ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 369 pronunțată la data de 06 octombrie 2020, Tribunalul Constanța a hotărât:
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de "trafic de influență" în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
A stabilit că pedeapsa principală se va executa în regim de detenție conform art. 60 din C. pen.
În baza art. 72 din C. pen., a scăzut din pedeapsă durata măsurii reținerii și arestării preventive începând cu data de 30.07.2020 la zi.
În baza art. 399 din C. proc. pen. în referire la art. 208 din C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive pe o durata de 60 de zile, respingând cererea de înlocuire cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea sumei de 5000 de euro, depusă la B.; a menținut măsura sechestrului asigurător luată în faza de urmărire penală prin Ordonanța nr. x/P/2020 din data de 12.08.2020 a DNA - Serviciul Teritorial Constanta, până la executarea confiscării.
Prin Decizia penală nr. 15/P din 07 ianuarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie:
În baza art. 421 pct. 2. lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 369 din data de 6 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. x/2020, a desființat hotărârea atacată în parte și, rejudecând, a dispus:
În baza art. 91 - art. 92 alin. (1) din C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, stabilind termenul de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 92 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere și să executa obligațiile ce îi revin, după cum urmează:
- cele prev. de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen.:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea.
d) să comunice schimbarea locului de muncă.
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,
- în temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen., obligația:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;
- conform art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat la muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București/Arhiepiscopia Bucureștilor, instituție desemnată de către Serviciul de probațiune București în condițiile legii.
A înlăturat dispozițiile privind executarea pedepsei în detenție conform art. 60 C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin deciziei, iar în baza art. 424 alin. (3) și art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., a dedus durata arestării preventive de la pronunțarea sentinței, respectiv de la data de 06.10.20 până la data de 26.11.20 când s-a revocat măsura.
Prin încheierea din data de 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Deciziei penale nr. 15/P din data de 07 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători.
Ulterior înregistrării pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cauzei având ca obiect recursul în casație formulat de parchet cu privire la inculpatul A., prin Sentința penală nr. 204 din 07.05.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Judecătoria Mangalia, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., a anulat suspendarea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr. 369/06.10.2020 a Tribunalului Constanța, în dosarul penal nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 15/P/07.01.2021 la data de 07.01.2021 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a contopit pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 369/06.10.2020 a Tribunalului Constanța, în dosarul penal nr. x/2020 definitivă prin Decizia penală nr. 15/P/07.01.2021 la data de 07.01.2021, cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și a aplicat un spor obligatoriu de o treime din pedeapsa stabilită, respectiv 8 (opt) luni, inculpatul având în final de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În acest context, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a transmis, la data de 09.09.2021, că își retrage recursul în casație formulat în cauză.
Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului în casație împotriva Deciziei penale nr. 15/P din data de 07 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este un act de dispoziție, care odată exercitată, duce la pierderea unui drept.
Potrivit art. 436 alin. (5) din C. proc. pen., recursul în casație declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior, iar potrivit art. 436 alin. (3) din C. proc. pen.: până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.
Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite exigențele dispozițiilor art. 436 alin. (3) și (5) din C. proc. pen., drept pentru care va lua act de retragerea căii de atac formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Deciziei penale nr. 15/P din data de 07 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul A..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 5 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva Deciziei penale nr. 15/P din data de 07 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul A..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2021.