ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2278/2014

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I). Prin Decizia penală nr. 230 din 6 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, pronunțată în Dosarul nr. 6015/1/2012, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, ca rămasă fără obiect.

S-a admis cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 408

1

C. proc. pen.anterior, de revizuientul M.M. împotriva Deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010.

S-a desființat, în parte, decizia sus menționată, numai în ceea ce îl privește pe revizuentul M.M. și a fost trimisă cauza spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298 din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de Tribunalul Bihor.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M. de sub puterea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 72 din 16 martie emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și nr. 298 din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de Tribunalul Bihor, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 145/1 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.anterior s-a dispus luarea față de inculpatul M.M. a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Potrivit art. 145

1

rap. la art. 145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

C. proc. pen.anterior, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme,

- să nu ia legătura, direct sau indirect, cu niciunul dintre ceilalți inculpați și martorii din cauză.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

și alin. (3) din C. proc. pen.anterior.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 145/1 raportat la art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen. anterior.

II). Prin sentința penală nr. 134 din 08 iunie 1998 a Tribunalului Bihor, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2319/1996, s-a dispus, în baza art. 176 lit. d) cu art. 13 C. pen. condamnarea inculpatului M. M., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe timp de 10 ani după executarea pedepsei, precum și măsura interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5 ani după executarea pedepsei (art. 112 lit. d) raportat la art. 116 C. pen. anterior).

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:

- din art. 211 alin. (3) C. pen. anterior în art. 211 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare;

- din art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 176 lit. d) C. pen. anterior și art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 211 alin. (1) C. pen. anterior, în art. 25, 20 C. pen. anterior raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 13 C. pen. anterior s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare, cu privare de libertate și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe durata de 10 ani după executarea pedepsei, precum și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea, timp de 5 ani, după executarea pedepsei.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul H.G. la pedeapsa de 25 ani închisoare, cu privare de libertate și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei, precum și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5 ani după executarea pedepsei, pentru infracțiunile prev. de art. 176 lit. d) raportat la art. 13 C. pen. anterior; art. 211 alin. (1) cu aplic, art. 13 C. pen. anterior; art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) cu aplic, art. 13 C. pen. anterior; art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 cu aplic, art. 13 C. pen. anterior.

Totodată, a fost condamnată inculpata R.E.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare cu privare de libertate, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, precum și interzicerea drepturilor de a se afla în municipiul Oradea timp de 3 ani după executarea pedepsei, pentru infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 176 lit. d) cu aplic, art. 13 C. pen. anterior, art. 74 lit. a), c și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior; art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) cu aplic, art. 13 C. pen. anterior, art. 74 lit. a), c și art. 76 lit. d) C. pen. anterior; art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 cu art. 13 C. pen. anterior.

În baza art. 350 C. proc. pen. anterior, printre altele, a fost menținut inculpatul M.M. în stare de arest și, în baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus durata arestului preventiv de la 12 ianuarie 1996 lăzi.

În baza art. 14 C. proc. pen. anterior și art. 998 C. civ. anterior au fost obligați inculpații, în solidar, la plata următoarelor despăgubiri civile: 4.000.000 lei vechi în favoarea părții civile V.I.; câte 200.000 lei vechi, lunar, în favoarea minorilor N.I.A. și N.A.l., începând cu data de 31 octombrie 1995 până la majorat și 10.000.000 lei vechi, cu titlu de daune morale în favoarea părții civile G.E.

S-a constatat că partea vătămată V.T. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 118 lit. b), e) C. pen. anterior au fost confiscate două spray - uri paralizante.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. anterior s-au confiscat corpurile delicte enumerate în rechizitoriu și atașate prezentului dosar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au fost trimiși în judecată inculpații M.M. și H. G. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 176 lit. d) C. pen. anterior; tâlhărie urmată de moartea victimei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (3) C. pen. anterior; deținere de substanțe toxice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 combinat cu art. 312 C. pen. anterior.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.M., acesta a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 176 lit. d) C. pen. anterior, precum și complicitate la tentativă la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 211 alin. (1) C. pen. anterior.

Referitor la inculpatul H. G., s-a reținut că a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. anterior, precum și tentativă la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. anterior.

Prin același recnizitoriu a fost trimisă în judecată inculpata R.E.G., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: nedenunțarea infracțiunii de omor deosebit de grav săvârșită de inculpații M.M. și H. G., faptă prevăzută și pedepsită de art. 262 C. pen. anterior, tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 176 lit. d) C. pen. anterior, tentativă la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. anterior, deținere de substanțe toxice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. anterior.

S-a reținut, prin sentință, că, audiați de către instanță, inculpații Moldo veanu M. și H.G. au negat săvârșirea infracțiunii de omor, inculpatul H.G. recunoscând doar săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în sensul agresării părții vătămate V.T., iar inculpatul M.M. a negat săvârșirea oricărei fapte penale.

În ceea ce o privește pe inculpata R.E.G., s-a arătat că, pe parcursul cercetării judecătorești, inițial, aceasta a reiterat declarațiile date în faza de urmărire penală, prin care recunoștea că inculpații M.M. și H.G. l-au ucis pe taximetristul N.A., precum și participarea sa alături de inculpatul H.G. la tâlhărirea taximetristului V.T.

Din actele și lucrările dosarului, declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale, cu precizările făcute în fața instanței, procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție, în ceea ce privește infracțiunea de omor, căreia i-a căzut victimă N.A., planșele foto, procesul verbal de reconstituire a modului de comitere a infracțiunii de omor, prin participarea inculpaților R.E. și M.M., expertizele efectuate privind cauza morții victimei, actele medico legale, procesul verbal de recunoaștere din grup de către partea vătămată V.T. a inculpatei R.E.G., ca fiind persoana de sex feminin care l-a tâlhărit, corpurile delicte existente la dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

Toți inculpații au recunoscut că, în noaptea în care a avut loc uciderea taximetristului N.A. precum și tâlhărirea unui alt taximetrist, respectiv partea vătămată V.T., se aflau în municipiul Oradea, sosiți cu mașina de la Râmnicu Vâlcea.

Astfel, potrivit declarațiilor date de către inculpați, în momentul în care s-au aflat în Oradea, erau într-o criză mare de bani, căutând să împrumute diferite sume de bani sau să gajeze bunuri pentru obținerea unor sume de bani, dar nereușind acest lucru, au plănuit să atace persoane despre care știau că posedă sume mai mari de bani, respectiv valutiști sau locatarii din hotel, în sensul că inculpata R.E.G. să-i ademenească iar ceilalți să folosească forța pentru a-i deposeda prin acte de violență de sumele de bani pe care le aveau asupra lor.

Cu planurile stabilite era la curent și inculpata R.E.G., care a acceptat chiar varianta uciderii unei persoane pentru procurarea unor sume de bani, iar inculpații M.M. și H.G. s-au înarmat corespunzător, în sensul că primul a luat un corp despicător-tăietor, probabil satâr sau levier, iar celălalt inculpat o măciucă, ambele obiecte idonee să producă moartea unei persoane în cazul în care s-ar fi aplicat lovituri în zone vitale.

În cele din urmă, a reținut instanța, s-a ajuns la rezoluția infracțională de a se ataca un taximetrist și, în consecință, toți trei inculpații au luat un taximetru condus de victima N.A., mașina urmând traseul indicat de către inculpatul M.M., care era singurul care cunoștea municipiul Oradea, deoarece fusese anterior în oraș, și i s-a indicat taximetristului să meargă până pe str.Făcliei din oraș, unde este un loc mai izolat și nu puteau fi văzuți în momentul în care îl atacau pe șofer.

Instanța de fond a mai reținut că inculpata R.E.G. s-a urcat în față, lângă taximetrist, iar ceilalți doi inculpați în spate și, în momentul în care au trecut de restaurantul "M.", șoferul a dorit să oprească, dar inculpatul M.M. i-a cerat să meargă mai departe deoarece nu cunoștea exact imobilul pe care-l căuta și, la un moment dat, ambii inculpați aflați în spate, l-au lovit pe șoferul N.A. în cap, respectiv inculpatul M.M. cu satârul, iar inculpatul H. G. cu o măciucă, inculpata R.E.G. sărind imediat din mașină în momentul în care a observat ceea ce se întâmplă.

În urma loviturilor aplicate de către inculpați s-a produs decesul victimei, iar pentru a-și ascunde fapta au scos victima de la volan și au pus-o în portbagaj, după care au căutat o străduță laterală unde să o abandoneze. în cele din urmă s-a găsit o străduță, s-a oprit mașina, rămânând stopurile și cupola aprinsă, l-au scos din portbagaj și l-au aruncat pentru un gard de beton, după care s-au reîntors la mașină, au căutat bani, iar pentru a nu fi depistați deoarece taximetristul avea stație radio, s-a rupt microfonul stației si s-a încercat să se fure mașina, dar acest lucru nu s-a realizat deoarece au fost pierdute cheile, acestea fiind găsite ulterior.

Prima instanță a mai reținut că, în tot acest timp, când inculpații au manevrat mașina și au aruncat-o peste gard pe victimă, inculpata R.E.G., stătea în imediata apropiere, de pază.

Microfonul de la mașina condusă de victimă, a fost găsit de către martorul R.F., iar apoi a fost vândut martorului T.C., după care a fost recuperat de către organele de poliție cu ocazia cercetărilor întreprinse în cauză, tocmai pe baza celor indicate de inculpata R.E.G. și, inițial, de inculpatul M.M.

În ceea ce privește corpurile contondente folosite la uciderea victimei, instanța de fond a reținut că acestea nu au putut fi găsite, iar din raportul de constatare medico-legală a reieșit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat dilacerării meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral deschis cu fractura boitei și baza craniului, depistându-se că leziunile au fost produse prin lovire cu un corp dur, pe o suprafață mică, respectiv cele de la nivelul regiunii occipitale, iar cele de la nivelul regiunii frontale parietale și temporară dreaptă, prin lovire cu un corp despicător-tăietor.

Prin sentință, s-a arătat că acțiunea de ucidere a victimei N.A. a avut drept motiv procurarea de bani, lucru care însă nu s-a realizat deoarece nu s-a găsit suma la care se sconta, iar pe de altă parte s-a luat din mașină doar microfonul, care ulterior a fost abandonat.

Toți inculpații s-au întors înspre zona hotelului D. și, cu această ocazie, inculpatul M.M. le-a reproșat că nu au făcut rost de bani ca să se întoarcă la Râmnicu Vâlcea și, în aceste condiții, i-a instigat pe ceilalți inculpați să atace din nou un taximetrist, deoarece el și-a făcut datoria.

Instanța de fond a mai reținut că inculpații H.G. și R.E.G. au luat un taximetru condus de către partea vătămată V.T., căruia i s-a indicat să meargă în zona Clubului D. deoarece cunoșteau zona din moment ce-l atacaseră pe N.A., iar taximetristul a dat curs cererii, îndreptându-se înspre restaurantul M. și Mănăstirea Sfintei Cruci. Negăsind un loc prielnic să-l atace, la un moment dat, pe o stradă laterală, inculpatul H.G. i-a cerut șoferului să oprească pentru a verifica dacă acolo este imobilul pe care-l căuta și, profitând de această situație, în timp ce partea vătămată căuta chei în portbagaj pentru a efectua o reparație la autoturism, cu intenția de a-l deposeda de bani, l-au atacat, în sensul că inculpata R.E.G., i-a pulverizat un spray paralizant în față, iar inculpatul H.G. i-a aplicat o lovitură cu măciuca în cap, dar șoferul a strigat după ajutor și a luat-o la rugă înspre restaurantul M., unde a anunțat persoanele prezente, în bar, despre ceea ce s-a întâmplat.

Potrivit actului medico-legal aflat la dosarul cauzei, partea vătămată V.T. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 9 zile îagrijiri medicale.

Deoarece, în zonă, au apărut mai multe mașini ale taximetriștilor care îi căutau pe autorii agresiunii, pentru a-și asigura scăparea, inculpații au intrat în albia Crișului Repede, unde au stat în apă aproximativ 40 minute, iar după retragerea mașinilor, au ajuns în incinta ștrandului municipal, unde i-au cerut martorului P.G. să deschidă poarta, deoarece s-au rătăcit și căutau Hotelul D.

Despre cele întâmplate în seara respectivă cu partea vătămată V.T., l-au înștiințat pe inculpatul M.M., după care s-au culcat toți în mașină, iar a doua zi au procurat suma de 30.000 lei vechi de la martorul P.F. care a reținut drept gaj o verighetă a inculpatului M.M. și s-au deplasat la Râmnicu Vâlcea, unde au ajuns la data de 1 noiembrie 1995.

Prima instanță de fond a reținut că, atât atacarea taximetristului N.A. cât și a taximetristului V.T., au avut loc în seara zilei de 31 octombrie 1995.

A mai arătat instanța că, după cele întâmplate, în cursul lunii decembrie 1995, inculpații M.M. și H. G. au revenit la Oradea și s-au întâlnit cu O.V., Ciucă Ilie și alții, iar cu acest prilej, între M.M. și H. G. s-a discutat în contradictoriu despre faptul că au mai fost în municipiul Oradea și au avut probleme cu un taximetrist, date care au fost furnizate de către martori, ulterior, organelor de poliție, care au demarat cercetările în ceea ce-i privește pe inculpați atât privind uciderea lui N.A., cât și tâlhărirea lui V.T.

Tribunalul Bihor a constatat că, inițial, în faza de urmărire penală, toți inculpații au negat că ar fi săvârșit vreo faptă penală în municipiul Oradea, dar apoi inculpata R.E.G. și, parțial, inculpatul M.M. au arătat că ei sunt cei care l-au ucis pe N.A., iar la tâlhărirea lui V.T. au participat R.E.G. și H. G.

Totodată, s-a precizat că, urmare perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpaților după o lungă perioadă de timp de la săvârșirea faptelor, s-a trimis la organele competente analiza privind petele de sânge găsite în buzunarul interior al gecii de piele aparținând inculpatului M.M., dar nu s-a putut stabili de la ce grapă de sânge provine, iar în pantofii inculpatului H. G. s-au depistat urme de sânge care coincideau cu grupa sanguină aparținând victimei N.A.

Instanța de fond a considerat că, ambele explicații, oferite de către inculpați, cu privire la proveniența petelor de sânge, găsite pe îmbrăcăminte și încălțăminte, nu sunt plauzibile deoarece nu au indicat în mod exact persoana cu care au afirmat că s-ar fi bătut, iar prezența unor pete de sânge în pantofi și pe haina interioară nu se justifică decât în condițiile existenței unei mari cantități de sânge, care provenea din imediata apropiere și nicidecum în urma unei simple altercații constând în lovirea între mai multe persoane.

S-a reținut, prin sentință, că toți inculpații au revenit, pe parcursul cercetării judecătorești, asupra declarațiilor date la organele de urmărire penală, chiar în prezența apărătorilor aleși, învederând să s-au exercitat presiuni fizice și psihice asupra lor, care nu au putut fi dovedite, iar pe de altă parte, inculpații M.M. și R.E.G. au arătat că au fost drogați în arestul poliției și siliți, în acest context, să dea declarații care nu corespund realității.

Cu privire la acest aspect ridicat de către inculpați, instanța a arătat că a vizionat casetele audio-video în care aceștia nu apar că ar fi fost supuși unor atare presiuni, iar inculpatul M.M. a fost cel care a indicat în mod clar traseul urmat pentru uciderea lui N.A., fără a șovăi vreun moment, în timp ce reconstituirea cu inculpata R.E.G. a fost considerată ca apărând evident forțată, deoarece inculpata, pe timp de noapte, necunoscând orașul, nu putea să-și dea seama unde au fost atacați cei doi taximetriști, organele de poliție făcând exces zel, în sensul ca inculpata să indice exact locurile pe care nu le cunoștea.

S-a menționat că este de observat că ambele atacuri asupra taximetriștilor au avut loc în aceeași zonă, în imediata apropiere unul față de celălalt, ambele au avut același mobil, respectiv procurarea unor sume de bani, au fost atacate persoane care exercită aceeași profesie, respectiv taximetriști, și potrivit expertizelor medico-legale aflate la dosarul cauzei, există similitudine între leziunile produse victimei N.A. și cele produse părții vătămate V.T., în sensul că la ambele s-au folosit un corp contondent, respectiv măciucă, în plus, în ceea ce privește pe victima N.A., folosindu-se și un corp despicător-tăietor.

Cu privire la persoanele care l-au atacat, partea vătămată V.T. a făcut o recunoaștere din grup, indicând-o pe inculpata R.E.G. ca fiind persoana de sex feminin care l-a sprayat și l-a atacat, alături de un bărbat, astfel încât, a apreciat instanța de fond, cu privire la această faptă, în condițiile în care inculpații H. G. și R.E.G. au recunoscut-o, nu există nici un dubiu.

În ceea ce privește infracțiunea de omor, căreia i-a căzut victimă N.A., s-a reținut că s-a produs tot în noaptea respectivă, în aceeași zonă, s-a folosit un corp identic, s-au produs leziuni similare, mobilul a fost identic, respectiv procurarea de bani, astfel încât găsindu-se în pantofii inculpatului H. G., urme de sânge provenind de la victimă și pe geaca, în interior, a inculpatului M.M., tot urme de sânge, dar imposibil de a fi evaluate datorită spălării și, ținând cont de faptul că, la urmărirea penală, în condițiile legii, cu asistarea de către apărători, inculpații M.M. și R.E.G. au recunoscut fapta, instanța a considerat că aceștia sunt cei care au omorât-o pe victimă.

Instanța de fond a constatat că, fapta inculpatului M.M. de a aplica lovituri, în zone vitale ale corpului, victimei N.A. care, în cele din urmă, au contribuit la decesul acesteia, faptă săvârșită pentru procurarea de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 176 lit. d) cu art. 13 C. pen. anterior.

Fapta inculpatului de a deposeda pe victima N.A. de banii proveniți din încasări ca urmare a exercitării meseriei de taximetrist, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. anterior, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică în condițiile art. 334 C. proc. pen. anterior, față de sesizarea instanței prin rechizitoriu.

Totodată, s-a considerat că fapta inculpatului M.M. de a cere celorlalți inculpați să atace un taximetrist în vederea procurării de bani, lucru care s-a și realizat în ceea ce privește pe partea vătămată V.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 20 coroborat cu art. 211 alin. (1) cu art. 13 C. pen. anterior, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu în infracțiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 176 lit. d) C. pen. anterior și art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 211 alin. (1) C. pen. anterior.

La individualizarea pedepselor aplicate instanța a avut în vedere persoana inculpatului M.M., fără antecedente penale, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, pericolul social al acestora, gradul lui de participare, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, precum și atitudinea inculpatului atât pe parcursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, în temeiul art. 14 C. proc. pen. anterior și art. 998 C. civ. anterior, instanța a obligat, în solidar, pe inculpați la plata sumei de 4.000.000 lei vechi daune în favoarea părții civile V.I. constând în cheltuieli de înmormântare a victimei N.A., sumă apreciată pe deplin rezonabilă și corespunzătoare cheltuielilor ocazionate la asemenea manifestări, făcându-se trimitere, în probațiune, la actele depuse la dosar de către această parte civilă.

De asemenea, în temeiurile aceluiași text de lege, inculpații au fost obligați în solidar la plata a câte 200.000 lei vechi rentă lunară în favoarea minorilor N.I.A. și N.A.J., începând cu data de 31 octombrie 1995 până la majorat, stabilindu-se o sumă minimă, deoarece mama minorilor nu a prezentat date din care să rezulte venitul victimei și cât contribuia la întreținerea minorilor, în condițiile în care erau separați.

Conform art. 14 C. proc. pen. anterior și art. 998 C. civ. anterior, instanța a obligat pe inculpați, în solidar, la plata a 10.000.000 lei vechi daune morale în favoarea părții civile G.E., mama victimei N.A., persoană cu handicap, rămasă singură la bătrânețe, apreciindu-se că i se cuvin aceste sume de bani, ca urmare a pierderii singurului său sprijin.

În ceea ce privește pe partea vătămată V.T., instanța a constatat că nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 118 lit. b), e C. pen. anterior au fost confiscate de instanță două sprayuri paralizante, corp delict la dosar, iar în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. anterior corpurile delicte enumerate în rechizitoriu.

III). Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.M., H.G. și R.E.G.

IV). Prin Decizia penală nr. 92/A/1999 din 7 mai 1999 a Curții de Apel Oradea, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2211/1999, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior s-au admis apelurilor penale declarate de inculpații M.M., H. G. și R.E.G. împotriva sentinței penale nr. 134 din 08 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată, în sensul că:

S-a dispus, printre altele, descontopirea pedepsei rezultante aplicate inculpatului apelant M.M., de 25 ani închisoare în pedepsele componente și s-a înlăturat sporul aplicat acestuia.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior s-a dispus achitarea inculpatului M.M. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, art. 211 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior și art. 25, 20 raportat la art. 211 alin. (1) cu referire la art. 13 C. pen. anterior.

Au fost înlăturate pentru inculpatul apelant M.M. prevederile art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. anterior și pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior.

În baza art. 350 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. anterior s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului apelant M.M., constatând că pedepsele aplicate au fost executate, în situația în care nu este arestat preventiv sau condamnat definitiv în altă cauză.

A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile V.I., N.I.A. și N.A.J.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contraveneau deciziei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a arătat că, la pct. l din actul de sesizare a instanței, s-a reținut că inculpatul M.M. a lucrat în municipiul Râmnicu Vâlcea, la o unitate militară, apoi s-a mutat la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, fiind trecut în rezervă, la cerere, iar aici l-a cunoscut pe inculpatul H.G., fost polițist. Ulterior, au cunoscut-o, la Râmnicu Vâlcea, pe inculpata R.E.G., iar pe data de 30 octombrie 1995 s-au hotărât să se deplaseze la Oradea, unde inculpatul M.M. avea mai mulți cunoscuți, "pentru a face rost de bani".

Întrucât inculpatul M.M. nu poseda permis de conducere, mașina lui a fost condusă de către inculpatul H.G. și au plecat din municipiul Râmnicu Vâlcea în jurul orelor 21.00, ajungând la Oradea, în data de 31 octombrie 1995, dimineața devreme, și s-au deplasat pe str. F., pentru a găsi un loc unde să se odihnească. Nu le-a convenit zona, astfel că s-au deplasat spre Borș și au parcat mașina în apropiere de o întreprindere, fără să poată preciza denumirea, unde au dormit câteva ore, iar după ce s-au trezit s-au deplasat din nou pe str. F., parcând mașina într-un loc viran, iar ei au coborât pe malul râului Crișul Repede, unde s-au spălat.

Curtea de apel a mai precizat că, s-a mai reținut în actul de sesizare, la pctl, că inculpații au discutat apoi în ce direcție să meargă pentru a face rost de bani și s-au deplasat la Băile Felix, în piața din Rogerius, la Vama Borș, în gara Oradea, căutând persoane care se ocupă cu schimbul valutar, pe care urma să le atragă în locuri dosnice, unde să le atace și să le deposedeze de bani.

Au intrat în vorbă cu unele femei și s-au înțeles să se întâlnească mai târziu, pentru a le vinde valută, cu toate că inculpații nu aveau așa ceva, iar în final nu au reușit să atace nicio persoană de la care să ia bani.

S-a mai arătat că, potrivit rechizitoriului, inculpatul M.M., mtâlnindu-se cu un bărbat mai solid, care dispunea de valută, a fost de părere că nu este bine să-1 atace, iar în legătură cu femeile cu care intraseră în discuție inculpații H.G. și R.E.G. au fost de părere că acestea lucrează sub acoperirea unor bărbați, astfel că nici acestea nu era bine să fie atacate.

Intorcându-se la mașină, inculpatul M.M. și-a exprimat de mai multe ori regretul că nu dispune de un pistol cu amortizor, cu care ar fi reușit, după atragerea unor "valutiști" în locuri dosnice sau la scara unui bloc, să-i lichideze și să le ia banii, inculpatul având în mașină un pistol, cumpărat la Râmnicu Vâlcea, pe care îl poseda ilegal, iar în Oradea s-a întâlnit cu un cetățean pakistanez, cu numele de Z.H. cu care era înțeles să-i procure un pistol cu amortizor, însă acesta nu a reușit, inculpatul M.M. mtâlnindu-se și cu un cunoscut pe nume O.V., de la care a cerut bani, cu titlu de împrumut, dar că nu a primit. S-a pus problema ca inculpata R.E.G. să-și vândă haina de blană, pe care o avea la ea, iar din banii obținuți să-și cumpere un pistol cu amortizor și să le rămână și de cheltuială, însă aceasta nu a fost de acord.

Instanța de apel a menționat că, tot prin actul de sesizare al instanței, la pct. l, s-a mai reține că, întrucât, în cursul zilei, inculpații nu au putut face rost de bani, s-a pus problema atacării unor taximetriști, astfel că, în jurul orelor 21,30 - 22,00, s-au deplasat cu mașina în apropiere de hotelul "D." și au parcat-o pe o stradă opusă, între timp apărând ceva discuții contradictorii între inculpații R.E.G. și M.M., căruia i se reproșa că este șovăitor și că nu mai vrea să acționeze pentru a face rost de bani, astfel că s-au hotărât să meargă toți trei pentru atacarea unui taximetrist.

Inculpata R.E.G. s-a îmbrăcat cu geaca din piele a inculpatului M.M., și-a luat cu ea un spray din mașină, inculpatul H.G. s-a echipat cu o pelerină tip "milit. a)r, luând cu el o măciucă și un spray, iar inculpatul M.M. a luat "ceva" din portbagaj și s-au deplasat toți trei pe bulevardul M. Au circulat pe trotuarul din partea dreaptă îndreptându-se spre magazinul "C.", au traversat bulevardul și ajungând în fața Spitalului de boli contagioase au așteptat sosirea unui taxi.

Inculpatul M.M. a oprit o mașină și s-au urcat toți trei, și anume: în față, lângă șofer a stat inculpata R.E.G., în spatele ei a stat inculpatul H.G., iar în spatele șoferului s-a așezat inculpatul M.M..

Fiind întrebați de către șofer unde doresc să ajungă, inculpatul M.M., care era singurul care cunoștea orașul i-a indicat traseul următor: hotelul D., Complexul D. și str. F., precizând că ei nu sunt de aici și au ceva cunoștințe în zona respectivă, dar nu cunosc adresa exactă, insă știu casa care este cu mansardă sau cu etaj și puțin retrasă de la sosea.

După ce au trecut de restaurantul „M.", șoferul a dorit să oprească, însă inculpatul M.M. i-a cerut să mai meargă puțin, apoi poate opri.

Totodată, a arătat Curtea de apel, s-a reținut în actul de sesizare al instanței, la pctl, că în acel momentul inculpatul M.M. l-a lovit pe șofer în cap, cu un'satâr, după care l-a lovit și inculpatul H.G., tot în cap, cu măciuca pe care a avut-o la el, iar inculpata R.E.G. a coborât din mașină, văzând această scenă și, după părerea ei, șoferul a decedat imediat. L-au scos pe urmă din mașină, prin ușa din dreapta și l-au pus în portbagaj, după care au căutat o străduță laterală, unde să-l abandoneze. Cei doi inculpați s-au urcat în mașină și au găsit o străduță laterală pe care au intrat circa 40 m, după care au oprit mașina, rămânând stopurile și cupola aprinse, apoi l-au scos din portbagaj și au coborât cu el cea 20 m, după care l-au aruncat peste bordura unui gard din beton. S-au reîntors la mașină, au închis portbagajul, apoi au intrat în mașină căutând ceva, iar inculpatul H.G. a smuls microfonul stației pentru a împiedica transmiterea vreunui mesaj și probabil au vrut să fure mașina, dar nu au găsit cheile, acestea fiind căzute pe traseul dintre mașină și locul unde l-au abandonat pe șoferul mort, cheile fiind găsite a doua zi. Au revenit pe str. F., unde s-au reîntâlnit cu inculpata R.E.G. și după ce au parcurs o porțiune mică de drum, au coborât pe malul apei să se spele, iar inculpatul H.G. a aruncat microfonul pe care îl avea la el de la stația mașinii. Acest microfon a fost găsit ulterior de către pescarul R.F., pe care l-a dat vânzătorului T.C., de la unitatea "F.", pentru o sticlă de bere, fiind recuperat apoi de către organele de poliție.

S-a mai reținut, prin rechizitoriu, că inculpatul M.M. a declarat că a aruncat satârul cu care L-a lovit pe șofer undeva, în apropiere de Mănăstirea "Sfintei Cruci", fără a putea preciza locul respectiv.

S-au îndreptat apoi, toți trei inculpații, spre mașina lor, iar inculpatul M.M. le-a spus celorlalți doi inculpați că el a făcut o demonstrație de forță și acum este rândul lor să demonstreze ce pot.

În continuare, a arătat instanța de apel, în actul de sesizare al instanței, la pctl, se descriu leziunile suferite de către victimă, conform actului de constatare medico - legală întocmit de către Laboratorul medico - legal al județului Bihor.

Curtea de apel a arătat că, prin sentința apelată, instanța de fond, în legătură cu fapta descrisă la pct. l din actul de sesizare al instanței, cu toate că inculpații apelanți, prin interogatoriile luate au revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale și, în special, inculpații M.M. și R.E.G., care inițial au recunoscut faptele, arătând pe larg ceea ce au făcut de la sosirea în municipiul Oradea, a preluat întrutotul starea de fapt de la acest punct din rechizitoriu.

Datorită poziției pe care inculpații apelanți au avut-o în cursul urmăririi penale și, în special în faza cercetării judecătorești în fața instanței de fond, a memoriilor pe care aceștia le-au făcut, a publicării de către inculpatul apelant M.M. a unor memorii prin presa locală, instanța de apel, în ședința publică din 29 octombrie 1998, potrivit dispozițiilor art. 381 C. proc. pen. anterior a considerat necesară continuarea cercetării judecătorești, a dispus amânarea cauzei pentru termenul stabilit, a încuviințat cererile de probațiune formulate de către cei trei inculpați apelanți cu privire la audierea unor martori și a părții vătămate V.T., parte vătămată în legătură cu fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Curtea de apel a arătat că, din declarația martorului Ș.L., de la filele 50-51 din dosarul instanței, au rezultat condițiile în care acesta a luat la cunoștință pentru ce este arestat preventiv și condamnat inculpatul M.M. și inculpatul H.G. și împrejurările care le-a adus la cunoștință acestora în legătură cu victima N.A., zis "A.", despre care se susține în actul de sesizare că a fost omorât în scop de jaf de către inculpații apelanți. A reținut instanța de apel că, mai rezultă din declarația acestui martor că a aflat că victima avea datorii la unele persoane din lumea interlopă din Oradea, că fratele acestuia i-a comunicat că a fost nevoit să-și părăsească locuința și să-și vândă unele instrumente de pescuit pentru a face față restituirii datoriilor respective.

S-a precizat că, tot la cererea inculpaților apelanți, cu ocazia continuării cercetării judecătorești, s-a dispus audierea părții vătămate V., T., parte vătămată la infracțiunea descrisă la pct. 2 din actul de sesizare al instanței. Din declarația acestuia, aflată la filele 86-88, instanța de apel a reținut că, pe lângă profesia pe care o exercita, după orele de serviciu, partea vătămată desfășura activitate ca și taximetrist la firma "T.F." cu mașina proprietate personală, de culoare verde. A mai arătat acesta că în data de 31 octombrie 1995, în jurul orelor 23,00, în timp ce își exercita profesia de taximetrist și era în mișcare, dinspre magazinul "G." înspre podul D. din Oradea a fost oprit de două persoane, respectiv de o femeie și un bărbat, în persoana cărora i-a recunoscut pe inculpații H.G. și R.E.G. Că, în față, în partea dreaptă s-a urcat inculpata, iar pe scaunul din stânga, deci în spatele său, a urcat inculpatul apelant H.G. Tot din declarația dată de această parte vătămată reiese că din discuțiile purtate cu aceștia si-a dat seama că nu cunoșteau bine orașul, că i-au explicat zona unde trebuia să plece și că, în aceste condiții, s-a deplasat pe str. F. din Oradea, unde i s-a comunicat că ei caută o casă și niște prieteni, care stau în partea respectivă. Mai rezultă că a trecut pe lângă localul "M." și cei doi i-au cerut să intre pe o stradă laterală, situată pe partea stângă a străzii principale pe care s-a deplasat inițial. Că a comunicat acestora că refuză să intre pe strada respectivă, după care a mers cu mașina în spate, condiții în care motorul s-a oprit și, în timp ce încerca să repare defecțiunea, a fost atacat de către cei doi inculpați, în sensul că inculpatul H. G. l-a lovit cu un corp contondent în cap și inculpata R.E.G., la locul în care s-a oprit mașina, l-a sprayat cu un spray pe care aceasta îl avea asupra ei. Cu toate acestea a reușit să fugă de la locul în care s-a oprit mașina, iar lucrurile s-au derulat, în continuare, așa după cum a arătat și prin declarația dată în fața organelor de urmărire penală.

Prima instanță de control judiciar a reținut că, potrivit declarației date, partea vătămată V.T., în seara respectivă, nu s-a întâlnit cu apelantul inculpat M.M., că în timp ce se deplasa, la cererea inculpaților, pe str. F., nu a văzut un alt autoturism cu însemne de taxi, s-a întâlnit cu un autobuz care circula dinspre "Podgoria" înspre oraș, că, în momentul în care circula cu cei doi inculpați, pe str. F., cel care vorbea era inculpatul H.G., inculpata R.E.G. nu a discutat nimic și i se părea că aceasta era crispată în raport cu discuțiile purtate de inculpat.

Din declarația acestuia, instanța de apel a considerat că nu se poate desprinde împrejurarea că îmbrăcămintea inculpaților prezenta diferite urme care ar fi putut atrage atenția în mod deosebit. în altă ordine de idei, s-a arătat, prin decizie, că declarația părții vătămate V.T. este aproape identică cu declarația dată de către aceasta, atât cu mână proprie cât și consemnată de către organele de urmărire penală, în legătură cu împrejurările în care a luat în mașina cu care lucra, pe cei doi inculpați și în legătură cu condițiile și împrejurările în care s-au desfășurat, în timp, cele descrise de către el.

Totodată, instanța de apel a reținut că, în ședința publică din 26 martie 1999, la întrebările instanței, partea civilă intimată V.I., împuternicitul mamei victimei N.A., a arătat că lucrează în industria lemnului, că victima era vărul său, că avea cunoștință că victima a divorțat de soție și că locuia în Oradea. Nu poate să precizeze dacă între victimă și soția acestuia au avut loc discuții, certuri sau alt gen de probleme. A mai arătat acesta că victima a cerut un împrumut la C.A.R., dar nu știe dacă legat de acest împrumut a avut ceva discuții sau conflicte. Că, după ce a fost omorât, s-a prezentat la mama acestuia, care este diabetică și nu intra în contact cu nimeni fără știrea lui, o persoană care a spus că-i datora bani lui N.A., respectiv victimei, dar că mama victimei, fiind singură acasă, nu a deschis ușa. De asemenea, a mai arătat că victima locuia, cu chirie, într-un apartament cu trei camere din care s-a mutat, că victima era cel care întreținea întreaga familie, atât pe soție cât și pe tatăl ei și pe mama acesteia. Arată că, deși se poate susține despre victimă că era dezordonat, acesta își purta toate actele, respectiv buletinul de identitate, contracte etc, într-o mapă din P.V.C. Cunoaște, de asemenea, că victima purta întotdeauna cu el acea mapă, chiar și când cobora din mașină. Că, buletinul de identitate al victimei i-a fost restituit de către organele de poliție, la 2 -3 zile după decesul acesteia, filele fiind desfăcute, și că i s-a comunicat că le-au găsit în starea în care i le-au predat la locul și în ziua săvârșirii faptei. Mai arată acesta că el consideră că s-a făcut de către organele de poliție o verificare superficială a actului de identitate, întrucât, după cum cunoaște dosarul, nicăieri nu se face referire la această probă. Că, deși pe buletin nu erau urme de sânge ar fi putut fi folosit pentru prelevarea de amprente, că el cunoaște în mod concret, fiind prezent la întâlnirea taximetriștilor de la Clubul "C.", că victima a fost văzută ultima dată la orele 22,00, la semaforul dintre podul "D." și B-dul M., în direcția de mers înspre Gara Centrală, iar taximetristul care l-a văzut ultima dată nu a putut preciza dacă era singur sau avea clienți, neobservând acest lucru, întrucât el a prins culoarea roșie la semafor și a fost obligat să oprească, pe când victima a trecut prin intersecție. S-a precizat că partea civilă intimată a mai făcut unele referiri în legătură cu situația mașinii victimei după ce a fost preluată de către un alt conducător auto.

Curtea de apel a menționat că, tot la cererea inculpaților apelanți s-a procedat la audierea martorilor T.G., V.C., audiați și în fața organelor de urmărire penală, organe în fața cărora aceștia au arătat că, în timp ce se aflau în arestul poliției, au aflat despre fapta săvârșită de către inculpați, că inculpatul M.M. ar fi recunoscut în fața martorului T.G. împrejurările în care a comis fapta, și că între inculpatul M.M. și H. G., în timp ce se deplasau cu mașina dinspre Sfântu Gheorghe la Oradea, mașină condusă de către martorul G.C., la intrarea în municipiul Oradea, aceștia au purtat unele discuții, în contradictoriu, în legătură cu problema unor taximetristi.

Acești martori, a reținut curtea de apel, prin declarațiile date în fața instanței de apel au revenit asupra declarațiilor din faza de urmărire penală, arătând condițiile în care au dat acele declarații, dând totodată explicații în legătură cu acel microfon al stației de la autoturismul victimei, despre care se arată că inculpatul apelant H.G. l-a smuls de la stație și l-a aruncat în apa Crișului Repede și despre care au fost obligați să arate în declarațiile lor, la cererea și insistențele organelor de urmărire penală.

S-a arătat că, audierea martorului M.G., în fața instanței de apel, s-a făcut la cererea reprezentantului parchetului, martorul asistând la reconstituirea și înregistrarea pe casetă video a acestei reconstituiri, făcută la intervale de timp, inițial, cu inculpata R.E.G. și, ulterior, cu inculpatul M.M.. Din conținutul declarației acestui martor, dată în fața instanței de apel, curtea de apel a considerat că se poate trage lesne concluzia împrejurărilor în care acesta a ajuns să fie martor asistent, a nesiguranței răspunsurilor date la întrebările puse de - către instanță, în legătură cu susținerile inculpaților apelanți.

Instanța de apel a arătat că a vizionat, în prezența reprezentantului parchetului, a inculpaților apelanți și a apărătorilor acestora, cele două casete video în legătură cu reconstituirea făcută de către organele de urmărire penală, cu privire la inculpata R.E.G. și inculpatul M.M.

Sub acest aspect, s-a precizat că apare discutabilă poziția organelor de urmărire penală și a parchetului, în sensul că nu l-au dus la reconstituire și pe inculpatul H.G. care, pe tot cursul urmăririi penale și a procesului, în fața instanței, nu a recunoscut săvârșirea faptei de la pctl din rechizitoriu, deși se impunea aceasta, cu atât mai mult cu cât acesta a fost trimis în judecată și pentru această faptă.

Prima instanță de control judiciar a reținut că, este adevărat că inculpata R.E.G., prin declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și a instanței de fond, cu ocazia cercetării judecătorești, a prezentat mai multe variante cu privire la săvârșirea faptei descrise la pctl din rechizitoriu, a făcut descrierea obiectelor folosite de către ceilalți doi inculpați la agresarea victimei N.A., arătând că erau corpuri tăietoare-despicătoare, că era o măciucă, și făcând alte descrieri a acestor obiecte, că a rămas la locul unde inițial victima a fost omorâtă în mașină de către ceilalți doi inculpați, că a coborât din mașină, că victima a fost scoasă din mașină și lovită în continuare de către ceilalți doi inculpați, dar s-a considerat că acestea nu corespund realității, cu atât mai mult cu cât, prin apărarea formulată și xerocopiile depuse după pontajul de la locul său de muncă, din localitatea Râmnicu Vâlcea, aceasta a încercat să demonstreze că, în data respectivă, ea nu se găsea în Oradea, deși a recunoscut săvârșirea celei de a doua infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată.

S-a reținut că din raportul de constatare medico-legală privind pe victima N.A., a rezultat că moartea acestuia a fost violentă, ea s-a datorat dilacerării meningo-cerebrale, consecință a unui traumatism cranio-cerebral deschis cu fractura boitei și bazei craniului. Că, leziunile au putut fi produse după cum urmează: cele de la nivelul regiunii occipitale prin lovire cu un corp dur cu suprafață mică, iar cele de la nivelul regiunii frontale, parietale și temporală dreaptă prin lovire cu un corp tăietor-despicător; că cele două suprafețe cu care s-au produs leziunile pot fi componente ale aceluiași corp dur; că direcția de aplicare a loviturilor a fost dinapoi-înainte pentru leziunile situate pe regiunea occipitală, victima fiind situată înaintea agresorului și cu spatele la acesta. Pentru leziunile situate fronto-parieto-temporal dreapta direcția de aplicare a loviturilor a fost în plan frontal, de la dreapta spre stânga. Leziunile situate pe regiunile frontală și parietală stânga au fost produse pe o direcție oblică, dinapoi-înainte și de la stânga la dreapta. Că, între leziunile produse și moartea victimei există un raport de cauzalitate direct și necondiționat și că moartea victimei poate data din seara zilei de 31 octombrie 1995.

Curtea de apel a apreciat că starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței cu privire la pct. l, precum și de către instanța de fond, în considerentele sentinței, sunt în totală contradicție cu concluziile raportului de constatare medico-legală privind moartea victimei N.A., cu modul de producere a leziunilor letale, cu atât mai mult cu cât, în actul de sesizare a instanței și în considerentele sentinței s-a reținut că, după aplicarea loviturilor care au produs moartea victimei, inculpații M.M. și H. G. l-au scos pe acesta din mașină pe portiera din partea dreaptă față, l-au pus în portbagaj, după care s-au deplasat cu mașina la o distanță de circa 40 m de locul unde mașina a fost oprită, l-au scos din portbagaj, s-au deplasat din acest din urmă loc pe o distanță de circa 20 m, unde l-au aruncat peste bordura unui gard din beton.

Din concluziile raportului medico-legal privind moartea victimei N.A., avizat favorabil de către Comisia Medico-Legală din cadrul Laboratorului Exterior Cluj Napoca, a rezultat că prin aplicarea loviturilor respective victimei, cu acele corpuri contondente, în zona vitală a capului, s-a produs o hemoragie puternică și este de neînchipuit că, prin așezarea unuia dintre cei doi inculpați apelanți pe scaunul față-stânga a autoturismului, a conducerii autoturismului până la locul unde au oprit, au scos victima din portbagaj și s-au deplasat cu ea la o distanță de încă 20 m, să nu se fi imprimat îmbrăcămintea inculpaților cu sânge, care să nu fi avut posibilitatea a fi înlăturat în seara respectivă, de așa natură încât partea vătămată V.T., atunci când L-a luat în autoturismul cu care exercita profesia de taximetrist pe inculpatul H. G. să nu fi putut observa acestea, cu atât mai mult cu cât, din actul de sesizare a instanței, cu privire la această faptă, și din considerentele sentinței apelate, a rezultat că acest inculpat și inculpata R.E.G., după săvârșirea faptei și condițiile în care a încercat să înlăture urmele acestei fapte de pe îmbrăcămintea lor, când au ajuns la mașina cu care s-au deplasat în municipiul Oradea, parcată în apropierea Hotelului D., nu au procedat la schimbarea ținutei.

Instanța de apel a mai reținut că, din actele și lucrările de la dosar, în special cele aflate în dosarul de urmărire penală, a rezultat că, după descoperirea autoturismului victimei N.A., de pe părțile componente ale acestuia, s-au ridicat amprente care nu au fost valorificate de către organele de urmărire penală și, chiar dacă au fost valorificate, nu rezultă că acestea provin de la inculpați, ci dimpotrivă, de la victima N.A.

În altă ordine de idei, a reținut instanța de apel, după cum rezultă din actele și lucrările din dosarul de urmărire penală, la fața locului s-au descoperit urme de încălțăminte, conform planșelor fotografice de la dosar, dar cu toate acestea, organele de urmărire penală nu au valorificat aceste urme și nici nu au stabilit dacă acestea provin de la încălțămintea unuia dintre cei trei inculpați, cu atât mai mult cu cât inculpatul H.G., la data respectivă, era încălțat cu adidași.

Față de cele analizate mai sus, curtea de apel a considerat că se pune întrebarea dacă în intervalul de timp scurs de la ora la care partea vătămată V.T. i-a luat în mașină pe inculpații apelanți H.G. și R.E.G., respectiv ora 23.00, conform declarației dată în fața instanței de apel, sau o