ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 512 din 20 iunie 2013, Tribunalul București, secția I penală a hotărât următoarele:

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul S.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 71 C. pen.. i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.. a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 14 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.G.

În baza art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.J. și a obligat inculpatul la plata sumei de 20 000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza ârt.346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și a obligat inculpatul la plata sumei de 12 100 lei plus dobânda legală de la data prezentei hotărâri și până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.800 lei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 5504/P/2012 din 03 iunie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.G. pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev.deart. 183 C. pen.

În actul de-sesizare-a instanței s-a reținut că la data de 08 decembrie 2012, în jurul orei 10:18, inculpatul S.G. a aplicat mai multe lovituri victimei Co.G., conducând la decesul cu praeterintenție.

După sesizarea instanței prin rechizitoriu, la termenul de judecată din data de 20 iunie 2013 inculpatul S.G., asistat de apărător ales, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, arătând că dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,'pe care le cunoaște și le însușește, fiind audiat sub acest aspect și a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Prezentă în instanță, partea vătămată C.J. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea.

De asemenea, prin înscrisurile depuse la dosar, filele 46 și următoarele, Spitalul Clinic de Urgență București s-a constituit parte civilă cu suma de 12.100 lei plus dobânda legală de la data prezentei hotărâri și până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

În data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10:18, la punctul de lucru al SC P. SRL din București, sector 2, în apropierea pompei de alimentare cu G.P.L., inculpatul S.G. a exercitat acte de violență asupra victimei C.C., aceasta fiind lovită cu pumnul în zona feței. Urmare a loviturii recepționate victima a căzut la sol și s-a lovit cu capul de carosabil, moment în care inculpatul și-a continuat manifestarea agresivă, aplicându-i mai multe lovituri corporale.

În urma leziunilor suferite victima a decedat în data de 12 decembrie 2012 la Spitalul Clinic de Urgență București.

Inculpatul S.G. își desfășura activitatea la stația G.P.L. din București, sector 2 ce aparține SC P. SRL, ca operator.

În data respectivă C.C., conducător al taximetrului, venise la stația respectivă în vederea alimentării autoturismului cu G.P.L.

Între victimă și inculpat (nu se cunoșteau) a izbucnit o stare conflictuală determinată de împrejurarea că inculpatul a refuzat să alimenteze cu G.P.L. autoturismul, respectiv datorită lipsei unui dispozitiv special (reducție), cerându-i să tragă mașina din fața pompei, ocazie cu care „s-a dus către victimă într-un gest amenințător, oprindu-se cu capul în dreptul feței, dar fără a o lovi" (declarația martorului P.N., filele 53-54 d.u.p.).

Așadar, această stare conflictuală a fost inițiată și menținută de atitudinea vexatorie a inculpatului abordată în această împrejurare, iar victima a reacționat adresându-i insulte și împingându-l, după care inculpatul l-a lovit în zona feței cu pumnul. Urmare a loviturii recepționate victima a căzut la sol și s-a lovit cu capul de carosabil, moment în care inculpatul și-a continuat manifestarea agresivă aplicându-i mai multe lovituri corporale.

Victima a fost transportată cu un echipaj medical S.M.U.R.D., intubată în comă la Spitalul Clinic de Urgență București, unde a decedat la data de 12 decembrie 2012.

Din procesul-verbal încheiat de către organele de urmărire penală, cu ocazia vizionării înregistrărilor video au rezultat următoarele:

„La 10:18:07 intră în cadru S.G. care discută cu victima și gesticulează. Victima face câțiva pași spre portiera din stânga a mașinii sale după care se oprește și merge spre locul unde se afla S.G.. Acesta din urmă face doi trei pași spre victimă până ajung unul în fața celuilalt. Se observă cu S.G. își apropie fața de capul victimei, moment în care aceasta îl împinge cu ambele brațe. S.G. face un pas înapoi apoi revine și o lovește pe victimă în față, cu pumnul drept. Victima cade la pământ în spatele mașinii sale, iar S.G. se îndreptă spre locul unde se afla probabil capul victimei. Se observă cum S.G. se apleacă cu tot corpul asupra victimei și face mai multe mișcări bruște. Ulterior, se îndepărtează de victima și lovește cu piciorul mătura pe care S.l.R. o lăsase pe sol".

Martorul P.N. a declarat că în data de 08 decembrie 0212, în jurul orelor 10.00, a mers la o stație G.P.L. pentru a alimenta. în stația G.P.L. se aflau alte două autoturisme taxi. După ce unul dintre șoferi a terminat de alimentat, celălalt a tras mașina în dreptul pompei, în fața sa. Șoferul acestui autoturism a coborât din mașină și a început să poarte o discuție în contradictoriu cu angajatul stației. înainte de a începe discuția cu angajatul stației, șoferul respectiv i-a făcut un semn din care a înțeles că îi cerea o duză pentru alimentarea cu gaz. l-a răspuns tot prin semne că nu are, după care a văzut că șoferul s-a îndreptat către mașină având intenția să plece sau să tragă mașina din dreptul pompei ca să-i permită și lui să alimenteze. Nu a auzit ce vorbeau șoferul și angajatul stației G.P.L., dar a văzut că șoferul s-a întors brusc și s-a îndreptat spre angajat, prin fața mașinii sale. Când s-au apropiat unul de celălalt, a văzut că angajatul stației s-a dus cu capul spre înainte către șofer, într-un gest amenințător, oprindu-se cu capul în dreptul feței, dar fără să-l lovească. Imediat, șoferul a reacționat îmbrâncindu-l pe angajat și aproape instantaneu a văzut că șoferul a căzut brusc pe spate lovindu-se cu capul de beton. Nu a văzut exact dacă angajatul l-a lovit pe șofer, dar în mod sigur acesta nu avea de ce să cadă dacă nu era lovit. Șoferul a rămas întins pe spate și nu mai mișca, ci doar respira greu. în acel moment, angajatul s-a dus la capul șoferului și a încercat să tragă de el să-l ridice de jos, fără să reușească. Angajatul a mers la garaj și a revenit cu un bidon de apă în mână.

Declarațiile numitei S.l.R., soția inculpatului, nu au putut fi reținute, deoarece nu s-au coroborat cu probele administrate în cauză. Declarațiile acesteia erau date pro causa având în vedere relațiile dintre cei doi. Deși susținea că a văzut când victima l-a împins pe S.G. foarte puternic, martorul a declarat că nu a văzut când soțul ei l-a lovit cu pumnul în față, deși gestul era aproape concomitent, iar martora se afla în imediata apropiere. Nici susținerile că inculpatul nu a lovit victima în timp ce aceasta era căzută la pământ nu au putut fi reținute, întrucât nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.

Din declarația inculpatului S.G. a rezultat că în data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10.00, la stația unde lucrează a venit victima care voia să alimenteze și a tras mașina în dreptul pompei. A coborât din mașină și l-a întrebat dacă are reducție (dispozitiv care se cuplează la instalația mașinii pentru a putea fi alimentată), l-a răspuns că nu are motiv pentru care C.C. i-a cerut următorului client o reducție, însă nici acesta nu avea. Ulterior, i-a cerut victimei să mute mașina pentru a nu încurca alți clienți. C.C. a început să-l înjure, atât pe el, cât și pe celălalt client după care a mutat mașina mai în față. în timp ce el alimenta mașina clientului, C.C. a mers în marșarier și a repoziționat-0 la pompă în fața altui client și a coborât, l-a spus că nici clientul următor nu-l poate ajuta cu reducția, întrucât îl cunoștea și știa că folosește un alt sistem., l-a cerut să tragă mașina mai în față și să aștepte un client care folosește tipul de reducție care-i trebuia. C.C. a început să înjure și s-a îndreptat spre portiera mașinii, l-a arătat locul în care trebuia să aștepte și, totodată, i-a spus să nu mai bage mașina în față și să aștepte un client care folosește tipul de reacție care-i trebuie. C.C. a început să înjure și s-a îndreptat spre el. Știe că avea cheia de la mașină în mână. în timp ce se îndrepta spre el îl înjura și-l amenința cu moartea. El a ieșit de sub acoperișul pompei și a făcut 2-3 pași spre el și i-a cerut să înceteze, întrucât altfel va chema paza. Victima a devenit din ce în ce mai agresivă și a continuat să-l înjure și să-l amenințe după care l-a împins cu ambele brațe în piept și I-a proiectat unu doi pași în spate, l-a fost frică că va veni din nou la el, motiv pentru care s-a repezit spre el și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față moment în care a căzut în șezut, iar apoi pe spate și s-a lovit cu capul de carosabil. A mers la el și l-a mișcat cu piciorul crezând că se preface după care s-a aplecat lângă capul lui și l-a scuturat, dar nu l-a lovit, l-a pus mâna sub cap și a observat că nu curge sânge. A mers și a luat un bidon cu apă și l-a stropit după care a apelat 112. A menționat că soția sa a început să țipe în momentul în care s-a aplecat asupra victimei, iar el a început să gesticuleze pentru a o îndepărta și pentru că era speriat. La fața locului a venit un echipaj de poliție și s-au uitat împreună Ia înregistrările video.

S-a observat că declarațiile inculpatului referitoare la numărul, loviturilor aplicate victimei sunt nesincere. Astfel, din concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că victima prezenta mai multe leziuni traumatice ce puteau fi produse prin loviri repetate cu corp dur urmate de cădere și lovire de plan dur cu impact temporo-parietal stâng. De asemenea, din înregistrările video a rezultat că imediat după ce victima a căzut la pământ, inculpatul a mers în locul unde era capul victimei și s-a aplecat asupra ei. Deși camerele video nu au surprins toate acțiunile inculpatului, întrucât victima a căzut în spatele mașinii, s-a observat cum inculpatul S.G. s-a îndreptat agresiv spre acel loc, s-a aplecat și a făcut anumite mișcări bruște ca și cum ar fi continuat să lovească.

De asemenea, din înregistrări a rezultat că victima nu a avut o atitudine violentă tot timpul cât s-a aflat în stația G.P.L. și nu a avut conflicte cu alți clienți.

Prin urmare, sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă atunci când i-a aplicat loviturile victimei, neexistând însă nici un indiciu material din care să rezulte că a acceptat posibilitatea producerii decesului și a acționat cu speranța că rezultatul letal nu se va produce (infracțiunea praeterintenționată), însă urmarea produsă victimei a depășit intenția sa inițială (de aplicare a unei corecții), fiind mai gravă decât ceea ce intenționase să se producă.

Situația de fapt reținută de tribunal s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare Ia fața locului; procese-verbale de sesizare; planșă fotografică; declarația părții civile C.J.; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare învinuitului S.G.; declarațiile învinuitului/inculpatului S.G.; declarația inculpatului de la Tribunalul București; raportul medico-legal de necropsie din 2012, privind pe C.C., împreună cu planșa foto, foaia de observație clinică generală și fișa de constatări preliminare; declarația martorului P.N.; declarația martorului M.C.G.A.B.; declarația martorului P.N.; declarația martorei S.I.R.; proces-verbal de vizionare a înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere montate la stația G.P.L., împreună cu un C.D.R., ce conține înregistrările respective; proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate prin telefon la Apelul Unic de Urgență, la data de 18 decembrie 2012, împreună cu C.D.R.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului S.G., constând în aceea că în data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10:18 a aplicat mai multe lovituri victimei C.C., conducând la decesul cu praeterintenție, constituie infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Având în vedere cele expuse, tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen.

În aplicarea pedepsei, tribunalul a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială C. pen., gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpat potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. pen. pen. cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 320

1

alin. (7) C. pen. pen.

Circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, existența unui loc de muncă care îi asigură venituri licite, o familie organizată cu copii minori, dintre care unul este suferind de autism, recunoașterea și regretul faptei comise, au fost apreciate de tribunal ca fiind condiții ale unei conduite sociale normale în spiritul respectării valorilor sociale ocrotite de lege și a ordinii de drept, care trebuiesc îndeplinite în mod normal, astfel încât nu Ie-a reținut drept circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În considerarea acestei soluții, s-a avut în vedere gravitatea faptei comise care a dus la pierderea vieții unei persoane, precum și modalitatea de săvârșire a infracțiunii care a constat în lovirea victimei chiar și atunci când era căzută la pământ în stare de inconștiență și fără posibilitatea de a se apăra (raport medico-legal, fila 22 d.u.p.).

Tribunalul, față de aspectele anterior expuse

;

a apreciat că scopul preventiv-educativ prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., este realizat prin aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare.

Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii, conform dispozițiilor art. 71 C. pen., respectiv i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În stabilirea pedepsei accesorii, tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și principiile stabilite pe cale jurisprudențială de C.E.D.O. (Sabou și Pârcălab contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcției de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpatului de la activitățile care presupun încrederea publică ori exercițiul autorității de stat.

În acest context, față de natura și gravitatea faptei săvârșite, lovituri cauzatoare de moarte, s-a apreciat că este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., astfel că i-a interzis exercitarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Tribunalul a considerat, însă, că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, care nu a avut valențe sau conotatii electorale, nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Referitor la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat, că scopul preventiv și educativ al pedepsei reglementat de art. 52 C. pen. nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.

De asemenea, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat ci, dimpotrivă, prin pronunțarea unei soluții de condamnare în primă instanță, au impus, în continuare, privarea de libertate, Tribunalul, în bâza 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.G. și a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 14 decembrie 2012 la zi.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reținut următoarele: .

În cursul judecării cauzei, partea civilă C.J. a solicitat despăgubiri materiale în sumă de 20.00.0 lei, iar partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București a solicitat suma de 12.100 lei plus dobânda legală până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C.

Cu prilejul audierii, în condițiile art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a declarat că este de acord cu despăgubirile cerute de părțile civile, manifestându-și dorința de a plăti daunele materiale.

Tribunalul a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite dispozițiile art. 16

1

C. proc. pen., în sensul recunoașterii pretențiilor civile, motiv pentru care, în baza art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. a admis acțiunile civile și a obligat pe inculpatul S.G. la plata sumei de 20 000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă C.J., respectiv la plata sumei de 12 100 lei plus dobânda legală de la data prezentei hotărâri și până la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C., către Spitalul Clinic de Urgență București.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul Ia plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.800 lei.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul S.G., solicitând reindividualizarea pedepsei, cu reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. și aplicarea unei pedepse conform art. 81 C. pen. sau conform art. 86

1

C. pen., și partea civilă C.J., apreciind că în cauză se impunea aplicarea unei pedepse mai severe.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 161 din data de 17 septembrie 2013, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă C.J.

În temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul inculpatul S.G. împotriva sentinței penale nr. 512/F din 20 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a I penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond, a micșorat pedeapsa aplicată de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit conf. art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a dispus următoarele măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare:

- să se prezinte la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

S-au aplicat dispoz. art. 359 C. proc. pen. și art. 86

4

C. pen.

S-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului S.G., dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 14 decembrie 2012 la zi. S-a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport cu criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a apreciat apelul inculpatului ca fiind fondat, iar apelul părții civile ca fiind nefondat, pentru considerentele următoare:

În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului care în data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10:18 a aplicat mai multe lovituri victimei C.C., conducând la decesul cu praeterintenție, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Săvârșirea faptei rezultă din declarația de recunoaștere a inculpatului dată în fața primei instanțe, coroborată cu proces-verbal de cercetare la fața locului; procese-verbale de sesizare; planșă fotografică; declarația părții civile C.J.; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare învinuitului S.G.; raportul medico-legal de necropsie din 2012, privind pe C.C., împreună cu planșa foto, foaia de observație clinică generală și fișa de constatări preliminare; declarația martorului P.N.; declarația martorului M.C.G.A.B.; declarația martorului P.N.; declarația martorei S.I.R.; înregistrările surprinse de camerele de supraveghere montate la stația G.P.L., împreună cu un C.D.R., ce conține înregistrările respective; proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate prin telefon la Apelul Unic de Urgență, la data de 18 decembrie 2012, împreună cu C.D.R.

Spre deosebire de prima instanță, curtea apreciază că imaginile înregistrate de camerele de supraveghere confirmă varianta susținută de inculpat cu privire la momentele premergătoare incidentului și declanșarea acestuia. Astfel, din imaginile înregistrate de camera 2 rezultă că victima și-a plasat autoturismul în mod repetat în dreptul pompei de alimentare, fără a avea, însă, posibilitatea folosirii acesteia și că a vorbit în mod repetat cu inculpatul (făcând gesturi nervoase) și cu alți clienți. Totodată, aceste imagini arată faptul că victima este cea care a inițiat incidentul, întrucât la începutul acestuia se afla la distanță de inculpat, în dreptul portierei stânga față a mașinii, iar inculpatul în spatele pompei de alimentare, i-a adresat câteva cuvinte acestuia, după care s-a deplasat înspre inculpat amenințător. Inculpatul a făcut, la rândul său, un pas înspre victimă și după ce a fost împins de aceasta, a lovit-o cu pumnul în zona feței. Prin urmare, la soluționarea cauzei, instanța de apel a avut în vedere imaginile înregistrate de camerele de supraveghere (care, de altfel, constituie mijlocul de probă prev. de art. 91

5

C. proc. pen.), apreciind că procesul-verbal întocmit de organele de cercetare nu consemnează fidel ce s-a înregistrat de camere.

S-a mai reținut că nu se poate face abstracție de leziunile ce rezultă din raportul medico-legal de necropsie care arată excoriații, hematoame, echimoze, două plăgi la nivel facial și echimoze la nivelul trunchiului și membrelor și fracturi costale la nivelul hemitoracelui stâng care au putut fi produse prin lovituri repetate cu corp dur, aspect de natură a confirma faptul că inculpatul a lovit-o pe victimă în mod repetat după ce aceasta a căzut, însă pe o perioadă foarte scurtă de timp, de ordinul secundelor, după cum rezultă din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere.

Art. 72 C. pen. stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 C. pen.: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit o pedeapsă de 5 ani, peste minimul de 3 ani și 4 luni prevăzut de lege pentru infracțiunea aceasta, ca urmare a reducerii limitelor cu o treime în baza art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea de apel a apreciat că în raport cu circumstanțele faptei: în urma unui incident inițiat de victimă, verbal și comportamental, inculpatul a aplicat prima lovitură după ce victima s-a deplasat amenințătoare spre el și l-a împins, rezultatul mai grav nu a fost avut în vedere de către inculpat, producându-se din culpă, inculpatul a lovit victima și după ce a căzut, dar o perioadă foarte scurtă de timp, de ordinul secundelor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este bine integrat în societate și în familie (era angajat înaintea arestării, are o familie organizată), a fost de acord să achite părții civile despăgubirile integral, așa cum au fost solicitate de aceasta, luând în considerare și timpul petrecut în arest preventiv (aproximativ 9 luni), se impune micșorarea pedepsei aplicate de prima instanță la un nivel proporțional cu gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind că este de natură a atinge funcția represivă, de prevenție specială și generală avută în vedere de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, a avut în vedere că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului și pe supunerea lui Ia încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.

S-a reținut că în vederea aplicării acestei instituții, instanța trebuie să cerceteze și să cunoască cât mai amănunțit personalitatea infractorului și dacă în urma acestei analize și-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracționale, va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Elementul esențial pentru aplicarea acestor dispoziții este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalitățile și deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanța de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar și la comportarea după săvârșirea faptei, la atitudinea față de muncă, față de regulile de conviețuire în general.

S-a reținut că în condițiile în care inculpatul este la primul incident cu legea penală, anterior având un comportament corespunzător în societate, obținând venituri din muncă și având o familie organizată, că incidentul a fost inițiat de victimă, iar rezultatul mai grav s-a produs fără ca inculpatul să fi avut reprezentarea acestuia, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, colaborând cu organele judiciare, acceptând, totodată, integral daunele morale solicitate de partea civilă și dovedind, astfel că a înțeles gravitatea faptei sale, poate aprecia că această condamnare este suficientă pentru îndreptarea sa, fără a fi absolut necesară executarea pedepsei în regim închis, astfel încât va dispune suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani în care acesta va trebui să dovedească faptul că meritat clemența organelor judiciare și că prezenta infracțiune a fost un incident izolat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă C.J., acesta fiind înregistrat pe rolul instanței la data de 9 octombrie 2013.

Recurenta partea civilă nu a depus motive de recurs la dosar.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.'

Verificând îndeplinirea condițiilor legale impuse de textul de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. de lege, se observă că recursul nu a fost motivat în termenul legal, recurenta încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu va proceda la examinarea criticilor formulate, care nu pot fi valorificate în recursul declarat, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate articolului 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Constatând că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă C.J. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă C.J. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 februarie 2014.