ÎCCJ, Decizia nr. 1/2013
ÎCCJ, Decizia nr. 1/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației la executare de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 230 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6015/1/2012 a fost admisă cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 408 1 C. proc. pen., de revizuentul M.M. împotriva deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010. A fost desființată, în parte, decizia sus menționată, numai în ceea ce îl privește pe revizuentul M.M.
și trimisă cauza spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 5215/3/2010 și din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de Tribunalul Bihor. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M. de sub puterea mandatelor de executare a pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 și din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinței penale nr. 134/1998 pronunțată de Tribunalul Bihor, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 145 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost luată față de inculpatul M.M. măsura obligării de a nu părăsi țara. Potrivit art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - să nu ia legătura, direct sau indirect, cu niciunul dintre ceilalți inculpați și martorii din cauză.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2 2 ) și alin. (3) C. proc. pen. A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, ca rămasă fără obiect. Pentru a decide astfel instanța a reținut că prin sentința penală nr. 134 din 8 iunie 1998 a Tribunalului Bihor, secția penală, în baza art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei, fiind dispusă față de acesta și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5 ani după executarea pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 112 lit. d) C. pen. raportat la art. 116 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat astfel: - din art. 211 alin. (3) C. pen. în art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru această infracțiune inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare; - din art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., în art. 25 C. pen.
raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 34 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare sporită cu trei ani, în final inculpatul executând pedeapsa de 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea, timp de 5 ani după executarea pedepsei. Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul H.G. la o pedeapsă de 22 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5 ani după executarea pedepsei, potrivit art. 112 lit. d) C. pen. raportat la art. 116 C. pen. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., raportat la art. 13 C. pen. În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpat, astfel: - din art. 211 alin. (3) C. pen.
în art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 ani închisoare. - din art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. și art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., art. 35 C. pen. și art. 13 C. pen.
s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare sporită cu 3 ani închisoare, dispunându-se executarea, în final, a pedepsei de 25 de ani închisoare, 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și 5 ani interzicerea (ca măsură de siguranță) de a se afla în municipiul Oradea. În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpata R.E.G.: - din art. 262 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 176 lit. c), d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., inculpata fiind condamnată la o pedeapsă de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 3 ani după executarea pedepsei; - din art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., în art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) lit. d) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., art. 35 C. pen.
cu aplicarea art. 13 C. pen. pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, inculpata urmând a executa pedeapsa principală de 10 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (ca pedeapsă complementară) și 3 ani interzicerea (ca măsură de siguranță) dreptului de a se afla în municipiul Oradea după executarea pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților, iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 4.000.000 ROL în favoarea părții civile V.I., câte 200.000 ROL lunar în favoarea minorilor N.I.A.
și N.A.I. începând cu data de 31 octombrie 1995 până la majorat și 10.000.000 ROL daune morale în favoarea părții civile G.E. S-a constatat că partea vătămată V.T. nu a formulat pretenții civile în cauză. În baza dispozițiilor art. 118 lit. b) și e) C. proc. pen. au fost confiscate în favoarea statului două spray-uri paralizante; în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. au fost confiscate corpurile delicte indicate în rechizitoriu. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut, în esență că, inculpații, potrivit unui plan dinainte stabilit, aflându-se în criză de bani, au hotărât să atace persoane despre care cunoșteau că posedă mari sume de bani, inclusiv taximetriști, pentru obținerea sumelor de care aveau nevoie.
În acest scop inculpații M.M. și H.G. s-au înarmat, s-au urcat în mașina părții vătămate N.A. împreună cu inculpata R.E.G., aplicând (primii doi inculpați) lovituri victimei ce au determinat decesul acesteia. Ulterior, cadavrul acesteia a fost abandonat într-o zonă relativ izolată, paza celor doi inculpați fiind asigurată de inculpata R.E.G. Autoturismul condus de victimă nu a putut fi sustras datorită pierderii cheilor. Ulterior, neatingându-și obiectivul propus, de obținere a unor sume de bani, inculpații au luat alt taxi, condus de partea vătămată V.T., au indicat zona în care doreau să ajungă, iar într-o zonă izolată inculpatul H.G. a solicitat oprirea autovehiculului, partea vătămată a coborât din autoturism, inculpata R.E.G.
aplicându-i un spray paralizant pe față, iar inculpatul H.G. i-a aplicat o lovitură de măciucă. Partea vătămată a reușit să fugă, iar inculpații s-au ascuns temporar în albia Crișului Repede, apoi au obținut o sumă de bani prin gajarea unei verighete și au părăsit localitatea. Sentința anterior arătată a fost desființată prin decizia nr. 92/A/7 mai 1999 a Curții de Apel Oradea, secția penală, în Dosarul nr. 2211/1999, prin care au fost admise apelurile inculpaților. Pedepsele rezultante au fost descontopite, au fost înlăturate sporurile aplicate și: - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
și art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 25 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata R.E.G. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Au fost contopite, în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. a) C. pen. pedepsele de 3 ani și 4 luni închisoare [aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.] și 1 an și 6 luni închisoare aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 din Decretul 466/1976 raportat la art. 312 C. pen. cu referire la art. 13 C. pen., aplicate inculpatului H.G., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare, urmând a se executa 4 ani și 4 luni cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. S-a dispus menținerea inculpatului în stare de arest și deducerea arestului preventiv până la 7 mai 1999. În baza art. 33 lit. a) C. pen.
și art. 34 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei R.E.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 cu referire la art. 312 alin. (1) C. pen. și art. 13 C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. Pentru inculpatul M.M. a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 C. pen.
și pentru toți inculpații pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M. și R.E.G., dacă nu sunt arestați sau condamnați în altă cauză, constatând că pedepsele aplicate au fost executate. A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile V.I., N.I.A. și N.A.I. Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate ce nu contraveneau deciziei instanței de apel. S-a reținut, în esență, că probele administrate în cursul urmăririi penale, a cercetării judecătorești și în fața instanței de apel, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. proc. pen., contradictorii într-o anumită măsură, nu sunt apte a înlătura prezumția de nevinovăție de care inculpații beneficiază.
De asemenea, cu privire la infracțiunea de tâlhărie reținută și în sarcina inculpatului M.M. s-a constatat că nu a fost probată participarea sa, în orice calitate, la comiterea faptei. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost admis prin decizia nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, a secției penale, a Curții Supreme de Justiție. S-a reținut că declarațiile inculpaților care exprimă adevărul sunt cele din faza urmăririi penale ce se coroborează cu alte probe și dovedesc săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor de instanța de fond. S-a reținut, de asemenea, că partea vătămată V.T. a recunoscut din grup pe inculpata R.E.G. ca fiind persoana care l-a atacat, pulverizându-i în față un spray paralizant, aceasta fiind însoțită de un bărbat (ceea ce confirmă declarațiile celor doi inculpați ce au recunoscut fapta).
Cu privire la infracțiunea de omor s-a reținut că inculpatul M.M. și R.E.G. au recunoscut săvârșirea faptei, urmele de sânge găsite pe haina inculpatului M.M. coroborându-se cu declarațiile inculpaților; declarațiile inculpaților în timpul urmăririi s-au dat în prezența apărătorilor, astfel că, în ansamblul său, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, impunându-se casarea deciziei instanței de apel.
Prin sentința penală nr. 39 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat M.M., împotriva sentinței penale nr. 134 din 8 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 554/1996 cu motivarea că cererea de contestație la executare se referă la aplicarea unei pedepse nelegale, deci la o eroare judiciară, care nu poate fi înlăturată pe calea contestației la executare, textul de lege fiind destul de concludent, în sensul că „cauza de micșorare a pedepsei” trebuie să fi apărut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, deci în cursul executării. Prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2011, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.
pen., s-a admis recursul declarat de contestatorul M.M. împotriva sentinței susmenționate, s-a casat, în totalitate sentința recurată și, în fond, rejudecând: în baza art. 461 C. proc. pen. și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost admisă contestația la executare formulată de petentul condamnat M.M.; s-a redus pedeapsa principală rezultantă de 22 de ani închisoare la pedeapsa de 20 de ani închisoare, ca urmare a reducerii de la 22 de ani închisoare la 20 de ani închisoare, a pedepsei principale aplicate pentru infracțiunea cea mai gravă, care a atras cea mai mare condamnare, respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
și s-a menținut sporul de 3 ani închisoare, în final pedeapsa rezultantă de executat fiind de 23 de ani închisoare. Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că, aplicarea față de inculpatul M.M. a pedepsei de 22 de ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., săvârșită la data de 30 octombrie 1995, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a principiului legalității pedepsei, încălcare constând în aceea că i s-a aplicat o pedeapsă mai mare decât pedeapsa maximă ce era prevăzută de legea în vigoare la momentul comiterii faptei. Având în vedere soluția instanței de recurs și epuizarea căilor interne de atac, revizuentul condamnat M.M.
a formulat cerere, în temeiul art. 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, împotriva statului român invocând: - încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție, constând în aceea că nu a beneficiat de un proces echitabil, Curtea Supremă de Justiție condamnând-l fără a-l audia și în lipsa altor noi probe administrate, ulterior achitării revizuentului de instanța de apel. A mai invocat și faptul că, Curtea Supremă de Justiție nu și-a motivat decizia; deși s-a susținut că a recunoscut faptele în prezența unui avocat, a făcut acest lucru fără a fi avut posibilitatea de a beneficia înainte de o întrevedere confidențială cu aceasta; în plus, recunoașterile sale nu se coroborau cu nicio altă probă din dosar; - încălcarea art. 6 parag.
3 lit. c) din Convenție, constând în aceea că nu a beneficiat de asistență juridică efectivă pe parcursul procedurii; nu a beneficiat de dreptul de a avea întrevederi confidențiale cu avocatul său, iar în procedura de recurs, ceilalți doi inculpați și el însuși au fost reprezentați de același avocat numit din oficiu, avocat ce a solicitat doar respingerea recursului parchetului; a mai arătat că, instanța supremă a trecut la judecarea cauzei pe fond, fără a ține cont de una dintre propriile sale decizii anterioare, prin care se dispusese numirea a câte unui avocat din oficiu pentru fiecare inculpat; - încălcarea art. 3, art. 5 parag. 1 și 2, art. 6 parag. 1, 2 și 3 lit. a), b) și d), art. 8 și art. 10 din Convenție.
S-a solicitat suma de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. C.E.D.O., prin hotărârea pronunțată la 19 iunie 2012, definitivă în condițiile art. 44 parag. 2 din Convenție, cu privire la cererea revizuentei a stabilit următoarele:
A avut loc încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție în ceea ce privește condamnarea petentului de către Curtea Supremă de Justiție, fără a fi fost audiat și fără a fi fost administrate, în mod direct probe.
Hotărăște că nu are rost să analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 parag. 1 din Convenție, vizând lipsa de motivare a hotărârii Curții Supreme de Justiție.
A avut loc o încălcare a art. 6 parag. 3 din Convenție, în ceea ce privește lipsa de apărare a petentului în cadrul procedurii de recurs.
Hotărăște că nu are rost să analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 parag.a 3 lit. c) din Convenție, în ceea ce privește confidențialitatea întrevederilor între petent și avocatul său
Hotărăște: a) ca statul pârât să-i plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, suma de 5.000 de euro, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumă ce va fi convertită în moneda națională a statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plății; b) ca, începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii C.E. valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procesuale.
Declară cererea inadmisibilă pentru restul capetelor de cerere și respinge cererea de reparații echitabile în rest. Prin cererea de revizuire formulată de petent, în temeiul art. 408 1 C. proc. pen., acesta a solicitat desființarea deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de executare al pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul dispozițiilor art. 408 1 alin. (5) C. proc. pen. s-a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 până la soluționarea cererii de revizuire. S-a arătat că a fost condamnat, în recurs, pe baza unor probe ce nu au fost coroborate cu ansamblul probator, fără administrarea de noi probe ulterior soluției de achitare pronunțată de instanța de apel, fără a fi audiat și fără a i se permite să își susțină punctul de vedere cu privire la recursul parchetului și că toți inculpații din cauză au beneficiat de serviciile aceluiași apărător din oficiu, deși interesele lor erau contrare, astfel încât apreciază că soluția instanței de recurs a fost nejustificată. Analizând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor speciale prevăzute de art. 408 1 C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători a constatat că această cerere este întemeiată respectând condițiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv: - printr-o hotărâre definitivă a C.E.D.O. s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție [în speța art. 6 parag. 1 și 3 lit. c)]; - consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt reprezentate, în esență, de consecințele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanțiile prevăzute de art. 6 parag. 1 și 3 lit. c) din Convenție; - cererea a fost formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, revizuentul M.M. având legitimitate procesuală activă; - cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii C.E.D.O. Sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, s-a reținut că, în mod independent de soluția ce s-ar fi pronunțat în recurs, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 cu distincțiile arătate în hotărârea C.E.D.O., respectiv, neaudierea nemijlocită a revizuentului și a coinculpaților și lipsa administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluția de condamnare, au determinat o vătămare prin pronunțarea unei soluții de condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele, garanțiile prevăzute de art. 6 parag. 1 și 3 lit. c) din Convenție. S-a apreciat că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil, constatată prin hotărârea C.E.D.O., îl reprezintă desființarea hotărârii instanței de recurs și dispunerea rejudecării cauzei de către această instanță, cu respectarea drepturilor revizuentului. Cu privire la cererea de suspendare a hotărârii de condamnare, formulată de revizuentul M.M., Înalta Curte a respins-o ca rămasă fără obiect, având în vedere împrejurarea că la termenul de judecată din 6 noiembrie 2012, instanța a acordat cuvântul părților asupra cererii de revizuire, precum și susținerile apărării în sensul că a fost depășit momentul procesual pentru ca aceasta să aibă funcționalitate. În vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a dispus luarea față de revizuent a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc. pen. și art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând probe și indicii temeinice ce nasc bănuiala plauzibilă și rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpatul a comis faptele reținute prin rechizitoriu. La luarea acestei măsuri, Înalta Curte a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul are și alte antecedente penale, aspect ce rezultă din copia certificatului de cazier judiciar depus la dosar de reprezentantul Ministerului Public. Pe lângă obligațiile impuse potrivit art. 145 alin. (1 1 ) lit. a)-d) și alin. (1 2 ) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători a impus inculpatului obligația de a nu intra în contact cu ceilalți inculpați și martori din cauză, în condițiile în care pe de-o parte, coinculpata S. (fostă R.) se află în stare de libertate și, pe de altă parte, instanța europeană a impus readministrarea probatoriului. Analizând contestația la executare formulată de contestatorul M.M., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este nefondată, urmând a fi respinsă pentru cele ce se vor arata în continuare: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost înregistrată la data de 13 noiembrie 2012, contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) teza I și a II-a C. proc. pen., contestatorul M.M., solicitând a i se stabili domiciliul în București potrivit actelor depuse la dosarul cauzei. Înalta Curte, examinând obiectului acțiunii cu care a fost investită, în raport și cu precizările parchetului și ale apărătorului ales al contestatorului, constată că obiectul pricinii îl reprezintă contestația la executare formulată împotriva deciziei penale nr. 230 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6015/1/2012, întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) teza I și a II-a C. proc. pen. În aceste condiții, conform dispozițiilor art. 461 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc competența de soluționare a contestației la executare întemeiată pe art. 461 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, consideră că este investită legal cu judecarea prezentei cauze, fiind instanța care a pronunțat decizia nr. 230/2012. Prin contestația la executare formulată contestatorul a solicitat modificarea organului judiciar desemnat cu supravegherea subsemnatului, în sensul ca acesta să fie secția 10 de Poliție București, organ judiciar în a cărei circumscripție se află locuința contestatorului. Contestația la executare este un mijloc procesual care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea, fără a schimba sau modifica soluția care a dobândit autoritate de lucru judecat. Instanța retine că în cauză contestatorul a înțeles să formuleze contestație la executare motivat de faptul că ar exista o nelămurire, dar și o împiedicare la executarea deciziei nr. 230/2012, pe de-o parte pentru că nu s-a stabilit domiciliul contestatorului în municipiul București, astfel cum acesta a arătat în fața instanței de revizuire, iar, pe de altă parte, nu a fost individualizat organul judiciar desemnat cu supravegherea sa, arătând că este dificil să respecte măsura de supraveghere stabilită de instanță, întrucât el se prezintă, atât la Politia municipiului Sf. Gheorghe, cât și la secția nr. 10 Poliție București, în a cărei rază teritorială locuiește efectiv. Totodată, se reține și faptul că prin decizia penală nr. 230/2012 s-a luat față de contestator una din măsurile preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ce urmează a fi rejudecat de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu prim termen la data de 6 martie 2013. Luarea unei măsuri preventive față de o persoană supusă unei proceduri judiciare nu are caracterul, regimul și efectele unei pedepse, ci este o măsură pusă la dispoziția organelor judiciare penale, pentru a preveni atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și a asigura o desfășurare netulburată și în ritm normal a procesului penal. În consecință măsurile preventive au un caracter temporar, fiind dispuse, cel mult, până la pronunțarea unei hotărâri definitive. În cauză, motivele invocate de contestator nu se circumscriu cazului de contestație la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care vizează situația în care se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Față de cele ce preced, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispozițiilor art. 460 raportat la art. 461 C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, contestația la executare. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de contestație la executare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei penale nr. 230 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6015/1/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.