ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 301/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 301/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 317/F/22.IV.2013 de Tribunalul București, secția I-a

penală, în Dosarul nr. 43139/3/2012 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a

fost schimbată încadrarea juridică a faptelor penale reținute în sarcina

inculpatei B.C.M., din infracțiunile prevăzute de art. 2, alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4 C. pen., în infracțiunea prev.

de art. 2, alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3 alin. (1) și

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000;

În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, raportat la art. 4 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și lit.

c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata

B.C.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.,

În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. și art. 76 alin.

(1), lit. a) C. pen., a fost.condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a

II-a și lit. b), C. pen.,

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen.,

raportat la art. 34 lit. b), C. pen. și art. 35 alin. (3), C. pen., au fost

contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai

grea, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350, alin. (1) C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatei.

În temeiul art. 88, C. pen., s-a dedus

prevenția de la data de 20 septembrie 2012 până la data de 22 aprilie 2013;

În temeiul art. 118, lit. f), C. pen.,

cu aplicarea art. 17, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea

specială a cantității totale de 513,97 grame pulbere care conține cocaină,

rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la Camera de Corpuri

Delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 24 octombrie

2012.

S-a dispus restituirea către inculpată

a bunurilor menționate în procesul-verbal din data de 19 septembrie 2012,

întocmit de organele de poliție (fila 10, d.u.p.), și anume două cartele S.I.M.

Orange, pe numele inculpatului și o agendă cu coperți de culoare argintiu.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

fost obligată inculpata să plătească suma de 3.500 lei, cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Prin încheierea din data de 14 mai

2013, în temeiul art. 195, C. proc. pen., s-a dispus, din oficiu, îndreptarea

erorii materiale strecurată în minuta sentinței penale, în sensul că se

menționează art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., în loc de art.

64, lit. a) și lit. b), teza a II-a, C. pen., constatând că rămân în sarcina

statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Prin încheierea de ședință din data de

26 noiembrie 2012, instanța de fond a respins cererea inculpatei de aplicare a

procedurii simplificate prevăzută de art. 320 C. proc. pen., cu motivarea că

probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a

dovedi existența uneia dintre faptele penale reținute în sarcina acesteia, prin

actul de sesizare.

Așadar, aplicând procedura comună,

instanța de fond a reținut următoarea situație defap:

La data de 19 septembrie 2012,

lucrători de poliție judiciară și agenți din cadrul Poliției de Frontieră au

efectuat, în comun, o analiză de risc în vederea combaterii traficului de

droguri pe cursele aeriene din Olanda spre România, astfel că a fost selectată

cursa Tarom dinspre Amsterdam, Olanda spre București, România, rezultând faptul

că pentru doi dintre pasageri, respectiv pentru inculpata B.C.M. și pentru

martorul L.A.M., biletele de avion au fost rezervate și cumpărate la data de 18

septembrie 2012, de la o agenție din Tirana, Albania, plata efectuându-se în

numerar. După aterizarea aeronavei, sub supravegherea ofițerilor de poliție,

inculpata B.C.M. și martorul L.A.M. au fost lăsați să-și ridice bagajele de pe

banda transportoare, iar, în momentul în care s-au îndreptat către ieșire, au

fost opriți de către lucrătorul vamal, pentru efectuarea unui control vamal

amănunțit, în urma căruia în bagajul inculpatei au fost găsite, în prezența

martorului-asistent C.S., două pachete învelite în bandă scotch, unul între

obiectele de îmbrăcăminte și altul într-un ambalaj de ciocolată, ambele

conținând cocaină, în cantitate netă totală de 505,00 grame, în concentrație de

35,32%, iar într-unui dintre cele două pachete, într-un colț, a fost găsită,

separat, o pungă conținând 9,81 grame cocaină, în concentrație de 73,13%.

Prima instanță a apreciat că există

probe clare de vinovăție cu privire la ambele fapte penale, și anume raportul

de constatare tehnico-științifică din 21 septembrie 2012 al specialiștilor din

cadrul L.C.A.P.D., conform căruia probele conțineau cantitatea netă totală de 514,81

grame cocaină, declarațiile martorului L.A.M., care, deși a arătat că nu-l

cunoaște pe inculpat, a fost prezent la găsirea drogurilor în bagajul

inculpatului, declarațiile de recunoaștere de la urmărirea penală și de la

cercetarea judecătorească ale inculpatei, care a arătat că a cumpărat

cantitatea de 500 grame de cocaină de la o persoană necunoscută din Amsterdam,

Olanda, precizând, apoi, că a primit-o de la martora L.A.M. și de la L.K.,

soțul acesteia, cetățean albanez, în a căror casă din orașul Utrecht, Olanda a

locuit, în timp ce punga conținân cantitatea de 10 grame cocaină, precum și

suma de 5.000 euro urma să le primească în România, ca plată pentru transportul

drogurilor, la predarea acestora către L.K., pe Aeroportul din Otopeni,

România.

In ceea ce privește încadrarea

juridică a faptelor penale de fond a reținut că la alin. (1), atât al art. 2

din Legea nr. 143/2000, cât și al art. 3 din Legea nr. 143/2000 se face

referire la drogurile de risc, în timp ce alin. (2) al acelorași două articole

privește drogurile de mare risc.

Faptul că modalitățile normative ale

infracțiunilor prevăzute la alin. (2) atât al art. 2 din Legea nr. 143/2000,

cât și al art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt raportate la modalitățile

normative de la alin. (1) al celor două articole nu constituie un argument

pentru a reține existența a câte două variante ale aceleiași infracțiuni,

întrucât, în acest caz, există doar o normă de trimitere, al cărei conținut a

fost stabilit astfel din rațiuni de tehnică legislativă. Ca atare, a înlăturat

alin. (1) atât de la art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și de la art. 3 din

Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a

pedepselor închisorii, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social

al faptelor penale, precum și persoana inculpatei, consumatoare de droguri și

necunoscută cu antecedente penale, care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor,

astfel că a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante judiciare prevăzute

de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen.

S-a dispus restituirea către inculpată

a bunurilor menționate în procesul-verbal din data de 19.IX.2012, întocmit de

organele de poliție, întrucât nu fac obiectul infracțiunilor deduse judecății.

În termen legal, au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru nelegalitate, și inculpata

B.C.M., pentru nelegalitate.

În motivarea în scris și orală a

apelului, Ministerul Public a susținut că sentința penală este nelegală, atât prin

greșita schimbare a încadrării juridice, în sensul înlăturării alin. (1) al

infracțiunilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 din

Legea 143/2000, întrucât la alin. (1) este reglementată forma de bază a

infracțiunii, cât și prin greșita respingere, prin încheierea de ședință din

data de 26 noiembrie 2012, a cererii de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., formulată de inculpată, care a recunoscut situația de fapt,

astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, încă de la momentul la care a

fost audiată de către instanța de fond, anterior începerii cercetării

judecătorești, în condițiile în care existau probe clare de vinovăție pentru

ambele infracțiuni reținute în sarcina sa.

A solicitat admiterea apelului,

desființarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând în fond, să se

înlăture aplicarea art. 334, C. proc. pen. și să se aplice dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., cu menținerea stării de arest preventiv a

apelantei intimate inculpate.

În motivarea orală a apelului,

inculpata a susținut că instanța de fond, în mod greșit, nu a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., deoarece a recunoscut, în mod

constant, comiterea faptelor penale, astfel cum au fost reținute în sarcina sa

prin rechizitoriu.

Prin Decizia penală nr. 189 din 15

iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au dispus

următoarele:

În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a) C.

proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpata B.C.M. împotriva

sentinței penale nr. 317/F din 22 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția

I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 4313 9/3/2012, astfel cum a fost

îndreptată, sub aspectul erorii materiale, prin încheierea de ședință din data

de 14 mai 2013.

A fost desființată, în parte, sentința

penală apelată și, în fond, rejudecând:

A fost înlăturată dispoziția privind

schimbarea încadrării juridice a faptelor penale săvârșite de inculpată.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă

de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64,

lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente, care au fost

repuse în individualitatea lor.

În temeiul art. 2 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4, C. pen., cu aplicarea art. 3201

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen., raportat la art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata B.C.M. la pedeapsa de

4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc.

În temeiul art. 3, alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1)

lit. a) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și

lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de

droguri de mare risc.

În temeiul art. 33, lit. a) C. pen.,

raportat la art. 34, alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35, alin. (3) C. pen.,

au fost contopite pedepsele astfel stabilite, așa încât inculpata va executa

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) și alin.

(2) C. pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei

închisorii.

În temeiul art. 18 alin. (1), teza a

II-a din Legea nr. 143/2000, s-a dispus păstrarea de contraprobe din cantitatea

totală de 513,97 grame de pulbere care conține cocaină, indisponibilizată

conform dovezii din data de 24 octombrie 2012 și confiscată, în vederea

distrugerii.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

În temeiul art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatei.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., cu aplicarea art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă

a închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 20

septembrie 2012 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina.statuLuL.

Onorariul apărătorului din oficiu, în

sumă de 200 lei, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

La termenul de judecată din data de 1

iulie 2013, s-a procedat la audierea inculpatei, a cărei declarație a fost

consemnată și atașată la dosar (fila 22, dosar de apel).

Cu privire la schimbarea încadrării

juridice a celor două fapte penale, prin înlăturarea alin. (1) atât de la

infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și de la

infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, instanța de apel a

constatat că este rezultatul unei greșite înțelegeri și aplicări a legii, care,

în mod firesc, a condus la formarea unei opinii eronate, cu efectul îngreunării

realizării actului de justiție în condiții de legalitate.

S-a apreciat că alin. (2) atât al art.

2 din Legea nr. 143/2000, cât și alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 143/2000

reprezintă varianta agravată a infracțiunii și nu o infracțiune de

sine-stătătoare, după cum a motivat instanța de fond, întrucât la alin. (1)

este reglementată varianta simplă, de bază a infracțiunii, prin elementele sale

constitutive, iar natura drogului, rațiunea existenței a două alineate,

constituie un element circumstanțial, și, nicidecum, esențial al infracțiunii,

pentru ca, în cadrul aceluiași articol, să existe, de fapt, două infracțiuni.

Instanța de prim control judiciar a

mai avut în vedere că prima instanță a comis o gravă confuzie între

modalitățile normative ale unei infracțiuni și varianta agravată a

infracțiunii, astfel încât concluzia sa, potrivit căreia în cadrul aceluiași

articol există două infracțiuni de sine-stătătoare, pe motiv că cele două

alineate de referă la droguri de natură diferită, nu poate să fie decât absurdă

din punct de vedere juridic.

S-a mai reținut că, la alin. (1) al

art. 2 din Legea nr. 143/2000 și al art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt

stabilite elementele constitutive ale infracțiunii, în modalitățile sale

normative care privesc elementul material al infracțiunii, iar împrejurarea că

alin. (2) al acelorași două articole se referă la droguri de mare risc nu

schimbă cu nimic elementele constitutive ale infracțiunii, ci natura drogului

reprezintă o împrejurare agravantă, care imprimă faptei penale un caracter mult

mai grav, cu efectul unui regim sancționator mai aspru.

Ca atare, instanța de apel a apreciat

că, reglementând varianta agravată prin natura drogului de mare risc,

legiuitorul a avut în vedere aceeași infracțiune de trafic de droguri sau de

trafic internațional de droguri, definită la alin. (1), unde se regăsește forma

de bază a infracțiunii, fiind nelegală înlăturarea alin. (1), atât pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Instanța de apel a mai apreciat că o

altă nelegalitate comisă de prima instanță constă în refuzul său de a aplica

procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

alin. (1) C. proc.

pen.

Ș-a reținut că potrivit încheierii de

ședință din data de 26 noiembrie 2012, această solicitare a inculpatei, care

înainte de începerea cercetării judecătorești, a recunoscut faptele penale,

astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare, a fost respinsă de instanța

de fond, cu motivarea că probele adrninistrate în cursul urmăririi penale nu

sunt suficiente pentru a dovedi existența uneia dintre faptele penale, însă

fără a o preciza, așa încât a dispus ca judecata să aibă loc în baza procedurii

comune, care presupune readministrarea probatoriului de la urmărirea penală și

administrarea de noi probe. Așadar, la termenul de judecată din data de 18

noiembrie 2013, prima instanță a procedat la ascultarea martorului de la

urmărire penală C.S., martor-asistent la realizarea flagrantului, când în

bagajul inculpatului au fost găsite drogurile de mare risc, iar cel de-al

doilea martor de la urmărirea penală L.A.M., care o însoțea pe inculpată, a

comunicat, în scris, că nu se poate prezenta în fața instanței de fond, în

vederea audierii și că își menține toate declarațiile pe care le-a dat în cursul

urmăririi penale, astfel că, la termenul de judecată din data de 15 aprilie

2013, instanța de fond a pășit în dezbatere.

După readministrarea probei

testimoniale de la urmărirea penală, care nu a schimbat cu nimic situația de

fapt reținută prin rechizitoriu și de asemenea, fără să fi administrat probe

noi, prima instanță a constatat că ambele fapte penale sunt dovedite prin probe

clare de vinovăție, dispunând condamnarea inculpatei pentru ambele infracțiuni,

pe care, de altfel, aceasta le recunoscuse încă înainte de începerea cercetării

judecătorești, însă fără a mai reține dispozițiile favorabile prevăzute de art.

3201 alin. (1) și alin. (7), C. proc. pen.

Instanța de apel a apreciat că,

procedând în această manieră, instanța de fond a încălcat inculpatei dreptul la

un proces echitabil, reglementat de art. 6, pct. 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât îndoiala

judecătorului cu privire la vinovăția inculpatului, în condițiile în care

acesta a recunoscut întocmai comiterea tuturor infracțiunilor reținute în

sarcina sa, nu-i este imputabilă inculpatului, astfel că acesta rămâne

îndreptățit să beneficieze de cauza de reducere a limitelor speciale de

pedeapsă prevăzută de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pe care a

invocat-o în condițiile procedurale prevăzute de art. 320

1

alin.

(1), C. proc. pen.

Ca atare, instanța de apel a redus cu

o treime limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală,

cuprinse între 6 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 4 luni închisoare pentru

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, între 10 ani închisoare și 16

ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri

de mare risc, urmând să aibă în vedere circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a) și c) C. pen., reținute de instanța de

fond în favoarea inculpatei, astfel că a reduse corespunzător pedepsele

principale ale închisori și anume, de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare

pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, iar de la 10 ani

închisoare la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic internațional de

droguri de mare risc.

Încheierea de ședință din Camera de

consiliu din data de 20 septembrie 2012, din Dosarul nr. 37053/3/2012,

Tribunalul București, secția I-a penală, a dispus, în temeiul art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

arestarea preventivă a inculpatei, față de care a fost emis mandatul de

arestare preventivă nr. 235/u.p. din 20 septembrie 2012 (fila 75, dosar de

urmărire penală).

Instanța de apel a apreciat că

temeiurile inițiale, care au deterrrhnat luarea măsurii de arest preventiv,

continuă să existe, și anume există probe că inculpata a comis faptele penale

reținute în sarcina sa, pe care, de altfel, le-a recunoscut întocmai, pedeapsa

prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă atât

din gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, de care nu se poate face

abstracție, determinată de cantitatea mare de cocaină pe care a transportat-o

din Olanda în România, cât și din datele personale ale inculpatei, în vârstă de

21 de ani la data faptelor penale, la vârsta de 17 ani, împotriva voinței mamei

sale, a plecat de acasă, pentru a locui la un bărbat în vârstă de 40 de ani, a

practicat prostituția, timp în care a început consumul de droguri, a absolvit

11 clase în cadrul Școlii de Arte și Meserii „Petru Rareș" din Bacău, profil

adininistrație publică și turism, având calificarea de lucrător în comerț, apoi

a plecat în Olanda, unde a practicat prostituția, s-a implicat într-o relație

de prietenie cu cetățeanul albanez H.A., vărul lui L.K., soțul martorei L.A.M.,

existând riscul de a menține legătura cu toate aceste persoane, după cum s-a

menționat în referatul de evaluare din data de 12 noiembrie 2013, întocmit de

Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 56-60, dosar de

fond).

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs inculpata B.C.M., invocând prin apărptorul său, cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., susținând că în cauză

s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., fiind stabilite

pedepse excesiv de severe, întrucât nu s-a dat eficiență deplină

circumstanțelor atenunate judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., reținute în

favoarea sa și nici a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate, prin acordarea

unei eficiente mai mari dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și

prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., cuantum care să facă posibilă

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. care reglementează

instituția juridică a suspendării sub supraveghere a excutării pedepsei, având

în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale și a recunoscut și

regretat faptele comise.

Examinând recursul declarat prin

raportare la dispozițiile art 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat

pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C C. proc.

pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza, numai în

limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul

recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici

instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a

devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin.

(21) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul

din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la

data de 15 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013)

a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de

casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în

recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se

regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac doar la chestiuni de

drept.

În ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de

recurenta inculpată B.C.M., prin apărătorul său ales, cu prilejul dezbaterii

recursului, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit

nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus

din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind

necesară, pentru a putea fi examinat de cele formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor

cerințe, se observă, însă, că recurenta inculpată B.C.M. și-a motivat recursul

numai oral, în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea

potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această

împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu și pe cel reglementat de pct. -17 al art. 385 C. proc. pen. nu va

proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui

motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar

trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurenta inculpată a

dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ci, eventual, ar putea

fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reține, însă, că în

realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de

instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art.

385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării

doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de

lege.

Or, în cauză, recurentra inculpată a criticat

hotărârile pronunțate, sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost

aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanțele sale

personale, situație exclusă din sfera de control judiciar a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

2/2013.

Singura posibilitate a instanței de

recurs este de a examina legalitatea pedepselor în temeiul cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., ce poate fi luat în

considerare din oficiu și care are în vedere situația în care „s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Și sub acest aspect, se constată că

hotărârile atacate sunt legale, pedepsele fiind aplicate atât în limitele

prevăzute de norma de mcriminare și sancționare, cu respectarea dispozițiilor

aplicabile în cazul reținerii circumstanțelor atenuante - respectiv art. 76

alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cât și a celor referitoare la aplicarea

tratamentului sancționator în cazul concursului de infracțiuni, potrivit art.

33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pedepsele aplicate recurentei

inculpate de: 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2, alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4. C. pen., cu. aplicarea

art. 320 alin. (7), C. proc. pen., art. 74, lit. a) și lit. c), C. pen.,

raportat la art. 76, alin. (1), lit. b) C. pen. (limitele de pedeapsă fiind

cuprinse între 10 și 20 de ani închisoare, iar prin reducerea acestora cu 1/3

prin aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., limitele sunt cuprinse între

6 ani și 4 luni și 13 ani și 4 luni închisoare, iar prin aplicarea art. 76 lit.

b) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai

mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an) și de 7

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a),

teza a II-a și lit. b), C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3, alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7), C.

proc. pen., art. 74, lit. a) și lit. c), C. pen., raportat la art. 76 alin. (1)

lit. a), C. pen., (limitele de pedeapsă fiind de la 15 ani la 25 ani

închisoare, iar prin reducerea acestora cu 1/3 prin aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. sunt cuprinse între 10 ani închisoare și 16 ani și 7 luni

închisoare, iar prin aplicarea art. 76 lit. a) C. pen., când mininiul special

al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub

minimul special, dar nu mai jos de 3 ani) sunt în limite legale, situate sub

minimul special prevăzut de normele incriminatoare.

Prin urmare, în raport de aspectele

anterior menționate, se constată că susținerea invocată de către inculpată -

privind greșita individualizare a pedepsei de către instanța de apel - nu se

circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17, precum și niciunui

alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C.

proc. pen.

Față de considerentele anterior

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.C.M. împotriva

deciziei penale nr. 189 din 15 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I

penală.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii și arestării preventive de la 20

septembrie 2012 la 28 ianuarie 2014.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 800 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGH,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata B.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 189 din 15 iulie

2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa, aplicată, pe

timpul reținerii și arestării preventive de la 20 septembrie 2012 la 28 ianuarie

2014.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28

ianuarie 2014.