ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 271 din data de 9 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (4), (10) din C. proc. pen., art. 336 alin. (1) din C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În temeiul art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) din C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare și s-a stabilit termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 84 alin. (2), art. 85 alin. (1) din C. pen. s-a impus inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., art. 88 din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor la care se va expune dacă va mai comite noi infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen., respectiv: anunțarea în prealabil a schimbării locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; schimbarea locului de muncă; comunicarea de informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, au fost comunicate de inculpat Serviciului de Probațiune Dolj

Prin aceeași sentință, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen.

În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea aceea de 9 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte în totalitate măsurile de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune Dolj la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un program de pregătire școlară sau de calificare profesională.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei Municipiului Craiova - SC C. SRL sau SC D. SRL.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a consecințelor ce decurg din aceasta.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. SRL.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 600 RON avansate în faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 400 RON avansate în faza de urmărire penală).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 15 aprilie 2019 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, Rechizitoriul nr. x/2019 din 10 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe inculpatul A., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. și pe inculpatul B., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin Rechizitoriul nr. x/2019 din 10 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților:

- A., pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

- B., pentru infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (1), (3) din C. pen. cu privire la care s-au sesizat din oficiu organele de cercetare penală ca fiind săvârșită la 03 ianuarie 2019 de către A., întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanelor vătămate.

S-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (3) din C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele tipice ale acestei infracțiuni.

S-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de supraveghere a urmăririi penale privind săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen. de către numiții F. și G., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, la data de 3 ianuarie 2019, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 16:50, pe strada x din Craiova s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismele x cu nr. de înmatriculare x, condus de numitul B., și x, cu nr. de înmatriculare x, condus de numitul A.. Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, în urma accidentului au suferit vătămări B., conducătorul autoturismului x și respectiv H., pasager în același autoturism.

Cu ocazia deplasării la fața locului, organele de poliție au constatat că numitul B. nu deținea permis de conducere și a refuzat recoltarea probelor biologice, iar A. prezenta o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,51 mg/l.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 3 ianuarie 2019, după ce a consumat băuturi alcoolice la reședința sa din comuna Leamna de Jos, jud. Dolj, inculpatul A. a plecat cu autoturismul său, marca x, cu nr. de înmatriculare x spre municipiul Craiova. În timp ce conducea pe strada x din mun. Craiova, pe sensul de mers spre comuna Breasta, în jurul orei 16:50, autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, condus de numitul B., care, fiind parcat pe strada x, s-a pus brusc în mișcare, fără ca șoferul să se asigure sau să semnalizeze intenția de plecare de pe loc. După cum rezultă din probele administrate, inculpatul B. a virat brusc spre stânga autoturismul pornit de pe loc (probabil cu intenția de a întoarce) și s-a apropiat de axul drumului, fiind lovit în partea stângă-față de autoturismul condus de inculpatul A.. În urma impactului, ambele autoturisme au fost proiectate pe sensul opus de mers, în apropierea stației de autobuz.

Dinamica producerii accidentului, astfel cum a fost prezentată anterior, a rezultat din declarațiile coroborate ale martorului I., care rula cu autoturismul său pe strada x, în spatele autoturismului x, cu nr. de înmatriculare x, ale inculpatului A. și din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție, planșa fotografică și schița locului accidentului.

La scurt timp, la fața locului au sosit organele de poliție din cadrul IPJ Dolj, Biroul rutier, care efectuau serviciul de patrulare în zonă și care au constatat că în autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, pe scaunul șoferului, se afla inculpatul B., care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, stabilindu-se că inculpatul B. nu a consumat alcool, iar A. a prezentat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat (a se vedea rezultatele alcooltestului).

Întrucât inculpatul B. se afla într-o stare de agitație continuă și suferise vătămări, acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

La spital, inculpatului i s-a solicitat să accepte recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive, însă acesta a refuzat categoric efectuarea acestei activități, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 3 ianuarie 2019 de organele de poliție, dar și din fișa de observație clinică generală nr. x din 10 ianuarie 2019, comunicată de unitatea medicală, înscrisuri coroborate cu declarația martorului J..

În ceea ce privește pe inculpatul A., acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prin buletinul de analiză toxicologică nr. x întocmit de IML Craiova, stabilindu-se că la ora 17:40 prezenta o alcoolemie de 1,00 g‰, iar la ora 18:40 avea o alcoolemie de 0,80 g‰.

Fiind audiat, A. a recunoscut că, în ziua de 3 ianuarie 2019, intervalul orar 12:30 - 13, a consumat alimente, apoi a băut aproximativ 500 ml de vin. În jurul orei 16, fiind solicitat să se deplaseze în municipiul Craiova pentru rezolvarea unor probleme personale, a condus autoturismul său x, cu nr. de înmatriculare x, iar în jurul orei 16:50, în timp ce rula pe strada x, în fața sa, pe același sens de mers, s-a pus brusc în mișcare un autoturism x, virând către stânga fără a semnaliza intenția de deplasare, astfel că a virat la rândul său tot spre stânga pentru a evita coliziunea cu acesta. Întrucât a observat că în stația de autobuz de vis-a-vis se aflau mai multe persoane și pentru a evita accidentarea acestora, a virat autoturismul spre dreapta, lovind celălalt vehicul în partea stângă-față, în portiera șoferului.

Conform raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. 249 din 27 februarie 2019, întocmit de INML Mina Minovici, la data de 3 ianuarie 2019, la ora 16:50, inculpatul A. ar fi avut, teoretic, o alcoolemie de 1,17 g‰, ce provine dintr-un consum de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat.

A mai susținut inculpatul că nu mai știe ce s-a întâmplat ulterior, întrucât a fost inconștient până a doua zi, când s-a trezit la spital. Deși și-a recunoscut semnătura pe procesul-verbal de consemnare a refuzului de recoltare a probelor biologice, B. a declarat că nu își amintește în ce împrejurări a semnat acel înscris și că în realitate nu s-a sustras de la recoltare, cadrele medicale care i-au acordat îngrijiri la Spitalul de Urgență Craiova având posibilitatea să procedeze la efectuarea acestei activități.

Inculpatul a prezentat în apărare martorii F. și G., care au susținut chiar că autoturismul la volanul căruia se afla B. nu s-a pus deloc în mișcare în momentele premergătoare accidentului. Cei doi au prezentat detalii contradictorii cu privire la poziționarea în timp și spațiu a evenimentului. Astfel, deși au susținut că se aflau în același loc la momentul producerii accidentului, G. a localizat evenimentul în timp în jurul orei 13 și a precizat că autoturismul x, de culoare albastru deschis, se afla parcat cu două roți pe trotuar, în timp ce F. a susținut că acest autoturism, de culoare gri închis, se afla parcat cu roțile din spate pe trotuar, în timp ce partea din față a acestuia ocupa parțial calea de rulare de pe strada x și că vehiculul nu a plecat de pe loc.

Declarațiile celor doi martori sunt contrazise chiar de aspectele relevate de partea care i-a propus și care a admis că vehiculul, parcat paralel cu trotuarul, s-a pus în mișcare, dar și de martorul H., prieten al inculpatului B. și pasager pe scaunul din dreapta-față al autoturismului, care a declarat că vehiculul s-a pus brusc în mișcare și a virat spre stânga, aspecte care se coroborează cu cele expuse de martorul ocular I. și de inculpatul A..

De altfel, este evident din poziția în care au fost găsite cele două autoturisme după accident (proiectate după stația de autobuz, pe sensul opus celui în care se deplasa inițial inculpatul A.), că locul impactului nu putea fi decât în zona axei drumului și nu lângă trotuarul aferent sensului inițial de deplasare.

De asemenea, din actele de urmărire penală a rezultat fără echivoc că evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 16:50, la data de 3 ianuarie 2019, iar nu la ora 13, autoturismul x condus de B. fiind de culoare gri, nu albastră, astfel cum a susținut G.

Ca atare, apreciind că există indicii că martorii F. și G., propuși de inculpatul B., au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, susținând în mod nereal că autoturismul x cu nr. de înmatriculare x nu a fost pus în mișcare anterior accidentului, prin procesul-verbal din 29 martie 2019, procurorul s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Apărările inculpatului au fost infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, susținerile acestuia privind punerea involuntară în mișcare a autoturismului și deplasarea acestuia doar cât să coboare cu cele două roți de pe trotuar a fost infirmată de martorul ocular I. și de inculpatului A., care au prezentat o dinamică a producerii accidentului ce concordă cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu schița locului evenimentului și cu planșa foto existente la dosar . A rezultat fără echivoc din aceste mijloace de probă, că impactul dintre cele două autovehicule s-a produs în zona axei drumului, care desparte cele două sensuri de circulație, și nu lângă trotuar, astfel cum a susținut B., fiind imposibil ca autovehiculului la volanul căruia se afla acest inculpat să ajungă în această poziție fără o manevrare voluntară a tuturor comenzilor acestuia (volan, pedală de accelerație, cutie de viteză). A fost ilară susținerea inculpatului că autoturismul s-a pus în mișcare fără contribuția sa, doar prin simpla atingere a volanului, ca urmare a activării sistemului "start-stop", atât timp cât acest sistem nu presupune, constructiv, demararea autovehiculului, în absența acționării pedalei de accelerație.

În plus, în fotografia nr. 11 din planșa executată cu ocazia cercetării la fața locului, s-a reținut cu ușurință faptul că, după accident, autoturismul x a fost găsit la fața locului cuplat în treapta de viteză, ceea ce a demonstrat că inculpatul, aflat la volanul acestuia, a acționat voluntar asupra comenzilor pentru a pune vehiculul în mișcare.

În ceea ce privește apărările formulate de B. cu privire la starea de inconștiență în care s-ar fi aflat după accident și care l-ar fi împiedicat să-și exprime în mod valabil consimțământul la recoltarea probelor biologice, s-a constatat că acestea sunt infirmate de probele administrate în cauză. Astfel, din procesele-verbale întocmite de organele de poliție ajunse la fața locului la scurt timp după producerea accidentului, a rezultat că inculpatul, deși a suferit vătămări, a coborât singur din autoturism, fiind conștient și a fost testat cu etilotestul, fiind transportat ulterior la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Aici, organele de poliție i-au solicitat, în prezența martorului J., să accepte recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili dacă a consumat substanțe cu efect psihoactiv (din declarația martorului H., rezultând că acesta era cunoscut ca un consumator de substanțe etnobotanice), însă inculpatul a refuzat, atitudinea sa fiind consemnată, atât în procesul-verbal întocmit de organele de poliție, cât și pe foia de observație clinică întocmită de cadrele medicale . Martorul J. a precizat că, la momentul în care și-a exprimat refuzul de a-i fi recoltate probe biologice, inculpatul era conștient, purtând dialoguri, atât cu organele de poliție, cât și cu însoțitorii săi și folosindu-și telefonul mobil. De altfel, actele medicale puse la dispoziție de Spitalul clinic județean de urgență Craiova consemnează ca diagnostic la internare un traumatism cranio-cerebral minor, fără a reține episoade de pierdere a cunoștinței . În plus, pe foaia de observație, inculpatul a făcut mențiunea manuscrisă "refuz recoltarea de probe biologice pentru alcoolemie și droguri. B.", urmată de semnătura acestuia, prin urmare afirmația acestuia conform căreia ar fi fost în stare de inconștiență până a doua zi, nu este susținută de niciun mijloc de probă.

Ulterior, după punerea în mișcare a acțiunii penale, B. a refuzat să mai consemneze alte declarații în cauză.

Până în prezent s-a constituit parte civilă în cauză SC E. SRL, societatea care a închiriat către K. autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, cu suma de 66.427,42 RON, reprezentând contravaloarea bunului distrus în urma accidentului.

Situația de fapt expusă s-a probat cu: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului și planșa foto; procesele-verbale de constatare întocmite de organele de poliție; rezultatele etilotestelor pentru cei doi inculpați; procesul-verbal de recoltare a probelor biologice de la inculpatul A.; procesul-verbal de consemnare a refuzului inculpatului B. de a-i fi recoltate probe biologice; adresa din 8 ianuarie 2019 a SPCRPCIV Dolj din care a rezultat că inculpatul B. nu deține permis de conducere; înscrisurile comunicate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu privire la inculpatul B.; Raportul de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. 249 din 27 februarie 2019 întocmit de INML Mina Minovici; înscrisurile comunicate de SC E. SRL cu privire la situația juridică a autoturismului x cu nr. de înmatriculare x; declarațiile martorilor; declarațiile inculpaților; alte înscrisuri.

Urmărirea penală a fost începută in rem prin ordonanța din 3 ianuarie 2019, pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (1), (3) din C. pen., conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

Cu adresa din 3 ianuarie 2019, IPJ Dolj a transmis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova actele de urmărire penală efectuate până la momentul respectiv, în considerarea calității de avocat a inculpatului A..

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub nr. x/2019.

Prin ordonanța din 28 ianuarie 2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de A., pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. și față de B., pentru infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., iar prin ordonanța din 13 martie 2019 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați, pentru aceleași infracțiuni.

Inculpații au fost cercetat în stare de libertate.

Inculpatul A. are 54 ani, studii superioare, este avocat și nu are antecedente penale. Pe parcursul cercetărilor, a avut o atitudine sinceră și cooperantă.

Inculpatul B. are 28 ani, studii medii, în prezent nu are o ocupație.

Conform fișei de cazier judiciar, inculpatul a mai suferit în trecut condamnări pentru infracțiuni de furt săvârșite în Marea Britanie.

De asemenea, prin Rechizitoriul nr. x/2013 din 11 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen..

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, negând că ar fi pus în mișcare autoturismul implicat în accident sau că s-ar fi sustras de la recoltarea probelor biologice, astfel cum s-a detaliat anterior. După punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a refuzat să mai consemneze declarații în cauză (a se vedea procesul-verbal de aducere la cunoștință a actului de inculpare, a drepturilor și obligațiilor procesuale, încheiat la 22 martie 2019).

În drept, fapta inculpatului A., de a conduce pe drumurile publice, în ziua de 3 ianuarie 2019, autoturismul x, cu nr. de înmatriculare x, având în sânge o alcoolemie de 1,17 g‰, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B., de a conduce pe drumurile publice, în ziua de 3 ianuarie 2019, autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B., de a refuza în ziua de 03 ianuarie 2019, după producerea accidentului de circulație în care a fost implicat, să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

Având în vedere că cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului B. au fost săvârșite în concurs real, s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (1), (3) din C. pen., reținută în ordonanța de începere a urmăririi penale in rem, referitoare la vătămarea, în urma accidentului de circulație produs la data de 3 ianuarie 2019, a inculpatului B. și a martorului H., s-a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse certificate medico-legale care să ateste gravitatea leziunilor suferite de aceste persoane și nici plângeri prealabile în termenul legal pentru săvârșirea acestei infracțiuni, astfel că s-a dispus clasarea cauzei.

Față de K., posesorul autoturismului x cu nr. de înmatriculare x închiriat de la SC E. SRL, nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (3) din C. pen., întrucât din probele administrate a rezultat că acesta nu a avut cunoștință despre intenția inculpatului B. de a pune în mișcare acest autovehicul și de a circula cu el pe drumurile publice, astfel că nu sunt întrunite elementele tipice ale acestei infracțiuni.

Cu privire la aspectele necorespunzătoare adevărului, susținute de martorii G. și F. în cuprinsul declarațiilor consemnate în fața procurorului la data de 29 martie 2019 și care se află în evidentă contradicție cu întreg materialul probator administrat în cauză, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de supraveghere a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea efectuării de cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Raportat la actele de urmărire penală existente la dosar, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, Curtea de Apel Craiova este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, întrucât urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpatul A. are calitatea de avocat în cadrul Baroului Dolj, iar infracțiunea pentru care au fost cercetați inculpații nu este dată prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare, fiind îndeplinite, astfel condițiile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar raportat la locul săvârșirii infracțiunii, a rezultat că sunt incidente în cauză criteriile prev. de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen.

Rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpaților, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.

De asemenea, nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați în cadrul termenului stabilit de judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 344 din C. proc. pen. și nici din oficiu nu s-au impus a fi invocate.

Prin încheierea nr. 3 din data de 10 iunie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/2019 din 10 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cu privire la inculpații A., trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. și B., trimis în judecată pentru infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În cursul judecății la termenul din data de 19 septembrie 2019 au fost audiați inculpații B. și A., care au declarat că recunosc și regretă săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și au solicitat ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul B. a mai declarat că este adevărat că în ziua de 3 ianuarie 2019 a condus autoturismul x fără a poseda permis de conducere și a recunoscut că a refuzat ulterior să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive. A fost de acord să presteze muncă în folosul comunității.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, coroborat cu declarațiile inculpaților date în cadrul cercetării judecătorești, instanța a reținut ca dovedit faptul că inculpații sunt autorii faptelor pentru care sunt trimiși în judecată, cu respectarea condițiilor de vinovăție cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana acestora pentru a permite stabilirea pedepsei.

Astfel, instanța a apreciat că, fapta inculpatului A., de a conduce pe drumurile publice, în ziua de 3 ianuarie 2019, autoturismul x, cu nr. de înmatriculare x, având în sânge o alcoolemie de 1,17 g‰, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B., de a conduce pe drumurile publice, în ziua de 3 ianuarie 2019, autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B., de a refuza în ziua de 3 ianuarie 2019, după producerea accidentului de circulație în care a fost implicat, să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, A., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, s-a reținut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este avocat în cadrul Baroului Dolj, a recunoscut săvârșirea faptei comise, a avut o conduită bună în societate, iar pe perioada exercitării profesiei de avocat, nu a avut abateri disciplinare sau administrative (așa cum a rezultat din caracterizarea întocmită de Baroul Dolj) dar și concentrație mică a alcoolemiei - 1,17 g‰, precum și faptul că prin acțiunea sa, s-a realizat o stare de pericol pentru circulația publică.

În consecință, în temeiul art. 396 alin. (4), (10) din C. proc. pen., art. 336 alin. (1) din C. pen., a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare fată de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză au fost îndeplinite condițiile art. 83 din C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar, în raport cu persoana inculpatului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar s-a impus supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) din C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Inculpatul a dispus de resurse interne (pregătire educațională superioară, expertiză în muncă) și externe (susținere din partea familiei) suficiente pentru un traseu aliniat normelor legale și expectanțelor sociale. Aceste aspecte coroborate cu atitudinea de regret pe care acesta a resimțit-o față de fapta săvârșită și care a fost observată cu ocazia audierii, a constituit un argument suplimentar pentru anticiparea unui parcurs ulterior lipsit de abateri legislative din partea acestuia, astfel încât instanța a făcut aplicarea art. 83 din C. pen., art. 84 alin. (1) din C. pen. și a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 84 alin. (2), art. 85 alin. (1) din C. pen., s-a impus inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., art. 88 din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor la care se va expune dacă va mai comite noi infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen., respectiv: anunțarea în prealabil a schimbării locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; schimbarea locului de muncă; comunicarea de informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, au fost comunicate de inculpat Serviciului de Probațiune Dolj

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., la individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen., reținând:gradul de pericol social al faptelor decurgând din împrejurările care caracterizează modalitatea, locul și timpul de săvârșire a faptelor;conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (atitudinea sinceră, de recunoaștere a faptelor); nivelul de educație, vârsta - 28 de ani, situația familială și socială, dar și faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, instanța a dat eficiență și dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu privire la inculpatul care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, astfel că, pedeapsa prin cuantumul său, dar și prin individualizarea modalității de executare, trebuie să răspundă, atât scopului preventiv, cât și funcțiilor de constrângere a inculpatului vinovat de comiterea unor asemenea infracțiuni și de exemplaritate, atât specială față de însuși inculpat, cât și generală, față de toți membrii societății, care trebuie să cunoască efectele juridice ale comiterii faptelor la regimul circulației.

Mai mult, instanța a apreciat că propria conduită a inculpatului imediat după comiterea faptelor, caracterizată prin superficialitate față de existența și rigoarea normelor legale, a impus un proces atent și profund de resocializare, în interiorul căruia acesta să conștientizeze gravitatea încălcării legii, consecințele acestui act, dar și necesitatea respectării autorității legii și a agenților statului, care acționează în scopul protejării cetățenilor și asigurării puterii legii.

La alegerea pedepsei, instanța a avut în vedere, atât persoana inculpatului (anterior nu a mai fost condamnat pentru alte infracțiuni pe teritoriul tarii, căsătorit are un copil minor în întreținere), modul și împrejurările de săvârșire a infracțiunilor, starea de pericol creată prin săvârșirea faptei.

Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. și la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen.

Faptele deduse judecății au fost săvârșite în concurs ideal, astfel încât în baza art. 38 alin. (2) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanța a apreciat că inculpatul B. a prezentat aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei, avându-se în vedere în acest sens, elementele obiective și subiective ale cauzei, gravitatea faptelor, trecutul inculpatului, vârsta acestuia, mediul în care trăiește și modul de comportare în societate.

Astfel, instanța a apreciat că inculpatul a prezentat aptitudinea subiectivă de a se corija, de a se elibera de mentalitatea și de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infracțiunii, prin eforturi făcute sub amenințarea pedepsei la care a fost condamnat și de a cărei executare poate scăpa numai printr-o conduită corectă și deci prin autoreeducare, cu atât mai mult cu cât, din comportarea sa în fața instanței, s-a constatat ca acesta are posibilitatea reală de îndreptare fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care a considerat că se impune supravegherea atentă a acestuia, și, pe cale de consecință s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani, ce constituie termen de încercare a impus inculpatului obligația de a avea o comportare corectă în tot acest timp, iar dacă în această perioadă de timp nu are o buna purtare și săvârșește, în termenul de încercare o altă infracțiune, suspendarea executării pedepsei se va revoca, iar inculpatul va fi ținut sa execute, atât pedeapsa a cărei executare a fost suspendată, cât și pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte în totalitate măsurile de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune Dolj la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un program de pregătire școlară sau de calificare profesională.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen.., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei Municipiului Craiova - SC C. SRL sau SC D. SRL.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a consecințelor ce decurg din aceasta.

Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. SRL, Curtea a reținut următoarele:

Acțiunea civilă formulată de SC E. SRL nu este admisibilă în fața instanței penale, deoarece infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. și infracțiunea de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen. sunt infracțiuni de pericol, iar nu de prejudiciu cu efecte complexe.

Acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale numai dacă, în plus față de infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a avea permis de conducere și infracțiunea de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, inculpatul a săvârșit cel puțin un act comisiv sau omisiv care să aibă drept urmare producerea prejudiciului, act care la rândul lui este incriminat de legea penală (în acest sens, s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr. 29 din 2 iunie 2008).

În consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. SRL, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 600 RON avansate în faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 400 RON avansate în faza de urmărire penală).

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, apel inculpatul B., fără a arăta inițial, în scris, motivele de apel.

La termenul de la 9 ianuarie 2020, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., art. 10 din C. proc. pen., precum și art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat B., avocat L., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, cerere dovedită cu înscris medical, în vederea garantării dreptului la apărare, cauza fiind la primul termen de judecată, amânând cauza la data de 6 februarie 2020, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x din 5 februarie 2010, în dublu exemplar, atât cererea doamnei avocat L., avocat în cadrul Baroului Mehedinți, prin care a învederat că a reziliat contractul de asistență juridică cu inculpatul B., aflate la filele x; 23 dosarul Înaltei Curți, precum și motivele de apel formulate de apelantul inculpat B., aflate la filele x; 24 - 25 dosarul Înaltei Curți.

În motivele de apel, apelantul inculpat B. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând, în temeiul art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. coroborat cu prevederile art. 375 din C. proc. pen. să se aplice inculpatului B. o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, faptă prevăzută și sancționată de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 80 din C. pen., iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând, în temeiul art. 396 alin. (4) raportat la art. 375 a solicitat aplicarea unei soluții de amânare aplicare pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, faptă prevăzută și sancționată de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 83 din C. pen.

Apelantul inculpat a arătat infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, că a recunoscut faptele așa cum au fost descrise, uzând de procedura simplificată, dând o declarație în acest sens la termenul de judecată din data de 19 septembrie 2019, pedepsele aplicate, modalitatea de executare, obligarea sa la muncă în folosul comunității, solicitând în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. coroborat cu prevederile art. 375 din C. proc. pen. să i se aplice o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, fapta prevăzută și sancționată de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, fapta prevăzută de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 80 din C. pen.

Se consideră că atunci când instanța de judecată pronunță o soluție trebuie să țină cont, cu titlu de repere ale formării convingerii, atât de gravitatea faptelor, cât și de trecutul infracțional, de mediul în care trăiește, modul de comportare la locul de muncă, în familie și în societate; drept urmare, beneficiul renunțării la aplicarea pedepsei trebuie să fie acordat numai atunci când din toate împrejurările învederate ar rezulta că inculpatul, care a avut tot timpul o viață onestă, a ajuns să săvârșească o infracțiune, fie ca urmare a slăbirii momentane a exigenței față de sine, fie din cauza unui concurs de împrejurări nedorite; totodată, renunțarea la aplicarea pedepsei trebuie raportată la contextul în care a fost comisă infracțiunea, mai exact dacă aceasta reprezintă un episod trecător în viața inculpatului sau este chiar rezultatul ritmului de viață al acestuia.

Or, în cazul inculpatului B. având în vedere conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii (lipsa antecedentelor penale conform fișei de cazier judiciar), precum și împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 372 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din C. pen., ținând cont, totodată și de criteriile de individualizare expres prevăzute de art. 74 din C. pen., toate aceste elemente au arătat că fapta penală din prezenta cauză are un caracter accidental, iar o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei corespunde pe deplin dublului scop al pedepsei, preventiv și educativ.

Într-o teză subsidiară, apelantul inculpat B. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (4) raportat la art. 375 aplicarea unei soluții de amânare aplicare a pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis, faptă prevăzută și sancționată de art. 335 alin. (1) din C. pen. și refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 83 din C. pen.

La termenul de astăzi, față de precizările făcute de magistratul asistent în referatul făcut și nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate, în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul declarat de apelantul inculpat B. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu motivele de apel formulate în scris ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 417 din C. proc. pen. și art. 420 alin. (8) și 10 din același cod, Înalta Curte constată apelul declarat de apelantul inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cursul procesului penal, în raport și cu poziția inculpatului B. de a uza de procedura simplificată a recunoașterii faptelor reținute în sarcina sa, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că prima instanță în mod judicios a stabilit situația de fapt, așa cum a fost reținută în actul de sesizare, în ceea ce îl privește pe inculpatul B..

Totodată, a stabilit că fapta inculpatului B., de a conduce pe drumurile publice, în ziua de 03 ianuarie 2019, autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, că fapta inculpatului B., de a refuza în ziua de 3 ianuarie 2019, după producerea accidentului de circulație în care a fost implicat, să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzute de art. 337 din C. pen., în concurs real, potrivit art. 38 din C. pen.

Înalta Curte consideră că prima instanță în ceea ce îl privește pe inculpatul B. a făcut un examen de e

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 322 din data de 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pri
ÎCCJ 2023-04-27
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1922 din 21 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu apl. a
ÎCCJ 2019-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală
I. Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 21 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în baza ar
ÎCCJ 2024-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul n
ÎCCJ 2020-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1196 din 4 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (4) C. proc
Sursă