ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1726/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1726/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei penale privindu-l pe inculpatul A.T.E. constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 123 din

3 iunie 2013 a Tribunalului Bihor, s-a constatat că prin încheierea de la termenul

din 15 mai 2013 a fost admisă cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

S-a respins cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20

raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A.T.E., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul

art. 71 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul

art. 65-art. 66 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, cu

titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul

art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 88 C. pen. anterior

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive

din 14 septembrie 2011 până la data de 29 noiembrie 2011 inclusiv.

S-a respins ca

lipsită de obiect cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

luată față de inculpat prin sentința penală nr. 273/P/2011 a Tribunalului Bihor,

dispoziția de luare a acestei măsuri fiind casată odată cu pronunțarea deciziei

penale nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a luat act că

Spitalul Clinic Județean de Urgență O. a renunțat la pretențiile civile solicitate,

ca urmare a achitării prejudiciului de către inculpat.

În temeiul

art. 14, art. 346 C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 998 C. civ. s-au admis pretențiile

civile ale părții civile C.C.A. prin reprezentant legal C.A.O. și a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3.770 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei

de 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă.

În temeiul

art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen. anterior, s-a menținut

măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 14

septembrie 2011 asupra sumei de 266 RON în vederea recuperării pagubei, sumă consemnată

în registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte al Tribunalului Bihor.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000

RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul

art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea

de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din

H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic

al acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Pin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 26

septembrie 2011 sub nr. 11208/111/2011 a fost trimis în judecată inculpatul A.T.E.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20

raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior.

În sarcina inculpatului

A.T.E. s-a reținut că la data de 24 mai 2011, în timp ce se afla la pescuit împreună

cu martorii S.D.J. și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea

satului V., comuna P., județul Bihor, în jurul orei 17:00, după ce i-a solicitat

părții vătămate minore C.C.A. să plece de acolo, inculpatul, de la o distanță de

cca. 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală de bere, cu intenția

de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă a capului. În urma

loviturii aplicate partea vătămată a suferit grave leziuni corporale (traumatism

cranio-cerebral acut cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare, hematom

intraparenchimatos parietal stâng) care au impus două intervenții chirurgicale,

leziunile necesitând pentru vindecare un număr de 75 zile, determinând o infirmitate

și punerea în primejdie a vieții părții vătămate.

În fața instanței,

la termenul din 22 noiembrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești,

personal, inculpatul A.T.E. a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior. La același termen de judecată, instanța de fond a încuviințat

aplicarea procedurii simplificate amânând pronunțarea asupra laturii penale și a

dispus disjungerea laturii civile în vederea administrării probatiunii fixând termen

pentru data de 24 ianuarie 2012 în Dosar nr. 13156/111/2011.

Latura penală

a fost soluționată prin sentința penală nr. 273/P din 29 noiembrie 2011 pronunțată

în Dosarul nr. 11208/111/2011, hotărâre prin care s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit.

i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2)

teza ultimă C. pen. anterior, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul

A.T.E. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

conform art. 86

1

C. pen. anterior pe durata unui termen de încercare

de 7 ani. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. anterior a dispus luarea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței și în baza

art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b), alin. (4) C. proc. pen. anterior punerea

de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, cu deducerea

perioadei reținerii și arestului preventiv.

Prin decizia penală

nr. 72/A din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 11208/111/2011

s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor, partea civilă C.C.A. și inculpatul A.T.E. împotriva sentinței penale nr.

273/P/2011.

Prin decizia penală

nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosar nr. 11208/111/2011 s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, partea civilă C.C.A. și inculpatul A.T.E. împotriva

deciziei penale nr. 72/A/2011/P/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul

Bihor, pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul

recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.

Latura civilă

din cauza disjunsă a fost soluționată prin sentința penală nr. 109 din 30 mai 2012

pronunțată în Dosar nr. 13156/111/2011, hotărâre prin care s-a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă C.C.A. obligând inculpatul la plata sumei de 2.160

RON reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 30.000 RON reprezentând

daune morale, celelalte pretenții civile fiind respinse. De asemenea, a admis în

parte acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență O. obligând

inculpatul la plata sumei de 2.198,52 RON reprezentând despăgubiri materiale; dobânzi

de întârziere calculate pentru perioada 1 nooiembrie 2011-9 decembrie 2011 pentru

debitul propriu zis 2.798,52 RON; dobânzi de întârziere calculate pentru perioada

10 decembrie 2011-2 februarie 2012 pentru debitul propriu zis 2.398,52 RON și dobânzi

de întârziere calculate începând din 3 februarie 2012 până la data plătii efective

pentru debitul propriu zis 2.198,52 RON.

Prin decizia penală

nr. 112/A din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr.

13156/111/2011 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A.T.E.

și partea civilă C.C.A. împotriva sentinței penale nr. 109/P/2012.

Prin decizia penală

nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosar nr. 13156/111/2011 s-au admis recursurile declarate de inculpatul A.T.E.

și partea civilă C.C.A. împotriva deciziei penale nr. 112/A/2012 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, s-a dispus casarea deciziei atacate și a sentinței penale nr. 109/P/2012

pronunțată de Tribunalul Bihor și s-a trimis cauza la Tribunalul Bihor în vederea

conexării la Dosarul nr. 11208/111/2011*, latura civilă fiind reînregistrată sub

Dosar nr. 13156/111/2011*.

La data de 14

februarie 2013, dosarul în care a fost soluționată latura penală a fost reînregistrat

la Tribunalul Bihor sub nr. 11208/111/2011*.

La termenul de

judecată din 15 mai 2013, s-a dispus reunirea Dosarului nr. 13156/111/2011* ce privește

latura civilă la prezentul Dosar nr. 11208/111/2011* ce privește latura penală,

conform deciziei penale nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

La termenul de

judecată din 15 mai 2013, inculpatul a solicitat în fața instanței de judecată aplicarea

procedurii recunoașterii vinovăției conform art. 320

1

C. proc. pen. anterior,

procedându-se la audierea inculpatului, după ce i s-a adus la cunoștință condițiile

în care o astfel de procedură i-ar putea fi aplicabilă, avute în vedere inclusiv

în considerentele deciziei penale, nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inculpatul a fost

cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală începând cu

data de 14 septembrie 2011 cât și în fața instanței până la data de 29

noiembrie 2011, când prin sentința penală nr. 273/P din 14 septembrie 2011 s-a luat

măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat.

Din copia cazierului

judiciar a inculpatului A.T.E. rezultă că prin ordonanța din 6 noiembrie 2007 Parchetul

de pe lângă Judecătoria Salonta a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea

unei amenzi administrative în cuantum de 200 RON pentru art. 180 alin. (2) C.

pen. anterior.

Analizând actele

și lucrările dosarului, ținând cont și de considerentele deciziei penale nr.

732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța

de fond a reținut următoarele:

În fapt, la data

de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E. se afla la pescuit împreună cu martorii S.D.J.

și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea satului V.,

comuna P., județul Bihor.

În jurul amiezii,

pe marginea lacului, în zona în care se aflau inculpatul a sosit un grup de minori,

respectiv partea vătămată C.C.A. (9 ani), D.R.R.A. (14 ani) și D.R.R.C. (12 ani),

care timp de mai multe ore s-au jucat pe malul apei și s-au scăldat.

În jurul orei

17:00, după ce i-a solicitat părții vătămate C.C.A. să plece de acolo, inculpatul,

de la o distanță de cca 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală

de bere, cu intenția de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă

a capului. În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit o hemoragie externă

puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței.

Partea vătămată

C.C.A. a început să strige din cauza durerii, iar când martorul S.D.J. a intenționat

să îl transporte pe minor cu scuterul său la medicul din comuna P., inculpatul s-a

opus inițial, luându-i martorului cheile, pe care după scurt timp i le-a predat.

Martorul S.D.J.

l-a dus pe minor la medicul din comună, în timp ce inculpatul A.T.E. a continuat

să pescuiască și să bea bere.

Leziunile produse

de inculpat la data de 24 mai 2011 părții vătămate au pus în primejdie viața părții

vătămate și au determinat apariția unei infirmități.

Această situație

de fapt rezultă din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale,

însușite de inculpat care, în fața instanței, a descris și recunoscut în totalitate

săvârșirea faptei, solicitând instanței aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Astfel, din cuprinsul

declarațiilor părții vătămate C.C.A. rezultă că la data de 24 mai 2011, în jurul

orei 11:00, s-a deplasat la lacul din locul numit „C.” și acolo s-a întâlnit cu

frații D.R.R.C. și D.R.R.A. Pe marginea lacului mai erau la pescuit inculpatul A.T.E.

și martorii S.D.J. și B.I.F. Timp de mai multe ore, s-a jucat cu ceilalți minori

pe marginea lacului și s-a scăldat. În jurul orei 17:00, partea vătămată a arătat

că el și prietenii săi au râs în apropierea inculpatului iar acesta, deranjat fiind

de prezența minorilor, i-a cerut să plece, după care, fără nicio justificare, fără

să mai aștepte dacă va pleca sau nu, a aruncat spre el cu o sticlă goală de bere,

cu intenția de a-l lovi, lovindu-l în cap, când a aruncat cu sticla, inculpatul

stătea pe iarbă și era beat.

Declarația părții

vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor oculari.

Astfel, martorul

D.R.R.C. a confirmat că inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, după care

a aruncat spre acesta o sticlă de bere, cu certa intenție de a-l lovi, distanța

dintre inculpat și partea vătămată fiind de doar cca. 3-4 metri, fiind în picioare

când l-a lovit inculpatul. A mai declarat că, după lovirea părții vătămate, inculpatul

a manifestat o atitudine de indiferență, râzând, deși minorul plângea și o striga

pe mama sa, iar atunci când martorul S.D.J. a vrut să îl ducă pe minor cu scuterul

la medic, inculpatul s-a opus și i-a luat cheile scuterului pentru a-l împiedica

să meargă la medic.

Martorul B.I.F.

a arătat, la rândul său, că după discuția dintre inculpat și partea vătămată, inculpatul

a aruncat cu sticla de bere spre minorul C.C.A., lovindu-l astfel în cap.

De asemenea, martora

D.R.R.A. a declarat că în momentul în care partea vătămată C.C.A. a fost lovit se

afla în apă, însă a auzit când minorul a început să plângă și să o strige pe mama

sa. Martora a observat că minorul prezenta o „tăietură urâtă” în partea stângă a

capului, în timp ce inculpatul stătea indiferent pe malul lacului. Atunci când martorul

S.D.J. a vrut să îl ducă pe minor cu scuterul la medic, inculpatul s-a opus și i-a

luat cheile. După plecarea martorului S.D.J. cu partea vătămată, inculpatul a discutat

cu ea și i-a cerut să declare mincinos că minorul ar fi căzut și s-a lovit astfel

la cap cu o țeava aflată pe malul apei.

Și martorul S.D.J.

a confirmat că inculpatul a avut o discuție prealabilă cu partea vătămată, după

care l-a văzut pe acesta din urmă plin de sânge la cap. Martorul a încercat să îl

ia pe minor și să îl transporte cu scuterul la medic, dar inculpatul s-a opus, luându-i

martorului cheile și spunându-i martorului că nu are nimic. După ce a reușit să-i

ia cheile și a plecat, inculpatul a rămas în continuare la pescuit, bând bere.

Raportul de expertiză

medico-legală din 22 iunie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului

Bihor a formulat următoarele concluzii: 1. Minorul C.C.A. a suferit la data de 24

mai 2011 un traumatism la nivelul capului (Traumatism cranio-cerebral acut deschis

cu risc mediu. Fractură parietală stângă cu înfundare. Hematom intraparenchimatos

parietal stâng.). Pentru această afecțiune și complicație survenită, s-a intervenit

chirurgical de două ori și subiectul a beneficiat de terapie medicamentoasă specifică.

cu ocazia traumatismului din data de 24 mai 2011 au pus în primejdie viața victimei

și au determinat apariția unei infirmități.

Din cuprinsul

aceluiași raport, rezultă și alte date cu privire la partea vătămată C.C.A.: Internat

în data de 25 mai 2011 în Spitalul Clinic Județean O., Clinica Neurochirurgie cu

diagnosticul la internare: Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu.

Fractură parietală stângă cu înfundare. Hematom intraparenchimatos stâng în data

de 31 mai 2011 s-a intervenit chirurgical, găsindu-se o fractură cu înfundare de

3-5 cm la nivel parietal stâng. Se practică eschilectpomie, însă nu se deschide

din motive de siguranță septică. În data de 6 iunie 2011 se intervine chirurgical

a doua oară, se deschide cicatricea postoperatorie și se găsește un hematom epicranian

format din sânge și cheaguri proaspete de cca. 4 cm grosime, extins la întreaga

breșă operatorie. În data de 26 iulie 2011 minorul a fost reexaminat medico-legal,

ocazie cu care acesta a manifestat anxietate crescută. În data de 2 august 2011

se efectuează examen CT, din care rezultă că minorul prezintă lipsă de substanță

osoasă postoperator partietal stâng.

În faza de urmărire

penală inculpatul a avut o atitudine oscilantă și a dat declarații contradictorii,

adaptate la probele administrate, declarând (14 septembrie 2011) că în ziua de 24

mai 2011 nu l-a văzut pe minorul C.C.A., nu a discutat cu acesta și a aruncat sticla

de bere pe spate, peste umăr, cu intenția de a o arunca în vegetație, după care

(cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în data de 23 septembrie

2011), a recunoscut că l-a văzut pe minor în acea zi, că a avut o discuție cu acesta,

după care a aruncat cu sticla de bere spre minorul aflat la cca. 3 metri de el,

însă nu cu intenția de a-l lovi în cap ci de a-l speria, sticla fiind aruncată spre

picioarele minorului. Inculpatul a negat că s-ar fi opus ca martorul S.D.J. să îl

transporte pe minor cu scuterul la medicul din comună.

În rejudecarea

cauzei, inculpatul A.T.E. a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis

în judecată, astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare a instanței.

A arătat că a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță de circa 3 metri, intenția

sa fiind de a o lovi în zona capului, deoarece îl deranja la pescuit. A recunoscut

și că imediat după ce l-a lovit, văzându-l că este plin de sânge, inițial a încercat

să-l împiedice să se deplaseze la unitatea spitalicească. Cunoscând și însușindu-și

toate probele administrate în cursul urmăririi penale, a solicitat să fie judecat

pe baza acestora.

În consecință,

prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 s-a admis cererea inculpatului A.T.E.

de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Admițând cererea

inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen. anterior, instanța de fond a avut în vedere, în primul rând, considerentele

deciziei penale nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin care s-a dispus casarea sentinței penale pronunțată inițial și rejudecarea

cauzei de către instanța de fond, în considerentele acestei decizii (care au fixat

limitele rejudecării) arătându-se că dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. anterior rămân aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta

în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.

Instanța de fond

a mai avut în vedere faptul că, în raport de conținutul ultimei sale declarații,

inculpatul a recunoscut în totalitate fapta, inclusiv elementele importante privitoare

la distanța la care se afla de victimă, motivul săvârșirii faptei, zona vitală vizată.

Această ultimă declarație dată de inculpat confirmă și caracterul intenționat al

faptei sale dar și faptul că intenția sa a fost să nimerească partea vătămată în

zona capului, circumstanțe care, alături de datele rezultate din probele administrate

în cauză susțin încadrarea juridică reținută de procuror prin rechizitoriu.

În drept, fapta

inculpatului A.T.E., care în data de 24 mai 2011 a aruncat de la o distanță de cca.

3 metri o sticlă de bere spre partea vătămată C.C.A., lovindu-l în cap și provocându-i

astfel grave leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc

mediu, fractură parietală stângă cu înfundare, hematom intraparenchimatos parietal

stâng) care au impus două intervenții chirurgicale, leziunile necesitând 75 de zile

de îngrijiri medicale, determinând o infirmitate și punându-i părții vătămate viața

în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de

omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

anterior.

În cauză, inclusiv

în rejudecare, s-a solicitat de către apărătorul ales al inculpatului, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de

art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. pen. anterior.

O astfel de infracțiune,

în forma agravată prevăzută de alin. (2), „punerea în primejdie a vieții persoanei”

presupune intenția inculpatului în a cauza suferințe fizice și culpa acestuia în

a pune în pericol viața victimei. Punerea în primejdie a vieții victimei survine

în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit sau

acceptat, autorul acționând numai în vederea vătămării corporale, dar în condiții

susceptibile de a-i produce moartea.

Altfel spus, inculpatul

urmărește un rezultat cu intenție, să cauzeze o vătămare corporală, dar în concret

se produce un rezultat mai grav, punerea în primejdie a vieții, pe care inculpatul

nu îl acceptă, dar fie îl prevede însă socotește fără temei că nu se va produce

(culpă cu prevedere), fie nu îl prevede deși putea și trebuia să îl prevadă (culpă

fără prevedere).

În primul caz

(culpă cu prevedere), inculpatul se bazează pe o serie de elemente obiective, identificabile

când își formează convingerea că rezultatul mai grav nu se va produce, elemente

pe care inculpatul s-a bazat însă în mod nefondat.

În prezenta cauză,

nu au fost identificate astfel de elemente obiective care să fi fundamentat (eronat)

concluzia inculpatului că punerea în primejdie a vieții victimei, pe care el a prevăzut-o,

nu se va produce.

Dimpotrivă, starea

de surescitare nervoasă în care inculpatul se afla, pe fondul consumului de alcool,

zona vitală în care aceasta s-a aplicat (zona capului), faptul că s-a urmărit lovirea

în acea zonă, obiectul vulnerant folosit (o sticlă de bere), distanța mică dintre

inculpat și victimă (circa 3 metri), toate raportate la vârsta victimei (9 ani),

intensitatea loviturii aplicate (a fost cauzată o fractură cu înfundare), urmările

produse (fractură cu înfundare, hematom cranian, 2 intervenții chirurgicale, 75

de zile de îngrijiri medicale, viață pusă în pericol și infirmitate fizică), diferența

vădită de forțe dintre inculpat și victimă (inculpatul avea 20 de ani) diferență

datorită căreia victima nu a ripostat în niciun fel și nici nu avea cum să o facă

(având reacții specifice vârstei sale, începând să plângă din cauza durerii și s-o

strige pe mama lui), refuzul inițial al inculpatului de a permite deplasarea victimei

la unitatea spitalicească deși consecințele grave ale faptei sale erau vizibile

(avea o „tăietură urâtă”, își pierduse pentru scurt timp cunoștința, îi curgea sânge

pe față), lipsa oricărui gest de ajutor (râzând, deși minorul în vârstă de 9 ani

plângea), încercarea sa de a determina persoanele prezente să facă afirmații mincinoase

(i-a cerut martorei D.R.R.A. să declare mincinos că minorul ar fi căzut și s-a lovit

astfel la cap cu o țeava aflată pe malul apei), persistența sa în atitudinea de

indiferență (după plecarea victimei a rămas la pescuit, continuând să bea bere),

sunt elemente care dovedesc neechivoc acceptarea și ignorarea de către inculpat

a rezultatului mai grav care se putea produce, anume moartea victimei.

Toate aceste elemente

duc la concluzia că poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul mai grav

a fost aceea de acceptare și de ignorare a acestuia, specifică intenției indirecte,

adică infracțiunii de omor și nu doar de prevedere, specifică culpei, adică infracțiunii

de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza finală

C. pen. anterior.

De altfel, declarația

inculpatului dată în fața instanței, cu ocazia rejudecării cauzei, susține aceeași

concluzie, inculpatul recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță

de circa 3 metri, că intenția sa a fost de a o lovi în zona capului și că imediat

după ce l-a lovit, văzându-l că este de sânge, inițial a încercat să-l împiedice

să se deplaseze la unitatea spitalicească.

Pentru considerentele

expuse, a fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice.

La stabilirea

și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale

de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens

intensitatea loviturii, disproporția vădită de forțe dintre inculpat și victimă,

atitudinea ulterioară a inculpatului, atitudinea procesuală inconstantă a inculpatului

pe tot parcursul procesului (și-a modificat gradual declarațiile, în funcție de

probațiunea administrată, de la negarea faptei până la recunoașterea totală a faptei

în fața instanței, numai cu ocazia rejudecării cauzei).

Instanța de fond

a mai avut în vedere rezultatul produs, un copil în vârstă de 9 ani suferind două

intervenții chirurgicale pe creier, rămânând cu o infirmitate permanentă, cu grave

tulburări cognitive, psihologice, comportamentale, emoționale și de relaționare.

Instanța de fond

a mai avut în vedere și datele privitoare la persoana inculpatului, care are 5 clase,

nu are nicio calificare, nu are ocupație, nu are loc de muncă, deși este în vârstă

de 23 de ani și clinic sănătos.

Instanța de fond

a mai avut în vedere și conduita anterioară a inculpatului, față de care s-a dispus

în anul 2007 o măsură administrativă tot pentru o infracțiune de violență [art.

180 alin. (2) C. pen. anterior].

Aceste elemente

care imprimă o gravitate deosebită faptei, determină inaplicabilitatea în cauză

a vreunei circumstanțe atenuante legale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-lit.

c) C. pen. anterior, astfel cum s-a solicitat în apărare.

Nu este aplicabilă

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (conduita

bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii), din moment ce, potrivit

cazierului său judiciar, a mai fost sancționat de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Marghita cu amendă administrativă tot pentru o infracțiune de violență. În aceste

condiții, înscrisurile în circumstanțiere depuse nu pot conduce la o concluzie contrară.

Nici circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior nu este aplicabilă,

faptul că într-un interval de peste 2 ani de la data faptei a achitat unității spitalicești

cheltuielile de spitalizare în cuantum de 2.198,52 RON și accesoriile acestora neputând

duce la o altă concluzie. Aplicabilitatea acestei circumstanțe atenuante presupune

o stăruință din partea inculpatului în a înlătura rezultatul infracțiunii sau a

repara paguba pricinuită, adică diligențe din partea inculpatului, din cuprinsul

cărora să rezulte neechivoca dorință a sa de a înlătura toate consecințele faptei

sale. Ori inculpatul, imediat după săvârșirea faptei, a refuzat să permită deplasarea

victimei la unitatea spitalicească deși consecințele grave ale faptei sale se manifestau.

Ulterior, deși în mod cert, părții vătămate, minorul C.C.A., i s-au cauzat multiple

consecințe pe plan material și moral, ceea ce a și determinat constituirea acesteia

ca parte civilă cu suma de 3.770 RON (inițial a solicitat suma de 3.470 RON) cu

titlu de daune materiale și cu suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, sume

solicitate încă din 1 noiembrie 2011, până la data rejudecării cauzei, adică timp

de peste 1 an și 6 luni de la data solicitării acestor sume, inculpatul nu a avansat

nicio sumă cu acest titlu părții civile, cu toate că inițial a solicitat un termen

în vederea soluționării amiabile a laturii civile.

Prin urmare, încercarea

sa inițială de a împiedica deplasarea victimei la spital și pasivitatea de care

a dat dovadă inculpatul față de pretențiile părții civile C.C.A., nu pot avea semnificația

unei stăruințe din partea inculpatului pentru a înlătura rezultatul infracțiunii

sau a repara paguba pricinuită.

În privința reținerii

și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior,

instanța de fond a avut în vedere că atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei

urmează a fi valorificată prin aplicarea prevederilor art. 320

1

C.

proc. pen. anterior, prezentarea sa în fața autorității și înlesnirea descoperirii

participanților nefiind aplicabile (prezentarea sa în fața autorității realizându-se

în condițiile în care a fost cercetat și judecat în stare privativă de libertate,

ulterior, odată cu luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea având obligația

de a se prezenta în fața instanței ori de câte ori este chemat; circumstanța legată

a înlesnirii descoperirii participanților nu este aplicabilă în condițiile în care

inculpatul este singurul participant la săvârșirea faptei).

Față de toate

aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale, față de dezideratele

înscrise în art. 52 C. pen. anterior, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea

unei pedepse în regim privativ de libertate.

În consecință,

instanța de fond a procedat după cum urmează:

A constatat că

prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 s-a admis cererea inculpatului A.T.E.

de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

A respins cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 20

raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A.T.E., la o pedeapsă

de 5 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul

art. 71 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie

și în temeiul art. 65-art. 66 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de

3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, pedepse stabilite în raport de aceleași

criterii avute în vedere la stabilirea pedepsei principale.

În temeiul

art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 88 C. pen. anterior

s-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive

din 14 septembrie 2011 până la data de 29 noiembrie 2011 inclusiv, dată la care

prin sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, pronunțată inițial în cauză,

în temeiul art. 350 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) C. proc. pen. anterior s-a

dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Instanța de fond

a reținut că în condițiile în care corpul delict folosit de inculpat la săvârșirea

faptei (sticla de bere) nu se găsește, nefiind ridicat de organele judiciare (aspect

reiterat și în cuprinsul rechizitoriu), dispozițiile art. 118 C. pen. anterior sunt

inaplicabile.

De asemenea, instanța

de fond a respins ca lipsită de obiect cererea de revocare a măsurii obligării de

a nu părăsi localitatea luată față de inculpat prin sentința penală nr. 273/P/2011

a Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că dispoziția de luare a acestei măsuri

a fost casată odată cu pronunțarea deciziei penale 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care s-a casat în totalitate sentința penală

nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, dispunându-se rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță. în lipsa oricărei distincții și precizări, a fost casată și dispoziția

de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Efectul casării în totalitate

constă în lipsirea de efecte juridice a sentinței casate.

Astfel, conform

art. 385

17

C. proc. pen. anterior, în caz de admitere a recursului, hotărârea

atacată se casează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 385

6

și 385

7

C. proc. pen. anterior.

Din moment ce

măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată față de inculpat prin sentința

care ulterior a fost casată în totalitate, dacă s-ar fi apreciat necesară în continuare

o astfel de măsură de către instanța de fond de control judiciar, în decizia de

casare a sentinței s-ar fi regăsit o dispoziție expresă în acest sens, deoarece

în materia măsurilor preventive, subzistența, luarea acestora nu poate fi dedusă

în lipsa unei dispoziții exprese din partea organelor judiciare.

O situație similară

se regăsește în materia arestării preventive. Astfel, conform art. 385

17

alin. (2) C. proc. pen. anterior raportat la art. 382 alin. (3) C. proc. pen. anterior,

când prima instanță a dispus arestarea inculpatului, instanța de apel poate menține

măsura arestării în caz de desființare a hotărârii.

De altfel, casând

în totalitate sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, decizia penală

nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus reluarea

întregului ciclu procesual, arătând, potrivit art. 385

17

alin. (4) C.

proc. pen. anterior raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. anterior, care

este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și

reia cursul (anterior începerii cercetării judecătorești).

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, instanța de fond a reținut că prin înscrisurile de la dosar, partea

civilă C.C.A. prin reprezentant legal C.A.O. s-a constituit parte civilă cu suma

de 3.770 RON cu titlu de daune materiale și 100.000 RON cu titlu de daune morale.

Cu privire la

pretențiile părții civile, instanța de fond a reținut că la termenul din 15 mai

2013 inculpatul a arătat că își exprimă acordul de a le plăti în totalitate astfel

cum au fost solicitate și precizate, fiind de acord să plătească 3.770 RON daune

materiale și 100.000 RON daune morale, în rate.

Având în vedere

declarația inculpatului din data de 15 mai 2013, instanța de fond a reținut aplicabilitatea

art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen. anterior, care nu mai impune administrarea

de probe pentru dovedirea pretențiilor civile recunoscute de inculpat. Conform textului

de lege, „în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța de fond obligă la

despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute,

pot fi administrate probe”.

Având în vedere

că acțiunea acestei părți civile a fost admisă, în temeiul art. 357 alin. (2) lit.

c) raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător

luată prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2011 asupra sumei de 266 RON

în vederea recuperării pagubei cauzată părții civile C.C.A., sumă consemnată în

registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte al Tribunalului Bihor.

Cu privire la

pretențiile civile ale Spitalului Clinic Județean de Urgență O., instanța de fond

a reținut că, potrivit înscrisului depus la dosarul cauzei la data de 27 mai 2013,

unitatea spitalicească a învederat instanței că inculpatul a achitat succesiv cheltuielile

de spitalizare și dobânzile de întârziere, astfel că în prezent nu mai are nicio

pretenție de la inculpat.

În temeiul

art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea

de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din

H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic

al acestuia, fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege, prelevare care

se impune în raport de circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului,

expuse anterior, analizate inclusiv prin prisma faptului că anterior a mai fost

sancționat administrativ pentru săvârșirea unei fapte de violență.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000

RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

II. Împotriva

acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor și inculpatul A.T.E.

Parchetul a apreciat

că speța dedusă judecății nu putea fi soluționată în baza procedurii recunoașterii

vinovăției. În primul ciclu procesual, inculpatul a solicitat aplicarea acestei

proceduri, cerere admisă la acel moment. În urma exercitării căilor de atac,

Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că declarația dată de inculpat

nu constituie o recunoaștere integrală a stării de fapt descrisă în rechizitoriu

și a casat în totalitate hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de fond „pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. anterior rămânând aplicabile numai în măsura

în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în

rechizitoriu”. În opinia parchetului, mențiunea din considerentele deciziei de casare

cu privire la incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior

nu poate privi prezenta cauză deoarece ar însemna că i se acordă inculpatului posibilitatea

de a reveni asupra declarațiilor anterioare pentru a corespunde celor menționate

în actul de acuzare. Această posibilitate nu o are inculpatul când, după analiza

declarației sale, instanța de fond respinge cererea sa, iar pentru egalitate de

tratament, nu ar trebui să o aibă nici în situația în care instanța de control judiciar

constată că declarația dată de inculpat nu reprezintă o recunoaștere totală a faptei.

În apelul declarat

de inculpat s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă

de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C.

pen. anterior în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. anterior. De asemenea, a solicitat a se reține în favoarea sa

circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei sub minimul special, iar executarea acesteia

să fie suspendată condiționat sau sub supraveghere. În dezvoltarea motivelor de

apel, s-a arătat că pentru a se stabili corect încadrarea juridică trebuie avute

în vedere pe de o parte actele medico-legale, modificarea succesivă a numărului

de zile de îngrijiri medicale, cu reținerea în final a concluziei că viața părții

vătămate a fost pusă în primejdie, iar pe de alta intenția cu care a acționat inculpatul,

aceasta fiind aceea de a speria, alunga sau aplica o corecție, iar nu aceea de suprimare

a vieții, intenție ce rezultă din modul în care a acționat inculpatul și motivul

care a determinat această acțiune. A apreciat că dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. anterior își mențin incidența în cauză chiar dacă solicită schimbarea

de încadrare juridică. Apoi, a considerat că atitudinea procesuală adoptată, regretul

sincer manifestat, conduita corectă anterioară comiterii faptei, faptul că este

integrat în societate, are familie și a depus eforturi pentru a recupera prejudiciul

cauzat, achitând în totalitate cheltuielile de spitalizare justifică reținerea circumstanțelor

atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Prin decizia

nr. 129/A din 14 noiembrie 2013 Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 123 din 3 iunie 2013

pronunțată de Tribunalul Bihor.

În baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a admis apelul declarat de inculpatul A.T.E.

împotriva sentinței penale nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor

pe care a desființat-o în sensul că a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen. anterior și făcând

aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a redus pedeapsa aplicată inculpatului

pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior de la 5 ani 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. anterior cheltuielile judiciare avansate de stat în apel

au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea de Apel Oradea a avut în vedere următoarele:

Starea de fapt

a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.

De altfel, inculpatul nu a contestat-o, recunoscând fapta așa cum a fost descrisă

în rechizitoriu.

la apelul parchetului:

Înainte de citirea

actului de sesizare a instanței, inculpatul a solicitat judecarea sa în baza procedurii

simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. declarând că recunoaște

în totalitate starea de fapt reținută în rechizitoriu și însușindu-și probele administrate

în cursul urmăririi penale. În mod corect, prima instanță a admis cererea inculpatului

fiind întrunite toate condițiile cerute de lege.

Așa cum a arătat

și instanța de fond, cauza poate fi soluționată în baza procedurii recunoașterii

de vinovăție, deoarece așa cum se arată în considerentele deciziei de casare „dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul

recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu”. Nu

putem împărtăși opinia parchetului că această mențiune a instanței supreme nu se

referă la speța pendinte. Exprimarea folosită de Înalta Curte este clară și nu lasă

loc la interpretări. Nici argumentul că prin aceasta i se conferă inculpatului un

tratament favorabil deoarece i se acordă posibilitatea de a reveni asupra declarației

anterioare nu poate fi primit. Această posibilitate o are orice inculpat a cărei

judecată este reluată de la început. În plus, în fața instanței de fond, parchetul

nu a apreciat că speța nu ar putea fi judecată în baza procedurii simplificate,

concluziile procurorului puse în ședința din 15 mai 2013 fiind de admitere a cererii

inculpatului.

În consecință,

apelul declarat de parchet este nefondat.

la apelul inculpatului:

Prima instanță

a reținut ca stare de fapt că în data de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E. și martorii

S.D.J. și B.I.F. s-au dus la pescuit la locul numit „C.” pe marginea lacului din

apropierea satului V., județul Bihor. În jurul orei 12:00, în acel loc au venit

partea vătămată C.C.A. (9 ani), D.R.R.A. (14 ani) și D.R.R.C. (12 ani), care s-au

jucat și s-au scăldat. La un moment dat, în jurul orei 17:00, inculpatul a fost

deranjat de prezența minorilor, a avut o discuție cu partea vătămată și i-a cerut

să plece, după care, de la o distanță de aproximativ 3-4 metri, a aruncat spre aceasta

o sticlă de bere cu care l-a lovit în cap. În urma loviturii, partea vătămată a

suferit o hemoragie puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței.

În urma loviturii,

partea vătămată C.C.A. a început să strige. Martorul S.D.J. a sărit în ajutorul

acesteia și a vrut să-l transporte cu scuterul său, la medicul din comuna P. Inculpatul

a încercat să-l împiedice, i-a luat cheile, dar la scurt timp i le-a dat înapoi,

astfel că martorul a transportat-o pe partea vătămată la medic. Inculpatul a rămas

să pescuiască.

Din raportul de

expertiză medico-legală întocmit în cauză, a rezultat că partea vătămată C.C.A.

a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu, fractură parietală

stângă cu înfundare și hematom intraparenchimatos parietal stâng. Leziunile s-au

produs prin lovire cu un corp dur, posibil recipient din sticlă, au necesitat 75

zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei și au determinat

apariția unei infirmități. Au fost necesare două intervenții chirurgicale și tratament

medicamentos. În data de 31 mai 2011 s-a efectuat prima intervenție chirurgicală

constatându-se existența unei fracturi cu înfundare de 3-5 cm la nivel parietal

stâng, iar în data de 6 iunie 2011 se efectuează cea de-a doua intervenție chirurgicală

deschizându-se cicatricea postoperatorie și se găsește un hematom epicranian de

circa 4 cm grosime, extins la întreaga breșă operatorie. În urma examenului CT efectuat

la data de 2 august 2011, se constată, că partea vătămată prezintă lipsă de substanță

osoasă postoperator parietal stâng.

Pentru a stabili

vinovăția inculpatului, prima instanță a coroborat declarația sa de recunoaștere

a faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, dată în al doilea

ciclu procesual cu declarațiile părții vătămate C.C.A. și ale martorilor oculari

D.R.R.C., D.R.R.A., B.I.F. și S.D.J.

Partea vătămată

C.C.A. a arătat că se afla la o distantă de 3 metri de inculpat când acesta i-a

cerut să plece, amenințându-l cu o sticlă de bere. Întrucât nu s-a conformat, inculpatul

l-a lovit în cap cu sticla de bere. În urma loviturii, a căzut și a sângerat. Apoi

și-a pierdut cunoștința.

Martorul D.R.R.C.

a arătat că inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, apoi a lovit-o cu o

sticlă de bere în cap. În momentul în care inculpatul a aruncat cu sticla de bere

spre partea vătămată, între cei doi era o distanță de 3-4 metri. Partea vătămată

a început să sângereze și să strige. Martorul S.D.J. s-a apropiat de partea vătămată

și a vrut să o ducă la medic, însă inculpatul s-a opus. Când martorul a insistat,

inculpatul i-a dat cheile scuterului.

Martora D.R.R.A.

a arătat că nu a văzut când a fost lovită partea vătămată, dar a auzit-o pe aceasta

strigând, a văzut-o că sângerează și că avea o „tăietură urâtă”. Când martorul S.D.J.

a vrut să o ducă pe partea vătămată la medic, inculpatul s-a opus. După ce cei doi

au plecat, inculpatul i-a cerut să susțină că rănirea părții vătămate s-a produs

prin cădere, lovindu-se de o țeava aflată de malul apei.

Martorul S.D.J.

a arătat că a existat o discuție între inculpat și partea vătămată. Nu a văzut momentul

lovirii, ci doar a auzit-o pe partea vătămată strigând. S-a apropiat de aceasta,

a văzut că sângera puternic în partea laterală a capului. A încercat să oprească

sângerarea și a vrut să o ducă pe partea vătămată la medic. Inculpatul i-a luat

cheile de la scuter și i-a spus că partea vătămată nu are nimic. A reușit să-și

recupereze cheile și a plecat cu partea vătămată la medic.

Martorul B.I.F.

a confirmat existența discuției dintre inculpat și partea vătămată. Nici acesta

nu a văzut când inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, dar a auzit-o strigând.

A văzut că sângera și știe că martorul S.D.J. a dus-o la medic.

Încadrarea juridică

este corectă, fapta inculpatului așa cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20

raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior.

În mod corect,

prima instanță a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice

în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen. anterior.

Cele două infracțiuni,

tentativă de omor și vătămarea corporală gravă, produc același rezultat și anume

punerea în primejdie a vieții persoanei. În speța pendinte, acest rezultat s-a produs,

aspect ce rezultă din actul medico-legal. Distincția dintre cele două infracțiuni

constă în forma de vinovăție cu care acționează inculpatul. În cazul tentativei

de omor acesta acționează cu intenție directă sau indirectă, pe când în cazul vătămării

corporale grave ne aflăm în prezența praeterintenției.

Revenind la speță,

corect s-a stabilit că inculpatul a acționat cu intenție. Aceasta a rezultat din

faptul că inculpatul a aplicat o lovitură în zonă vitală (capul), de la o distanță

mică (3 metri), cu un corp contondent dur, lovitura a avut o intensitate mare producând

fractură cu înfundare. De asemenea s-a avut în vedere și disproporția vădită de

forțe dintre inculpat și partea vătămată care rezulta din diferența de vârstă; inculpatul

avea 20 ani, iar partea vătămată 9 ani. Conduita inculpatului imediat după comiterea

faptei a fost de natură a întări ideea că acesta a acționat cu intenție. Nu a dat

nici un ajutor părții vătămate. A încercat să-l împiedice pe martorul S.D.J. să

o ducă pe partea vătămată la medic și a solicitat martorei D.R.R.A. să afirme că

rănirea s-a produs în alt mod care nu-l implica deloc.

În consecință,

solicitarea inculpatului de a se proceda la schimbarea încadrării juridice este

neîntemeiată.

Curtea a considerat

însă întemeiată solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe

atenuante. Aceasta nu are antecedente penale, a plătit cheltuielile de spitalizare

(suma este mică, dar plata acestora a reprezentat o stăruință din partea inculpatului

având în vedere posibilitățile materiale ale acestuia) și a fost de acord să plătească

suma solicitată de partea civilă, lucrează ca ziler și beneficiază de sprijin material

și moral din partea familiei. A avut în vedere și concluziile favorabile ale referatului

de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Ca efect al reținerii

circumstanțelor atenuante a redus pedeapsa aplicată inculpatului, potrivit art.

76 lit. b) C. pen. anterior, de la 5 ani 6 luni la 4 ani.

Modalitatea de

executare a fost corect stabilită de prima instanță. Solicitarea inculpatului de

a se dispune suspendarea sub supraveghere sau condiționată a executării pedepsei

este neîntemeiată.

Aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen. anterior este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a trei condiții. Prima privește natura și cuantumul pedepsei aplicate, a doua vizează

antecedența penală, iar cea de-a treia se referă la scopul pedepsei. Condițiile

cerute de textul menționat nu sunt îndeplinite. Dacă primele două nu comportă discuții

(pedeapsa aplicată este de 4 ani, nu are antecedente penale), cu privire la cea

de-a treia se impun câteva precizări. Astfel, pentru a se reține că scopul pedepsei

poate fi atins și fără privare de libertate, instanța trebuie să aibă în vedere

persoana inculpatului și comportamentul său după comiterea faptei și să rețină că

pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient ca acesta să nu mai

comită alte infracțiuni. Având în vedere comportamentul inculpatului după comiterea

faptei și anume împiedicarea martorului S.D.