ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din data de 24 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46/24.03.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 C. pen. (fapta din data de 22.11.2021).

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei Orașului Măcin.

Conform art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune Tulcea.

Conform art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligației prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. se face de către Serviciul de Probațiune Tulcea.

În baza art. 404 C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) C. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor, obligațiilor de supraveghere și a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel doar inculpatul A..

Prin decizia nr. 1156/P din 24 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 46 din 24.03.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen. a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând s-a dispus:

În baza art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021).

În baza art. 91 C. pen. a fost menținută suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului A. și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

De asemenea, au fost menținute măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite în sarcina inculpatului A. de către prima instanță, precum și celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.

Curtea de Apel Constanța a reținut că în data de 22.11.2021, în jurul orei 11:40, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe drumul public, respectiv pe str. x din orașul Măcin, jud. Tulcea, împreună cu martorul B., de la locuința sa la o spălătorie auto situată la ieșirea din localitatea Măcin, respectiv către localitatea învecinată Smârdan, unde după ce a introdus autoturismul la spălat inculpatul a consumat cafea și bere împreună cu martorul menționat.

De asemenea, instanța de apel a constatat că la dosar instanță inculpatul a depus o declarație notarială autentificată sub nr. x din 23.01.2023 de Birou Individual Notarial C. prin care a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, solicitând totodată ca judecata să aibă loc conform dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Totodată, s-a observat că prin încheierea din 22.02.2023, prima instanță a încuviințat cererea inculpatului de a se judeca în procedură simplificată, declarând terminată cercetarea judecătorească și acordând cuvântul pe fondul cauzei.

Cu toate acestea, la pronunțarea soluției de condamnare, prima instanță a omis să rețină aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și să reducă limitele de pedeapsă cu 1/3.

În atare situație, s-a impus a fi admis apelul declarat de inculpatul A., urmând că instanța de control judiciar la stabilirea pedepsei să țină cont de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului D. la data de 5 decembrie 2023, la domiciliu, unde a semnat personal, iar data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casație este 5 ianuarie 2024, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 13 decembrie 2023, prin email, prin apărător ales, avocat E., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul instanței de apel .

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că s-a adus o încălcare a principiului non reformatio in pejus, statuat în art. 418 C. proc. pen., creând pentru inculpatul A. o situație mai dezavantajoasă în propria cale de atac, întrucât deși a admis apelul și a constatat omisiunea primei instanțe în aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanța de control judiciar a păstrat pedeapsa aplicată de Judecătoria Macin, fără a proceda la reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.

Prin urmare, s-a apreciat că a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege,

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 ianuarie 2024, procedura de comunicare a recursurilor în casație era îndeplinită.

La data 7 februarie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia și a trimis cauza în vederea judecării în compunere de 3 judecători, cu termen la data 27 februarie 2024.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.

Astfel, pornind de la scopul recursului în casație reglementat de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului și limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condițiile legii.

În atare condiții, se observă că instanța ordinară de control judiciar, reținând ca fiind incidente față de inculpatul A. dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a admis apelul declarat de acesta împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a desființat-o, în parte, și a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021), fiind, totodată, menținute, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, deși sunt aplicabile dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de 1 an închisoare, dat fiind că o sancționare prea ușoară a inculpatului ar putea avea ca efect faptul ca pedeapsa aplicată să nu își mai atingă scopul și funcțiile prevăzute de lege, atât din perspectiva prevenției generale, cât și a prevenției speciale și, mai mult decât atât, pedeapsa stabilită este orientată spre minimul prevăzut de lege.

Înalta Curte, analizând regimul tratamentului sancționator al infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., constată că este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În cauză, fiind reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind recunoașterea vinovăției, limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3, adică de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.

Este adevărat că 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate recurentului inculpat pentru această infracțiune nu se situează dincolo de limitele speciale, astfel cum au fost stabilite în condițiile legii, însă, întrucât instanța de prim control judiciar a fost învestită doar cu apelul inculpatului, fără să fie exercitată în cauză și o cale de atac în defavoarea acestuia, hotărârea atacată putea fi reformată numai în favoarea sa.

Astfel, soluția adoptată de instanța de apel cu privire la infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., prin menținerea tratamentului sancționator aplicat de judecătorul fondului, nu era posibilă, întrucât este contrară principiului non reformatio in pejus, consacrat prin dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., cu influență asupra limitelor de pedeapsă.

Conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege include și verificarea modului în care s-a ajuns la cuantumul sancțiunilor aplicate cu ocazia judecării căii de atac exercitată exclusiv de inculpat, când în favoarea acestuia s-a reținut o cauză de reducere a pedepsei, în speță, dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., motiv pentru care nu se poate menține pedeapsa la care a fost condamnat în primă instanță, întrucât în aplicarea tratamentului sancționator trebuie respectate regulile care guvernează apelul, prevăzute de art. 417 și art. 420 C. proc. pen., inclusiv principiul non reformatio in pejus.

Ca urmare, instanța de apel urma a stabili pedeapsa, ca și instanța de fond, în cuantumul minimului, însă redus proporțional prin aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, care, în apelul exclusiv al inculpatului, trebuia redus, transpunându-se minimul de 1 an închisoare în cel rezultat din cauza legală de reducere, omisă de la evaluare de către instanța de fond, respectiv de 8 luni închisoare.

În consecință, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin stabilirea unui regim sancționator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanța poate evalua incidența principiilor ce au influență asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabilește limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanțe.

În atare situație, Înalta Curte notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casație instanța se raportează pentru stabilirea pedepsei într-un cuantum legal la pedeapsa aplicată de prima instanță respectiv la minimul special, ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pedeapsa aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilități de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanța de recurs în casație, fără a fi oportună sau necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de apel, ori de a dispune amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 C. pen., așa cum s-a solicitat.

În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, statuată prin decizia nr. 521/RC din 25 octombrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 660/RC din 09 decembrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 144/RC/2015, decizia nr. 390/RC/2015, decizia nr. 98/RC/2018, decizia nr. 333/RC/2018, decizia nr. 150/RC/2019.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din 24 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Va casa, în parte, decizia recurată și, rejudecând:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021) prevăzută de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 (un) an, la 8 (opt) luni închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1156/P din 24 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Casează decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (fapta din data de 22.11.2021) prevăzută de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 (un) an, la 8 (opt) luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2024.