ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37/P din data de 9 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 1 an, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen., a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pedeapsă care se execută în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., a fost stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 3 ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost desemnat organ de supraveghere a condamnatului Serviciul de Probațiune Constanța.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus condamnatului obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Complexului B. sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța.

S-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate de către condamnat Serviciului de Probațiune Constanța.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea și se dispune executarea pedepsei".

În baza art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Au fost înlăturate dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni prev. de art. 38 C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpat suma de 3800 RON - obiect al infracțiunii.

Conform art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca x, seria șasiu x, cu număr de înmatriculare x, luată prin ordonanța D.N.A nr. 313/P/2016, până la concurența sumei de 3800 RON.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desființate înscrisurile false - contractul de asistență juridică seria x/02.06.2016 (aflat în dosarul de urmărire penală, fila x).

Conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 37/P din data de 9 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, pronunțarea unei hotărâri prin care inculpatul A. să fie condamnat și pentru comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din C. pen.

În susținerea apelului declarat s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, întrucât din probele administrate a rezultat că inculpatul a redactat un denunț în numele lui C., pe care l-a depus ulterior la parchet, scopul urmărit fiind acela al obținerii beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002. S-a arătat că, potrivit textului de incriminare, este suficientă urmărirea scopului îngreunării tragerii la răspundere penală, fără a fi necesară și realizarea acestuia. Întrucât denunțul depus viza comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri și putea conduce la identificarea unor suspecți, acesta era de natură să atragă beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, astfel încât acțiunea inculpatului A. s-a concretizat într-un ajutor dat numitului C. în scopul îngreunării tragerii la răspundere penală.

Apelantul intimat inculpat A. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, arătând, pe de o parte, că hotărârea nu este suficient motivată, fiind indicate în mod generic probele care au condus la pronunțarea soluției, fără realizarea unei analize a acestora, iar pe de altă parte, că s-a realizat o modificare a bazei factuale avută în vedere la momentul trimiterii în judecată, depășindu-se astfel limitele judecății, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.. În concret, apelantul a arătat că, prin rechizitoriu, în sarcina sa s-a reținut că a afirmat că are influență asupra unor lucrători de poliție, în timp ce prima instanță a reținut că din probele administrate a rezultat că acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor menționați, astfel încât a fost încălcat caracterul echitabil al procesului penal, prin depășirea limitelor impuse de art. 371 C. proc. pen.

Totodată, apelantul intimat inculpat a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și, în urma reevaluării ansamblului probator, să se dispună achitarea sa, în baza art. 16 lit. a), lit. b) teza a II-a sau lit. c) C. proc. pen., iar sub aspectul laturii civile a cauzei, să se constate că art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. și să se dispună înlăturarea măsurii confiscării sumei de 3.800 RON, a măsurii desființării înscrisului reprezentat de contractul de asistență juridică seria x/02.06.2016 și ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului prin ordonanța nr. 313/P/2016.

Referitor la acuzația de comitere a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, apelantul intimat inculpat a susținut că simpla depunere a denunțului nu era suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 269 C. proc. pen., că aceasta nu poate reprezenta o îngreunare a tragerii la răspundere penală, ci constituie doar o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă și că nu a furnizat informații lui C. și nu i-a dat ajutor acestuia, respectiv nu a creat o stare de pericol pentru justiția penală.

Prin decizia penală nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017, în majoritate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 37/09.03.2010 a Curții de Apel Constanța, care a fost desființată, în parte, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. și greșita menționare a temeiului de confiscare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 78/2000 și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

A fost menținută pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

S-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 1 an, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului.

Conform art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A fost desemnat, în calitate de organ de supraveghere, Serviciul de Probațiune Constanța.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Complexului B. sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța.

S-a dispus că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se vor comunica de către condamnat Serviciului de Probațiune Constanța.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea și se dispune executarea pedepsei".

Au fost înlăturate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 din conținutul dispoziției de confiscare a sumei de 3.800 RON de la inculpat, măsura urmând a fi executată în baza art. 291 alin. (2) C. pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat, în sumă de 217 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de recurs în casație indicat, recurentul inculpat a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greșitei soluții de condamnare, susținând că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

În concret, a învederat că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, a arătat că instanțele de fond și apel au realizat o modificare a bazei factuale avute în vedere la momentul trimiterii în judecată, depășindu-se în acest context limitele judecății, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.

A precizat recurentul inculpat că, prin rechizitoriu, s-a reținut în sarcina sa că a afirmat că are influență asupra unor lucrători de poliție, în timp ce instanțele de fond și apel au reținut că din probele administrate a rezultat că acesta a lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor menționați, astfel încât a fost încălcat caracterul echitabil al procesului penal, prin depășirea limitelor impuse de art. 371 C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizarea făptuitorului, a arătat că transmiterea de informații necesare formulării unui denunț nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă pentru a fi considerată o faptă prevăzută de legea penală, întrucât un denunț nu poate duce la împiedicarea tragerii la răspundere penală.

Ca urmare, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație și, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, constatându-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul anterior menționat.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a arătat că, prin hotărârea de condamnare, instanța a reținut, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență, o altă situație de fapt decât cea avută în vedere în cuprinsul rechizitoriului, la momentul trimiterii sale în judecată, respectiv că a lăsat să se creadă că are influență asupra lucrătorilor de poliție, iar nu că a afirmat că are influență asupra acestora, prin modificarea bazei factuale avute în vedere inițial depășindu-se limitele judecății, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen.

Aceste critici invocate de recurentul inculpat nu se circumscriu însă cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Astfel, în cauză, inculpatul A. a fost condamnat, printre altele, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii mai 2016, a pretins de la martorul C., prin intermediul fratelui acestuia, D., suma de 1000 de euro, din care a primit efectiv suma de 3.800 RON, la data de 20.06.2016, lăsând să se creadă că are o influență asupra funcționarilor publici din cadrul B. C. civ..O Constanța și promițând că, în schimbul banilor, îi va determinare pe funcționari să îi furnizeze informații privind activități infracționale de trafic de droguri, care, ulterior, să fie valorificate printr-un denunț ce îl va ajuta pe C. să obțină beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în dosarul penal în care acesta era cercetat.

Este vorba, așadar, de critici de netemeinicie a hotărârii atacate, care, de altfel, au fost invocate și în fața instanței de apel, fiind analizate de aceasta, intrând sub incidența autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că, prin recursul în casație promovat, recurentul inculpat a urmărit, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, iar nu îndreptarea unei erori de drept, ceea ce nu mai este posibil în prezenta cale extraordinară de atac.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

În plus, cu referire la susținerile recurentului inculpat expuse anterior, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că ambele ipoteze ce vizează influența pe care făptuitorul ar putea să o aibă asupra unor funcționari ("a afirmat că are influență" asupra unor funcționari, respectiv "a lăsat să se creadă că are influență" asupra acelorași persoane), se încadrează în conținutul normativ al infracțiunii de trafic de influență, reținerea unei împrejurări de fapt diferite între actul de sesizare și hotărârea primei instanțe, sub aspectul afirmării influenței sau al creării aparenței de influență, neavând semnificația modificării limitelor sau a obiectului judecății, câtă vreme acestea se circumscriu variantelor alternative prevăzute de textul de incriminare.

În ceea ce privește criticile recurentului inculpat ce vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând că, subsecvent înțelegerii inițiale care s-a circumscris infracțiunii de corupție, inculpatul A. i-a furnizat numitului C. informații cu privire la comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri, iar ulterior a redactat un denunț în numele acestuia, pe care l-a depus la parchet, scopul urmărit fiind acela al obținerii beneficiului prevăzut de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, or, potrivit textului de incriminare, este suficientă urmărirea scopului îngreunării tragerii la răspundere penală, fără a fi necesară și realizarea acestuia. Totodată, se reține că scopul la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (1) C. pen. constituie o cerință atașată laturii obiective a infracțiunii.

În consecință, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 168/A din data de 22 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM