ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1726/2014

Deliberând asupra cauzei penale privindu-l pe inculpatul A.T.E. constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 123 din 3 iunie 2013 a Tribunalului Bihor, s-a constatat că prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 a fost admisă cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. anterior. S-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A.T.E., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 65-art. 66 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 14 septembrie 2011 până la data de 29 noiembrie 2011 inclusiv. S-a respins ca lipsită de obiect cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat prin sentința penală nr. 273/P/2011 a Tribunalului Bihor, dispoziția de luare a acestei măsuri fiind casată odată cu pronunțarea deciziei penale nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență O. a renunțat la pretențiile civile solicitate, ca urmare a achitării prejudiciului de către inculpat. În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 16 1 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 998 C. civ. s-au admis pretențiile civile ale părții civile C.C.A. prin reprezentant legal C.A.O. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.770 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen. anterior, s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2011 asupra sumei de 266 RON în vederea recuperării pagubei, sumă consemnată în registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte al Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele: Pin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 26 septembrie 2011 sub nr. 11208/111/2011 a fost trimis în judecată inculpatul A.T.E. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. anterior. În sarcina inculpatului A.T.E. s-a reținut că la data de 24 mai 2011, în timp ce se afla la pescuit împreună cu martorii S.D.J. și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea satului V., comuna P., județul Bihor, în jurul orei 17:00, după ce i-a solicitat părții vătămate minore C.C.A. să plece de acolo, inculpatul, de la o distanță de cca. 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă a capului. În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit grave leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral acut cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare, hematom intraparenchimatos parietal stâng) care au impus două intervenții chirurgicale, leziunile necesitând pentru vindecare un număr de 75 zile, determinând o infirmitate și punerea în primejdie a vieții părții vătămate.

În fața instanței, la termenul din 22 noiembrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești, personal, inculpatul A.T.E. a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. anterior. La același termen de judecată, instanța de fond a încuviințat aplicarea procedurii simplificate amânând pronunțarea asupra laturii penale și a dispus disjungerea laturii civile în vederea administrării probatiunii fixând termen pentru data de 24 ianuarie 2012 în Dosar nr. 13156/111/2011. Latura penală a fost soluționată prin sentința penală nr. 273/P din 29 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11208/111/2011, hotărâre prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza ultimă C. pen. anterior, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul A.T.E. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 86 1 C. pen. anterior pe durata unui termen de încercare de 7 ani. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. anterior a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței și în baza art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b), alin. (4) C. proc. pen. anterior punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, cu deducerea perioadei reținerii și arestului preventiv.

Prin decizia penală nr. 72/A din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 11208/111/2011 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă C.C.A. și inculpatul A.T.E. împotriva sentinței penale nr. 273/P/2011. Prin decizia penală nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 11208/111/2011 s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, partea civilă C.C.A. și inculpatul A.T.E. împotriva deciziei penale nr. 72/A/2011/P/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Bihor, pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu. Latura civilă din cauza disjunsă a fost soluționată prin sentința penală nr. 109 din 30 mai 2012 pronunțată în Dosar nr. 13156/111/2011, hotărâre prin care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.C.A. obligând inculpatul la plata sumei de 2.160 RON reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 30.000 RON reprezentând daune morale, celelalte pretenții civile fiind respinse.

De asemenea, a admis în parte acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență O. obligând inculpatul la plata sumei de 2.198,52 RON reprezentând despăgubiri materiale; dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 1 nooiembrie 2011-9 decembrie 2011 pentru debitul propriu zis 2.798,52 RON; dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 10 decembrie 2011-2 februarie 2012 pentru debitul propriu zis 2.398,52 RON și dobânzi de întârziere calculate începând din 3 februarie 2012 până la data plătii efective pentru debitul propriu zis 2.198,52 RON. Prin decizia penală nr. 112/A din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 13156/111/2011 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A.T.E.

și partea civilă C.C.A. împotriva sentinței penale nr. 109/P/2012. Prin decizia penală nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 13156/111/2011 s-au admis recursurile declarate de inculpatul A.T.E. și partea civilă C.C.A. împotriva deciziei penale nr. 112/A/2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus casarea deciziei atacate și a sentinței penale nr. 109/P/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor și s-a trimis cauza la Tribunalul Bihor în vederea conexării la Dosarul nr. 11208/111/2011*, latura civilă fiind reînregistrată sub Dosar nr. 13156/111/2011*. La data de 14 februarie 2013, dosarul în care a fost soluționată latura penală a fost reînregistrat la Tribunalul Bihor sub nr. 11208/111/2011*.

La termenul de judecată din 15 mai 2013, s-a dispus reunirea Dosarului nr. 13156/111/2011* ce privește latura civilă la prezentul Dosar nr. 11208/111/2011* ce privește latura penală, conform deciziei penale nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 15 mai 2013, inculpatul a solicitat în fața instanței de judecată aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției conform art. 320 1 C. proc. pen. anterior, procedându-se la audierea inculpatului, după ce i s-a adus la cunoștință condițiile în care o astfel de procedură i-ar putea fi aplicabilă, avute în vedere inclusiv în considerentele deciziei penale, nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală începând cu data de 14 septembrie 2011 cât și în fața instanței până la data de 29 noiembrie 2011, când prin sentința penală nr. 273/P din 14 septembrie 2011 s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat. Din copia cazierului judiciar a inculpatului A.T.E. rezultă că prin ordonanța din 6 noiembrie 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 200 RON pentru art. 180 alin. (2) C. pen. anterior. Analizând actele și lucrările dosarului, ținând cont și de considerentele deciziei penale nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut următoarele: În fapt, la data de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E.

se afla la pescuit împreună cu martorii S.D.J. și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea satului V., comuna P., județul Bihor. În jurul amiezii, pe marginea lacului, în zona în care se aflau inculpatul a sosit un grup de minori, respectiv partea vătămată C.C.A. (9 ani), D.R.R.A. (14 ani) și D.R.R.C. (12 ani), care timp de mai multe ore s-au jucat pe malul apei și s-au scăldat. În jurul orei 17:00, după ce i-a solicitat părții vătămate C.C.A. să plece de acolo, inculpatul, de la o distanță de cca 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă a capului. În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit o hemoragie externă puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței.

Partea vătămată C.C.A. a început să strige din cauza durerii, iar când martorul S.D.J. a intenționat să îl transporte pe minor cu scuterul său la medicul din comuna P., inculpatul s-a opus inițial, luându-i martorului cheile, pe care după scurt timp i le-a predat. Martorul S.D.J. l-a dus pe minor la medicul din comună, în timp ce inculpatul A.T.E. a continuat să pescuiască și să bea bere. Leziunile produse de inculpat la data de 24 mai 2011 părții vătămate au pus în primejdie viața părții vătămate și au determinat apariția unei infirmități. Această situație de fapt rezultă din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat care, în fața instanței, a descris și recunoscut în totalitate săvârșirea faptei, solicitând instanței aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen. anterior. Astfel, din cuprinsul declarațiilor părții vătămate C.C.A. rezultă că la data de 24 mai 2011, în jurul orei 11:00, s-a deplasat la lacul din locul numit „C.” și acolo s-a întâlnit cu frații D.R.R.C. și D.R.R.A. Pe marginea lacului mai erau la pescuit inculpatul A.T.E. și martorii S.D.J. și B.I.F. Timp de mai multe ore, s-a jucat cu ceilalți minori pe marginea lacului și s-a scăldat. În jurul orei 17:00, partea vătămată a arătat că el și prietenii săi au râs în apropierea inculpatului iar acesta, deranjat fiind de prezența minorilor, i-a cerut să plece, după care, fără nicio justificare, fără să mai aștepte dacă va pleca sau nu, a aruncat spre el cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi, lovindu-l în cap, când a aruncat cu sticla, inculpatul stătea pe iarbă și era beat.

Declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor oculari. Astfel, martorul D.R.R.C. a confirmat că inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, după care a aruncat spre acesta o sticlă de bere, cu certa intenție de a-l lovi, distanța dintre inculpat și partea vătămată fiind de doar cca. 3-4 metri, fiind în picioare când l-a lovit inculpatul. A mai declarat că, după lovirea părții vătămate, inculpatul a manifestat o atitudine de indiferență, râzând, deși minorul plângea și o striga pe mama sa, iar atunci când martorul S.D.J. a vrut să îl ducă pe minor cu scuterul la medic, inculpatul s-a opus și i-a luat cheile scuterului pentru a-l împiedica să meargă la medic. Martorul B.I.F.

a arătat, la rândul său, că după discuția dintre inculpat și partea vătămată, inculpatul a aruncat cu sticla de bere spre minorul C.C.A., lovindu-l astfel în cap. De asemenea, martora D.R.R.A. a declarat că în momentul în care partea vătămată C.C.A. a fost lovit se afla în apă, însă a auzit când minorul a început să plângă și să o strige pe mama sa. Martora a observat că minorul prezenta o „tăietură urâtă” în partea stângă a capului, în timp ce inculpatul stătea indiferent pe malul lacului. Atunci când martorul S.D.J. a vrut să îl ducă pe minor cu scuterul la medic, inculpatul s-a opus și i-a luat cheile. După plecarea martorului S.D.J. cu partea vătămată, inculpatul a discutat cu ea și i-a cerut să declare mincinos că minorul ar fi căzut și s-a lovit astfel la cap cu o țeava aflată pe malul apei.

Și martorul S.D.J. a confirmat că inculpatul a avut o discuție prealabilă cu partea vătămată, după care l-a văzut pe acesta din urmă plin de sânge la cap. Martorul a încercat să îl ia pe minor și să îl transporte cu scuterul la medic, dar inculpatul s-a opus, luându-i martorului cheile și spunându-i martorului că nu are nimic. După ce a reușit să-i ia cheile și a plecat, inculpatul a rămas în continuare la pescuit, bând bere. Raportul de expertiză medico-legală din 22 iunie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor a formulat următoarele concluzii: 1. Minorul C.C.A. a suferit la data de 24 mai 2011 un traumatism la nivelul capului (Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu.

Fractură parietală stângă cu înfundare. Hematom intraparenchimatos parietal stâng.). Pentru această afecțiune și complicație survenită, s-a intervenit chirurgical de două ori și subiectul a beneficiat de terapie medicamentoasă specifică. 2. Leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur (posibil recipient de sticlă). 3. Leziunile au necesitat 75 de zile de îngrijiri medicale. 4. Leziunile produse cu ocazia traumatismului din data de 24 mai 2011 au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități. Din cuprinsul aceluiași raport, rezultă și alte date cu privire la partea vătămată C.C.A.: Internat în data de 25 mai 2011 în Spitalul Clinic Județean O., Clinica Neurochirurgie cu diagnosticul la internare: Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu.

Fractură parietală stângă cu înfundare. Hematom intraparenchimatos stâng în data de 31 mai 2011 s-a intervenit chirurgical, găsindu-se o fractură cu înfundare de 3-5 cm la nivel parietal stâng. Se practică eschilectpomie, însă nu se deschide din motive de siguranță septică. În data de 6 iunie 2011 se intervine chirurgical a doua oară, se deschide cicatricea postoperatorie și se găsește un hematom epicranian format din sânge și cheaguri proaspete de cca. 4 cm grosime, extins la întreaga breșă operatorie. În data de 26 iulie 2011 minorul a fost reexaminat medico-legal, ocazie cu care acesta a manifestat anxietate crescută. În data de 2 august 2011 se efectuează examen CT, din care rezultă că minorul prezintă lipsă de substanță osoasă postoperator partietal stâng.

În faza de urmărire penală inculpatul a avut o atitudine oscilantă și a dat declarații contradictorii, adaptate la probele administrate, declarând (14 septembrie 2011) că în ziua de 24 mai 2011 nu l-a văzut pe minorul C.C.A., nu a discutat cu acesta și a aruncat sticla de bere pe spate, peste umăr, cu intenția de a o arunca în vegetație, după care (cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în data de 23 septembrie 2011), a recunoscut că l-a văzut pe minor în acea zi, că a avut o discuție cu acesta, după care a aruncat cu sticla de bere spre minorul aflat la cca. 3 metri de el, însă nu cu intenția de a-l lovi în cap ci de a-l speria, sticla fiind aruncată spre picioarele minorului.

Inculpatul a negat că s-ar fi opus ca martorul S.D.J. să îl transporte pe minor cu scuterul la medicul din comună. În rejudecarea cauzei, inculpatul A.T.E. a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare a instanței. A arătat că a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță de circa 3 metri, intenția sa fiind de a o lovi în zona capului, deoarece îl deranja la pescuit. A recunoscut și că imediat după ce l-a lovit, văzându-l că este plin de sânge, inițial a încercat să-l împiedice să se deplaseze la unitatea spitalicească. Cunoscând și însușindu-și toate probele administrate în cursul urmăririi penale, a solicitat să fie judecat pe baza acestora.

În consecință, prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 s-a admis cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. anterior. Admițând cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. anterior, instanța de fond a avut în vedere, în primul rând, considerentele deciziei penale nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea sentinței penale pronunțată inițial și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, în considerentele acestei decizii (care au fixat limitele rejudecării) arătându-se că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. anterior rămân aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.

Instanța de fond a mai avut în vedere faptul că, în raport de conținutul ultimei sale declarații, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta, inclusiv elementele importante privitoare la distanța la care se afla de victimă, motivul săvârșirii faptei, zona vitală vizată. Această ultimă declarație dată de inculpat confirmă și caracterul intenționat al faptei sale dar și faptul că intenția sa a fost să nimerească partea vătămată în zona capului, circumstanțe care, alături de datele rezultate din probele administrate în cauză susțin încadrarea juridică reținută de procuror prin rechizitoriu. În drept, fapta inculpatului A.T.E., care în data de 24 mai 2011 a aruncat de la o distanță de cca.

3 metri o sticlă de bere spre partea vătămată C.C.A., lovindu-l în cap și provocându-i astfel grave leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare, hematom intraparenchimatos parietal stâng) care au impus două intervenții chirurgicale, leziunile necesitând 75 de zile de îngrijiri medicale, determinând o infirmitate și punându-i părții vătămate viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior. În cauză, inclusiv în rejudecare, s-a solicitat de către apărătorul ales al inculpatului, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. pen.

anterior. O astfel de infracțiune, în forma agravată prevăzută de alin. (2), „punerea în primejdie a vieții persoanei” presupune intenția inculpatului în a cauza suferințe fizice și culpa acestuia în a pune în pericol viața victimei. Punerea în primejdie a vieții victimei survine în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit sau acceptat, autorul acționând numai în vederea vătămării corporale, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea. Altfel spus, inculpatul urmărește un rezultat cu intenție, să cauzeze o vătămare corporală, dar în concret se produce un rezultat mai grav, punerea în primejdie a vieții, pe care inculpatul nu îl acceptă, dar fie îl prevede însă socotește fără temei că nu se va produce (culpă cu prevedere), fie nu îl prevede deși putea și trebuia să îl prevadă (culpă fără prevedere).

În primul caz (culpă cu prevedere), inculpatul se bazează pe o serie de elemente obiective, identificabile când își formează convingerea că rezultatul mai grav nu se va produce, elemente pe care inculpatul s-a bazat însă în mod nefondat. În prezenta cauză, nu au fost identificate astfel de elemente obiective care să fi fundamentat (eronat) concluzia inculpatului că punerea în primejdie a vieții victimei, pe care el a prevăzut-o, nu se va produce.

Dimpotrivă, starea de surescitare nervoasă în care inculpatul se afla, pe fondul consumului de alcool, zona vitală în care aceasta s-a aplicat (zona capului), faptul că s-a urmărit lovirea în acea zonă, obiectul vulnerant folosit (o sticlă de bere), distanța mică dintre inculpat și victimă (circa 3 metri), toate raportate la vârsta victimei (9 ani), intensitatea loviturii aplicate (a fost cauzată o fractură cu înfundare), urmările produse (fractură cu înfundare, hematom cranian, 2 intervenții chirurgicale, 75 de zile de îngrijiri medicale, viață pusă în pericol și infirmitate fizică), diferența vădită de forțe dintre inculpat și victimă (inculpatul avea 20 de ani) diferență datorită căreia victima nu a ripostat în niciun fel și nici nu avea cum să o facă (având reacții specifice vârstei sale, începând să plângă din cauza durerii și s-o strige pe mama lui), refuzul inițial al inculpatului de a permite deplasarea victimei la unitatea spitalicească deși consecințele grave ale faptei sale erau vizibile (avea o „tăietură urâtă”, își pierduse pentru scurt timp cunoștința, îi curgea sânge pe față), lipsa oricărui gest de ajutor (râzând, deși minorul în vârstă de 9 ani plângea), încercarea sa de a determina persoanele prezente să facă afirmații mincinoase (i-a cerut martorei D.R.R.A.

să declare mincinos că minorul ar fi căzut și s-a lovit astfel la cap cu o țeava aflată pe malul apei), persistența sa în atitudinea de indiferență (după plecarea victimei a rămas la pescuit, continuând să bea bere), sunt elemente care dovedesc neechivoc acceptarea și ignorarea de către inculpat a rezultatului mai grav care se putea produce, anume moartea victimei. Toate aceste elemente duc la concluzia că poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul mai grav a fost aceea de acceptare și de ignorare a acestuia, specifică intenției indirecte, adică infracțiunii de omor și nu doar de prevedere, specifică culpei, adică infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. pen.

anterior. De altfel, declarația inculpatului dată în fața instanței, cu ocazia rejudecării cauzei, susține aceeași concluzie, inculpatul recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță de circa 3 metri, că intenția sa a fost de a o lovi în zona capului și că imediat după ce l-a lovit, văzându-l că este de sânge, inițial a încercat să-l împiedice să se deplaseze la unitatea spitalicească. Pentru considerentele expuse, a fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens intensitatea loviturii, disproporția vădită de forțe dintre inculpat și victimă, atitudinea ulterioară a inculpatului, atitudinea procesuală inconstantă a inculpatului pe tot parcursul procesului (și-a modificat gradual declarațiile, în funcție de probațiunea administrată, de la negarea faptei până la recunoașterea totală a faptei în fața instanței, numai cu ocazia rejudecării cauzei). Instanța de fond a mai avut în vedere rezultatul produs, un copil în vârstă de 9 ani suferind două intervenții chirurgicale pe creier, rămânând cu o infirmitate permanentă, cu grave tulburări cognitive, psihologice, comportamentale, emoționale și de relaționare.

Instanța de fond a mai avut în vedere și datele privitoare la persoana inculpatului, care are 5 clase, nu are nicio calificare, nu are ocupație, nu are loc de muncă, deși este în vârstă de 23 de ani și clinic sănătos. Instanța de fond a mai avut în vedere și conduita anterioară a inculpatului, față de care s-a dispus în anul 2007 o măsură administrativă tot pentru o infracțiune de violență [art. 180 alin. (2) C. pen. anterior]. Aceste elemente care imprimă o gravitate deosebită faptei, determină inaplicabilitatea în cauză a vreunei circumstanțe atenuante legale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-lit. c) C. pen. anterior, astfel cum s-a solicitat în apărare. Nu este aplicabilă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

anterior (conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii), din moment ce, potrivit cazierului său judiciar, a mai fost sancționat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita cu amendă administrativă tot pentru o infracțiune de violență. În aceste condiții, înscrisurile în circumstanțiere depuse nu pot conduce la o concluzie contrară. Nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior nu este aplicabilă, faptul că într-un interval de peste 2 ani de la data faptei a achitat unității spitalicești cheltuielile de spitalizare în cuantum de 2.198,52 RON și accesoriile acestora neputând duce la o altă concluzie. Aplicabilitatea acestei circumstanțe atenuante presupune o stăruință din partea inculpatului în a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită, adică diligențe din partea inculpatului, din cuprinsul cărora să rezulte neechivoca dorință a sa de a înlătura toate consecințele faptei sale.

Ori inculpatul, imediat după săvârșirea faptei, a refuzat să permită deplasarea victimei la unitatea spitalicească deși consecințele grave ale faptei sale se manifestau. Ulterior, deși în mod cert, părții vătămate, minorul C.C.A., i s-au cauzat multiple consecințe pe plan material și moral, ceea ce a și determinat constituirea acesteia ca parte civilă cu suma de 3.770 RON (inițial a solicitat suma de 3.470 RON) cu titlu de daune materiale și cu suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, sume solicitate încă din 1 noiembrie 2011, până la data rejudecării cauzei, adică timp de peste 1 an și 6 luni de la data solicitării acestor sume, inculpatul nu a avansat nicio sumă cu acest titlu părții civile, cu toate că inițial a solicitat un termen în vederea soluționării amiabile a laturii civile.

Prin urmare, încercarea sa inițială de a împiedica deplasarea victimei la spital și pasivitatea de care a dat dovadă inculpatul față de pretențiile părții civile C.C.A., nu pot avea semnificația unei stăruințe din partea inculpatului pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită. În privința reținerii și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, instanța de fond a avut în vedere că atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei urmează a fi valorificată prin aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen.

anterior, prezentarea sa în fața autorității și înlesnirea descoperirii participanților nefiind aplicabile (prezentarea sa în fața autorității realizându-se în condițiile în care a fost cercetat și judecat în stare privativă de libertate, ulterior, odată cu luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea având obligația de a se prezenta în fața instanței ori de câte ori este chemat; circumstanța legată a înlesnirii descoperirii participanților nu este aplicabilă în condițiile în care inculpatul este singurul participant la săvârșirea faptei). Față de toate aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale, față de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen. anterior, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse în regim privativ de libertate.

În consecință, instanța de fond a procedat după cum urmează: A constatat că prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 s-a admis cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. anterior. A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior. În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A.T.E., la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie și în temeiul art. 65-art. 66 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, pedepse stabilite în raport de aceleași criterii avute în vedere la stabilirea pedepsei principale. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 88 C. pen. anterior s-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 14 septembrie 2011 până la data de 29 noiembrie 2011 inclusiv, dată la care prin sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, pronunțată inițial în cauză, în temeiul art. 350 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) C. proc.

pen. anterior s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. Instanța de fond a reținut că în condițiile în care corpul delict folosit de inculpat la săvârșirea faptei (sticla de bere) nu se găsește, nefiind ridicat de organele judiciare (aspect reiterat și în cuprinsul rechizitoriu), dispozițiile art. 118 C. pen. anterior sunt inaplicabile. De asemenea, instanța de fond a respins ca lipsită de obiect cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat prin sentința penală nr. 273/P/2011 a Tribunalului Bihor. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dispoziția de luare a acestei măsuri a fost casată odată cu pronunțarea deciziei penale 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a casat în totalitate sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, dispunându-se rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.

în lipsa oricărei distincții și precizări, a fost casată și dispoziția de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Efectul casării în totalitate constă în lipsirea de efecte juridice a sentinței casate. Astfel, conform art. 385 17 C. proc. pen. anterior, în caz de admitere a recursului, hotărârea atacată se casează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 385 6 și 385 7 C. proc. pen. anterior. Din moment ce măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată față de inculpat prin sentința care ulterior a fost casată în totalitate, dacă s-ar fi apreciat necesară în continuare o astfel de măsură de către instanța de fond de control judiciar, în decizia de casare a sentinței s-ar fi regăsit o dispoziție expresă în acest sens, deoarece în materia măsurilor preventive, subzistența, luarea acestora nu poate fi dedusă în lipsa unei dispoziții exprese din partea organelor judiciare.

O situație similară se regăsește în materia arestării preventive. Astfel, conform art. 385 17 alin. (2) C. proc. pen. anterior raportat la art. 382 alin. (3) C. proc. pen. anterior, când prima instanță a dispus arestarea inculpatului, instanța de apel poate menține măsura arestării în caz de desființare a hotărârii. De altfel, casând în totalitate sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, decizia penală nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus reluarea întregului ciclu procesual, arătând, potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. anterior raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. anterior, care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul (anterior începerii cercetării judecătorești).

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că prin înscrisurile de la dosar, partea civilă C.C.A. prin reprezentant legal C.A.O. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.770 RON cu titlu de daune materiale și 100.000 RON cu titlu de daune morale. Cu privire la pretențiile părții civile, instanța de fond a reținut că la termenul din 15 mai 2013 inculpatul a arătat că își exprimă acordul de a le plăti în totalitate astfel cum au fost solicitate și precizate, fiind de acord să plătească 3.770 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale, în rate. Având în vedere declarația inculpatului din data de 15 mai 2013, instanța de fond a reținut aplicabilitatea art. 16 1 alin. (3) C. proc.

pen. anterior, care nu mai impune administrarea de probe pentru dovedirea pretențiilor civile recunoscute de inculpat. Conform textului de lege, „în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța de fond obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe”. Având în vedere că acțiunea acestei părți civile a fost admisă, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2011 asupra sumei de 266 RON în vederea recuperării pagubei cauzată părții civile C.C.A., sumă consemnată în registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte al Tribunalului Bihor.

Cu privire la pretențiile civile ale Spitalului Clinic Județean de Urgență O., instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisului depus la dosarul cauzei la data de 27 mai 2013, unitatea spitalicească a învederat instanței că inculpatul a achitat succesiv cheltuielile de spitalizare și dobânzile de întârziere, astfel că în prezent nu mai are nicio pretenție de la inculpat. În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia, fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege, prelevare care se impune în raport de circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului, expuse anterior, analizate inclusiv prin prisma faptului că anterior a mai fost sancționat administrativ pentru săvârșirea unei fapte de violență.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. II. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul A.T.E. Parchetul a apreciat că speța dedusă judecății nu putea fi soluționată în baza procedurii recunoașterii vinovăției. În primul ciclu procesual, inculpatul a solicitat aplicarea acestei proceduri, cerere admisă la acel moment. În urma exercitării căilor de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că declarația dată de inculpat nu constituie o recunoaștere integrală a stării de fapt descrisă în rechizitoriu și a casat în totalitate hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond „pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. anterior rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu”. În opinia parchetului, mențiunea din considerentele deciziei de casare cu privire la incidența dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior nu poate privi prezenta cauză deoarece ar însemna că i se acordă inculpatului posibilitatea de a reveni asupra declarațiilor anterioare pentru a corespunde celor menționate în actul de acuzare. Această posibilitate nu o are inculpatul când, după analiza declarației sale, instanța de fond respinge cererea sa, iar pentru egalitate de tratament, nu ar trebui să o aibă nici în situația în care instanța de control judiciar constată că declarația dată de inculpat nu reprezintă o recunoaștere totală a faptei.

În apelul declarat de inculpat s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior. De asemenea, a solicitat a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei sub minimul special, iar executarea acesteia să fie suspendată condiționat sau sub supraveghere.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că pentru a se stabili corect încadrarea juridică trebuie avute în vedere pe de o parte actele medico-legale, modificarea succesivă a numărului de zile de îngrijiri medicale, cu reținerea în final a concluziei că viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, iar pe de alta intenția cu care a acționat inculpatul, aceasta fiind aceea de a speria, alunga sau aplica o corecție, iar nu aceea de suprimare a vieții, intenție ce rezultă din modul în care a acționat inculpatul și motivul care a determinat această acțiune. A apreciat că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. anterior își mențin incidența în cauză chiar dacă solicită schimbarea de încadrare juridică.

Apoi, a considerat că atitudinea procesuală adoptată, regretul sincer manifestat, conduita corectă anterioară comiterii faptei, faptul că este integrat în societate, are familie și a depus eforturi pentru a recupera prejudiciul cauzat, achitând în totalitate cheltuielile de spitalizare justifică reținerea circumstanțelor atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei. Prin decizia nr. 129/A din 14 noiembrie 2013 Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. anterior, a admis apelul declarat de inculpatul A.T.E. împotriva sentinței penale nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a desființat-o în sensul că a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen. anterior și făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior de la 5 ani 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. anterior cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Oradea a avut în vedere următoarele: Starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză. De altfel, inculpatul nu a contestat-o, recunoscând fapta așa cum a fost descrisă în rechizitoriu. 1. Cu privire la apelul parchetului: Înainte de citirea actului de sesizare a instanței, inculpatul a solicitat judecarea sa în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. declarând că recunoaște în totalitate starea de fapt reținută în rechizitoriu și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.

În mod corect, prima instanță a admis cererea inculpatului fiind întrunite toate condițiile cerute de lege. Așa cum a arătat și instanța de fond, cauza poate fi soluționată în baza procedurii recunoașterii de vinovăție, deoarece așa cum se arată în considerentele deciziei de casare „dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu”. Nu putem împărtăși opinia parchetului că această mențiune a instanței supreme nu se referă la speța pendinte. Exprimarea folosită de Înalta Curte este clară și nu lasă loc la interpretări. Nici argumentul că prin aceasta i se conferă inculpatului un tratament favorabil deoarece i se acordă posibilitatea de a reveni asupra declarației anterioare nu poate fi primit.

Această posibilitate o are orice inculpat a cărei judecată este reluată de la început. În plus, în fața instanței de fond, parchetul nu a apreciat că speța nu ar putea fi judecată în baza procedurii simplificate, concluziile procurorului puse în ședința din 15 mai 2013 fiind de admitere a cererii inculpatului. În consecință, apelul declarat de parchet este nefondat. 2. Cu privire la apelul inculpatului: Prima instanță a reținut ca stare de fapt că în data de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E. și martorii S.D.J. și B.I.F. s-au dus la pescuit la locul numit „C.” pe marginea lacului din apropierea satului V., județul Bihor. În jurul orei 12:00, în acel loc au venit partea vătămată C.C.A. (9 ani), D.R.R.A.

(14 ani) și D.R.R.C. (12 ani), care s-au jucat și s-au scăldat. La un moment dat, în jurul orei 17:00, inculpatul a fost deranjat de prezența minorilor, a avut o discuție cu partea vătămată și i-a cerut să plece, după care, de la o distanță de aproximativ 3-4 metri, a aruncat spre aceasta o sticlă de bere cu care l-a lovit în cap. În urma loviturii, partea vătămată a suferit o hemoragie puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței. În urma loviturii, partea vătămată C.C.A. a început să strige. Martorul S.D.J. a sărit în ajutorul acesteia și a vrut să-l transporte cu scuterul său, la medicul din comuna P. Inculpatul a încercat să-l împiedice, i-a luat cheile, dar la scurt timp i le-a dat înapoi, astfel că martorul a transportat-o pe partea vătămată la medic.

Inculpatul a rămas să pescuiască. Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, a rezultat că partea vătămată C.C.A. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare și hematom intraparenchimatos parietal stâng. Leziunile s-au produs prin lovire cu un corp dur, posibil recipient din sticlă, au necesitat 75 zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități. Au fost necesare două intervenții chirurgicale și tratament medicamentos. În data de 31 mai 2011 s-a efectuat prima intervenție chirurgicală constatându-se existența unei fracturi cu înfundare de 3-5 cm la nivel parietal stâng, iar în data de 6 iunie 2011 se efectuează cea de-a doua intervenție chirurgicală deschizându-se cicatricea postoperatorie și se găsește un hematom epicranian de circa 4 cm grosime, extins la întreaga breșă operatorie.

În urma examenului CT efectuat la data de 2 august 2011, se constată, că partea vătămată prezintă lipsă de substanță osoasă postoperator parietal stâng. Pentru a stabili vinovăția inculpatului, prima instanță a coroborat declarația sa de recunoaștere a faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, dată în al doilea ciclu procesual cu declarațiile părții vătămate C.C.A. și ale martorilor oculari D.R.R.C., D.R.R.A., B.I.F. și S.D.J. Partea vătămată C.C.A. a arătat că se afla la o distantă de 3 metri de inculpat când acesta i-a cerut să plece, amenințându-l cu o sticlă de bere. Întrucât nu s-a conformat, inculpatul l-a lovit în cap cu sticla de bere. În urma loviturii, a căzut și a sângerat.

Apoi și-a pierdut cunoștința. Martorul D.R.R.C. a arătat că inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, apoi a lovit-o cu o sticlă de bere în cap. În momentul în care inculpatul a aruncat cu sticla de bere spre partea vătămată, între cei doi era o distanță de 3-4 metri. Partea vătămată a început să sângereze și să strige. Martorul S.D.J. s-a apropiat de partea vătămată și a vrut să o ducă la medic, însă inculpatul s-a opus. Când martorul a insistat, inculpatul i-a dat cheile scuterului. Martora D.R.R.A. a arătat că nu a văzut când a fost lovită partea vătămată, dar a auzit-o pe aceasta strigând, a văzut-o că sângerează și că avea o „tăietură urâtă”. Când martorul S.D.J. a vrut să o ducă pe partea vătămată la medic, inculpatul s-a opus.

După ce cei doi au plecat, inculpatul i-a cerut să susțină că rănirea părții vătămate s-a produs prin cădere, lovindu-se de o țeava aflată de malul apei. Martorul S.D.J. a arătat că a existat o discuție între inculpat și partea vătămată. Nu a văzut momentul lovirii, ci doar a auzit-o pe partea vătămată strigând. S-a apropiat de aceasta, a văzut că sângera puternic în partea laterală a capului. A încercat să oprească sângerarea și a vrut să o ducă pe partea vătămată la medic. Inculpatul i-a luat cheile de la scuter și i-a spus că partea vătămată nu are nimic. A reușit să-și recupereze cheile și a plecat cu partea vătămată la medic. Martorul B.I.F. a confirmat existența discuției dintre inculpat și partea vătămată.

Nici acesta nu a văzut când inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, dar a auzit-o strigând. A văzut că sângera și știe că martorul S.D.J. a dus-o la medic. Încadrarea juridică este corectă, fapta inculpatului așa cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior. În mod corect, prima instanță a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior. Cele două infracțiuni, tentativă de omor și vătămarea corporală gravă, produc același rezultat și anume punerea în primejdie a vieții persoanei.

În speța pendinte, acest rezultat s-a produs, aspect ce rezultă din actul medico-legal. Distincția dintre cele două infracțiuni constă în forma de vinovăție cu care acționează inculpatul. În cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenție directă sau indirectă, pe când în cazul vătămării corporale grave ne aflăm în prezența praeterintenției. Revenind la speță, corect s-a stabilit că inculpatul a acționat cu intenție. Aceasta a rezultat din faptul că inculpatul a aplicat o lovitură în zonă vitală (capul), de la o distanță mică (3 metri), cu un corp contondent dur, lovitura a avut o intensitate mare producând fractură cu înfundare. De asemenea s-a avut în vedere și disproporția vădită de forțe dintre inculpat și partea vătămată care rezulta din diferența de vârstă; inculpatul avea 20 ani, iar partea vătămată 9 ani.

Conduita inculpatului imediat după comiterea faptei a fost de natură a întări ideea că acesta a acționat cu intenție. Nu a dat nici un ajutor părții vătămate. A încercat să-l împiedice pe martorul S.D.J. să o ducă pe partea vătămată la medic și a solicitat martorei D.R.R.A. să afirme că rănirea s-a produs în alt mod care nu-l implica deloc. În consecință, solicitarea inculpatului de a se proceda la schimbarea încadrării juridice este neîntemeiată. Curtea a considerat însă întemeiată solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante. Aceasta nu are antecedente penale, a plătit cheltuielile de spitalizare (suma este mică, dar plata acestora a reprezentat o stăruință din partea inculpatului având în vedere posibilitățile materiale ale acestuia) și a fost de acord să plătească suma solicitată de partea civilă, lucrează ca ziler și beneficiază de sprijin material și moral din partea familiei.

A avut în vedere și concluziile favorabile ale referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor. Ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante a redus pedeapsa aplicată inculpatului, potrivit art. 76 lit. b) C. pen. anterior, de la 5 ani 6 luni la 4 ani. Modalitatea de executare a fost corect stabilită de prima instanță. Solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea sub supraveghere sau condiționată a executării pedepsei este neîntemeiată. Aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. anterior este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții. Prima privește natura și cuantumul pedepsei aplicate, a doua vizează antecedența penală, iar cea de-a treia se referă la scopul pedepsei.

Condițiile cerute de textul menționat nu sunt îndeplinite. Dacă primele două nu comportă discuții (pedeapsa aplicată este de 4 ani, nu are antecedente penale), cu privire la cea de-a treia se impun câteva precizări. Astfel, pentru a se reține că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, instanța trebuie să aibă în vedere persoana inculpatului și comportamentul său după comiterea faptei și să rețină că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient ca acesta să nu mai comită alte infracțiuni. Având în vedere comportamentul inculpatului după comiterea faptei și anume împiedicarea martorului S.D.