ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 224 din 4 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/2017, între altele, în baza art. 292 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 323 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., stabilindu-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune desemnat cu supravegherea sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 80 de zile în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice sau RA Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune Constanța, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății, a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. care, în cursul lunii mai 2014, pentru a preschimba atât lui, cât și soției sale B., permisul de conducere, l-a contactat pe inculpatul C. căruia i-a oferit suma de 316 RON, ce reprezenta "taxe și deranjul acestuia", pentru ca cel din urmă să intervină asupra numitei D., medic în cadrul SC E. SRL Constanța, în vederea eliberării de adeverințe medicale, activitate care s-a și materializat în fapt, la data de 14 mai 2014, fiind eliberate adeverințe medicale pentru cei doi inculpați, necesare preschimbării permiselor de conducere, atestându-se, astfel, în fals, de către medicul D. că aceștia sunt clinic sănătoși la toate examenele din fișa medicală, fără a-i consulta în prealabil și fără a fi prezenți la cabinetul medical la momentul eliberării adeverințelor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că fapta inculpatului A. de a folosi adeverința medicală falsificată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Constanța, în vederea preschimbării permisului de conducere cu ocazia depuneri dosarului în acest sens, în data de 14 mai 2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen.

Totodată, s-a arătat că situația de fapt reținută rezultă din declarațiile date în calitate de martori și de inculpați de către numiții C., F., B. și A., care se coroborează cu procesul-verbal de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate în cauză la 14 mai 2014, ora 11:36.50, între numita D., utilizatoare a postului telefonic 0724.XXXX și numitul G., utilizator al postului telefonic 0723.XXXX, dar și cu înscrisurile de la dosar.

Ținând seama că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele anterior prezentate există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, tribunalul a dispus condamnarea acestuia la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora a avut în vedere circumstanțele concrete ale comiterii activității infracționale și cele privind persoana acuzatului. Ca urmare, având în vedere atitudinea de prezentare în fața instanței, de datele ce caracterizează profilul profesional, familial și moral, de faptul că nu are antecedente penale, de pericolul social al faptelor și urmările aduse valorilor ocrotite de legea penală, de suma modică primită, s-a apreciat că o pedeapsa orientată spre limita minimă este în măsura sa asigure realizarea scopului pedepsei de reintegrare și reeducare.

Împotriva sentinței penale nr. 224 din 04 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2017, a declarat apel, între alții, inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 lit. a) sau b C. proc. pen., iar, în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 80 C. pen. privind renunțarea la aplicarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1061/P din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 224 din 4 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a se pronunța în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul anchetei, dar și al cercetării judecătorești în fond și apel, Curtea a reținut, în esență, în fapt, că inculpatul A., în cursul lunii mai 2014, pentru a preschimba atât lui, cât și soției sale B., permisul de conducere, l-a contactat pe inculpatul C. căruia i-a oferit suma de 316 RON, ce reprezenta "taxe și deranjul acestuia", pentru ca cel din urmă să intervină la D., medic în cadrul SC E. SRL Constanța, în vederea eliberării de adeverințe medicale. Astfel, la data de 14 mai 2014, au fost eliberate adeverințe medicale pentru inculpații A. și B., necesare preschimbării permiselor de conducere, atestându-se, în fals, de către medicul D. că aceștia sunt clinic sănătoși la toate examenele din fișa medicală, fără a-i consulta în prealabil și fără a fi prezenți la cabinetul medical la momentul eliberării adeverințelor. Totodată, s-a reținut că inculpatul A. a folosit adeverința medicală falsificată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Constanța, în vederea preschimbării permisului de conducere cu ocazia depuneri dosarului în acest sens în data de 14 mai 2014.

S-a arătat că, deși, în fața instanței de apel, inculpatul a încercat să își atenueze răspunderea penală, apărările sale sunt contrazise de ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal. Astfel, susținerile inculpatului C. referitoare la cuantumul sumei de bani primite sunt contrazise de declarația inculpatului A. Pe de altă parte, A. a recunoscut că l-a contactat pe numitul C. și i-a oferit acestuia suma de 316 RON ce reprezenta taxa și deranjul acestuia pentru a-l ajuta atât pe el, cât și pe soția sa B., în vederea preschimbării permiselor de conducere, precum și faptul că nu s-au prezentat la cabinetul niciunui doctor pentru a fi consultați, însă cei doi soți au negat faptul că au observat că în dosarele de preschimbare a permiselor de conducere se aflau și fișele medicale. Or, în opinia Curții, acest din urmă aspect nu prezintă relevanță, fiind evident că cei doi inculpați cunoșteau că fișele medicale erau necesare în vederea preschimbării permiselor de conducere, acesta fiind și motivul pentru care inculpatul A. a intervenit la inculpatul C.

De asemenea, s-a reținut că martorul F. a declarat că inculpatul A. i-a spus că îi expiră permisul de conducere și l-a întrebat dacă "știe ce acte îi trebuiesc pentru că abia se modificase legea și se cerea act medical". Totodată, inculpatul C. a relatat că a acceptat să-l ajute pe A. să obțină documentele necesare preschimbării permisului de conducere, nu înainte, însă, să o sune pe medicul D. și să primească de la aceasta confirmarea că poate să îl ajute, astfel cum reiese și din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 14 mai 2014.

Pentru considerentele expuse, nu au putut fi primite motivele de apel prin care se solicită achitarea.

În ceea ce privește regimul sancționator aplicat de către prima instanță inculpatului A., în opinia Curții, acesta corespunde gradului de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite și poate realiza scopul preventiv și educativ la pedepsei, având în vedere relațiile sociale lezate, modalitatea de comitere a faptelor, dar și atitudinea parțial sinceră manifestată pe parcursul procesului penal.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat H. (cu delegație nr. 020124/2018 eliberată de Baroul Constanța), invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esență, că, în mod nelegal, a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., în condițiile în care la dosar nu există probe directe (declarații) din care să rezulte că i-ar fi solicitat coinculpatului C. să intervină pe lângă numita D. în vederea eliberării de adeverințe medicale, astfel încât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, deci fapta nu este prevăzută de legea penală. S-a mai susținut că singura probă relevantă (convorbirea interceptată dintre inculpatul C. și D.) este lovită de nulitate raportat la cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, precum și că, din coroborarea probelor, nu a rezultat modalitatea în care s-ar fi realizat cumpărarea/traficarea de influență de către inculpații A. și C. ori că ar fi fost menționată, cu acel prilej, vreo persoană sau funcția persoanei pe lângă care urma să fie traficată o presupusă sumă de bani sau alte avantaje. În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Totodată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., instanța de apel a făcut o greșită individualizare a pedepsei, admițând doar apelul declarat de inculpata B. (și dispunându-se renunțarea la aplicarea pedepsei în condițiile art. 80 C. pen.), deși ambii apelanți au fost trimiși în judecată pentru aceeași infracțiune. În opinia apărării, se impunea aplicarea unui tratament sancționator identic celor doi inculpați apelanți, în condițiile în care este același dosar, aceeași situație de fapt și aceeași poziție procesuală. În consecință, pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 80 și urm. C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, printre altele, pentru aceea că, în cursul lunii mai 2014, pentru a preschimba atât lui, cât și soției sale B., permisul de conducere, l-a contactat pe inculpatul C. căruia i-a oferit suma de 316 RON, ce reprezenta "taxe și deranjul acestuia", pentru ca cel din urmă să intervină asupra numitei D., medic în cadrul SC E. SRL Constanța, în vederea eliberării de adeverințe medicale, activitate care s-a și materializat în fapt, la data de 14 mai 2014, fiind eliberate adeverințe medicale pentru cei doi inculpați, necesare preschimbării permiselor de conducere, atestându-se, astfel, în fals, de către medicul D. că aceștia sunt clinic sănătoși la toate examenele din fișa medicală, fără a-i consulta în prealabil și fără a fi prezenți la cabinetul medical la momentul eliberării adeverințelor, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat, în ceea ce privește această faptă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii de cumpărare de influență, întrucât nu există probe directe administrate în cauză de natură a dovedi, dincolo de orice îndoială, că i-ar fi solicitat coinculpatului C. să intervină pe lângă medicul D. în vederea eliberării de adeverințe medicale. În același sens, recurentul a invocat și nulitatea singurei probe relevante, în opinia sa, constând în interceptarea convorbirii telefonice purtată între C. și medicul D. la data de 14 mai 2014, arătând că aceasta nu a fost administrată cu respectarea principiilor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 și solicitând înlăturarea sa din materialul probator.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, întrucât, cu prilejul discuțiilor avute cu C., nu s-a vehiculat ideea pretinderii de către cel din urmă a unei sume de bani în vederea traficării influenței sau obținerii fișelor medicale de la un funcționar și nu s-a dovedit că ar fi acceptat o asemenea activitate. Or, prin aceste susțineri, recurentul tinde, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză, ca urmare a înlăturării din ansamblul probator a interceptării convorbirii telefonice din 14 mai 2014, cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate. De altfel, recurentul nici nu a invocat vreun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate de natură a atrage incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma acestuia neputându-se proceda la reconfigurarea și reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecință stabilirea unei alte situații de fapt, care să conducă la achitarea sa pentru infracțiunea de cumpărare de influență, așa cum solicită prin motivele scrise, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.

Pe de altă parte, se constată că, prin motivele formulate în scris, recurentul A. a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că instanța de apel a făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicată pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., raportat la modalitatea de executare a sancțiunii stabilită pentru aceeași faptă în privința coinculpatei B.

Examinând dispozițiile legale aplicabile în speță, se constată că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin sentința primei instanțe, ce a fost menținută în apel, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. Cum, potrivit normei ce incriminează această faptă, pedeapsa este cuprinsă între 3 luni și 3 ani închisoare, se observă că sancțiunea aplicată de instanța de fond, de 6 luni închisoare, se află între limitele prevăzute de lege.

În ceea ce privește susținerile apărării în sensul că, prin admiterea doar a apelului coinculpatei B., instanța de apel a stabilit în mod inechitabil modalitatea de executare a pedepsei închisorii aplicată pentru aceeași faptă de uz de fals celor doi inculpați, Înalta Curte arată, așa cum a subliniat anterior, că prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, acest aspect vizând temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea ei. Astfel, operațiunea de individualizare judiciară a sancțiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, este atributul exclusiv al instanțelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcție de criteriile menționate în art. 74 C. pen., instanța de recurs în casație fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Față de considerentele de mai sus, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., invocate de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1061/P din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/P din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2019.

Procesat de GGC -LM