ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra cauzei de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1922 din 21 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu apl. art. 396 alin. (1) și 10 din C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. fără antecedente penale, pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului - faptă săvârșită la data de 03.09.2017.
În baza art. 83 alin. (1) lit. a) - d) din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. (2) lit. c) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 86 alin. (1) și (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune Dolj.
Verificarea modului de îndeplinire a obligației prevăzute în art. 85 alin. (2), lit. a) și b) din C. pen. se face de Serviciul de Probațiune Dolj.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. și 83 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv asupra faptului că nerespectarea, cu rea-credință, a obligațiilor de mai sus ori săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție sau intenție depășită după amânarea aplicării pedepsei atrage revocarea amânării executării pedepsei și aplicarea și executarea pedepsei.
S-a respins acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, de acordare a cheltuielilor de spitalizare ale numitei B., ca inadmisibilă.
În temeiul art. 25 și art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 49 și art. 55 din Legea nr. 136/1995, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, la plata sumei de 535,37 RON, cu titlu de daune materiale, plus dobânda legală, calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului principal, reprezentând 50% din cheltuielile de spitalizare asigurate persoanei vătămate A.
În temeiul art. 25 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. și a fost obligată partea responsabilă civilmente SC C. SA, la plata sumei de 1850 euro, cu titlu de daune materiale și la suma de 20.000 euro, cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat.
Prin Decizia penală nr. 1638/2022 din 15 decembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul D. și de partea responsabilă civilmente SC C. SA București, str. x, Sector 1 împotriva Sentinței penale nr. 1922 din 21 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2021.
S-a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând pe latură penală și civilă:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 338 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
S-a majorat termenul de supraveghere al inculpatului D. stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen. de la 2 la 3 ani.
S-au redus despăgubirile materiale acordate părții civile A. de la 1850 euro la 1852 RON.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Pentru a hotărî în acest sens, curtea a reținut că prima instanță a soluționat cauza în procedura de recunoaștere a învinuirii reglementată de art. 375 din C. proc. pen., inculpatul A. fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 03.09.2017, în jurul orei 22:20, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN 56, pe raza loc. Podari din jud. Dolj, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, prev. de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. și respectiv art. 338 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că în data de 03.09.2017, în jurul orei 22:20, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN 56, pe raza loc. Podari, din direcția Craiova către Calafat, iar în timp ce se afla la intersecția DN 56 cu strada x, din cauza nerespectării regulilor de circulație (nu a supravegheat cu atenție calea de rulare, nu a semnalizat și nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers), a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus în aceeași direcție de către A., provocând un accident de circulație în urma căruia A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 125 - 130 zile de îngrijiri medicale, iar numita B. a suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare 75 - 80 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză întocmit de expertul tehnic E., a rezultat că accidentul a fost generat de către D. care nu a supravegheat cu atenție calea de rulare, a virat la stânga fără să semnalizeze și fără să se asigure, cât și de A. pentru că pe fondul consumului de alcool și vitezei de deplasare peste limita admisă a efectuat o manevră de depășire într-o zonă în care era interzisă o astfel de manevră.
Inculpatul D. putea evita accidentul dacă ar fi fost atent, iar înainte de efectuarea virajului la stânga ar fi semnalizat și s-ar fi asigurat că nu s-a angajat niciun vehicul în depășirea sa, iar inculpatul A. ar fi putut evita accidentul dacă nu ar fi efectuat o depășire neregulamentară, trecând peste marcajul longitudinal ce desparte cele două sensuri de mers. Conform calculelor efectuate de expert, autoturismul condus de A. a avut în momentele premergătoare accidentului o viteză de cca 85 km/h, iar cel condus de D. o viteză de cca 20 km/h.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a numitului A. care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 125 - 130 zile de îngrijiri medicale și a numitei B., pasageră în autoturismul condus de acesta, ce a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 75 - 80 zile de îngrijiri medicale.
Cele două apeluri declarate au fost considerate ca fiind întemeiate, urmând a fi admise.
În cauză s-au avut în vedere deciziile nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din data de 25 iunie 2018) și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care prin dec. nr. 67/25. oct. 2022, a stabilit că:
"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen."
Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală. Conform art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică. Instanța reține că prescripția este o cauză ce înlătură răspunderea penală ca urmare a trecerii unei perioade de timp prevăzute de lege, fiind, pe de o parte, sancționată astfel neglijența, pasivitatea ori inerția subiectului activ al acțiunii penale în desfășurarea procedurilor ori în activitățile investigative, iar pe de altă parte, asigurată securitatea juridică și termenul rezonabil al procesului penal.
În ceea ce privește apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC C. SA, instanța de apel l-a apreciat ca fondat pentru următoarele motive:
În ceea ce privește proporția culpelor stabilite pentru cei doi conducători auto implicați în accident, Curtea a considerat că aceasta a fost corect stabilită de instanța de fond.
Așa cum s-a arătat și în raportul de expertiză tehnică realizat în cauză, accidentul a fost generat de ambii conducători auto, de D. care nu a supravegheat cu atenție calea de rulare, efectuând un viraj la stânga fără a semnaliza și fără a se asigura dacă nu este angajat un alt autovehicul în depășirea sa, dar și de inculpatul A. care a efectuat o depășire neregulamentară, pe fondul consumului de alcool și al unei viteze de deplasare peste limita admisă de lege. Față de circumstanțele efective ale producerii accidentului, stabilirea unei culpe de câte 50% pentru fiecare inculpat în parte este corectă, acest motiv de apel fiind nefondat.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale și morale acordate părții civile A., prin apelul formulat de partea responsabilă civilmente s-a criticat cuantumul acestora, apreciind că primele nu sunt dovedite cu înscrisuri, iar celelalte sunt prea mari în raport cu prejudiciul efectiv încercat de acesta.
Din apelul declarat de către partea responsabilă civilmente a rezultat faptul că aceasta nu contestă existența vătămării, faptul că aceasta a fost generată de infracțiune și nici faptul că persoana vătămată a înțeles să se constituie parte civilă. Practic singurul aspect contestat este cuantumul prejudiciului acordat de instanța de fond, părții civile.
Partea civilă A. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli privind achiziția de medicamente, consultații de specialitate, kinetoterapie, fizioterapie, cheltuieli efectuate cu ocazia intervențiilor suferite.
În ceea ce privește despăgubirile materiale, spre deosebire de cele morale, pentru acordarea acestora este necesar a se proba efectuarea acestora, prejudiciul trebuind să fie cert pentru a se putea acoperi.
Partea civilă a făcut dovada cu înscrisuri a efectuării unor cheltuieli de 3.705 RON (reprezentând expertiză medico-legală, consultație ortopedie, ședințe kinetoterapie- dosar fond).
Deși instanța de apel, își însușește motivarea instanței de fond privind faptul că aceste cheltuieli nu trebuie dovedite doar cu înscrisuri, fiind de înțeles că datorită situației traumatizante în care s-a aflat partea civilă și familia acesteia, au neglijat să păstreze documentele ce atestau efectuarea acestor cheltuieli, s-a apreciat că aceste cheltuieli trebuie să fie dovedite cu alte mijloace de probă, respectiv prin proba cu martori, neputându-se acorda o sumă reprezentând despăgubiri materiale pe baza rezonabilității unor astfel de cheltuieli.
Deși părții civile i-au fost încuviințați doi martori pentru dovedirea laturii civile, niciunul din acesta nu a precizat care ar fi fost sumele cheltuite de partea civilă pentru recuperarea medicală urmată în urma accidentului, respectiv pentru procurarea de medicamente, consultații medicale, etc.
Prin urmare, față de acest aspect, s-a apreciat întemeiat apelul declarat de partea responsabilă civilmente, urmând a reduce cuantumul daunelor materiale acordate, la valoarea rezultată din înscrisurile depuse de aceasta, respectiv de la suma de 1850 euro, la 1852 RON, luând în considerare culpa de 50% a acesteia în producerea accidentului.
În ceea ce privește daunele morale acordate de instanța de fond, respectiv 40.000 euro(reduse la suma de 20.000 euro ca urmare a reținerii culpei concurente de 50 %), instanța de apel a apreciat criticile aduse de apelanta parte responsabilă civilmente, ca nefondate.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, și nu a unei satisfacții patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Totodată, în cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulație, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum și de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declarații de martori.
Pe de altă parte, instanța a reținut că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.
Astfel, instanța a reținut că, în urma accidentului, partea civilă a suferit vătămări care au necesitat circa 125 - 130 de zile de îngrijiri medicale, vătămări ce au necesitat osteosinteză cu șuruburi, acesta prezentând o deficiență ușoară și o incapacitate inadaptativă de 20%, astfel cum rezultă de raportul de expertiză medicală eliberat de IML Craiova .
Deși, așa cum a rezultat din același raport de expertiză medicală, partea civilă nu prezintă infirmitatea fizică și are capacitatea de muncă păstrată, însă este fără putință de tăgadă că partea civilă a suferit traume fizice și psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier provocat de către inculpat, în raport cu toate elementele de la dosar (acte medicale, declarații de martori) fiind cert faptul că suferințele părții civile au fost unele accentuate, acesteia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, provocându-i-se, în același timp, și suferințe fizice însemnate.
Față de toate aceste aspecte, Curtea a apreciat că nu se impune reducerea daunelor morale acordate părții civile, acestea fiind justificate de prejudiciul moral încercat de către aceasta ca urmare a infracțiunii săvârșite de către inculpat.
În ceea ce privește obligarea părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de spitalizare ale părții civile, acestea se acordă în temeiul dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Dispozițiile art. 320 Legii nr. 95/2006 reglementează deci, expres dreptul furnizorilor de servicii medicale de a-și recupera de la autorul accidentului cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate victimei accidentului auto.
În considerarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data producerii accidentului, asigurătorul este obligat să acorde despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule în conformitate cu legislația în vigoare.
În categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice prin accidente de vehicule, sunt incluse și prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prerogativa unității sanitare de a pretinde și a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătății altei persoane fiind reglementată de dispozițiile amintite din Legea nr. 95/2006, text care nu comportă interpretări și reprezintă, practic, o novație prin schimbare de debitor, în condițiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.
În cauză, unitatea spitalicească, prestând serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora, de la cel care a produs prejudiciul. Cum acesta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul(respectiv apelanta parte responsabilă civilmente) urmează a plăti direct unității medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noțiunii cu care operează art. 50 din Legea nr. 136/1995.
Cum în speță s-a reținut că vătămarea corporală a părții civile s-a datorat acțiunii inculpatului D., persoană asigurată de partea responsabilă civilmente, în mod corect instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, proporțional cu gradul de culpă al inculpatului responsabil de producerea accidentului și a dispus obligarea părții responsabile civilmente la plata sumei de 535,37 RON la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii accidentului și până la data plății efective a debitului principal.
În privința dobânzii legale, de asemenea, criticată de apelanta parte responsabilă civilmente, Curtea a reținut că legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.
Prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în cele două categorii: remuneratorii și penalizatoare.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, "Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești."
Dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispozițiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
În ceea ce privește calculul dobânzii, art. 3 alin. (1) prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, iar alin. (2) dispune că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Cum, în speță, dobânda a fost solicitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru neîndeplinirea la scadență a reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidentul de circulație și nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut este de necontestat că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.
Prin urmare, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 - conform căruia "dispozițiile art. 1535 și art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare" - și al art. 1381 alin. (3) anterior menționat, sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu."
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Or, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) din C. civ. și 1535 din C. civ., la nivelul dobânzii legale.
Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat celelalte motive de apel formulate de apelanta parte responsabilă civilmente SC C. SA București nefondate.
În ceea ce privește cererea intimatului inculpat A. privind extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul D. și asupra sa și corelativ constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, Curtea a apreciat că dat fiind faptul că apelul declarat de partea responsabilă civilmente îl vizează pe acesta, nu se impune extinderea efectului apelului declarat de celălalt inculpat, ci analizarea acestei cereri ca urmare a efectului devolutiv al apelului declarat de partea responsabilă civilmente.
În primul rând s-a menționat că, datorită apelului declarat de partea responsabilă civilmente în cauză, apel ce a vizat, inclusiv latura penală a cauzei, aceasta solicitând majorarea procentului de culpă în ceea ce-l privește pe inculpatul A., hotărârea nu a rămas definitivă față de acesta.
Pe de altă parte, datorită efectului devolutiv al apelului, instanța de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept care au format obiectul primei judecăți.
Efectul devolutiv își produce consecințele în situația în care calea ordinară de atac declarată este admisibilă și a fost exercitată în cazurile și condițiile prevăzute de lege, în limitele în care cauza a fost devoluată, instanța de apel trebuind să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe sub toate aspectele de fapt și de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant.
Efectul devolutiv al apelului este limitat de aplicarea efectului non reformatio in peius. Analizarea existenței unui impediment la exercitarea acțiunii penale, cum este cea vizând intervenirea prescripției răspunderii penale, nu este o încălcare a acestui efect, dat fiind faptul că este o chestiune ce ține de legalitatea hotărârii, neputându-se susține că prin analizarea acesteia, s-ar crea o situație mai grea apelantei parte responsabilă civilmente.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice prevăzută de dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiunea este închisoarea de la una la 5 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, este de 5 ani.
Având în vedere consecințele ce decurg din deciziile nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, respectiv ale Deciziei nr. 67/2022 ale ICCJ, cu privire la existența în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, instanța de apel a analizat dacă și cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnatul inculpatul F. a intervenit prescripția răspunderii penale.
Cum respectiva infracțiune continuă s-a epuizat pe data de 03.09.2017, față de termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, luând în calcul și perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat, a rezultat că aceasta s-a prescris pe data de 02.11.2022.
Împotriva Deciziei penale nr. 1638 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe intimatul - inculpat A.
Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10.02.2023, când s-a stabilit termen la data de 16.03.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și a vizat greșita încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenta băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., având totodată și calitatea de parte civilă în procesul penal ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa prev. de art. 196 alin. (2) și 3 din C. pen., reținându-se că în urma accidentului de circulație A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 125 - 130 zile de îngrijiri medicale.
Efectul devolutiv al apelului prev. de art. 417 din C. proc. pen., care presupune judecarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept care au format obiectul judecății în fața instanței de fond, în scopul verificării legalității și temeiniciei sentinței, este limitat la persoana care a declarat apelul și la persoana la care apelul se referă, raportat la calitățile pe care acestea le au în procesul penal.
Doar în aceste limite, în care este devoluată cauza, instanța de apel verifică legalitatea și temeinicia hotărârii de fond.
În prezenta cauză, inculpatului A. i-a fost comunicată hotărârea pronunțată de instanța de fond la data de 26.07.2022 la adresa din comuna Podari, Jud. Dolj, semnând personal dovada de primire, conform înscrisurilor de la dos. instanța fond.
Inculpatul A. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva Sentinței penale nr. 1922/21.07.2022, astfel că hotărârea a rămas definitivă față de acesta conform art. 551 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., la data expirării termenului de apel 09.08.2022 și înainte de împlinirea termenului de prescripție generală de 5 ani calculat de instanța de control judiciar potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 la data de 02.11. 2022.
Apelurile declarate de celelalte părți nu l-au vizat pe inculpatul A.; apelul declarat de parchet l-a vizat doar pe inculpatul D. sub aspectul legalității pedepsei pentru infracțiunea prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., în apelul declarat inculpatul D. a solicitat încetarea procesului pentru infracțiunea prev. de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen.
Apelul declarat de partea responsabilă civilmente a vizat cuantumul despăgubirilor și proporția culpelor reținute de instanța de fond, criticile formulate fiind circumscrise infracțiunii de vătămare corporală din culpă în raport de care această parte a participat în cadrul procesului penal, aceasta neavând nicio calitate în raport de infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.
Având în vedere efectul devolutiv al apelului prin raportare la persoanele care au declarat apel și calitățile pe care acestea le au în prezenta cauză, instanța de apel a apreciat greșit că în apelul părții responsabile civilmente SC C. SA București poate fi devoluată cauza cu privire la A. nu numai în calitate de parte civilă, dar și în calitate de inculpat pentru infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice, constatând astfel în mod greșit că hotărârea nu a rămas definitiva față de acesta și în cursul soluționării apelurilor în prezenta cauză s-a împlinit termenul de prescripție generală de 5 ani și pentru infracțiunea prev. de art. 336 dispunând încetarea procesului penal și față de acest inculpat.
Pe de altă parte, în cauză nu ar putea fi aplicate nici prevederile art. 419 din C. proc. pen., privind extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul D., cei doi inculpați neaflându-se în aceeași situație juridică, întrucât la data rămânerii definitive a hotărârii față de inculpatul A. nu se împlinise termenul prescripției generale.
În ceea ce privești infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice prevăzută de dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiunea este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, este de 5 ani.
Cum respectiva infracțiune continuă s-a epuizat pe data de 03.09.2017, față de termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, luând în calcul și perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat, rezultă că aceasta s-a prescris pe data de 02.11. 2022.
Prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1638/2022 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul - inculpat A. și s-a acordat termen pentru data de 27 aprilie 2023.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".
Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
În acest sens, sub aspectul situației de fapt, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că în data de 03.09.2017, în jurul orei 22:20, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN 56, pe raza loc. Podari din jud. Dolj, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Curtea a reținut că infracțiune prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. s-a epuizat pe data de 03.09.2017, iar față de termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, luând în calcul și perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat, rezultă că aceasta s-a prescris pe data de 02.11.2022.
În continuare, Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.
Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:
"... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.
Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.
Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.
Astfel, în speță, Înalta Curte observă că, Curtea de Apel Craiova a judecat apelul, valorificând, în acest cadru procesual, prescripția generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.
Modalitatea de interpretare și aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă anterior menționată.
În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă de la data epuizării, respectiv 03.09.2017.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, termenul de prescripție generală s-a împlinit, în speță, la data de 02.11.2022.
În consecință, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Cât privește celelalte critici aduse deciziei din apel prin recursul în casație declarat, Înalta Curte constată că nu acestea nu se circumscriu cazului de casare invocat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1638 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 1638 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2023.