ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 30/F din 11 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni stabilită în sarcina inculpatului A., pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuind: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 20 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, 1357 alin. (1), 1371 alin. (1), 1381 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., iar, în baza art. 49, art. 50 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, a fost obligată persoana responsabilă civilmente SC C. SA la plata sumei de 2.145,16 RON și 86,4 euro cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale în beneficiul părții civile B.

În temeiul art. 25 și art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 alin. (1) C. civ. și art. 320 din Legea nr. 95/2006, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, iar, în baza art. 49 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente SC C. SA la plata sumei de 5.791,78 RON, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, cu titlu de daune materiale - cheltuieli de spitalizare asigurate victimei B..

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8200 RON reprezentând cheltuieli judiciare față de stat, din care suma de 7.000 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 25 iulie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. în sarcina acestuia reținându-se că, la data de 9 martie 2014, în jurul orei 12:59, prin încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a produs pe strada x nr. 17, sector 1 București un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitului B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, la producerea accidentului contribuind și partea civilă B., care nu a respectat dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, prin aceea că a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

Actul de inculpare s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: plângere prealabilă persoană vătămată B.; proces-verbal de cercetare la fața locului din 9 martie 2014; proces-verbal de sesizare; schița locului faptei; buletin alcooltest A.; buletin alcooltest B.; înscris emis de Spitalul Clinic de Urgență București privind diagnosticul la prezentare B.; planșă fotografică cercetare la fața locului; fișe cazier judiciar; declarația numitului A.; declarații inculpat A.; declarații persoană vătămată/parte civilă B.; fișe de urgență prespitalicească paramedic și raport de intervenție SMURD; declarație parte civilă Spitalul Clinic de Urgență București, prin reprezentant convențional; declarație parte responsabilă civilmente SC C. SA, prin reprezentant legal; declarație parte responsabilă civilmente SC D. SA - în faliment, prin reprezentant legal; declarații martor E.; declarație martor F.; declarație martor G.; declarație martor H.; declarație martor I.; declarație martor J.; alte înscrisuri; Raport de expertiză medico-legală nr. x din 2 iulie 2014 al INML "Mina Minovici" Avizul nr. x din 29 septembrie 2014 al Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" Raportul de expertiză medico-legală - completare din 6 octombrie 2014, nr. A1/4660 din 19 ianuarie 2015; Avizul nr. x din 22 iunie 2015 al Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" raport de expertiză medico-legală - completare nr. A1/4660 din 1 martie 2016; raport de nouă expertiză medico-legală nr. x din 25 octombrie 2016; avizul nr. x din 31 octombrie 2016 al Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" București; alte înscrisuri; Raport de expertiză criminalistică nr. 57 din 28 februarie 2017 întocmit de INEC și CD aferent; Raport de nouă expertiză medico-legală - supliment nr. A5/4924 din 23 octombrie 2017 întocmit de INML "Mina Minovici" avizul nr. x din 18 octombrie 2017 emis de Comisia de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" Raport de expertiză criminalistică nr. 394 din 27 decembrie 2017, supliment la raportul nr. x/2017 întocmit de către INEC; avizul nr. x din 11 aprilie 2018 eliberat de Comisia Superioară Medico-legală din cadrul INML "Mina Minovici" raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de K.; alte înscrisuri.

Prin încheierea din 24 august 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu sumele de 300.000 euro reprezentând daune morale și 150.000 euro despăgubiri materiale.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că pe strada x, sector 1 București s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, organele de urmărire penală constatând că au fost implicate autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de inculpatul A., motociclul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de partea civilă B., și autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea SC L. SRL, rezultând avarierea celor trei vehicule, conducătorul motociclului marca x, partea civilă B. fiind transportată la Spitalul Clinic de Urgență București, întrucât prezenta o fractură la membrul inferior drept, staționar, fiind diagnosticat la prezentare cu fractură cominutivă 1/3 distală femur drept.

Pentru tratarea leziunii traumatice s-a dispus internarea părții civile B., care a fost supusă în perioada 9 martie 2014 - 24 martie 2014 unor intervenții chirurgicale, cu recomandarea la externare a continuării recuperării medicale. Pentru că a suferit leziuni traumatice prin accidentul rutier, numitul B. a formulat la 14 aprilie 2014 plângere, solicitând cercetarea numitului A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) C. pen.

În vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize, prin Raportul nr. x din 28 februarie 2017 al Institutului Național de Expertize Criminalistice concluzionându-se că neasigurarea la plecarea de pe loc a conducătorului autoturismului (inculpatul A.) și depășirea vitezei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv de conducătorul motocicletei, partea civilă B., reprezintă cauzele producerii accidentului.

Expertul parte M., desemnat de către inculpatul A. și-a exprimat punctul de vedere în sensul că acesta nu a generat starea de pericol, vătămarea corporală a motociclistului survenind în coliziunea secundară cu autoturismul marca x.

În acest context a fost audiat expertul criminalist E. și s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză criminalistică, acesta concluzionând că viteza maximă la care motocicleta putea evita impactul printr-o manevră de frânare este de 50 km/h, iar lipsa unei porțiuni din denivelarea pentru reducerea vitezei amplasată la 30 m de locul impactului nu a condiționat producerea accidentului, expertul parte al inculpatului menținându-și punctul de vedere inițial.

Având în vedere punctele de vedere contradictorii, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto, expertul concluzionând că partea civilă B. a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv, și că inculpatul A. a pus în mișcare autoturismul, ieșind dintr-un rând de vehicule staționate, prin viraj la dreapta, fără să se asigure că nu pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic și fără să-i acorde prioritate de trecere motocicletei care circula pe drumul public.

Expertul desemnat de inculpatul A. a întocmit un punct de vedere, arătând, în esență, aceleași aspecte ca și în opiniile anterioare, iar, cel desemnat de persoana responsabilă civilmente SC C. SA însușindu-și raportul de expertiză tehnică auto, în timp ce părțile civile B. și Spitalul Clinic de Urgență București, respectiv partea responsabilă civilmente SC D. SA - în faliment, prin reprezentant legal N. - Filiala Cluj, în calitate de lichidator judiciar, nu au formulat obiecțiuni cu privire la raportul de nouă expertiză tehnică întocmit.

În declarațiile sale, atât de la urmărirea penală, cât și de la cercetarea judecătorească, inculpatul a arătat că atunci când a văzut în oglinda retrovizoare, că la intrarea pe strada x, în dreptul trecerii de pietoni, veneau mai multe motociclete, apreciind că se află la o distanță suficientă care să-i permită să intre pe calea de rulare, a efectuat manevra, trăgând de volan dreapta, moment în care înaintând un metru și jumătate pe calea de rulare, a auzit un zgomot produs de ghidonul motocicletei părții civile B., foarte înaltă, care a acroșat colțul dreapta al mașinii sale, ceea ce a condus la pierderea echilibrului și impactul ulterior al motocicletei cu altă mașină parcată pe partea dreaptă a drumului. A mai arătat că, o dată pus în mișcare nu mai avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă cu motocicliștii, întrucât oglinda din dreapta, singura în care putea să vadă acest lucru, intrase într-un unghi mort, precum și că motocicleta a venit cu o viteză foarte mare, estimată de expertul tehnic auto oficial, la circa 74 km/h.

Circumscriind această situație la exigențele art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, prima instanță a constatat că, și în cazul în care partea civilă B. circula cu o viteză estimată la circa 74 km/h pe sectorul de drum respectiv, care prevedea maxim 40 km/h, indicator pe care l-a văzut, potrivit propriei declarații din 7 mai 2018, încălcând astfel dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul A. avea obligația să-i acorde prioritate de trecere, motocicletei asigurându-se corespunzător la momentul plecării de pe loc.

Din această perspectivă, judecătorul fondului a înlăturat ca nereale și vădit pro causa susținerile din raportul de expertiză tehnică-extrajudiciară (depus de către inculpat), potrivit cărora între deplasarea motociclului cu o viteză aproximativ dublă față de cea maximă permisă în zonă și producerea evenimentului rutier există o legătură directă de cauzalitate, aceasta fiind cauza unică ce a determinat producerea accidentului.

Astfel, prima instanță a apreciat ca fiind relevante declarațiile martorilor J., I. și H.

Totodată, Curtea a reținut că, la rândul său, partea civilă B., având obligația respectării vitezei legale de 40 km/h pe sectorul de drum respectiv și circulând cu o viteză considerabil mai mare, are propria culpă la producerea accidentului, din care a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate și vătămarea sa, relevantă fiind declarația martorului G..

Așa fiind, Curtea a concluzionat că, din mijloacele de probă anterior enunțate, rezultă că accidentul rutier s-a produs din culpa comună a inculpatului A., care constă în ieșirea din parcare cu autoturismul fără a se asigura și neacordând prioritate unui autovehicul în mers, încălcând dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, precum și a părții civile B., care constă în nerespectarea prevederilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

Prima instanță a mai reținut că pentru vindecarea corespunzătoare a leziunilor traumatice suferite, partea civilă B. a fost supusă unor multiple intervenții chirurgicale în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, în prezent piciorul drept fiind mai scurt cu aproximativ 4 - 5 cm, pentru stabilirea exactă a leziunilor suferite, a mecanismului de producere, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, precum și a unei eventuale infirmități, dispunându-se efectuarea mai multor expertize medico legale, ca urmare a neconcordanțelor cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

Analizând coroborat actele medicale întocmite în cauză de către INML "Mina Minovici" (Raport de expertiză nr. A1/4660/2014, raport completator din 6 octombrie 2014, Aviz nr. x din 22 iunie 2015, Raport de expertiză medico-legală de completare nr. A1/4660/2015 din 1 martie 2016, Raportul noii expertize medico-legală nr. x, aviz nr. x din 31 octombrie 2016, suplimentul din 23 octombrie 2017, Aviz nr. x din 18 decembrie 2017, nr. E1/1282 din 11 aprilie 2018), Curtea a constatat că leziunile traumatice suferite de partea civilă B. în cadrul accidentului rutier, din culpa inculpatului A. și cu contribuția sa culpabilă, au necesitat, de la început, prin gravitatea acestora, 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, că nu se poate vorbi de o majorare de la 80 de zile de îngrijiri medicale la 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unei intervenții medicale necorespunzătoare din partea specialistului ortoped (martorul F.) sau de o eventuală întrerupere a legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmăririle produse.

Astfel, Curtea a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în ziua de 9 martie 2014, în jurul orei 12:59, prin încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a produs pe strada x nr. 17, sector 1 București un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitului B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Având în vedere circumstanțele reale ale faptei, precum și cele personale ale inculpatului, prima instanță a apreciat că nu se poate concluziona că infracțiunea prezintă o gravitate redusă și că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, pentru a fi incidente art. 80 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., reținând, în primul rând împrejurările comiterii faptei, nerespectarea regulilor de circulație cu consecința vătămării din culpă a unei persoane, implicând și culpa acesteia, precum și persoana inculpatului, care este o persoana titrată, fără antecedente penale, cu o familie și carieră împlinită.

Totodată, în raport de elementele ce caracterizează situația personală a inculpatului, ce constituie premise pentru reintegrarea sa socială (inculpatul dispunând de resorturi interne și externe în vederea corijării conduitei), prima instanță a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată și constatând îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Având în vedere persoana inculpatului, care prezintă posibilități concrete de reeducare, a apreciat că nu se impune obligații suplimentare, precum prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

În continuare, analizând fondul acțiunii civile, prima instanță a reținut că la data producerii evenimentului rutier inculpatul deținea o poliță valabilă RCA, încheiată cu societatea de asigurare SC C. SA, astfel încât aceasta are calitatea de parte responsabilă civilmente.

În ceea ce privește daunele materiale, prima instanță a reținut că B. s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 euro, cheltuieli cu spitalizări, tratamente, recuperare medicală, pentru care, în raport de înscrisurile depuse la dosar, a constatat că sunt dovedite numai în parte, cu titlu de exemplu, neputând acorda părții civile cu titlu de despăgubiri civile, contravaloarea unei beri sau a unei prăjituri consumate în străinătate, întrucât acestea nu se încadrează în categoria celor vizate de dispozițiile legale menționate.

Prima instanță a reținut că la producerea rezultatului socialmente periculos a participat într-o anumită măsură și victima, deoarece a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, din probatoriul administrat în cauză rezultând că aceasta a contribuit într-o măsură considerabilă la producerea accidentului, deoarece nu a respectat obligațiile legale privind circulația pe drumurile publice, fiind predispus unui accident rutier. În ceea ce privește gradul de vinovăție, prima instanță a apreciat că vina producerii evenimentului rutier cauzator de prejudicii aparține victimei și inculpatului în proporții egale, de câte 50 %.

Având în vedere aceste aspecte, constatând că inculpatul a produs prin fapta sa ilicită, în proporție de 50 %, prejudiciul încercat de partea civilă, instanța a dispus obligarea părții responsabile civilmente la plata daunelor materiale dovedite către partea civilă, în proporție de 50%.

Curtea a reținut că sumele menționate în raportul medical depus de partea civilă în cadrul probei cu înscrisuri sunt orientative și nu se referă la un tratament efectiv și realizat, astfel încât a luat în considerare doar înscrisurile care fac dovada unor cheltuieli cu spitalizări, tratamente, recuperare medicală efective.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, Curtea a arătat că acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera sa apreciere, fiind enumerate criteriile reținute în jurisprudența instanței supreme, potrivit căreia trebuie să se raporteze la consecințele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială, profesională.

În speță, Curtea a constatat că perioada îndelungată de spitalizare, numărul mare de îngrijiri medicale, precum și recuperarea prelungită și incompletă până la data judecării cauzei constituie elemente de natură a evidenția suferințele majore, de ordin fizic și psihic la care a fost și este expusă în continuare victima accidentului, a cărei condiție fizică nu va mai fi niciodată la nivelul anterior accidentului comis de inculpat.

Totodată, instanța a constatat că Spitalul Clinic de Urgență București s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.583,56 RON, astfel încât, având în vedere culpa comuna la producerea accidentului, raportat la dispozițiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, s-a observat că potrivit decontului cheltuielilor de spitalizare ale persoanei vătămate, aceasta a primit servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, în valoare totală de 11.583,56 RON, Spitalul Clinic de Urgență București având dreptul de a primi 50% contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana responsabilă de producerea accidentului, iar în speță de la partea responsabilă civilmente.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul A., partea civilă B. și partea responsabilă civilmente SC C. SA, în termen legal, au declarat apel.

Apelantul inculpat A. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., potrivit motivelor scrise de apel și concluziilor orale, formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul său ales, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și modificarea modalității de executare a pedepsei, în sensul dispunerii renunțării la aplicarea pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 C. pen., raportat la circumstanțele cauzei, modalitatea de producere a accidentului și persoana sa, avocat în Baroul București, cu o bună reputație profesională, apreciind că nu este necesar să fie supus unor măsuri de supraveghere, precum și că aplicarea unui avertisment ar fi suficientă având în vedere și împrejurarea că vina sa a constatat în faptul că nu a luat în calcul faptul că celălalt participant la trafic ar putea avea o viteză peste limita legală.

În apelul formulat, partea civilă B. a susținut, potrivit motivelor scrise de apel și concluziilor orale formulate de apărătorul său ales, că, la aplicarea pedepsei, s-a făcut o greșită apreciere a situației de fapt, reținându-se o culpă egală în producerea accidentului, fără a se avea în vedere toate mijloacele de probă, respectiv declarațiile martorilor și concluziile rapoartelor de expertiză, din care rezultă că, la producerea evenimentului, inculpatul a avut o culpă mai mare decât cea reținută de judecătorul fondului.

Pe latură civilă a solicitat majorarea cuantumului atât a daunelor materiale, având în vedere că, în Germania, urmează un tratament în valoare de 45.000 euro pentru corecția piciorului, bani de care nu dispune, însă care trebuie achitați, că a efectuat cheltuieli cu procedurile medicale și cu deplasările, cât și a celor morale, în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost inițial formulată, raportat la practica instanțelor judecătorești, precum și la numărul mare de zile de îngrijiri medicale stabilite în urma evaluării medico-legale.

Apelanta parte responsabilă civilmente SC C. SA a solicitat, potrivit motivelor scrise de apel și concluziilor orale formulate de consilierul juridic cu ocazia dezbaterilor, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și reducerea cuantumului daunelor morale raportat la oferta societății de asigurare, la jurisprudența instanțelor precum și la gradul de culpă al fiecărei părți în producerea evenimentului.

În ședința publică din data de 4 aprilie 2017, la interpelarea Înaltei Curți, apărătorii aleși ai apelantului inculpat A. și apelantei părți civile B., precum și consilierul juridic al părții responsabile civilmente au arătat că nu au probe de solicitat.

Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (1) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază apelurile declarate de inculpatul A., partea civilă B. și partea responsabilă civilmente SC C. SA ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată, contrar susținerilor părții civile, că judecătorul fondului a stabilit o situație de fapt corectă, reținând, în esență, că inculpatul A., în ziua de 9 martie 2014, în jurul orei 12:59, prin încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a produs pe strada x nr. 17, sector 1 București, un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a părții civile B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, la producerea accidentului contribuind și aceasta din urmă, care nu a respectat dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, prin aceea că a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea a unei expertize criminalistice, a unui supliment de expertiză criminalistică de către Institutul Național de Expertize Criminalistice, precum și a unei expertize tehnico judiciare auto.

În Raportul nr. x din 28 februarie 2017 al Institutului Național de Expertize Criminalistice s-a reținut că motocicleta marca x, condusă de partea civilă B., a fost acroșată de autoturismul marca x, condus de inculpatul A., care a plecat de pe loc pentru a intra în trafic, fără să se asigure, în urma impactului, motocicleta fiind proiectată în autoutilitara marca x, parcată pe partea dreaptă a străzii, iar conducătorul motocicletei pe suprafața carosabilă, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, stabilindu-se, totodată, pe de o parte, că viteza motocicletei la momentul declanșării stării de pericol a fost de 73 km/h și la momentul impactului cu autoturismul a fost de circa 58 km/h, iar, pe de altă parte, că viteza autoturismului la momentul impactului a fost de circa 5 km/h.

S-a concluzionat că inculpatul A. putea preveni producerea accidentului dacă nu se angaja în trafic fără să se asigure, plecând de pe loc în timp ce pe banda de mers circula motocicleta marca x condusă de partea civilă B., care nu putea evita producerea accidentului printr-o manevră de frânare decât dacă viteza motocicletei era sub 50 km/h, cauzele producerii accidentului fiind, așadar, neasigurarea la plecarea de pe loc a conducătorului autoturismului, inculpatul A., și depășirea vitezei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv de conducătorul motocicletei, partea civilă B.

La acest raport de expertiză, expertul parte M., desemnat de către inculpatul A., și-a exprimat punctul de vedere în sensul că, în condițiile în care motocicleta ar fi respectat semnificația indicatorului "limitare de viteză 40 km/h", coliziunea ar fi fost evitată la momentul finalizării manevrei de încadrare pe axul drumului, astfel că motocicleta s-ar fi aflat la circa 22 m în spatele acestuia, fără a se acționa asupra sistemului de frânare, concluzionându-se în sensul că nu conducătorul autoturismului a generat starea de pericol, ci că vătămarea corporală a motociclistului a survenit în coliziunea secundară cu autoturismul marca x.

În raport de aceste critici, a fost audiat expertul criminalist și s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză criminalistică, care să precizeze dacă accidentul s-ar mai fi produs în împrejurarea în care motociclistul ar fi respectat viteza maximă de 40 km/h pe sectorul de drum respectiv și dacă nu ar fi lipsit o porțiune din denivelarea pentru reducerea vitezei amplasată la 30 m de la locul producerii accidentului, prin suplimentul la Raportul de expertiză criminalistică nr. 394 din 27 decembrie 2017 concluzionându-se că viteza maximă la care motocicleta putea evita impactul printr-o manevră de frânare este de 50 km/h, iar lipsa unei porțiuni din denivelarea pentru reducerea vitezei amplasată la 30 m de locul impactului nu a condiționat producerea accidentului.

Expertul parte al inculpatului și-a menținut și cu privire la acest supliment de expertiză punctul de vedere inițial, precizând că, în condițiile în care, după momentul apariției stării de pericol, conducătorul motocicletei s-ar fi deplasat cu viteza legală de 40 km/h, coliziunea ar fi fost evitată, pentru că s-ar fi aflat la circa 22 m în spatele autoturismului, astfel încât conducătorul acestuia nu mai trebuia să acorde prioritate conform art. 6 pct. 1 din Codul rutier, iar starea tehnică a denivelării ar fi putut influența evenimentul rutier în măsura în care determina scăderea vitezei motocicletei la maxim 40 km/h.

În vederea concilierii acestor puncte de vedere, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto, în care s-a răspuns la întrebările adresate de către organul judiciar, partea civilă B. și inculpatul A., partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și partea responsabilă civilmente SC C. SA, neavând întrebări suplimentare. S-a concluzionat, pe de o parte, că numitul B. a creat o stare de pericol potențial pentru ceilalți participanți la trafic întrucât a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv, iar, pe de altă parte, că numitul A. a creat starea de pericol iminent prin aceea că a pus în mișcare autoturismul, ieșind dintr-un rând de vehicule staționate, prin viraj la dreapta, fără să se asigure că nu pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic și fără să-i acorde prioritate de trecere motocicletei care circula pe drumul public. Momentul apariției stării de pericol iminent a fost cel în care autoturismul, aflat inițial oprit pe partea stângă a sensului de mers al motocicletei, a pornit de pe loc în viraj la dreapta către axul drumului.

Expertul desemnat de inculpatul A. a întocmit un punct de vedere, susținând, în esență, aceleași aspecte ca și în opiniile anterioare și anume că vătămarea corporală a motociclistului a survenit din coliziunea secundară cu autoturismul marca x datorată vitezei suplimentare față de cea legală favorizată de lipsa porțiunii din delimitatorul de viteză fără vreo contribuție a conducătorului autoturismului, care prin manevra efectuată, dacă motocicleta ar fi respectat viteza legală de 40 km/h, nu a perturbat circulația în accepțiunea art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002.

Expertul desemnat de persoana responsabilă civilmente SC C. SA și-a însușit raportul de expertiză tehnică auto, precizând că la prima întrebare adresată de inculpatul A., răspunsul ar fi fost în sensul că în condițiile unei accelerații medii pentru autoturism de 6 m/s2 este aproape imposibil ca motocicleta să circule cu 40 km/h în spatele autoturismului de care se apropie vertiginos fără ca să nu efectueze nicio manevră de reducere a vitezei de deplasare, iar o minimă reducere a vitezei de circulație pentru condițiile descrise ar fi condus la imposibilitatea ca cele două vehicule să se întâlnească.

Părțile civile B. și Spitalul Clinic de Urgență București, respectiv partea responsabilă civilmente SC D. SA - în faliment, prin reprezentant legal N. - Filiala Cluj, în calitate de lichidator judiciar, nu au formulat obiecțiuni cu privire la raportul de nouă expertiză tehnică întocmit.

Deși apelantul A. a susținut, în mod constant, în declarațiile date, atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească, că a văzut în oglinda retrovizoare că veneau mai multe motociclete, că a apreciat că se află la o distanță suficientă care-i permite să intre pe calea de rulare, că, o dată pus în mișcare, nu mai avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă cu motocicliștii, întrucât oglinda din dreapta intrase într-un unghi mort, precum și că motocicleta a venit cu o viteză foarte mare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a stabilit, în mod corect, că acesta a încălcat dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, chiar dacă partea civilă B. ar fi circulat cu o viteză estimată la circa 74 km/h pe sectorul de drum respectiv, care prevedea maxim 40 km/h (indicator pe care l-a văzut, potrivit propriei declarații din 7 mai 2018), inculpatul A. având obligația să-i acorde motocicletei prioritate de trecere și să se asigure corespunzător la momentul plecării de pe loc.

Sub acest aspect, relevante sunt concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 57 din 28 februarie 2017 efectuat de Institutul Național de Expertize Criminalistice, dar și a celui de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer K., în care se reține că starea de pericol ce a condus la producerea accidentului și a consecințelor sale a fost generată atât de inculpatul A. care a pus în mișcare autoturismul, ieșind dintr-un rând de vehicule staționate, prin viraj la dreapta, fără să se asigure că nu pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic și fără să-i acorde prioritate de trecere motocicletei care circula pe drumul public, cât și de partea civilă B., care a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admisă pe sectorul respectiv de drum.

Relevante în acest sens sunt și declarațiile martorilor J. (referitoare la prezența motocicletelor în capătul străzii, precum și supoziția inculpatului că are timp suficient să iasă din parcare chiar și în aceste condiții), I. și H.

Înalta Curte mai constată că, în mod corect, prima instanță a înlăturat ca nereale și vădit pro causa susținerile din raportul de expertiză extrajudiciară (depus de către inculpat), potrivit cărora între deplasarea motociclului cu o viteză aproximativ dublă față de cea maximă permisă în zonă și producerea evenimentului rutier există o legătură directă de cauzalitate, aceasta fiind cauza unică ce a determinat producerea accidentului.

Totodată, Înalta Curte constată că și partea civilă B. are propria culpă la producerea accidentului, din care a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate și vătămarea sa, întrucât a circulat cu o viteză considerabil mai mare, deși avea obligația respectării vitezei legale de 40 km/h pe sectorul respectiv de drum, relevantă fiind declarația martorului G., potrivit căreia "pentru tipul de motocicletă deținut de partea civilă, unul mai vechi fără ABS, distanța pentru a frâna în siguranță trebuie să fie mult mai mare decât în cazul motocicletelor cu ABS".

Referitor la partea civilă B., se observă că pentru vindecarea corespunzătoare a leziunilor traumatice suferite la piciorul drept, aceasta a fost supusă unor multiple intervenții chirurgicale în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, în prezent piciorul drept fiind mai scurt cu aproximativ 4 - 5 cm. În vederea stabilirii exacte a leziunilor suferite, a mecanismului de producere, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, precum și a unei eventuale infirmități, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, concluziile raportului de expertiză nr. A1/4660/2014 al INML "Mina Minovici" stabilind că gravitatea acestor leziuni traumatice a fost evaluată din punct de vedere medico-legal la circa 80 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

Partea civilă B. a formulat obiecțiuni, apreciind că în raport de evoluția stării de sănătate nefavorabilă, numărul de zile de îngrijiri medicale nu reflectă gravitatea leziunilor traumatice suferite, Comisia de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" recomandând, prin avizul nr. x din 29 septembrie 2014, completarea raportului de expertiză medico-legală nr. x, prin reexaminarea persoanei și a noilor documente medicale.

Ca urmare, prin raportul completator din 6 octombrie 2014 s-a concluzionat că gravitatea leziunilor traumatice a fost cuantificată inițial la circa 80 de zile de îngrijiri medicale, dar datorită complicațiilor survenite în evoluție care au necesitat și necesită tratament de specialitate ortopedic, se prelungește numărul de zile de îngrijiri medicale acordat inițial, totalizând 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, însă, aprecierea unei eventuale infirmități se va putea face după cel puțin un an de la data de producere a traumatismului și după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice și recuperatorii.

Inculpatul A. a formulat obiecțiuni, arătând că majorarea numărului de zile de îngrijiri medicale câtă vreme nu au intervenit complicații atestate prin acte medicale și/sau medico-legale nu se justifică, motiv pentru care a solicitat sesizarea Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" pentru examinarea raportului, fiind emis avizul nr. x din 22 iunie 2015 prin care s-a aprobat completarea respectivului raport.

De asemenea, și partea civilă B. a solicitat la 9 iulie 2015 completarea raportului, având în vedere evoluția leziunilor traumatice și împrejurarea că piciorul accidentat a rămas mai scurt cu 4 cm.

Prin raportul de expertiză medico-legală de completare din 1 martie 2016, s-a concluzionat că, pentru leziunile traumatice și complicațiile suferite, numitul B. a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, precum și că, sub rezerva consemnării la consultul de specialitate ortopedic a prognosticului terapeutic, aprecierea unei eventuale infirmități se va putea face după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice și recuperatorii.

Deoarece partea civilă B. a apreciat că aceste concluzii sunt neclare sub aspectul infirmității, a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale Raportul nr. x/2016 al INML "Mina Minovici" (aprobat de Comisia de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" prin avizul nr. x din 31 octombrie 2016), concluzionând, între altele, că, datorită inabilității terapeutice s-au creat condițiile unei complicații tardive care a constituit temeiul medical al creșterii numărului zilelor de îngrijiri medicale la 120 de zile și a determinat scurtarea membrului pelvin drept cu aproximativ 4 cm, care nu poate fi interpretată din punct de vedere medico-legal ca infirmitate, care determină o deficiență locomotorie ușoară, prin tulburări în realizarea mersului și a variantelor posturale, sus-numitul având o incapacitate adaptativă de 35% fără afectarea capacității de muncă și fără a se încadra în grad de invaliditate.

Având în vedere Raportul nr. x/2016, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, apreciindu-se că este necesar a se lămuri, din perspectivă medico-legală, dacă intervenția chirurgicală și tratamentul urmat de partea civilă B. au fost corect indicate și aplicate de către medicul de specialitate, prin suplimentul la raportul de expertiză din 23 octombrie 2017 fiind menținut punctul de vedere exprimat anterior, iar Comisia de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" a eliberat avizul nr. x din 18 decembrie 2017, prin care a avizat parțial suplimentul, cu următoarele precizări:

"consolidarea unui focar de fractură de femur de o astfel de complexitate traumatică poate dura mai multe luni de evoluție și prezintă riscul întârzierii în consolidare sau a calusului vicios, necesitând 120 de zile de îngrijiri medicale care exprimă gravitatea leziunilor traumatice inițiale și nu se datorează unei inabilități terapeutice".

Constatându-se existența unor contradicții între concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală și avizele Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite de numitul B. și cauza majorării acestora, s-a dispus sesizarea Comisiei Superioare Medico-legale, care, prin Avizul nr. x din 11 aprilie 2018 a aprobat Avizul nr. x/2017 al Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale, precizând că leziunile traumatice prezentate de victimă necesită, prin gravitatea lor inițială 120 zile de îngrijiri medicale, că soluția aleasă de medicul curant a constituit o indicație corectă, conform ghidurilor terapeutice, că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între scurtarea membrului pelvin drept al persoanei vătămate, apariția calusului vicios și punerea în practică a metodei alese de medicul curant, că eventualele contradicții dintre actele medico-legale emise până în prezent au fost cu privire la aprecierea numărului de zile de îngrijiri medicale a leziunilor traumatice inițiale prin subestimarea gravității acestora, astfel încât nu a existat o "majorare" a numărului de zile de îngrijiri medicale, ci o evaluare reală a leziunilor osoase ale victimei, precum și că, exceptând raportul de expertiză medico-legală și completările acestuia, toate actele medico-legale efectuate în cauză, inclusiv avizul Comisiei Superioare au avut la bază opinia unui specialist ortopedie - traumatologie.

Astfel, Înalta Curte constată că leziunile traumatice suferite de partea civilă B. în cadrul accidentului rutier din 9 martie 2014 din culpa inculpatului A. și cu contribuția sa culpabilă, au necesitat de la început prin gravitatea acestora, 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, că nu se poate vorbi de o majorare de la 80 de zile de îngrijiri medicale la 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unei intervenții medicale necorespunzătoare din partea specialistului ortoped sau de o eventuală întrerupere a legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmările produse.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că accidentul rutier s-a produs din culpa comună atât a inculpatului A. (care constă în ieșirea din parcare cu autoturismul fără a se asigura și neacordând prioritate unui autovehicul în mers), precum și a părții civile B. (care constă în nerespectarea prevederilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv), astfel încât fapta inculpatului A. care, la data de 9 martie 2014 a produs pe strada x nr. 17, sector 1 București un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitului B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în vătămarea părții civile B. prin producerea accidentului de circulație, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice prevăzute de art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (referitoare la obligația de a se asigura că poate face manevră de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate, fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic).

Sub aspectul laturii subiective, contrar celor susținute de parte civilă B., se constată că fapta a fost comisă din culpă cu previziune potrivit art. 16 alin. (4) lit. a) C. pen., deoarece inculpatul a observat motocicleta în mers, dar a socotit fără temei că va putea ieși din parcare înainte ca aceasta să ajungă în dreptul său, conduita vigilentă pe care trebuie să o adopte orice conducător auto impunând nu doar prudență în vederea preîntâmpinării oricărui pericol în trafic, ci și anticiparea situațiilor de risc.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se constată că vătămarea corporală a părții civile B. s-a datorat nerespectării de către inculpatul A., dar și de partea civilă, a măsurilor de prevedere în conducere, astfel încât, în mod corect, prima instanță a reținut că vina producerii evenimentului rutier aparține atât victimei, cât și inculpatului, în proporții egale, de câte 50%, relevante fiind atât concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică și tehnică, întocmite în cursul urmăririi penale, prin care s-a stabilit dinamica producerii accidentului, cât și cele ale rapoartelor medico legale, care au stabilit că leziunile traumatice, pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, au fost cauzate de evenimentul rutier.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei stabilite inculpatului de judecătorul fondului, Înalta Curte constată, contrar susținerilor părții civile, că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de fapta comisă și de persoana inculpatului, situație în care a fost stabilită o sancțiune penală corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ.

În acest sens, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte are în vedere gradul relativ ridicat al faptei comise, ce rezultă din natura și importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii (referitoare la dreptul la integritate corporală sau sănătate), dar și consecințele produse, respectiv vătămarea corporală a părții civile B. ca urmare a nerespectării de către inculpat a măsurilor de prevedere în conducerea unui autovehicul. Nu poate fi, de asemenea, omisă în procesul de stabilire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului, conduita acestuia înainte și după producerea accidentului, nivelul său de educație, vârsta, situația familială și socială, precum și faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, împrejurări ce au condus, în mod corect, la stabilirea unei pedepse îndreptată spre minimul special prevăzut de textul incriminator.

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse, amânarea aplicării sancțiunii, prin obligațiile impuse, fiind aptă, raportat la situația concretă din speță (împrejurările comiterii faptei, nerespectarea regulilor de circulație cu consecința vătămării din culpă a unei persoane, implicând și culpa acesteia, persoana inculpatului, absolvent de studii superioare, cu o familie și o carieră împlinită), să asigure realizarea scopului preventiv-educativ, precum și un control regulat al conduitei sale, dar și atenționarea constantă asupra modului în care trebuie să se comporte, pentru a evita săvârșirea unei noi infracțiuni, astfel încât să constituie un avertisment suficient pentru ca, în viitor, să nu mai comită alte fapte penale, context în care, criticile formulate de apărare referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 80 C. pen., cu consecința renunțării la aplicarea pedepsei sunt neîntemeiate, în condițiile în care nu se poate susține că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, raportat la natura și întinderea urmărilor produse - vătămarea integrității corporale și a sănătății părții civile B. -, sau că aplicarea imediată a unei sancțiuni nu este necesară.

Cu privire la solicitarea părții civile B. referitoare la majorarea cuantumului daunelor materiale, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, în cauză, sunt îndeplinite, în mod cumulativ toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru fapta proprie, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 1357 C. civ., în sensul că inculpatul A., prin fapta sa ilicită, constând în încălcarea prevederilor art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea părții civile B., există prejudiciu, culpa inculpatului în producerea acestuia, precum și legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul încercat de partea civilă.

Înalta Curte reține că, la producerea rezultatului socialmente periculos, a participat într-o măsură considerabilă și partea civilă deoarece nu a respectat obligațiile legale privind circulația pe drumurile publice, așa cum s-a arătat anterior, în condițiile în care a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe respectivul sector de drum.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că vina producerii evenimentului rutier cauzator de prejudicii aparține atât părții civile, cât și inculpatului, în proporții egale de câte 50%, context în care gradul de vinovăție al acestora reprezintă un criteriu pentru stabilirea întinderii despăgubirii datorate de către autor (inculpatul A.).

Se mai observă că B. s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 euro reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratamente, recuperare medicală, însă, în raport de înscrisurile depuse la dosar atât la fond, cât și în apel, acestea sunt dovedite numai în parte.

Astfel, sumele menționate în raportul medical întocmit la data de 12 noiembrie 2018 de Centrul de chirurgie reconstructivă a membrelor din Munchen sunt orientative și nu se referă la un tratament efectiv și realizat, ci reprezintă o ofertă de preț avansată de clinica germană, împrejurare în care, în mod corect, prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B., luând în considerare doar înscrisurile care fac dovada unor cheltuieli de spitalizare, tratamente și recuperare medicală efective, raportat la culpa comună a acestei părți.

De altfel, partea civilă B. are posibilitatea, ca în situația în care efectuează aceste cheltuieli, să le solicite, pe calea unei acțiuni civile.

Așadar, se constată că partea civilă a dovedit prejudiciul constând în costul cheltuielilor de spitalizare, tratamente și recuperare medicală efective, raportat la culpa comună a acesteia în producerea accidentului, pretențiile fiind probate în limita sumei de 2.145,16 RON și 86,4 euro.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, aspect criticat deopotrivă de partea civilă B. (în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost inițial formulată, raportat la practica instanțelor judecătorești, precum și la numărul mare de zile de îngrijiri medicale stabilite în urma evaluării medico-legale), dar și de partea responsabilă civilmente SC C. SA (în sensul reducerii cuantumului rapo