ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.05.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurenții A. și B., împotriva deciziei penale nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1088 din data de 13.09.2024, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția penală, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În baza art. 91 din C. pen. - art. 93 din C. pen. și art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, timp în care i s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) și (3) din C. pen. și art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului următoarele obligații:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului local Voluntari sau în cadrul Direcției de asistență educațională Voluntari, jud. Ilfov, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță și în cazul neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile.

În baza art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În baza art. 91 din C. pen. - art. 93 din C. pen. și art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) și (3) din C. pen. și art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului următoarele obligații:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului local Tunari sau în cadrul Primăriei/Consiliului local Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță și în cazul neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta, a sumei de 43.487,93 RON cu titlul de daune materiale și a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 500 RON este suma aferentă urmăririi penale), urmând ca fiecare inculpat să plătească suma de 1.250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă C. și inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B. și A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații B. și A. la plata a câte 1200 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 1088 din data de 13.09.2024, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2023, s-a desființat în parte hotărârea apelată și, rejudecând, s-a majorat cuantumul sumei de bani acordate părții civile cu titlul de daune morale, la suma de 15.000 euro.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei.

În fapt, în acord cu instanța de fond, Curte de Apel Constanța a reținut că, în noaptea de 06/07.03.2020, în jurul orelor 00:00, inculpatul A. împreună cu inculpatul B., în timp ce se aflau în restaurantul D. din stațiunea Mamaia, l-au agresat pe C., persoana vătămată suferind leziuni pentru care a avut nevoie pentru vindecare de 60 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpații A. și B., la data de 12 februarie 2025, înregistrată la Curtea de Apel Constanța la aceeași dată .

Prin cererea comună de recurs în casație, recurenții A. și B. au fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casație, recurenții au arătat că, în urma analizării mijloacelor de probă pe care instanțele de fond și de apel și-au întemeiat soluția de condamnare, a rezultat în esență că a existat un contact fizic între persoana vătămată C. și inculpatul A. (definit ca o "îmbrățișare"), iar între contactul fizic și leziunile constatate la nivelul piciorului persoanei vătămate nu există nicio legătură de cauzalitate, problema medicală fiind preexistentă. Totodată, s-a arătat că instanța de apel a ignorat înscrisurile medicale (documente și rapoarte medicale) din care rezulta că problema medicală a persoanei vătămate era anterioară incidentului.

În plus, s-a precizat că martorii audiați au dat declarații contradictorii și insuficient de credibile, aspect care ar fi trebuit să determine instanțele să trateze aceste probe cu reținere. În acest context, au fost evidențiate detalii despre condițiile și limitele declarațiilor martorilor, subliniindu-se că acestea conțin elemente subiective și relatări inexacte, afectate de trecerea timpului sau relațiile personale existente între martori și părți.

Suplimentar, s-a arătat că există probe care dovedesc fără urmă de tăgadă preexistența problemei medicale a persoanei vătămate C..

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecări. Pe fond, s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei atacate și în consecință achitarea celor doi inculpați pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2023.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casație.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate recurenții A. și B. împotriva deciziei penale nr. 58 din data de 28 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Verificând, așadar, chestiunile pur formale ale cererii de recurs în casație, în raport de fiecare dintre recurenții inculpați A. și B., se constată următoarele:

Decizia penală nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x din data de 10.02.2025 2025 .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Decizia penală nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul B., în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului B., hotărârea care se atacă (decizia nr. 58/P din 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x din data de 10.02.2025 2025 .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se reține că acesta vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică reținută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

În motivarea recursului în casație, recurenții A. și B. au arătat că, din probele administrate în cauză a reieșit că, a existat un contact fizic între persoana vătămată C. și inculpatul A. (definit ca o "îmbrățișare"), însă între contactul fizic și leziunile constatate la nivelul piciorului persoanei vătămate nu există nicio legătură de cauzalitate, problema medicală fiind preexistentă. În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a ignorat înscrisurile medicale din care rezulta că problema medicală a persoanei vătămate era anterioară incidentului. Pe de altă parte, s-a arătat că martorii audiați în cauză au dat declarații contradictorii și insuficient de credibile, aspect care ar fi trebuit să determine instanțele să trateze aceste probe cu reținere.

Din analiza formală a motivelor invocate se desprinde concluzia că se contestă starea de fapt, recurenții solicitând, în realitate, o reapreciere a materialului probator, aspect ce excedează evaluării instanței de recurs în procedura pendinte. Astfel, cum s-a arătat anterior, instanța de recurs nu poate, în cadrul recursului în casație, să procedeze la o reevaluare a materialului probator sau a situației de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, aspecte intrate în autoritatea de lucru judecat.

Astfel, în condițiile în care recurentul inculpat critică situația de fapt, precum și a forței probante a mijloacelor de probă, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație formulate de cei doi recurenți nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 58 din data de 28 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 58 din data de 28 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-02
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 02 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1456 din 4 decembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Cons
ÎCCJ 2025-01-28
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 57/2025
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 451 din 11.04.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2023, în baza art. 193 alin. (2) C. pen. r
ÎCCJ 2024-02-27
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Deliberând asupra recursului în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din data de 24 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pen
ÎCCJ 2025-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 21 mai 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61 din data de 05.07.2024 pronunțată de Tribuna
ÎCCJ 2025-02-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1525/A din 30 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/211/2023, c
Sursă