ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 793 din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 112 din data de 18 martie 2020, Tribunalul Constanța a hotărât, printre altele, condamnarea inculpatului A., în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplicarea la art. 55 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) C. pen. pe o durată de 2 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 55 lit. a) C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive și arestului la domiciliu cu începere de la data de 1 februarie 2019 la 7 martie 2020.

S-a reținut, în fapt, că inculpatul A., în perioada 20 iulie 2017-luna ianuarie 2019, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și vândut, fără drept, droguri de risc mai multor persoane de pe raza mun. Tulcea, jud. Tulcea, după cum urmează:

- la data de 20 iulie 2017 i-a vândut colaboratorului autorizat "B." cantitatea de 2,2 grame de Cannabis, pentru suma de 100 RON (un act material);

- în perioada martie 2018 - ianuarie 2019 i-a vândut martorului C., cu 10 ocazii diferite, cantitatea totală de 525 grame de Cannabis, pentru suma de 15.750 RON (o dată 25 de grame, o dată 100 de grame și de 8 ori câte 50 de grame la prețul de 30 de RON/gram (10 acte materiale);

- la sfârșitul lunii august 2018 i-a vândut inculpatului D. cantitatea de 15 grame Cannabis, pentru suma de 450 RON (un act material).

II. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia penală nr. 793 din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 793 din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

În motivarea scrisă a căii de atac exercitate, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., solicitând înlăturarea greșitei aplicării a legii, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/2 ca urmare a aplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru următoarele motive:

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Analizând recursul în casație, din perspectiva motivului de recurs în casație privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

Examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, instanța de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, cu consecința redozării pedepselor.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

În cauză, prin sentința primei instanțe, menținută prin decizia instanței de apel, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) C. pen. din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului A. pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale.

Pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscriu în limitele legale ale acestei infracțiuni, respectiv pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 1 an și 4 luni - 4 ani și 8 luni închisoare.

Prin urmare, se constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, sentința fiind menținută de instanța de apel, astfel că pedeapsa la care a fost condamnat recurentul inculpat, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, este în limitele legii.

În ce privește critica recurentului inculpat A., care a susținut că, în mod greșit, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și, pe cale de consecință, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, "Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

În cauză, instanța de apel a analizat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și a stabilit că nu este incidentă această cauză legală specială de reducere a pedepsei.

Înalta Curte reține că, dată fiind natura juridică a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în fața instanțelor care soluționează fondul acuzațiilor care fac obiectul unei cauze penale, întrucât implică o apreciere din partea instanței, care excede procedurii în casație. Incidența acestei cauze speciale de reducere a pedepsei, care a fost analizează de instanța de apel raportat la conținutul relațiilor existente la momentul judecății în apel (adresa D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tulcea, fila x fond), nu mai poate fi reexaminată în cadrul prezentei căi de atac, a recursului în casație.

Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casație la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condițiilor pentru aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 implică o apreciere, operațiune ce excede acestei căi de atac și nu poate fi efectuată de instanța investită cu soluționarea recursului în casație.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 nu ar fi fost invocată pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanței de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanțelor de fond sau apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepselor principale stabilite în mod definitiv.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 793 din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 793 din data de 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2021.

Procesat de GGC - LM