ÎCCJ, Decizia nr. 97/2019

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 504 din data de 22 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenții A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că prin Sentința penală nr. 336 din 2 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a condamnat pe inculpații B. și A., alături de inculpații C., D., E., și F., după cum urmează:

În baza art. 26 din C. pen. raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 din C. pen.

În baza art. 86

1

din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

2

din C. pen.

A dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86

3

din C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 din C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

A constatat că inculpatul a fost reținut în data de 11 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 din C. pen. raportat la art. (6) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

A interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 din C. pen.

În baza art. 86

1

din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 86

2

din C. pen.

Pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86

3

din C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 din C. proc. pen. a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86

4

din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Împotriva Sentinței penale nr. 336 din 2 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008 formulat apel Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați C., D., B., E., A. și F.

Prin Decizia penală nr. 29 din 10 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte De Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 336 din 2 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008, doar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților B., E., A. și F.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

A fost înlăturată aplicarea art. 86

1

, art. 86

2

, art. 86

3

, art. 86

4

și art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior în ceea ce-i privește pe inculpații B., E., A. și F., urmând ca pedepsele aplicate prin sentința penală atacată să fie executate în regim de detenție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpații C., D., B., E., A. și F. împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligați apelanții inculpați la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial, cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații C., D., B., E., A. și F., în sumă de câte 300 RON, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva Sentinței penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008 au formulat cereri de revizuire condamnații A. și B.

În motivele detaliate în scris depuse la dosar, revizuenții au susținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a cererilor de revizuire.

Examinând cererile de revizuire formulate de condamnații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Cu privire la condițiile de exercitare a revizuirii, altele decât încadrarea motivelor indicate de persoana care a declarat această cale de atac în cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că acestea privesc: hotărârile ce pot fi supuse revizuirii (art. 452 din C. proc. pen.), termenul de exercitare a revizuirii (art. 457 din C. proc. pen.), persoanele care pot cere revizuirea (art. 455 din C. proc. pen.), conținutul cererii de revizuire (art. 456 din C. proc. pen.).

Îndeplinirea acestor condiții determină admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei fiind subsecventă admiterii în principiu.

Astfel, conform alin. (4) al art. 459 din C. proc. pen. instanța admite în principiu cererea de revizuire atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) al aceluiași articol, respectiv:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Totodată, pentru a putea fi admisibilă în principiu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

- să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală;

- decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

- excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională;

- consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. prevede expres că în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Cu privire la condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în prezenta cauză cererile de revizuire au fost formulate în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care, potrivit art. 457 din C. proc. pen., în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f), cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data de 14.03.2016, dată la care Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, invocată de revizuenți în susținerea cererilor, a fost publicată în Monitorul Oficial al României; revizuenții au fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât prin Sentința penală nr. 336 din 2 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008, inculpata revizuentă A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și inculpatul revizuent B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, hotărârea fiind definitivă; cererile au fost formulate în scris și motivate, fiind întemeiate pe cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora sunt formulate cererile nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, fiind prima cerere de revizuire formulată în cauză.

Conform cazului prevăzut de art. 453 lit. f) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în susținerea cererilor de revizuire inculpații au invocat Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului București, secția I penală, și s-a statuat în sensul că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., este neconstituțională.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

Din examinarea actelor dosarului s-a constatat că, în cauza în care au fost condamnați (Dosarul nr. x/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), revizuenții A. și B. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

- art. 91

6

din C. proc. pen., anterior, susținând că aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 28, precum și art. 6 parag. 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care se interpretează că permit efectuarea de interceptări și înregistrări audiovideo în faza actelor premergătoare.

În legătură cu dispozițiile art. 91

3

din C. proc. pen. anterior au susținut că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu permit efectuarea, la cererea inculpatului, de copii de pe suporturile care conțin interceptările și înregistrările audiovideo.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

- art. 91

6

din C. proc. pen. ridicată de inculpații-revizuenți în Dosarul nr. x/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost respinsă prin Decizia nr. 936 din 6 iulie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu se poate susține că excepția invocată în concret de către inculpați în cauza în care aceștia au fost condamnați, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

- 91

6

din C. proc. pen. anterior, este de același fel cu cea în care Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 51/2016 pe care inculpații au invocat-o în susținerea cererilor de revizuire.

Înalta Curte a constatat că în prezenta cauză este incidentă Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

Pe de altă parte, revizuenții nu au arătat și nici nu rezultă cum punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în cazul acestora ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, condiție de admisibilitate prevăzută la art. 453 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. Ca urmare a faptului că hotărârea de condamnare s-a bazat pe întregul material probator și nu doar pe constatările supravegherii tehnice și operative, nu s-ar putea susține că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe de specialitate ale statului, conform normelor în vigoare la data respectivă, ar fi dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

De altfel, vinovăția revizuenților nu a fost stabilită exclusiv în baza interceptărilor și înregistrărilor telefonice și în mediul ambiental efectuate în cursul urmăririi penale, ci prin valorificarea întregului material probator administrat în cauza în care aceștia au fost condamnați. Or, verificarea legalității administrării probelor este atributul judecătorilor învestiți cu soluționarea în fond a cauzei, respectiv a căilor de atac prevăzute de lege și nu a instanței de revizuire.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că revizuenții A. și B. au invocat în mod formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., nemulțumirea acestora vizând în realitate aplicarea textelor de lege a căror neconstituționalitate au invocat-o, în baza cărora în cursul urmăririi penale, au fost efectuate înregistrări ale convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, probe pe care le consideră în continuare ca fiind nelegale.

Revizuirea unei hotărâri definitive în baza unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate, are rolul de a conduce la anularea acesteia numai dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de lege, condiții de admisibilitate care nu sunt îndeplinite.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuenta A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 23 noiembrie 2018, sub nr. x/2018.

La termenul din data de 19 decembrie 2018, dosarul s-a amânat ca urmare a cererii apelantei revizuente, pentru angajarea unui apărător ales, iar la termenul din 28 ianuarie 2019 cauza s-a amânat pentru motivul invocat din oficiu de instanță (în vederea sesizării Secțiilor Unite referitor la modificarea jurisprudenței Completelor de 5 Judecători cu privire la interpretarea și aplicarea principiului continuității completului de judecată).

În data de 25 februarie 2019, apelanta revizuentă a depus la dosar motive de apel în cadrul cărora a formulat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004.

La termenul din 25 februarie 2019, în raport cu calitatea apelantei revizuente A. (fost procuror), instanța a dispus amânarea cauzei întrucât, pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se aflau Dosarele nr. x/2018 și nr. y/2019, cauze conexate, care au avut ca obiect rezolvarea problemei de drept privind aplicarea dispozițiilor art. 88

8

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu termen de soluționare la data de 26 februarie 2019.

În data de 20 martie 2019, apelanta revizuentă a depus completări și precizări ale motivelor de apel, iar în data de 22 martie 2019 a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea clarificării următoarei probleme de drept:

"în interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 161/2003, precum și o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

La termenul din 25 martie 2019 au avut loc dezbaterile, susținerile apărătorului desemnat din oficiu și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanța, pentru a da posibilitatea revizuentei să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., a amânat pronunțarea la data de 28 martie 2019.

În data de 26 martie 2019, apelanta revizuentă a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei ca urmare a sesizării de către președintele Camerei Deputaților a Curții Constituționale cu conflictul de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României.

Analizând cererea de repunere pe rol a cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât decizia Curții Constituționale ce urmează a fi pronunțată în cauza privind conflictul de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României nu are legătură cu prezenta cauză și nu poate influența hotărârea ce urmează a se pronunța.

Prioritar analizării în fond a apelului formulat, se impune analizarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Astfel, analizând cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate, respectiv art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin prisma cerințelor legale prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată se reține că:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, iar din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, constată că, în speță, excepțiile au fost ridicate în fața acestei instanțe de judecată (fiind învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva cauzei în calea extraordinară de atac a contestației în anulare formulată împotriva Sentinței penale nr. 504 din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017 prin care a fost respinsă cererea de revizuire), de către o parte și vizează dispoziții legale în vigoare [respectiv art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], și pe care instanța de contencios constituțional nu le-a declarat anterior neconstituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepțiile trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Din examinarea argumentelor invocate de apelanta revizuentă în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 71 din Legea nr. 303/2004 nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, deși autoarea excepției a susținut că prevederile legale anterior menționate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (3) din Constituția României, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în concret, criticile formulate tind la modificarea textului de lege criticat, prin înlăturarea sintagmei "și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată".

Or, Curtea Constituțională nu are competența de a modifica dispozițiile legale, această competență fiind exclusiv atributul legiuitorului.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de apelanta revizuentă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, deși apelanta revizuentă a precizat că prevederile legale anterior menționate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (3) din Constituția României, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în concret, criticile formulate tind la completarea textului de lege criticat, în sensul că apelul împotriva hotărârilor privind infracțiuni de corupție să fie judecat de complete specializate.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că dispozițiile criticate vizează fondul cauzei, situație în care excepția invocată nu are legătură cu obiectul prezentului dosar, completul fiind învestit cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, ci nu cu apelul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată în fond cauza.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că o astfel de cerere ar fi admisibilă în situația în care ar fi invocată într-o cauză având ca obiect calea de atac exercitată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în cauza de față, instanța s-a pronunțat asupra fondului solicitării apelantei revizuente de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci nu asupra unei căi de atac, astfel că excepția invocată nu are legătură cu prezenta cauză.

Asupra fondului apelului, cu referire la motivul de revizuire circumscris dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocat de apelanta revizuentă în cererea formulată, se reține că revizuirea poate fi cerută atunci când "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Ca atare, se reține că, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de revizuire, se impune, cu necesitate, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională și consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă.

Instanța de control judiciar reține că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate (10 martie 2014), la data de 16 februarie 2016, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 51, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată într-o altă cauză și a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională.

Instanța de control judiciar reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții Constituționale de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016 și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016).

Prin urmare, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate în condițiile mai sus indicate nu pot face obiectul revizuirii, aflându-ne, așadar, prin prisma deciziei Curții Constituționale, în fața unei autorități absolute a lucrului judecat.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit Deciziei nr. 936 din 6 iulie 2010 a Curții Constituționale a României, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

- 91

6

din C. proc. pen. anterior, autorii excepției, printre care și apelanta revizuentă A., au criticat neconstituționalitatea dispozițiilor legale sub alte aspecte decât cele pentru care a fost admisă excepție prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, invocată de revizuenți în susținerea cererilor.

Astfel, apelanta revizuentă A., prin excepția invocată în cadrul Dosarului nr. x/2008, a susținut că "dispozițiile art. 91

1

- 91

6

din C. proc. pen. contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 28, precum și art. 6 parag. 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care se interpretează că permit efectuarea de interceptări și înregistrări audiovideo în faza actelor premergătoare. În legătură cu dispozițiile art. 91

3

din C. proc. pen., se susține că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că nu permit efectuarea, la cererea inculpatului sau a altor părți din procesul penal, de copii de pe suporturile care conțin interceptările și înregistrările audio-video. Se arată că modificările aduse textului de lege prin art. I pct. 49 din Legea nr. 356/2006 au făcut "să dispară" obligația organului de urmărire penală de a întocmi un proces-verbal de interceptare și înregistrare a convorbirilor și imaginilor", în timp ce autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., admisă prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, a susținut că aceste dispoziții sunt neconstituționalitate întrucât sintagma "alte organe specializate ale statului" din cuprinsul textului de lege criticat este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, motiv pentru care textul criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție".

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță nu este aplicabilă Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, deoarece excepția invocată de către revizuentă în cauza în care aceasta a fost condamnată, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

- 91

6

din C. proc. pen. anterior, nu este de același fel cu cea în care Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 51/2016, decizie pe care revizuenta a invocat-o în susținerea cererii de revizuire, întrucât criticile de neconstituționalitate formulate de apelanta revizuentă au vizat aspecte diferite.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., formulate de revizuenta A., iar în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul formulat de aceeași revizuentă.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă va rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 formulată de apelanta revizuentă A.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 formulată de apelanta revizuentă A.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. formulată de apelanta revizuentă A.

Cu recurs în 48 ore de la pronunțare.

II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 504 din data de 22 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2019.

Procesat de GGC - NN