc. pen., se constată că această cerere este întemeiată pe considerentele ce

urmează:

Raportând cererea

formulată la prevederile art. 408

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

rezultă că aceasta respectă condițiile prevăzute de norma legală invocată,

respectiv:

- printr-o hotărâre

definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție (în

speța art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c));

- consecințele grave

ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt

reprezentate, în esență, de consecințele condamnării revizuentului la o

pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a

respectat garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c) din

Convenție;

- cererea a fost

formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, revizuentul M.M. având

legitimitate procesuală activă

- cererea de revizuire

a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la

data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.

Se va reține sub

aspectul încălcări dreptului la un proces echitabil, prin modul de soluționare

a cauzei în care revizuentul a avut calitate de inculpat, că potrivit prevederilor

art. 20 din Constituție, dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată de România prin

Legea nr. 31/1994) urmau a se aplica prioritar, chiar în absența, la momentul

judecării recursului a unei reglementări speciale procesual penale.

Totodată, în mod

independent de soluția ce s-ar fi pronunțat în recurs, încălcarea dreptului

prevăzut de art. 6 paragraful 1 cu distincțiile arătate în hotărârea CEDO,

respectiv, neaudierea nemijlocită a revizuentului și a coinculpaților și lipsa

administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluția de condamnare,

au determinat o vătămare. Aceasta constă în pronunțarea unei soluții de

condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele,

garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c) din Convenție.

Rezultă, așadar că

unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la un proces

echitabil, constatată prin hotărârea CEDO, îl reprezintă desființarea hotărârii

instanței de recurs și dispunerea rejudecării cauzei de către această instanță,

cu respectarea drepturilor revizuentului.

În rejudecarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva

deciziei nr. 92/ A din 7 mai 1999 a Curții de Apel Oradea, secția penală,

privind pe inculpații M.M., H.G. și S. (fostă R.) E.G., instanța de recurs va

face aplicarea dispozițiilor art. 385

14

raportat la art. 385

16

C. proc. pen.

Având în vedere că

revizuentul M.M. se află în stare de deținere, ca efect al admiterii cererii de

revizuirii și desființării hotărârii instanței de recurs, se vor anula

mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie 2011 emis de

Tribunalul București, secția a II a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298

din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de

Tribunalul Bihor și se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului

M.M. de sub puterea mandatelor de executare sus menționate, dacă nu este

arestat în altă cauză.

Cu privire la cererea

de suspendare a hotărârii de condamnare, formulată de revizuentul M.M. se

constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 408

1

alin. (5) C. proc. pen., după sesizare,

instanța învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen. poate din oficiu, sau la

cerere, să dispună suspendarea executării hotărârii atacate.

Având în vedere

împrejurarea că, la acest termen de judecată, 6 noiembrie 2012, instanța a

acordat cuvântul părților atât cu privire la cererea de revizuire, cât și cu

privire la cererea de suspendare a executării pedepsei, Înalta Curte de Casație

și Justiție apreciază că, în această situație, eventuala admitere a cererii de

suspendare a executării pedepsei nu își mai produce efectele, întrucât a fost

depășit momentul procesual pentru ca aceasta să aibă funcționalitate, aspect,

de altfel, susținut și de apărătorul ales al revizuentului condamnat.

Ca atare, cererea de

suspendare a executării pedepsei va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește

susținerile apărătorului revizuentului, în sensul că nu sunt incidente, în

cauză, dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen. - conform cărora, instanța

poate lua oricare dintre măsurile preventive, dacă sunt întrunite condițiile

legii - Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază

că acestea sunt nefondate, având în vedere împrejurarea că toate cele trei

forme de revizuire (revizuirea de drept comun, revizuirea în cazul hotărârilor

CEDO, revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale) sunt cuprinse în

aceeași secțiune - Secțiunea II. Revizuirea -, astfel încât, în lipsa unor

dispoziții exprese, revizuirea prevăzută de art. 408

1

C. proc. pen. se

completează cu dispozițiile revizuirii de drept comun.

Mai mult decât atât,

Completul de 5 Judecători, învestit cu o astfel de cerere de revizuire, este

obligat să se pronunțe și cu privire la măsura preventivă solicitată de

reprezentantul Ministerului Public, în condițiile în care scopul hotărârilor

pronunțate de CEDO este întotdeauna de a se asigura un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor

art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni

pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna

desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea

învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la

executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri

preventive:

a) reținerea;

b) obligarea de a nu

părăsi localitatea;

c) obligarea de a nu

părăsi țara

;

d) arestarea

preventivă.

Din analiza

dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că scopul măsurilor

preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau

împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală,

de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Cu privire la măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara, Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, apreciază că luarea acestei măsuri

presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. -

respectiv să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o

faptă prevăzută de legea penală.

Examinând

îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., se

constată că, în cauză, există probe și indicii temeinice ce nasc bănuiala

plauzibilă și rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpatul

a comis faptele reținute prin rechizitoriu.

Pe de altă parte,

coinculpata S. (fostă R.) E.G., urmare parcurgerii unei proceduri similare a

fost condamnată definitiv de către instanța de rejudecare, prin decizia penală nr.

3658 din 9 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, reținându-se că, vinovăția acesteia în comiterea faptei rezultă din

coroborarea declarațiilor acesteia cu declarațiile coinculpatului M.M., cu

procese verbale de confruntare, cu procesele verbale de constatare tehnico-științifică,

cu declarațiile martorilor și cu alte mijloace de probă administrate în dosar.

În motivarea deciziei

Curții Europene a Drepturilor Omului, cu ocazia soluționării cererii formulată

de M.M., privind încălcarea unor drepturi procesuale, a fost analizată, în

detaliu, și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408

1

C.

proc. pen., formulată de coinculpata S.E., ulterior pronunțării de către CEDO a

unei hotărâri de condamnare față de statul român.

Pe cale de consecință,

instanța europeană a luat act de condamnarea, din nou, a acestei inculpate ca

urmare a rejudecării recursului și nu au existat niciun fel de obiecții cu

privire la modalitatea în care s-a desfășurat această procedură, de această

dată, cu respectarea drepturilor constatate inițial ca fiind încălcate.

De asemenea, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că această măsură preventivă se impune

și în raport de împrejurarea că inculpatul are și alte antecedente penale în

afara faptelor care i s-au imputat în prezenta cauză, aspect ce rezultă din

copia certificatului de cazier judiciar depus la dosar de reprezentantul

Ministerului Public.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că, în cauză, există probe și indicii

temeinice care să facă verosimilă și rezonabilă presupunerea că inculpatul M.M.

a săvârșit faptele reținute în rechizitoriu.

În raport de

dispozițiile art. 136 C. proc. pen., se constată că, în cauză, scopul măsurilor

preventive poate fi atins prin aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu

părăsi țara, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145

1

raportat la art. 145 C. proc. pen. și art. 143 alin. (1) C. proc. pen.,

existând probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a

infracțiunilor pentru care este trimis în judecată.

Se apreciază,

totodată, că obligațiile pe care, potrivit art. 145 alin. (1)

1

lit.

a)-d) și alin. (1)

2

lit. c) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat

să le respecte sunt apte a asigura normala desfășurare a procesului penal,

nerespectarea acestora cu rea credință având drept consecință luarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, apreciază că este necesar ca,

pe lângă obligațiile mai sus menționate, să se impună inculpatului obligația de

a nu intra în contact cu ceilalți inculpați și martori din cauză, în condițiile

în care pe de o parte, coinculpata Spânu (fostă Rotariu) se află în stare de

libertate și, pe de altă parte, instanța europeană a impus readministrarea

probatoriului.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge cererea de

suspendare a executării deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme

de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a

fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, ca

rămasă fără obiect.

În temeiul

dispozițiilor art. 408

1

pct. 11 lit. b) C. proc. pen. va admite cererea

de revizuire, va desființa decizia nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții

Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel

cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010,

numai în ceea ce îl privește pe revizuentul M.M. și va trimite cauza spre

rejudecare Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Va anula mandatele de

executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie 2011 emis de Tribunalul

București, secția a II a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298 din 13

decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de

Tribunalul Bihor.

Va dispune punerea de

îndată în libertate a inculpatului M.M. de sub puterea mandatelor de executare

a pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298 din 13 decembrie

2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de Tribunalul Bihor,

dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., va dispune luarea față de inculpatul M.M. a

măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Potrivit art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1)

1

și (1)

2

C. proc. pen., pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va fi obligat să

respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la

organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului

de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu ia legătura,

direct sau indirect, cu niciunul dintre ceilalți inculpați și martorii din

cauză.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

și alin. (3) C.

proc. pen.

Va dispune efectuarea

cuvenitelor comunicări conform art. 145

1

raportat la art. 145 alin.

(2)

1

C. proc. pen.

În baza art. 192 C.

proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul M.M.,

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

suspendare a executării deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme

de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a

fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, ca

rămasă fără obiect.

Admite cererea de

revizuire formulată, în temeiul art. 408

1

C. proc. pen., de

revizuentul M.M. împotriva deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții

Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel

cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010.

Desființează, în

parte, decizia sus menționată, numai în ceea ce îl privește pe revizuentul M.M.

și trimite cauza spre rejudecare Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Anulează mandatele de

executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie 2011 emis de Tribunalul

București, secția a II a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298 din 13

decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de

Tribunalul Bihor.

Dispune punerea de

îndată în libertate a inculpatului M.M. de sub puterea mandatelor de executare

a pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298 din 13 decembrie

2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de Tribunalul Bihor,

dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune luarea față de inculpatul M.M. a

măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Potrivit art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1)

1

și (1)

2

C. proc. pen., pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul este obligat să

respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la

organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului

de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu ia legătura,

direct sau indirect, cu niciunul dintre ceilalți inculpați și martorii din

cauză.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

și alin. (3) C.

proc. pen.

Dispune efectuarea

cuvenitelor comunicări conform art. 145

1

raportat la art. 145 alin.

(2)

1

C. proc. pen.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul M.M., până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.