ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1077/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1077/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 342 din 23

aprilie 2013, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a hotărât următoarele:

S-a respins, ca

nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul

B.M., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i)

C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20

C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320

1

C.

proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

A aplicat

art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art 65

C. pen. a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani; în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen. a dispus confiscarea contravalorii briceagului

folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

A fost obligat

inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.397,11 RON către Spitalul

Clinic de Urgență București, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate

victimei.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În baza art. 191

C. proc. pen., a fost:obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli

judiciare statului, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus

a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, nr. 2147/P/2010 din data de 14

februarie 2013, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul B.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. a).

Prin actul de

sesizare, s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 17

octombrie 2009 numita P.E. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență București

prezentând multiple.plăgi înțepate, situate pe ambele coapse în treimea superioară,

produse prin agresiune, cu interesarea arterei periolare, și anemie secundară severă.

Intervenția chirurgicală efectuată în regim de urgență a salvat viața victimei,

care a fost externată la 23 octombrie 2009, tratamentul fiind continuat ambulatoriu.

Conform raportului

medico-legal „P.E. a prezentat, la data examinării medico-legale, leziuni traumatice

care s-au putut produce la data de 17 octombrie 2009, prin lovire repetată cu corp

tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar) pentru care a necesitat circa 25 zile

de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei.”

Materialul probator

administrat a demonstrat că autorul acestei agresiuni este inculpatul B.M.; acesta

a conviețuit cu P.E. circa 14 ani, din conviețuirea celor doi rezultând doi copii

minori. Toată această perioadă a fost caracterizată de conflicte și loviri sau violențe

domestice, pentru care, însă, nu au fost formulate plângeri prealabile sau acțiuni

judiciare, inclusiv după despărțirea celor doi, în anul 2008, această stare conflictuală

nu a încetat, deși B.M. și P.E. au convenit, pe cale amiabilă cu privire la creșterea

și educarea celor doi copii minori, cât și eu privire la reședința acestora.

În seara zilei

de 17 octombrie 2009, întorcându-se de la o aniversare, P.E. s-a întâlnit cu B.M.,

iar acesta a însoțit-o pe partea vătămată împotriva voinței acesteia și susținând

că dorește să poarte o simplă discuție. Întrucât partea vătămată se deplasa spre

domiciliu împreună cu fiul ei și martorele S.A. și P.D., inculpatul B.M. a insistat

să poarte cu P.E. o discuție confidențială, deși aceasta își exprimase temerea că

fostul ei concubin va avea un comportament violent. În momentul exprimării acestui

refuz de către fosta sa concubină, inculpatul a prins-o pe aceasta de păr și, cu

un briceag pe care îl avea asupra sa, a încercat să îi taie părul, prinzând capul

părții vătămate între picioare.

P.E. a încercat

să se apere de această agresiune și a început să țipe, încercând în același timp

să scape din imobilizarea inculpatului. Enervat de această atitudine, B.M. a lovit-o

în mod repetat pe partea vătămată cu obiectul vulnerant menționat la nivelul ambelor

coapse, leziunile interesând vase sanguine importante.

În drept, s-a

constatat că fapta inculpatului B.M. de a aplica lovituri repetate cu un cuțit părții

vătămate P.E., provocându-i în acest fel leziuni care au necesitat cca. 25 zile

îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acesteia, întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20

rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În același sens

s-a decis în mod constant în practica judiciară care a statuat:

„Fapta inculpatului

de a o lovi în public, cu un cuțit, în zona abdominală pe partea vătămată, cauzându-i

o plagă prin înjunghiere în peretele abdominal (...), întrunește elementele constitutive

ale tentativei de omor calificat, deși potrivit raportului de expertiză medico-legală,

leziunile nu i-au pus viața în primejdie și au necesitat 25 zile îngrijiri medicale”

(decizia nr. 163/2003 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 3754

din 16 septembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și similar decizia

nr. 2740/2004 a instanței supreme).

Infracțiunea,

în forma tentativei, săvârșită de inculpatul B.M. a fost dovedită cu următoarele

mijloace de probă: procese-verbale de sesizare și consemnare a actelor premergătoare;

proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; procese-verbale de transcriere

a unor convorbiri telefonice la numărul unic de apel; procese-verbale de recunoaștere

din planșe foto; copia foii de observație a pacientei P.E.; raport de expertiză

medico-legală; declarațiile părții vătămate; declarațiile martorilor; declarațiile

inculpatului.

În cursul urmăririi

penale inculpatul B.M. a avut o atitudine sinceră, recunoscând în mod constant faptele

comise.

Potrivit declarațiilor

acestuia, la 17 octombrie 2009 a intenționat să poarte o discuție cu fosta sa concubină,

legată de faptul că aceasta luase ambii copii la domiciliul său și conviețuia cu

un alt bărbat.

Enervat de refuzul

acesteia de a purta orice dialog pe această temă, a încercat să îi taie părul, imobilizând-o

și apoi i-a aplicat lovituri repetate cu briceagul pe care îl avea asupra sa, la

nivelul ambelor coapse. Imediat după aplicarea loviturilor a părăsit locul faptei

și s-a îndreptat spre reședința sa, aruncând pe traseu obiectul vulnerant folosit,

care nu a mai putut fi recuperat.

în apărarea sa,

inculpatul a susținut că nu a intenționat să suprime viața victimei și a dorit să

o sperie sau să îi provoace leziuni superficiale pe fondul unei stări de stres determinate

de conduita părții vătămate care îi interzisese să mai vină în cartierul în care

au locuit împreună și să-și viziteze copiii.

Tribunalul a constatat,

în schimb, că apărările inculpatului au un caracter formal, fiind infirmate în totalitate

de probele administrate.

Astfel, cele 7

plăgi înjunghiate de la nivelul coapsei stângi și cele 3 plăgi înjunghiate de la

nivelul coapsei drepte atestă loviturile repetate aplicate de inculpat, iar traiectul

unora dintre leziuni a căror profunzime ajunge până la contact cu osul femural demonstrează

intensitatea maximă cu care au fost aplicate loviturile. În definirea agresiunii

comise de inculpatul B.M. ca tentativă la infracțiunea de omor calificat, s-a avut

în vedere și poziția „agresor - victimă”, aceasta din urmă fiind imobilizată la

nivelul cranio-cervical și zbătându-se pentru a se apăra în momentele lovirii cu

cuțitul, ceea ce demonstrează că nu a fost vizată numai o anumită zonă anatomică

(cea a membrelor inferioare), iar rezultatul mai grav nu s-a produs din motive independente

de rezoluția infracțională luată de autor.

Din acest punct

de vedere, al laturii subiective, „intenția de a ucide rezultă din materialitatea

actelor săvârșite de autor, apreciindu-se în funcție de zona anatomică vizată și

intensitatea loviturilor, acestea prefigurând producerea rezultatului letal” (Curtea

de Apel lași, decizia nr. 67/2004). Multitudinea loviturilor aplicate, gravitatea

leziunilor provocate au demonstrat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă,

acceptând posibilitatea producerii unui rezultat letal, chiar dacă nu a urmărit

în mod expres acest lucru. De asemenea, s-a observat din practica medicală și medico-legală

că lezionarea unor vase mari de sânge are ca efect instalarea decesului în maximum

4 minute.

În faza de cercetare

judecătorească, audiat fiind, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei

și își însușește materialul probator administrat în cauză la urmărirea penală și

dorește să beneficieze de disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Partea vătămată

P.E., de asemenea, a fost audiată în ședință publică și a declarat că s-a împăcat

cu inculpatul și nu are nicio pretenție de la el.

Inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.,

cu motivarea că nu a avut intenția să suprime viața părții vătămate, dovadă fiind

faptul că a Iovit-o pe aceasta în zone nevitale, respectiv în coapse. Totodată,

acesta a arătat că, la gradul lui de instrucție, nu a realizat că, lovind-o în picior

cu cuțitul, poate să-i secționeze vase de sânge importante, de natură a duce la

decesul victimei.

Instanța de fond,

analizând cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, a constatat că nu

este întemeiată, deoarece intensitatea loviturilor aplicate victimei ce aveau adâncimea

de 8 cm, numărul lor mare, respectiv 7 înțepături pe coapsa stângă și 3 pe coapsa

dreaptă, instrumentul folosit, un cuțit sau briceag cu lama de cca. 15 cm, au condus

la concluzia că inculpatul, cel puțin indirect, a acceptat posibilitatea suprimării

vieții victimei.

În același sens,

al existenței intenției de suprimare a vieții victimei, s-a observat că este și

faptul premeditării acțiunii inculpatului, acesta pândind-o pe fosta sa concubină

până când a avut ocazia să o prindă să-i aplice o „corecție”, amenințând-o mai demult

în acest sens.

Inculpatul o soma

pe partea vătămată să revină în concubinaj cu el, în condițiile în care se despărțiseră

în urmă cu un an (în 2008) tot din cauza bătăilor pe care inculpatul obișnuia să

i le aplice aproape zilnic.

După despărțire,

acumulând frustrarea de a se vedea părăsit de concubină, care l-a luat și pe fiul

cel mic cu ea, inculpatul a luat rezoluția infracțională de a o pedepsi, relevantă

în acest sens, al ranchiunei purtate de inculpat victimei, fiind declarația martorei

S.A., nepoata părții vătămate. Aceasta, în declarația dată la urmărirea penală a

arătat că „De când s-au despărțit cei doi, B.M. a amenințat-o pe P.E. că o s-o bată

dacă nu se întoarce la el, când o va prinde pe stradă, iar din acest motiv P.E.

nu ieșea niciodată singură din casă, fiind însoțită mereu de rude.”

De aici instanța

de fond a constatat o anume premeditare a acțiunii violente a inculpatului B.M.,

care, deși inițial a vrut să-i taie părul victimei, nereușind decât să-i smulgă

un smoc de cca. 30-35 cm, deoarece victima s-a apărat, în final, enervat de opoziția

ei, a dat cu cuțitul de nenumărate ori (10 plăgi înjunghiate), lovind-o în ambele

coapse, părăsind zona în fugă, după ce victima a rămas leșinată în stradă.

Inculpatul,deși

cu grad redus de instruire, a avut totuși prezența de spirit ca, imediat după comiterea

faptei, să arunce arma folosită, astfel încât să nu mai poată fi găsită de organele

judiciare.

Pe de altă parte,

s-a reținut că, în prezența propriului său copil, în vârstă de 6 ani, ce se afla

de mâna mamei sale, precum și a minorei în vârstă de 11 ani la acea dată, „inculpatul

B.M. i-a băgat mâna în păr lui P.E. și a început să o tragă de păr spunându-i să

meargă cu el”.

În continuarea

declarației sale, martora S.A., nepoata victimei, prezentă și ea Ia momentul agresiunii,

a arătat următoarele: „P.E. i-a spus că nu vrea să meargă. Când am văzut acest lucru,

le-am spus copiilor, care erau cu noi, să fugă acasă și să cheme pe cineva să ne

ajute. Eu am rămas lângă P.E. și B.M., acesta continuând să o tragă de păr.

La un moment dat,

văzând că P.E. nu vrea să meargă cu el, B.M. a scos un cuțit de tip briceag, cu

lama de cca. 8-10 cm, cu care i-a tăiat lui P.E. o parte din părul prins în coadă.”

Pornind de la

aspectul recunoașterii infracțiunii, în condițiile art. 320

1

C. proc.

pen., instanța de fond, constatând dovedită vinovăția inculpatului, a dispus condamnarea

acestuia, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., respingând

cererea de schimbare a încadrării juridice.

Prima instanță

a individualizat pedeapsa în limitele prevăzute de lege, adică între 7 ani și 6

luni și 12 ani și 6 luni închisoare, cu reducerea limitelor acestora cu 1/3, în

conformitate cu prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Față de atitudinea

sinceră și cooperantă a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale, de regretul

exprimat în raport de fapta săvârșită, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa

de 5 ani închisoare, ceea ce reprezintă minimul special prevăzut de lege, în condițiile

reducerii ei cu 1/3.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul

B.M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București la data de 26 iunie 2013,

sub nr. 7439/3/2013.

Motivele de apel

formulate în scris de Parchetul de pe lângă Tribunalul București au vizat netemeinicia

sentinței penale sub următoarele aspecte:

- omisiunea interzicerii

drepturilor părintești, în baza art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. d)

și art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., având în vedere infracțiunea

comisă de inculpat, relația dintre inculpat și partea vătămată, faptul că infracțiunea

a fost comisă în prezența minorului B.A.A., fiul părții vătămate și al inculpatului,

rezultat dintr-o relație de concubinaj;

- greșita individualizare

a pedepsei, apreciindu-se că în procesul de individualizare ar trebui să existe

un echilibru între circumstanțele reale și cele persoane ale inculpatului.

Astfel s-a solicitat

a se reține numărul mare de lovituri aplicate victimei, acestea fiind deosebit de

adânci, faptul că leziunile traumatice suferite au pus în primejdie viața acesteia,

precum și că inculpatul și-a premeditat această acțiune violentă.

- omisiunea precizării

sumei de bani confiscate de la inculpat în baza dispoz. art. 118 alin. (1) lit.

b) și alin. (4) C. pen., având în vedere că briceagul folosit la comiterea faptei

nu a fost găsit.

Motivele de apel

formulate de inculpatului B.M. au fost invocate oral, prin avocat, și consemnate

în practicaua prezentei hotărâri.

Astfel, acesta

a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa în cea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că incidentul a intervenit

ca urmare a faptului că partea vătămată a părăsit domiciliul conjugal și conviețuia

împreună cu un alt bărbat și că nu a avut intenția de a suprima viața părții vătămate,

loviturile aplicate nevizând zone vitale ale corpului.

Acesta a mai arătat

că a avut o atitudine sinceră, că nu este cunoscut cu antecedente penale, că s-a

împăcat cu partea vătămată, acum locuind împreună.

În continuare

a solicitat reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și coborârea cuantumului

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea unei pedepse neprivative

de libertate, conform art. 86 C. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate

aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., Curtea a apreciat apelul inculpatului ca fiind neîntemeiat, iar apelul

Parchetului ca fiind întemeiat, pentru considerentele următoare:

În mod temeinic,

instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului

care în ziua de 17 octombrie 2009, a aplicat părții vătămate P.E. lovituri repetate

cu un cuțit la nivelul ambelor coapse, provocându-i în acest fel leziuni ce au necesitat

25 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, leziunile

interesând vase sanguine importante, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv

(intenție indirectă), elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de

omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Săvârșirea faptei rezultă din declarația de recunoaștere a inculpatului dată în

fața primei instanțe, coroborată cu procesul-verbal de cercetare la fața locului

și planșa fotografică; raportul de expertiză medico-legală; declarații martori și

parte vătămată; proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare; procese-verbale

de transcriere a convorbirilor telefonice la numărul de urgență 112; procese-verbale

de recunoaștere din planșe foto.

În mod corect

prima instanță a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice

întrucât numărul loviturilor (10 plăgi înjunghiate), agentul vulnerant (cuțit sau

briceag cu o lamă de 15 cm), profunzimea loviturilor (unele ajung până la contactul

cu osul femural), poziția victimei față de inculpat (imobilizată la nivel cranio-cervical

și zbătându-se pentru a se apără în momentele lovirii cu cuțitul), ca și premeditarea

acțiunilor inculpatului (care a așteptat-o pe partea vătămată, fiind înarmat cu

un briceag) sunt de natură a indica faptul că inculpatul cel puțin a acceptat faptul

că victima ar putea deceda în urma aplicării loviturilor.

S-a arătat că

ceea ce diferențiază tentativa la infracțiunea de omor de infracțiunea de vătămare

corporală care a produs ca rezultat punerea în primejdie a vieții victimei este

voința inculpatului și scopul urmărit sau acceptat de către acesta. Fiind vorba

de elemente ale laturii subiective, acestea pot fi dovedite analizând modalitatea

în care s-au exteriorizat prin acțiunile întreprinse de către inculpat, independent

de ceea ce acesta poate declara ulterior cu privire la reprezentarea sa mentală.

Or, în prezenta cauză, elementele analizate anterior referitoare la acțiunea inculpatului

au indicat faptul că acesta a acceptat că victima ar putea deceda.

S-a apreciat că

este posibil ca gradul de instrucție redus să îl fi pus pe inculpat în situația

de a nu avea reprezentarea că zona vizată este puternic vascularizată și că perforarea

sau tăierea unui vas de sânge localizat în respectiva regiune (artera femurală)

poate duce la decesul victimei prin exsangvinizare, însă în mod cert inculpatul

și-a dat seama că folosind un obiect tăietor-înțepător de aceste dimensiuni, în

mod repetat și profund, este de natură a pune în pericol viața părții vătămate.

În raport de aceste criterii, instanța de apel a apreciat că nu se impune schimbarea

încadrării juridice a faptei din tentativă de omor în vătămare corporală gravă.

Art. 72 C.

pen. stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea

lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite

pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile

art. 52 C. pen.: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel

încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social

și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de față,

instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele

speței, a stabilit o pedeapsă de 5 ani, minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea

aceasta, ca urmare a reducerii limitelor cu o treime în baza art. 320

1

C. proc. pen. Curtea a apreciat că în raport de circumstanțele faptei asupra persoanei

cu care a avut o relație și avea copii minori, prin aplicarea unor lovituri repetate

și profunde cu un cuțit, pe fondul unor discuții contradictorii, ca urmare a unei

stări conflictuale preexistente între inculpat și victimă, provocate de atitudinea

constant violentă a inculpatului față de victimă pe parcursul relației anterioare,

dar și după separarea celor doi. În prezența mai multor persoane, printre care și

doi minori; dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care a înțeles să

își rezolve nemulțumirile personale printr-o acțiune agresivă față de persoana cu

care avusese o relație, nu are ocupație, a fost sancționat administrativ pentru

purtare ilegală de arme albe, în fața primei instanțe a recunoscut săvârșirea faptei

nu se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

De altfel, în

raport de sancțiunea administrativă anterioară, de faptul că inculpatul a avut constant

o atitudine agresivă față de victimă pe parcursul relației, că nu are un loc de

muncă, nu se poate aprecia că acesta a avut o bună conduită anterior săvârșirii

faptei, astfel încât s-a reținut că nu se impune aplicarea circumstanței atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Totodată, instanța

de apel a apreciat că nu se impune nici majorarea pedepsei, aceasta fiind bine individualizată

în raport de criteriile analizate anterior și de relațiile preexistente dintre părți.

În raport de natura

faptei (contra vieții unei persoane), de împrejurările de săvârșire (asupra mamei

propriilor copii, în prezența minorului B.A.A., fiul părților), de criteriile indicate

de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab c. României,

instanța de apel a apreciat că se impune interzicerea exercițiului drepturilor părintești

și a celui de a fi curator, întrucât interesul superior al minorului implică interzicerea

oricărui contact cu un părinte violent care nu poate oferi decât un model de comportament

negativ, care poate fi preluat și perpetuat de proprii copii.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere că suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării

pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării

inculpatului și pe supunerea lui la încercare în acest scop; fiind destinată să

ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se,

astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.

În vederea aplicării

acestei instituții, instanța trebuie să cerceteze și să cunoască cât mai amănunțit

personalitatea infractorului și numai dacă în urma acestei analize și-a format convingerea

că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunțarea

pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior

eventuale comportări infracționale, va putea dispune suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei. Elementul esențial pentru aplicarea acestor dispoziții este

aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalitățile

și deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi

făcute în scopul propriei reeducări. Instanța de judecată trebuie să constate posibilitatea

reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare

la comportarea anterioară, dar și la comportarea după săvârșirea faptei, la atitudinea

față de muncă, față de regulile de conviețuire în general.

Curtea a apreciat

că în condițiile în care inculpatul a încercat să justifice fapta sa prin aceea

că partea vătămată i-ar fi interzis să vină în cartierul în care locuia și să își

viziteze copiii, luând în considerare și modalitatea și mijloacele de săvârșire

a faptelor, prin lovituri repetate aplicate după imobilizarea părții vătămate, în

prezența mai multor persoane, după o relație de concubinaj cu victima față de care

s-a manifestat în mod repetat agresiv, nu se poate afirma că simpla pronunțare a

condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și că acesta nu

va mai săvârși infracțiuni, chiar și în lipsa executării pedepsei în regim închis,

nefiind suficientă o libertate supravegheată.

În raport de aceste

considerente, în lipsa. altor elemente pozitive care să caracterizeze persoana inculpatului,

Curtea.a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor referitoare la

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind necesară executarea în

regim închis, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele

actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale

ocrotite de norma penală.

Potrivit art.

118 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite

în orice mod la săvârșirea unei infracțiuni. Potrivit art. 118 alin. (4) C.

pen., dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc în locul lor se confiscă bani

și bunuri până la concurența valorii acestora.

Interpretarea

per a contrario a acestui articol duce la concluzia că pot fi confiscate în natură

doar bunurile care au fost recuperate de organele judiciare (de altfel, punerea

în executare a unei astfel de măsuri în caz contrar ar fi imposibilă fizic).

Întrucât organele

judiciare nu au recuperat briceagul folosit de inculpat pentru aplicarea loviturilor,

prima instanță a dispus confiscarea contravalorii acestuia, fără a preciza, însă,

această valoare. Prin urmare, Curtea a înlăturat această omisiune și a dispus confiscarea

sumei de 30 RON, estimată a fi valoarea unui briceag asemănător celui folosit de

inculpat, în raport de datele existente la dosar.

Având în vedere

aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.M.

În baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de.Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, a desființat, în parte, sentința penală nr. 342 din 23 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, și rejudecând în

fond:

În baza art. 71

C. pen., a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, drepturile prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

În baza art. 65

C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul

art. 118 lit. b) și alin. (4) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 30 RON,

reprezentând contravaloarea briceagului folosit de acesta la săvârșirea infracțiunii.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost obligat

apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli.judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondurile

Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

penale nr. 234/A din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția ll-a

penală, a declarat recurs inculpatul B.M., invocând cazul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Prin motivele

de recurs depuse în scris la data de 13 martie 2014, inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen. și față de abrogarea art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

anterior, recurentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv

C. pen. actual în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei și sancțiunea

aferentă.

Analizând calea

de atac declarată în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile

de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. - când hotărârea

este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Recurentul a criticat

decizia în principal cu privire la individualizarea sancțiunii pe care a apreciat-o

ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, iar în subsidiar cu privire la aplicarea

legii penale mai favorabile, solicitând aplicarea unei sancțiuni în limitele prevăzute

de noul C. pen. în vigoare.

În ceea ce privește

criticile referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că modificarea

adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării

apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de

15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea

unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției

referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din

art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme

de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea

art. 385

9

pct 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs

de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință

strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea

textului de lege din art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă

cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza

de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de

recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, urmând a reduce proporțional

sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu sau maximul special),

în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul

special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu

poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța

de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche,

așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

În ceea ce privește

efectele abrogării art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior și reîncriminarea

faptei de omor în art. 188 C. pen., instanța de recurs constată că este în prezența

situației descrise de art. 5 C. pen., și anume aplicarea legii penale mai favorabile

până la judecarea definitivă.a cauzei.

În cazul în care

de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în

recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 12 februarie 2014, cauza fiind amânată

la data de 26.martie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 17

septembrie 2013, și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea

nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea

legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează omorul calificat,

a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea

legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent instanța de recurs

urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor

legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este

acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este încriminată

de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă,

cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele

produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele

la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în

vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsa și circumstanțele

de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

c) Instituțiile

autonome în raport de încriminare și sancțiune.

În cauza de față

vor fi analizate art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Influența modificărilor

legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este

acuzat.

Examinarea încadrării

juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru

a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare,

cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire

la sancțiune.

Pedeapsa decurge

din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare și pedeapsă exclude

posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege

cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie

să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea

juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg

:

din încriminare)

și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a

vedea cum este sancționată faptă în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească

dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Instanța va analiza

influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive

ale infracțiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deși un

text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege

din aceeași lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar

pentru recurent conduce la dezîncriminarea faptei față de acesta.

Principiul constituțional

al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor

celor două coduri cu privire la instituțiile autonome. Examinarea cauzei cu privire

la legea incidentă în cazul unor instituții diferite de încriminare și sancțiune

este impusă de lege, jurisprudența Curții Constituționale:

- instituții autonome

definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabilește legea mai favorabilă distinct

față de cea stabilită în raport de încadrarea juridică și sancțiune în cazul recidivei

(art. 9), pluralitatea de infracțiuni (art. 10), suspendarea condiționată a executării

pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voința legiuitorului este clară

și neechivocă, în aplicarea principiului constituțional al aplicării legii mai favorabile

cu privire la situația concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a

instituțiilor incidente fiecărui caz în parte;

- instituții autonome

definite în jurisprudență: art. 320

1

C. proc. pen. (Decizia Curții Constituționale

nr. 1483/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2011, conform căreia în această materie

principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul

constituțional al aplicării legii penale mai favorabile).

Aplicarea legii

penale mai favorabile în raport de instituțiile care funcționează autonom a fost

discutată în doctrină și practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz în „Codul

penal adnotat din 1936” arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea

mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu ale celeilalte

pentru a se obține un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea

pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată

însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge

la instituțiunile cari funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt

mai favorabile infractorului”. Aceeași idee este regăsită și în „Codul penal comentat

și adnotat - 1969”, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. și este dezvoltată de doctrină -

George Antoniu, Costică Bulai în „Practica judiciară penală”, vol. l, pag. 32-41,

Constantin Mitrache în „Explicații preliminare ale noului C. pen.”, pag. 76 parag.

1, pag. 77.

Art. 174 C. pen.

Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea

unor drepturi.

Art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări: i) în

public; se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 188 C. pen.

Omorul

Uciderea unei

persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării

unor drepturi.

Art. 189 C. pen.

Omorul calificat

(1) Omorul săvârșit

în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din

interes material;

c) pentru a se

sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau

de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni

sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

e) de către o

persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea

de omor;

f) asupra a două

sau mai multor persoane;

g) asupra unei

femei gravide;

h) prin cruzimi,

se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea

exercitării unor drepturi.

Abrogarea textelor

de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă

cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea

subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce

modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea

faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării

normelor de la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a intrat în vigoare

art. 188 C. pen., care cuprinde toate celelalte elemente din acuzația pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul, însă dispozițiile art. 189 C. pen. nu mai

cuprind agravanta săvârșirii faptei în public, agravantă care-i dădea faptei caracterul

calificat. În ceea ce îl privește pe B.M., acuzația recunoscută de acesta și față

de care a și fost condamnat, a constat în tentativă la uciderea victimei P.E. prin

aplicarea unor lovituri repetate și profunde cu un cuțit, pe fondul unor discuții

contradictorii, ca urmare a unei stări conflictuale preexistente între inculpat

și victimă, provocate de atitudinea constant violentă a inculpatului față de victimă

pe parcursul relației anterioare, dar și după separarea celor doi, în prezența mai

multor persoane.

Elementul material

al laturii obiective în ceea ce îl privește pe B.M., tentativa la omorul săvârșit

asupra victimei nu prezintă diferențe între art. 174 C. pen. anterior și art. 188

C. pen. Renunțarea la elementele circumstanțiale ale săvârșirii faptei în public

(prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior), care dădeau faptei comise

de B.M. un caracter calificat, nu afectează existența infracțiunii în forma încriminată

în art. 188 din legea nouă, iar în art. 189 din legea nouă este suprimată condiția

ce dădea faptei un caracter calificat, devenind astfel mai favorabilă legea nouă,

deoarece conduce la reținerea formei infracțiunii de omor simplu și nu de omor calificat.

Caracterul unitar

al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în

raport de încadrarea juridică dată faptei

Legea nouă, suprimând

condiția ce dădea faptei un caracter calificat prevede limite de pedeapsă cu închisoarea,

respectiv de la 10-20 ani închisoare; în speță se va aplica legea nouă reținându-se

încadrarea juridică a infracțiunii în varianta simplă. Comparația are loc, în acest

caz, între legea veche, care sancționează fapta recurentului în limitele prevăzute

pentru varianta calificată a infracțiunii și legea nouă care sancționează aceeași

faptă în limitele prevăzute pentru varianta simplă, prin aceasta fiind satisfăcută

obligația prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din legea

nouă.

Față de cele ce

preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche (art. 20, art. 174,

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior) și efectele acuzației în legea nouă

(art. 32, art. 188 C. pen.). Legea veche prevedea sancțiunea închisorii de la 15

la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar legea nouă prevede sancțiunea

cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Sancțiunea individualizată de instanța de fond și menținută de instanța de apel

a fost egală cu minimul prevăzut de lege, ca urmare a reținerii dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. anterior. Limitele de pedepeasă sunt reduse,

legea nouă fiind mai favorabilă față de legea veche care prevedea sancțiunea închisoarii

de la 15 la 25 de ani, astfel că legea nouă va retroactiva, instituțiile autonome

în raport de încriminare și sancțiune decurgând din încriminare, respectiv art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Principiul constituțional

al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor

celor două coduri cu privire la instituțiile autonome. Examinarea cauzei cu privire

Ia legea incidentă în cazul unor instituții diferite de încriminare și sancțiune

este impusă de lege, jurisprudența Curții Constituționale.

Aplicarea legii

penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituții autonome nu contravine principiului

legalității; nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate

condițiile de existență ale unei instituții dintr-o lege, iar efectele aceleiași

instituții sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispozițiilor

de favoare în cadrul aceleiași instituții juridice din legi diferite. Prin lex tertia

se au în vedere acele situații prin care condițiile unui fapt juridic sunt separate

de efectele aceluiași fapt juridic, nu și aplicarea unor legi diferite cu privire

la instituții juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu

privire la condițiile de existență ale unei instituții (faptul juridic) și efectele

acelei instituții (faptul juridic).

Conform Constituției

României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu

legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea

penală mai favorabilă se apreciază în raport de situația persoanei acuzată într-o

cauză penală sau contravențională, după caz.

În aplicarea acestui

principiu, în raport de Legea nr. 187/2012, care stabilește modalitatea aplicării

autonome a legii penale mai favorabile într-un anumit număr de cazuri concrete,

mecanismul apiicării legii penale mai favorabile în cadrul unor instituții autonome

este incident în speță cu privire la efectele recunoașterii vinovăției.

În ceea ce privește

efectele procedurii recunoașterii vinovăției nu există diferențe între art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Ambele texte

prevăd reducerea limitelor sancțiunii cu o treime, ceea ce presupune în cazul de

față o sancțiune de 3 ani și 4 luni închisoare.

Conform art. 12

din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare

se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport

cu infracțiunea comisă, în conținutul și condițiile prevăzute de noua reglementare,

astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce la maximul prevăzut de legea

nouă mai favorabilă.

Se va constată

că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen. anterior, pe o perioadă

de 2 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), d) și e) C. pen., urmând a se

executa în acest conținut și pe o perioadă de 1 an, în condițiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66

lit. a), b), d) și e) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, în condițiile

și pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Față de cele ce

preced, va admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale

nr. 234/A din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Va casa în parte

atât decizia recurată, cât și sentința penală nr. 342 din 23 aprilie 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 7439/3/2013, numai

în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste

limite:

În baza art. 334

C. proc. pen. anterior va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la

art. 174-175 alin. (1) lit. i) din același cod, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 32 alin. (1) raportat

Ia art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior

și art. 5 C. pen., texte în baza cărora va condamna pe inculpatul B.M. la pedeapsa

de 3 ani și 4 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 66 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 65

C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.

de art. 66 lit. a), b), d) și e) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpatul B.M. vor rămâne în

sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 234/A din 17 septembrie

2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Casează în parte

atât decizia recurată, cât și sentința penală nr. 342 din 23 aprilie 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 7439/3/2013, numai

în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste

limite:

În baza art. 334

C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de

tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174-175

alin. (1) lit. i) din același cod, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 32 alin. (1) raportat la

art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior

și art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul B.M. la pedeapsa

de 3 ani și 4 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 66 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 65

C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.

de art. 66 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpatul B.M.,

rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 martie 2014.