ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 02 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1456 din 4 decembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 6 (șase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 alin. (1) din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cf. art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității la Direcția Generală Gestionare Servicii Publice Constanța, Primăria Constanța sau la Serviciul Public de Asistență Socială Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanța, pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen., supravegherea executării obligațiilor urma a se realiza de către Serviciul de Probațiune Constanța.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.000 RON, din care 1.000 de RON aferente urmăririi penale și 2.000 de RON aferente judecății.

Împotriva sentinței penale nr. 1456 din 04 decembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinței penale nr. 1456 din 04 decembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2022

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Decizia penală nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 04 iunie 2025, iar inculpatului A. la data de 06 iunie 2025.

Împotriva acesteia a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 04 iulie 2025, data înregistrării la registratura Curții de Apel Constanța.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale, la data de 24 iulie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 02 octombrie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Dispozițiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Prevederile art. 434 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. stabilesc cu privire la hotărârile care pot fi atacate cu recurs în casație, respectiv sfera hotărârilor împotriva cărora nu se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului în casație, iar art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. reglementează că inculpatul poate formula recurs în casație în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte reține că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat și apel în cauză.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Totodată, a solicitat suspendarea în parte a executării hotărârii, în ceea ce privește obligația impusă în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., aceea de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, și obligația impusă în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., aceea de a presta o muncă neremunerată la instituțiile menționate expres, dată fiind vârsta înaintată (73 de ani), afecțiunile medicale de care sufăr, precum și consecințele de ordin social/moral de natură să îmi afecteze reputația.

În cuprinsul motivării, recurentul a făcut un scurt istoric al cauzei, prezentând ce s-a susținut prin actul de acuzare, precum și argumentele reținte de instanțe prin sentința pronunțată de instanța de fond și prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Cu referire la cazul de recurs în casație invocat, a arătat că sintagma "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul textului de lege a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 732/16.12.2014 a Curții Constituționale, întrucât "(...) lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate (...)" (par. 24, teza finală). În concret, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii - elementul material, s-a argumentat că "Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care, de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile ocrotite de dispozițiile art. 336 noul C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate" (par. 26). Cât privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a stipulat că "(...) modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanță penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei să prevadă consecințele nerespectării acesteia. " (par. 27, teza finală).

A mai susținut că, în privința probațiunii și a necesității administrării unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, instanțele au procedat de la caz la caz, prin evaluarea celorlalte probe, primul dintre acestea constituindu-1 intervalul de timp dintre momentul opririi în trafic și cel al prelevării primei mostre biologice, care, de regulă, nu depășește o oră, în consens cu dispozițiile art. 190 alin. (8) din C. proc. pen.. În acest sens, a evidențiat rezerva manifestată de către I.N.M.L. "Mina Minovici" asupra valorii probatorii a expertizei privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, argumentul principal fiind dat de caracterul speculativ al acestui tip de expertiză, neuzuală în țările europene (opinie înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru a fi avută în vedere în cadrul sesizării soluționate prin Decizia nr. 17/24.09.2019).

În același sens a mai susținut că art. 336 din C. pen. a fost modificat prin art. III pct. 4 din Legea nr. 172/2024.

În continuare, cu referire la probatoriul administrat în cauză a susținut că, procurorul de caz s-a raportat la alcoolemia de 2,02 g/l alcool pur în sânge rezultată pentru proba recoltată la ora 15:38, deci, la "momentul prelevării probelor biologice", sintagmă din cuprinsul art. 336 alin. (1) din C. pen. constatată ca fiind neconstituțională.

Astfel, a arătat că acest nivel al alcoolemiei a fost reținut ca avându-1 la ora 15:00, oră la care ar fi condus autoturismul pe drumurile publice și ar fi produs evenimentul rutier, aspect necorespunzător realității, contrar probatoriului administrat în cauză, deoarece, la ora 15:08, când a fost testat cu aparatul etilotest - cu mult după producerea accidentului rutier -, prezenta o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,89 mg/l, echivalentă unei concentrații de circa 1,78-1,80 g/l alcool pur în sânge, ca principiu, relația dintre alcoolul detectat în aerul expirat și alcoolul prezentat în sânge fiind relevată de formula 2.1 AR (alcool în aerul expirat) = AS (alcool în sânge). Prin raportare la valoarea de 2,02 g/l alcool pur în sânge constatată la ora de 15:38, se afla pe pantă ascendentă, de absorbție a alcoolului, nicidecum descendentă, aceasta înregistrându-se ulterior, raportat la nivelul de 1,81 g/l alcool pur în sânge rezultat prin analiza celei de a doua probă, prelevată la ora 16:38.

În acest context, a apreciat că organele de urmărire penală nu au stabilit ora producerii evenimentului rutier, corelativ, faptul că, la acel moment, prezenta o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Astfel, a apreciat că declarațiile martorilor sunt vădit contradictorii în ceea ce privește ora producerii accidentului și total nerelevante în ceea ce privește cel de al doilea aspect, evidențiind în acest sens, aspectele relatate de martorii B., C., D., E., F., G..

A mai susținut că, potrivit relatărilor acestora, precum și procesului-verbal de constatare al poliției rutiere, accidentul rutier nu avea cum să se producă în jurul orei 15:00, astfel cum s-a reținut în actul de sesizare a instanței, aspect preluat în hotărârile pronunțate, pe fond și în apel. Cât privește faptul că, la momentul producerii accidentului rutier, s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, prezentând o alcoolemie peste limita legală, nu rezultă - și nu are cum să rezulte - din niciuna dintre probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești la fond.

Totodată, a învederat că, în mod constant a declarat că a consumat după producerea incidentului rutier o anumită cantitate de vin alb, cu concentrația alcoolică de 15,5 % - în condițiile în care nu mâncasem de aproape 24 de ore -, pe fondul surescitării cauzate de o problemă familială, amplificată de blocarea accesului în garaj, de acroșarea autoturismului, precum și de lipsa de reacție a autorităților locale, sesizate repetitiv. În cursul urmăririi penale, după cum am menționat, a depus la dosar studii medicale care atestă faptul că metabolismul alcoolului este modificat la persoanele cu bypass gastric - personal, suferind o astfel de intervenție chirurgicală -, în sensul că alcoolul este absorbit mult mai rapid, solicitând exprimarea unui punct de vedere referitor la acest aspect de către I.N.M.L. "Mina Minovici" (a se vedea cererile din data de 01.10.2021 și 19.11.2021). Procurorul de caz a ignorat solicitarea mea documentată și nu s-a pronunțat asupra acesteia, în sensul admiterii sau respingerii.

Concluzionând, a susținut că nu a fost depistat de organele de poliție rutiere conducând autoturismul în trafic sub influența băuturilor alcoolice, cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, moment în care fapta se consideră săvârșită (epuizată).

A mai arătat că analizarea coroborată a circumstanțelor factuale și a mijloacelor de probă nu permite determinarea faptului că aș fi avut o îmbibație alcoolică peste limita legală la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment care se identifică cu cel al săvârșirii infracțiunii. Așadar, nu se poate stabili dacă, la momentul prezumat, nivelul îmbibației alcoolice în sânge depășea sau nu limita de 0,80 g/l alcool pur, limită de la care fapta de a conduce autovehicule pe drumurile publice constituie infracțiune și se sancționează penal, în caz contrar, nefiind prevăzută de legea penală.

În acest context, a invocat și dispozițiile art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului", apreciind a fi relevantă și decizia nr. 225/RC/2023 din data de 04 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, prin care a fost admisă o cerere de recurs în casație într-o speță similară cauzei prezente.

În continuare, a susținut că, în situația în care o persoană consumă o băutură alcoolică cu o concentrație a alcoolului cuprinsă între valorile 3%-25% (de exemplu, bere, vin, șampanie, lichior), lichidul trece repede din gură în stomac și apoi în intestinul subțire, o mare cantitate de alcool fiind absorbită în sânge prin mucoasele care căptușesc cavitatea bucală și stomacul, restul fiind absorbit prin pereții intestinului subțire. Dacă intestinul și stomacul sunt lipsite de hrană solidă, atunci alcoolul consumat vine mai repede în contact cu pereții intestinali, astfel că absorbția nu este împiedicată, finalizându-se în doar 20-30 minute. Dacă stomacul este relativ plin de mâncare, datorită unor mese recente sau în desfășurare, atunci absorbția alcoolului în sânge este încetinită și poate dura până la 90 de minute sau chiar mai mult pentru a se încheia. Băuturile alcoolice puternice, cu o concentrație a alcoolului cuprinsă între valorile 30%-60% (de exemplu, rachiu, gin, whiskey, vodcă, palincă) irită pereții stomacului și amână absorbția alcoolului, ceea ce explică faptul că o persoană poate consuma 2-3 spirtoase nediluate pe stomacul gol, iar rezultatul la testarea cu aparatul etilotest să indice, pentru un timp, o concentrație alcoolului mai mică decât cea așteptată (în sensul celor expuse, a se vedea opiniile exprimate de către specialiștii în domeniu). Personal, a consumat pe stomacul gol vin alb cu o tărie de 15,5%, într-un interval scurt de timp, absorbția alcoolului fiind accelerată din cauza intervenției chirurgicale efectuate, sens în care, în afara studiilor medicale prezentate în cursul urmăririi penale, am depus și cu prilejul dezbaterilor în apel opiniile unor medici, specialiști în materie.

Totodată, a susținut că fapta conducătorului unui vehicul de a consuma băuturi alcoolice după producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale nu a fost și nu este incriminată, art. 336

1

din C. pen., introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 200/2023, incriminând-o doar în condițiile în care accidentul de circulație "(...) a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane (...). ".

De asemenea, a arătat că, în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești la fond faptul că unul dintre agenții de poliție rutieră sosiți la fața locului i-a solicitat să mute autoturismul parcat pe trotuar pe o distanță de circa 1,5 metri - a se vedea și procesul-verbal din data de 24.06.2020 -, pentru a debloca autoturismul parcat în fața porții de acces în garaj, aspect relatat și de către soția inculpatului când a fost audiată ca martor în instanță, aspect ce nu se regăsește în cuprinsul altor mijloace de probă, cu atât mai puțin în actele procesuale și procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, infracțiunea putând fi una în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., astfel că reținerea acesteia de către judecătorul fondului în sentința penală pronunțată este evident nelegală.

Concluzionând, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia. Totodată, a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 682 din data de 03 iunie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, precum și a sentinței penale nr. 1456 din 04 decembrie 2024 a Judecătoriei Constanța și achitarea inculpatului A., în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate, magistratul asistent arată prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Argumentele ivocate de inculpat vizează probatoriile analizate de instanța de fond și de apel și nu aspecte vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost condamnat inculpatul astfel că nu pot fi valorificate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, necircumscriindu-se cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici vreunui alt caz de casare.

Judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți, mai reține că inculpatul A. a formulat și o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate.

Procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul A., judecătorul de filtru o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei.

(3)Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare."

Din interpretarea dispozițiilor legale supra citate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepție, pusă la dispoziția judecătorului de filtru sau instanței de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în timpul judecării acestuia, prin care se suspendă temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recursul în casație, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 și urm. din C. proc. pen.

În absența unor criterii legale de apreciere asupra oportunității suspendării executării hotărârii recurate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți apreciază că o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casație și caracterului excepțional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport cu motivele invocate în argumentarea recursului în casație și de posibilele soluții pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susținerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potențialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticată ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți reține că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivele arătate în cele ce preced, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă niciun motiv pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a căii de atac.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge cererea de suspendare în parte a executării deciziei atacate, în ceea ce privește obligația impusă în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., formulată de recurentul-inculpat A..

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.

II. Respinge cererea de suspendare în parte a executării deciziei penale nr. 682/P din data de 03 iunie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în ceea ce privește obligațiile impuse în baza art. 93 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2025.